Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prin ,,principiile generale ale dreptului’’ se înţelege un ansamblu de idei directoare care ,
fără a avea caracterul precis şi concret al normelor de drept pozitiv orientează aplicarea
dreptului şi evoluţia lui . De exemplu , ideile privind libertatea umană se concretizează în
principiul autonomiei de voinţă . principiile generale ale dreptului nu depăşesc sfera ordinii de
drept . Ele nu sunt principii filozofice sau de drept natural . Principiile generale ale dreptului
reprezintă substratul dreptului pozitiv . Normele juridice au fost considerate fie aplicaţii , fie
excepţii ale principiilor generale ale dreptului . Spre deosebire de principiile cuprinse în textele
legale care oferă soluţii precise problemelor juridice concrete, principiile generale ale dreptului
ofera orientari mai generale si mai flexibile necesare activitatii juristilor . Prin formulare lor de
catre legiuitor sau judecator , li se atribuie autoritate si rigurozitate ,devenind astfel aplicabile.
In literatura de specialitate se subliniaza ca practica judecatoreasca este aceea care extrage
principiile generale ale dreptului , cu ajutorul doctrinei , ele aflandu-se in suspensie in spiritul
dreptului .
Principiile generale ale dreptului depasesc de regula cadrul unei singure ramure de drept .
Astfel sunt principiile : egalitatii tuturor in fata legii , al contradictorialitatii , al neretroactivita-
tii legii , care intereseaza atat dreptul public , cat si dreptul privat . Principiul separatiilor
puterilor este incorporat in institutiile dreptului public , apartinand mai multor ramuri de drept .
Principiile generale ale dreptului fac din acesta un ansamblu coerent , asigurandu-i unitatea ca
sistem . Pot conduce la solutii , dar nu ofera solutii gata pregatite , fiind prea abstracte si prea
vagi .
Unele principii generale ale dreptului sunt incluse in textul legii sau legea se refera la ele.
De pilda , Codul Penal Roman (art. 2 ) consacra principiul legalitatii , incriminarii si pedepsei .
,,Legea prevede care fapte constituie infractiuni , pedepsele ce se aplica infractorilor si
masurile ce pot fi luate in cazul savarsirii acestor fapte ”. Principiile fundamentale ale egalitatii
in dreptul si nediscriminarii sunt consacrate de art.16 al Constitutiei Romaniei care prevede , la
primul punct ca cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice , fara privilegii si fara
discriminari , iar in cel de-al doilea punct statueaza ca nimeni nu este mai presus de lege .
Atunci cand nu sunt incluse in textul legii , principiile generale ale dreptului devin
aplicabile prin recunoasterea lor in practica judecatoreasca. Astfel au procedat organele juridice
din Statele Unite , Franta , Germania etc. care au recurs la ele.
Principiile generale ale dreptului sunt depistate si ierarhizate in activitatea de interpretare
a dreptului . Astfel a fost cazul cu prioritatea ordinii publice fata de principiiul autonomiei de
vointa , cu exceptiile de la principiul prioritatii legii speciale , fata de legea generala .
Judecatorul nu poate crea principii de drept , el le poate extrage insa din textele de lege . Unele
dintre ele pot fi deduse chiar din preambulul legii . Adeseori , prin extragerea , formularea ,
consacrarea si cizelarea lor , practica judecatoreasca contribuie la crearea unor norme juridice .
Astfel , principiul ca in ceea ce priveste bunurile mobile , posesia valoreaza titlul , si-a gasit
consacrarea atat in codul civil francez (art.2279) , cat si codul civil roman (art.1909). Acesta
din urma prevede :,,lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor , fara sa fie
trebuinta de curgere de timp ”.
Alte principii generale ale dreptului , sunt prezumptia cunoasterii legii sau neadmitera
invocarii necunoasterii legii („Nemo censetur ignorare ius”) , principiul autoritatii de lucru
judecat („Res judicata pro veritate habetur ”.) sau principiul potrivit caruia nimeni nu poate
invoca in favoarea sa propri-i culpa („Nemo auditur propria turpitudinem alegans”) sau
principiul ca buna credinta este prezumata („Bona fides presumitur”).
In ceea ce priveste functiile pe care le indeplinesc principiile generale ale dreptului
J.L.Bergel distinge pe de o parte functia fundamentala , iar pe de alta parte , functia tehnica .
Functia fundamentala consta in fundamentarea oricarei constuctii juridice , normele
juridice neputand fi elaborate si neputand evolua decat in concordanta cu principiile generale
ale dreptului .
Functia tehnica este indeplinita de principii generale , cum sunt principiile de interpretare
a normelor si actelor juridice , avand ca finalitate asigurarea coeziunii ordinii de drept si a
adecvatei aplicarii a dreptului .
