REPERE LEGISLATIVE PRIVIND PROBAȚIUNEA

ÎN SPAȚIUL UNINII EUROPENE

Conf. univ.dr. Aura PREDA ∗

Abstract: The recent criminal legislation, although more generous in terms of criminal sanctions/ educational
measures involving non-custodial probation services poses a number of difficulties in their application. Therefore, in this
article we have tried to identify the sources of legislation that have taken these regulations and how they correlate with the
specific legislation.

Key-words: criminal sanctions, custodial educational measures, parole, probation

1. Consideratii introductive
O prima analiză se referă la utilizarea termenului „probaţiune” în legislaţia, doctrina şi
jurisprudenţa din Romania. Deşi, etimologic cuvantul „probaţiune” provine din latinescul „probatio”1
care înseamnă testare, verificare, deseori în doctrina şi jurisprudenţa regăsim confuzia cu termenul de
probatoriu. Acesta din urmă se referă exclusiv la probe, dovezi care se pot propune/încuviinţa/
administra în cadrul unui proces, nicidecum nu vizează sensul explicat anterior pentru conceptul de
probaţiune. De aceea, recomandăm utilizarea termenului probatoriu şi nu probaţiune, atât
magistraţilor, avocaţilor, cât şi altor categorii de profesii juridice.
Originea probaţiunii o găsim în numeroasele tentative făcute de-a lungul timpului de a umaniza
sistemul de represiune, mai ales în sistemul common-law. În sistemul romanist, curentul clinic şi
doctrina apărării sociale – arată prof. R.M. Stănoiu 2- readuc în actualitate ideea unor alternative la
pedeapsa închisorii, care răspund unui curent nonrepresiv în sistemul justiţiei penale delimitându-se
două opţiuni, una represivă, cealaltă nonrepresivă. Aceasta din urmă include măsurile de siguranţă, cele
educative, suspendarea executării pedepsei şi probaţiunea.
În cazul suspendării de tip european şi în cazul probaţiunii se asigură infractorului un program
de tratament de susţinere 3.
Întrucat sensul actual al probaţiune îşi are rădăcinile in SUA- aşa cum vom arăta în paragraful
următor -considerăm necesar să precizăm opinia unor autori americani 4 care apreciază că originile
probaţiunii nu constituie rezultatul unui proces legislativ deliberativ, creativ, ci mai curând reprezintă

∗
Cercetător ştiinţific gr.III, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române;
Facultatea de Stiinte Juridice, Politice si Administrative, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti ; e-mail :
aurapreda7@yahoo.ro;
Lucrarea este elaborată în perioada de sustenabilitate a proiectului cu titlul “Studii doctorale și postdoctorale
Orizont 2020:promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică
fundamentală și aplicată românească", număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanţat
din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în
Oameni!
1
https://en.wikipedia.org/wiki/Probation
2
R.M. Stănoiu, Introducere în criminologie, Editura Academiei, 1989, Bucureşti, p. 169.
3
Ibidem .
4
Robert M . Carter, Leslie T.Wilkins, Probation, Parole and Community Corrections, 2nd ed., John Wiley&Sons,
Inc., 1976, p.82.
1
rezultatul unui proces gradual şi aproape imperceptibil de modificare a unor practici legale existente
deja. Probațiunea în dreptul penal american se referă la o perioadă de supraveghere dispusă de o
instanță pentru un infractor, în loc de a-l trimite la închisoare. În unele jurisdicții, probaţiunea
presupune numai aplicarea unor pedepse comunitare (alternative la încarcerare), cum ar fi pedepsele cu
suspendare, iar în altele, probațiunea include, supravegherea celor eliberați condiționat din
închisoare. 5Un infractor supus probațiunii este obligat să respecte anumite condiții stabilite de către
instanță, de multe ori sub supravegherea unui ofițer de probațiune. Pe parcursul perioadei de probă un
infractor se confruntă cu amenințarea de a fi încarcerat în cazul în care s-a constatat încălcarea regulilor
stabilite de către instanței sau ofițerul de probatiune.
În opinia unor criminologi belgieni 6, la acest început de mileniu, faţă de mutaţiile apărute în
ceea ce priveşte sistemul pedepselor, al altor sancţiuni de drept penal, dar şi raportat la executarea lor,
se impun a fi puse în discuţie aspecte privind definirea pedepsei care a devenit mai dificilă decât
oricând, dar şi diversificarea pedepselor şi a măsurilor penale asociată cu eterogenitatea crescândă a
finalităţilor.Analize similare se impun la nivel procedural cu privire la tendinţele de dezincriminare și
de incriminare care, pe de o parte, însoţesc diversificarea pedepselor, iar, pe de altă parte, favorizează
o tendinţă de tranzacţionare și chiar de privatizare a intervenției penale.

