UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA

Conceptul de dreptate

Trofin Aura Iuliana

Tacu Raluca Marina
Anul III grupa 306

BUCURETI
2015

Cuprins

1. Introducere

2. Definirea conceptului de dreptate

3. Forme ale dreptatii

4. Distinctia dintre dreptatea morala si legea juridica

5. Dreptatea ca echitate (justice as fairness)

6. Dreptatea ca indreptatire (justice as entitlement)

7. Bibliografie

Conceptul de dreptate
1.Introducere

Inca de la Platon si Aristotel, dreptatea a avut un loc privilegiat in filozofia moralpolitica.

Termenii drept si dreptate sunt folositi in contexte diferite, pentru a realiza sustineri
morale si politice foarte diverse.
H. Kelson sugera, de pilda, ca termenii drept si dreptate au un continut atat de larg
incat sunt folositi in mod generic pentru a ne exprima aprobarea in privinta a orice; sau ca
dreptatea e atat de larga incat este echivalenta cu virtutea in general.
In Republica lui Platon, dialogul sau consacrat in buna parte cercetarii conceptului de
dreptate este formulat explicit. Pe de o parte, se poate vorbi despre dreptate in sens social
;spunem ca o cetate este dreapta, ca dreptatea este o virtute a cetatii.
Pe de alta parte, exista si un sens psihologic al termenului dreptate, care priveste nu
cetatea, ci persoanele care o compun; de data aceasta spunem nu despre o cetate, ci despre o
persoana ca este sau nu dreapta: Trebuie sa tinem minte atunci ca fiecare dintre noi va fi om
drept si isi va face lucrul ce-i revine, daca partile sufletului sau si-ar face, treaba proprie.
Filosofii moderni sunt insa tentati sa priveasca cu alti ochi inspre contextele in care sunt
folositi termenii drept si dreptate . Daca Platon le privilegia pe cele in care insusirea de a fi
drept se aplica persoanelor, multi filosofi inclina sa considere ca un statut deosebit il detin cele in
care se sustine ca o stare de lucruri e dreapta.Prin aceasta afirmatie se sustine ca celelalte
modalitati de utilizare a termenilor drept si dreptate se pot reduce la cele in care vorbim
despre stari de lucruri drepte.

2.Definirea conceptului de dreptate

In general, dreptatea este considerata una din trasaturile fundamentale ale unei societati.
Sensul primar al dreptatii se refera la modul in care indivizii sunt tratati in societate de catre
ceilalti indivizi sau de societate in ansamblu. Se asociaza popular si ideea de justitie, de a da
fiecaruia ceea ce i se cuvine, facandu-se apoi o distinctie intre ceea ce i se cuvine ca merit si ceea
ce i se cuvine ca rasplata. Romanii spuneau ca dreptul esta arta binelui si a dreptatii, adica
vedeau dreptul ca mijloc de impartire a dreptatii.
Aristotel : Dreptatea [...] este privita in general ca o suverana a virtutilor, mai
stralucitoare decat luceafarul de seara, mai stralucitoare decat luceafarul de zi. De aici si
proverbul : "Dreptatea concentreaza in ea intreaga virtute" [...] Astfel inteleasa, dreptatea nu
reprezinta o parte a virtutii, ci virtutea in intregime, dupa cum nici contrariul ei,nedreptatea, nu
este doar o parte a viciului, ci viciul in intregime.

3.Forme ale dreptatii

Dreptatea valoare juridica si politica ; ea presupune "recunoasterea in altul a unei
personalitati egala cu a noastra" (Proudhon), "acordarea libertatii si respectul demnitatii
individului"(M. Ralea) ; dreptatea constituie izvorul libertatii si egalitatii, formeaza baza
societatii; generic ea semnifica "respectarea riguroasa a drepturilor fiecruia".
Pentru Rawls, dreptatea este un compromis intre libertate, egalitate si recompensa.
Dreptatea permite si anumite genuri de inegalitati : de prestigiu, avere, obligatia de a plati
impozite etc. Desi inegalitatile trebuie inlaturate, insa in unele cazuri remarca autorul "Teoriei
justitiei - ele sunt singura modalitate care permite sa existe mai multa dreptate in societate.
De la Aristotel s-a pastrat distinctia intre diferite forme de dreptate : comutativa,
distributiva si represiva, in fiecare regasindu-se exigenta egalitatii si proportionalitatii.
Dreptatea comutativa are ca idee centrala o regul matematic (doua cantitati egale cu a
treia sunt egale intre ele) un schimb este drept cand cei doi termeni schimbati au aceeasi

