Cuprins:

1. Introducere. Ce este un penitenciar ? Cine este un reținut?

2. Recuperarea sociala post- penitenciar
3. Reticenţa comunităţii şi atitudinea discriminatorie a membrilor societăţii faţă de
problemele ex-deţinuţilor
4. Concluzii și recomandări
 1. Introducere. Ce este un penitenciar ? Cine este un reținut?
Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei este organul central de specialitate al administraţiei publice, cu

personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Ministerul dispune de ştampilă cu Stema de Stat
şi denumirea sa în limba de stat, precum şi de conturi trezoreriale, de mijloace financiare şi
materiale.

Ministerul exercită conducerea, coordonarea şi controlul în domeniile de competenţă, realizează

politica statului în domeniul justiţiei şi drepturilor omului, contribuie la menţinerea stabilităţii şi
calităţii cadrului normativ, la armonizarea acestuia cu standardele internaţionale, veghează
asupra respectării principiului supremaţiei legii.
De asemenea el se ocupă de coordonarea Administrației Naționale de Penitemciare din
Republica Moldova.
Penitenciar- Loc în care sunt deținute preventiv persoanele arestate, până la judecarea lor, sau
în care acestea își execută pedeapsa penală privativă de libertate.
 Penitenciare/Subdiviziuni subordonate

Instituții Penitenciare:
1)  Penitenciarul nr. 1 - Taraclia, cu sediu în orașul Taraclia;
2)  Penitenciarul nr. 2 - Lipcani, cu sediu în orașul Lipcani;
3)  Penitenciarul nr. 3 - Leova, cu sediu în orașul Leova;
4)  Penitenciarul nr. 4 - Cricova, cu sediu în municipiul
Chişinău, orășelul Cricova;
5)  Penitenciarul nr. 5 - Cahul, cu sediu în municipiul Cahul;
6)  Penitenciarul nr. 6 - Soroca, cu sediu în municipiul Soroca;
7)  Penitenciarul nr. 7 - Rusca, cu sediul raionul Hînceşti, satul
Rusca;
8)  Penitenciarul nr. 8 - Bender, cu sediul în municipiul Bender;
9)  Penitenciarul nr. 9 - Pruncul, cu sediul în municipiul Chișinău;
10) Penitenciarul nr. 10 - Goian, cu sediul în municipiul Chișinău, comuna Ciorescu, satul
Goian;
11) Penitenciarul nr. 11 - Bălţi, cu sediul în municipiul Bălți;
12) Penitenciarul nr. 12 - Bender, cu sediul în municipiul Bender;
13) Penitenciarul nr. 13 - Chişinău, cu sediul în municipiul Chișinău;
14) Penitenciarul nr. 15 – Cricova, cu sediu în municipiul Chişinău, orășelul Cricova;
15) Penitenciarul nr. 16 - Pruncul, cu sediul în municipiul Chișinău;
16) Penitenciarul nr. 17 - Rezina, cu sediul în orașul Rezina;
17) Penitenciarul nr. 18 - Brăneşti, cu sediul în raionul Orhei, comuna Ivancea, satul Brănești;
 
Subdiviziuni subordonate:
1) Detașamentul cu Destinație Specială „Pantera”;
2) Centrul de instruire

Parvenirea în penitenciar

Parvenirea persoanei în instituţia penitenciară nu este ca şi efect al unui act propriu de iniţiativă
sau a obligaţiei unui cetăţean, ci constituie o formă de sancţionare, aplicată persoanei de către
societate, pentru abaterea de la normele şi regulile, atât juridice, cât şi morale, stabilite în
respectiva societate.
Odată cu parvenirea în instituţia penitenciară, persoana resimte, într-o măsură mai mare sau mai
mică, în funcţie de caracteristicele specifice ale acesteia (vârsta, maturizarea socială, dezvoltarea
culturală, etc.), efectul privării (limitării) de libertate şi, respectiv, reacţionează într-un mod
individual la aceasta situaţie nouă.

