MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” al MAI

FACULTATEA:Drept, administrație, ordine publică și securitate civilă

Catedra: Drept penal și criminologie

Disciplina: Dreptul execușional penal

TEMA: ,,Criterii de clasificare a condamnaților la pedepse private de

libertate. Repartizarea și primirea condamnaților în instituțiile penitenciare.”

A elaborat: Siminel Diana,

DFRT-204,ANUL IV.

Conducător ştiinţific: I. Rotaru

CHIȘINĂU, 2023
 Cuprins:
1. Introducere…………………………………………………………………………3
2. Noţiunea şi scopurile clasificării condamnaţilor.......................................................5
3. Criteriile de clasificare a condamnaţilor....................................................................5
4. Repartizarea condamnaţilor şi ordinea de primire a lor în instituţiile penitenciare...7
5. Concluzie..................................................................................................................10
6. Bibliografie...............................................................................................................11

2
 1. Introducere

Problematica sistemului execuţional penal – în afara de dreptul procesual penal s-au

purtat discuţii cu privire la existenţa unui drept penitenciar sau sistem execuţional penal. O mare
parte din doctrinari au înclinat să tăgăduiască existenţa unui asemenea sistem, socotindu-se
„temeinică opinia dominantă” care considera normele privitoare la executarea pedepselor ca
fiind norme de drept penal, cu sediul firesc în cadrul dreptului formal (procedural). Executarea
pedepselor face parte din activitatea care realizează reacţiunea represivă şi întregeşte
disciplinarea acestei reacţiuni şi aparţine, deci, domeniului dreptului penal 1.

Desigur, pentru acel timp, faţă de stadiul de dezvoltare socială şi al dezvoltării dreptului
penal, inclusiv al ştiinţei dreptului penal, opinia menţionată pare logică şi consecventă. În actuala
etapă însă sunt mai justificate opiniile care s-au pronunţat în favoarea existenţei sistemului
execuţional penal şi chiar şi a dreptului penitenciar.

Faţă de denumirile diferite care s-au vehiculat în legătură cu sistemul executării

sancţiunilor de drept penal precizăm:

a) denumirea de sistem execuţional penal pare mai exactă şi mai corespunzătoare fiindcă,
pe de o parte, ca fond, ea exprimă ideea corectă că această ramură de drept (drept
execuţional penal) are ca obiect executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept
penal, pe de altă parte, ca formă, această denumire este mai des folosită şi cunoscută în
literatura de specialitate.
b) denumirea de drept penitenciar, cînd este vorba de executarea tuturor sancţiunilor de
drept penal, cum este în cazul de faţă, nu poate fi acceptată, fiind prea îngustă, ea
referindu-se numai la executarea pedepselor privative de libertate.
Factorii dezvoltării sistemului execuţional penal – factorul principal al dezvoltării
sistemului execuţional penal este, în primul rînd, existenţa unor relaţii sociale privind
executarea sancţiunilor penale. Aceste relaţii s-au amplificat pe măsura progresului legislaţiei
în materie şi a apariţiei de noi sancţiuni penale şi de noi moduri de executare a acestora, ceea
ce a contribuit implicit la dezvoltarea sistemului execuţional penal2.

Concomitent, în politica statului nostru, în această materie, s-a dezvoltat interesul pentru
perfecţionarea şi justa orientare a activităţii de executare a sancţiunilor penale; ca urmare, a
crescut şi s-a dezvoltat şi legislaţia privind executarea acestora, ceia ce constituie un nou factor
care a determinat apariţia şi dezvoltarea unui nou sistem – sistemul execuţional penal. De
asemenea a crescut interesul statului nostru pentru intensificarea procesului de reeducare şi
reintegrare socială a celor condamnaţi penal, ceea ce a contribuit la dezvoltarea şi perfecţionarea
normelor de drept execuţional penal şi la sistematizarea mai buna a acestora.

La dezvoltarea sistemului execuţional penal contribuie, în al treilea rînd, şi rolul, nu

numai al statului în general, dar şi al organelor speciale ale statului (de exemplu, organul de stat
pentru executarea pedepselor – Departamentul de executare a deciziilor judiciare, Institutul de
Reforme Penale), care au atribuţii în îndreptarea şi reeducarea persoanelor aflate în executarea
pedepselor.

