INSTITUTUL DE ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINOLOGIE APLICATĂ

FACULTATEA DE CRIMINOLOGIE ȘI ȘTIINȚE JURIDICE

REFERAT

Tema: Aplicarea principalelor mijloace de corijare a condamnaților în scopul

resocializării lor

Elaborat de: Sîrbu Ioana, gr. 20.D.F.3.4

A aprobat de: Cebotari Stanislav, lector universitar

CHIȘINĂU – 2023
 Cuprins
Introducere.......................................................................................................................................3
I. Consideraţii generale privind principalele mijloace de corijare a condamnaţilor....................5
II. Regimul ca mijloc de corijare a condamnatului.......................................................................8
2.1. Funcţiile regimului...................................................................................................................9
2.2. Conţinutul regimului penitenciar..............................................................................................9
2.3. Normele care asigură ocrotirea socială a condamnaţilor........................................................10
2.4. Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei....................................12
III. Metodele de resocializarea a condamnaților............................................................................14
IV. Munca educativă ca mijloc de corijare a condamnaţilor.........................................................18
4.1. Formele principale ale muncii educative................................................................................19
4.2. Instruirea generală şi pregătirea profesională a condamnaţilor..............................................20
Concluzii........................................................................................................................................21
Bibliografie....................................................................................................................................23
Anexe

2
 Introducere

Anual în Republica Moldova circa 2000 de persoane sunt liberate din instituțiile
penitenciare.

Datorită izolării de lungă durată și restricțiilor impuse de regimurile de detenție,

majoritatea dintre deținuți, pomenindu-se față în față cu realitatea de după gratii, se
simt frustrați, consternați și anxioși. Problemele care apar odată cu liberarea din
mediul penitenciar vin să se implice pe fundalul unor relații proaste cu familia,
comunitatea, lipsei actelor de identitate și a unui loc de muncă care să le permită un
trai decent etc. Respingerea societății, reticența unor funcționari, etichetarea și
marginalizarea de către comunitate/societate forțează persoanele liberate din locurile
de detenție să revină în cercul vicios al criminalității. Statisticile atestă că circa 50%
dintre persoanele private de libertate din Moldova comit infracțiuni repetat.

O rată atât de înaltă a recidivei infracționale ne demonstrează elocvent faptul că

pedeapsa penală de privațiune de libertate nu a dat un rezultat pozitiv – condamnatul
nu a învățat nimic, nu și-a schimbat comportamentul și, astfel, perioada petrecută
după gratii nu a fost suficientă pentru a înțelege și a aprecia eficient valorile vieții, ci
o simplă petrecere a timpului pe contul statului.

Acest lucru confirmă că utilizarea frecventă a metodelor represive (supravegherea

și izolarea) în detrimentul celor de resocializare este cauza ajungerii repetate a
persoanelor în penitenciare.

Un argument în plus la cele afirmate este și rata înaltă a încarcerărilor (în anul
2008 indicele de deținuți la 100 mii de locuitori din Republica Moldova a constituit
203,8 persoane).

Este unul dintre cei mai mari indici în Europa. De exemplu, în Norvegia, care are
o populație de 4,5 mln. de locuitori, indicele persoanelor deținute la 100 mii de
locuitori este de 65 de persoane.

În atare situație, când unele și aceleași persoane repetat săvârșesc infracțiuni și cu

regularitate se află în locurile de detenție, societatea/statul suportă mai multe
consecințe negative: repetat sunt cheltuiți bani publici pentru întreținerea
condamnaților (hrană, deținere, asistență medicală, salarizarea personalului ș.a.) pe
toată durata executării pedepselor; astfel, cheltuielile din bugetul de stat pentru

3
întreținerea unui condamnat cresc substanțial cu fiecare următoare condamnare;
societatea suferă repetat de pe urma infracțiunilor (atât victimele, cât și rudele
condamnatului); condamnații nu au posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat în
urma infracțiunii (adică executarea efectivă a titlurilor executorii); condamnații, după
liberarea din penitenciare, nu sunt capabili să se integreze pe piața muncii, să
contribuie la dezvoltarea economică a țării și acest lucru prejudiciază statul sub forma
impozitelor neplătite de aceste persoane.

În schimb, statul repetat cheltuiește banii bugetari pentru întreținerea

condamnaților în instituțiile penitenciare.

Acest prejudiciu este incontestabil mai mare decât cheltuielile necesare pentru
implementarea unui sistem viabil de resocializare a deținuților.

Din punct de vedere financiar, pentru stat este rezonabil să investească resurse
pentru crearea și dezvoltarea mecanismului de resocializare, decât să suporte pierderi
repetate în lipsa unui astfel de mecanism.

4
 I. Consideraţii generale privind principalele mijloace de corijare a
condamnaţilor

Privarea de libertate, în calitate de măsură preventivă sau pedeapsă penală (închisoarea sau
detențiunea pe viață), prevăzute de lege și aplicate de către instanța de judecată, constituie o
măsură complexă ce ridică o serie întreagă de probleme. Astfel, pe lângă multiplele probleme de
ordin personal ale deținuților, extrem de dificile, cum cele de izolare, renunțare la modul obișnuit
de viață, îndepărtare temporară de familie și societate, limitarea exercitării anumitor drepturi,
obligativitatea respectării unui program, probleme de sănătate, muncă și alte necesități – punerea
în executare a pedepsei solicită un efort considerabil și din partea organelor abilitate ale statului
pentru a asigura o observare, îndrumare și supraveghere pe întreaga perioadă a detenției11.
Eficacitatea influențării de corijare, în mare măsură, depinde de reușita adaptării
condamnatului la condițiile de detenție. Pentru persoanele care au ajuns în instituția penitenciară,
cele mai grele sunt primele zile de detenție. Deținuții urmează să se acomodeze la condițiile de
viață și d emuncă din penitenciar, să se supună cerințelor stricte ale regimului de detenție și să se
adapteze la mediul deținuților, deoarece, izolarea de societate, schimbarea statutului social, de
regulă, este suportat destul de dificil.
După cum remarcă specialiștii, durata adaptării primare depinde de capacitățile adaptive
ale individului și dureză în mediu de la 3 până la 5 luni.
În literatura științifică sunt evidențiate două tipuri ale adaptării condamnaților la condițiile
de detenție: pozitivă și negativă.
Semnele de bază ale adaptării pozitive sunt:
 Corespunderea comportamentului informației despre perspectivele aflării în locurile de
detenție;
 Respectarea regimului de executare a pedepsei, a cerințelor administrației;
 Capacitatea de a-și controla comportamentul și emoțiile.
Însă există și situații când condamnații, în cele mai dese cazuri recidiviști, se deprind într-
atât cu condițiile de detenție, neobișnuite pentru un om normal, încât le consideră și le percep
involuntar ca fiind obișnuite, fapt care se manifestă în cazul adaptării negative.
Unii autori, de rând cu adaptarea pozitivă și negativă, mai evidențiază și al treilea tip –
adaptarea neutră, câd condamnatul a luat o poziție de așteptare față de toate regulile instituției
penitenciare, în scopul de a petrece cât mai confortabil pentru sine termenul de pedeapsă.

