DREPTATE ȘI ECHITATE

PRINCIPII ALE ETICII ACADEMICE

Anda Trandafir
Ecaterina Enea
Elena Marcu
Cuprins:

o Partea descriptivă. Definiții, origini

o Partea legislativă. Cadrul juridic
o Partea comparativă. Dreptate VS Echitate
o Concluzii
 Partea descriptivă – definiții, origini

Ce înțelegem prin Dreptate şi Echitate ?

◦ DREPTÁTE, dreptăți, s. f. 1. Principiu care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să se

respecte drepturile fiecăruia; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a-i
acorda ceea ce i se cuvine în mod legitim.

◦ ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire. Cinste; omenie. 2. Principiu etic și juridic care stă la
baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al
colaborării și respectului reciproc. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.
◦ Originea dreptăţii a fost căutată fie în individ – un sentiment înnăscut în conştiinţa umană, care-i conduce
toate acţiunile (J.J. Rousseau); fie este o consecinţă a relaţiei inextricabile: individ – societate – un rezultat al
dorinţei indivizilor de a pedepsi pe cei care încalcă regulile prescrise de societate (J.St. Mill).
◦ De la Platon și Aristotel, termenii "drept" şi "dreptate" sunt folosiţi în contexte diferite, pentru a realiza
susţineri morale şi politice diverse.
◦ Aristotel scria: “Dreptatea [...] este privită în general ca o suverană a virtuţilor, mai strălucitoare decât
luceafărul de seară, mai strălucitoare decât luceafărul de zi. De aici şi proverbul: "Dreptatea concentrează în
ea întreaga virtute" [...] Astfel înţeleasă, dreptatea nu reprezintă o parte a virtuţii, ci virtutea în întregime,
după cum nici contrariul ei, nedreptatea, nu este doar o parte a viciului, ci viciul în întregime.”
◦ Socrate filozoful și Socrate personajul din dialogurile lui Platon susțin că este preferabil să suporți o
nedreptate decât să o faci, că omul este drept prin firea sa și doar din necunoștere acționează nedrept.
◦ Glaucon, fratele lui Platon, nu este convins de afirmația lui Socrate și cere mai multe argumente deoarece
acesta consideră că oamenii se comportă drept doar de teama pedepsei. (din Mitul lui Gyges)
◦ John Rawls afirma în lucrarea sa, “O teorie a dreptăţii”, că: "Dreptatea este virtutea de căpătâi a unei societăţi".
◦ Blaise Pascal considera că: „Dreptatea este ceea ce este statornicit; şi astfel toate legile noastre statornicite vor fi
socotite în chip necesar drepte, fără a mai fi cercetate, pentru că sunt statornicite”, totodată afirma că: “Dreptatea
fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.”
◦ În epoca modernă, J.J. Rousseau și Immanuel Kant considerau că dreptatea este proprie naturii umane, că
sentimentul înnăscut al dreptății sau rațiunea ne arată calea dreaptă. Pentru aceștia dreptatea este necesară și
universală, este o parte constituentă a firii umane.
◦ În ceea ce priveşte echitatea, originea acestui cuvânt se află în latinescul aequitos, care se traduce prin
„dreptate”, „nepărtinire”, „cumpătare”, „potrivire”. În înţelesul modern al cuvântului, echitatea priveşte atât
activitatea de elaborare a dreptului, cât şi cea de aplicare şi interpretare a acestuia.
◦ Dreptatea ca echitate își are originea în teoria tradiționalǎ a contractului social. Între principalele
caracteristici se regǎseste faptul cǎ nimeni nu își cunoaște locul în societate, statul social, nici abilitǎțile sale
naturale, inteligența sau puterea sa. Astfel principiile dreptǎtii s-au ales sub un vǎl de ignoranțe iar dacǎ toți
sunt la fel și nimeni nu este capabil sǎ dirijeze principiile în interesele sale atunci principiile dreptǎtii sunt
rezultatul unui acord cinstit. Astfel se explicǎ și denumirea de dreptate ca echitate, transmințându-se ideea cǎ
principiile dreptǎții au la bazǎ o situație inițialǎ de echitate datǎ de indivizi morali.
 Partea legislativă – cadrul juridic

o Dreptatea și Echitatea reprezintă două concepte des folosite de doctrinarii și practicienii dreptului
atunci când legea este neclară, lacunară sau nu reglementează o anumită situație care cere o soluție
juridică.

