ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE
ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

REFERAT
La Disciplina: INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL
PENAL COMPARAT

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE

PROCESULUI PENAL ÎN DREPTUL
PROCESUAL PENAL AL ROMÂNIEI ȘI AL
REPUBLICII MOLDOVA.
ANALIZĂ COMPARATĂ

Masterand,

Sprincean
Nicolae

Coordonator ştiinţific,
Prof. Univ. Dr. Gheorghe IVAN

CHIȘINĂU
2020
 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE
PROCESULUI PENAL ÎN DREPTUL
PROCESUAL PENAL AL ROMÂNIEI ȘI AL
REPUBLICII MOLDOVA.
ANALIZĂ COMPARATĂ.

§1. CONSIDERAȚIUNI GENERALE

Procesul penal este o activitate organizată, care trebuie să fie reglementată potrivit
scopurilor fixate şi determinată de anumite reguli generale, idei diriguitoare, astfel încît
întreaga activitate procesuală să fie direcţională spre realizarea scopurilor justiţiei în
corespundere cu directivele generale ale politicii penale.

Noţiunea de principiu fundamental al procesului penal reprezintă o regulă cu caracter

general privind structura şi desfăşurarea procesului penal. Pe baza principiilor fundamentale
ale activităţii judiciare în materie penală se desfăşoară, în integralitatea sa, procesul penal.
Prin principiu fundamental înţelegem regula cu caracter general în temeiul căreia este
reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal. Noţiunea de „principiu fundamental” se
reţine numai în sensul de regulă ce stă la baza întregii activităţi procesuale şi de aceea nu
putem considera principii acele reguli ce privesc numai una din fazele procesului penal. Ca
urmare, principiile fundamentale ale procesului penal sînt acele reguli cu caracter general care
determină toate instituţiile procesual-penale şi în toate fazele procesului penal.

Principiile procesului penal reprezintă fundamentul pe care este construit întregul edificiu
al normelor de procedură penală. Ele nu constituie simple idei teoretice, fără relevanță
practică, ci își fac simțită prezența până și în cele mai nesemnificative acte ale organelor
judiciare. Practic, nu există dispoziție din Codul de procedură penală în care să nu fie
reflectat unul sau mai multe principii fundamentale ale procesului penal. Din acest motiv,
fiecare dispoziție din Codul de procedură penală trebuie interpretată și aplicată, în mod
concret, în lumina acestor principii. Atunci când organul judiciar are dubii cu privire la
interpretarea unui text obscur sau chiar cu privire la soluția concretă care ar trebui
adoptată într‐o cauză penală, trebuie să aibă în vedere toate aceste principii
fundamentale, pentru a fi sigur că face o aplicare corectă a legii. Altfel, o interpretare a legii
procesual penale care ar veni în contradicție cu unul sau mai multe principii nu poate constitui
o justă aplicare a acesteia, indiferent care ar fi argumentele în favoarea acelei interpretări.
Principiile fundamentale trebuie să constituie linii diriguitoare atât pentru persoanele chemate
să elaboreze norme în materia procesual penală, cât și pentru cele care trebuie să aplice
aceste norme. De aceea, buna cunoaștere a acestora constituie o condiție esențială
pentru elaborarea unui sistem procesual penal coerent și pentru justa aplicare a legii procesual
penale, în concordanță cu marele principiu de drept – echitatea.1

§2. CONȚINUTUL PRINCIPIILOR PROCESULUI PENAL ÎN

LEGISLAȚIA PROCESUAL PENALĂ A ROMÂNIEI

Legea nr. 135/20102 privind Noul Cod de procedură penală definește principiile
fundamentale ale procesului penal încă din Titlul I al Părții Generale, intitulat „Principiile și
limitele aplicării legii procesuale penale” consacrându-le articolele 2 – 12. Însă, înainte de a
trece la analiza acestor principii, nu putem trece cu vederea dispozițiile art. 1 alin. 2 care
stipulează că „normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a
atribuțiilor organelor judiciare, cu garantarea drepturilor părților și ale celorlalți participanți în
procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituției, al tratatelor constitutive
ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesuală
penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care România este parte.” Prin această prevedere legală ce consacră scopul normelor de
procedură penală, legiuitorul a urmărit încă din primul articol să sublinieze existența unui just
echilibru între asigurarea eficienței atribuțiilor organelor judiciare pe de o parte și respectarea
strictă a drepturilor și libertăților fundamentale ale părților și ale celorlalți participanți la
procesul penal, pe de altă parte.