2. Probaţiunea în sistemul de drept common law

O problemă despre care se vorbeşte foarte puţin sau aproape deloc, este aceea că probaţiunea –
ca modalitate de sancţionare a delincvenţilor în societate pentru fapte de o gravitate redusă- a apărut în
contextul unei politici penale dure, chiar violente în domeniul justiţiei penale, inclusiv faţă de minori.7
Nu întâmplător, originile probaţiunii, ca practică a instanţelor de a menţine inculpatul condamnat sub
supraveghere şi sub influenţa comunităţii, se găsesc în jurisprudenţa curţilor engleze încă de la
începutul secolului al XVIII-lea.
În acea epocă, judecătorii, din dorinţa de a scuti pe condamnat de pedepsele tradiţionale ale
vremii (tortură, mutilare, pedeapsa capitală, etc.) 8 dispuneau iertarea condiţionată şi amânarea
executării hotărârii.
În acest sens, primul agent de probaţiune, în înţelesul modern al termenului, a fost John
Augustus (1784-1859), un cizmar din Boston care, în anul 1841, a obţinut, la tribunalul din localitate,
punerea în libertate a unui delincvent, oferindu-se garant pentru o conduită adecvată în viitor. Timp de
18 ani, acesta a supravegheat aproape 2000 de infractori, ajutându-i totodată să-şi găsească de lucru şi
să se integreze în comunitate 9.
Această iniţiativă a fost legiferată în anul 1878, când Parlamentul din statul Massachusetts a
permis judecătorilor să numescă un agent de probaţiune pentru oraşul Boston, agent monitorizat de