1
V. Dongoroz „ Drept penal, partea generală”, Bucureşti 1939, p. 32
2
I. Oancea, Dreptul execuţional penal, o nouă ramură de drept penal în „Revista de drept penal”, an II, nr. 1, p. 36
3
 Perfecţionarea legislaţiei în materie este ilustrată şi de diversificarea crescîndă a sancţiunilor
penale. Alături de pedepse, ca sancţiuni de drept penal, s-au dezvoltat măsurile de siguranţă,
precum şi măsurile educative.

Dacă înainte, normele privind executarea sancţiunilor penale se înscriau, parţial, în Codul
Penal, acum această reglementare s-a extins şi s-a unificat alcătuindu-se o legislaţie nouă şi
unitară prin prevederi speciale privind executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept
penal. După cel de-al doilea război mondial şi, îndeosebi, în ultimele două-trei decenii, în cele
mai multe ţări din Europa, au început a se elabora chiar şi legi speciale privind executarea tuturor
sau aproape a tuturor pedepselor şi a altor sancţiuni penale. Dacă înainte, în materie de legi
privind executarea pedepselor prevalau dispoziţiile privind executarea pedepselor privative de
libertate, acum aceste legi au devenit mai cuprinzătoare, ele cuprinzînd nu numai dispoziţii cu
privire la executarea pedepselor principale (pedeapsa privativă de libertate, amenda), dar şi cu
privire la executarea pedepselor complementare a măsurilor educative etc. Amplificarea
legislaţiei executării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale se explică şi prin noile concepţii
privind scopul şi funcţiile executării sancţiunilor penale3. Dacă înainte, scopul executării
pedepselor era mai mult pedepsire, reprimarea condamnaţilor, iar funcţiile acestora erau
intimidarea şi eliminarea celor vinovaţi, acum scopul este apărarea socială şi prevenirea
infracţiunilor, iar funcţia educativă a fost ridicată pe primul plan. În această nouă situaţie,
legislaţia execuţional penală ar trebui să cuprindă dispoziţii noi, menite să asigure o orientare
corespunzătoare activităţilor din acest domeniu fără de care executarea sancţiunilor penale ar fi
lipsită de o bază principală. În aceste noi condiţii perfecţionarea normelor de drept privind
executarea sancţiunilor penale, ca şi gruparea lor în legi speciale sau coduri speciale privind
executarea sancţiunilor penale, ar trebui să constituie un deziderat primordial pentru legislativ.

2. Noţiunea şi scopurile clasificării condamnaţilor

3
R.Schmelk, G.Picca „Penologie et droit penetentiaire” Edit.Cujas, Paris. 1997, p.19,135,137
4
 Executarea pedepsei privative de libertate depinde, în mare parte, de existența unor
premise și posibilități eficiente de corijare a condamnaților. Astfel, tratamentul diferențiat și cel
individual al condamnaților se află la baza executării pedepsei. Aceasta presupune că fiecărei
categorii de condamnați, tinând cont de particularitățile individuale ale personalității lor, e
necesar de a fi aplicate anumite mijloace și metode de corijare care ar avea o bază ştințifică și
legală.

Din aceste considerente, a apărut necesitatea atât teoretică, cît şi practică de elaborare a
unui sistem flexibil de clasificare a condamnaţilor şi a unui sistem corespunzător de măsuri
orientat spre corijarea diferitor categorii de condamnaţi.
În general, clasificarea presupune acțiunea de distribuire, repartizare pe clase sau înr-o
anumită ordine de a ocupa sau de a stabili cuiva un anumit loc în baza calificativelor, rezultatelor
obținute.

Prin clasificarea condamnaților se are în vedere divizarea lor în conformitate cu

prevederile legale, cerințele psihologiei și pedagogiei penitenciare, în grupuri relativ omogene
în baza unor semnalmente, cum ar fi: nivelul degradării social morale a personalități,
caracterul, gradul prejudiciabil și motivele infracțiunii săvârşite, în scopul deținerii lor
separate, atât în diferite categorii de penitenciare, cît şi în cadrul fiecărui penitenciar separat.

Drept scopuri speciale ale clasificării condamnaților putem numi:

 prevenirea unei influențări negative reciproce a diferitor grupuri de condamnați;

 crearea unui sistem rațional şi eficient de instituții penitenciare;
 organizarea pazei și supravegherii condamnaților;
 determinarea metodelor și mijloacelor de tratament aplicate în procesul de corijare;
 organizarea procesului de producere și instruire în institutiile penitenciare.

3. Criteriile de clasificare a condamnaţilor

Criteriile de clasificare a condamnaţilor prevăzute în legislaţia actuală a RM pot fi divizate în 2

grupe:

 criterii ce se referă la semnele demografice şi biologice ale infractorului;

 criterii ce ţin de caracteristica socială a faptei comise.