1
Adam A., Cocоrţă A., Cojocaru V. Ghidul rudelor persoanelor condamnate, IRP, Chişinău, 2006, p. 6
5
 Adaptarea condamnatului în instituția penitenciară poate fi divizată convențional în câteva
tipuri, fapt care ar permite de a individualiza aplicarea față de condamnat a măsurilor de
resocializare. Astfel, clasificarea adaptării condamnaților poate fi efectuată în baza următoarelor
temeiuri:
a) După condițiile mediului de adaptare (adaptarea la condițiile de deținere, regim,
adaptarea la muncă, adaptarea la condițiile de trai, adaptarea la munca cultural-educativă etc.
b) După timpul de aflare în detenție (adaptarea primară la condițiile de executare a pedepsei,
la modificările condițiilor de deținere, la înrăutățirea sau îmbunătățirea lor, etc.) 2.
Acestă clasificare poate fi pusă la baza evidențierii subetapelor succesive de resocializare
penitenciară: adaptarea la condițiile executării pedepsei penale (primară), aplicarea activă a
măsurilor de influențare asupra condamnaților și corijarea lor, pregătirea condamnaților pentru
liberare (adaptarea pregătitoare).
Astfel, condamnații, ajungând în penitenciar, sunt supuși unui proces de dezadaptare, adică
unui proces de distrugere a vechilor relații, adaptându-se în același timp la noul mediu. Acesta
este un proces inevitabil și firesc, care asigură supravețuirea persoanei în noile condiții pentru el.
Însă procesele dezadaptării și adaptării nu pot fi recunoscute în mod univoc drept pozitive sau
negative. Astfel, ruperea relațiilor negative (spre exemplu, criminale) cu mediul social care a
contribuit la săvârșirea infracțiunii este un rezultat dorit al activității organelor de drept. Totodată
perturbarea relațiilor pozitive cu familia, prietenii, colegii de serviciu, devine un efect secundar
de izolare a persoanei care împiedică petrecerii reușite a resocializării. De aceea, de rând cu
acordarea de ajutor condamnaților de a se adapta la condițiile de executare a pedepsei, urmează
de a păstra la maxim relațiile social-pozitive ale condamnatului cu societatea.
În scopul studierii personalității condamnatului nou-sosit în penitenciar, asigurării
asistenței psiho-sociale și acordării ajutorului pentru adaptarea la condițiile privațiunii de
libertate, în penitenciarele din R.M., este implementat Programul cu privire la organizarea
activității cu deținuții noi-sosiți, în penitenciar 3. Programul respectiv este prevăzut pentru o
perioadă de 15 zile, începând cu sosirea condamnatului în penitenciar.
Este foarte important ca din primele zile de aflare în instituția penitenciară, colaboratorii să
determine cele mai eficiente metode de influențare educativă asupra acestor persoane, să-i ajute
pe condamnați să se adapteze la noile condiții.
Reieșind din cele menționate, un rol important în activitatea colaboratorilor cu condamnații
îi revine regimului de carantină.

2
Ibidem, p. 135
3
Programul cu privire la organizarea activităţii cu deţinuţii noi sosiţi оn penitenciar, aprobat
prin ordinul DIP nr. 27 din 01.03.2006.
6
 Conform art. 219 alin. (6) CE al R.M., imediat după primire, condamnatul este plasat în
încăperea de carantină pe o perioadă de până la 15 zile, în decursul căruia el este supus
examenului medical în vederea determinării stării sănătății și prescrierii, după necesitate, a
tratamentului individual. Totodată, în timul aflării condamnatului în carantină, acesta este
informat despre drepturile și obligațiunile sale.
Sarcina de bază a regimului de carantină este studierea intensă a personalității
condamnaților noi sosiți în penitenciar, aprecierea gradului de degradare socială și reieșind din
aceasta, orientarea activității individual-educative pentru fiecare condamnat, începând cu primele
zile de executare a termenului de pedeapsă.
Totodată, pe parcursul aflării condamnatului în condițiile regimului de carantină, se
întreprind un complex de măsuri educative, sociale, psihologice, medicale, de securitate și regim,
profilactice, orientate spre atitudine corectă față de măsurile de corijare.
Astfel, începând cu primele zile de detenție, condamnatul este orientat asupra corijării și
resocializării. În activitatea cu condamnații din carantină sunt implicați colaboratorii cu
experiență din cadrul serviciilor:
 Securitate – regim, pază și supraveghere, educativ;
 Psihologic – medical, de producere;
 Logistic;
 Contabilitatea;
 Reprezentații școlii de instruire profesională.
De asemenea, în activitatea cu condamnații în carantină, pot fi implicați și reprezentanții
instituțiilor guvernamentale, organizațiilor neguvernamentale și confesiunilor religioase.
Influența resocializantă asupra condamnatului în cadrul instituției penitenciare are loc cu
ajutorul unui complex întreg de măsuri. Conform art. 168 CE al R.M., Principalele mijloace de
corijare a condamnatului sunt: modul și condițiile de executare a pedepsei (regimul), munca
social-utilă, munca educativă, instruirea profesională, învățământul general, influența
exercitată de societate.
Prin intermediul mijloacelor de corijare, aplicate față de condamnat, se urmărește de a
introduce corectivele necesare în calitățile sale social-psihologice, de a-i neutraliza deprinderile
negative și de a-i impune respectul față de lege.
Atingerea unui asemenea rezultat este numit corijare juridică care reprezintă prin sine un
rezultat important al aplicării pedepsei și un indicator semnificativ al eficacității sale.

7
 II. Regimul ca mijloc de corijare a condamnatului

În literatura de specialitate se menționează că regimul în locurile de detenție exprimă

esența și conținutul pedepsei, în interiorul căruia poate fi realizată limitarea drepturilor
condamnaților.
În ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților termenului “regim” îi
corespunde termenul “tratament”, care trebuie “ să aibă ca scop, atât cât permite durata
condamnării, de a crea în ei voința și aptitudinile care să le dea posibilitatea ca după liberarea lor
să trăiască respectând legea și satisfăcându-și nevoile lor. Acest tratament trebuie să fie de natură
a le menaja respectul față de ei înșiși și a le dezvolta simțul lor de răspundere.”4.
Articolul 238 alin. (1) CE al R.M. definește expres regimul de detenție stabilind că
“Regimul de deținere în penitenciare asigură paza, supravegherea și izolarea condamnaților,
executarea de către aceștia a obligațiilor lor, realizarea drepturilor și intereselor lor legitime,
securitatea personală și resocializarea condamnaților, inclusiv prin deținerea separată a diferitelor
categorii de condamnați, prin diversificarea condițiilor de deținere în funcție de tipul
penitenciarului stabilit de instanța de judecată și prin schimbarea condițiilor de executare a
pedepsei”.
Potrivit autorului roman Oancea I., “prin regim penitenciar, în sens larg, se înțelege felul
cum este organizată executarea pedepsei privative de libertate în penitenciar sau felul cum este
organizată viața și activitatea condamnatului în penitenciar pe durata executării pedepsei în
scopul reeducării lui și al prevenirii savârșirii de noi infacțiuni”5.
În opinia lui Belîi N.A., regimul în locurile de detenție este un mijloc juridic și educativ de
organizare a activității zilnice având drept scop realizarea procesului de executare a pedepsei
penale și a sarcinilor instituțiilor penitenciare prin reglementarea concretă și detaliată a relațiilor
existente între administrație, condamnați și alte persoane6.
O semnificație aparte o au normele regimului care reglementează prevenirea infracțiunilor
și a altor încălcări a normelor de drept, atât din partea condamnaților, în timpul executării
pedepsei, cât și din partea altor persoane. Ele includ în sine regulile de pază și supraveghere a
condamnaților, de aplicare a măsurilor de securitate, de efectuare a diferitor măsuri profilactice.

