John Rawls- O Teorie a Dreptatii

FP-SEMINAR

Scopurile societăţii ca întreg, şi nu cele ale individului sunt cele pe care Rawls şi-a
construit teoria. Lucrarea propune şi aduce argumente în favoarea unei teorii a dreptăţii
care să explice sensul a ceea ce înţelegem prin sintagma “societate dreaptă”. Propune o
teorie etică drept alternativă a utilitarismului pe care îl contestă în mai multe rânduri.
Rolul dreptatii
Justiţia ca dreptate este primul subiect abordat de către Rawls în cartea sa şi oferă, în
acest context o primă definiţie a justiţiei – este cea dintâi virtute a instituţiilor sociale şi a
sistemelor de gândire. Într-o societate justă, libertăţile cetăţenilor egali sunt garantate,
drepturile nu fac obiectul negocierilor politice sau al calculului interesului social.
Concepţia despre dreptate dezvoltată de Rawls trebuie să stea la baza unei societăţi
“bine ordonate”. Rawls caută să afle care sunt principiile dreptăţii sociale, acele principii
ce repezintă criterii de evaluare a dreptăţii unei societăţi, nu a dreptăţii actelor particulare
ale unor indivizi. Obiectul principiilor dreptăţii nu este altceva decât structura de bază a
unei societăţi, felul în care principalele instituţii sociale se integrează într-o schemă de
cooperare. Definiţia pe care Rawls o dă societăţii este cea conform căreia două sau mai
multe persoane stabilesc şi recunosc, prin intermediul relaţiilor lor, anumite reguli de
conduită pe care le respectă. Această concepţie despre dreptate se întemeiază pe o
anumită concepţie despre societate: societatea este o asociere de persoane care coo
perează în vederea avantajului reciproc. Prin urmare, ea este caracterizată atât de
conflict, cât şi de identitatea de interese.
Prima situaţie, cea dezirabilă, este cea a identităţii intereselor, situaţie în care indivizii
câştigă pe ansamblu mai mult decât ar câştiga în mod separat.. Cea de-a doua, care
poate fi întâlnită frecvent, este cea a conflictului de interese. Astfel, pentru a se
reglementa cea de-a doua situaţie şi pentru a se evita conflictele de orice natură, trebuie
respectate anumite principii – principiile justiţiei sociale. Principalul subiect al justiţiei este
reprezentat de structura de bază a societăţii.
Din punctul de vedere al lui Rawls, o societate este ordonată în momentul în care
sunt îndeplinite 2 condiţii:
1. toţi cunosc şi acceptă principiile justiţiei sociale;
2. instituţiile sociale de bază satsifac principiile şi sunt recunoscute pentru acest fapt.
Justiţia socială poate fi privită ca reprezentând un standard în care strcturile de bază ale
societăţii există deja. Justiţia este parte integrană a idealului social. Sensul justiţiei este
cel promovat de Aristotel şi implică neafectarea proprietăţii altora în momentul în care tu
îţi măreşti venitul, respectarea unei promisiuni, plătirea datoriilor, dovedirea respectului
pentru toţi oamenii etc.

Obiectul dreptatii
Teoria dreptăţii este prezentată iniţial sub forma unei concepţii generale despre dreptate.
Bunurile sociale primare, libertate, şanse, venit, avere şi bazele respectului de sine, sunt
cele de care trebuie să beneficieze fiecare cetăţean în cât mai mare măsură. Acestea
stau la baza împlinirii oricărui scop viitor. Corelează această percepţie cu poziţia iniţială
a oamenilor. Această poziţie iniţială a egalităţii corespunde celei a stării naturale în cadrul
teoriei tradiţionale a contractului social. Principiile justiţiei sunt alese în spatele unui văl al
ignoranţei. Justiţia ca dreptate începe cu reglementarea şi reformarea instituţiilor. Apoi,
având aceste premise, se poate emite pretenţia emiterii unei constituţii şi a unor legi de
funcţionare.
Rawls insistă pe analizarea teoriei dreptăţii prin prisma a două principii ale dreptăţii.
Primul dintre acestea guvernează bunurile primare legate de ideea de libertate, cel de-al
doilea fiind alcătuit din două părţi – una guvernează bunurile primare, una şansele de a
ocupa un loc în structura societăţii. Cele două principii justifică instituţiile şi finalităţile pe
care le va analiza ulterior. Principiile sale pornesc de la presupoziţia că toţi membrii
societăţii, indiferent de poziţia lor socială şi de atributele personale , sunt la fel de
îndreptăţiţi să se bucure de beneficiile care rezultă din cooperarea socială deoarece în
definirea societăţii toţi sunt trataţi ca fiind liberi şi cu şanse legale. O distribuţie egală a
bunurilor nu este în mod necesar una dreaptă şi nu aceasta este ideea pe care insistă
Rawls. Ideea de bază este aceea că distribuţia egală a bunurilor primare nu trebuie
justificată. Ceea ce trebuie justificat este distribuţia inegală, în cazul în care se acceptă
inegalităţile, ele trebuie justificate, trebuie dovedit faptul că ele sunt drepte. Acesta este
şi scopul celor două principii pe care el le propune. Primul se referă la distribuţia libertăţii.,
 iar cel de-al doilea se referă la distribuţia venitului şi şanselor de a ocupa o anumită poziţie
într-o instituţie. Pe scurt, principiile enunţate de Rawls sunt:
1. Fiecare persoană are drepturi egale cu ceilalţi în ceea ce priveşte schema extensivă a
libertăţilor de bază compatibile cu scheme de libertăţi similare ale celorlalţi.
2. Inegalităţile sociale şi economice trebuie aranjate astfel încât a) să fie în avantajul
fiecăruia într-un mod rezonabil; b) să ofere tuturor deschidere către poziţii sociale diverse.
Principiile dreptăţii sunt necesare pentru a determina felul în care acest câştig trebuie
distribuit. De aceea, dreptatea se aplică structurii de bază a societăţii, felului în care
principalele instituţii stabilesc drepturile şi datoriile fundamentale şi determină distribuirea
avantajelor obţinute în urma cooperării sociale.

