PROIECTUL DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
Autor:
Antoci Albert, doctor în drept,
Lector superior

1. Tema 8: Munca educativă, instruirea generală și profesională al

condamnaților.

(1 oră)
2. Tezele principale:

1. Principii generale privind organizarea muncii educative cu condamnaţii.

2. Formele de organizare a muncii educative cu condamnaţii.

3. Instruirea generală şi profesională a condamnaţilor.

3. Obiectivele:
- să stabilească modul de aplicare al regulilor de organizare al muncii educative cu
condamnații;
- să aprecieze importanţa lucrului educațional cu condamnații;
- să caracterizeze mijloacele de implimentare al instruirii generale și profesionale al
condamnaților;
- să cunoscă modalitățile de realizare a instruirii generale, condițiile de efectuare a
instruirii, rolul pe care o are această activitate asupra persoanei, caracterului condamnatului.
4. Bibliografia:

1. Constituţia Republicii Moldova, din 29.07.1994, în vigoare de la 27.08.1994

2. Codul de executare al Republicii Moldova Nr. 443-XV din 24.12.2004, în vigoare din
01.07.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 34-35/112 din 03.03.2005.
3. Codul muncii al Republicii Moldova Nr. 154-XV din 28.03.2003 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 159-162/648 din 29.07.2003.
4. Legea Republicii Moldova cu privire la adaptarea sociala a persoanelor eliberate din
locurile de detenţie Nr. 297-XIV din 24.02.1999 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
39-41/171 din 22.04.1999.
5. Statutul executării pedepsei de către condamnaţi aprobat prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 91-
94/676 din 16.06.2006.
6. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituţiile penitenciare nr. 826 din
04.08.2005 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 107-109/894 din 12.08.2005.
7. Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.
1643 din 31.12.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 16-18/124 din 23.01.2004.
8. Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 327 din 18.08.2005 privind stabilirea tipurilor
penitenciarelor şi sectoarelor de detenţie create în cadrul acestora.
9. Ordinal MJ al R.Moldova ,,despre aprobarea Instrucțiunii privind activitatea Serviciilor
special ale penitenciarelor” nr.431 din 21.10.2003
10. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 609 din 29.05.2007 privind aprobarea
normelor minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi de eliberare a detergenţilor // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 102-105/765 din 07.07.2006.
11. Regulamentul Comitetului pentru Plîngeri, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 77 din 23.01.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 24/122 din
03.02.2006.
12. Carp S. Osadcii C. Rusu O. Drept executional penal, ed. Academia MAI Ștefan cel Mare
Chișinău 2007.
13. Florea V. Florea L. Drept execuțional penal, ed.Arc Chișinău 1999.

5. Probleme, abordări care depăşesc cadrul curricular, dar pot constitui sfera
de interes al unor studenţi:
 Serviciul personal din penitenciare. Condiții pentru angajare.
 Rolul serviciului educativ în activitatea de corijare a condamnaților.

6. Conţinutul prelegerii:
1. Principii generale privind organizarea muncii educative cu condamnaţii

Prin educaţie înţelegem un fenomen social general, permanent şi continuu, în cadrul