5
https://en.wikipedia.org/wiki/Probation
6
Dan Kaminski, Sonia Snackent, Michel van de Kerchove, Mutations dans le champ des peines et de leur
execution, revue Déviance et Société, 2007, Vol. 31, No 4, p. 487.
7
Ortansa Brezeanu, Sancţiunile neprivative de libertate (1), în Revista de Drept penal, nr.2/2013, p. 43.
8
Până în secolul al XIX lea, peste 200 de infracţiuni se pedepseau cu moartea, iar minorii erau socotiţi după vârsta
de 8 ani, infractori adulţi. Minorii infractori erau trimişi la aceleaşi închisori înainte de proces, judecaţi de aceleaşi instanţe
şi condamnaţi la aceleaşi pedepse, inclusiv moartea, deportarea sau închisoarea ca şi adulţii. Nici în secolul al XX-lea
minorii nu au fost exoneraţi de pedepse care includeau prin natura lor şi suferinţe fizice. Vezi şi I. Tanoviceanu, Curs de
drept penal, vol.II. p.219.
9
E.Stănişor, Delincvenţa juvenilă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2003, pp.105-106.
2
şeful poliţiei.Statul Massachusetts şi Anglia au incontestabilul merit de a fi generat sistemul probaţiunii
în lume 10, pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea, în încercarea de a umaniza sistemul
justiţiei penale.
Una dintre formele acesteia se referă la suspendarea pronunţării pedepsei, în cazul în care se
îndeplineau anumite condiţii (se recunoştea vinovăţia, se întrevedea un comportament dezirabil, etc). În
practica sistemului Common Law, instituţia suspendării judiciare permitea instanţelor să amâne
aplicarea pedeapsei dând posibilitatea condamnatului să dovedească că îşi poate îndrepta
comportamentul în societate.
În perioada cât rămâneau în libertate, condamnaţii beneficiau de sprijinul unor voluntari,
persoane de încredere din cadrul unei comunităţi.
În mod analog, instituţia cauţiunii pentru bună purtare oferea condamnatului şansa de a rămâne
în stare de libertate, în anumite condiţii. Astfel, acesta trebuia să-şi asume anumite obligaţii băneşti
faţă de stat, care urmau să fie achitate în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
În anul 1917, deja 21 de state din SUA aveau reglementată probaţiunea pentru adulţi 11. Ulterior,
măsura s-a generalizat în toate statele, cunoscând o evoluţie rapidă.
După estimările făcute, probaţiunea în Marea Britanie costă doar a 12-a parte din costul necesar
deţinerii unei persoane în penitenciar, fiind o măsură mult mai eficientă în reducerea recidivei 12.
Concluzionând, în urma practicii îndelungate privind probaţiunea, în sistemul common-law, s-
au conturat anumite conceptualizări. Astfel, conform Asociaţiei Corecţionale Americane 13 acest
concept este susceptibil de mai multe definiţii, respectiv, prin raportare la sentinţă, la instituţie
(organizaţie) şi la proces.
Prin raportare la sentinţă, probaţiunea reprezintă o dispoziţie judiciară/ hotărare
judecătorească ce stabileşte statutul legal al celui acuzat. Libertatea lui în comunitate este asigurată în
continuare, dar devine subiectul unei supervizări, fiind înregistrat în evidenţa unui serviciu de
probaţiune şi, totodată, subiect aflat într-o condiţionare impusă de o instanţă. 14
Ca instituţie 15, probaţiunea vizează o agenţie de servicii desemnată să deservească o instanţă ,
executînd anumite servicii în administrarea justiţiei penale.
Ca proces 16, probaţiunea implică o investigare anterioară pronunţării unei hotărâri
judecătoreşti, pentru instanţă, dar şi monitorizarea persoanelor în comunitate după stabilirea unei
hotărâri.

3. Probatiunea în sistemul de drept romano-germanic

Spre deosebire de sistemul ango-saxon în care probaţiunea este o sancţiune autonomă, în
dreptul romanist a avut diferite accepţiuni.