valoare, fiecare din ei putand fi schimbat pe un tert comun; un mod de recunoastere si afirmare a
egalitatii intre persoanele participantilor la schimb, pentru ca fiecare are aceleasi drepturi.
Dreptatea distributiva are ca principiu fundamental "fiecaruia dupa munca si valoare sa",
care se coreleaza cu principiul egalizarii sanselor si al vietii decente ; este nedrept sa se distribuie
retributii egale unor oameni inegali ; dreptatea distributiva stabileste egalitatea in raporturile a
patru termeni - doua lucruri si doua persoane; candidatul bun va primi nota buna, candidatul slab
va primi nota slaba.
Dreptatea represiva, conform careia sanctiunea este proportionala cu gravitatea
prejudiciului insusi; are o form cutumiara legea talionului: "Ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte". Credem ca, in perspectiva, va prevala tipul de dreptate distributiva, iar dreptatea (sa dai ce
este al lui)

va tinde sa se confunde cu caritatea (sa dai ce este al tau, fapt ce implica

devotament).

4.Distinctia dintre dreptatea morala si legea juridica

Problema legaturii dintre drept si morala a constituit o preocupare constanta a filosofilor
si juristilor. Teoriile care dezvolta aceasta tema variaza de la un pol in care dreptul este
identificat cu morala la un altul, corespunzator pozitivismului juridic, in care dreptului i se neaga
orice influenta a moralei.
Exista elemente esentiale comune intre drept si morala. Morala a jucat si joaca un rol
important in verificarea corespondentei dreptului pozitiv cu dreptatea, justitia, binele comun si cu
alte criterii etice. Prin natura sa, dreptul implica o valorizare a conduitei umane in functie de
anumite valori, una dintre primele definitii date dreptului, cea a lui Celsus, intemeindu-se pe o
judecata de valoare : Jus est ars boni et aequi.
Anumite valori sunt promovate atat de drept, cat si de morala. Idealurile de dreptate,
echitate, solidaritate umana isi gasesc si o expresie juridica, orientand opera de legiferare. Atat
normele juridice, cat si cele morale se refera la raporturile dintre individ si colectivitate, la modul
de convietuire sociala. Sunt reguli normative, logice, cu caracter rational care se aplica unei

realitati de fapt. Deosebirea fundamentala consta in faptul ca, in timp ce morala are ca obiect de
reglementare faptele interne, intentiile, dreptul are ca obiect reglementarea faptelor materiale
exterioare. Cand regula morala comanda cuiva sa fie bun, ii comanda o atitudine sufleteasca, o
intentie sincera. Odata ce aceasta intentie s-a manifestat in afara printr-un fapt in legatura cu alta
persoana, apare fenomenul de drept.
Normele juridice si cele morale se deosebesc si prin scopurile pe care le urmaresc: morala
vizeaza perfectiunea omului, dreptul nu tinde decat la o buna organizare a vietii in societate.
Prescriptiile etice pot stabili obligatii pe care omul le are fata de el insusi, obligatii care nu pot
exista in drept. Atunci cand vorbim de obligatia de a respecta o anumita reglementare a muncii
sau de obligatia omului de a se vaccina ori de a se instrui, desi par obligatii ale unei persoane fata
de ea insesi, in realitate acestea sunt obligatii catre ceilalti oameni ca rezultate ale solidaritatii
sociale.
Si in domeniul moralei pot exista obligatii ale omului fata de el insusi, iar acest fapt se
datoreaza existentei unui ideal moral pe care o persoana trebuie sa-l urmareasca. Datoria morala
Iubeste-ti aproapele nu are corespondent intr-o pretentie a altcuiva, ea este valoroasa cu
referire directa la cel care o realizeaza.
Raportul dintre drept si morala se bazeaza pe raporturile dintre Just si Bine. Daca o
singura norma ar corespunde si definitiei normelor juridice si definitiei normelor morale, ar
insemna ca in extensiunea lor Binele si Justul se intersecteaza, ceea ce presupune macar un caz
in care diferenta specifica nu functioneaza ; ori, daca nu functioneaza, ea nu poate fi numita
diferenta specifica. Justul, consacrat de dreptul obiectiv in vigoare, are in vedere ordinea sociala
obiectiva intre indivizi si institutiile si organizatiile lor, indatoririle lor unii fata de altii.
Binele, dimpotriva, priveste ordinea virtuoasa din constiinta individului, ca impuls pentru
integrare intr-o ordine sociala normala, indatoririle morale sunt ale individului fata de sine,
determinand indatoririle fata de altul. Legiuitorul e organ al societatii, moralistul e interpretul
constiintei. Nu e nici o norma de drept care sa nu poata deveni injusta, intr-un oarecare moment
al istoriei.

