Războiul de Zece Zile

Războiul Sloven de Independență

Studii de arie. Balcanii de Vest

Marcu Elena - RISE, anul III
Cuprins:

I. Scurt istoric al Sloveniei

II. O revistă aprinde butoiul cu pulbere

III. Între salvare, independență și reorganizare

IV. Forțele armate

V. Declanșarea ostilităților

VI. Desfășurarea operațiunilor militare

VII. Acordurile de Pace

VIII. Bibliografie
I. Scurt istoric al Sloveniei

• Încă din secolele V-VII, pe teritoriul Sloveniei de astăzi, au

pătruns slavii. Unul dintre primele state care au rezultat ca
urmare a amestecului de populaţii a fost Marele Ducat al
Karinthiei. Aflându-se în proximitatea răspândirii religiei
catolice, acest stat avea strânse legături cu Bavaria germană,
dar şi cu Regatul Francilor.
I. Scurt istoric al Sloveniei

• Primele manifestări ale unei naţiuni slovene se regăsesc în

jurul anului 1848, înscriindu-se în fenomenul revoluţionar
european, cunoscut sub denumirea de “Primăvara
Popoarelor”. Totuşi, Slovenia a rămas sub autoritatea Vienei,
în tot decursul secolului al XIX-lea.
I. Scurt istoric al Sloveniei

• În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o parte a

teritoriului sloven s-a aflat sub ocupaţia Italiei fasciste. În mod
similar cu situaţia existentă în celelalte teritorii iugoslave,
regăsim şi aici o serie de lupte între diverse grupuri armate,
animate de orientări politice diferite.
I. Scurt istoric al Sloveniei

• În timpul lui Tito, Slovenia a reprezentat o zonă de dezvoltare

economică, net superioară faţă de restul Iugoslaviei. Totodată,
aceasta a constituit cea mai omogenă provincie a federaţiei, sub
aspect etnic. Drept urmare, la sfârşitul anilor ’80, provincia avea
un statut aparte în cadrul Iugoslaviei, atât din punct de vedere
economic, cât şi social.
II. O revistă aprinde butoiul cu pulbere

Moartea lui Tito şi relaxarea comunismului, ca urmare a

dezvoltării unei societăţi civile în spaţiul Est-European, au
favorizat aici apariţia unei tendinţe spre democratizare în raport
cu restul federaţiei.

Protestele şi tensiunile interetnice au început în Kosovo încă din

1988. Aceste mişcări au găsit o susţinere masivă din partea
provinciei slovene, drept reacţie la tendinţele din ce în ce mai
autoritare ale Serbiei lui Milošević.
II. O revistă aprinde butoiul cu pulbere

• Exponentul cel mai reprezentativ al curentului a fost reprezentat de

revista „Mladina” (Tineretul).
Iniţial revistă de partid a tinerilor comunişti, aceasta a devenit
ulterior un forum al liberei exprimări. Nu au lipsit ironiile la adresa
sistemului, a fostului „mare lider”, culminând cu expunerea directă
a ideii independenţei.
 II. O revistă aprinde butoiul cu pulbere

Prima pagină a revistei conţinea întodeauna

o caricatură a societăţii contemporane.
Conţinutul era reprezentat de articole
specifice culturii pop, însoţite de mesaje
revoluţionare. Astfel, revista a devenit
populară atât la Ljubljana, cât şi în mediile
studenţeşti din Belgrad şi Sarajevo.

Tito, ironizat în numărul din 27 octombrie 1989

II. O revistă aprinde butoiul cu pulbere

• Supravegheată intens de serviciile secrete în anul 1988,

revista a atins apogeul criticilor la adresa partidului printr-
un articol  scris de un anume Janez Jasna. Acesta a expus
un plan prin care armata iugoslavă urmărea ocuparea
Sloveniei în cazul proclamării independenţei de către
aceasta din urmă.
II. O revistă aprinde butoiul cu pulbere

• Serviciul Secret al Armatei Iugoslave îi arestează pe membrii

redacţiei, în frunte cu Janez Jasna, alături de David Tasic şi Franci
Zavrl.

Demonstraţiile stradale, precum şi susţinerea din partea

preşedintelui sloven Milan Kučan au determinat în scurtă vreme
eliberarea acestora.
III. Între salvare, independenţă şi reorganizare

• Căderea comunismului din Europa de Est în 1989 a determinat

organizarea Celui de-al XIV-lea Congres al Ligii Comuniştilor în
Iugoslavia, în ianuarie 1990.

Discuţiile în contradictoriu legate de problema statutului

provinicei Kosovo i-au determinat pe comuniştii sloveni şi croaţi
să părăsească întrunirea.
III. Între salvare, independenţă şi reorganizare

• Dezvoltarea unei societăţi libere în sânul republicilor iugoslave, fără existenţa

unei societăţi civile puternice, a favorizat o tendinţă din ce în ce mai
pronunţată spre naţionalism.