10
Idem, p.89.
11
E.H. Sutherland, D. Cressey, Principes de criminologie, Paris, Editions Cujas, 1966, p.445, 446 şi Tiberiu Dianu,
Instituţia probaţiunii în SUA, în SDR nr.4/1995, pp.307-308.
12
Graham Gilles, Rolul integrării sociale în pedepsirea infractorilor – o cheie a justiţiei mileniului trei, în RSP
nr.1/1995, p.128 şi Alice Yozopoulos Marangopoulos, Pedeapsa privativă de libertate în optica drepturilor omului – referat
prezentat la cel de-al 42-lea Curs Internaţional de Crimnologie, Atena, 18-22 decembrie 1989.
13
Robert M. Carter, Leslie T.Wilkins, op.cit. p.78.
14
Ibidem.
15
Ibidem.
16
Ibidem.
3
 Astfel, în anul 1888, în Belgia s-a adoptat o lege ce prevedea iniţial amânarea pedepsei, urmată
mai târziu de supunerea la probă (încercare), lege modificată în 29 iunie 1964 17.
Aşadar, în Belgia probaţiunea a apărut în sec. al XIX- lea şi a fost iniţial un tip special de
amânare. Ulterior, a fost introdusă titulatura de probaţiune pretoriană ce viza posibilitatea ministerului
public de a suspendarea procedurile de urmărire penală impunând anumite condiţii făptuitorului.18
Acest tip de probaţiune 19 a fost acceptat iniţial experimental, dar, ulterior, a fost respinsă ca instituţie
pentru că ministerul public nu oferea garanţiile pe care le putea oferi un tribunal, deci nu putea să
restrângă libertatea unei persoane a cărei vinovăţie nu fuseses dovedită.
În data de 10 aprilie 2014 20 o noua lege inserează probaţiunea ca pedeapsa autonomă în Codul
penal, modificând atât Codul de procedură penală, cât şi legea din 29 iunie 1964 privind suspendarea,
amânarea si probaţiunea 21. Iniţial, această lege trebuia să intre în vigoare 01.12.2014, ulterior s-a
prorogat pentru data de 01.12.2015.
Soluţia suspendării aplicării pedepselor este adoptată mai târziu şi de Franţa, în 1891- 1893
când este legiferată prin legea Béranger, deşi prin legea din 14 decembrie 1885, legiuitorul francez,
introduce liberarea condiţionată pe care încearcă să o extindă apoi printr-un proiect de lege din 18
octombrie 1904 şi la condamnaţii tribunalelor militare. Principiile de funcţionare ale acestei instituţii au
fost expuse în 1849, fiind apoi consfinţite prin lege în 1853 de către guvernul englez şi introduse în
decursul timpului în toate ţările civilizate.
Cronologic, urmează Luxemburg în 1892, Portugalia în 1893, Elveţia în 1920 22. Chiar şi în
Germania suspendarea pedepsei a fost introdusă în anul 1895 sub forma imperfectă a graţierii
condiţionate – cu termeni de probă.
Din punct de vedere instituţional, în anul 1911, iau fiinţă tribunalele pentru minori în
Portugalia. Tribunalele de minori care iau fiinţă în Belgia, la 15 mai 1912 au caracteristici
asemănătoare cu cele ale legislaţiei ruse în domeniu (specializarea şedinţei, libertate supravegheată).
În acelaşi an (1912), este adoptată în Franţa, legea din 12 iulie vizând tribunalele pentru copii
si adolescenti privind măsura libertăţii supravegheate (loi du 12 iulie sur les tribunaux pour enfants et
adolescents et sur la liberte surveilles). Legea care cuprinde 28 de articole sub 3 titluri, prevede :
desfiinţarea arestului preventiv pentru minori oricare ar fi natura infracţiunii săvârşite; încredinţarea
minorilor sub 16 ani familiei sau unei societăţi de patronaj până la judecare, încredinţarea
adolescenţilor cu vârste între 16-18 ani unei societăţi de patronaj 23.

17
La loi du 29 juin 1964 concernant la suspension, le sursis et la probation.
18
Phillipe Mary, Delinquant, delinquance et insecurite – un demi-siecle de traitement en Belgique (1994-1997),
ed. Bruylant, pp.148-149.
19
Idem, p.149.
20
În materie corecţională şi de poliţie se pot aplica următoarele pedepse: 1. închisoarea; 2. Pedeapsa supravegherii
electronice; 3. Pedeapsa la muncă; 4. Pedeapsa la probațiune autonomă. Pedepsele prevăzute mai sus nu pot fi aplicate
cumulativ.
21
https://books.google.ro/books?id=y9QYmOGkOysC&pg=PA129&lpg=PA129&dq=G.+Demanet+-
21
https://books.google.ro/books?id=y9QYmOGkOysC&pg=PA129&lpg=PA129&dq=G.+Demanet+-
+chronique&source=bl&ots=NhMl4UB5OM&sig=QVvsfVZ3PjsKlcre_uLvN1sAQAw&hl=en&sa=X&ved=0CCcQ6AEw
AWoVChMIoO-lkfW_xwIVyLQUCh1XKwDc#v=onepage&q=G.%20Demanet%20-%20chronique&f=false .
22
F. Dunkel, Strafusstzung zur Borohrung und Bowafrungahil, în Internationalen Verleich – en Uberbich, în
Dunkel/Spiss, 1983, p.472.
23
Vezi, I.B. Georgescu, Tribunalele pentru infractorii minori, Craiova, pp.32-56.
4
 Perspectiva vizată de legea în discuţie - care poate fi socotită drept momentul de început al
structurării probaţiunii ca instituţie (de inspiraţie anglo-saxonă) în Franţa – este în strânsă legătură şi cu
posibilităţile reale existente în societate în momentul adoptării sau cele create pe parcursul aplicării ei
în practică. 24
Începând cu data de 13 aprilie 1913 funcţionează şi în Ungaria tribunale pentru minori. În
Germania, instituţia similară a debutat în 1908, la Frankfurt, sub numele de „kindergericht”, a fost
modificată în 1912 şi a căpătat caracterul definitiv al tribunalelor de copii la 23 februarie 1923. 25
Dacă iniţial probaţiunea nu era completată de supraveghere, începând cu anii 1960 această
componentă a devenit obligatorie prin legislaţie în toate statele europene, Franţa
(1958,1970,1975,1981), Danemarca (1961), Belgia (1964), Luxemburg (1973), Italia (1975). 26
Prezentăm în continuare modul în care sunt reglementate măsurile aplicabile minorilor in dreptul
comparat. În Franţa, Tribunalul pentru minori poate dispune faţă de minorul aflat la diferite varste,
diverse masuri sau sanctiuni conform Ordonanţei din 1945 27, modificata in 2007 28. În sistemul penal
francez, faţă de minorul delincvent se pot dispune şi măsuri educative, dar deopotrivă, medierea-
reparaţie si pedepse. 29
Infractorilor sub vârsta de treisprezece ani nu li se pot aplica decât "măsuri de protecție,
asistență, supraveghere și educație." 30 Judecătorul pentru minori poate impune pentru minorul de 13
ani pentru care s-a stabilit prevenţia, următoarele măsuri prevăzute la articolul 15 din ordonanţa
precizată:
1. încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;
2. plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau formare profesională;
3. plasarea într-o instituție medicală sau medical-educativ autorizată;
4. încredinţarea serviciului de asistenţă pentru minori ;
5. plasarea într-o școală-internat adecvat pentru infractorii minori de vârstă școlară; 31
6. evaluarea activității zilnice 32, în condițiile definite la articolul 16ter din aceeasi ordonanţa 33