o De-a lungul istoriei, dreptatea și echitatea au fost utilizate de conducători de state sau
regimuri politice, vorbindu-se despre dreptatea și echitatea unora sau a altora dintre
sistemele politice și de drept ale diferitelor state.

o În afară de folosirea de către stat în activitatea sa specifică, cele două concepte și-au găsit
aplicarea și în ceea ce privește categoriile socio-profesionale, vorbindu-se despre etica
avocatului, a medicului sau a profesorului.
 Cuvântul „echitate” își are rădăcina în latinescul „aequitas”, care însemna potrivire,
dreptate, cumpătare, nepărtinire.

 Conceptul de echitate a fost introdus de către Aristotel, pentru care „epieiheia” – echitatea
– avea mai mult valoarea unei justiții sociale al cărei scop era acela de a îndrepta legea,
acolo unde ea era deficitară din cauza caracterului său universal.

 Nicolae Popa zicea: „Această putere enormă a statului, de a crea dreptul trebuie să fie
țărmurită de anumite principii: echitatea, asigurarea drepturilor fundamentale ale omului,
dreptatea socială, progresul social”.
 „Echitatea apare ca o corectare a legii, în scopul individualizării aplicării ei. Este o corectare făcută în
spiritul legii prin adecvarea ei la un caz pe care legiuitorul însuși recunoaște că dacă l-ar fi anticipat ar fi ținut
seama de el în elaborarea legii. Echitatea apare deci ca antidot la generalitatea legii”.

 La romani, cuvântul aequitas capătă un sens apropiat dreptului. Cicero ajunge aproape să

confunde aequitas cu jus civile, în general, la juriștii romani aequitas ajungând să să apară ca
scop și ideal al dreptului.

 Tot Cicero este cel care distinge între echitatea naturală și echitatea legală pentru că, dacă legea este
schimbătoare, dreptul este etern, pentru că acesta din urmă își are fundamentul nu în opinii, ci în natură.
 În ceea ce privește activitatea de interpretare a legii, echitatea reprezintă un element important
al acestui proces de limpezire a sensului normei juridice. Atunci când interpretează norma
juridică, organul de aplicare are datoria să nu piardă din vedere „un element foarte important:
echitatea”. În toate cazurile în care textele îi permit, organul de aplicare, interpretând legea,
„trebuie să introducă în hotărârile sale principii de echitate și de dreptate socială”.

 Existența unor reguli de judecare și de interpretare a normei juridice și a actului dedus

judecății sunt de natura dreptului procedural, astfel încât prevederi care lasă o mare libertate de
interpretare presupun unele riscuri. Să nu uităm și necesitatea unei doze de previzibilitate, care
este obligatorie în actul de justiție și pe care CEDO o asimilează dreptului la un proces
echitabil, deci ideii de echitate, stabilită prin art. 6 al Convenției Europene.
 Echitatea poate fi considerată ca izvor material dar nu și formal al dreptului internațional și
constituie fundamentul moral pentru regulile juridice. Ea reprezintă o regulă specifică de drept
internațional sau constituie un element necesar al principiilor generale de drept internațional
alături de principiul bunei credințe. Art. 38 al. 2 din Statutul C.I.J. circumstanțiază recurgerea la
echitate pentru soluționarea unor diferende.

 Într-o ramură relativ nouă – protecția datelor personale – echitatea este prezentă în actul
normativ de bază, respectiv Regulamentul general privind protecția datelor personale
(REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a Directivei 95/46/CE).
 Dreptate vs. echitate / dreptate ca echitate?
◦ Primul gand atunci cand auzim cuvintele “dreptate” si “echitate” este sa asumam din prima ca inseamna acelasi lucru si ca nu ar exista o diferentiere
intre ele.
◦ Dupa cum releva si o simpla cautare in DEX, definitia dreptatii include cuvantul “echitate” , iar definitia echitatii include cuvantul “dreptate” ->

DREPTÁTE, dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile
fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.