4
Ansamblul de reguli minime ale ONU pentru tratamentul deţinuţilor, adoptate prin Rezoluzia din 30.08.1955 de
primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor, desfăşurat la Geneva оn
1955. Оn: Culegere de acte normative naţionale şi internaţionale оn domeniul penal, Vol. I, Revista de ştiinţe penale
(Supliment 2007), Chişinău: Cartea juridică, 2007, art.58.
5
Oancea I. Drept execuţional penal. Bucureşti: ALL, 1998, p 85.
6
Белый Н.А. Пенитенциарное право Республики Молдова, Курс лекций, Кишинэу, 2001, p. 115
8
 Cerințele de regim sunt chemate să contribuie formării la condmnați a diverselor deprinderi
pozitive cum ar fi: organizarea corectă a regimului zilnic, utilizarea rațională a timpului etc. În
același timp, este necesar de menționat că influența regimului asupra atingerii scopurilor
resocializării este destul de controversată. Pe de o parte, el este menit să disciplineze, să deprindă
cu ordinea, pe de altă parte – dezobișnuiește de la sinestătornicie.
Așa fiind, regimul penitenciar este o problemă importantă a executării pedepsei privative
de libertate, fiindcă de felul regimului penitenciar depinde, în cea mai mare măsură, atingerea
scopului executării pedepsei privative de libertate, acela al reeducării condamnatului și al
abținerii lui de la comiterea de noi infracțiuni7.
2.1 Funcțiile regimului exprimă esența sa și reprezintă un ansamblu de activități menite
pentru atingerea anumitor scopuri. Funcțiile de bază ale regimului sunt: de asigurare, educativă,
de pedeapsă, a controlului social (de profilaxie), de resocializare.
Funcțiile regimului se realizează în mod complex, completându-se reciproc. Realizându-se
fiecare de sinestătător, ele creează totodată condiții pentru îndeplinirea cu succes a întregului
ansamblu de funcții.
2.2 Conținutul regimului penitenciar. În anexa nr.10 la Statut este stabilit programul zilei
pentru condamnați în care sunt descrise detaliat toate elementele ordinii interioare începând cu
deșteptarea, timpul de muncă, de odihnă, de alimentare precum și alte activități. Programul zilnic
se întocmește pentru fiecare penitenciar, reieșind din tipul penitenciarului, condițiile locale,
durata zilei de lumină.
O imporatnță mare pentru realizarea prevederilor regimului o are asigurarea normativă de
folosire de către condamnați a drepturilor lor și îndeplinirea obligațiilor ce le revin, deoarece
numai declararea subiective încă nu creează condiții pentru realizarea lor. De aceea multe
articole ale CE și toate normele Statutului fixează ordinea de realizare a drepturilor
condamnaților.
Spre ex. art. 229 CE al R.M. prevede dreptul la corespondență și convorbiri telefonice ale
condamnaților, art. 230 CE al R.M. prevede dreptul de a primi și expedia colete, pachete cu
provizii și a banderolelor de către condamnați, art. 235 CE al R.M. stabilește posibilitatea
acordării condamnaților dreptului de a se deplasa fără escortă sau însoțire în afara
penitenciarului, art. 236 CE al R.M. prevede posibilitatea deplasării de scurtă durată în afara
penitenciarului iar secțiunile 22, 23, 25, 27 din Statut reglementează modul și procedura de
realizare a acestor drepturi.
Pentru respectarea de către condamnați a obligațiilor lor se aplică aceleași reguli. Pentru
încălcarea cerințelor regimului, față de ei pot fi aplicate sancțiunile disciplinare prevăzute de art.
7
Buzatu M. Regimul penitenciar, scop, cerinţe, mijloace şi elemente. Оn: Buletin penitenciar, 1982 nr. 4, p. 9
9
265 CE al R.M., iar în cazurile prevăzute de art. 242 CE al R.M. față de condamnați poate fi
aplicată forța fizică, mijloacele speciale și arma de foc.
Codul de executare reglementează și dreptul condamnaților la corespondență și convorbiri
telefonice precum și dreptul la întrevederi (art. 229, 232, CE al R.M.; secțiunile 25, 27, 28 din
Statut).
Contactele cu exteriorul constituie o parte esențială a reintegrării lor în societate. Astfel,
art. 61 al ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deținuților prevede că “tratamentul
deținuților nu trebuie să pună accentul pe excluderea lor din societate, ci pe continua lor
participare la aceasta”.
Ținând cont de importanța păstrării legăturii condamnaților cu familia, rudele, precum și cu
alte persoane din afara penitenciarului, legislația execuțional – penală oferă condamnaților
dreptul la întrevederi.
Art. 232 CE al R.M. și secțiunea a 25-a din Statut prevăd dreptul condamnaților la
întrevederi cu soțul, rudele, iar în cazuri excepționale, cu autorizația administrației
penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat.
Rezultatele chestionării deținuților realizată în 3 penitenciare (Penitenciarul nr. 15 Cricova,
penitenciarul nr.9 Pruncul, penitenciarul nr. 10 Goian) indică că 88,5 % dintre condamnați au
întâlniri cu rudele și cu alte persoane apropiate conform numărului stabilit de legislație; 7,7 % au
indicat că au mai puține întâlniri decât este prevăzut de legislație; 3,8 % au indicat că nu au avut
nici o întâlnire.
Un aspect important este implicarea familiilor persoanelor condamnate și intensificarea
contactelor deținuților cu membrii familiilor. Este deja demonstrat rolul activ pe care îl poate
avea familia în reintegrarea socială a foștilor deținuți. În acest sens, familiile ar trebui să
cunoască o serie de informații elementare: numărul de vizite permise, procedura de primire a
permisului de vizitare, numărul de persoane care pot participa în cadrul vizitei, care sunt
limitările referitor la vizitatori, care sunt lucrurile permise, cele interzise, actele și procedura de
identificare, modalitatea de contestare a deciziilor administrației penitenciare în acest sens8.
În afară de aceasta, însăși administrația instituției penitenciare este cointeresată de faptul că
condamnatul să întrețină legături cu familia, deoarece aceasta, în primul rând, influențează
pozitiv asupra condamnatului și contribuie la corijarea sa. În al doilea rând, se reduc la minim
obligațiile instituției penitenciare ce țin de soluționarea problemelor de angajare în câmpul
muncii și stabilirea locului de trai a persoanei care și-a ispășit pedeapsa.

