Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
1
Kant, Critica ratiunii pure, Ed. Stiint. Bucuresti 1969, p.631
22
C Noica op.cit, p.44
1
Delimitarea principiilor dreptului
• altele sunt subînţelese sau deduse prin interpretare din sistemul respectiv de
reglementări juridice, ori sunt desprinse din tabloul de valori al acelei societăţi.
3
M. Djuvara,, Teoria generala a dreptului, Vol. II, p.453
2
imperativitatea acelei norme. Ex: în Consituţia României sunt consacrate o serie de
principii precum: principiul supremaţiei legii (art. 16 pct. 2, art. 51) principiul nu
există pedeapsă fără lege (art. 23 pct. 9 "nulla poena sine lege"), principiul "bunei
credinţe în îndeplinirea obligaţiilor şi al exercitării drepturilor " (art. 41 şi 54 -
înţelegerile trebuie respectate), principiul neretroactivităţii legii (art. 52) etc. Asemenea
principii consacrate prin Constituţie au forţa legii supreme în stat, vor fi "fundamentale"
chiar dacă nu toate dintre ele au o referinţă generală asupra întregului sistem de drept, ci
doar asupra unora sau altora dintre ramuri-penal, civil, administrativ, internaţional etc.
Atunci când unele dintre principiile dreptului nu-şi găsesc consacrare expresă
într-o normă - ele fiind subînţelese sau deduse prin interpretare din "spiritul"
reglementărilor, există diferenţieri de opinie în analiza şi recunoaşterea forţei juridice a
acestora. Aceasta şi pentru faptul că unele ramuri de drept (civil, comercial,
internaţional) recunosc valoarea de izvor de drept pentru principii, pe când altele (penal,
administrativ, financiar) contestă această valoare a principiilor, nuanţă ce diferenţiază
forţa lor juridică: forţa de normă, în primul caz, şi titlul de recomandare în cel de-al
doilea caz. În plan internaţional este tot mai extinsă practica recunoaşterii existenţei
principiilor. De ex: Carta ONU menţionează ca sursă a dreptului "principiile generale
ale dreptului recunoscute de naţiunile civilizate", iar Codul civil italian recomandă
judecătorului de a statua, în absenţa unor texte, în lumina principiilor generale ale
dreptului.
Rolul principiilor generale este tocmai acela de a pune de acord sistemul juridic cu
schimbarile sociale, proces in cadrul caruia conceptele si categoriile juridice dau
principiilor continut concret, le asigura functionalitatea. Pornind de la practica judiciară
europeană (dar şi naţională) care dovedeşte că nu se poate face abstracţie de existenţa
principiilor dreptului (încălcându-le sau trecându-le sub tăcere), se poate concluziona că
în ierarhia fenomenului juridic principiile se situează deasupra normelor propriu-zise ale
dreptului; forţa lor superioară apare :
b. alteori, indirect, din "spiritul" acestora, adică din raţiunea, scopul sau finalitatea
normelor de drept ( ex: legea penală)
- fie prin manifestarea expresă de voinţă, prin semnarea şi ratificarea de tratate, ceea ce
coincide cu un consimţământ la respectarea prescripţiilor lor;
4
Michel Miaille, op. cit, p. 150
4
putea fi conceput. Principiile dreptului exercita o actiune constructiva, orientand
activitatea legiutorului. In al doilea rand, ele au rol si in administrarea justitiei. Cei
insarcinati cu aplicarea dreptului, trebuie sa cunoasca nu numai “litera legii”, ci si
“spiritul” sau, iar principiile de drept alcatuiesc chiar “spiritul” legii.
- Unele din principiile generale sau fundamentale ale dreptului precum: cel al
libertăţii, al egalităţii, responsabilităţii, proprietăţii etc. sunt nu numai principii generale
ale dreptului ci şi al altor sfere sau domenii ale existenţei (morală, filosofie, religie,
economie), suprapunându-se în acelaşi timp cu valorile sociale respective.
5
Sau: principii fundamentale (constituţionale) precum: cel al exercitării suverane a
puterii de către popor, cel al pluralismului politic, al separaţiei puterilor în stat, sunt
principii de natură politică, asimilate şi consacrate ca principii ale dreptului.
6
În planul dreptului internaţional sunt evidente acele principii ce s-au consacrat de-a
lungul relaţiilor internaţionale precum: principiul respectării tratatelor ("pacta sunt
servanda"), principiul bunei vecinătăţi, principiul soluţionării diferendelor internaţionale
pe calea paşnică a negocierilor etc.