5.Dreptatea ca echitate (justice as fairness)

Scopul principal al lui Rawls este sa prezinte un concept de dreptate care se ingrijeste de
starea contractului social prezentat de Locke, Rousseau si Kant la un nivel mai mare de
abstractie.
Ideea principala este ca principiile dreptatii care stau la baza unei societati reprezinta
obiectul unei intelegeri sau acord. Astfel persoanele rationale preocupate de interesele lor
viitoare vor accepta o pozitie initiala de egalitate pentru a defini termenii unui acord. Acest lucru
va sta la baza acordurilor viitoare ceea ce indic modalitati de cooperare sociala ce pot fi
transformate in forme de guvernamant. Astfel putem denumi dreptatea ca echitate.
Ne putem imagina ca cei ce se angajeaza intr-o cooperare sociala decid impreuna intr-un
act comun principiile dupa care se vor atribui drepturile si indatoririle si dupa care se va
determina impartirea beneficiilor.
Dreptatea ca echitate isi are originea in teoria traditionala a contractului social. Intre
principalele caracteristici se regaseste faptul ca nimeni nu isi cunoaste locul in societate, statul
social, nici abilitatile sale naturale, inteligenta sau puterea sa. Astfel principiile dreptatii s-au ales
sub un val de ignorante, iar daca toti sunt la fel si nimeni nu este capabil sa dirijeze principiile in
interesele sale, atunci principiile dreptatii sunt rezultatul unui acord cinstit. Astfel se explica si
denumirea de dreptate ca echitate, transmintandu-se ideea ca principiile dreptatii au la baza o
situatie initiala de echitate dat de indivizi morali.
Dreptatea ca echitate incepe cu ideea c dreptatea trebuie sa reglementeze criticele
ulterioare si reforma institutiilor.
In elaborarea teoriei dreptatii ca echitate, o sarcina importanta este determinarea
principiilor acesteia in pozitia initiala. O data ce se crede ca principiile dreptatii decurg dintr-un
acord initial intr-o situatie de egalitate, apare intrebarea daca principiul utilitatii va fi recunoscut.
In absenta unui puternic si de durata impuls binevoitor, o persoana rationala nu ar accepta o
structura de baza numai datorita faptului ca i-ar mari avantajele indiferent de efectele sale

permanente asupra propriilor sale interese. Astfel se pare ca principiul utilitatii este incompatibil
cu conceptul de cooperare sociala intre persoane egale pentru avantajul reciproc. Trebuie
mentionata in schimb ca persoanele in situatia initiala vor alege intre doua principii diferite:
primul cere egalitate in transmiterea drepturilor si indatoririlor fundamentale, in timp ce al doilea
considera ca inegalitatile sociale si economice exista doar daca au ca rezultat beneficii
compensatorii pentru fiecare, in special pentru cei mai dazavantajati. Aceste principii exclud
institutiile care justifica ca greutatile sunt compensate de un bun mai mare.
Ideea dedusa este ca din moment ce bunastarea individului depinde de o schema de
cooperare fara de care nimeni nu ar avea un trai decent, impartirea avantajelor ar trebui sa atraga
mai departe cooperarea tuturor. Principiile mentionate par sa fie un acord corect pe baza careia
cooperarea este conditia necesara a bunastarii tuturor.
Problema alegerii unuia din principiu este dificila, iar dreptatea ca echitate ca orice alt
contract consta in doua parti:
1. O interpretare a situatiei initiale si a problemei alegerii;
2. Un set de principii cu care sa fi fost.
O persoana poate accepta doar partea de teorie, dar nu principiile si invers.
Teoria dreptatii este poate cea mai importanta parte a teoriei alegerii rationale. In plus
principiile dreptatii sunt relationate cu cererile conflictuale pe avantaje castigate de cooperarea
sociala; aplicata pe relatiile intre persoane sau grupuri. Cuvantul contract sugereaza aceasta
pluralitate la fel de mult ca si conditia ca impartirea beneficiilor sa fie in concordanta cu
principiile accepate de toate partile. Dreptatea ca echitate nu este o teorie completa a
contractului.
Pozitia initiala a dreptatii ca echitate este status quo-ul initial care asigura ca acordurile
fundamentale sunt corecte, cinstite. Asadar, conceptul de dreptate este mai rezonabil si
justificabil daca indivizii rationali in situatia initiala aleg principiile pentru rolul dreptatii.
Rawls crede ca principiile dreptatii ar trebui alese in functie de anumite conditii. Pentru a
justifica o descriere particulara a situatiei initiale trebuie incluse aceste conditii frecvent
partajate, fiecare conditie trebuie sa fie naturala si plauzibila.

