PROIECTUL DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
Autor:
Antoci Albert, doctor în drept,
Lector superior

1. Tema 1: Dreptul executional penal, conceptul și obiectul de studiu .

(1 oră)
2. Tezele principale:

1.Politica executional penală, rolul și importanța.

2.Conceptul, obiectul de studiu şi principiile dreptului execuţional- penal.

3.Scopul şi sarcinile dreptului execuţional-penal.

4. Noţiunea şi sistemul izvoarelor dreptului execuţional-penal.

3. Obiectivele:
- să definească noţiunea de drept execuțional penal;

- să caracterizeze sistemul izvoarelor dreptului execuțional penal;

- să clasifice funcţiile raportului juridic execuțional penal;

- să determine sarcinile dreptului execuțional;

- să cunoscă importanța legii execuționale și rolul pe care îl are;

4. Bibliografia:
1. Constituţia Republicii Moldova, din 29.07.1994, în vigoare de la 27.08.1994
2. Codul de executare al Republicii Moldova Nr. 443-XV din 24.12.2004, în vigoare din
01.07.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34-35/112 din 03.03.2005.
3. Legea Republicii Moldova cu privire la adaptarea sociala a persoanelor eliberate din
locurile de detenţie Nr. 297-XIV din 24.02.1999 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
39-41/171 din 22.04.1999.
4. Statutul executării pedepsei de către condamnaţi aprobat prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 91-
94/676 din 16.06.2006.
5. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituţiile penitenciare nr. 826 din
04.08.2005 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 107-109/894 din 12.08.2005.
6. Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.
1643 din 31.12.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 16-18/124 din 23.01.2004.
7. Regulamentul de activitate al şcolii-intemat pentru copii şi adolescenţi cu devieri de
comportament, aprobat prin Hotărârea Colegiului Ministerului Educaţiei nr. 27/6 din 28.11.2000.
8. Regulamentul instituţiei narcologice al Ministerului Sănătăţii al RM, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1433 din 7.11.2002 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 154-157 din 21.11.2002.
1
9. Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 327 din 18.08.2005 privind stabilirea tipurilor
penitenciarelor şi sectoarelor de detenţie create în cadrul acestora.
10. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 609 din 29.05.2007 privind aprobarea
normelor minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi de eliberare a detergenţilor // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 102-105/765 din 07.07.2006.
11. Regulamentul Comitetului pentru Plîngeri, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 77 din 23.01.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 24/122 din
03.02.2006.
12. Carp S. Osadcii C. Rusu O. Drept executional penal, ed. Academia MAI Ștefan cel Mare
Chișinău 2007.
13. Simion Carp. Drept execuțional penal. Ediție rev. Și ad. Chișinău 2016
14. Florea V. Florea L. Drept execuțional penal, ed.Arc Chișinău 1999.

5. Probleme, abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera
de interes al unor studenţi:
 Codul de executare al R.Moldova republicat, importanța modificărilor operate.

6. Conţinutul prelegerii:

1.Politica executional penală, rolul și importanța.

Actele normative internaţionale privind drepturile omului în executarea pedepselor şi

tratamentul deţinuţilor influenţează nemijlocit politica execuţional-penală. Articolul 8 din
Constituţe prevede că Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor
Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele
unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
Realizările ştiinţei reprezintă factorul principal care influenţează formarea şi dezvoltarea
dreptului execuţional-penal.
Ştiinţa, elaborînd strategii şi metode de luptă cu criminalitatea, la fel cercetează
problemele corectării condamnaţilor. în prevederile preliminare din Ansamblul de reguli minime
pentru tratamentul deţinuţilor se stipulează despre necesitatea întrebuinţării realizărilor ştiinţei în
expunerea regulilor de tratament al deţinuţilor.
Problemele executării pedepsei şi corectarea condamnaţilor sînt cercetate de dreptul penal
şi execuţional-penal, pedagogia şi psihologia penitenciară. Ştiinţa a formulat scopurile,
principiile, precum şi principalele forme şi metode de tratament a deţinuţilor.
O sarcină actuală a statului nostru este de a stabili rolul sistemului penitenciar în statul de
drept, a determina strategia, principiile, formele şi metodele de executare a pedepselor penale, a
măsurilor de siguranţă şi a celor preventive. Un criteriu important în corectitudinea realizărilor
ştiinţei se prezintă activitatea practică a instituţiilor şi organelor care asigură executarea
pedepsei.
Principala formă de realizare a politicii execuţional-penale este legislaţia execuţional-
penală. în etapa actuală, politica execuţional-penală este reflectată în Codul de executare, în alte
legi şi acte subnormative care reglementează executarea pedepsei.
Aşadar, politica execuţional-penală, fiind parte componentă a politicii unice a statului şi
rezultînd nemijlocit din politica penală, stabileşte orientarea activităţii instituţiilor şi organelor
de stat care asigură executarea pedepsei prin determinarea principiilor, formelor, sarcinilor şi
conţinutului acestei activităţi.