Conform criteriilor demografice şi biologice de clasificare a condamnaţilor, aceştia pot fi

repartizaţi:

a) după sex – separat se deţin femeile de bărbaţi. Femeile condamnate execută pedeapsa în
penitenciare pentru femei sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu
asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru femei. Persoanele de sex feminin
condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru femei, cu
asigurarea condiţiilor penitenciarului pentru femei (art. 72 alin. (6) CP al RM; art. 197
alin. (3) CE al RM; art. 205 alin. (1) lit. a) CE al RM);
b) după vîrstă – toţi condamnaţii se împart în adulţi şi minori. Persoanele care nu au atins
vîrsta de 18 ani sînt deţinute separat de condamnaţii adulţi şi îşi execută pedeapsa în
5
 penitenciare pentru minori sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu
asigurarea pentru ei a condiţiilor penitenciarului pentru minori (art. 72 alin. (5) CP al
RM; art. 197 alin. (2) CE al RM; art. 205 alin. (1) lit. b) CE al RM);
c) după starea sănătăţii – separat de condamnaţii sănătoşi sînt deţinuţi bolnavii de
alcoolism, narcomanie, toxicomanie, precum şi bolnavii care suferă de dereglări psihice
ce nu exclud responsabilitatea. De asemenea, separat de alţi condamnaţi sînt deţinute
persoanele HIV infectate, bolnavii de tuberculoză şi alte boli infecţioase (art. 205 alin. (2)
CE al RM; pct. 519 din Statut).

Conform criteriilor sociale de clasificare a condamnaţilor, aceştia se divizează:

a) după forma vinovăţiei – persoanele condamnate pentru infracţiuni comise din imprudenţă
se deţin separat de persoanele care au comis infracţiuni cu intenţie. Astfel, persoanele
condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă îşi execută pedeapsa
în penitenciare de tip deschis (art. 72 alin. (2) CP al RM);
b) după numărul de condamnări anterioare – persoanele condamnate pentru prima dată se
deţin separat de persoanele condamnate care anterior au executat pedeapsa închisorii şi
care au antecedente penale nestinse (art. 205 alin. (1) lit. d) CE al RM);
c) după gravitatea infracţiunii săvîrşite – separat sînt deţinute persoanele condamnate
pentru săvîrşirea infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave, precum şi pentru cele
comise cu intenţie. Ele execută pedeapsa în penitenciare de tip semiînchis. Iar persoanele
condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave,
precum şi pentru infracţiuni ce constituie recidivă execută pedeapsa în penitenciare de tip
închis (art. 72 alin. (3), (4) CP al RM);
d) după tipul pedepsei – separat sînt deţinuţi condamnaţii la pedeapsa închisorii de
condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă (art. 205 alin. (1) lit. e) CE al RM);
e) în funcţie de cooperarea cu intenţie la săvîrşirea unei infraciuni intenţionate –
condamnaţii pentru săvîrşirea infracţiunii cu participaţie se deţin separat de ceilalţi
participanţi la aceeaşi infracţiune;
f) după statutul juridic al deţinutului – persoanele aflate în arest preventiv sînt deţinute
separat de condamnaţi (art. 205 alin. (1) lit. c) CE al RM); condamnaţii transferaţi în
regim iniţial de deţinere în calitate de sancţiune disciplinară sînt deţinuţi separat de
condamnaţii aflaţi în regim iniţial pentru prima dată (art. 205 alin. (1) lit. g) CE al RM);
condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire sînt
deţinuţi separat de ceilalţi condamnaţi (art. 205 alin. (1) lit. i) CE al RM);
g) după caracterul funcţiei deţinute pînă la condamnare – sînt deţinuţi separat condamnaţii
care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea (art. 205 alin.
(1) lit. h) CE al RM);
h) după alte criterii – în scopul sporirii siguranţei condamnaţilor sau creării condiţiilor
pentru tratamentul lor, administraţia penitenciarului poate aplica şi alte criterii de deţinere
separată a condamnaţilor (art. 205 alin. (2) CE al RM).