24
Ortansa Brezeanu, Sancţiunile neprivative de libertate (1), in Revista de Drept penal, nr.2/2013, p. 45.
25
Elveţia, organizează în 1913, tribunale de copii după tipul celor americane. Austria, a introdus tribunale de copii
la 5 ianuarie 1919; Polonia, la 6 iulie 1919; Olanda, prin legea din 5 iulie 1921, desemnează un judecător penal pentru copii.
Spania, organizează asemenea tribunale la 15 iulie 1925.
26
T. Dianu, Non-Custodial Sanctions. Alternative Models for Post-Communist Societes, Nova Science Publishers
Inc., New York apud de I. Durnescu, op.cit., p.10.
27
Aceasta ordonanta are ca principiu ca orice tanar sunt educabil, ca inainte de a fi un delincvent este un copil.
Dacă se stabileste prevenirea în ceea ce privește minorul treisprezece, instanța de judecată a minorilor , cf. Art. 2 nu poate sa
pronunte o pedeapsa cu inchisoarea, cu sau fara supraveghere, decat cu o motivare speciala privind alegerea acelei pedepse.
https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=LEGITEXT000006069158.
28
https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do;jsessionid=7528A945EA4611FCED839AA1879D8FC6.tpdila07v
_2?cidTexte=JORFTEXT000000615568&dateTexte=20070307&categorieLien=id#.
29
J. Larguier,Criminologie et science penitentiaire, Ed. Dalloz, ed.1o, Paris, 2005, p.239 şi următ.
30
https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=LEGITEXT000006069158.
31
V. Brutaru, Tratamentul penal al minorului. Drept comparat, RDP, nr.1/2009, p.171.
32
Aceasta ar presupune, conform art. 16 ter din aceeasi ordonantă, următoarele: participarea minorului la activități
de inserție profesională sau educaționale, fie pe langă o persoană juridică de drept public, fie pe lângă o persoană juridică de
drept privat care desfășoară o misiune de serviciu public sau o asociație autorizată să organizeze astfel de activități, fie în
cadrul unui serviciu de protecție a tinerilor căruia îi este încredințat.
33
https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=LEGITEXT000006069158
5
 Dacă s-a stabilit prevenţia pentru minorul sub 10 ani, atunci tribunalul pentru minori poate
pronunţa una sau mai multe dintre cele 11 sancţiuni educative reglementate în art.15-1 din ordonanţa
nr. 45. 34
Dacă s-a stabilit prevenţia pentru un minor mai mare de 13 ani, tribunalul pentru minori poate
pronunţa o decizie pentru aplicarea uneia dintre următoarele măsuri :
1. încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui, persoanei care l-a supravegheat sau unei
persoane demne de încredere;
2. plasarea într-o instituţie sau stabiliment, public sau privat, de educare sau formare
profesională, abilitat ;
3. plasarea intr-un stabiliment medical sau medical- pedagogic abilitat;
4. plasarea intr-o instituţie publica de educaţie supravegheată sau educaţie corectivă ;
5. avertisment solemn;
6. evaluarea activității zilnice 35, în condițiile definite la articolul 16 din aceeasi ordonanţă.
AȘadar, observăm că, deși ordonanţa din 1945 privind delincvenţa juvenilă a fost modificată în
anii 1996, 2007, 2011 măsurile/sancţiunile ce se pot pronunţa pentru minori se diferenţiază în funcţie
de vârstă, fiind grupate sub 10 ani, pană la 13 ani, peste 13 ani, intre 16 si 18 ani, ceea ce ar corespunde
unor particularităţi de evoluţie din punct de vedere psihic, reflectate in modul in care se raporteaza la
deciziile si actiunile desfasurate, practice se ia in considerare gradul de dezvoltare a personalitatii
minorului delincvent.
Asadar, conform legislatiei franceze in vigoare, atat Tribunalul pentru Minori, cat și Curtea de
Jurati a minorilor vor pronunta, după caz, măsurie de protecție, sprijin, supraveghere și educație, care
par a fi adecvate 36 situatiei si minorului delincvent.
În Germania 37, tribunalul pentru minori poate pronunta conform legii trei categorii de
sancţiuni: măsuri educative si disciplinare celor peste 14 ani, pedepse cu închisoare specifică
tinerilor. Numai cea de-a treia este o sancțiune penală.
Măsurile educative vizează obligaţii ce le revin minorilor, obligatii structurate ca reguli de
conduită privitoare la locul de reşedinţă , participarea la propria formare, interdicţia de a frecventa
anumite locuri şi persoane, etc.
Dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, se aplică măsuri disciplinare care sunt:
- avertismentul solemn;
- impunerea de obligaţii (scuze personale adresate victimei, repararea prejudiciilor cauzate prin
infracţiune, donarea unei sume de bani în contul unei organizaţii de interes general)
- închisoarea specială 38 pentru delincventii minori care îmbracă mai multe forme, detenţia de
week-end (maxim 2 weekend-uri), pe termen scurt (de la 2 la 4 zile), şi pe termen lung (1-4 săptămâni).
Are loc intr-o locatie speciala.

