Europa de Vest (sau Occidentală) se distinge de Europa de Est (sau Răsăriteană) mai degrabă

prin istorie și cultură decât prin geografie. Aceste granițe europene sunt schimbătoare, existând
suprapuneri și fluctuații care fac foarte dificilă orice fel de diferențiere. De aceea, conceptul de
Europă Occidentală este asociat mai degrabă cu democrația liberală, țările din regiunea astfel
denumită împărțind multe tradiții culturale, economice și politice cu SUA și Canada – țări care
au primit milioane de coloniști vest-europeni de la descoperirea Lumii Noi.

Până la Primul Război Mondial, Europa de Vest cuprindea Franța, Insulele Britanice și
Beneluxul. Aceste țări reprezentau democrațiile învingătoare în amândouă războaiele mondiale.
Politicile și ideologiile de aici au penetrat de aceea spre est, într-un proces nu cu mult diferit de
efectele războaielor napoleoniene, când noile idei ale Revoluției franceze s-au răspândit către est.

Pe durata Războiului rece, această apartenență la Europa de Vest a fost dată, în plus, și de
caracterul de piață al economiei din Occident, față de economiile planificate, puternic
centralizate din Europa Răsăriteană, oglindă a curentului anticomunist apărut în vest după
victoria revoluției bolșevice din 1917. Aceasta face ca Europa de Vest să includă și țări
democratice nemembre NATO, (Finlanda, Suedia și Elveția), dar și țări cu regimuri dictatoriale
care aveau, însă, economie de piață, (Spania și Portugalia). Așa se explică și de ce țări precum
Grecia și Turcia au fost considerate occidentale, deși, din punct de vedere geografic, se află în
sud-est. Granița dintre est și vest, aprig apărată, a devenit ceea ce a fost cunoscut sub numele de
Cortina de fier.

Până la lărgirea Uniunii Europene din 2004, Europa Occidentală a fost, uneori, asociată cu
Uniunea, deși țări care nu sunt membre, ca Norvegia și Elveția, erau în mod indiscutabil părți ale
regiunii geografice a Europei de Vest.

O abordare simplificată a Europei de Vest include următoarele părți:

• Danemarca;
• Insulele Britanice – Regatul Unit și Irlanda;
• Țările din Benelux – Belgia, Olanda, Luxemburg;
• Franța și Monaco;
• În diferite contexte politice și economice, mai sunt incluse, de asemenea, și Grecia,
Cipru, Malta, uneori și Turcia (datorită apartenenței la NATO pe durata Războiului rece).

Suprapunerile dintre diferitele categorii este evidentă. Țările scandinave sunt incluse atât în
categoria Europa de Nord, cât și în cea Vest. De asemenea Țările Alpine pot fi considerate ca
făcând parte din Europa Centrală, iar Italia, Țările Iberice, Monaco și Grecia pot fi considerate
ca făcând parte din Europa de Sud.

Modul occidental de viață și de gândire

Țările vestice au în comun un standard de viață ridicat, prin comparație cu restul lumii. Viață
politică este caracterizată prin parlamentarism, democrație și respectarea drepturilor omului. În
plus, nivelurile culturale similare pot caracteriza societățile occidentale. Din punct de vedere
diplomatic și militar, societățile occidentale au fost într-un fel sau altul aliate între ele de la
sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Termenul gândire occidentală este destul de ambiguu, de timp ce poate defini două seturi
separate de valori (deși înrudite): tradiția morală și religioasă creștină (eventual catolică-
apuseană) pe de-o parte și tradiția seculară, tradițional anticlericală, pe de altă parte.

Ideile de căpătâi ale Occidentului pot fi considerate: creștinismul, laicitatea, raționalismul, statul
de drept, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea științelor și tehnologiei. Iluminismul a avut
o influență covârșitoare asupra modului occidental de gândire în ultimele două secole.

Vestul – sensul termenului în zilele noastre

În zilele noastre, termenul "vestic/occidental/apusean" se referă la un grup de națiuni aliate cu
Statele Unite și cu statele din Europa Occidentală. Aceste state au economii relativ puternice și
guverne stabile, au sisteme politice democratice, sunt în favoarea capitalismului și comerțului
internațional liber și sunt aliate într-un fel sau altul din punct de vedere militar cu Statele Unite
sau altă supraputere occidentală.