În literatura de specialitate pot fi întîlnite diferite clasificări ale condamnaţilor în funcţie de

locul ocupat în sistemul ierarhic în care predomină două, trei sau chiar şase categorii. Însă cel
mai des întîlnită este stratificarea condamnaţilor în patru grupe (caste) de bază, în interiorul
cărora există anumite subgrupe. Drept bază a acestei stratificări servesc regulile nescrise ale

6
lumii criminale. Drept criterii servesc influenţa din partea lumii interlope, datele fiziologice ale
condamnatului, vîrsta, relaţiile cu administraţia instituţiei etc. şi se efectuează de înşişi
condamnaţii, evidenţiindu-se următoarele categorii: „blatnîe” („ciornîe”); „mujiki” („serîe”);
„kozlî” („krasnîe”); „opuşcenîe” („golubîe”).

4. Repartizarea condamnaţilor şi ordinea de primire a lor în instituţiile

penitenciare.

Conform art. 72 CP al RM şi art. 197 CE al RM, tipul de penitenciar în care condamnatul

urmează să-şi ispăşească pedeapsa este stabilit de către instanţa de judecată prin adoptarea
sentinţei de condamnare.

În conformitate cu art. 196 CE al RM, instanţa care a judecat cauza în fond trimite
hotărîrea de condamnare la închisoare şi dispoziţia de executare administraţiei locului de deţinere
a condamnatului. Administraţia locului de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea dispoziţiei
de executare, trimite condamnatul în penitenciar. La stabilirea penitenciarului se va da prioritate
penitenciarului situat mai aproape de localitatea de domiciliu sau reşedinţă a condamnatului ori
de altă localitate solicitată în scris de acesta. Solicitarea respectivă se anexează la dosarul
personal al condamnatului. Dacă condamnatul, pînă la rămânerea definitivă a hotărârii, nu s-a
aflat în stare de arest preventiv sau i-a fost înlocuită pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii în
condiţiile art. 64 alin. (5) CP al RM, hotărârea de condamnare la închisoare şi dispoziţia de
executare se trimit organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
condamnatul pentru a fi escortat la cel mai apropiat loc de deţinere.

În unele cazuri excepţionale, conform art. 198 alin. (1) CE al RM, pentru executarea
lucrărilor de deservire gospodărească în izolatoarele de urmărire penală sînt lăsate, cu acordul lor
scris şi la decizia şefului izolatorului de urmărire penală, persoanele condamnate cărora li s-a
stabilit executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis şi, în cazurile prevăzute de
Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, persoanele condamnate pentru prima dată la
pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 7 ani cărora li s-a stabilit executarea pedepsei într-un
penitenciar de tip închis. Condamnaţii lăsaţi în izolatorul de urmărire penală execută pedeapsa în
condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis sau, după caz,
închis.

Conform pct. 19 din Statut, primirea deţinuţilor în penitenciare se efectuează de către

ofiţerul de serviciu, funcţionarul serviciului evidenţă specială, reprezentantul unităţii medicale şi
şeful gărzii. Deţinuţii care se deplasează independent şi cei care sosesc după încheierea
programului de lucru sau în zilele de odihnă şi sărbători sînt primiţi de către ofiţerul de serviciu,
schimbul de serviciu şi reprezentantul serviciului medical.

Temeiurile pentru primirea deţinuţilor în penitenciare constituie întrunirea cumulativă a

următoarelor acte: actul care constituie temeiul detenţiei şi actul care confirmă identitatea
deţinutului. În cazul primirii unui deţinut care se află în tranzit sau a unui deţinut transferat dintr-
o altă instituţie penitenciară sau de la organul care a efectuat reţinerea, este necesar de a fi
prezentate, suplimentar la actele menţionate mai sus, lista de însoţire şi dosarul personal al

7
deţinutului respectiv, precum şi dispoziţia directorului Departamentului Instituţiilor Penitenciare
privind transferul acestuia.

Primirea condamnaţilor în penitenciar se înregistrează în registrul de evidenţă a primirii

deţinuţilor, în care se consemnează anul, ziua, luna şi ora la care persoana a fost primită în
instituţia penitenciară. Materialele dosarului personal, actele de identitate şi documentaţia de
evidenţă se păstrează în secţia evidenţă specială a instituţiei penitenciare.

Condamnaţii sosiţi în penitenciar sînt supuşi, în mod obligatoriu, percheziţiei complete,

iar lucrurile lor se verifică. Obiectele, articolele şi lucrurile în asortimentul şi cantitatea stabilită
de Statut (anexa nr. 6) sînt lăsate la dispoziţia deţinuţilor. Banii pe care îi au condamnaţii asupra
lor, obiectele de valoare, decoraţiile, medaliile şi documentele se transmit în contabilitatea
penitenciarului.Obiectele şi substanţele interzise, depistate la condamnaţi, sînt ridicate şi
transmise spre păstrare sau, după caz, nimicite în modul şi condiţiile stabilite de Statut.