căruia se face un transfer de valori spirituale, politice, morale, ştiinţifice, juridice, culturale,
religioase, în scopul formării şi dezvoltării personalităţii omului.
Educaţia înglobează în domeniul său şi recuperarea indivizilor cu conştiinţă înapoiată şi,
în ultimă instanţă, cu comportament deviant. Această componentă a educaţiei este denumită
reeducare. Deoarece forma flagrantă de manifestare a deprinderilor antisociale o constituie
infracţiunea, reeducarea se adresează, în primul rind, celor condamnaţi la pedeapsa cu
închisoarea.
Administraţia penitenciară trebuie să depună toate eforturile pentru a nu admite
degradarea fizică, morală şi psihică a deţinuţilor. Nu este suficient ca administraţia penitenciară
să aibă un comportament uman şi nepărtinitor în raport cu deţinuţii. Se cere a realiza un complex
de activităţi care ar permite dezvoltarea, în direcţie bună, a personalităţii celui deţinut.
Procesul de reeducare a condamnaţilor este deosebit de complex dar, pentru îndeplinirea
scopurilor sale, legea penală pune la dispoziţie mijloace prin intermediul cărora acţionează
asupra transformării conştiinţei condamnaţilor dintre care cel mai important este munca
productivă.
Totuşi, munca social-utilă nu poate fi unica în realizarea sarcinilor reeducării
condamnaţilor. Alături de muncă, legiuitorul a prevăzut acţiunile socio-educative, instruirea
generală şi profesională a condamnaţilor.
Procesul de corijare a condamnaţilor în instituţiile penitenciare se realizează într-un
mediu nefavorabil din punct de vedere pedagogic, cum ar fi concentrarea unui număr mare de
persoane cărora le sînt caracteristice anumite vicii morale. O astfel de atmosferă face dificil
procesul de cultivare a calităţilor morale deoarece micromediul instituţiei penitenciare se
manifestă ca un factor social-psihologic negativ care diminuează eficacitatea influenţării
educative asupra condamnaţilor.
În locurile de detenţie există o colectivitate eterogenă de oameni de vîrste, profesii şi sexe
diferite, cu un nivel variat de instruire şi cultură, proveniţi din diverse medii sociale, cu o
activitate infracţională îndelungată sau aflîndu-se la prima faptă, cu caractere şi trăsături
individuale multiple, mai mult sau mai puţin receptivi la acţiunea de reeducare, avînd un singur
element comun: încălcarea legilor şi normelor de convieţuire socială. în asemenea condiţii,
acţiunile socio-educative şi instruirea profesională trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:
- asigurarea unui conţinut corespunzător acţiunilor socio-educative;
- particularizarea acţiunilor socio-educative;
- adoptarea unei metodologii corespunzătoare gradelor de receptivitate şi de
evoluţie a condamnaţilor;
- conducerea unora dintre activităţile socio-educative de specialişti civili din
domeniul psiho-sociologiei;
- asigurarea unor anumite condiţii materiale şi organizatorice necesare.
Pînă în prezent lucrul educativ cu condamnaţii era bazat pe sistemul sovietic de educare
colectivă, elaborat detaliat de Makarenko A. ideile căruia au fost dezvoltate de Suhomlinsky V.,
care a stabilit un şir de principii ale educării individuale pe baza colectivului, prin intermediul
colectivului şi pentru colectiv.
Una din particularităţile sistemului penitenciar actual constă în stimularea parţială şi
unilaterală a corijării persoanei în care unele procese (care au loc în instituţiile penitenciare)
contribuie la reeducarea condamnaţilor, iar altele - frînează acest proces. Eliminarea acestor
contradictorialităţi se poate efectua nu atît prin perfecţionarea unor mijloace de corijare şi
reeducare în parte, cît prin crearea unui sistem complex, adecvat structurii social- psihologice a
personalităţii.
Astăzi, cînd metodele obişnuite şi învechite nu pot aduce la rezultate satisfăcătoare în
lucrul educativ cu condamnaţii, s-a creat situaţia, cînd devine posibil şi necesar studierea şi
crearea unui sistem de reeducare a delincvenţilor în baza unor metode care ar corespunde noilor
realităţi.
Astfel, potrivit Concepţiei reformării sistemului penitenciar pe anii 2004 - 2013 din 31.
12. 2003 reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii se va efectua în vederea realizării
următoarelor obiective:
asigurarea priorităţii valorilor social-umane în cadrul tuturor direcţiilor de activitate
educativă desfăşurată cu
condamnaţii, cultivîndu-le colaboratorilor sistemului penitenciar aptitudini de muncă
individuală şi diferenţiată cu condamnaţii în funcţie de gradul de pericol pe care aceştia îl
prezintă pentru societate, precum şi a unei atitudini binevoitoare faţă de condamnaţi în baza
principiilor dreptăţii, umanităţii şi parteneratului;
asigurarea unui tratament individual diferenţiat, ţinîndu-se cont de gradul de pericol pe
care îl prezintă condamnaţii pentru societate şi de rebutul pedagogic;
-implementarea metodelor pedagogice şi psihologice modeme în procesul educaţional,
orientate spre corijarea condamnaţilor;
-crearea condiţiilor şi posibilităţilor pentru realizarea năzuinţelor condamnaţilor de
corijare şi autoperfecţionare prin conştientizarea vinovăţiei şi daunei aduse altor persoane în
vederea corectării propriului comportament neadecvat;
-păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale ale condamnaţilor, satisfacerea
cerinţelor lor spirituale;
-organizarea orientării şi pregătirii profesionale a condamnaţilor care nu posedă profesii
(meserii) şi a învăţămîntului mediu de cultură generală, dirijarea lucrului educativ spre formarea
şi dezvoltarea aptitudinilor pentru activităţile social-utile;
-direcţionarea întregului potenţial al colaboratorilor instituţiei spre utilizarea permanentă
a metodelor psihopedagogie de influenţare a condamnaţilor prin diferite activităţi: muncă,
instruire, odihnă, creaţie;
îmbunătăţirea lucrului bibliotecilor din cadrul instituţiilor penitenciare prin asigurarea lor
cu literatură juridică, artistică şi religioasă, care contribuie la ridicarea nivelului de cunoştinţe
juridice, la dezvoltarea intelectuală şi cultural -artistică a deţinuţilor.
Administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor administraţiei publice şi
asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială necesară pentru asigurarea muncii
educative cu condamnaţii. Munca educativă cu condamnaţii se efectuează diferenţiat, în funcţie
de tipul penitenciaailui şi de regimul de detenţie stabilit, precum şi în conformitate cu programul
penitenciar model, programul penitenciar de bază al instituţiei respective şi programul individual
al deţinutului. Totodată se va ţine cont de particularităţile individuale ale persoanei
condamnatului, utilizîndu-se instrumente de influenţă individuale sau în grup, în baza metodelor
psihopedagogice, precum şi alte activităţi planificate şi organizate în cadrul Consiliului
educatorilor, activitatea căruia este reglementată prin ordinul directorului general al
Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Participarea condamnatului la acţiuni educative se ia în considerare la determinarea
gradului său de corijare, precum şi la stabilirea măsurilor de stimulare. în ordinea de zi a
penitenciarului pot fi prevăzute măsuri educative şi participarea la ele este obligatorie pentru
condamnaţi.