Principiile de drept sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse
pe cale de interpretare. In general, prezentarea principiilor, enumerarea lor, sunt rodul
unor activitati de cercetare stiintifica – avand prin aceasta gradul lor de subiectivitate,
desi in continutul lor ele raspund unor necesitati ce se impun in mod esential
legiuitorului.
In statul de drept izvorul oricarei puteri politice sau civile trebuie sa fie vointa
suverana a poporului, iar aceasta trebuie sa-si gaseasca formule juridice potrivite de
exprimare, in asa fel incat puterea poporului sa poata functiona in mod real ca o
democratie. Din acest motiv trebuie sa existe aceste acele canale intermediare prin care
circula puterea, sa fie stabilite garantii constitutionale eficiente pentru realizarea
separatiei si autolimitarii puterilor in stat. Guvernarea prin drept (Rule of Law) in cadrul
statului de drept isi are determinatiile sale calitative in raport cu ansamblul conditiilor
interne si internationale specifice intr-o etapa data. Guvernarea are ca scop ideal
ponderarea, in unele cazuri chiar reprimarea tendintelor abuzive, discretionarea, si
afirmarea climatului in care omul sa-si gaseasca linistea intr-o ordine juridica activa.
Libertatea este una singura, dar caile sale de manifestare sunt numeroase:
libertatea religioasa, libertatea cuvantului, libertatea presei. Acestor forme de exprimare
ale libertatii le corespind diversele drepturi ale individului prevazute in constitutii si
aparate in reglementarile legale subsecvente constitutiei. Libertatea trebuie intelease de
fiecare om, in felul acest ea devenind o conditie pentru ca fiecare sa-si poata construi,
gratie alegerilor sale perpetui, propria personalitate. Momentul sau esential este alegerea
susceptibila de a ne construi noi insine. “Nu avem – scrie JP Sartre – nici inapoia
noastra, nici inaintarea noastra, justificari si scuze. Este ceea ce as exprima spunand ca
omul este condamnat sa fie liber. Condamnat pentru ca el nu s-a creat pe sine insusi si,
de altfel, deoarece el este reponsabil de tot ceea ce face” 7. In societatea zilelor noastre,
ce se caracterizeaza printr-o multiplicare fara precedent a raporturilor interumane,
libertatea isi afirma latura externa, prin numeroasele sale garantii juridico-statale. Exista
5
Roy E Macridis, Liberal Democraticy, Contemporary Political Ideologies, Movements and Recimes.
Cambridge, Massachusetts, 1980, p 20
6
Montesquieu, op. cit., p.193
7
J.P Sartre, L’existensialisme est un humanisme, Nagel, 1964, p 36-37
8
un adevar unanim admis, ca o societate civila are trei drepturi “absolut” necesare:
securitatea persoanei, libertatea individului, proprietatea. Din toate aceste trei drepturi,
proprietatea apare ca un fundament al atitudinii independente a spiritului; fara libertate
economica nu poate exista nici o libertate si este deschis oricand drumul servitutii.
3. Principiul responsabilitatii
8
Hegel, op.cit., p.48
9
P. Fauconnet, La reponsabilité, F. Alcan, Paris, 1928, p.396
9
In concluzie, asa cum afirma si M. Florea, dobandind dimensiunea
responsabilitatii, “individual nu se mai afla in situatia de subordonare “oarba” si
supunere neinteleasa fata de norma de drept, ci in situatia de factor care se raporteaza la
normele si valorile unei societati in mod activ si constient.”10
Justitia, (sora romana a lui Dikè – zeita armoniei si pacii civile la greci)
reprezinta acea stare generala ideala a societatii, realizabila prin asigurarea pentru
fiecare individ in parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor lor
legitime. In conceptia lui Platon, justitia se realizeaza prin indeplinirea de catre fiecare
clasa sociala a ceea ce ii era destinat prin nastere - sa conduca, sa munceasca, sa se
lupte, sa se supuna fara proteste, etc.
10
M. Florea, Responsabilitatea actiunii sociale, E. stiintifica si Enciclop., Bucuresti, 1976
10
Filosofia germana a sec.XIX a formulat teza reglementarii conduitei umane
potrivit unei legi morale apriorice. Kant, spre exemplu, concepe justitia ca un scop in
sine, considerand sanctiunea juridical drept o rasplatire a raului cauzat, destinata a
satisface exigentele morale.
13
H.Buche, Op. cit., p.79
12
Bibliografie
13