2
 2. Conceptul, obiectul de studiu şi principiile dreptului execu ţional- penal

Principala formă de exprimare şi consolidare a politicii execuţional-penale este dreptul

execuţional-penal. Definirea dreptului execuţional-penal presupune determinarea scopurilor lui,
sarcinilor, obiectului şi metodei de reglementare, ceea ce, la rîndul său, necesită relevarea
raportului juridic execuţional-penal, a normelor şi sistemului legislaţiei execuţional-penale
Mai înainte de a examina fiecare din aceste probleme, considerăm că este necesar de a
determina locul dreptului execuţional-penal în sistemul de drept, deoarece acest fapt determină şi
cercul subiectelor care urmează a fi cercetate. Astfel, dacă nu vom considera dreptul execuţional-
penal ca o ramură autonomă de drept, atunci în mod automat se exclude întrebarea privind norma
de drept execuţional-penal, precum şi de raport dedrept execuţional-penal.
Iniţial se considera că dreptul de muncă corecţională (denumirea anterioară a dreptului
execuţional-penal) reprezintă o subramură a dreptului penal. O dată cu dezvoltarea legislaţiei
execuţional-pcnale şi includerea în ca a unor norme de drept penal, procesual penal, dreptul
muncii, drept administrativ a fost expusă şi părerea precum că dreptul de muncă corecţională
(dreptul execuţional-penal) este o ramură de drept complexă. Pe parcursul anilor dreptul
execuţional-penal s-a evidenţiat ca o ramură de drept autonomă. Primii care şi-au exprimat
accastă părere, în anul 1957, aproape concomitent, au fost savanţii ruşi Galesnik A.S. şi
Uteovsky B.S. în etapa actuală această idee este unanim recunoscută.
O contribuţie esenţială în dezvoltarea ştiinţei dreptului execuţional-penal au avut:
Beleaev N.A., Kaipeţ I.I., Tcacevsky Iu.M., Strucikov N.A., Oancea I., Zidaru P., Nicolae-
Anghel N. etc.
Potrivit uneia din opiniile lui Tcacevsky Iu.M., „în raport cu legislaţia execuţional-penală,
dreptul penal este fundamental” . El consideră că „dreptul penal este o ramură de bază a
dreptului, iar dreptul execuţional-penal este o ramură specială” .
Un semn primar al independenţei unei ramuri de drept îl constituie existenţa obiectului şi
metodei specifice de reglementare, precum şi existenţa unui sistem unic de legi şi acte
subnormative.
Obiectul de reglementare a dreptului execuţional-penal este constituit dintr-un grup de
relaţii sociale speciale, şi anume relaţiile sociale care apar în cadrul activităţii de executare a
pedepselor principale, a pedepselor complementare, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor
preventive.
Reieşind din cele expuse, putem defini dreptul execuţional- penal ca fiind o ramură
de drept independentă alcătuită din totalitatea normelor juridice prin care se
reglementează relaţiile sociale privind executarea sancţiunilor de drept penal, executarea
măsurilor de siguranţă şi a celor preventive în scopul asigurării unei influenţe educative
eficiente asupra celor care execută pedeapsa, al prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni şi al
apărării ordinii de drepţj
Dreptul execuţional-penal este călăuzit de o seamă de principii de drept prin care se
orientează şi dirccţionează întreaga activitate de executare a sancţiunilor penale, principii care
vizează participanţii la activitate, conţinutul activităţii, adică drepturile şi obligaţiile acestor
participanţi, îneît dreptul execuţional-penal capătă o structură şi o aşezare pc principii sigure de
drept. „Principiile sînt idei călăuzitoare atît pentru un sistem de drept, cît şi pentru anumite
ramuri de drept”. „Principiile de drept se exprimă în reguli de drept, care se oglindesc în toate
normele şi instituţiile care alcătuiesc ramura de drept în care ele acţionează”. Principiile
dreptului execuţional-perial sînt de mai multe feluri, în funcţie de obiectul şi sfera lor de
aplicare: generale, principii care se referă la întregul domeniu al dreptului execuţional-penal;
speciale, care vizaeză executarea unui grup de pedepse, bunăoară, executarea pedepselor
privative de libertate - închisoare, deţinerea pe viaţă - sau numai pedeapsa închisorii ori grupa
pedepselor complementare.
A) Principii generale:
3
 1) Principiul legalităţii executării hotărîrilor penale, potrivit

căruia executarea pedepselor se face în conformitate cu dispoziţiile Codului de executare,