1. Principiul legalității procesului penal. Legalitatea procesului penal este

consacrată în art. 2 C. proc. pen. care prevede că „procesul penal se desfășoară
potrivit dispozițiilor prevăzute de lege”. Acest principiu presupune că orice

1
PRINCIPIILE PROCESULUI PENAL ÎN NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ , Lector univ. dr.
judecător Cristinel Ghigheci, Ed. Universul Juridic Bucureşti, 2014, p. 12
2
M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010; în vigoare de la 1 februarie 2014, actualizat până la data de 13 ianuarie 2017
 activitate din cadrul oricăreia dintre fazele procesului penal, fie că este vorba de
urmărirea penală, camera preliminară, judecata ori punerea în executare a
hotărârilor penale, ori din alte proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală. Un
alt aspect ce decurge din principiul legalității este faptul că actele efectuate și
măsurile dispuse de către organele judiciare în cadrul procesului penal vor fi
efectuate în conformitate cu prevederile legale. Actele procesuale și procedurale
vor fi întocmite în conținutul și forma prevăzute de lege. De asemenea, măsurile
preventive (reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la
domiciliu și arestarea preventivă), măsurile asigurătorii dar și celelalte măsuri
procesuale vor fi luate numai în cazurile și condițiile prevăzute expres și limitativ
de lege. O altă latură a principiului legalității procesului penal ține de aplicarea
legii procesuale penale în timp. Potrivit art. 13 C. proc. pen., legea procesuală
penală se aplică în procesul penal actelor efectuate și măsurilor dispuse, de la
intrarea ei în vigoare și până în momentul ieșirii din vigoare, fiind consacrat astfel
principiul „tempus regit actum”. Legea procesuală penală este supusă numai
principiului activității legii, aceasta, spre deosebire de legea penală, nu
retroactivează și nici nu ultraactivează, cu excepția situațiilor prevăzute în
dispozițiilor tranzitorii. Așadar, având în vedere cele de mai sus, dar și faptul
legalitatea procesului penal este primul principiu reglementat în actualul Cod de
procedură penală, putem afirma că principiul legalității procesului penal este un
fundament al statului de drept, care garantează existența unei societăți democratice
bazată pe preeminența dreptului.

2. Separarea funcțiilor judiciare. Principiul separării funcțiilor judiciare este un

principiu nou-introdus prin art. 3 din actualul Cod de procedură penală, care
instituie în procesul penal următoarele patru funcții judiciare: funcția de urmărire
penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale
persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori
netrimiterii în judecată, funcția de judecată. Exercitarea funcției de urmărire penală
presupune ca procurorul și organele de urmărire penală strâng probe pentru a se
constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Funcția de urmărire
penală se concretizează în activitățile desfășurate în faza de urmărire penală de
către organele de penală, conținutul acestora fiind desfășurarea investigației faptei
după momentul sesizării și al începerii urmăririi penale, supravegherea urmăririi
 penale efectuate de organele de cercetare penală de către procuror, strângerea de
probe, punerea în mișcare a acțiunii penale, aprecierea cu privire la necesitatea
trimiterii sau nu în judecată.

3. Prezumția de nevinovăție. Potrivit art. 4 alin. (1) C. proc. pen., orice persoană
este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre
penală definitivă, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că după administrarea
înregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se
interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului (principiul „in dubio pro
reo”). Acest text de lege consacră expres ca principiul al procesului penal
prezumția de nevinovăție, prevăzut la art. 23 alin. 11 din Constituția României,
potrivit căruia „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de
condamnare, persoana este considerată nevinovată” dar prevăzută și în Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale1 care, în art. 6
referitor la dreptul la un proces echitabil, la punctul 2 prevede că „orice persoană
acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal
stabilită”.

4. Aflarea adevărului. Principiul aflării adevărului în procesul penal este consacrat

în art. 5 C. proc. pen. care prevede că organele judiciare au obligația de a asigura,
pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei,
precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Același articol
prevede în alin. (2) că organele de urmăririe penală au obligația de a strânge și de a
administra probe atât în favoarea, cât și în defoavoarea suspectului sau inculpatului.
Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea
suspectului sau inculpatului se sancționează potrivit dispozițiilor codului de
procedură penală.

5. Ne bis in idem. Principiul „ne bis in idem” este consacrat în art. 6 C. proc pen. care
prevede că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei
infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre
penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub o altă încadrare juridică.
Odată rămasă definitivă, hotărârea penală intră în puterea autorității de lucru
judecat, indiferent de soluția pronunțată în cauză, favorabilă sau nu inculpatului.
 Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive are două efecte principale
și anume un efect pozitiv care constă în posibilitatea (și chiar obligativitatea) de
punere în executare în executare a dispozițiilor acesteia, respectiv un efect negativ,
imposibilitatea de a se declanșa un nou proces cu privire la aceeași faptă și la
aceeași persoană.

