Transferul persoanelor condamnate

Bucur Alexandra

Abstract
Globalizarea a condus la cresterea mobilitatii cetățenilor si a migratiei, devenind
treptat mai frecvent ca țările din întrega lume să condamne cetățenii străini la executarea
pedepselor privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor.
　 Scopul special pe care îl are instituția transferului de persoane condamnate este cel
de facilitare a reintegrarii sociale a infractorilor, care se poate realiza mult mai ușor in țara
de origine a condamnatului. Posibilitatea de a beneficia de acest drept și de a ispăși
pedeapsa în instituțiile penitenciare din țara sa de origine oferă condamnatului avantajul de
a putea fi mai aproape de un mediu social mai cunoscut acestuia, de familia sa.
Având în vedere importanța drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate ,
care trebuie să fie în mod continuu urmărite și respectate, iar procedura de transferare
trebuie să fie efectuată cu respectarea principiilor de egalitate, echitate și caracter rezonabil,
am prezentat importanța instituției transferului persoanelor condamnate, reglementările
actuale în materie ,modificările aduse de legiuitorul român actului inițial , procedura de
transfer.

Justiția internațională constituie o modalitate importantă de aplicare a dreptului

internațional, de dezvoltare a acestuia, și, prin aceasta, de consolidare a ordinii publice
internaționale.1
Spre deosebire de toate celelalte forme de cooperare internațională în materie penală,
transferarea persoanelor condamnate are un scop special, facilitarea reintegrării sociale a
infractorilor, care se poate realiza mult mai ușor în țara de origine a condamnatului. 2
Transferarea persoanelor condamnate este o formă de cooperare internaţională ce
are la bază în primul rând raţiuni umanitare şi ca obiectiv facilitarea reintegrării sociale a
condamnaţilor, care este mult mai uşor de realizat în ţara de origine.3 Documentele
internaționale pentru transferul persoanelor condamnate sunt proiectate pentru a facilita
transferul cetățenilor străini înapoi în țările lor de origine. Importanța acestora este relevantă
pentru reabilitarea și reintegrarea cu succes a deținutilor. 4
În plus, transferurile servesc pentru a reduce costul de punere în aplicare a
executării pedepsei, statele trebuie să ofere facilități suplimentare speciale pentru străinii din
penitenciarele lor.5
În conformitate cu principiul umanismului este promovată poziţia privind acordarea
posibilităţii persoanelor condamnate de a ispăşi pedeapsa în mediul social apropiat, într-o țară
în care are relaţii puternice şi stabile. Dar, chiar dacă nu se poate demonstra că șansele lor de
1
Steluța Ionescu, Contencios internațional și european, Note de curs, Universitatea Valahia, Tîrgoviște, 2009,
pag.1
2
Florin Razvan Radu, Cooperare judiciara internationala si europeana in materie penala. Indrumar pentru
practicieni, Editura WoltersKluwer, 2009, pag.102
3
A se vedea punctele 58; 59; 60 (2); 61; 62; 64; 65; 66 (1); și 80 din Regulamentul minim pentru tratamentul
Deținuților (Drepturile omului: o compilație de instrumente internaționale, volumul I (prima parte): Instrumente
universale-publicatie ONU. Relația complexă dintre cele trei concepte de reabilitare, resocializare și reintegrare
este discutată de Sonja Snacken și Dirk van Zyl Smit, Principii de Drept European și Politica: Penologie și
drepturile omului (Oxford, Oxford University Press, 2009), pp 73-85,este pusa in discutie importanta reflectarii
asupra nevoii de a permite, in masura posibilului, persoanelor condamnate de a executa pedeapsa in tara de
origine
4
Handbook on the International Transfer of Sentenced Persons, UNITED NATIONS New York, 2012, pag.7
5
Library of the European Parliament 28/01/2013, Francesca Ferraro - EU rules on transfer of sentenced persons,
pag.1