Codului penal şi altor acte normative. Este un principiu general şi important, deoarece, în primul
rînd, acţionează încă din faza stabilirii şi aplicării pedepsei de către instanţa de judecată şi
continuă să acţioneze şi în faza de executare a pedepsei. În al doilea rînd, este un principiu
general, deoarece se aplică tuturor pedepselor: principale şi
complementare, privative de libertate şi neprivative de libertate. Principiul legalităţii
executării hotărîrilor penale este prevăzut în Codul de executare (art. 164 alin. (1));
2) Principiul democratismului executării hotărîrilor penale:

1) actele normative ce reglementează executarea pedepselor şi aplicarea măsurilor de

corectare faţă de condamnaţi exprimă voinţa poporului. Spre exemplu, proiectul noului Cod de
executare şi a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi au fost supuse discuţiilor şi
criticilor în mass-media;

2) conducerea activităţii instituţiilor şi organelor care asigură executarea pedepsei se

bazează pe centralismul democratic, adică conducerea centralizată cu instituţiile şi organele care
asigură executarea pedepsei;

3) conţinutul esenţial al acestui principiu constă în prevederea conform căreia

legislaţia exccuţional-penală rezultă din egalitatea tuturor condamnaţilor în faţa legii independent
de naţionalitate, limbă, origine, statut social, religie şi alte împrejurări;

4) principiul democratismului se evidenţiază prin caracterul democratic al procesului

de corectare a condamnatului, constituind nu numai obiectul, dar şi subiectul educării;

5) conţinutul acestui principiu constă şi în participarea amplă a societăţii civile la

corectarea condamnaţilor şi la înfăptuirea controlului asupra activităţii instituţiilor şi organelor
care asigură executarea pedepsei.15

3) Principiul umanismului executării hotărîrilor penale este caracteristic cxecutării

pedepselor privative de libertate. Potrivit acestui principiu, executarea pedepsei nu trebuie să
provoace suferinţe condamnatului. Executarea oricărei pedepse implică o constrîngere, o
suferinţă de un fel sau altul. Insă potrivit principiului umanismului, executarea pedepsei nu
trebuie să aducă suferinţe în plus. Astfel, conform art. 4 alin. (2), teza a 11-a, Cod penal,
„Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante”, iar comform art. 61 alin. (2), teza a II a. Cod penal, „Executarea pedepsei nu trebuie
sa cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate”.

Principiul umanismului se reflectă îndeosebi în sistemul progresiv, adică modificarea

condiţiilor de detenţie în funcţie de comportamentul condamnaţilor.
În literatura de specialitate se afirmă existenţa şi a altor principii care au contingenţă cu
executarea sancţiunilor de drept penal. Este vorba de principiile care vizează executarea
hotărîrilor penale pronunţate de instanţele penale de judecată care se răsfrîng asupra executării
sancţiunilor penale cuprinse în acele hotărîri. Aceste principii sînt: principiul executabilităţii,
principiul obligativităţii, principiul jurisdicţionalităţii şi principiul continuităţii.
B) Principii speciale
1) Principiul respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane în procesul
executării hotărîrilor penale. Condamnatul are aceleaşi drepturi, libertăţi şi obligaţii ca şi toţi