2. Formele de organizare a muncii educative cu condamnaţii

Formele principale ale muncii educative cu condamnaţii, prevăzute de legislaţie (pct. 411
din Statut), sînt: activităţile educative; instruirea profesională; activităţi de creaţie; activităţi
spirituale (religioase); consiliere psihologică; asistenţă socială; activităţi sportive; frecventarea
bibliotecilor; activităţi în timpul liber; activitate de profilaxie individuală. De asemenea putem
numi şi astfel de activităţi importante cum ar fi: activitatea de muncă; educarea conştiinţei de
drept; munca de agitaţie şi lămurire.
Munca educativă se efectuează în încăperi speciale, sub supravegherea reprezentanţilor
personalului penitenciar. La regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în
penitenciare de tip semiînchis, celulele în care se deţin condamnaţii la detenţiune pe viaţă,
precum şi în celulele izolatorului disciplinar, munca educativă este efectuată nemijlocit în celule.
Educaţia prin activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a orientării ferme
spre munca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece, o mare parte din condamnaţi este
convinsă că munca cinstită nu le asigură bunăstarea, de aceea, cred ei, este mai convenabil să
fure, să jefuiască, să mintă, să ducă "o viaţă uşoară, antisocială.
Liderii lumii criminale concep munca cinstită ca o încălcare a “tradiţiilor” „codului
deontologic hoţesc”. Educaţia prin muncă trebuie să fie opusă acestei poziţii amorale,
distrugătoare pentru persoană şi societate. Prin diferite metode condamnatul trebuie convins că
munca cinstită în locurile de detenţie şi după eliberare este unica cale bună pentru el, acceptată
de societate şi prin care poate să evite recidiva infracţiunilor. Totodată urmează de menţionat că
o problemă a educării prin muncă este lipsa locurilor de muncă în penitenciare.
O altă formă a muncii educative este formarea conştiinţei de drept la condamnaţi,
lămurirea legislaţiei avînd ca scop formarea unei culturi juridice, a stimei faţă de lege şi a
tendinţei de respectare strictă a ei. Educaţia juridică are o mare importanţă, fiindcă anume din
cauză încălcării legii condamnaţii au ajuns în locurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai ales
minorii, declară că, dacă ar fi cunoscut legea şi consecinţele încălcării ei, n-ar fi încălcat-o
niciodată.158
Educaţia juridică eficientă constituie una din garanţiile prevenirii recidivei infracţiunilor
în timpul executării pedepsei şi după eliberarea din penitenciare. Ea se înfăptuieşte prin
familiarizarea condamnaţilor cu prevederile Constituţiei, analiza drepturilor, libertăţilor şi
obligaţiilor constituţionale ale cetăţenilor, importanţa lor pentru societate, studierea legislaţiei
penale, de procedură penală, execuţional-penală, altor legi, formarea pe baza seminarelor,
discuţiilor, lecţiilor practice a deprinderilor respectării normelor juridice, capacităţilor de a
rezolva problemele vieţii fără încălcarea legii. Una din dificultăţile existente în procesul de
educaţie juridică a condamnaţilor este lipsa în bibliotecile penitenciarelor a literaturii juridice noi
şi a cadrelor înalt calificate.
În condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele importante de influenţă educativă
asupra condamnaţilor o constituie munca de agitaţie şi lămurire.
 Astfel, în penitenciar un rol important îl are agitaţia vizuală care are sarcina de a explica
condamnaţilor cerinţele legislaţiei execuţional-penale ale RM, Statutului executării pedepsei,
drepturile şi obligaţiile persoanelor ce-şi ispăşesc pedeapsa cît şi normelor de comportare şi a
regimului de detenţie, trezind astfel la condamnaţi tendinţa spre un comportament adecvat.
Textul agitaţiei vizuale trebuie să fie accesibil, laconic, concret. Eficacitatea agitaţiei
vizuale depinde de faptul, cît este de informativă, actuală, operativă şi estetic oformată.
Materialul textual şi ilustrativ se plasează pe standuri (planşete), luînd în consideraţie ca acesta
să fie uşor asimilat. Schiţele agitaţiei vizuale se aprobă de şeful adjunct pentru lucrul educativ al
instituţiei, care este responsabil personal de conţinut şi de oformarea estetică.
Agitaţia vizuală este afişată în sectorul locativ, în club şi bibliotecă, în localul sectorului
şi teritoriul aferent, în biroul şefului de sector, în carantină, în sectorul de producere al instituţiei
precum şi în încăperile de aşteptare a întrevederilor rudelor cu condamnaţii. Spre exemplu
nomenclatorul agitaţiei vizuale în sectorul locativ cuprinde următoarele informaţii: regimul zilei
în instituţia penitenciară; orele de primire a condamnaţilor de către administraţia instituţiei;
panoul pentru ziarele republicane şi locale; gazeta de perete a instituţiei, standul „informaţii”;
standuri, panouri şi lozinci care elucidează sarcinile înaintate condamnaţilor; spusele şi
aforismele persoanelor ilustre, care contribuie la procesul de corijare şi reeducare a
condamnaţilor; drepturile şi obligaţiile condamnaţilor .
Un mijloc efectiv al muncii educative cu condamnaţii îl constituie activitatea culturală şi
sportivă de masă. Astfel, în penitenciare pot fi organizate cercuri artistice de amatori, ale căror
prezentări, conccrte şi spcctacole se desfăşoară în cadrul instituţiei respective. Administraţia este
în drept să permită, la solicitarea condamnaţilor, organizarea concertelor cu plată din contul