6. Principiul obligativității punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale.

Principiul obligativității punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale este
prevăzut în art. 7 C. proc. pen. care prevede în alin. (1) că procurorul este obligat să
pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe
din care rzultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de
impiedicare, alte decât cele prevăzute în la alin. (2) și (3). Potrivit alin. (2), în
cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, procurorul poate renunța la
exercitarea acțiunii penale dacă în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu
există un interes public în realizarea obiectului acesteia, iar alin. (3) al aceluiași
articol stipulează că în cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în
mișcare și exercită acțiunea penală după introducerea plângerii prealabile a
persoanei vătămate sau după obțienerea autorizării sau sesizării organului
competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzute de lege.

7. Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal. Dreptul la un

proces echitabil reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind
consacrat și garantat prin instrumente juridice internaționale precum Declarația
Universală a Drepturilor Omului3 care portivit art. 10 prevede: „Orice persoană are
dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un
tribunal independent şi imparţial care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor
sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva
sa” sau Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

3
Adoptată de către Organizația Națiunilor Unite la data de 10 decembrie 1948;
 fundamentale4. De asemenea, dreptul la un proces echitabil într-un termen
rezonabil este prevăzut și de Constituția României în art. 21 alin. 3 privind liberul
acces la justiție care prevede că „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.” Actualul Cod de procedură penală
consacră principiul caracterului echitabil și al termenului rezonabil al procesului
penal în art. 8 stipulând că „Organele judiciare au obligația de a desfășura
urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor
părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod
complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă
la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită
potrivit legii, într-un termen rezonabil.” În doctrină s-a apreciat că „reglementarea
principiului este deficitară, deoarece art. 8 C. proc. pen. nu face referire la vreuna
din componentele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, ci se limitează la
preluarea reglementării scopului procesului penal din Codul anterior, cu sublinierea
necesității respectării garanțiilor procesuale și a termenului rezonabil a procesului.”

8. Dreptul la libertate și siguranță. Articolul 9 C. proc. pen. instituie ca principiu

fundamental al procesului penal un drept fundamental al omului consacrat documente
juridice internaționale cum sunt Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 5 „orice
persoană are dreptul la libertate și la siguranță...”), Charta Drepturilor Fundamentale a U.E.
(art. 6 „orice persoană are dreptul la libertate și siguranță”), Pactul internațional cu privire
la drepturile civile și politice (art. 9 „orice om are dreptul la libertate și la securitatea
persoanei sale...”), stipulat inclusiv în Constituția României în art. 23 alin. 1 (libertatea
individuală) potrivit căruia „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”.
Astfel, potrivit prevederilor art. 9 C. proc. pen. alin. (1)„în cursul procesului penal este
garantat dreptul oricărei persoane la libertate și siguranță. (2) Orice măsură privativă sau
restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional și doar în cazurile și condițiile
prevăzute de lege. (3) Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt
4
Convenția prevede în art. 6 paragraful 1 că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil,
în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă, imparțială și instituită de lege, care va
hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații
în materie penală îndreptate împotriva sa... Paragraful 2 al aceluiași articol prevede că orice persoană acuzată de
o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită, iar potrivit paragrafului 3, orice
acuzat are mai ales dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod
amănunțit, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare
pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ale de el și, dacă nu dispune de
mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când
interesele justiției o cer; d) să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea
martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării; e) să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu
înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere.
 timp și într-o limbă pe care o înțelege asupra motivelor arestării sale și are dreptul de a
formula contestație împotriva dispunerii măsurii. (4) Atunci când se constată că o măsură
privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare
competente au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz, punerea în libertate a
celui reținut sau arestat. (5) Orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul
procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite,
în condițiile prevăzute de lege.”