Această definiție a "vesticilor" nu este în mod obligatoriu legată de sensul geografic al

cuvântului. Țări care sunt în mod clar din punct de vedere geografic apusene, așa cum sunt Cuba
și Venezuela, nu sunt în mod normal considerate "vestice" datorită opoziției politice manifestate
față de liderii politici puternici din vest. Dimpotrivă, anumite națiuni aflate în estul geografic, așa
cum sunt Japonia sau Coreea de Sud, sunt considerate "vestice" datorită legăturii cu puterile
occidentale, cât și datorită poziției lor pe scena mondială.

Deși războiul rece s-a încheiat și țările fostului bloc sovietic se îndreaptă către capitalism și către
alte valori comune cu Statele Unite și Europa Occidentală, cele mai multe foste republici
sovietice nu sunt considerate "vestice" datorită prezenței reduse a capitalului internațional în
economiile lor. Din acest ultim punct de vedere, Rusia este o excepție, și este uneori considerată
o națiunie "vestică", dar acest statut este controversat, existând critici conform cărora Rusia nu a
renunțat în întregime la ideologia războiului rece, iar alianța cu SUA este mai mult formală.

"Vestul" poate fi folosit trimitere culturală la "societatea occidentală". În acest context, atât
America Latină, dar și Filipine, pot fi considerate parte a vestului din punct de vedere cultural.

"Vestul" poate fi folosit și în sens peiorativ de cei care au poziții critice față occident și istoria sa
colonialistă și imperialistă.

Definițiile etnocentrice ale vestului sunt construite pe baza uneia dintre culturile occidentale.
Scriitorul britanic Rudyard Kipling a scris despre contrastul culturilor: Estul este est și vestul
este vest, iar cele două nu se vor întâlni niciodată, considerând că un occidental nu va putea
niciodată înțelege culturile asiatice, atâta vreme cât acestea din urmă diferă foarte mult de cele
ale vestului.
În Orientul Apropiat sau Orientul Mijlociu – amândouă aflate la vest de Europa – distincția
dintre Europa Occidentală și Europa Răsăriteană are mai puțină importanță. Tări care sunt în
mod tradițional parte a Europei Răsăritene, așa cum este Rusia pot fi considerate ca vestice în
Orientul Mijlociu, atât din punct de vedere european cât și din punct al religios.

Dat fiind faptul că "lumea occidentală" nu are o definire internațional acceptată, guvernele nu
folosesc termenul în tratatele internaționale și se bazează pe alte definiții. Dacă termenul este
folosit în lucrări academice, există tendința să fie utilizate numai pentru a descrie zonele și
timpurile în care a existat Imperiul Roman de Apus.

Termenul "lumea occidentală" este folosit de multe ori la schimb cu cel de lumea întâi, punând
accent pe diferențele dintre aceasta și lumea a treia sau alte țări în curs de dezvoltare. Termenul
"nordul" a înlocuit în anumite contexte cu "vestul", ca o demarcare mai clară decât "vest" și
"est". Nordul asigură anumite indicații geografice clare pentru localizarea țărilor bogate, cele mai
multe dintre ele fiind localizate fizic în emisfera nordică, deși, cum în general în această emisferă
sunt situate multe țări, se poate considera această categorisire ca inoperantă de multe ori.

Termenul lumea occidentală/vestică/apuseană ori mai simplu "Vestul/Occidentul/Apusul"

poate avea numeroase înțelesuri, funcție de context. Dacă la început termenul putea defini numai
Europa de Vest, utilizările mai noi se referă la societățile europene și la țările fondate de
coloniștii din aceste regiuni, a căror cultură derivă din cultura europeană: Australia și Noua
Zeelandă.

În diferite timpuri și diferite contexte, definiția Vest (sau Occident) variază de la caz la caz. Este
greu de definit ceea ce este tipic pentru societatea vestică sau cultura vestică, datorită lipsei unei
definiții clare, cât și fracturii existente între creștinismul apusean și creștinismul răsăritean.