acestora.
De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în cinematograf,
precum şi transmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a penitenciarului. Periodicitatea
rulării filmelor este stabilită de către administraţia penitenciarului, în funcţie de comportamentul
deţinuţilor şi asigurarea tehnico- materială a penitenciarului, însă nu mai rar decît de o dată în
săptămînă. Suplimentar, se permite proiectarea filmelor de cinematograf în zilele de sărbătoare.
Pentru persoanele deţinute în celulele izolatorului disciplinar, proiectarea filmelor este interzisă.
Condamnaţii pot viziona emisiuni televizate, timpul de vizionare a cărora este determinat
de regimul zilei, durata vizionării limitîndu-se în zilele de muncă de la 6 ore, iar în zilele de
odihnă şi de sărbătoare - la 8 ore. încăperile de locuit, cluburile, bibliotecile, camerele pentru
munca educativă, celulele în izolatoare de urmărire penală, saloanele unităţilor medicale sînt
radioficate.
Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este nelimitat. Schimbarea
cărţilor la regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în penitenciarele de
tip semiînchis, în izolatoarele de urmărire penală, în celulele izolatorului disciplinar, precum şi
deţinuţilor pe viaţă se efectuează cel puţin o dată la 10 zile.
În funcţie de dotarea unităţii, la dispoziţia deţinuţilor pot fi puse jocuri de masă în
conformitate cu normele stabilite. La fel deţinuţilor li se poate permite, în funcţie de tipul
penitenciarului, regimul de detenţie, comportamentului acestora, folosirea propriilor figuri de
şah, dame, domino, table, mingi, palete(rachete) şi mingi de tenis sau badminton. Pe teritoriul
ficcărei instituţii se amenajează locuri corespunzător amenajate şi terenuri sportive.
În scopul asigurării mai eficiente a ocupării condamnaţilor în timpul liber, perfecţionării
continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturi fizice, sportului şi unui mod
de viaţă sănătos în penitenciare sînt organizate diferite competiţii sportive, spartachiade şi alte
activităţi cu caracter sportiv. Pentru antrenarea mai amplă a condamnaţilor în măsurile educative
în penitenciare pot fi petrecute următoarele măsuri sportive: minifotbal; volei; tenis de masă; şah
şi jocul de dame; tragerea otgonului; ridicarea halterelor; ridicarea la bară; petrecerea
gimnasticii; victorine sportive; alergări la distanţa de 60 metri; aruncarea greutăţii; sărituri în
lungime.
Colectivele de condamnaţi ce s-au plasat pe locurile premiante se menţionează cu
fanioane memorative, diplome, premii băneşti. Participanţii spartachiadei, învingătorii la
colocviile individuale la un compartiment concret al programei, sc menţionează cu premii
memorative.
O importanţă deosebită în influenţa cducativă asupra condamnatului o are munca de
profilaxie individuală, care se efectuează în baza studierii persoanei condamnatului, ţinîndu-se
cont de fapta săvîrşită, vîrsta, studiile, specialitatea, confesiunea şi de alte particularităţi ale
personalităţii acestuia. Acţiunile educative în sector sau în limitele instituţiei nu pot să producă
un efect considerabil în educarea deţinuţilor, dacă ele nu sînt combinate cu lucrul individual, cu
un sistem de convorbiri individuale.
Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza realizărilor medicinii, ştiinţei
psihologice şi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice şi metodice elaborate de psihologia şi
pedagogia penitenciară.
într-o mare măsură lucrul individual se efectuează în sector, dar, totodată, şi toţi ceilalţi
funcţionari sînt obligaţi să efectueze munca educativă după principiul: „fiecare colaborator este
educator”. Acest principiu se realizează prin consiliile educatorilor create în fiecare sector, care
îl ajută pe şeful de sector în organizarea şi efectuarea lucrului educativ. Membrii acestor consilii
participă la atestarea condamnaţilor, la determinarea gradului de corijare a candidaţilor, la
eliberarea înainte de termen, la organizarea autoeducării condamnaţilor, pregătirea lor de
eliberare.
În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane, în rîndurile
deţinuţilor sînt promovate programe educative în baza asociaţiilor pe interese comune, realizarea
cărora urmează a fi asigurată prin intermediul grupurilor de iniţiativă, cluburilor (pct. 413 din
Statut), constituite din persoane care au o bună reputaţie şi respectă regimul de detenţie în
penitenciar. Acestea reprezintă formaţiuni de autoadministrare ce acţionează sub conducerea
administraţiei şi au drept sarcini următoarele obiective: acordarea de ajutor condamnaţilor în
dezvoltarea lor spirituală, profesională şi fizică; dezvoltarea iniţiativei utile a condamnaţilor,
efectuarea influenţei pozitive la corectarea condamnaţilor; participarea la organizarea muncii,
traiului şi odihnei condamnaţilor; acordarea de ajutor administraţiei instituţiei în menţinerea
disciplinei şi ordinii; crearea unor relaţii normale între condamnaţi, acordarea ajutorului social
condamnaţilor şi familiilor lor. în faţa grupurilor de iniţiativă ale condamnaţilor pot fi puse şi alte
sarcini, care nu contravin scopurilor, ordinii şi condiţiilor ispăşirii pedepsei.
Condamnaţii care fac parte din grupurile de iniţiativă nu se folosesc de înlesniri