8
Gladchi Gh. ş.a. Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra detenţiei).
IRP, Chişinău, 2007, p. 228.
10
 Astfel, cu cât mai mult este vizitat condamnatul de către rude și prieteni, cu atât mai
trainice sunt relațiile lui cu exteriorul, fapt care în consecință va contribui la o integrare mai
ușoară în societate. Având în vedere cele menționate, propunem de a fi majorat numărul
intrevederilor de lungă al condamnaților de la 4 la 6 pe an (art. 232 alin. (4) Cod de executare al
R.M.).
Astfel, art. 232 alin. (4) urmează a fi formulat în următoarea redacție: (4) Condamnatul are
dreptul la cel puțin o întrevedere de scurtă durată pe lună și la cel puțin 6 întrevederi de lungă
durată pe an. Întrevederi de lungă durată nu se acordă condamnatului aflat în regim inițial și
condamnatului la detențiune pe viață.
2.3. Normele care asigură ocrotirea socială a condamnaților. Cu toate că aceste norme nu
se conțin neapărat în capitolele CE al R.M. care reglementează regimul în instituțiile
penitenciare, ele, prin conținutul lor, au menirea de asigurare normativă a ocrotirii sociale a
condamnaților în condițiile executării pedepsei. La acestea se referă: dreptul condamnatului de a
fi supus la tortură și nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (art. 166
alin. (1) lit. b) CE al R.M.); dreptul de a adresa petiții (cereri, reclamații, propuneri ) (art. 166
calin. (1) lit. C CE al R.M.); dreptul la ocrotirea sănătății (art. 166 (1) lit e) CE al R.M.); dreptul
la asigurare socială, inclusiv la pensie (art.166 alin. (1) lit. f) CE al R.M., art. 258 CE al R.M.);
dreptul la securitatea personală (art. 225 CE al R.M.).
Prin lege este prevăzută crearea unor condiții mai ușoare de ispășire a pedeapsei pentru
femei și anumite categorii de condamnați. Conform art. 275 alin. (3) CE al R.M. femeile gravide
și mamele care au cu ele copii nu pot fi deținute în condițiile penitenciarului de tip închis. De
asemenea, femeilor gravide condamnate, mamelor care alăptează, condamnaților minori,
condamnaților care lucrează în condiții grele și nocive precum și condamnaților bolnavi,
conform indicațiilor medicului și invalizilor de gradul I și II li se stabilește o rație alimentară
suplimentară.
În prezent, cu toate că se întreprind unele măsuri în vederea respectării drepturilor
deținuților, există devieri importante ale practicii de la prevederile legale 9. Pentru asigurarea
efectivă a accesului la justiție se impune informarea condamnaților cu privire la drepturile de
care beneficiază, în raport de reglementările în vigoare. Deși, unele organizații neguvernamentale
acordă servicii de consultanță juridică pentru deținuți (de exemplu în cadrul Ligii pentru
Apărarea Drepturilor Omului (LADOM) activează Centrul de Asistență Juridică pentru
Deținuți), aceștia rămân a fi o categorie de persoane care întâmpină bariere în realizarea
dreptului de acces la justiție.

9
Nivelul respectării drepturilor deţinuţilor оn Republica Moldova nu corespunde normelor internaţionale.
http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_i d=456
11
 Astfel, constatăm că deși legislația execuțional penală prevede accesul liber al
condamnaților la informație, inclusiv la prevederile diferitor acte normative, ei nu se orientează
corect în unele situații, fapt de care profită unele persoane cointeresate sau chiar rudele
condamnaților.
Pe cale de consecință, în scopul apărării drepturilor condamnaților, propunem inființarea în
cadrul instituțiilor penitenciare a unor consultații juridice gratuite, care ar fi acordate săptămânal
de către un jurist calificat din afara sistemului penitenciar. Remunerarea acestuia ar putea fi
efectuată din surse special alocate în acest scop de către unele organizații internaționale. În
aceste condiții condamnații ar putea primi consultații calificate în privința unor probleme de
drept penal și procedură penală, drept civil, protecția socială, dreptul familiei, dreptul locativ,
etc.
În acest context 89 % dintre șefii de sector chestionați de către noi au indicat asupra
necesității înființării unor astfel de consultații; și respectiv 11 % au indicat că nu consideră
necesară înființarea acestora.
2.4 Modificarea condițiilor de deținere pe parcursul executării pedepsei. O influență
resocializantă asupra condamnaților o are principiul diferențierii și individualizării pedepsei, care
stă la baza influențării corecționale asupra condamnatului. Societatea este cointeresată în aceea,
că persoanele care au săvârșit infracțiuni și au fost supuse unor pedepse echitabile, să se corijeze
în locurile de detenție în termeni cât mai scurți. Modificarea condițiilor de deținere a
condamnaților în procesul executării pedepsei este una din direcțiile de organizare a unui sistem
corecțional eficient.
Bazându-se pe principiile regimului de deținere progresiv, legislația execuțional-penală a
R.M. prevede că executarea pedepsei de către condamnați se bazează pe două cerințe importante
ale regimului: diversificarea condițiilor de deținere în funcție de tipul penitenciarului stabilit de
instanța de judecată și pe schimbarea condițiilor de executare a pedepsei.
Legislația execuțional-penală actuală a R.M. prevede condiții diferite de deținere a
condamnaților în unul și același penitenciar, transferarea în care poate schimba esențial statutul
juridic al condamnatului. Totodată modificarea condițiilor de deținere prin transferarea
condamnatului într-o instituție penitenciară de alt tip, care era prevăzută de legislația execuțional
penală anterioară (art. 69 alin.(3) Cod de executare al sancțiunilor de drept penal al Republicii
Moldova din 22.06.1993) nu mai este prevăzută de legislația actuală.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de executare al Republicii Moldova în cadrul
fiecărei categorii de penitenciare enumerate în art. 72 CP al R.M. sunt prevăzute crearea unor
sectoare izolate cu diferite regimuri de deținere. Conform art. 238 alin. (2) CE al R.M., indiferent
de categoria penitenciarului, condamnații execută pedeapsa în mod succesiv în trei regimuri de
12
deținere: inițial, comun și de resocializare. Totodată aplicarea față de condamnat a condițiilor
unui regim de deținere mai sever, particular sau select nu se admite. Fiecare regim de deținere
este diferit nu doar unul față de altul, dar este diferit și în funcție de categoria penitenciarului.
În dependență de comportamentul condamnaților, de predispunerea lor de a se supune
cerințelor regimului, sunt prevăzute de lege diferite modalități de atenuare a regimului: dreptul la
deplasare fără escortă sau însoțire (art. 235 CE al R.M.); deplasările de scurtă durată în afara
penitenciarului (art. 236 CE al R.M.). Legislația penală prevede posibilitatea liberării
condamnatului de pedeapsă înainte de termen (art.91 CP al R.M.); înlocuirea părții neexecutate
din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă (art. 92 CP al R.M.) etc.
Conform art. 238 alin. (4) CE al R.M. transferarea condamnatului dintr-un regim de
deținere într-un alt regim de deținere în cadrul aceluiași penitenciar, se efectuează în temeiul
hotărârii Comisiei înființate în penitenciar.
Comisia penitenciarului este un organ colegial prezidat de șeful penitenciarului. În
componența comisiei se includ reprezentanți ai serviciilor de securitate, regim și supraveghere,
juridic, evidență specială, educașie, psihologic, asistență socială, probațiune penitenciară,
medical și de producere ale penitenciarului, precum și reprezentanți ai autorităților administrației
publice locale, autorității de tutelă și curatelă din localitatea dislocării penitenciarului, și ai
asociațiilor obștești.
Comisia penitenciarului este creată în scopul eficientizării procesului de educare, reeducare
și resocializare a condamnaților, racordarea practicii punerii în executare a pedepselor penale
privative de libertate la cadrul legislativ, precum și măririi flexibilității de schimbare a regimului
de detenție al condamnaților.