Dupa sursa de inspiratie , principiile generale ale dreptului au fost impartite in : principii
de inspiratie filozofica si politica , astfel cum este principiul egalitatii in drepturi si principii
technico-juridice , astfel cum sunt principiul autonomiei de vointa sau principiul
contradictorialitatii. Impartirea este apreciata insa cam imprecisa si lipsita de consecinte reale
in practica .
Autorul belgian Mark van Hoecke face distinctia intre :
Rolul principiilor de drept este subliniat mai intai in relatia specifica procesului de
creatie legislativa . Legiuitorul are in vedere principiile generale in momentul in care
consruieste solutii juridice care sa satisfaca necesitatile de viata . Principiile de drepr contribuie
insa in mod hotarator si la cunoasterea unui sistem juridic.
insa analizei stiintifice , care , retinand menirea dreptului de a asigura ordinea , securitatea ,
pacea intre oameni , ridica intrebarea : „Care pace , care ordine si care securitate ? Sau , ordinea
securitatea , pacea , cui ?”.
Intr-o societate democratica , statul – organismul politic care dispune de forta si decide
cu privire la intrebuintarea ei – garanteaza juridic si efectiv libertatea si egalitatea indivizilor ,
adica procedeaza la propria sa limitare . Dimensiunile , demersurile in care omul poate sa se
miste dupa bunul sau plac sunt fixate de catre puterie publice in conformitate cu scopurile pe
care ele insele si-au propus sa le atinga, intr-un sistem politic pluralist . Asa cum arata Hegel ,
ideea dreptului este libertatea si pentru ca ea sa fie intr-adevar sesizata ea trebuie sa fie
cunoscuta atat in conceptul ei cat si in existenta in fapt a acesteia . Libertatea constituie
substanta si determinarea dreptului , iar sistemul dreptului este domeniul libertatii infaptuite .
„Fiecare individ are dreptul la viata , la libertate si la siguranta personala „ , stipuleaza art.3 din
Declaratia universala a drepturilor omului .
Fundamente ale vietii sociale , libertatea si egalitatea trebuie sa-si gaseasca expresia
juridica . Aceste concepte vor fi principii ale dreptului , care le va consacra intr-o unitate ce tine
de inasasi dialectica vietii sociale .
Nu poate exista egalitate decat intre oameni liberi si nici libertate decat intre oameni a
caror egalitate este consfintita juridic . Egalitatea priveste echilibrul vietii , iar libertatea
priveste capacitatea oamenilor de a actiona fara oprelisti . Principiul general al libertatii se
difuzeaza in ramurile dreptului fie sub forma libertatilor generale , fie sub forma libertatilor
individuale . „In timp ce libertatile generale indica un set de protectii , libertatile civile definesc
canalele libere si pozitive si ariile activitatii si participarii umane „. Aceste libertati sunt
solidare , in sensul ca afectarea uneia produce o reactie in lant , deranjand pe toate celelalte .
Astfel , libertatea de gandire este strans legata de libertatea de exprimare , libertatea cuvantului
de libertatea de a scrie si de a publica etc . In constitutii si in documentele internationale
privind drepturile omului sunt inscrise aceste libertati . Realizarea lor in practica relatiilor
sociale a necesitat sacrificii . Asa cum nota Jhering , pentru a stabili ca omul e o fiinta libera ,
ca are dreptul la libertate , au trebuit mai multe sfortari ca pentru a stabili ca pamantul se
invarteste in jurul soarelui .
In planul realizarii efective a libertatii sociale , rolul dreptului se materializeaza in
ingradirea inclinatiei unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place , in neutralizarea
acelei suspiciuni difuze a autoritatilor politice fata de gruparileneconformiste si in inlaturarea
tuturor barierelor si a discriminarilor ce persista in calea asigurarii sanselor egale de
manifestare si progres pentru toti oamenii . In acest cadru , Montesquieu considera ca
„Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce ingaduie legile ; si daca un cetatean ar putea sa
faca ceea ce ele interzic , el nu ar mai avea libertate , pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel „
. Libertatea este una singura , dar caile sale de manifestare sunt numeroase ; libertatea
religioasa , liberatea cuvantului , libertatea presei etc . La intrebarea : „ Ce este libertatea ?” ,
Bastiat raspunde; „ Este ansamblul libertatilor !” . Acestor forme de exprimare ale libertatii le
corespund diversele drepturi ale individului prevazute in constitutii si aparate in reglementarile
legale subsecvente constitutiei . Libertatea trebuie sa fie inteleasa de fiecare om , doar asa ea
devine o conditie pentru ca fiecare sa-si poata construi , gratie alegerilor sale perpetui , propria
personalitate . Momentul sau esntial este alegerea susceptibila de a ne construi noi insine . „ Nu
avem – scrie J.P.Sartre – nici inapoia noastra , nici inaintea noastra, justificari si scuze . Este
ceea ce as exprima spunand ca omul este condamnat sa fie liber . Condamnat pentru ca el nu s-
a creat pe sine insusi si de altfel, deoarece el nu este responsabil de tot ceea ce face . In
conditiile societatii de azi , caracterizata printr-o multiplicare fara precedent a raporturilor
interumane , libertatea isi afirma latura externa , prin numeroasele sale gararantii juridico-
statale . Din subiectiva , ea devine obiectiva , ca putere efectiva de executie , iar semnificatia
securitatii juridice creste .Gustul natural pentru libertate si pasiunea ardenta pentru egalitate
(despre care vorbea Alexix Tocqueville), nu se pot manifesta in afara cadrului legal . Astazi
suntem departe (si ca spirit si ca realitate nemijlocita ) de aceea dispozitie din Constitutia
statului Misisipi , care consfintea ca doar sclavul avea dreptul la securitate , omul liber avea
privilegiul de a-si asigura el insusi securitatea. Astazi se socoteste , ca un adevar unanim admis
, ca o societate civila are trei drepturi „absolut” necesare securitatea persoanei , liertatea
individului , proprietatea . In aceasta triada proprietatea apare ca un adevarat fundament al
atitudinii independente a spiritului ; fara libertate economica nu poate exista nici o libertate si
este deschis oricand drumul servitutii .
