Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Definiție
În acțiuni de identificare a persoanei fizice, sunt necesare anumite mijloace, căi ori procedee.
În dreptul civil român principalele mijloace de identificare sunt: numele, domiciliul și starea
civilă.
Principalele izvoare care reglementează atributele de identificare sunt:
-pentru nume: Deretul nr. 31/1954, art.12; Codul familiei art. 27, 28, 40, 64, 78; O.G
nr.41/2003 privind dobâmdirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor
fizice; Convenția privind drepturile copilului; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/1997
privind adopția;
-pentru domiciliu: Legea nr. 105/1996 privind evidența populației și cartea de identitate, cu
modificările ulterioare; Codul familiei; Ordonanța de urgență nr. 26/1997 privind protecția
copilului aflat în dificultate;
-pentru starea civilă: Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă; Codul familiei;
Deretul nr. 31/1954 art. 22, 23, 24.
NUMELE
Potrivit art. 12 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, ,,Numele cuprinde numele de familie și
prenumele,,. În doctrină, numele a fost definit drept ,, acel atribut de identificare a persoanei
fizice care constă în dreptul omului de a fi individualizat, în familie și societate, prin cuvinte
stabilite, în condițiile legii cu aceasta semnificație,,.
1
Când filiația unei persoane nu poate fi determinată numele de familie se stabilește pe cale
administrativă.
Modificarea numelui de familie înseamnă înlocuirea acestuia datorită unor schimbări
intervenite în starea civilă a persoanei respective. Schimbările de stare civilă pot fi grupate în:
- schimbări în filiația persoanei fizice;
- schimbări determinate de instituția adopției;
- schimbări generate de instituția căsătoriei.
Potrivit art. 4 alin. (2) și (3) din ordonanță, sunt considerate întemeiate cererile de schimbare
administrativă a numelui, atunci când:
- numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere;
- persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe are dorește să-l obțină;
- persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și solicită să poarte un nume
românesc;
- prenumele purtat este specific sexului opus;
- persoanei i s-a încuviințat schimbare sexului prin hotarâre judecătorească rămasă
definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător;
- unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume
pe care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc
desfacerea adopției.
DOMICILIUL
STAREA CIVILĂ
Din doctrină reținem definișia cea mai completă, în care se consideră starea civilă ca fiind
mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice pentru indicarea calităților personale,
având această semnificație, potrivit legii. Pentru ca, în mod concret, o persoană să capete o
anumită stare civilă este necesar să intervină anumite împrejurări, ca fapte juridice sau acte
juridice, cum sunt, de exemplu, nașterea, căsătoria, decesul, de care legea leagă diferite efecte,
interesând statutul juridic al persoanei.
Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă și înscrierea mențiunilor se fac la cerere, pe
baza declarației persoanei obligate la aceasta, sau din oficiu, în condițiile prevăzute de lege.
Ofițerul de stare civilă este obligat să verifice realitatea conținutului declarației și concordanța
acestuia cu actele de indentitate, certficatele de stare civilă și cu celelalte înscrisuri prezentate
de declarant. Actul de stare civilă, întocmit în temeiul declarației, se semnează de către
ofițerul de stare civilă și de către declarant.
Prin art. 5, alin. 2 din Legea nr.105/1996 privind evidența populției s-a reglementat un nou
element de identificare a persoanei fizice: codul numeric personal. Aesta are ca scop
asigurarea identificării persoanei în sistemele informatice, care prelucrează și centralizează
datele nominale privind persoanele fizice.
3
PERSOANA JURIDICĂ
Definiție
Persoana juridică este reprezentată de ,, un colectiv de oameni având o structură
organizatorică bine determinată, dispunând de independență patrimonială și care urmărește
realizarea unui scop în acord cu interesele obștești,,.
Elemente constitutive
-organizarea de sine stătătoare- se compune din 2 aspecte: organizare internă( structura
persoanei juridice pe compartimente de producție, ceretare, comerț etc) și desemnarea
organelor de conducere;
-patrimoniul propriu- cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor cu conținut economic
având ca titular persoana juridică. Patrimoniul persoanei juridice se fundamentează in
principal, pe dreptul de proprietate
-scopul propriu in acord cu interesul general- reprezintă cu alte cuvinte obiectul de activitate
și justifică rațiunea de a exista a persoanei juridice.
Ca element de validitate pentru existența persoanei, scopul trebuie să fie în acord cu interesul
public, să fie determinat, legal și moral.
4
Identificarea persoanei juridice
Prin identificarea persoanei juridice se înțelege individualizarea acesteia, ca subiect de drept
distinct, în raporturile juridice civile la care participă. Atributele identificării persoanei
juridice sunt:
Denumirea- constă în cuvântul sau grupul de cuvinte stabilit, cu aceasta semnificație, în
condițiile legii;
Sediul- indică un anumit loc, stabilit cu această semnificație, pentru desfășurarea activității
persoanei juridice;
Naționalitatea- reprezintă apartenența la un anumit stat;
Numărul de înmatriculare- reprezintă ordinea din registrul comerțului;
Firma- este denumirea sub care persoanele juridice care au calitatea de comerciant își exercită
comerțul și semnează;
Emblema- este semnul sau denumirea cre deosebește o anumită persoană juridică de altele ce
desfășoarăacelași fel de activitate;
Marca- este semnul suscep;tibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau
a serviciilor unei persoane de produsele sau serviciile ce aparțin altei persoane.
6
Bibliografie
- P. Trușcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică,
Editura Universul Juridic, București, 2003
- C.Stănciulescu, Manual de drept civil, Editura Hamangiu, 2009
- B. Ștefănescu, R. Dumitru, Drept civil pentru învățământul superior economic, Editura
Lumina Lex, București, 2002