9. Dreptul la apărare. Consacrat de art. 10 C. proc. pen., asigurarea dreptului la

apărare reprezintă un principiu fundamental și totodată un element esențial al
dreptului la un proces echitabil. Dreptul la apărare este stipulat în Declarația
Universală a Drepturilor Omului și în Convenția Europeană a Drepturilor omului în
art. 6 paragraful 3 lit c. care prevede că „orice acuzat are, mai ales, dreptul: să se
apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de
mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un
avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer. De asemenea, el este
prevăzut și în Constituția României în art. 24, potrivit căruia dreptul la apărare este
garantat, în tot cursul procesului penal, părțile având dreptul să fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu. Potrivit art. 10 C. proc. pen., alin. (1) prevede că
„părțile și subiecții procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înșiși sau de a fi
asistați de avocat;(2) Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să
beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării; Suspectul are
dreptul de a fi informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care
se efectuează urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are
dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mișcare
acțiunea penală împotriva lui și încadrarea juridică a acesteia. (4) Înainte de a fi
ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de
a nu face nicio declarație. (5) Organele judiciare au obligația de a asigura
exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare de către părți și subiecții
procesuali principali în tot cursulprocesului penal. (6) Dreptul la apărare trebuie
exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege.
10. Respectarea demnității umane și a vieții private. Demnitatea umană și
respectarea vieții private reprezintă valori fundamentale într-un stat de drept.
Demnitatea umană este un principiu consacrat în art. 1 din Charta drepturilor
 fundamentale a Uniunii Europene, statuat chiar înaintea dreptului la viață (alin. 2),
potrivit căruia „Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi
protejată.” Dreptul la respectarea vieții private și de familie este consacrat în art. 7
din aceeași chartă care prevede „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii
private şi de familie, a domiciliului şi a secretului comunicaţiilor” precum și în art.
8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că „Orice persoană
are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a
corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea
acestui drept decât în măsura în care este prevăzut de lege și constituie, într-o
societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța
publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,
protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și libertățior altora.” Constituția
României consacră în Capitolul II din Titlul II privind drepturile și libertățile
fundamentale, „Viața intimă, familială și privată” (art. 26), „Inviolabilitata
domiciliului” (art. 27) „secretul corespondenței” (art. 28). Necesitatea garantării
acestor drepturi a determinat legiuitorul să întroducă în procesul penal principiul
respectării demnității umane și a vieții private, reunind astfel sub forma unui singur
principiu cele două valori consacrate în mod distinct în instrumentele juridice
internaționale și în Constituție. Astfel alin. (1) al art. 11 C. proc pen. prevede că
„Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie
tratată cu respectarea demnității umane.”, iar potrivit alin. (2), „Respectarea vieții
private, a inviolabilității domiciliului și a secretului corespondenței sunt garantate”.
Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condițiile legii și
dacă aceasta este necesară într-o societate democratică.”

11. Limba oficială și dreptul la interpret. Actualul cod de procedură penală instituie
cu titlu de principiu limba oficială în care se desfășoară procesul penal corelativ cu
dreptul la interpret. Astfel, potrivit art. 12 C. proc. pen. „(1) Limba oficială în
procesul penal este limba română. (2) Cetățenii români aparținând minorităților
naționale au dreptul de a se exprima în limba maternă în fața instanțelor de
judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română. (3) Părților și
subiecților procesuali care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot
exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștință de piesele
dosarului, de a vorbi, precum și de a pune concluzii în instanță, prin interpret. În
 cazurile în care asistența juridică este obligatorie, suspectului sau inculpatului i se
asigură în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu avocatul în
vederea pregătirii audierii, a introducerii unei căi de atac sau a oricărei alte cereri
ce ține de soluționarea cauzei. (4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc
interpreți autorizați, potrivit legii. Sunt incluși în categoria interpreților și
traducătorii autorizați, potrivit legii. Aceste prevederi legale transpun în cadrul
procesului penal o serie de dispoziții constituționale. În acest sens, art. 13 din
Constituția României stipulează că „în România, limba oficială este limba
română”; art. 128 prevede în alin. (1) că „procedura judiciară se desfășoară în
limba română”, iar potrivit alin. (2), „Cetățenii români aparținând minorităților
naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată,
în condițiile legii organice”; alin. (4) al aceluiași articol prevede că „cetățenii
străini și apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua
la cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune
concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod
gratuit.”

§3. CONȚINUTUL PRINCIPIILOR PROCESULUI PENAL ÎN

LEGISLAȚIA PROCESUAL PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

1. Legalitatea procesului penal. Desfăşurarea procesului penal are loc în strictă

conformitate cu principiile şi normele recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor
internaţionale la care R. M. este parte, cu prevederile Constituţiei R. M. şi a Codului de
Procedură Penală. Dacă există neînţelegeri între prevederile tratatelor internaţionale şi
prevederile CPP, prioritate vor avea cele internaţionale. Dacă în procesul judecării unei
cauze se constată că norma ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei
şi este prevăzută de un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii,
atunci, judecarea se opreşte şi se informează Curtea Supremă de Justiţie, care sesizează
Curtea Constituţională. Dacă, la soluţionarea cauzei, norma este prevăzută într-un act
ce nu poate fi supus controlului, atunci se va aplica direct legea. Dacă la soluţionarea
unei cauze se stabileşte că norma juridică naţională ce urmează să fie aplicată
 contravine tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului la care R. M. este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în
direct, motivînd hotărîrea sa şi informînd despre aceasta Curtea Supremă de Justiţie.
Hotărîrile Curţii Constituţionale (interpretarea Constituţiei) sînt obligatorii pentru toate
instanţele de judecată din R. M.