13
 III. Metodele de resocializare a condamnaților

Metodele actuale de resocializare sunt foarte sărace. Resocializarea prin metode rodnice a
condamnatului trebuie să fie scopul fundamental al societășii contemporane și al sistemului
execuțional penal în procesul de reintegrare a persoanei în societate. Aceatsa e necesar, deoarece
prin resocializare tindem ca la condamnat să se creeze un obicei sau un comportament dezirabil
în societate. Conștient sau inconștient, un obicei creat și folosit des se transformă într-un
caracter, dar caracterul, după cum se știe, este călăuza spre calea integrării sociale.
Metodele de resocializare a condamnatului nu pot fi considerate suficiente, atunci când
avem scopul de a elucida, descifra sau reintegra în societate ființa umană. Prin metode mai puțin
anevoioase, condamnatul va putea fi reintegrat în societate, doar atunci când va fi clar care este
scopul metodelor de resocializare. Tehnicile implementate trebuie să fie asigurate cu motive
etice și rațiune, astfel înlăturându-se indiferența față de accidentele vieții celui condamnat; toate
acestea fiind mai presus ca premisele ieftine și simple.
Pentru a explica ce se subînțelege prin conceptul ,,resocializare sau reintegrare în societate
a condamnatului”, este nevoie de o cercetare multidimensională din diferite posturi, cum ar fi:
din punctul de vedere al statului, al părții vătămate și al condamnatului.
Rezultate obținute și discuții. Statul, prin intermediul închisorii, izolează condamnatul de
societate. Dar se știe că ființa umană se modelează pe sine în funcție de mediul în care nimerește.
Căutându-și identitatea, acesta devine consumator al realității care persistă în mediul carcerar.
Metodele utilizate până în prezent aduc tot mai puține rezultate pozitive, fapt ce duce la
concluzia că aceste tehnici, în formele utilizate până în prezent, manifestă riscul de a se îndrepta
încet și hotărât spre eșec.
Art. 61 CP R.M. prevede ca măsură de reeducare a condamnatului pedeapsa penală. În
acest caz, apare întrebarea: Cum poate fi reintegrată persoana în mediul de care a fost izolată?
Cum să procedăm cu condamnații asupra cărora metodele de resocializare psihosociopedagogice
nu au avut efectul scontat și termenul de detenție a luat sfârșit?
Depistarea factorilor cauzali ai comportomentului deviant, precum plăcerea, nevoia,
regresul psihic ar fi cele mai eficiente soluții în lupta cu fenomenul dat, care trebuie căutat în
istoria vieții fiecărui condamnat. Astfel, acești factori pot fi evaluați în urma unor testări
psihologice pentru o reprezentare mai exactă a valorilor și a normelor sociale pe care le posedă
cei condamnați, fiind nevoie de a se cunoaște ,,materia primă”, adică personalitatea
condmanatului. În acest sens, poate fi depistată existența mai multor stări, cum ar fi: o deformare
psihică sau poate volumul redus de inteligență. Acesta din urmă are mai multe forme, dintre care:

14
 a) Inteligența emoțională – capacitatea de a percepe și exprima adecvat emoțiile, de a-și
controla stările emoționale;
b) Inteligența practică – capacitatea de a se adapta și de a găsi soluții pentru situațiile de
învățare și situațiile noi de viață.
Plecând de la premisele noi în domeniul resocializării, este evident că tehnicile propuse
impun o structurare a condamnaților. Acest fenomen trebuie evaluat în funcție de necesitățile
fiecărui condamnat în parte. Evaluare riscului recidiv al persoanelor condamnate indică asupra
faptului că metodele de resocializare existente sunt subdezvoltate și necesită perfecționare. Acest
moment ne permite să deducem un șir de acțiuni pentru optimizarea și eficientizarea acestora.
Mediul carcerar își are regulile sale nescrise, care deseori duc la creșterea recidivismului:
unii condamnați devin infractori mai experimentați, alții – mai înrăiți, ceilalți – psihic nestabil.
Rolul tehnicilor de resocializare a condamnatului este corectarea psihosociomorală a cestuia. O
metodă fundamentală, în acest domeniu, ar fi atragerea în procesul dat a grupului familial.
Această atragere presupune spargerea concepțiilor tradiționale de resocializare și găsirea unor
tehnici noi de implementare.
Reglementarea sumară în legislația R. Moldova a posibilității de reintegrare socială a
condamnaților trezește discuții și nu acoperă totalitatea problemelor apărute. Condamnatul care
execută termenul pedepsei ajunge la punctul ăn care nu are: un loc de trai unde se poate
întoarce; familie, rude s.a.; un loc de muncă sau alte surse de venit.
Astfel, condamnatul se pomenește într-o situație șubredă în care: termenul detenției a luat
sfârșit, dar metodele de resocializare implementate nu au efect; iar relațiile din punctul de vedere
al metodelor de resocializare între condamnat și stat se rup după eliberarea din penitenciar.
Pe baza formulei create de italianul Pareto, formulă numită ,,puținul esențial și mulțimea
fără valoare”, sau regula 80/20, se pot trage anumite concluzii și în domeniul nostru de cercetare;
concluzii ce ne amintesc unde trebuie să ne concentrăm. În acest sens, nu este necesar să ne
limităm doar la izolarea condamnatului de societate, ci ar fi util să folosim acele tehnici de care
are nevoie condamnatul sau societatea ca să-l aducă pe acesta din urmă la un mod sănătos de
viață. În legătură cu cele expuse mai sus, se poate interveni cu un șir de recomandări, care pot fi
luate în calcul în procesul de reintegrare socială a condamnaților, și anume:
1) Resocializarea condamnatului prin metode tutelare: ,,Persoana juridică, autorizată, care
își ia angajamentul să se ocupe de reintegrarea în societate a condamnatului, în numele statului,
în schimbul unui comision din partea condamnatului. Acest proces trebuie să fie benevol din
partea ambelor părți”.
2) Implementarea metodelor de resocializare față de părinți (metode diferite cu un scop
comun și unic).
15
 3) Resocializarea prin muncă. Metodele psihosociale uneori sunt ineficiente din motivul
inteligenței scăzute a celui condamnat sau a maladiei de care suferă cel condamnat. Din acest
punct de vedere, munca drept metodă de resocializare este unica soluție care contribuie dacă nu
pe plan moral, atunci material în beneficiul societății și al infractorului.
Munca – pedeapsă penală Munca – metodă de resocializare
Prevede munca drept activitate Nu este limitată în timp
neremunerată în folosul comunității
Munca poate fi aplicată atât ca pedeapsă Servește drept posibilitate de a stimula
principală, cât și ca pedeapsă obigatorie reintegrarea socială a condamnatului
(art. 62 alin. (3) CP)
În art. 90 Cp se aplică ca pedeapsă Se aplică individualizat în urma
obligatorie în perioada de probă examinării personalității celui condamnat
Munca neremunerată în folosul Tehnicile implementate pot fi în comun
comunității pentru 121 de componente de acord și la voința condamnatului
infracțiune, marea majoritate a cărora
reprezintă infracțiuni ușoare și mai puțin
Servește drept posibilitate de a stimula
grave, dar pentru 7 cazuri – munca
sentimentul de respect față de sine
neremuneratp în folosul comunității este
prevăzută în calitate de pedeapsă și pentru
infracțiuni grave
4) Resocilaizarea prin metode pecuniare. Metoda pecuniară nu poate fi impusă, aceasta
constând în suma de bani al cărei cuantum este stabilit de către instanța de judecată, în corelație
cu starea materială a condamnatului, achitată în contul statului, în schimbul de a evita pedeapsa
privării de libertate. Metoda pecuniară, ca scop de reintegrare socială, trebuie deosebită de
amendă ca pedeapsă:
Amenda Metoda pecuniară
Este o consecință a răspunderii Suma care urmează a fi achitată se
contravenționale și penale a calculează în corelație cu starea
făptuitorului, rezultatul pentru materială a infractorului
săvârșirea unui delict sau infracțiuni
Are un caracter represiv, deoarece Poate avea loc doar la dorința
patrimoniul celui condamnat este condamnatului, având ca scop o
micșorat în mod silit prin obligarea la influență psihomaterială de corectare
plata unei sume de bani.

16
 Amenda, ca și pedeapsa închisorii, are Are scopul ca condamnatul să se afle în
același scop, și anume, prevenirea continuare în mediul familial și grupul
săvârșirii de noi infracțiuni de prieteni, în colectivul de muncă

Resocializarea prin metodele pecuniare prezintă următoarele avantaje:

a) Este ușor adaptabilă variatelor forme de comportament deviant, putând fi mai bine
individualizată în raport cu situația materială a condamnatului;
b) Este reparabilă fără dificultăți, în cazul erorii judiciare putând fi restituită suma încasată d
ela condamnat.

17
 IV. Munca educativă ca mijloc de corijare a condamnaţilor

Deşi regimul de executare a pedepsei, precum şi alte mijloace de corijare a condamnaţilor,

determinate de lege, au şi ele funcţii educative, legiuitorul a fixat munca educativă ca mijloc
distinct de corijare a condamnaţilor.
Munca educativă nu conţine elemente de pedeapsă, deoarece se bazează pe metodele de
influenţă psiho-pedagogică. Ea este reglementată de normele juridice doar în linii generale (art.
261 CE al RM, secţiunile 31- 36 din Statut). Astfel, prevederile legale determină sarcinile,
principiile, direcţiile şi formele de bază ale muncii educative, care se desfăşoară în mediul
condamnaţilor. Volumul limitat de reglementări juridice al acestei munci este justificat, deoarece
ea permite utilizarea largă a metodelor de influenţă pedagogică şi psihologică în penitenciare.
Putem nota următoarele particularităţi ale procesului educativ desfăşurat cu condamnaţii:
- se realizează de regulă în condiţiile aflării persoanei într-un mediu social negativ, deseori
criminogen;
- durata aflării în acest mediu este strict limitată de sentinţa instanţei de judecată prin
termenul de executare a pedepsei;
- o parte din problemele ce ţin de realizarea sa sînt reglementate de normele legislaţiei
execuţional-penale10.
În general, prin educaţie se înţelege un fenomen social general, permanent şi continuu, în
cadrul căruia se face un transfer de valori spirituale, politice, morale, ştiinţifice, juridice,
culturale, religioase, în scopul formării şi dezvoltării personalităţii omului 11. În altă formulare
educaţia presupune un ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi
dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice, în special, ale copiilor şi tineretului12.
În unele publicaţii munca educativă este caracterizată ca o totalitate de măsuri cu caracter
ideologic, instructiv, cultural realizate în scopul realizării influenţei sociale asupra deţinuţilor,
fiind orientate spre ridicarea conştiinţei lor, depăşirea viziunilor antisociale, cultivarea
deprinderilor şi calităţilor social-utile.
Administraţia penitenciară trebuie să depună toate eforturile pentru a nu admite degradarea
fizică, morală şi psihică a deţinuţilor. Nu este suficient ca administraţia penitenciară să aibă un