ECHITÁTE s. f. 1. Dreptate, nepărtinire.

◦ “A Theory of Justice” -1999, John Rawls -> raspunde la intrebarea “ce este dreptatea?” prin abordarea ideii de dreptate ca echitate.
◦ Acesta incepe prin a adresa ideea antica a dreptatii ca armonie, din care am mostenit imaginea balantei echilibrate a ordinii sociale . Rawls adauga
observatia conform careia intuitiile noastre cotidiene despre dreptate nu sunt obiective, ci sunt influentate de situatii, obiceiuri sau asteptari.
◦ Asa cum sugereaza si Rawls, dreptatea si echitatea sunt intr-adevar doua concepte foarte apropiate ca insemnatate, astfel fiind adesea folosite in
asociere.
◦ In ceea ce priveste echitatea in educatie, aceasta se refera la gradul in care persoanele pot valorifica si accesul la educatie cu ajutorul unor sisteme
echitabile care garanteaza ca rezultatele nu depind de contextual socioeconomic si de alti factori (gen, statut, dizabilitati,etc) in sensul unui dezavantaj
educational si tin evidenta de nevoile tuturor.
◦ In acelasi timp, dreptatea in educatie se refera la dreptul fiecaruia de a primi tratament egal, fara a exista diferentieri, asa cum mentioneaza si Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene in cadrul articolului 14, alineatul 1 –” Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la
formare profesională și formare continuă”.
 Concluzii

o Echitatea este cea care ne învață „să recunoaștem ceea ce este identic în substratul lucrurilor, peste
ceea ce este divers și întâmplător”. Diferitele nevoi umane de la un moment dat și dintr-un anume loc
determină diferențieri ale dreptului pozitiv, creat de oameni, dar la baza acestuia se află întotdeauna
legile naturii, echitatea, dreptatea, virtutea.

o Echitatea și etica au avut și au o influență deosebită asupra dreptului, ca fenomen. Încă din
Antichitate, noțiunii de echitate i-au fost dezbătute funcțiile și conținutul, vorbindu-se despre ea ca
echivalent pentru dreptate, justețe, egalitate.
 La fel ca dreptul, morala este impregnată în toate domeniile vieții sociale, în viața personală, în politică,
știință sau familie, dar este foarte dificil să regăsim o faptă doar pur morală a omului, majoritatea acestora
fiind proiectate atât în sfera moralei, cât și în sfera juridică sau religioasă.

 Pentru a exista un sistem de drept aproape de perfecțiune, este necesar ca normele sale să fie
impregnate de echitate și etică, iar destinatarii acestor norme să fie, la rândul lor, conștienți de
cele două noțiuni, să le înțeleagă, să le aplice în viața de zi cu zi și să le interiorizeze. Doar astfel
dreptul își va realiza scopul său de principal reglementator al vieții colectivității și al relațiilor
interumane.
Bibliografie
 Bădescu, M., Teoria generală a dreptului. Curs universitar, Editura Hamangiu, București, 2020
 Hegel, Principiile filosofiei dreptului, Editura IRI, București, 1997
 Popa, N., Teoria generală a dreptului, ed. a VI-a, Editura C.H. Beck, București, 2020
 Georgescu, Șt., Filosofia dreptului. O istorie a ideilor în ultimii 2.500 de ani, Ed. AllBeck, 2001
 Malaurie, Ph., Antologia gândirii juridice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
 Cicero, Opere alese, vol. II, trad. G. Guțu, Ed. Univers, București, 1973
 Bîrsan, C., Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. 2, Editura C. H. Beck, București, 2012
 Art. 13 din Regulament: Informaţii care se furnizează în cazul în care datele cu caracter personal sunt colectate de la persoana
vizată
 Singer, P., editor, Tratat de etică, Editura Polirom, Iași, 2006
 Manoilescu, M., Etica politică, Editura Spandugino, București, 2010, p. 208
 Ghigheci, C., Etica profesiilor juridice, Editura Hamangiu, București, 2017, pp. 7-8