2. Principiul prezumţiei nevinovăţiei. Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni,

este nevinovată atît timp cît nu au fost aduse probe împotriva ei în cadrul unui proces
judiciar, unde îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare privind apărarea.

3. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor. Toate persoanele sînt egale în faţa legii, a
instanţei de judecată, a organului de urmărire penală, fără deosebire de sex, rasă,
culoare, limbă, religie, avere, origine naţională sau socială, etc. Asupra persoanelor
care beneficiază în baza legii de un anumit grad de imunitate, urmărirea penală şi
judecarea se face în baza unor condiţii speciale prevăzute de Constituţie, tratate
internaţionale, CPP şi alte legi.

4. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane. Toate persoanele şi

organele care participă la un proces penal, sînt obligate să respecte drepturile, libertăţile
şi demnitatea umană. Limitarea temporară de acestea, se efectuează doar în cazurile
prevăzute de lege (ex: arestul). În cadrul unui proces penal, nimeni nu poate fi supus la
tortură sau alte tratamente inumane. Însărcinarea privind neaplicarea torturii sau altor
pedepse crude, îi revine autorităţilor în a cărei grijă se află persoana privată de libertate.
În cadrul unui proces penal, la fel, orice persoană are dreptul să se apere prin toate
mijloacele care nu sînt interzise de lege, în scopul apărării drepturilor, libertăţii şi
demnităţii sale. Dacă s-a cauzat un prejudiciu prin încălcarea acestora, atunci
prejudiciul se repară în modul stabilit de lege. Dacă victima este persoană minoră sau
este martor, atunci se va acţiona pentru respectarea intereselor acestuia, indiferent de
faza procesului.

5. Inviolabilitatea persoanei. Nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît în cazurile şi în

modul stabilit de CPP. Privarea de libertate, arestare şi astfel de acţiuni, se permit în
baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate. Reţinerea
persoanei pînă la emiterea mandatului de arest, nu poate depăşi 72h. Persoana care a
fost reţinută este informată despre toate drepturile sale, motivul reţinerii sau arestării,
 încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşire a acţiunii de care este bănuită sau învinuită, în
prezenţa unui avocat ales de el sau un avocat de stat. Organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată trebuie să elibereze imediat orice persoană care a fost deţinută
ilegal sau dacă a trecut termenul pentru reţinerii sau arestării. Percheziţia sau
examinarea corporală pot fi efectuate asupra persoanei, fără consimţămîntul acesteia,
numai în condiţiile CPP.

6. Inviolabilitatea domiciliului. Nici o persoană, fizică sau juridică nu poate fi lipsită de

proprietate, decît doar din motive de utilitate publică, în baza condiţiilor CPP şi
conform principiilor generale ale dreptului internaţional. Bunurile persoanei pot fi
sechestrate în baza hotărîrii judecătoreşti, care ulterior se descriu în procesul verbal şi
persoanei căreia i-au fost sechestrate bunurile respective, i se dă o copie a acestuia, cu
referinţă la cazul dat.

7. Secretul corespondenţei. În cursul unui proces penal, nici o persoană nu poate fi

lipsită sau limitată în dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri
telefonice şi alte mijloace legale de comunicare, deoarece este asigurat de stat.
Limitarea acestui drept se face în baza unui mandat judiciar.

8. Inviolabilitatea vieţii persoanei. Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii

private, la confidenţialitatea intime, familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii
personale. În cadrul procesului penal, nimeni nu are dreptul să intervină nelegitim în
viaţa intimă a altei persoane. De obicei, informaţia privind viaţa privată nu poate să fie
acumulată decît doar în cazurile cînd această informaţie se administrează într-o cauză
penală concretă. În cazul dat, persoana nu poate refuza să dea o anumită informaţie
despre viaţa sa privată, ci poate să ceară explicaţii privind necesitatea obţinerii acesteia,
explicaţia fiind inclusă în procesul verbal.