10
Carp S., Rusu O. Munca educativă ca instrument de corijare a condamnaţilor. În: Analele ştiinţifice ale Academiei
„Ştefan cel Mare” a MAI al RM, ediţia a IX-a, Chişinău, 2009, p. 9
11
Zidaru P. Drept execuţional-penal. Bucureşti: Press Mihaela SRL, 1997, p. 31
12
http://dexonline.ro
18
comportament uman şi nepărtinitor în raport cu deţinuţii. Se cere a realiza un complex de
activităţi care ar permite dezvoltarea, în direcţie bună, a personalităţii celui deţinut13.
Astfel, potrivit Concepţiei reformării sistemului penitenciar pe anii 2004 - 2020 din
31.12.2003 reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii se va efectua în vederea realizării
unor astfel de obiective cum ar fi: asigurarea priorităţii valorilor social-umane în cadrul tuturor
direcţiilor de activitate educativă desfăşurată cu condamnaţii; asigurarea unui tratament
individual diferenţiat al condamnaţilor; păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale
ale condamnaţilor etc.
Deoarece procesul de reeducare a condamnaţilor este foarte complex, legea execuţional
penală pune la dispoziţia educatorilor instrumente, cu ajutorul cărora se exercită influenţă asupra
conştiinţei condamnaţilor.
IV.1 Formele principale ale muncii educative în mediul condamnaţilor, prevăzute de
legislaţia în vigoare (pct. 411 din Statut), sînt: activităţile educative; instruirea profesională;
activităţi de creaţie; activităţi spirituale (religioase); consiliere psihologică; asistenţă socială;
activităţi sportive; frecventarea bibliotecilor; activităţi în timpul liber; activitate de profilaxie
individuală. Mai putem numi şi aşa activităţi importante, cum sînt educarea conştiinţei de drept;
munca de agitaţie şi explicativă.
Aşadar, o formă importantă a muncii educative este formarea conştiinţei de drept a
condamnaţilor, lămurirea legislaţiei urmărind scopul formării unei adevărate culturi juridice, a
respectului faţă de lege şi a tendinţei de respectare strictă a ei.
Din acest considerent în penitenciare este implementat Programul de iniţiere a deţinuţilor
în domeniul ştiinţelor socio-juridice14. Scopul urmărit de acest program este realizarea procesului
informativ-educativ privind drepturile şi obligaţiile deţinuţilor pe perioada executării pedepsei
penale conform legislaţiei în vigoare şi dezvoltarea abilităţilor comportamentale adecvate în
societatea contemporană.
În scopul asigurării mai eficiente a ocupării timpului liber al condamnaţilor, perfecţionării
continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturii fizice, sportului şi unui mod
de viaţă sănătos în penitenciare este implementat Programul cu privire la organizarea educaţiei
fizice şi sportului cu deţinuţii – „Prosport”15.

13
Caciamac L. ş.a. Coodonator Cojocaru V. Raportul misiunii de evaluare a necesităţilor оn domeniul pregătirii
pentru liberare a deţinuţilor. IRP, Chişinău, 2006, p. 17
14
Ordinul DIP nr. 7 din 18.01.2006 de aprobare a Programului de iniţiere a deţinuţilor în domeniul ştiinţelor socio-
juridice.
15
Ordinul DIP nr. 56 din 25.04.2006 de aprobare a Programului cu privire la organizarea educaţiei fizice şi sport cu
condamnaţii – „Prosport”.
19
 Un rol deosebit în munca individuală cu condamnaţii revine autoeducării. Aceasta are loc
atunci, cînd condamnatul, sub influenţa muncii educative, a cerinţelor regimului, a muncii social-
utile, îşi conştientizează modul de viaţă, calea parcursă, îşi analizează caracterul.
Alte forme ale muncii educative cu condamnaţii sînt: organizarea acţiunilor de
familiarizare a lor cu valorile spiritual-religioase, influenţa opiniei publice şi a serviciului de
probaţiune penitenciară asupra deţinuţilor, educaţia politicoideologică, estetică, economică şi
ecologică16.
Un rol activ în ultimul timp în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica. Activitatea
preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia activităţii de reabilitare,
de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un moment dat au încălcat legea penală şi
cea morală17.
Conform rezultatelor unui sondaj petrecut de către noi, la intrebarea dacă se consideră
religioşi - 84,6% din condamnaţi au răspuns că se consideră religioşi; iar 15,4% au indicat că nu
se consideră religioşi.
Totodată, 38,9% dintre şefii de sector au indicat că religia îi atrage pe condamnaţi, în
primul rînd, pentru posibilitatea de a se pocăi pentru cele comise, drept urmare a credinţei în
Dumnezeu; 38,9% au indicat obţinerea unei susţineri morale sau de alt gen; 22,2% au indicat
apariţia în viaţă a ceva nou, neobişnuit, un fel de a petrece timpul.
La intrebarea dacă consideră că s-a imbunătăţit comportamentul condamnaţilor care
contactează regulat cu preotul, 72,2% dintre şefii de sector au răspuns că s-a imbunătăţit; 22,2%
au indicat că a rămas acelaşi, şi 5,6% dintre respondenţi au indicat că le este dificil să răspundă.
Astfel, observăm că majoritatea absolută a şefilor de sector au remarcat rolul pozitiv al
religiei în procesul corijării condamnaţilor.
Având în vedere cele menţionate, putem specifica că munca educativă reprezintă un sistem
de forme, metode şi mijloace de influenţare a personalităţii şi de remodelare a comportamentului
condamnaţilor, care contribuie la depăşirea deformărilor de personalitate, la dezvoltarea
intelectuală, spirituală şi fizică, la fixarea unor norme comportamentale decente şi adaptarea
socială după eliberare.
În prezent în cadrul sistemului penitenciar al Republicii Moldova s-a acumulat o bogată
experienţă privind organizarea muncii educative cu condamnaţii. Totodată, această muncă
necesită actualizare şi perfecţionare continuă ţinînd cont de tendinţele social-economice, politice,
etico-morale, de dezvoltare a societăţii şi statului, precum şi de starea, structura şi dinamica
criminalităţii. Astfel, considerăm, că perfecţionarea muncii educative urmează a fi axată pe

16
Carp S., Osadcii C., Rusu O. Drept execuţional penal, Chişinău, 2007, p. 201
17
Pop O. Misiunea Bisericii оn penitenciar. Bucureşti: Tradiţie, 2000, p. 151
20
următoarele direcţii: umanizarea condiţiilor de detenţie, asigurarea psiho-pedagogică a muncii
educative, abordarea comlexă a organizării şi desfăşurării muncii educative, consolidarea
cooperării instituţiilor sistemului penitenciar cu societatea.
IV.2 Instruirea generală şi pregătirea profesională a condamnaţilor sunt nişte
mijloace efective de corijare a lor. Multiplele cercetări şi practica cotidiană demonstrează că
ridicarea nivelului de instruire generală şi profesională este în strinsă legătură cu
comportamentul condamnaţilor în perioada executării pedepsei. Totodată este stabilită tendinţa
strictă a dependenţei îmbunătăţirii comportamentului lor de creşterea nivelului lor de instruire.
Reieşind din prevederile constituţionale, art. 259 alin. (1) CE al RM stipulează că în
penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămintul secundar general al
condamnaţilor.
Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen, ce duce
adesea la comiterea infracţiunilor. Art. 260 alin. (1) CE al RM prevede că în penitenciare se
organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.
Instruirea profesională este organizată în scopul pregătirii teoretice şi cultivării
deprinderilor practice în profesia obţinută, precum şi pentru protecţia socialjuridică a
condamnaţilor după eliberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor ulterioară în câmpul
muncii.
Aşadar, instruirea generală şi cea profesională este una din condiţiile importante ale
integrării foştilor condamnaţi în societate şi piaţa forţei de muncă. Obţinerea unei profesii va
facilita găsirea unui loc de muncă după liberare. De acea, este necesar de a elabora un sistem
flexibil de organizare în instituţiile penitenciare a instruirii generale şi profesionale. Ţinind cont
de cele menţionate, susţinem că, în prezent se impune necesitatea elaborării unei instrucţiuni
privind modul de organizare a instruirii generale şi profesionale a condamnaţilor.