Obiectele şi substanţele extrase din circuitul civil sînt ridicate şi nu se restituie

condamnatului. În cazul depistării unor astfel de obiecte şi substanţe, administraţia
penitenciarului anunţă procurorul în termen de 48 de ore.

Concomitent cu percheziţia, funcţionarul serviciului medical verifică condamnaţii în

vederea constatării existenţei leziunilor corporale sau a altor urme de violenţă, a existenţei stării
de ebrietate etc. De asemenea, condamnaţii sînt supuşi unei tratări sanitare, în modul stabilit de
normele sanitar-epidemiologice.

După terminarea procedurilor de primire, condamnaţii sînt plasaţi în carantină 4 [Carantina

reprezintă un sector localizat, format din celule, părăsirea samavolnică a cărora sau vizitarea de
către alţi condamnaţi este strict interzisă] pe o perioadă de pînă la 15 zile, în decursul căreia
aceştia sînt supuşi examenului medical general în vederea determinării stării sănătăţii şi
capacităţii de muncă, precum şi prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual.
Repartizarea şi plasarea condamnaţilor în penitenciar în celulele secţiei de carantină sînt
efectuate de ofiţerul de serviciu, în coordonare cu primul adjunct şi colaboratorii serviciului
securitate, minorii – în coordonare cu serviciul educaţie, bolnavii – în coordonare cu serviciul
medical.

Pe perioada aflării în carantină, condamnaţilor li se aduc la cunoştinţă prevederile

legislaţiei execuţional-penale. Ei sînt informaţi, contra semnătură, despre drepturile, obligaţiile şi
interdicţiile lor, despre folosirea mijloacelor tehnice de pază care pot pune în pericol viaţa sau
sănătatea lor, cazurile şi condiţiile aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armei de foc.

După primire, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei

persoane locul unde este deţinut şi schimbarea acestuia. Comunicarea se face în scris sau
telefonic, în mod gratuit, şi se consemnează într-un proces-verbal.

La rîndul ei, administraţia penitenciarului este obligată ca, în termen de 15 zile de la

primirea condamnatului în penitenciar, să înştiinţeze instanţa de judecată despre acest fapt, să
comunice soţului, uneia din rudele deţinutului sau unei alte persoane indicate de el locul de
detenţie, cu specificarea adresei poştale şi a cerinţelor privind întrevederile, lista obiectelor şi

8
produselor alimentare de primă necesitate, pe care aceştia le pot avea asupra lor, le pot primi în
pachete sau le pot procura în magazinele penitenciarului, conform anexei nr. 6 a Statutului.

La propunerea comisiei penitenciarului, şeful instituţiei va dispune decizia privind

repartizarea ulterioară în celule, secţii, sectoare, precum şi privind antrenarea lor în muncă şi
instruirea în producere. Repartizarea se va face ţinînd cont de astfel de particularităţi ale
persoanei precum: sexul, vîrsta, caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite,
antecedentele penale, personalitatea condamnatului etc.

Vorbind de penitenciare, trebuie de remarcat că sunt penitenciare de tip deschis

(condamnţii sunt în drept de a se deplasa liber pe teritoriul penitenciarului, pot avea la ei obiecte
de valoare şi bani, pot fi şi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului fără supraveghere, în unele
condiţii prevăzute de legislaţie aceştia pot beneficia de o deplasare de scurtă durată sau chiar de a
locui împreună cu familia într-un spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în
apropierea lui), de tip semiînchis (condamnaţii sînt deţinuţi sub supraveghere permanentă, sînt
repartizaţi în încăperi izolate cu cel mult 4 locuri, pot fi antrenaţi la munci ce nu necesită iesire
din penitenciar, pot beneficia de o deplasare scurtă pe teritoriul penitenciarului, sînt în drept de a
avea obiecte de valoare şi bani), de tip închis (condamnaţii sînt deţinuţi cu pază şi sub
supraveghere permanentă, sînt repartizaţi în încăperi izolate cu cel mult 2 locuri, pot fi antrenaţi
la munci care nu necesită ieşire din penitenciar, se pot deplasa liber în zona locativă şi în
încăperile de uz comun ale secţiei). La fel sînt deţinuţi atît bărbaţi , femei , cît şi minori şi fiecare
sînt ţinuţi aparte în dependenţă de gradul de pericolozitate.