4
cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţiile şi restricţiile stabilite de Codul de executare şi de
actele normative adoptate în conformitate cu acesta. Restricţia drepturilor proclamate în art.art.
20-24 din Constituţia Republicii Moldova nu se admite.
1.2) Principiul egalităţii condamnaţilor în faţa legii constă într- un statut juridic unic al
condamnaţilor ce execută un anumit tip de pedeapsă sau se află în aceleaşi condiţii de deţinere.
Principiul egalităţii tuturor în faţa legii se bazează pe egalitatea drepturilor şi libertăţilor omului
şi cetăţeanului independent de sex, rasă, naţionalitate, limbă, origine, statut social şi condiţiile
materiale. Cu toate acestea egalitatea condamnaţilor în faţa legii nu înseamnă egalitatea
condiţiilor de deţinere. Acestea se diferenţiază în funcţie de vîrstă, starea sănătăţii, sex, caracterul
prejudiciabil al faptei savirşite etc.
1.3) Principiul diferenţierii, individualizării şi planificării executării pedepselor penale
J Potrivit principiului diferenţierii executării pedepsei faţă de diferite categorii de condamnaţi, în
funcţie de caracterul infracţiunilor săvîrşite şi de gradul prejudiciabil, de activitatea infracţională
anterioară, de forma vinovăţiei, de comportamentul în timpul executării pedepsei, se aplică un
volum diferit de influenţare şi de limitări în drepturi. Astfel, diferenţierea condiţionează
determinarea de către lege pentru fiecare categorie de condamnaţi un anumit complex de
restricţii. Potrivit art. 8 din Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor al ONU
(din 30 august 1955), diferite categorii de deţinuţi trebuie să fie introduse în aşezăminte sau
secţii de aşezăminte în mod separat, ţinîndu-se cont de sex, vîrstă, antecedente, de motivele
detenţiei şi de necesităţile tratamentului lor.
Principiul individualizării executării pedepsei este bazat pe particularităţile individuale
ale personalităţii condamnatului, adică mijloacele de corectare trebuie să se aplice în funcţie de
caracterul prejudiciabil al infracţiunii comise, personalitatea condamnatului, precum şi
comportamentul lui. Acest principiu se realizează pe calea modificării statutului condamnatului
în dependenţă de comportamentul lui, cum ar fi, aplicarea măsurilor de sancţionare şi de
stimulare, transferul condamnatului dintr-un regim în altul etc.
Principiul planificării executării pedepselor penale presupune organizarea activităţii de
executare a pedepselor penale de către organele şi instituţiile dc stat, în baza unui plan după care
se desfăşoară diferitele ei faze.
4) Principiul aplicării raţionale a mijloacelor de corijare a condamnaţilor şi stimulării
condamnatului respectuos faţă de lege presupune orientarea specială în lucru! educativ cu
condamnaţii, organizarea muncii condamnaţilor, instruirea generală şi profesională în funcţie de
particularităţile individuale. In cazul dat se realizează metoda de diferenţiere şi individualizarea
influenţei psihopcdagogice asupra condamnaţilor. Această metodă depăşeşte limitele principiului
diferenţierii şi individualizării pedepsei, dar se realizează în limitele juridice strict determinate.

3. Scopul şi sarcinile dreptului execuţional-penal

Executarea pedepselor penale, a măsurilor de siguranţă şi preventive în legislaţia noastră
este orientată spre un scop special, anume apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept etc. prin
prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni şi de reeducare a celor condamnaţi. în art. 61 alin. (2) CP
al RM, teza I se prevede că „Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea
condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnaţilor,
cît şi a altor persoane.” CE al RM se prevede că, Legislaţia execuţional-penală reglementează
modul şi condiţiile executării pedepsei, determină mijloacele de corijare a condamnaţilor,
stabileşte modul de executare a măsurilor de siguranţă şi preventive, avîtid drept scop protecţia
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, precum şi acordarea de ajutor
condamnaţilor la adaptarea lor socială
Aşadar, dreptul execuţional-penal are scopul de a asigura executarea pedepsei penale,
în acelaşi timp ea nefiind numai osîndă pentru infracţiunea comisă, dar şi un mijloc de
corectare a condamnaţilor în spiritul atitudinii conştiincioase faţă de muncă, respectării
legilor şi normelor morale, prevenirii comiterii de noi infracţiuni atît de către condamnaţi, cît
şi de alte persoane.
5
 Prin executarea pedepsei se înţelege activitatea anumitor organe de stat care sînt
chemate să asigure ispăşirea pedepsei pronunţată de instanţa de judecată.
Prevenirea săvîrşirii infracţiunilor prin executarea sancţiunilor penale se face pe două căi,
una generală şi alta specială. Prima cale urmăreşte determinarea cetăţenilor de a se abţine de la
comiterea infracţiunilor, iar a doua cale se referă la condamnaţi. Într-adevăr, pedepsirea celor
vinovaţi şi executarea pedepselor impresionează pc ceilalţi cetăţeni, fiind de natură să
consolideze puterea lor de inhibiţie şi de abţinere de la comiterea de fapte penale. Dar executarea
pedepselor menţionate impresionează, în primul rînd, pe însuşi condamnat, pe cel ce execută
pedeapsa, îneît în urma executării unei pedepse este de presupus că el va trage învăţămintele
neccsare şi se va abţine de la comiterea de noi infracţiuni pentru a evita în viitor alte pedepse.
Executarea pedepselor este menită să contribuie la prevenirea săvîrşirii infracţiunilor prin
reeducarea condamnaţilor, prin muncă şi prin alte mijloace, îneît să respecte ordinea de drept şi
regulile de convieţuire socială.
Realizarea scopului prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni implică o serie de atribuţii ce
revin dreptului execuţional-penal. în primul rinei, este necesară elaborarea unor norme de drept
clare şi eficiente care să exprime politica penală şi execuţional- penală a statului în materia de
executare a sancţiunilor penale. Asemenea noime trebuie să prevadă modalităţile de executare a
fiecărei categorii de sancţiuni penale (pedepse, măsuri educative). Existenţa unor asemenea
norme este primul pas spre o executare legală, exemplară şi controlabilă. Existenţa unei legi
privind executarea pedepselor de drept penal este o garanţie în acest sens.
În al doilea rind, normele privind executarea sancţiunilor penale se conformează
principiilor fundamentale ale dreptului execuţional-penal, adică sînt conforme cu principiul
legalităţii, principiul umanismului şi principiul executării sancţiunilor în scopul reeducării celor
condamnaţi.
În al treilea rînd, normele de drept execuţional-penal exprimă principiul individualizării
executării sancţiunilor penale. în această privinţă, în materia de executare (de exemplu, a
pedepsei privative de libertate) se prevăd, pe lîngă regimul general, şi un regim special pentru
infractorii periculoşi sau recidivişti, pentru infractori bătrini, femei etc., un regim mai sever ori
mai blînd, în funcţie de aceste deosebiri între condamnaţi. De asemenea, se prevede o
individualizare şi în timpul executării, iar, după un termen, condamnaţilor eu conduită bună să li
se poată acorda posibilitatea liberării condiţionate.
În al patrulea rînd, prin normele de drept execuţional-penal se prevăd măsuri sigure de
reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv.
Existenţa unor asemenea norme în legislaţia execuţional- penală poate contribui cu
adevărat la prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni de către cei condamnaţi şi care execută o
pedeapsă. Reieşind din cele expuse, putem evidenţia sarcinile legislaţieiexecuţional-penale:
1. reglementarea ordinii şi condiţiilor de ispăşire a pedepsei;
2. determinarea mijloacelor corectării condamnaţilor;
3. asigurarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime;
4. asigurarea ajutorului în adaptarea socială.
Realizarea acestor sarcini se asigură prin baza economico- socială şi mecanismul juridic
al statului, prin activitatea organelor de drept şi a altor organe, precum şi prin participarea activă
a societăţii civile.