Ideea este simpla : sa ne insusim restrictiile care par sa fie rezonabile pentru a impune
argumente ale principiilor dreptatii. Astfel pare general acceptata ideea ca nimeni ar trebui sa fie
avantajat sau dezavantajat de starea naturala sau circumstantele sociale in alegerea principiului.
Scopul este de a exclude acele principii care ar fi propuse pentru acceptare cu toate ca au
putine sanse de succes. De exemplu, daca un om ar sti ca este bogat, i s-ar fi parut rational sa
promoveze principiul ca diferite taxe pentru mijloace de protectie a bunastarii. In schimb, daca
stia ca este sarac, probabil ar fi sustinut principiul contrar.
John Rawls face referire la raporturile normale dintre oameni stabilite in viata sociala.
Pleaca de la premisa ca functia societatii depinde de o forma de cooperare in cadrul careia fiecare
beneficiaza pe urma succesului comun. Insa, totodata este foarte greu de stabilit ce doreste
fiecare persoana si cum se poate ajunge la un consens, fiecare om este diferit si fiecare vede
altfel notiunea de dreptate astfel se poate spune ca nu se poate realiza cooperare sociala pe baze
juste. Pentru realizarea cooperarii, John Rawls propune cautarea unor mecanisme de eliminare a
subiectivismelor, optiunilor egoiste ,intereselor si a diversitatii de pareri. Oamenii trebuie plasati
in spatele unui val al ignorantei pentru a-i determina sa judece rational si nu pentru a-si
promova interesele.

6.Dreptatea ca indreptatire (justice as entitlement)

In opozitie cu teoria dreptatii distributive ca impartialitate/echitate a lui John Rawls,
teoria dreptatii ca indreptatire pe care o prezinta Nozick introduce o noua paradigma,si anume ca
O distribuire (a bunurilor si a veniturilor) este dreapta daca provine dintr-o alta distribuire
dreapta prin mijloace legitime ; Principiul complet al dreptatii distributive ar spune pur si
simplu ca o distribuire este dreapta daca fiecare este indreptatit la proprietatile pe care le poseda
in acea distribuire.
Potrivit lui Nozick exista trei principii ale dreptatii:
Primul principiu se refera la libertatea achizitiei in cazul in care un anumit lucru nu a fost
deja achizitionat;

Al doilea principiu se refera la libertatea transferurilor de la o persoana la

alta(mosteniri,etc.)
Nozick mai adauga acestor doua principii ale dreptatii si un al treilea principiu al
rectificarii ,pentru a repara incalcarea primelor doua principii.Principiul rectificarii foloseste
informatii istorice cu privire la situatii trecute si nedreptati comise in acele situatii.
Astfel,din punctul de vedere al lui Nozick,distributia rezultata din achizitii, transferuri sau
rectificari poate fi corelata si cu meritele, nevoia sau utilitatea sociala. Oamenii pot capata lucruri
si pe baza de noroc sau chiar sub forma unui dar (mostenire), atata timp cat sunt in concordanta
cu regulile achizitiei, transferului sau rectificarii. Pe de alta parte, teoria lui Rawls, bazata pe
demonstratia alegerilor din Valul Ignorantei este bazata pe personalizarea principiilor si
prioritatilor individului. Din perspectiva obiectivitatii istorice a distributiei,teoria lui Nozick este
mai adecvata.
Nozick arata cum s-a format o analogie intre propria sa teorie a proprietatii si procesul
prin care Rawls si-a stabilit regulile dreptatii distributive. Rawls creaza o pozitie originara si un
intreg proces deliberator, lasand situatia sa se concluzioneze de la sine, iar concluziile acestea sa
constituie principiile dreptatii. Similar, si Nozick se foloseste un proces prin care sustine ca orice
distributie e corecta : Fiecare teorie are un punct de pornire si un proces de transformare si
fiecare ii accepta finalitatea(R. Nozick) . Insa, teoria lui Rawls nu genereaza direct principii, ci
anumite concluzii transformate ulterior in principii. De aici, Nozick evidentiaza ironia : daca
procesele sunt fantastice, de ce au defectul de a nu genera procese generatoare de principii
directe? Iar daca procesele nu sunt fantastice, de ce ar trebui sa acceptam teoria lui Rawls?
Inca o data, Nozick obiecteaza impotriva lui Rawls si tuturor sustinatorilor acestuia,
sustinand ca o parte din dreptul de la proprietate consta in libertatea de a darui. Daca dreptatea
consta in distributivitatea bunurilor atunci daruirea nu ar fi corecta. (Conceptul fundamental al
lui Nozick asupra proprietatii consta in dreptul de a face orice iti doresti cu ceea ce iti apartine).
Intrucat nu exista un distributor central, dreptatea distributiva isi pierde neutralitatea mult
dorita. Termenul distributiv poate trimite cu gandul la un mecanism cu principii sau criterii de
alocare a unor lucruri, dar,nu exista nici o evidenta a resurselor ce trebuiesc impartite.