Deasemenea pe lîngă pedepsele privative de libertate sînt şi cele neprivative de libertate

(amenda, retragerea gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a
distincţiilor de stat), (executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate), (executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul societăţii).

Aceste pedepse au o importanţă mare şi sînt favorabile atît pentru condamnaţi cît şi pentru
societate. Întreţinerea închisorilor este destul de costisitoare şi este injust ca oamenii din societate
să muncească pentru a întreţine o armată de delincvenţi în penitenciare şi cei mai mulţi deţinuţi
nu sînt „criminali periculoşi” de care societatea este în drept să fie apărată. Ei sînt de mai multe
ori oameni care au comis delicte aflate la limita de jos a scării criminalităţii şi care nu sînt
„criminali profesionişti”.

9
 5. Concluzie

Pe parcursul istoriei instituţia penitenciară a evoluat enorm datorită importanţei sale pe care
o are in societate.

În diferite perioade de timp această importanţă era echivalentă cu dezvoltarea socială

existentă la diferite state în parte. În perioadele timpurii cu toate că penitenciarele aveau condiţii
diferite, şi asta în dependenţă de dezvoltarea fiecărui stat în parte, totuşi ideea condamnării era de
a îl pedepsi pe condamnat şi de-al intimida. Penitenciarele erau într-o stare dezavantajoasă,
deţinuţii erau supusi la munci grele şi erau chiar si maltrataţi şi umiliţi public.

Pe parcurs s-au produs schimbări odată cu dezvoltarea socio-culturală. Fiecare stat în parte a
început să pună valoare interesului pentru perfecţionarea şi justa orientare a activităţii de
executare a sancţiunilor penale, ca urmare a crescut şi s-a dezvoltat si legislaţia privind
executarea acestora, ceea ce constituie un nou factor care a determinat apariţia si dezvoltarea
sistemului execuţional penal recurgînd la noi tendinţe în ceea ce priveşte condiţiile de
condamnare, drepturile şi obligaţiile condamnaţilor, modul de comportare a personalului cu
condamnaţii, condiţiile din închisori, hrana, asistenţa medicală de care beneficiază condamnatul.
Toate aceste beneficii pe care statul le acordă condamnatului sunt garantate de legi, atît de legile
naţionale cît şi de cele internaţionale. La fel şi scopul condamnării este de reeducare şi de
prevenire de săvîrşire de noi infracţiuni şi nu de pedepsire sau intimidare.

Republica Moldova fiind o ţară în tanziţie beneficiază de practica în domeniul sistemului

execuţional penal a multor state europene. O dovadă în acest sens sunt numeroasele tratate şi
convenţii internaţionale ratificate de ţara noastră: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului(10
decembrie 1948), Convenţia ONU cu privire la standartele de Reguli Minime de Comportare cu
Deţinuţii(1955), Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau
degradante (1984), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului(1991).

Pe parcursul studierii acestei teme am ajuns la concluzia că penitenciarele din Republica

Moldova merită o atenţie sporită din partea autorităţilor în vederea îmbunătăţirii acestui sistem
conform standartelor europene.

10
 6. Bibliografie:

1. Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților (Regulile Nelson Mandela) //

Rezoluție adoptată de Adunarea Generală a 17 decembrie 2015

2. Regulile Europene pentru penitenciare, Recomandarea REC (2006) 2 a Comitetului de

Miniştri către statele membre, adoptată la 11.01.2006 // Culegere de acte nomative naționale și
internaționale în domeniul penal, Vol. I, Revista de ştințe penale (Supliment 2007), Editura
Cartea Juridică, Chişinău, 2007.

3. Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24.12.2004, în vigoare din
01.07.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34-35/112 din 03.03.2005. 4. Legea
nr. 300 din 21.12.2017 Cu privire la sistemul administrației penitenciare. M.O. nr. 48-57 din
16.05. 18.

5. Legea cu privire la probațiune nr. 8-XVI din 14.02.2008 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 103-105/389 din 13.06.2008.

6. Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 91-
94/676 din 16.06.2006.

7. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1462 din 30.12.16 cu privire la aprobarea
Strategiei de dezvoltare a sistemului penitenciar pentru anii 2016-2020 și a Planului de acțiuni
privind implementarea acesteia. M.O. nr. 50-59 din 17.02. 17

8. Carp S. Drept execuțional penal, Chişinău, 2016

9. Rusu 0. Resocializarea penitenciară și postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei cu

închisoare, Studiu monografic, Chişinău, 2012.

11