Pentru a nu rapi omului orice adevar , valoare si demnitate , nu trebuie exclusa din actele
sale gandirea si nu trebuie facut principiu din barbarie si ceea ce este lipsit de gandire .
Responsabilitatea este un fenomen social; ea exprimaun act de angajare a individului in
procesul integrarii sociale . Libertatea omului se infatiseaza dintr-unintreit punct de vedere :
libertatea in raport cu natura , libertatea in raport cu societatea si libertatea omului in raport cu
sine insusi . In ordinea de idei care ne intereseaza , aceea a libertatii ca fundament ontologic al
responsabilitatii , avem in vedere sensul libertatii sociale a omului (cunoastere , decizie,
actiune.). Concepand responsabilitatea ca o asumare a raspunderii fata de rezultatele actiunii
sociale a omului , se admite faptul ca actiunea sociala este cadrul nemijlocit de manifestare a
responsabilitatii , pe de o parte , iar pe de alta parte ca libertatea este o conditie fundamentala a
responsabilitatii . Fiind strans legata de actiunea omului , responsabilitatea apare ca fiind intim
corelata cu sistemul normativ . Nivelul si masura responsabilitatii sunt apreciate in functie de
gradul si continutul procesului de transpunere constienta in practica a prevederilor normelor
sociale .”Toate fiintele – scrie Paul Fauconnet – sunt in mod virtual apte a deveni responsabile.
Responsabilitatea unui subiect nu decurge din proprietati care i-ar fi lui inerente , ci din situatia
in care se gaseste angajat .
Ca o concordanta dintre idei , sentimentele , atitudinile individuului si cerintele normelor
sociale , responsabilitatea a fost plasata , incepand cu Fauconnet, in mod absolut , pe terenul
moralei. Domeniului juridic i-a fost contestata dimensiunea responsabilitatii , recunoscandu-i
doar domeniul raspunderii (ca raport impus din afara )”.Este de observat insa ca
responsabilitatea , inteleasa ca o dimensiune a agentului ce reglementeaza intregul sau
comportament , nu poate fi redusa doar la nivelul moral , ezista o corelatie a tuturor formelor
de responsabilitate (morala , politica , juridica ).
Dreptul nu trebuie privit si apreciat doar prin responsabilitatile pe care le are de a
interveni post festum, pe terenul raului deja faptuit - moment in care sanctiunea se impune ; el
are posibilitatea unei atitudini culturale a individului fata de lege, atitudine ce presupune grija
asumata fata de integritatea valorilor sociale aparate pe cale legala (implicand deci fenomenul
responsabilitatii ).
Bibliografie :
Popa Nicolae – Teoria generala a dreptului-
Editura Actami Bucuresti 1996
Popescu Sofia – Teoria Generala a dreptului –
Editura Lumina Lex 2000
Vrabie Cenoveva si Popescu Sofia – Teoria Generala a Dreptului –
Editura Stefan Procopiu
Cuprins:
Capitolul 1: Notiunea de principii ale dreptului............................................................................1
1.1 Principiile generale ale dreptului.......................................................................................1
1.2. Originea principiilor dreptului.........................................................................................4
Capitolul 2:Analiza principiilor generale ale dreptului.................................................................5
2.1. Principiul asigurarii bazelor legale de functionare a statului............................................5
2. 2. Principiul libertatii si egalitatii....................................................................6
2.3. Principiul responsabilitatii ...........................................................................7
Capitolul 3:Importanta teoretica si practica a studierii principiilor dreptului...............................9
Bibliografie :...............................................................................................................................10