9. Limba în care se desfăşoară procesul penal şi dreptul la interpret. La desfăşurarea

procesului penal se utilizează limba de stat. Persoana care nu cunoaşte limba de stat are
dreptul să ia cunoştinţă cu toate actele şi materialele dosarului şi să vorbească în faţa
organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată prin interpret. Persoanele care
acceptă să vorbească sau care posedă o altă limbă pot desfăşura procesul penal în limba
acceptată, însă hotărîrile procesuale vor fi întocmite în mod obligatoriu şi în limba de
stat.
10. Asigurarea dreptului la apărare. La desfăşurarea procesului penal, părţile au dreptul
să fie asistate sau după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat de stat.
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sînt obligate să asigure
participanţilor la procesul penal, deplina exercitare a drepturilor lor procesuale în
condiţiile CPP. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să asigure
bănuitului, învinuitului, inculpatului, dreptul de a avea un apărător ales de el sau un
avocat de stat.

11. Publicitatea şedinţei de judecată. Desfăşurarea judecăţii este publică, private fiind
doar cele prevăzute în condiţii CPP. Dacă în cadrul procesului, minorul este victima
sau martorul, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă.
Accesul în sala de şedinţe, poate fi interzis presei sau publicului prin încheiere
motivată, pe parcursul întregului proces sau a unei părţi din el, în interesul respectării
moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, etc.

12. Accesul liber la justiţie. Orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea
cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă de judecată
independentă, imparţială, legal constituită. Dacă se constată că organul de urmărire
penală sau judecătorul sînt interesaţi în acest proces, atunci ei nu pot participa nici
direct, nici indirect la acesta.

13. Desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil. Urmărirea penală şi judecarea

cauzelor penale se face în termene rezonabile. Criteriile de apreciere a termenului
rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt: § Complexitatea cazului; §
Comportamentul participanţilor la proces; § Conduita organului de urmărire penală şi a
instanţei de judecată; § Importanţa procesului pentru cel interesat; § Vîrsta de pînă la
18 ani a victimei. Respectarea acestui termen la urmărirea penală se asigură de către
procuror, iar la judecare, de către instanţa de judecată. Dacă la efectuarea urmării
penale sau a judecării există posibilitatea încălcării termenului rezonabil, participaţii la
acest proces pot ca printr-o cerere să se adreseze judecătorului de instrucţie sau
instanţei de judecată să accelereze urmărirea penală sau judecarea. Cererea dată va fi
examinată în absenţa părţilor în termen de 5 zile lucrătoare.
14. Libertatea de mărturisire împotriva sa. Nimeni nu poate fi obligat să dea mărturii
împotriva sa sau a rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei sau
să-şi recunoască vinovăţia. Dacă organul de urmărire a propus unei persoane să facă
declaraţii împotriva sa sau a altor persoane menţionate mai sus, atunci acesta e în drept
să refuze de a da asemenea declaraţii şi nu poate fi tras la răspundere pentru aceasta.

15. Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori. Conform căruia,
nimeni nu poate fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă,
excepţie fiind cazurile cînd s-au constat anumite fapte sau vicii care s-au implicat în
urmărirea penală şi au afectat hotărîrea luată de instanţa de judecată. Odată cu finisarea
urmăririi penale şi stabilirea unei sentinţe judecătoreşti, împiedică reluarea efectuării
urmăririi penale şi stabilirii altei sentinţe, excepţie fiind cazurile cînd se descoperă
anumite vicii sau fapte care au afectat hotărîrea luată.

16. Asigurarea drepturilor victimei în urma infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi

erorilor judiciare. Pe lîngă victime, dispun de aceste drepturi şi persoanele care au
fost condamnate, arestate nelegitim sau lezate în drepturile lor prin alt mod. Victima
care a fost lezată are dreptul să ceară în baza CPP, de a intenta o procedură penală, de a
participa la proces în calitate de parte vătămată, de a fi repusă în drepturile personale
pierdute şi de a-i fi reparate prejudiciile morale, fizice şi materiale.

17. Principiul contradictorialităţii în procesul penal. Părţile participante la un proces

penal, au drepturi egale şi se află în raport de contradicţie, adică pe de o parte este
partea acuzării, iar pe de altă parte, cea a apărării. Părţile în procesul penal, îşi aleg
poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de
instanţă, de alte organe ori persoane.

18. Înfăptuirea justiţiei – atribuţie a instanţelor judecătoreşti. Justiţia se efectuează în

baza legii de către instanţele judecătoreşti legitim constituite. Competenţa instanţei de
judecată şi limitele jurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a procesului penal sînt la fel
pentru toate persoanele şi pentru toate situaţiile. Hotărîrea luată de instanţa de judecată
este verificată de instanţele judecătoreşti superioare.

19. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. În cadrul înfăptuirii

justiţiei, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. El judecă materialele şi
 cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în
procedura judiciară. Procurorul nu trebuie să accepte concluziile organului de urmărire
penală privind comiterea infracţiunii ce ar constitui obiectul învinuirii, deci funcţia de
bază a procurorului este de a reprezenta probele învinuirii. Persoana care emite mandat
de percheziţie sau arest, se numeşte judecător de instrucţie şi este independent de
celelalte organe de drept şi instanţe judecătoreşti.

20. Libera apreciere a probelor. Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală
apreciază probele după cum consideră de cuviinţă, bazîndu-se pe toate probele
administrate şi prezentate. Nici o probă nu are putere atît timp cît nu a fost cercetată şi
administrată în folosul procesului penal.

21. Oficialitatea procesului penal. Procurorul şi organul de urmărire penală sînt obligaţi
să pornească urmărirea penală în cazul în care se constată că s-a săvîrşit o infracţiune.
Pe lîngă acestea, ei trebuie să efectueze toate acţiunile necesare pentru a constata fapta
penală şi persoana vinovată de săvîrşirea ei. Instanţa de judecată efectuează acţiunile
procesuale din oficiu, în limitele competenţei sale, în afară de cazul cînd, prin lege, se
dispune efectuarea acestora la cererea părţilor.

§4. ANALIZĂ COMPARATĂ ÎNTRE PRINCIPIILE PROCESULUI

PENAL ÎN ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA

 Legislația procesual penală a României enumeră următoarele principii fundamentale

ale procesului penal: legalitatea procesului penal, separarea funcțiilor judiciare,
prezumția de nevinovăție, aflarea adevărului, ne bis in idem, obligativitatea
punerii în mișcare și exercitare a acțiunii penale, caracterul echitabil și termenul
rezonabil al procesului penal, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la apărare,
respectarea demnității umane și a vieții private, limba oficială și dreptul la
interpret. Legislația procesual penală a Republicii Moldova enumeră următoarele
principii fundamentale ale procesului penal: legalitatea procesului penal, principiul
prezumţiei nevinovăţiei, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor, respectarea
drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane, inviolabilitatea persoanei,
 inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, limba în care se desfăşoară
procesul penal şi dreptul la interpret, asigurarea dreptului la apărare,
publicitatea şedinţei de judecată, accesul liber la justiţie, desfăşurarea procesului
penal în termen rezonabil, libertatea de mărturisire împotriva sa, dreptul de a nu
fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori, asigurarea drepturilor victimei
în urma infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare, principiul
contradictorialităţii în procesul penal, înfăptuirea justiţiei – atribuţie a
instanţelor judecătoreşti, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai
legii, libera apreciere a probelor, oficialitatea procesului penal.

 Legislația procesual penală a României consacră 11 principii fundamentale ale

procesului penal, iar legislația procesual penală a Republicii Moldova menționează
expres 21 de principii fundamentale ale procesului penal. Trebuie menționat faptul că,
chiar dacă în legislația Republicii Moldova sunt cu 10 principii mai mult ca în
România, nu putem desprinde concluzia precum că avem o legislație penală sau o
doctrină mai dezvoltată ca în România, ba din contra. Este strict voința politică a
Legiuitorului de a menționa expres în Codul de procedură penală un număr atît de
mare de principii. În concluzie, ideea fundamentală constă în respectarea principiilor
consacrate, nu în numărul lor.

 Principiile comune, adică acele principii care se regăsesc atît în legislația procesual
penală a României, cît și în legislația procesual penală a Republicii Moldova sunt:
legalitatea procesului penal, prezumția de nevinovăție, ne bis in idem (numit în
legislația R. Moldova “dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai
multe ori”), desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil, dreptul la
apărare (numit în legislația R. Moldova “asigurarea dreptului la apărare”),
respectarea demnității umane, limba oficială și dreptul la interpret.

 Principii care se regăsesc consacrate expres în legislația procesual penală a României