1
reabilitare socială și reintegrare cu succes în comunitate ar fi îmbunătățite prin transferare, ar
fi mai uman pentru ei să ispășească pedeapsa în statele lor de origine, s-ar scădea dificultățile
din închisoare si, implicit, impactul pedepsei impuse. 6
Un argument puternic pentru transferul umanitar este și cazul în care condițiile de
detenție și regimurile din statul de condamnare sunt deosebit de sărace sau nu sunt conforme
cu standardele minime internaționale. 7
Aceste preocupări umanitare pot fi sporite de circumstanțele particulare ale fiecărui
condamnat. Relevante sunt cazurile în care persoana condamnată este gravidă sau bolnavă ,
iar tratamentul poate să nu fie adecvat sau să nu fie disponibil în țara în care o astfel de
condamnare este executata. Un exemplu în acest sens este cazul tinerei de cetățenie britanică,
în vârstă de 20 de ani, ce a fost condamnată la închisoare pe viață în Republica Democrată
Populară Laos în iunie 2009, pentru trafic de heroină. Aceasta a fost condamnată inițial la
pedeapsa cu moartea, dar,în scopul de a evita pedeapsa ,a rămas gravidă în închisoare. La
momentul condamnării și pedepsei, Guvernele din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de
Nord și al Republicii Populare Democrate Lao erau în proces de finalizare a acordului de
transfer bilateral al tinerei. Acordul a fost pus în vigoare administrativ de către cele două
guverne, înainte de a fi finalizat în scopul de a sprijini deținuta, care a solicitat să fie
transferată înapoi în Regatul Unit, în scopul de a avea condiții mai bune de detenție pentru ea
și copil.8
Cetățenii condamnați se confruntă frecvent cu dificultăți cum ar fi barierele
lingvistice, culturi si obiceiuri diferite, precum și absenta legăturii cu rudele. Mai mult,
obiectivul reabilitării și reintegrării sociale este în mod evident subminat de faptul că
majoritatea cetățenilor străini condamnați nu au legatură cu statul de condamnare.9
Studiile demonstrează că familiile condamnaților se confruntă cu o serie de probleme,
ca urmare a faptului că un membru al familiei lor se află în penitenciar în alt stat, cum ar
problemele financiare și sociale, stigmatizare și probleme emoționale. Copiii deținuților se
pot confrunta cu traume psihologice și pot dezvolta probleme comportamentale 10, care ar fi
consecințele indirecte ale faptului că parintele execută pedeapsa în străinătate.
Printre motivele politice ce argumentează transferul persoanelor condamnate, se află:
atenuarea greutăților cu care se confruntă acesti condamnați în penitenciarele din statele care
nu sunt de origine; reducerea costurilor de furnizare a serviciilor pentru cetățenii aflati în
sistemul penitenciar; promovarea siguranței comunității privind asigurarea supravegherii si
monitorizării într-un mod eficient a deținuților eliberați ; recunoașterea bunelor relații
internaționale dintre state; necesitatea de a răspunde așteptărilor publice că un guvern poate
aduce acasă cetățenii închiși în străinătate. 11
De asemnea, transferul persoanelor condamnate se bazează pe respectul pentru
suveranitate, cât și pentru jurisdicție.

6
Płachta, Transfer of Prisoners under International Instruments and Domestic Legislation, pp. 159 and 164;
explanatory report on the European Convention, para. 9; David Biles, “The international transfer of prisoners”,
Trends and Issues in Crime and Criminal Justice, No. 38 (July 1992)
7
Council of Europe, Parliamentary Assembly, Social and Health and Family Affairs Committee, “Operation of
the Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons: critical analysis and
recommendations”, document 9137(2001), para. 15.
8
UNITED NATIONS New York, 2012, Handbook on the International Transfer of Sentenced Persons,
Orobator v. Governor of Her Majesty’s Prison Holloway and Secretary of State for Justice, case No. CO/9527
[2010]
9
Marielle Kvalheim Gunnarsen, Kjersti Lehmann, Mariana Radu, Dana Maria Roman, Ghid privind
transferul persoanelor condamnate între România și Norvegia, Oslo/Bucuresti, 2014, pag.6
10
Mills and Codd, “Prisoners’ families and offender management: mobilizing social capital”, p. 16; Shirley
Klein,Geannina Bartholomew and Jeff Hibbert, “Inmate family functioning”, International Journal of Offender
Therapy and Comparative Criminology, vol. 46, No. 1 (February 2002), p. 98
11
Francesca Ferraro, op.cit,pag.2