suplimentare şi nu pot să aibă împuternicirile administraţiei instituţiei penitenciare.
în instituţiile penitenciare sînt create de asemenea consilii ale sectoarelor şi ale
penitenciarelor din care fac parte condamnaţi care se caracterizează pozitiv. Componenţa
consiliilor sus-numite se alege la adunările generale ale condamnaţilor ori ale reprezentanţilor lor
şi sînt aprobate de către şeful instituţiei. Consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor îşi
organizează lucrul conform planurilor acceptate la şedinţa consiliului şi aprobate de şeful
sectorului sau cel al instituţiei. în componenţa consiliilor colectivelor se formează secţii pe
direcţiile principale ale activităţii lor: de profilaxie a delictelor; de producere; de instruire
generală; de instruire profesională; de cultură fizică şi sport; de activitate culturală; de sanitărie s.
a.
Deşi au un anumit grad de independenţă, organizaţiile de iniţiativă ale condamnaţilor,
activează, totuşi, sub conducerea şi controlul permanent al administraţiei penitenciarului.
Hotărîrile lor nu sînt valabile fără aprobarea şefului de sector sau al instituţie. Ele pot îndeplini
cu succes sarcinile puse în faţa lor numai în cazul cînd sînt organizate pe principiile strict
determinate în lege şi activează în limitele împuternicirilor stabilite.161
După cum s-a menţionat, în instituţiile penitenciare se realizează atestarea
condamnaţilor, care constituie o activitate sistematică, orientată spre un anumit scop al
colectivului de educatori, pentru stabilirea nivelului de corijare a personalităţii condamnatului,
aprecierea comportării acestuia. Aprecierea periodică complexă a comportării are asupra
condamnaţilor o influenţă educativă de profilaxie, contribuie la evitarea pe viitor a acţiunilor
ilicite. Condamnatul care încalcă cerinţele regimului înţelege bine că, în diferite circumstanţe va
trebui să prezinte o dare de seamă despre comportarea şi acţiunile sale în faţa comisiei de
atestare.
Atestarea are următoarele scopuri:
-studierea profundă şi multilaterală a personalităţii condamnatului, determinarea obiectivă
a nivelului de corijare, elaborarea căilor de perspectivă pentru reeducarea acestuia;
-ameliorarea lucrului individual-educativ, intensificarea influenţei lui pozitive pentru
întărirea regimului de detenţie, atitudinii conştiincioase faţă de muncă, faţă de măsurile cu
caracter educativ, instruirea generală şi profesională;
-antrenarea în lucrul educativ a tuturor colaboratorilor instituţiei;
-ridicarea la un nivel nou, mai calitativ al rolului grupurilor de iniţiativă şi ale activului
condamnaţilor.
Atestarea condamnaţilor contribuie, de asemenea, la ridicarea eficacităţii lucrului
membrilor Consiliului de educatori. Deoarece la şedinţele comisiei de atestare îşi prezintă darea
de seamă nu numai condamnaţii dificili, dar şi membrii consiliului de educatori, care îi
patronează (despre lucrul concret efectuat cu condamnaţii dificili), această practică dezvoltă
tendinţa membrilor consiliului de educatori spre studierea profundă a personalităţii violatorului
de regim, de a vizita mai frecvent sectorul, a studia mecanismele interne ce determină faptele
ilegale, a elabora căile şi recomandările care ar putea contribui la lichidarea dereglărilor în
conduită, acordînd ajutor în atingerea scopurilor educative. în rezultat, fiecare membru al
comisiei de atestare face cunoştinţă cu starea de lucruri din sector, cu modificările ce au loc în
acesta.
Aprecierea periodică în complex a comportării condamnaţilor acordă şefilor de sectoare
ajutor în activitatea de lucru, deoarece se creează posibilitatea de a se baza în reeducarea
infractorilor pe colaboratorii tuturor serviciilor instituţiei penitenciare, permite de asemenea în
decursul atestării să introducă modificări în planul de lucru cu condamnaţii, să determine căile
optimale de corijare şi reeducare a acestora.
Din rîndul altor forme ale muncii educative cu condamnaţii menţionăm organizarea
măsurilor de iniţiere a lor cu valorile spiritual-religioase, influenţa opiniei publice şi serviciului
de probaţiune penitenciară asupra deţinuţilor, educaţia politico- ideologică, estetică, economică
şi ecologică.
Un rol activ în ultimii ani în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica, diferite asociaţii
religioase, care exercită o influenţă benefică asupra credincioşilor şi altor condamnaţi, care au
nevoie de susţinere morală, ajutor spiritual pe calea căinţei pentru infracţiunea săvîrşită şi
alegerii unui mod de viaţă social util.
Activitatea preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia
activităţii de reabilitare, de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un moment dat au
încălcat legea penală şi cea morală.
Deţinutul este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi
exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se
alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia profesată. în acelaşi timp realizarea
dreptului la libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi
libertăţile altor persoane.
Deţinuţilor li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la oficierea
serviciilor divine, să folosească scripturile religioase şi obiectele de cult, să primească literatură,
să corespondeze cu adepţii de idei, să desfăşoare ritualuri religioase.
Administraţia penitenciarului, în măsura posibilităţilor, pune la dispoziţia deţinuţilor