Ideea centrala a unei a dreptatii

Sistemul gândit de Rawls comportă unele semne de întrebare. Ce se întâmplă în
momentul în care un aranjament, o opţiune respectă unul dintre principii şi îl încalcă pe
celălalt. Soluţia problemei a fost identificată prin oferirea unui sistem de ordonare între
cele două principii. Rawls vede prioritatea libertăţii, a principiului numărul 1, asupra
distribuţiei venitului şi şanselor de ocupare a unei poziţii sociale. Doar dacă cerinţele
primului principiu sunt satisfăcute, putem să le respectăm şi pe cele ale celui de-al doilea
principiu. Restrângerea libertăţii nu poate fi justificată decât dacă întăreşte întreg sistemul
de libertăţi de care se bucură toţi membrii societăţii, iar o libertate mai mică decât o
libertate egală este acceptată doar în cazul în care cei care se vor bucura de o mai mică
libertate acceptă acest aşezământ. Prioritatea strictă a libertăţii în faţa bunăstării poate fi
de neacceptat în societăţile care nu sunt dezvoltate din punct de vedere economic.
O a doua regulă de prioritate indică prioritatea dreptăţii asupra eficienţei şi bunăstării, al
doilea principiu trebuie satisfăcut înaintea maximizării sumei avantajelor. De asemenea,
o altă prioritate este reprezentată de cea a egalităţii de şanse asupra diferenţei. O
inegalitate de şanse este justificată doar în condiţiile în care sporeşte şansele celor mai
dezavantajaţi.
Pentru a îşi întemeia propria concepţie a dreptăţii, Rawls imaginează o procedură de
justificare a celor două principii. Aceasta apropie destul de mult teoria lui Rawls de cea a
contractualismului, este, în fapt o generalizare a teoriei contractualiste. Principiile
dreptăţii, principiile care vor guverna structura de bază a societăţii trebuie să fie alese în
starea de natură, “poziţia originară” cum o numeşte Rawls. Luând drept premise faptul că
poziţia originară este caracteriizată de anumite trăsături ce trebuie acceptate şi faptul că
principiile dreptăţii sunt adoptate în această poziţie originară, ajunge la concluzia că cele
două principii sunt justificate ca fiind principiile dreptăţii.

Pozitia originara si problema justificarii

Poziţia originară este caracterizată de circumstanţele dreptăţii, constrângeri
formale asupra conceptului de “corectitudine morală”, vălul ignoranţei, raţionalitatea
părţilor şi motivaţia părţilor. Circumstanţele dreptăţii se referă la condiţiile în care
cooperarea umană este necesară. Aceste circumstanţe se împart în două categorii –
circumstanţe obiective şi circumstanţe subiective. Constrângerile formale asupra
conceptului de “corectitudine morală” sunt reprezentate de condiţiile ce trebuie îndeplinite
de principiile prezentate părţilor în poziţia originară. Aceste constrângeri sunt: condiţia
generalităţii (formulate în termeni generali), condiţia universalităţii (să fie aplicabile
tuturor), condiţia publicităţii (principiile sunt percepţia publică a dreptăţii), condiţia
ordonării (ordonarea pretenţiilor aflate în conflict), condiţia finalităţii (principiile sunt
instanţa supremă la care se raportează populaţia). Vălul ignoranţei are rolul de a anula
efectul contingentelor naturale şi sociale, de a asigura că alegerea principiilor pentru
structura de bază nu este influenţată de aceste consideraţii irelevante din punct de vedere
moral. Părţile din poziţia originară nu îşi cunosc locul în societate, harurile naturale,
concepţia despre bine, trăsăturile psihologice particulare sau trăsăturile societăţii.
Aceasta este situaţia exhitabilă între indivizi care generează acordul echitabil asupra
principiilor enunţate. Raţionalitatea indivizilor justifică alegerea bunurilor primare în
situaţia originară; oamenii încearcă urmărirea cât mai eficientă a propriilor interese, dar
nu conştientizează atributele lor primare. Motivaţia părţilor – indivizii nu sunt interesaţi
decât de propriul interes, ignorând interesul celorlalţi.
Dacă alegerea se face după anumite reguli, atunci regula identificată de Rawls
este maximum minimorum, alegerea se face în funcţie de rezultatele cele mai proaste pe
care respectivele variante le pot avea, urmând a fi aleasă acea variantă a carei rezultat
negativ este mai bun. Este o alegere opusă teooriei jocurilor în care principiul de bază
este cel minimax, în funcţie de cea mai bună soluţie pentru ambele părţi. Cel care
raţionează conform principiului propus de Rawls doreşte să evite cel mai rău rezultat
decât să îl obţină pe cel mai bun. Urmarea regulii maximin în situaţia originară, duce
implicit la alegerea principiilor pe care el le anunţa. Însă, dacă luăm în calcul trăsăturile
caracteristice poziţiei originare