2
 În multe cazuri, transferarea unei persoane condamnate este întemeiată pe multiple
motive, în afară de necesitatea de a executa pedeapsa în statul al cărui cetățean sau rezident
este. Transferarea poate fi necesară pentru motive personale (ex. familiale), probleme de
sănătate, sau în vederea asigurării prezenței în fata unei autorități judiciare. În această din
urmă situație, o deosebită atenție trebuie acordată aplicării principiului specialității. Opinia
persoanei condamnate urmează să fie luată în considerare în toate cazurile, chiar și atunci
când consimțământul persoanei condamnate nu este obligatoriu.
Regimul UE privind transferul persoanelor condamnate între statele membre ale UE
este definit în Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind
aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în
materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării
lor în Uniunea Europeană. Aceasta a înlocuit (în ceea ce privește transferurile între statele
membre ale UE) Conventiile europene din 1970 și 1983 și Protocolul din 1997.
Pentru a depăși diversitățile dintre legislațiile statelor membre privind executarea
pedepselor privative de libertate, Consiliul Europei a elaborat standarde prin intermediul
Regulilor penitenciare europenene. În urma cazului Ramil Safarov 12, care a fost transferat în
conformitate cu Convenția asupra transferării persoanelor condamnate din Ungaria în
Azerbaidjan, unde i-a fost acordată o grațiere prezidențială, considerându-se că este contrar
scopului Convenției de a asigura punerea în aplicare a pedepsei cu închisoarea pronunțată în
străinătate, în interesul justiției și reabilitării sociale, Comitetul Consiliul Europei a redactat la
20 iunie 2014, documentul nr. 13540, Măsuri de prevenire a folosirii abuzive a Convenției
cu privire la Transferul persoanelor condamnate.
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
transpune instrumentele juridice multilaterale și bilaterale la care România este parte în
dreptul intern. Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004,
ulterior a fost modificată și completată prin Legea 224/2006 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală13; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru
facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale14, aprobată prin Legea nr. 104/2007 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru
facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale15. De asemenea, în anul 2013 legiuitorul aduce
modificări și completări actului initial prin Legea nr. 300/2013.16
Noutatea principală privind modificările aduse de Legea 300/2013 în ceea ce priveste
transferul persoanelor condamnate constă în transpunerea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a
Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în
cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de
libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. Modificările legii s-au reaizat în
conformitate cu dispozițiile noului cod penal și ale noului cod de procedură penală.
12
Ramil Safarov, locotenent in armata azera , aflandu-se la un curs in Budapesta, în cadrul "Parteneriatului
pentru Pace"program pentru personalul militar din fostele țări ale Uniunii Sovietice, sponsorizat de Tratatul
Atlanticului de Nord Organizația (NATO), a ucis un ofiter armean cu 16 lovituri de topor in timp ce acesta
dormea. În timpul procesului, Safarov a mărturisit fapta și nu a arătat nicio remușcare pentru crima lui,motivand
fapta ca Gurgen Margayan era armean. A fost condamnat la detentiune pe viata, fara posibilitatea de a fi eliberat
inainte de 30 de ani de detentie. După ce a executat opt ani de pedeapsa în Ungaria, Ramil Safarov, la cererea
sa, a fost transferat in statul de origine, Azerbaidjan, fiind primit ca un erou si eliberat de Președintele Ilham
Aliev. Mai mult, a fost reinlorat in armata si promovat la gradul de maior( vezi Measures to prevent abusive use
of the Convention on the Transfer of Sentenced Persons (ETS No. 112), Committee on Legal Affairs and Human
Rights Rapporteur: Mr Christopher CHOPE, United Kingdom, European Democrat Group)
13
Publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006
14
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006
15
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007
16
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 11 decembrie 2013