La parvenirea în penitenciar se organizează procedura de primire a persoanei, care include atât

acţiunile de documentare şi evidenţă, cât şi procedurile de verificare şi examinare medicală:
identificarea personalităţii persoanei sosite în penitenciar, verificarea prezenţei, integrităţii şi
veridicităţii actelor procedurale şi celor cu caracter personal, percheziţionarea persoanei şi
verificarea lucrurilor personale ale acesteia, examinarea medicală în vederea aprecierii stării de
sănătate, stabilirii prezenţei bolilor cronice şi, eventual, a leziunilor corporale, etc.

Odată cu parvenirea în penitenciar şi trecerea procedurilor de primire, persoana, având deja statut
de „deţinut al respectivului penitenciar”, urmează a fi plasată în încăperea carantinei, după ce, la
expirarea termenului de 15 zile, deţinutul este repartizat într-o celulă a penitenciarului, în funcţie
de statutul procesual al acestuia (în cazul izolatoarelor de urmărire penală), alte criterii ce
urmează în mod obligatoriu să fie luate în consideraţie la repartizarea deţinuţilor parveniţi în
penitenciar.

O zi în penitenciar
Viaţa în închisoare este organizată în mod diferit în funcţie de tipul penitenciarului, regimul de
detenţie şi alte aspecte specifice de activitate a unei instituţii de detenţie.

O zi de detenţie în penitenciar se conformează unui program bine determinat (programul zilei),

întocmit pentru fiecare penitenciar în parte, în strictă conformitate cu care şi este organizată
detenţia persoanelor în respectiva instituţie de detenţie.

Într-o instituţie penitenciară, activităţile zilnice, incluse în program, sunt variate, depinzând atât
de fiecare deţinut în parte (unii rămân în celulă, în timp de alţii participă la activităţile
organizate), cât şi, în primul rând, de tipul penitenciarului, după cum urmează: munca în atelier,
activităţi ce ţin de deservirea gospodăreasca a penitenciarului, activităţi de formare profesională,
socio-culturale şi sportive, etc.

Programul zilei pentru deținuți

Deşteptarea – cel târziu între orele 5 şi 6 dimineaţa

Exerciţii de înviorare – până la 15 min.

Toaleta de dimineaţă, aranjarea patului – până la 10 min.

Apelul de dimineaţă, controlul de dimineaţă şi seară – până la 40 min.

Dejunul – până la 30 min.

Repartizarea pe sectoarele de muncă – până la 40 min.

Timpul de muncă – în conformitate cu legislaţia muncii

Pauza pentru masa de prânz – până la 30 min.

Întoarcerea de la lucru, toaleta de seară – până la 25 min.

Cina – până la 30 min.

Timpul liber – până la 1 oră

Măsurile educative – până la 1 oră

Lucrul individual sau pe grupuri conform programului de resocializare, studii – conform

graficului separat

Pregătirea de somn – 10 min.

Somnul neîntrerupt – 8 ore

 2. Recuperarea sociala post- penitenciar
Anual în Republica Moldova circa 2000 de persoane sunt liberate din instituţiile penitenciare.
Datorită izolării de lungă durată şi restricţiilor impuse de regimurile de detenţie, majoritatea
dintre deţinuţi, pomenindu-se faţă în faţă cu realitatea de după gratii, se simt frustraţi, consternaţi
şi anxioşi*. Problemele care apar odată cu liberarea din mediul penitenciar vin să se amplifice pe
fundalul unor relaţii proaste cu familia, comunitatea, lipsei actelor de identitate şi a unui loc de
muncă care să le permită un trai decent etc. Respingerea societăţii, reticenţa unor funcţionari,
etichetarea şi marginalizarea de către comunitate/societate forţează persoanele liberate din
locurile de detenţie să revină în cercul vicios al criminalităţii. Statisticile atestă că circa 50%
dintre persoanele private de libertate din Moldova comit infracţiuni repetat. O rată atât de înaltă a
recidivei infracţionale ne demonstrează elocvent faptul că pedeapsa penală de privaţiune de
libertate nu a dat un rezultat pozitiv – condamnatul nu a învăţat nimic, nu şi-a schimbat
comportamentul şi, astfel, perioada petrecută după gratii nu a fost suficientă pentru a înţelege şi a
aprecia eficient valorile vieţii, ci o simplă petrecere a timpului pe contul statului. Acest lucru
confirmă că utilizarea frecventă a metodelor represive (supravegherea şi izolarea) în detrimentul
celor de resocializare este cauza ajungerii repetate a persoanelor în penitenciare. Un argument în
plus la cele afirmate este şi rata înaltă a încarcerărilor (în anul 2008 indicele de deţinuţi la 100
mii de locuitori din Republica Moldova a constituit 203,8 de persoane). Este unul dintre cei mai
mari indici în Europa. De exemplu, în Norvegia, care are o populaţie de 4,5 mln. de locuitori,
indicele persoanelor deţinute la 100 mii de locuitori este de 65 de persoane. În atare situaţie,
când unele şi aceleaşi persoane repetat săvârşesc infracţiuni şi cu regularitate se află în locurile
de detenţie, societatea/statul suportă mai multe consecinţe negative:

 repetat sunt cheltuiţi banii publici pentru întreţinerea condamnaţilor (hrană, deţinere,
asistenţă medicală, salarizarea personalului ş.a.) pe toată durata executării pedepselor;
astfel, cheltuielile din bugetul de stat pentru întreţinerea unui condamnat cresc
substanţial cu fiecare următoare condamnare;
 societatea suferă repetat de pe urma infracţiunilor (atât victimele, cât şi rudele
condamnatului);
 condamnaţii nu au posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat în urma infracţiunii
(adică executarea efectivă a titlurilor executorii); ƒ condamnaţii, după liberarea din
penitenciare, nu sunt capabili să se integreze pe piaţa muncii, să contribuie la dezvoltarea
economică a ţării şi acest lucru prejudiciază statul sub forma impozitelor neplătite de
aceste persoane. În schimb, statul repetat cheltuieşte banii bugetari pentru întreţinerea
condamnaţilor în instituţiile penitenciare.
 Pentru a ajuta reținuții să se reintegreze în viața socială, închisorile organizează diverse
programe care i-ar facilita acest proces, și la momentul eliberării nu vor avea nici o problemă de
comunicare în o societate care nu are un program special al zilei, unde vor trebui sa muncească și
să intre în contact cu oamenii și vor lucra asupra a ceea ca nu vor mai ajunge niciodată în locurile
de detenție.

În continuare vom vorbi despre aceste activități.

Educaţie prin cultură şi artă

Accesul la activităţile culturale reprezintă un element important de reintegrare socială a
deţinuţilor. Educarea modului de petrecere a timpului, aflat la dispoziţia persoanei private de
libertate, contribuie din plin la realizarea şi conturarea profilurilor personalităţilor individuale, la
dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi a dobândirii satisfacţiei personale.

În cadrul instituţiilor penitenciare, sunt create colective artistice, care sunt responsabile de
organizarea şi desfăşurarea evenimentelor artistice, promovând astfel valorile culturale naţionale
şi luarea unei atitudini civice corecte: dansul, cenaclul de poezii, teatru, cîntece, etc.

Astfel de activităţi cultural artistice sunt menite să dezvolte şi unele aptitudini care pot contribui
la îmbunătăţirea imaginii de sine a persoanelor private de libertate cât şi descoperirea unor
aptitudini artistice deosebite. Împotriva prăbuşirii spirituale, depresiei, urii, implicarea în
activităţile spirituale este percepută de persoanele deţinute ca şi un leac nemaipomenit.

Activităţile sportive în penitenciar

Conform prevederilor Regulilor minime pentru penitenciare, Recomandarea nr. R (87) 3,
adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei la 12 februarie 1987:

Regimurile penitenciare vor recunoaşte importanţa sănătăţii mintale şi fizice a deţinuţilor şi o vor
menţine prin activităţi organizate în mod adecvat care să asigure posibilităţi de recreare prin
exerciţii şi prin asigurarea condiţiilor de recreare.