Nozick se mai intreaba de ce ar fi inegalitatile dintre oameni arbitrare, daca tot nu pot fi
justificate? Un distributor central ar fi obligat sa trateze pe toata lumea la fel, cu exceptii bine
justificate, dar intr-o societatte libera, oamenii pot face orice doresc cu proprietatile lor.
In opinia lui Rawls, valul ignorantei scoate la iveala calitatile, si astfel meritele innascute,
conferindu-i o acoperire dreptatii distributive. Nozick il contrazice negand ideea ca un om nu
merita ceva doar pentru mijloacele sau meritele prin care a obtinut acel ceva, lasandu-i libertatea
de a obtine ce isi propune atat prin meritele naturale, cat si prin derivatele acestora, neincalcand
regulile achizitiei.
Posesiunile oamenilor nu asigura egalitate de sansa tuturor oamenilor. Viata nu este o
cursa, precum sustine Nozick. Oamenii fac schimburi fara a se gandi la repercursiunile sociale,
propriul interes fiind prioritar. Nici un proces central nu poate judeca oamenii pentru
fructificarea sanselor aparute.
Inegalitatea de sansa subiectiva (economica,in special) nu este privita dintr-o perspectiva
negativa, atata timp cat este in concordanta cu regulile achizitiei transferului si a rectificarii,
oricat societatea s-ar plange de distributia inegala a bogatiei.
Locke spunea ca individul este singurul detinator al propriei persoane si a muncii sale.
Fiecare om are libertatea de a decide ce vrea sa faca si de a se bucura de rodul muncii sale. De
aici, Nozick concluzioneaza ca impozitul este echivalentul muncii fortate, deci incalca drepturile
omului. Intr-o societate bazata pe impozite, din care se finanteaza ajutorul social, automat se
instituie un gen de suzeranitate a unor oameni asupra altor oameni. Unii oameni, prin plata
impozitelor, intra intr-un joc de care nu sunt constienti, iar cei considerati defavorizati traiesc
de pe urma proprietatii altora,a veniturilor altora.
In final, Nozick spune despre al treilea principiu al rectificarii ca inca nu are niste reguli
specifice, dar stie ca acest principiu ar fi perfect utilizabil intr-o societate bazata pe impozite si
pe ajutor social, pentru a corecta eventualel erori din trecut. De asemenea, considera ca dintr-o
anumita perspectiva, si favorizarea defavorizatilor de catre Rawls poate fi interpretata ca o
aplicatie a principiului rectificarii si ca cei favorizati sunt cei ce au abuzat de nedreptatile din
trecut si de cei defavorizati acum.

7.Bibliografie

Aristotel, Etica nicomanhica, Ed. ESE, 1988

Iliescu Adrian-Paul, Etica sociala si politica, Ed. Ars Docendi, 2007
Miroiu Adrian, Introducere in filosofia politica, Ed. Polirom, 2009
Nozick Robert, Anarhie, stat si utopia, Ed. Humaninas, 1997
Rawls John, A Theory of Justice, Harvard University Press, 1971
Justice as Fairness : A Restatement, Harvard University Press, 2001
Rusu Liviu, Logica frumosului, Ed. Cluj, 1946
Sperantia Eugen, Lectiuni de enciclopedie juridica, Ed. Cartea Romaneasca,
1936