Ideea de bază era constituirea unor state omogene din punct de vedere
etnic. Federalismul era văzut drept ca o formă de organizare conservatoare,
ţinând de vechea mentalitate comunistă.

Astfel, în data de 15 iunie 1989, la aniversarea a 600 de ani de la bătălia

antiotomană a sârbilor de la Kossovopolje,  Miloševič a vorbit unei mulţimi
sârbe despre posibilele viitoare confruntări armate.
III. Între salvare, independenţă şi reorganizare

• Miloševič urmărea destrămarea Iugoslaviei, în scopul realizării unui stat

unitar sârb, care să includă şi zonele majoritar etnice sârbe din Croaţia şi
Bosnia.

În luna ianuarie a anului 1990, în timpul unei întâlniri cu liderul sloven, se

pare că Miloševič i-ar fi recunoscut acestuia dreptul la secesiune. Condiţia a
fost ca liderul sloven să-şi ofere sprijinul, la rândul său, în favoarea
autodeterminării regiunilor cu o populaţie majoritară sârbească din Croaţia.
III. Între salvare, independenţă şi reorganizare

• În aprilie 1990, au avut loc primele alegeri libere în fiecare dintre

cele şase republici.

În Slovenia şi Croaţia au triumfat opţiunile comuniste şi, respectiv,

naţionaliste.

În Serbia şi Muntenegru au rămas la putere „socialiştii”, în timp ce

în Bosnia-Herţegovina şi Macedonia voturile au fost împărţite
între forţele reformatoare şi cele conservatoare.
 III. Între salvare, independenţă şi reorganizare

• La alegerile parlamentare din Slovenia, este declarată câştigătoare

coaliţia DEMOS, al cărei principal obiectiv îl reprezenta obţinerea
independenţei. Pe poziţia de lider al ţării a rămas în continuare
comunistul reformist Milan Kučan.

În luna decembrie a anului 1990, în Slovenia, şi în luna mai a anului

1991, în Croaţia au loc referendumuri pentru obţinerea
independenţei. Rezultatul voturilor arată că majoritatea populaţiei se
declara în favoarea acesteia.
IV. Forţele armate

• Încă de la apariţia Republicii Federale Iugoslavia, forţele armate au

reprezentat principalul garant al statului legitimat prin lupta de eliberare dusă
de partizanii lui Iosip Broz Tito.

Conform prevederilor constituţionale, Armata Populară era obligată să asigure

reprezentarea proporţională a diveritelor etnii. În ciuda acestui fapt, efectivul
total de ofiţeri ai armatei în 1989 era de peste 70% de origine sârbă şi
muntenegreană. Proporţia croaţilor şi slovenilor era mult mai mare însă în
Forţele Maritime şi Forţele Aeriene Militare.
IV. Forţele armate

• Între 1989 şi 1992 se poate observa o scădere a numărului de

militari de la aproximativ 180.000 la 150.000.

Începând din martie 1990, întâi Slovenia, apoi şi Croaţia nu au

mai trimis la înrolare în armata iugoslavă decât o mică parte din
efective, majoritatea acestora urmând să constituie noile forţe
militare naţionale.
IV. Forțele armate

• În ajunul izbucnirii conflictului, forţele militare slovene erau

formate din: 16.000 militari înarmaţi, 25.000 de rezervişti
din trupele teritoriale ce puteau fi mobilizaţi foarte rapid,
10.000 de poliţişti activi şi personal din subordonarea
ministerului de interne. Armamentul se limita în cea mai
mare parte la cel individual de infanterie.
V. Declanşarea ostilităţilor

• În luna mai a anului 1991, croatul Stipe Mesić urma să devină preşedinte al
federaţiei. Luna mai a reprezentat şi înregistrarea primelor schimburi de focuri
între formaţiunile paramilitare sârbe din Croaţia care refuzau secesiunea şi
forţele croate.

În aceste circumstanţe, Slovenia şi Croaţia au ales să îşi proclame independenţa

la 25 iunie 1991. Imediat după această mişcare, guvernul sloven a dat ordin
trupelor proprii să preia controlul asupra tuturor punctelor vamale cu Italia,
Austria şi Ungaria.
V. Declanşarea ostilităţilor

• În plus, cu o lună înainte de proclamarea independenţei, cazărmile

din oraşul sloven Maribor au fost blocate de mase de oameni. Timp
de câteva zile, acestea au rămas fără apă şi curent electric.

Situaţia unităţilor militare iugoslave de pe teritoriul sloven se agrava,

fiind într-o oarecare măsură asemănătoare cu cea a trupelor
ucrainiene aflate pe teritoriul ostil al Crimeei în 2014.
VI. Desfăşurarea operaţiunilor militare

• În faţa situaţiei tensionate, armata iugoslavă a luat decizia organizării unui

marş de intimidare.