Deşi un program de educaţie fizică organizat în mod adecvat va fi întocmit în cadrul şi cu

respectarea obiectivelor tratamentului şi regimului de pregătire, sportul şi celelalte activităţi
recreative vor fi şi ele parte a regimului penitenciar. Pentru realizarea acestui lucru instituţiile

vor fi dotate cu echipamentul şi instalaţiile necesare. Administraţiile penitenciare vor asigura

participarea deţinuţilor la aceste programe, cu condiţia ca aceştia să prezinte o stare fizică
adecvată. Amenajările speciale se vor face sub directa îndrumare a medicului în vederea
recuperării fizice prin terapie sau educaţie fizică pentru acei deţinuţi care au nevoie de aceasta.
Astfel, administraţia fiecărui penitenciar, propune persoanelor deţinute numeroase activităţi
sportive. Fiind un factor de echilibru, sportul contribuie la prevenirea recidivei şi permite
persoanelor deţinute de a se încadra într-un colectiv şi de a respecta anumite reguli. Mişcarea,
activismul, competiţiile în general, pot constitui supape eficiente de descărcare a tensiunilor
acumulate în perioadele de detenţie staţionară. În sfârşit, sportul favorizează adoptarea unei
igiene corecte de viaţă, îndeplinind şi un obiectiv major de sănătate. Printre activităţile sportive
practicate de către deţinuţi, putem enumera: fotbal, volei, tenis, şah, dame, atletică uşoară/grea,
domino, biliard.

 
Pe parcursul anului în instituţiile penitenciare în cadrul unei Spartachiade sunt organizate
întreceri sportive cu participarea deţinuţilor, fiind incluse diferite probe sportive, cum ar fi: tenis
de masă, haltere, şah, mini-fotbal, etc. În urma competiţiilor sunt selectaţi învingători, premianţii
fiind stimulaţi cu diplome şi medalii de onoare. 

Asistenţa religioasă în penitenciar

Conform prevederilor Ansamblului de Reguli Minime pentru Tratamentul deţinuţilor (Rezoluţia

nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957, Congresul Naţiunilor Unite):

Fiecărui deţinut trebuie să i se aprobe, pe măsura posibilităţilor, să-şi satisfacă cerinţele vieţii
sale religioase, participând la slujbe organizate în aşezământ şi să aibă asupra sa cărţile de
educaţie şi instruire religioasă ale religiei sale.

Religia este singura putere înaintea căreia te poţi pleca fără a te înjosi. De această părere sunt şi
deţinuţii adepţi ai unei din confesiuni religioase. Deţinuţii care au vocaţia rugăciunii, trăind-o ca
pe o flacără interioara, care le dă puterea de a merge mai departe, sunt salvaţi sufleteşti. 

În prezent, în penitenciarele din republică, se desfăşoară multiple activităţi de asistenţă

religioasă, fiecare penitenciar având chiar un locaş sfânt unde deţinuţii găsesc refugiu. Pe lângă
oficierea periodică a slujbelor religioase conform calendarului religios, sunt organizate periodic
de către diferite confesiuni religioase ritualuri creştine, concerte de muzică religioasa, lecţii
biblice, ajutor material sub forma unor reviste şi cărţi religioase. Toate acestea sunt posibile
graţie implicării şi suportului reprezentanţilor bisericii Creştin-Ortodoxe, bisericii Creştine a
Baptiştilor Evanghelişti, bisericii Adventiste din ziua a şaptea, asociaţiei creştine Eliberare,
precum şi reprezentanţii altor confesiuni religioase.
Mai mulţi deţinuţilor sunt de acord cu faptul că schimbarea lor comportamentală se poate realiza
prin formele unei vieţi religioase active şi anume prin participarea la slujbe, rugăciuni,
spovedanie, împărtăşanie. Totuşi, pare surprinzător pe alocuri gradul de activism religios al
persoanelor private de libertate. Acesta se datorează în mare parte şi preoţilor care sunt mereu
aproape de cei care au nevoie de un „pansament” pe rănile sufletului.