încăperi speciale şi creează condiţiile necesare pentru întrevederile cu clericii şi desfăşurarea
ritualurilor. Măsurile religioase, cu excepţia spovedaniei, se petrec, de regulă, în prezenţa
personalului penitenciar.
Opinia publică prin intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice, organizaţiilor
necomerciale, reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice înfiinţate pe bază de interese
comune, concepţii politice şi interese confesionale, precum şi consiliile sectoarelor şi ale
penitenciarelor constituie o modalitate de resocializare a deţinuţilor prin influenţa educativă şi
profilactică exercitată asupra individului.
Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică sînt:
întîlnirile cu condamnaţii, practicarea riturilor religioase legal admise, citirea lecţiilor,
demonstrarea filmelor de cinematograf şi video, organizarea şi prezentarea concertelor,
disputelor şi conferinţelor precum şi referinţele în mijloacele mass-media privind viaţa şi
activitatea acestora în instituţiile penitenciare. Organizaţiile sus-numite pot înainta administraţiei
penitenciare demersuri privind acordarea ajutorului umanitar deţinuţilor sau penitenciarului,
ajutorului la plasarea deţinuţilor în cîmpul muncii şi la aranjarea traiului după eliberarea din
detenţie.
De asemenea administraţia penitenciară favorizează contactelc condamnaţilor cu serviciul
de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă
medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi
reintegrarea lor socială.
Serviciul de probaţiune are drept scop, crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor
condamnaţilor cu familia sau rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care ar conduce la:
reabilitarea condamnatului, prevenirea comiterii în viitor a unor infracţiuni, pregătirea
condamnatului pentru eliberare (în termen sau liberare condiţionată înainte de termen),
dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor sociale, cognitive sau de autocontrol ale condamnatului,
utilizarea în mod constructiv a timpului petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid
liberarea condiţionată înainte de termen despre comportamentul condamnaţilor, posibilităţile de
resocializare şi reabilitare a acestora.
Serviciul de probaţiune depune toate diligenţele în scopul creării relaţiilor de colaborare
cu asociaţiile obşteşti care pot acorda consiliere şi asistenţă condamnaţilor, contribuind la
adaptarea şi reintegrarea lor în societate. Serviciul de probaţiunea penitenciară constituie o
unitate structurală a instituţiei penitenciare şi este inclus în structura organizatorică şi schema de
încadrare a acestuia. Drepturile, obligaţiile şi competenţele serviciului de probaţiune sînt
reglementate de Regulamentul privind activitatea serviciului de probaţiune, aprobat prin ordinul
Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Educaţia politico-ideologicu a condamnaţilor se bazează pe ideologia trasată dc
Constituţia RM, pe ideile umanismului şi democraţiei. Condamnaţilor le sînt explicate ideile
politice pe care se bazează Constituţia, trăsăturile de bază ale sistemului politic şi economic al
RM ale structurii de stat, împuternicirile Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului şi altor
instituţii ale puterii de stat, direcţiile de bază ale politicii interne şi externe ale RM, etc. Prin
intermediul educaţiei politico-ideologice la condamnaţi se cultivă deprinderi de cultură politică,
de orientare în evenimentele politie şi participare în viaţa politică.
Educaţia estetică are menirea de a familiariza condamnaţii cu marile realizări ale artei, a
le trezi simţul aportului la dezvoltarea culturii umane şi a responsabilităţii sale pentru păstrarea
valorilor culturale şi comportarea în societate.
Educaţia economică este orientată spre iniţierea cu principiile de bază ale funcţionării
economiei de piaţă şi adaptării condamnaţilor spre existenţa în noile condiţii economice.
Educaţia ecologică se bazează pe necesitatea unui comportament respectuos faţă de
natură ca mediu firesc de habitaclu al omului. Condamnaţilor le sînt explicate activităţile statului
şi ale organizaţiilor obşteşti pentru organizarea ocrotirii mediului înconjurător, normele de
comportare care contribuie la păstrarea unor condiţii ecologice acceptabile ale vieţii umane, se
cultivă deprinderi de respectare a acestor norme.
În scopul realizării efective ale direcţiilor examinate ale muncii educative este creată baza
organizatorico-Iegală şi metodică, se elaborează instrucţiuni, ordine şi alte documente care
reglementează această activitate la nivelul actelor subnormative.
Totodată menţionăm existenţa unui şir de probleme care împiedică sporirea eficacităţii
lucrului educativ şi anume: marca majoritate a colaboratorilor nu au studiile şi experienţa
necesară, iar numărul condamnaţilor în sectoare depăşeşte normele internaţionale de 2-3 ori.
Condamnaţii în prezent sînt repartizaţi pe sectoare pînă la 150 de oameni, ceea ce sporeşte
conflictele între ei, favorizează infectarea criminală a lor şi reduce la minim efectele măsurilor
educative realizate de către şefii de sector. în plus, consiliile de educatori ale penitenciarelor
activează ineficient, iar formaţiile obşteşti ale condamnaţilor în majoritatea penitenciarelor sînt
formale.