și nu se regăsesc în legislația procesual penală a Republicii Moldova: separarea
funcțiilor judiciare, obligativitatea punerii în mișcare și exercitare a acțiunii
 penale, caracterul echitabil, dreptul la libertate și siguranță și respectarea vieții
private. Separarea funcțiilor judiciare, principiu consacrat expres în România poate fi
regăsit în doctrina R. Moldova sau dedus sistemic din Codul de Procedură Penală, dar
nu este trecut expres în Codul de procedură penală. Obligativitatea punerii în mișcare
și exercitare a acțiunii penale, prin echivalent, s-ar asemăna cu principiul oficialitatății
procesului penal al legistației R. Moldova, care prevede că procurorul şi organul de
urmărire penală sînt obligaţi să pornească urmărirea penală în cazul în care se constată
că s-a săvîrşit o infracţiune. Pe lîngă acestea, ei trebuie să efectueze toate acţiunile
necesare pentru a constata fapta penală şi persoana vinovată de săvîrşirea ei.
Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal, este consacrat expres
dar, nu totalmente în legislația din Republica Moldova. Termenul rezonabil al
procesului penal este trecut expres, însă caracterul echitabil se deduce din alte norme
interpretate sistematic ale procesului penal. În același timp, caracterul echitabil poate
fi regăsit prin echivalent la principiul “accesul liber la justiţie”, care prevede că orice
persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil. Un alt
principiu care se regăsește în legislația procesual penală a României este dreptul la
libertate și siguranță, însă el nu este prevăzut expres la noi în legislație, însă poate fi
regăsit în conținutul interpretării principiului inviolabilității persoanei, care prevede că
libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile. Ultimul principiu care se
regăsește în România, iar în R. Moldova poate fi doar asimilat este respectarea vieții
private. Îl regăsim în legislația locală la categoria inviolabilități, care prevede că orice
persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea intimă,
familială și la protejarea onoarei şi demnităţii personale.

 Principii care se regăsesc consacrate expres în legislația procesual penală a R.

Moldova și nu se regăsesc expres printre principiile legislației procesual penale a
României: egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor, inviolabilitatea persoanei,
inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, publicitatea şedinţei de
judecată, accesul liber la justiţie, libertatea de mărturisire împotriva sa,
asigurarea drepturilor victimei în urma infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi
erorilor judiciare, principiul contradictorialităţii în procesul penal, înfăptuirea
justiţiei – atribuţie a instanţelor judecătoreşti, independenţa judecătorilor şi
supunerea lor numai legii, libera apreciere a probelor, oficialitatea procesului
 penal. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor se regăsește consacrată în Constituția
României la art. 16, numit generic - Egalitatea în drepturi – “Cetăţenii sunt egali în
faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” Inviolabilitatea
persoanei, inviolabilitatea domiciliului și secretul corespondenţei sunt trei principii
separate carese regăsesc în conținutul unui singur principiu în România, și anume a
principiului respectării demnității umane și a vieții private, care menționează expres
faptul că respectarea vieţii private, a inviolabilităţii domiciliului şi a secretului
corespondenţei sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă
decât în condiţiile legii şi dacă aceasta este necesară într-o societate democratică.
Publicitatea ședinței de judecată poate fi regăsită în Codul de procedură penală al
României, la art. 352, dar, în același timp, Legiuitorul nu a considerat de cuviință de a-
l intriduce expres ca principiu fundamental al procesului penal. De regulă, în România
ședinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa
desfăşurată în camera de consiliu nu este publică. De asemenea, dacă judecarea în
şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau
vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa poate
declara şedinţă nepublică. Accesul liber la justiție este un principiu constituțional,
prevăzut expres în Constituția României, dar nu este prevăzut expres în Codul de
procedură penală, dar se deduce interpretînd sistematic Codul penal și cel de
procedură penală. Acest principiu consacră faptul că orice persoană se poate adresa
justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime și nici o
lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Libertatea de mărturisire împotriva sa
este prevăzută în mai multe articole din Cod, putem menționa: “Suspectul sau
inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească
nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare iar în cursul procesului
penal inculpatul are dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal,
atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă
defavorabilă”. Principiul contradictorialităţii în procesul penal este prevăzut la art. 351
din Codul de procedură penală, care prevede că judecata cauzei se face în faţa instanţei
constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.

BIBLIOGRAFIE:
1. PRINCIPIILE PROCESULUI PENAL ÎN NOUL COD DE
PROCEDURĂ PENALĂ , Lector univ. dr. judecător Cristinel Ghigheci,
Ed. Universul Juridic Bucureşti, 2014

2. NOTE DE CURS, DREPT PROCESUAL PENAL, PARTEA

GENERALĂ, Ciclul I, AUTORI: Angela Cuciurcă dr. în drept, conf.
univ. Nicolae Ursu dr. în drept, conf. univ.interim. Anatolie Donciu dr. în
economie, conf. univ. Ruslan Popov dr. în drept, lector univ. Andrei
Pântea mg. în drept, lector univ, Chișinău, 2013.

3. CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA –

Legea Nr. 122 din 14.03.2003, actualizată și republicată.

4. CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ A ROMÂNIEI – Legea Nr.

135/2010, actualizată până la data de 13 ianuarie 2017.

5. Constituția Româiei

6. Constituția Republicii Moldova

7. http://lex.justice.md/

8. https://scribd.com/

9. https://www.wikipedia.org/

10. http://legislatie.just.ro/