4. Noţiunea şi sistemul izvoarelor dreptului execuţional-penal

Normele juridice trebuie să fie cuprinse în modalităţi de exprimare care le conferă
caracterul de obligativitate fără de care impunerea prin forţa autorităţii statale nu ar fi posibilă. In
teoria generală a dreptului aceste forme de examinare a normelor juridice obligatorii reprezintă
izvoare de drept.
Ca şi în cazul celorlalte ramuri de drept, se impune examinarea izvoarelor dreptului
6
execuţional-penal, deoarece cunoaşterea izvoarelor unei discipline juridice permite o mai corectă
explicare a conţinutului acestei discipline şi-i asigură autoritatea concluziilor pe care le desprinde
din domeniul cercetat.
Prin izvor al dreptului execuţional-penal se înţelege actele normative sau subnormative în
care se exprimă voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice privind
executarea hotărîrilor cu caracter penal.
Considerăm că este corect să divizăm izvoarele dreptului execuţional-penal în interne şi
internaţionale:

I. Acte interne
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994;
2. Codul de executare al Republicii Moldova din 24 decembrie 2004;
3. Legea cu privire la sistemul penitenciar din 17 decembrie 1996;
4. Statutul executării pedepsei de către condamnaţi din 26 mai 2006;
5. Acte departamentale

II. Tratatele şi convenţiile internaţionale

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată dc Adunarea Generală a ONU la 10
decembrie 1948;
2. Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor şi recomandările referitoare la
acesta. Rezoluţia adoptată la 30 august 1955 de către primul congres al ONU pentru prevenirea
crimei şi tratamentul delicvenţilor, ţinut la Geneva în anul 1955;
3. Ansamblul regulilor minime ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori
(Regulile de la Beijing). Rezoluţia ONU 40/33 din 29 noiembrie 1985;
4. Regulile europene pentru penitenciare. Recomandarea Nr. R (87)3 adoptată de Comitetul
Miniştrilor Consiliului Europei la 12 februarie 1987 în cea de-a 404 - a şedinţă a miniştrilor
deputaţi;
5. Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare
de detenţie sau încarcerare. A 76-a Sesiune plenară a ONU din 9 decembrie 1988;
6. Regulile ONU pentru protecţia minorilor privaţi de libertate. Rezoluţia 45/115 din 14
decembrie 1990, a 68-a sesiune plenară