3
 Transferul este o acţiune de cooperare internaţională în materie penală. El constă în
trecerea persoanei condamnate la pedeapsă privativă de libertate, care nu este resortisant al
sistemului unde a fost condamnat, de pe teritoriul acestuia pe teritoriul statului al cărui
resortisant este şi unde urmează să-şi continuie executarea condamnării. Această acţiune este
acordul cu privire transfer între statul de condamnare şi statul de executare.17
În cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate la închisoare de cele mai
multe ori sunt implicate doar două state: statul, instanţa căruia a adoptat sentinţa de
condamnare dar şi statul în care persoana condamnată solicită să fie transferată pentru a
executa pedeapsa. În unele cazuri, când statele nu au frontieră comună , transferul persoanei
urmează a fi făcut prin intermediul teritoriului unui alt stat, deci prin trecerea frontierei
terestre a unui alt stat sau state terțe. În cazul dat este necesară o cooperare între organele
statale ale acestor state ca acestea să asigure siguranța și escortarea persoanei condamnate
spre statul unde acesta urmează să-și ispășească pedeapsa penală.
Potrivit legislației române, orice persoană condamnată în România care este cetățean
al unui stat terț sau care trăiește pe teritoriul unui alt stat decât cel de cetățenie și dorește să fie
transferată pe teritoriul acestuia poate solicita direct sau prin intermediul judecătorului delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se
află aceasta ori al conducerii unității în care este internată inițierea procedurii de transferare în
statul de executare.18
În cazul în care persoana condamnată are cetățenie multiplă, dintre care una este a
statului român, cetățenia străină va fi considerată ca fiind dominantă numai dacă statul străin
este statul pe teritoriul căruia cetățeanul român trăiește. În cazul în care una dintre cetățenii
este a unui alt stat membru al Uniunii Europene, procedura prevăzută la titlul VI se aplică cu
prioritate, în afară de cazul în care respectivul stat membru a declarat că nu dorește să preia
executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate.
Obiectul procedurii prealabile îl constituie verificarea de către judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se
află persoana condamnată, a condițiilor prevăzute la art. 140.2 alin. (4) lit. b) - f) și a
situațiilor prevăzute la alin. (2).19
Ministerul Justiției, după primirea înscrisurilor și informațiilor ia măsuri în vederea
traducerii, dacă este cazul, și sesizează statul de executare.
În cazul în care statul de executare este de acord ca persoana condamnată să fie
transferată, direcția de specialitate din Ministerul Justiției transmite înscrisurile și informațiile
prevăzute , precum și cele comunicate de statul de executare parchetului de pe lângă
judecătoria în a cărui circumscripție se află locul de deținere, în vederea sesizării instanței
competente. 20 Sesizarea instanței se face în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea
cauzei la parchet.
Conform legii, durata procedurii judiciare este de 30 de zile de la data înregistrării
cauzei la instanță. Instanța judecă, în complet format dintr-un singur judecător. Instanța
hotărăște în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezenta procurorului este
obligatorie.
Legea nu prevede care sunt probele pe care se bazează hotărârea si nici motivul pentru
care se poate admite sau respinge cererea. 21 In doctrină,22se consideră că trebuie avute în
17
Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Manualul judecătorului şi al procurorului, Silvia Capcelea,
consultant în Secția cooperare juridică internațională din cadrul Direcției relații internaționale și integrare
europeană a Ministerului Justiției Rep. Moldova, Chișinău 2012, pag.103
18
Art.140.2, alin.1
19
Legea 302/2004, Art.140.3, alin.1
20
Legea 302/2004, art.140.4, alin.1
21
Victoria Cristiean, Asistenta juridica internationala in materie penala, Ed. Pro Universitaria, 2013 , pag.127
22
Gh. Mateut, Mihaela Vasilescu, Transferul persoanelor condamnate (II), Revista de drept penal nr.3/2003,

4
vedere documentele si înscrisurile ajutătoare, declarația condamnatului sau al reprezentantului
său, procesul-verbal de ascultare al condamnatului, precum si alte probe care se vor aprecia
fiind necesare.
Decizia-cadru nu se limitează doar la problematica transferării dintr-un stat membru
în altul a persoanelor aflate în detenţie, ci are un domeniu de reglementare mult mai larg
raportat şi la situaţia persoanelor condamnate definitiv la pedepse privative de libertate, cu
executare în regim de detenţie, dar faţă de care pedeapsa nu a fost pusă în executare sau există
un rest de pedeapsă rămas neexecutat. Ceea ce, pe cale de consecinţă, înseamnă că Decizia-
cadru se aplică atât în cazul în care persoana condamnată se află în statul emitent (stat de
condamnare) cât şi atunci când se află în statul de executare.