 CONTEXT

- Reforma din 1981; ajungerea Partidului Socialist la conducerea tarii; Gaston

Defferre – initiatorul acestor reforme care au “revolutionat” sistemul adm
francez

- Socialistii au sustinut acest proiect deoarece in perioada in care fusesera in

opozitie au inteles imp. guv. local; au realizat ca si aici exista o putere
semnificativa

- Odata ajunsi la putere avantul reformist s-a mai temperat

- Problema Corsicai – a complicat de asemenea acest proces; socialistii au

preconizat sa inceapa reforma regionala cu Corsica – crearea unei adunari;
interesant – s-au opus chiar politicieni corsicani care faceau parte din
partidele nationale; motivul- sistem de clan care ar fi fost distrus de o
eventuala reforma
 Exista numeroase mituri cu privire la realitatile care existau inainte de
reformele din 1982; hipercentralizarea

- Cumulul de mandate; politicieni locali exercitau ceva influenta la nivelul

guvernamantului local

- Prefectul – o tutela severa; avea drept de veto asupra deciziilor luate de

consiile locale si departamentale

- In fapt insa era vorba de o relatie de colaborare/negociere; prefectii nu isi

foloseau prea des acest drept de veto

 1960 – schimbari in plan economic; diverse grupuri la nivel regional incep sa

isi faca simtita vocea – companii, sindicate, politicieni

- Crearea CODER – Comisii de Dezvoltare Economica Regionala; nivel

deconcentrat

- Au fost create apoi consilii regionale cu un rol pur consultativ

- Nivelul local era nemultumit de faptul ca acestor autoritati regionale le lipsea

legitimitatea democratica; acest lucru se agraveaza atunci cand niv. regional
ia decizii nepopulare la niv. loc, de ex. comercializarea coastei mediteraneei

 Socialistii au profitat de aceste framantari; dupa alegeri reforma a fost

implementata rapid

 Compromisuri

- Pt ca Defferee avea nevoie de suportul politicienilor din Senat pt a trece noile

legi privind regionalizarea – acestia sunt alesi la niv. comunelor, cel mai de
jos niv. al adm locale – nu s-a desfiintat cumulul de mandate

- De asemenea la primele alegeri regionale din 1985 socialistii au pierdut in

favoarea dreptei, care odata ajunsa la putere nu a facut modificari in ceea ce
priveste guv. regional

 ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

- 3 niveluri ale administratiei publice locale; autoritati alese in mod direct la

fiecare nivel

- 36,551 comune; ele reflecta limite/granite care nu mai sunt relevante in

prezent; astfel Marsilia (pop. peste un milion) e o comuna, la fel ca si
Vernassal (pop. 300)

- 96 departamente
- 22 regiuni, incluzand si Corsica

- regiunile au acelasi statut juridic ca si celelalte doua niveluri ale

administratiei publice; prin urmare ele nu au nici un fel de puteri in plan
politic (ca si in cazul Spaniei si al Italiei)

- ca si in sistemul romanesc, intre cele 3 niveluri ale administratiei publice

locale din Franta nu exista raporturi de subordonare

- exista 2 niveluri deconcentrate care functioneaza in paralel cu

departamentele si regiunile (prefectii)

- Prefectul regional – de asemenea prefectul departamentului in care capitala

regiunii este situata, rol similar cu cel al prefectului in sistemul romanesc;

- Situatie interesanta: ministerele de resort nu s-au grabit sa creeze la nivel

regional serviciile deconcentrate; proces lent

- de asemenea educatia nu face parte din sistemul deconcentrat; exista in

acest domeniu o alta ierarhie institutionala

- Rolul prefectului in Franta s-a schimbat radical dupa reformele din 1982

- Exercita un control apriori asupra deciziilor luate de deliberativul de la nivelul

departamentului; in prezent o tutela administrativa similara cu cea care
exista in Romania

- o practica curenta : presedintele regional se consulta de multe ori cu

prefectul cu privire la legalitatea unei decizii inainte de a o propune spre
adoptare consiliului