Iniţial, fiecare dintre părţi evită o confruntare directă. Totuşi, la data de 27 iunie
inevitabilul conflict se declanşează. O unitate a Forţelor Slovene de Apărare a
teritoriului doboară unul dintre elicopterele armatei iugoslave deasupra
Ljubljanei, ocupanţii săi fiind ucişi. Elicopterul transporta pâine pentru o unitate
militară iugoslavă încercuită.
VI. Desfăşurarea operaţiunilor militare

• Din acest moment, trupe ale nou înfiinţatei armate slovene atacă forţele
iugoslave aflate pe teritoriul Sloveniei. Au loc lupte importante la aeroportul
din Trzin, dar şi la Pesnica, Ormož şi Koseze, unde sunt atacate coloane ale
armatei iugoslave.

Deşi trupele iugoslave reuşesc să asigure controlul asupra noilor puncte de

frontieră, la sfârşitul zilei de 27 iunie situaţia lor era defavorabilă.
VI. Desfăşurarea operaţiunilor militare

• Data de 28 iunie 1991 a reprezentat o revenire în forţă a trupelor

slovene. În timp ce aviaţia iugoslavă bombardează o serie de obiective,
au loc importante lupte la sol în zona Nova Gorica, lângă graniţa cu
Italia. Tot mai mulţi militari sloveni ai armatei iugoslave îşi părăsesc
unităţile schimbând taberele.
VI. Desfăşurarea operaţiunilor militare

• Comunitatea Europeană, îngrijorată de evoluţia evenimentelor, impune

Iugoslaviei o serie de condiţii:

1. Armata federală se va retrage în cazărmi, stabilind o dată pentru

retragerea de pe teritoriul sloven.
2. Slovenia şi Croaţia vor înceta de urgenţă ostilităţile, ce vor fi urmate
de negocieri diplomatice.
3. Croatul Stipe Mesić va fi instalat în funcţia de preşedinte al Iugoslaviei
pe baza principiului rotaţiei al Constituţiei din 1974.
 VI. Desfăşurarea operaţiunilor militare

• În noaptea dintre 28-29 iunie, o

delegaţie a Comunităţii Europene
încearcă să negocieze un plan de
încetare a focului la Zagreb. Membrii ei
sunt primiţi cu onoruri de către noul
preşedinte al Croaţiei independente,
Franjo Tuđman. În ziua următoare,
luptele însă continuă. 

Soldaţi sloveni conturează simbolul muntelui Triglav pe un tanc iugoslav capturat

VI. Desfăşurarea operaţiunilor militare

•  În primele zile ale lunii iulie, deşi negocierile de la Zagreb

continuă, luptele se înteţesc, armata slovenă câştigând teren
pe toate planurile.

La data de 4 iulie 1991 intră în vigoare armistiţiul mult

aşteptat. Unităţile armatei iugoslave se retrag în cazărmi sau
trec graniţa în Croaţia.
 VII. Acordurile de pace

• Pe 7 iulie 1991, Acordul de la Brinoni punea capăt războiului prin

recunoaşterea autorităţii guvernului sloven asupra întregului
teritoriu. În acelaşi timp, se deschidea calea pentru negocierea
părăsirii pe cale paşnică a federaţiei de către Slovenia şi Croaţia,
urmând a avea loc o serie de negocieri în lunile următoare.
VII. Acordurile de Pace

• În timp ce liderii de la Zagreb doreau o despărţire totală a acesui teritoriu, pe

bazele graniţelor republicii trasate în timpul lui Tito, Slobodan Miloševič
urmărea desprinderea de Croaţia a regiunilor locuite majoritar de sârbi.

Astfel, imposibilitatea de a purta tratative privitoare la problema minorităţilor

etnice din Croaţia a devenit scânteia izbucnirii unui nou conflict. Dacă
pierderile în cadrul războiului sloven s-au cifrat la aproximativ 74 de morţi şi
350 de răniţi, războiul croat va reprezenta, alături de cel bosniac, o pată
mult mai sângeroasă pe harta Europei.
Prima piesă de domino căzuse...
 VIII. Bibliografie

• 1. http://www.tol.org/client/article/22611-how-a-slovenian-magazine-found-yugoslavias-weak-
spot.html data: 12.05.2017

2. Stefano Bianchini, Problema Iugoslavă, Ed. All, Bucureşti 1992, p.152 3. Ibidem p. 150

3. Maior dr. Emil Suciu, Drama iugoslavă, Culisele unui incendiu tragic, Editura Militară,
Bucureşti 1992 p.34

4. Ibidem p.48

5. C.I. Christian- Sângeroasa destrămare, Iugoslavia, Ed. Silvy, Bucureşti 1994 p. 260

6. Ibidem p.261

7. Radu Ciobotea - Război fără învingători, Timişoara, Ed. Meridian 21 Delta, 1998 p. 24