34
Ibidem.
35
Aceasta ar presupune, conform art. 16 ter din aceeasi ordonantă, următoarele: participarea minorului la activități
de inserție profesională sau educaționale, fie pe langă o persoană juridică de drept public, fie pe lângă o persoană juridică de
drept privat care desfășoară o misiune de serviciu public sau o asociație autorizată să organizeze astfel de activități, fie în
cadrul unui serviciu de protecție a tinerilor căruia îi este încredințat.
36
https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=LEGITEXT000006069158.
37
V. Brutaru, op.cit., p.174.
38
Aceasta pedeapsa nu este considerată o sancțiune penală, nefiind înregistrată în cazierul judiciar.
6
 În Belgia, cadrul normativ aplicabil minorilor infractori include două legi speciale, Legea din 8
aprilie 1965 privind protecţia tinerilor şi Legea din 13 iunie 2006. 39 Nu există sancțiuni penale ce pot
fi dispuse împotriva minorului.
La art.37 din prima lege sunt specificate măsurile de custodie, conservare şi educative, ca
fiind următoarele:
-mustrarea minorului, împreună cu un avertisment adresat părinților sau persoane care au grija,
pentru o mai bună monitorizare;
- supravegherea minorului de către o Comisie de protecție a tinerilor sau a unui delegat de la
protecția tinerilor cu menţinerea în mediul familial pentru monitorizare, si cumulativ cu condiția ca
tânărul infractor să frecventeze școala în mod regulat, să efectueze" o prestaţie educativă şi filantropică
/voluntariat potrivit vârstei lui și a resurselor "și să se supună" , daca e ste cazul directivelor
educaționale și medicale de la centrul de orientare educațională sau de igienă mentală";
- plasamentul într-un orfelinat sau o familie de adăpost adecvată sub supravegherea
Comitetului pentru Protecția Tineretului sau a responsabilului cu protecția tineretului;
- plasamentul într-un centru specializat.
În Spania, cadrul legal este asigurat atat prin art.19 din codul penal, publicat in noiembrie 1995,
cat si prin legea nr. 5/2000 privind raspunderea penala a minorilor. 40 Conform codului penal, se aplică
cu preponderenta măsuri socio-educative şi măsuri de internare.
a) Măsurile socio-educative sunt: mustrarea; realizarea de activităţi socio-educativ;
prestarea de servicii pentru comunitate; plasarea într-o familie sau un grup educational; libertatea
supravegheata; libertatea supravegheata cu supraveghere intensivă; consemnarea la sfarsit de
saptamana, de vineri seara până duminică seara, la domiciliu sau într-un centru; prezența într-un centru
de îngrijire de zi; tratamentul ambulatoriu;
b) Măsuri de internare : internarea terapeutică; plasarea intr-un centru cu regim deschis;
plasarea într-un centru cu regim semi-deschis; plasarea într-un centru cu regim închis.
Instituţii prezentate şi-au justificat în timp finalitatea prin deschiderea spre idei, soluţii şi măsuri
neprivative de libertate – multe dintre ele aplicabile încă.
Am insistat în prezentarea unor sancţiuni penale /măsuri aplicabile minorilor în cateva state din
spaţiul UE, respectiv Franţa si Spania, din motive care vor fi dezvoltate în următoarea secţiune.