 NIVELUL REGIONAL

- Regiunile franceze sunt singurele care au un sistem bicameral de luare a

deciziilor

- Consiliile regionale – camera principala care este aleasa in mod direct pe un

sistem de liste la nivelul departamentului; acest sistem electoral nu a
favorizat dezvoltarea unei culturi si a unei vieti politice regionale

- Consiliile regionale sunt singurele care pot decide in privinta politicii

regionale

- Ele aleg dintre membrii lor un presedinte

- Cea de a doua camera – Comitetul Economic si Social – este o “relicva” a

sistemului deconcentrat care exista inainte de reformele din 1982; este
formata din reprezentanti regionali alesi in mod indirect din randul
 comunitatii de afaceri (35%), sindicate (35%) si diverse asociatii (25%),
experti regionali (5%) numiti de primul ministru

- Comitetul trebuie consultat in legatura cu toate politicile propuse de consiliul

regional; trebuie sa emita un aviz consultativ

- Nu exista un executiv, doar presedintele consiliului impreuna cu mai multi

vicepresedinti

 ATRIBUTIILE NIVELULUI REGIONAL

- motivatia principala din spatele crearii regiunilor franceze – democratizarea

procesului de planificare regionala

- si in prezent principala functie descentralizata la nivelul regional –

planificare/dezvoltare economica; autoritatile regionale elaboreaza si
implementeaza planurile/strategiile de dezvoltare regionala

- exista anumite limitari in ceea ce priveste autonomia regiunilor de a-si

elabora planurile regionale

- aceste planuri trebuie sa respecte prioritatile planului national si sa nu

contravina prevederilor unui alt plan regional

- trebuie sa se consulte cu prefectul; mai mult decat o simpla formalitate

- in practica exista constrangeri financiare din partea nivelului central; acesta

va finanta numai acele obiective regionale care se potrivesc cu politica
centrala

- regiunea isi poate folosi mijloacele financiare de carte dispune/prerogativele

pentru a incuraja dezvoltarea economica; subventii/ajutoare financiare pentru
intreprinderile “sanatoase”, vanzare de terenuri, garantarea imprumuturilor
pentru acest tip de intreprinderi; exista si anumite limitari

- concept important: contracte de plan = intelegeri negociate intre guvernul

central si fiecare regiune, incluzand si participarea altor autoritati locale si a
sectorului de afaceri

- sunt realizate pentru o perioada de 5 ani – finantarea unor programe

multianuale

- Particularitate in cazul Frantei – una din putinele tari care mai foloseste
planificare economica; ea continua insa sa joace un rol important in cazul
Frantei
- Accentul s-a deplasat dinspre finantarea directa catre incurajarea
parteneriatelor public-privat

- exista diferente intre regiuni – unele si-au asumat rolul de coordonare a unor
proiecte de dezvoltare regionala in timp ce altele au investit masiv in proiecte
de infrastructura si dezvoltarea unor industrii indigene

- o alta arie in care autoritatile regionale au competente – transportul feroviar

regional; negociere intre societatea nationala a cailor ferate si autoritatile
regionale pentru a integra serviciile de tren pe rute locale intr-o retea de
transport public

- Alta arie – liceele; atributii administrative, ca si in cazul tarii noastre; curricula

si politica educationala raman controlate de catre guvernul central

- ca si in cazul celorlalte unitati administrativ-teritoriale regiunile au o

competenta generala in tot ceea ce priveste afacerile regionale; singura
exceptie e ca o competenta anume sa nu fie repartizata deja unui alt nivel al
administratiei publice

- regiunile au profitat de aceasta prevedere pentru a-si asuma prerogative in

domenii care probabil depaseau sfera lor de competenta stabilita prin legi –
de ex. Universitatile au beneficiat de finantari din partea autoritatilor
regionale sub motivul ca ele ajuta la dezvoltarea regiunii; de asemenea pe
langa sprijinirea muzeelor regionale si a bibliotecilor, au creat studiouri de
arta/teatru, orchestre, galerii de arta contemporana regionale