CONCLUZII
Avînd în vedere cele expuse, constatăm că corijarea condamnaţilor poate fi determinată ca
un proces educativ, care include în sine atât elemente de pedeapsă cât şi măsuri propriu-zise de
educare.
Deşi legislaţia penală şi execuţional-penală numeşte corijarea condamnatului drept unul
din scopurile de bază ale aplicării pedepsei penale, actualul cod de xecutare nu prezintă definirea
legală a corijării condamnaţilor. Noţiunea de resocializare, fiind una destul de complexă din
punct de vedere al oformării sale juridice, de asemenea nu este fixată în legislaţia execuţional-
penală.

21
 Ţinând cont de cele relatate mai sus propunem completarea art. 171 CE al RM după cum
urmează: Articolul 171. Mijloacele principale de corijare şi resocializare a condamnatului
(1) Corijarea condamnatului este un proces de modificări pozitive care au loc în
personalitatea lui şi care creează premise pentru un comportament legal.
(2) Resocializarea este restabilirea conştientă a condamnatului în statutul social de
membru al societăţii cu drepturi depline şi întoarcerea lui la o viaţă de sinestătătoare în
societate. O condiţie necesară a resocializării este corijarea condamnatului.
(3) Principalele mijloace de corijare şi resocializare a condamnatului sint: modul şi
condiţiile de executare a pedepsei, munca social-utilă, munca educativă, instruirea profesională,
invăţămintul general, influenţa exercitată de societate.
(4) Mijloacele de corijare şi resocializare se aplică ţinindu-se cont de categoria infracţiunii,
de personalitatea şi comportamentul condamnatului, conform unui program individual şi
continuu.
Pentru o bună funcționare a metodelor de resocializare sus-enumerate, ar fi cazul ca
normele CP al RM să includă, pe lângă dispoziție și sancțiune – tipul metodei de resocializare a
condamnatului. Aceasta ar putea eficientiza procesul de resocilaizare și ar reduce erorile
judiciare.
Integrarea în societate prin asimilarea deprinderilor de a munci nu trebuie văzută doar ca
proces al învăţării de reguli, ci ca o metodă de însușire până la punctul în care ele devin parte a
felului în care condamnații se determină pe sine. Cu toate că scopul statului este ca condamnatul
să obțină beneficii în urma efortului depus prin muncă, foarte des aceștia nu doresc să
muncească. În acest scop, venim cu propunerea de a fi specializate închisorile pentru cei care
doresc să muncească și cei care nu doresc. Cu alte cuvinte, condamnații care acceptă munca
drept metodă de resocializare trebuie să fie separați de cei care nu acceptă această metodă.
Pentru reducerea deficitului de socializare în cadrul mediului familial ar fi bine-venită
organizarea cursurilor pentru tinerii care doresc să întemeieze o familie – cursuri de pregătire
pentru a întemeia o familie trainică, durabilă și cu responsabilități în vederea educării copiilor.
Suntem siguri că mai devreme sau mai târziu va apărea „infractologia” – o știință nouă
despre infractori, știință care va studia motivele de ce persoana devine infractor și care sunt
premisele înlăturării acestui flagel. Nimic nu apare de nicăieri și nimic nu dispare undeva.

22
 BIBLIOGRAFIE
1. Adam A., Cocоrţă A., Cojocaru V. Ghidul rudelor persoanelor condamnate, IRP, Chişinău,
2006, p. 6
2. Ibidem, p. 135
3. Programul cu privire la organizarea activităţii cu deţinuţii noi sosiţi оn penitenciar,
aprobat prin ordinul DIP nr. 27 din 01.03.2006.
4. Ansamblul de reguli minime ale ONU pentru tratamentul deţinuţilor, adoptate prin
Rezoluzia din 30.08.1955 de primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi
tratamentul delincvenţilor, desfăşurat la Geneva оn 1955. Оn: Culegere de acte normative
naţionale şi internaţionale оn domeniul penal, Vol. I, Revista de ştiinţe penale (Supliment 2007),
Chişinău: Cartea juridică, 2007, art.58.
5. Oancea I. Drept execuţional penal. Bucureşti: ALL, 1998, p 85.
6. Белый Н.А. Пенитенциарное право Республики Молдова, Курс лекций, Кишинэу,
2001, p. 115
7. Buzatu M. Regimul penitenciar, scop, cerinţe, mijloace şi elemente. Оn: Buletin
penitenciar, 1982 nr. 4, p. 9
8. Gladchi Gh. ş.a. Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse.
Impactul asupra detenţiei). IRP, Chişinău, 2007, p. 228.
9. Nivelul respectării drepturilor deţinuţilor оn Republica Moldova nu corespunde normelor
internaţionale. http://www.comunicate.md/index.php?task=articles&action=view&article_i
d=456
10. Carp S., Rusu O. Munca educativă ca instrument de corijare a condamnaţilor. În: Analele
ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM, ediţia a IX-a, Chişinău, 2009, p. 9
11. Zidaru P. Drept execuţional-penal. Bucureşti: Press Mihaela SRL, 1997, p. 31
12. http://dexonline.ro
13. Caciamac L. ş.a. Coodonator Cojocaru V. Raportul misiunii de evaluare a necesităţilor
оn domeniul pregătirii pentru liberare a deţinuţilor. IRP, Chişinău, 2006, p. 17
14. Ordinul DIP nr. 7 din 18.01.2006 de aprobare a Programului de iniţiere a deţinuţilor în
domeniul ştiinţelor socio-juridice.
15. Ordinul DIP nr. 56 din 25.04.2006 de aprobare a Programului cu privire la organizarea
educaţiei fizice şi sport cu condamnaţii – „Prosport”.
16. Carp S., Osadcii C., Rusu O. Drept execuţional penal, Chişinău, 2007, p. 201
17. Pop O. Misiunea Bisericii оn penitenciar. Bucureşti: Tradiţie, 2000, p. 151
18. Cuşnir V., Zosim A. Principalele alternative ale detenţiunii penitenciare în dreptul penal
contemporan (studiu monografic). Totex Lux, 2007, p.187.
23
 19. Рябинин А.А. Основы исправительно-трудового (уголовно-исправительного) права
Роcсийской Федерации. Вопросы дифференциации и индивидуализации наказания,
Москва: Юристь, 1995, с.196-200.
20. Багареева Е.Г. Социокультурные основы ресоциализации преступников. Дисc. ...
докт. юрид. наук, Москва, 2001, с.195.
21. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. Republicat în: Monitorul
Oficial al R.Moldova, nr.72-74/195 din 14.04.2009.
22. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24.12.2004, În: Monitorul
Oficial al R.Moldova, nr.34-35/112 din 03.03.2005.
23. Moldovan A.T. Munca persoanelor condamnate. Bucu- reşti: Editura Monitorul
Oficial,1999.
24. Convenţia OIM nr. 29/1930 privind munca forţată sau obli- gatorie.
25. Chiş Ioan. Umanismul dreptului execuţional românesc. Bu- cureşti: Hamangiu, 2007.

24
25