Reglementări din legislatia romanească ce implică probatiunea

Cadrul legislativ privind probatiunea a fost lărgit odată cu intrarea in vigoare, in anul 2014 , a
codurilor penal si de procedură penală. Avem in vedere următoarele acte normative:
- Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal;
- Legea nr. 135/2010 privind noul Cod de Procedura Penala;
- Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Hotărârea Guvernului nr. 640/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.
253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

39
http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52_mono.html.
40
http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo5-2000.html.
7
 - Legea nr. 252/2013 – organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune;
- HG 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor Legii nr.
252/2013 privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune.
In elaborarea acestor acte normative s-au avut in vedere cel putin doua recomandari ce vizeaza
probatiunea ca serviciu public care activează in domeniul justitiei penale, responsabil de efectuarea
supravegherii în comunitate a modului în care persoanele condamnate își respectă măsurile și obligațiile
impuse de către instanța de judecată.Avem in vedere Recomandarea (2003) 22 cu privire la liberarea
condiţionată elaborată de către Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei si Recomandarea
R(2010) 1 asupra regulilor europene privind probaţiunea
Noua reglementare penală introduce dispoziţii bazate în exclusivitate pe aplicarea unor
masuri educative, art.115 CP, pentru minorul delincvent, fiind înlăturată posibilitatea aplicării unei
pedepse. 41Măsurile educative care pot fi aplicate minorului sunt de două feluri: privative si neprivative
de libertate.
In nota de fundamentare privind Titlul V– Minoritatea, legiuitorul a specificat actele normative
pe care le-a avut in vedere in elaborarea acestui capitol. 42
Regimul măsurilor educative neprivative de libertate aplicabile minorului în noua legislaţie
execuţional-penală a fost supus unor modificări substanţiale, având în vedere şi impactul studiilor
privind etiologia delincventei juvenile. 43
Măsurile educative neprivative de libertate 44 din noul cod penal sunt, în ordinea crescătoare a
gravităţii lor: stagiul de formare civică (într-o reglementare apropiată de cea a art.15 -1 pct.6 din
Ordonanţa franceză din 2 februarie 1945); supravegherea; consemnarea la sfârşit de săptămână;
asistarea zilnică. Ultimele trei măsuri cunosc o reglementare similară de cea din art. 7 lit. g), h) din
Legea spaniolă nr. 5/2000. 45
In ceea ce priveste prima masura, conform notei de fundamentare, nu s-a individualizat nicio
modalitate concretă de realizare a acestui program, legiuitorul lasand la latitudinea judecătorului,
conform art.121 din noul Cod penal, scopul fiind reintegrarea facilă în societate.
În cazul supravegherii, tot prin nota de fundamentare se precizează că nu presupune o
implicare directă a serviciului de probaţiune în realizarea activităţilor din programul minorului, rolul
acestui serviciu fiind doar acela de a monitoriza modul în care minorul îşi respectă programul obişnuit
(frecventarea cursurilor, activităţi sportive, recreative etc.).
În legatură cu cea de-a treia măsură educativă, în nota de fundamentare se specifică faptul că în
conformitate cu art. 20 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal „pedeapsa