3. Instruirea generală şi profesională a condamnaţilor

Constituţia RM prin art. 35 garantează dreptul cetăţenilor la învăţătură şi dispune că acest

drept este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel
profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.
Reieşind din prevederile constituţionale, în penitenciare se organizează în mod
obligatoriu învăţămîntul secundar general al condamnaţilor.
La fel şi an. 77 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor arată şi el
că trebuie să se ia măsuri pentru a se desfăşura instruirea tuturor deţinuţilor capabili să profite de
aceasta, inclusiv instruirea religioasă. Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie
obligatorie şi administraţia trebuie să vegheze cu atenţie asupra acesteia. După posibilităţi,
instruirea deţinuţilor trebuie să fie în concordanţă cu sistemul învăţămîntului public, pentru ca
aceştia să-şi poată continua pregătirea fără dificultăţi după punerea în libertate.
Distincţia dintre educaţie şi formare poate fi, practic, puţin semnificativă pentru populaţia
penitenciară. Mulţi deţinuţi au puţine calificări educative şi au nevoie să obţină competenţe
(cunoştinţe) de bază. Educaţia în închisoare poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor
umane (de exemplu, printre populaţia penitenciară putem găsi indivizi calificaţi, care pot fi
utilizaţi în activităţile de învăţămînt şi de formare a celorlalţi deţinuţi).
O primă măsură în această direcţie este posibilă în penitenciarele cu resurse educative
limitate prin folosirea deţinuţilor care ştiu să citească, pentru a le explica altor deţinuţi regulile şi
regulamentele referitoare la închisoare, inclusiv şi normele de drept naţional şi internaţional.
Educaţia şi instruirea pot fi necesare şi pentru recîştigarea autorespectului condamnatului şi a
speranţei de reîntoarcere în societate.
Prevederile de bază privind organizarea instruirii generale a condamnaţilor se conţin în
art. CE al RM. Astfel, condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum şi
condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţămîntul secundar la dorinţă. La solicitarea
condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi creează
condiţii pentru învăţămîntul secundar profesional sau învăţămîntul superior.
In perioada susţinerii examenelor, condamnatul antrenat la muncă, beneficiază de
concediu în conformitate cu legislaţia muncii.
Pentru facilitarea procesului de instruire, în fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă
pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, alcătuită adecvat din literatură artistică şi de
instruire, iar condamnaţii sînt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se
completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare,
administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi
organizaţiilor interesate.
Crearea condiţiilor pentru învăţămîntul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea,
reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţămînt din sistemul penitenciar se efectuează în
modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului.
Obţinerea de către condamnaţi a unor studii în instituţiile penitenciare reprezintă un
ajutor administraţiei în munca educativă cu condamnaţii. Instruirea generală şi profesională are o
mare importanţă la corectarea condamnaţilor şi prevenirea altor infracţiuni din partea lor.
în situaţia în care cea mai mare parte, a condamnaţilor nu sînt antrenaţi în muncă,
instruirea devine una din ocupaţiile social- utile principale, destinată să-i abată pe condamnaţi de
la gînduri, intenţii şi fapte rele, acţiuni social periculoase.
Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen, ce duce
adesea la comiterea infracţiunilor. CE al RM prevede că în penitenciare se organizează, în mod
obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.
Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă şi dificilă, deoarece, pe
de o parte, această calificare se face în penitenciar care are o gamă restrînsă de profesiuni şi