Concluzii
Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii
Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii
reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă
efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.23
În practică, în timp ce persoanele condamnate pot începe procesul de exprimare a
consimtamantului de a fi transferat, comunicarea principală trebuie să fie între statul de
condamnare și potențialul stat de executare.24
Avînd în vedere realitatea că în unele țări din Europa, numeroși condamnați, cetățeni
străini, se află în executarea unor pedepse în penitenciare naționale, se subliniază că aceasta ar
prezenta un dublu inconvenient, și anume: în primul rînd pentru condamnații însăși, a căror
reintegrare socială, într-un cadru care nu este al lor, ar fi dificil de realizat; în al doilea rînd,
pentru administrațiile penitenciarelor, care sunt nevoite să gireze simultan clientelele unor
medii culturale și lingvistice diferite.În acest context, ar putea rezulta nu numai dificultăți
materiale, ci și o anumită inegalitate de tratament juridic, în detrimentul deținuților străini,
care beneficiază mai greu, în raport cu deținuții autohtoni, de măsuri de individualizare a
executării pedepsei; cum sunt semilibertatea sau permisiunea de a ieși în afara închisorii,
deoarece există riscul de a fugi și implicit de a se sustrage de la executarea pedepsei.
Sub raport juridic, transferul este un mijloc de asistenţă juridică în materie penală
asemănător cu extrădarea, de care, însă, se deosebeste prin mai multe aspecte. Transferul are
în comun cu extrădarea faptul că şi el este un act bilateral ce intervine între două state (cel de
condamnare si cel de executare) cu acordul acestora, condiţia fiind fapta pentru care
pronunţarea condamnării să fie considerată infracţiune şi de statul de executare. Totusi, cele
două instituții se deosebesc prin faptul că extrădarea are ca scop remiterea persoanei urmărite
sau condamnate în vederea judecării și condamnării ei sau supunerii la executarea unei
pedepse la care fusese condamnată , fiind o masură care se ia de regulă împotriva voinței
persoanei extrădate, pe când transferul persoanelor condamnate nu se realizează decât cu
acordul acestora.25 Astfel, in cazul transferului nu mai este vorba de înfăptuirea justiţiei, ci de
executarea în bune condiţii a pedepsei pentru acţiunea sa, ceea ce este în interesul comun atât
al statului de condamnare, cât şi al statului de executare.26

Bibliografie
1.Regulamentul minim pentru tratamentul deținuților (Drepturile omului: o compilație de
pag.3
23
Legea 300/2004 ,Art.150
24
UNITED NATIONS, Handbook on the International Transfer of Sentenced Persons, pag.43
25
Victoria Cristean, pag. 131
26
Silvia Capcelea, op.cit, pag.104

5
instrumente internaționale, volumul I (prima parte): Instrumente universale-publicatie ONU.
-Sonja Snacken și Dirk van Zyl Smit, Principii de Drept European și Politica: Penologie și
drepturile omului (Oxford, Oxford University Press, 2009),
2.Handbook on the International Transfer of Sentenced Persons, UNITED NATIONS New
York, 2012,
3. Library of the European Parliament 28/01/2013, Francesca Ferraro - EU rules on transfer of
sentenced persons,
4. Płachta, Transfer of Prisoners under International Instruments and Domestic Legislation
explanatory report on the European Convention, para. 9; David Biles, “The international
transfer of prisoners”, Trends and Issues in Crime and Criminal Justice, No. 38 (July 1992)
5. Council of Europe, Parliamentary Assembly, Social and Health and Family Affairs
Committee, “Operation of the Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced
Persons: critical analysis and recommendations”, document 9137(2001)
6.UNITED NATIONS New York, 2012, Handbook on the International Transfer of
Sentenced Persons, Orobator v. Governor of Her Majesty’s Prison Holloway and Secretary of
State for Justice, case No. CO/9527 [2010]
7. Marielle Kvalheim Gunnarsen, Kjersti Lehmann, Mariana Radu, Dana Maria Roman, Ghid
privindtransferul persoanelor condamnate între România și Norvegia, Oslo/Bucuresti, 2014,
8. Mills and Codd, “Prisoners’ families and offender management: mobilizing social capital”;
Shirley Klein,Geannina Bartholomew and Jeff Hibbert, “Inmate family functioning”,
International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, vol. 46, No. 1
(February 2002)
9.Victoria Cristean, Asistenta juridica internationala in materie penala, Ed. Pro Universitaria, 2013
10.Steluța Ionescu, Contencios internațional și european, Note de curs, Universitatea Valahia,
Tîrgoviște, 2009
11.Florin Razvan Radu, Cooperare judiciara internationala si europeana in materie penala.
Indrumar pentru practicieni, Editura WoltersKluwer, 2009
12..Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Manualul judecătorului şi al
procurorului, Silvia Capcelea,consultant în Secția cooperare juridică internațională din cadrul
Direcției relații internaționale și integrare europeană a Ministerului Justiției Rep. Moldova,
Chișinău 2012
13.Gh. Mateut, Mihaela Vasilescu, Transferul persoanelor condamnate (II), Revista de drept
penal nr.3/2003
14.Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea
principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care
impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană
15.Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu
modificările și completările ulterioare