41
G. Oancea, op.cit.,p.159
42
Dispoziţiile acestui titlu sunt conforme Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului
din 1989, Standardelor minime ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru administrarea justiţiei pentru minori (The Beijing
Rules), Regulilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate (The Havana Rules) din 1990,
Liniilor directoare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru prevenirea justiţiei juvenile (The Riyadh Guidelines) din1990,
Recomandării Consiliului Europei 2003/20E privind delincvenţa juvenilă şi justiţia pentru minori, Recomandării Consiliului
Europei 2008/11 privind reguli europene pentru infractorii minori.
43
D.S.Săucan, A. Liiceanu, M.I. Micle, Încălcarea legii ca stil de viaţă. Vulnerabilitatea adolescenţilor la
criminalitate, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2009, p.15.
44
Titlul V , Minoritatea, Cap. I- Regimul răspunderii penale a minorului : 1. Stagiul de formare civică- art.117
NCP; 2. Supravegherea, art.118 NCP ; 3. Consemnarea la sfârsit de saptamâna, art.119 NCP ; 4. Asistarea zilnica, art. 120
NCP
45
http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=Wpo7d56II%2fQ%3d&tabid=2604, accesat în 22.10.2014.
8
amenzii executabilă, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza Codului penal din
1969 şi neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a Codului penal, se înlocuieşte cu
măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama şi de partea care a fost
executată din amendă.”
Fata de cea de-a doua masura, nota de fundamentare mentioneaza ca asistarea zilnică,
presupune o intervenţie activă a serviciului de probaţiune, care întocmeşte programul zilnic al
minorului, incluzând în acest program –alături de elementele obişnuite în raport de vârsta şi situaţia
şcolară sau profesională a minorului (spre exemplu, frecventarea cursurilor şcolare) şi pe cele impuse
de instanţă potrivit art. 121 –orice activitate necesară realizării scopului măsurii educative (spre
exemplu, participarea la acţiuni social-educative, menite a facilita integrarea socială a minorului).

Concluzie
Actualul cadru legal ar fi trebuit sa fie fundamentat pe studii ample care verifice daca , cel putin
masurile educative neprivative de libertate, pot fi aplicate cu maxima eficienta de catre serviciile de
probatiune.
De asemenea, eforturile consilierilor de probatiune trebuie să fie susţinute cu prioritate şi
celeritate de toate instituţiile publice ce pot fi implicate in executarea obligaţiile impuse beneficiarilor
probaţiunii.
Se impune crearea, dar, deopotriva, diversificarea unor servicii aferente instituţiilor din
comunitate, servicii care să fie focalizate pe identificarea si acoperirea riscurilor criminogene ale
infractorilor, intrucât aceştia se confruntă, de multe ori, cu un complex de probleme care necesită o
intervenţie imediată dupa momentul liberării din penitenciar şi, respectiv, al pronunţării sentinţei.