îndrumători competenţi, iar pe de altă parte, este vorba despre persoane condamnate, care
ispăşesc o pedeapsă şi care nu pot să aibă în suficientă măsură grija calificării profesionale, ei
trebuie să şi muncească în “contul” pedepsei lor. în afară de aceasta, condamnatul îndemnat la
calificare profesională, trebuie să fie cunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptitudinilor,
înclinaţiilor pentru a se şti în ce direcţie să fie orientat profesional. De asemenea urmează de
ţinut cont de faptul că unii condamnaţi execută o pedeapsă de scurtă durată, cîteva luni, alţii o
pedeapsă de durată mijlocie, 1-2 ani. Problema este complexă şi trebuie căutate soluţii
diferenţiate, aceste rezolvări sînt condiţionate de situaţia condamnaţilor şi de condiţiile şi
posibilităţile penitenciarului.
În instruire sînt atraşi de regulă, condamnaţii care nu au o specialitate sau care au o
specialitate ce nu corespunde profilului acelui proces de producere în care condamnaţii urmează
să lucreze în penitenciar.
Formele de instruire depind de o serie de factori cum sînt:
- condiţiile de care dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate (existenţa
unor ateliere, secţii de producere, spaţii existente în penitenciare);
- particularităţile şi gradul de complexitate al diferitelor meserii (dezvoltarea
tehnică a acestora);
- prezenţa cadrelor de îndrumare etc.
Pentru condamnaţii la detenţie de pînă la 6 luni, calificarea profesională este mai dificilă,
fiindcă o meserie nu se poate învăţa într-un timp aşa de scurt. Pentru aceştia se poate face, în
schimb, o apropiere, o familiarizare, o practică profesională (condamnatul să fie pus să lucreze
într-o meserie, să ajute pe un muncitor calificat), urmînd ca după eliberare să urmeze un curs, o
şcoală profesională în vederea unei calificări profesionale complete.
în condiţiile în care condamnaţii rămîn în penitenciar un an sau doi, aceştia pot învăţa
meserii mai simple cum sînt: zidar, cizmar, tîmplar, fierar, croitor, sudor etc.
Condamnaţii care rămîn mai mult timp în penitenciar, ar putea însuşi meserii care
necesită o calificare mai înaltă şi anume: mecanic, instalator, electrician etc.
Dacă profesia este relativ simplă, ea poate fi însuşită lucrînd într-o brigadă cu specialiştii
de profilul respectiv. în cazurile în care pentru însuşirea noii specialităţi este necesară o oarecare
pregătire teoretică, pentru aceştia se organizează cursuri.
Pentru însuşirea unor profesii, care necesită transmiterea deprinderilor practice de la un
profesionist către cel ce învaţă, se organizează instruirea individuală (de ucenicie). Astfel, în
cadrul întreprinderilor sau şantierelor în care condamnaţii lucrează, un condamnat care
îndeplineşte condiţiile de a se califica sau recalifica (pregătire iniţială, aptitudini), este repartizat
pe lîngă un maistru, acesta avînd obligaţia de a-1 ajuta pe ucenic. Organizarea uceniciei se face
în aceleaşi sau aproape aceleaşi condiţii legale ca şi ucenicia în stare de libertate care este
prevăzută de art. 216-221 CM al RM, (durata, orele de lucru zilnic, specializarea etc.).
Alegerea profesiei se efectuează de către condamnaţi şi este absolut benevolă, în limitele
ofertei de specialităţi instruirea cărora este realizată în penitenciarul respectiv. Instruirea în
specialitate este un proces continuu, care oferă condamnaţilor fără specialitate posibilitatea de a
asimila în perioada executării pedepsei în locurile de detenţie a cîteva specialităţi conexe. In
acest scop administraţia instituţiei asigură condamnaţii cu încăperi speciale, cu baza materială
adecvată, literatură ştiinţifică şi tehnică, precum şi cu cadre de calificare înaltă. Este permisă
folosirea în calitate de profesori a specialiştilor din economia naţională şi a personalului
penitenciar pe bază contractuală.
Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului creează
condiţii şi elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor. Diplomele,
certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau
recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt recunoscute în condiţiile stabilite de
lege.