Cărţile dincolo de ziduri

Conform prevederilor Ansamblului de Reguli Minime pentru Tratamentul deţinuţilor (Rezoluţia
nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957, Congresul Naţiunilor Unite) (pct. 40): „Fiecare aşezământ
trebuie să aibă o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de deţinuţi, dotată suficient cu cărţi
instructive şi recreative. Deţinuţii trebuie să fie încurajaţi s-o folosească cât mai mult posibil.

Deţinuţi continuă să fie personalităţi care merită respect. Ei au dreptul la lectură. Această mică
societate are necesitatea de a citi şi de a se informa, la fel ca şi persoanele libere. Bibliotecile din
penitenciare sînt ca şi un suport pentru cei dornici de hrană intelectuală.

Administraţia fiecărui penitenciar din republică este preocupată să pună la dispoziţia deţinuţilor
o bibliotecă variată, aceasta cuprinzând literatură juridică, cea religioasa, artistică etc. De
asemenea, notoriu e faptul că deţinuţii beneficiază de abonamente la presa periodică.  

Lucru curios, câteva din penitenciarele din republică editează propriile ziare, din colegiul de
redacţie făcând parte deţinuţii doritori. Putem exemplifica câteva dintre ele: Penitenciarul nr.3 –
Leova – ziarul Ecoul libertăţii; Penitenciarul nr.6 – Soroca - ziarulTalisman, Penitenciarul nr. 4 -
Cricova – ziarul V.I.P. Graţie acestor publicaţii, redactorii ziarelor îşi dezvoltă abilităţile social-
culturale şi comunicative.

În închisoare, o carte bună menţine mintea deţinutului preocupată, transpunându-l în lumea pe

care o deschide. Ştim cu toţii că un spirit inactiv este atelierul diavolului. Un deţinut pasionat de
lectură, va avea puţin timp pentru a comite fărădelegi. E neîndoielnic faptul că lenea şi plictiseala
conduc la săvârşirea unor fapte nelegiuite. În această ordine de idei, biblioteca contribuie la
menţinerea păcii şi securităţii în instituţiile penitenciare. Din cărţi deţinuţii pot achiziţiona noi
deprinderi şi chiar dexteritate în anumite domenii, astfel pregătindu-se pentru o integrare reuşită
în societate. Ei au posibilitatea de asemenea să înveţe o limbă nouă, fie să înţeleagă aşa
fenomene complexe ca viaţa, războiul, patriotismul sau iubirea.

Astefl în urma acestor programe importante, omul care v-a ieși din penitrnciar se va putea
întegra în activitățile sociale și cotidiene, în așsa mod ca sa nuu aduca daune atît lui cît și
statului.
3. Reticenţa comunităţii şi atitudinea discriminatorie a membrilor societăţii faţă de
problemele ex-deţinuţilor
În topul problemelor existente în acest domeniu, primează, totuşi, atitudinea
discriminatorie a societăţii faţă de ex-deţinuţi, care este determinantă pentru soarta acestor
persoane. Din cauza unor stereotipuri formate sau impuse, a imaginii proaste şi obtuze a
deţinuţilor agresiv promovată de mass-media, o bună parte din societatea noastră, în cel mai
bun caz, va accepta cu greu convieţuirea în acelaşi bloc sau cartier cu un fost puşcăriaş,
nemaivorbind de susţinere sau ajutor. Un sondaj* realizat recent * Sondaj ,,Atitudinea
populaţiei faţă de persoanele liberate din detenţie”, realizat în februarie 2009 de CJC
Chişinău de Centrul de Justiţie Comunitară din Chişinău atestă că 26,23 % dintre respondenţi
sunt categoric împotrivă să ofere adăpost, hrană, protecţie sau înţelegere deţinuţilor, 56,56%
condiţionează acordarea ajutorului în funcţie de personalitatea ex-condamnatului şi doar
14,75% sunt de acord să ofere necondiţionat ajutor celor liberaţi din locurile de detenţie. Un
alt aspect reliefat de sondaj ţine de sentimentele manifestate de oamenii de rând vizavi de ex-
deţinuţi. Astfel, 67,2% dintre cei chestionaţi încearcă un sentiment de teamă şi precauţie în
momentul în care aud cuvântul „deţinut”. Cu toate acestea, nu toţi respondenţii sunt atât de
duri, din moment ce există persoane cărora, la auzul acestui cuvânt, li se trezeşte un
sentiment de milă – aceştea constituie 11%. Totodată, indiferenţii alcătuiesc 20% din
respondenţi. Includerea informaţiei de mai sus are o valoare destul de mare din perspectiva
faptului că, prezentând datele despre sentimentele pe care le încearcă membrii societăţii, sunt
puse în evidenţă atitudinile persoanelor faţă de semenii care au fost după gratii. Cum ai
proceda în cazul în care un ex-deţinut ţi-ar cere adăpost, hrană, protecţie şi înţelegere? Aş fi
de acord 14,75 % Aş sta pe gânduri 56,56 % Aş refuza din start 26,23 % Alte variante 2,46
% La auzul cuvântului ,,deţinut”, ce sentimente ţi se trezesc? De ură 2 % De precauţie/teamă
67 % Nici un sentiment 20 % Alte variante de răspuns 11 % 10 Analizând obiectiv situaţia,
nu putem ignora tendinţele pozitive înregistrate actualmente de autorităţile publice, printre
care enumerăm:

ƒ includerea activităţilor din domeniul reintegrării sociale în documentele strategice de

interes naţional – PNADO, Strategia Naţională de Dezvoltare, Agenda de Integrare
Europeană ş.a.;

ƒ crearea serviciului de probaţiune în cadrul DEDJ cu un aparat central şi 42 de

subdiviziuni teritoriale;
 ƒ elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului de probaţiune; ƒ modificarea
Legii cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat din 1998, prin care a fost reluat
procesul de achitare a pensiilor pentru limita de vârstă şi a celor de invaliditate pentru
deţinuţi; ƒ elaborarea şi implementarea de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare a 14
programe de pregătire pentru liberare;

ƒ pilotarea în 2008, în cadrul a 4 instituţii penitenciare a procesului de planificare a

executării pedepsei;

ƒ demararea procesului de şcolarizare a minorilor aflaţi în arest preventiv; ƒ sporirea

acţiunilor de cooperare în domeniul resocializării deţinuţilor, realizate de instituţiile
penitenciare în comun cu ONG-urile de profil, organizaţiile şi misiunile religioase, inclusiv
Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă;

ƒ deschiderea în cadrul instituţiilor penitenciare a şcolilor de meserii care pregătesc

specialişti în domeniile celor mai solicitate pe piaţa forţei de muncă*; ƒ instruirea continuă a
personalului din penitenciare şi a celui din serviciul de probaţiune în domeniul drepturilor
omului, inclusiv a reintegrării sociale a condamnaţilor;

ƒ modificarea în anul 2008 a Codului electoral al Republicii Moldova, prin care

persoanele aflate în arest preventiv şi cele condamnate pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin
grave au dreptul la vot, ceea ce reprezintă o formă de participare a persoanelor aflate în
detenţie la viaţa publică.

Ignorată anterior de sistemul sovietic, problema reintegrării sociale a revenit în ultimii ani
pe arena politică odată cu multe alte probleme de ordin social şi va fi probabil încă mult timp
pe ordinea de zi a autorităţilor, atât cât va exista tandemul crimei şi al pedepsei. Fie că este
luată în serios de unii funcţionari sau ignorată de alţii, activitatea de pregătire pentru liberare
şi reintegrare a persoanelor private de libertate este o realitate socială care generează multe
probleme şi care, nefiind soluţionate, produc efectul de avalanşă al insecurităţii sociale la
nivel local, dar şi al societăţii în ansamblu.
 4. Concluzii și recomandări
În concluzie, pot afirma faptul că detinuții se vor putea integra liber în societatea, doar în
condițiile în care programele date vor fi întreprinse, în care vor fi respectați în închisori și vor fi
încurajați să pășescă pe drumul cel corect, sa nu mai întreprindă infracțiuni, să își formeze o
familie ori să o întrețină pe cea existentă, să nu mai fie periculoși pentru societate, sa poată lucra
acolo unde își doresc și să traiscă ca niște oameni obișnuiți.