Apărarea persoanei şi, îndeosebi, a vieţii constituie o preocupare constantă, comună tuturor

sistemelor de drept. În orice orânduire socială viaţa a fost ocrotită de lege. Legea ocroteşte nu
numai interesul fiecărui individ de a trăi, de a-şi conserva şi prelungi viaţa, dar, mai ales,
interesul societăţii ca viaţa fiecărui om să fie păstrată şi respectată de ceilalţi, conservarea vieţii
indivizilor fiind hotărâtoare pentru existenţa societăţii care nu poate fi concepută decât ca
formată din indivizi în viaţă.
Fiecare grup social, din cele mai vechi timpuri, s-a preocupat să asigure prin toate mijloacele
ocrotirea vieţii indivizilor, fie că a apelat la reguli tradiţionale (cutumiare), la reguli religioase, la
reguli morale, fie la cele juridice. Dintre mijloacele juridice de apărare legea penală a avut, din
timpuriu, un rol tot mai important, dreptul penal fiind forma cea mai energetică de influenţare a
relaţiilor sociale şi de ocrotire a valorilor fundamentale ale societăţii.
Dreptul la viaţă reprezintă un drept definitoriu al fiinţei umane, iar Curtea Europeană îl
consideră una dintre valorile fundamentale ale societăţii noastre, dar şi în materia drepturilor
omului pe plan internaţional. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte în art.3
dreptul oricărei persoane la viaţă şi la inviolabilitate. Articolul 2 al Convenţiei europene prevede
că dreptul oricărei persoane la viaţă este protejat de lege, iar Pactul internaţional privitor la
drepturile civile şi politice stabileşte că dreptul la viaţă este inerent persoanei. În ceea ce priveşte
locul dreptului la viaţă în Constituţiile statelor lumii, el este consacrat expres de majoritatea
acestora.
Pentru asigurarea dreptului la viață, statului îi revin obligații precum: crearea unui mediu
ambiant sigur, a condițiilor de ocrotire a sănătății și de securitate a vieții.Totodată, statul, prin
instituțiile sale - poliția, procuratura, judecătoria, serviciile medicale și de asistență socială, de
ocrotire a drepturilor copiilor - zădărnicește acțiunile ce pun în pericol viața omului. Aceasta
înseamnă că, într-un stat democratic, oricine nu respectă dreptul altuia este tras la răspundere în
fața legii.
 Infracţiunile contra vieţii și sănătăţii persoanei reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în
Capitolul II al Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Acestea sunt fapte
prejudiciabile, săvârșite cu intenţie sau din imprudenţă, care vatămă sau pun în pericol – în mod
exclusiv sau în principal – relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea persoanei.
Omorul intenţionat (sau pur și simplu omorul) este lipsirea ilegală și intenţionată de viaţă
a unei alte persoane. Această definiţie a noţiunii de omor este aplicabilă tuturor infracţiunilor
săvârșite prin omor, prevăzute la art. 145-148 din CP al RM.
Omorul intenţionat poate fi săvîrşit în anumite circumstanţe agravante determinate, care conferă
faptei un grad sporit de pericol social şi o periculozitate mai mare a infractorului.
Privită în sine, asocierea mai multor persoane nu are vreo semnificaţie antisocială. Dimpotrivă,
spiritul de asociere în vederea realizării în comun a unor activităţi socialmente utile constituie un
fapt pozitiv, acest spirit fiind pus în serviciul unor scopuri folositoare atât membrilor grupării
respective, cât şi societăţii. Asocierea mai multor persoane nu este îngrădită decât atunci când
membrii acesteia urmăresc un scop antisocial, şi anume, săvârşirea de fapte care contravin
ordinii de drept. O faptă socialmente periculoasă poate fi săvârşită nu numai de către un singur
făptuitor, dar şi de doi sau mai mulţi făptuitori, existând astfel o pluralitate de făptuitori.
Din această perspectivă, în cazul infracţiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM – omorul
săvârşit de două sau mai multe persoane – periculozitatea socială sporită a omorului este
condiţionată de însăşi pluralitatea făptuitorilor, care dă acestora o mai mare forţă de acţiune, le
creează mai mari posibilităţi de a săvârşi şi a ascunde infracţiunea, totodată îi face să acţioneze
cu mai multă siguranţă şi îndrăzneală.
Săvîrşirea omorului de două sau mai multe persoane presupune trei ipoteze alternative:
1) săvîrşirea omorului de doi sau mai mulţi coautori;
2) săvîrşirea omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în
comun cu una sau mai multe persoane, care nu întrunesc aceste semne (de exemplu, nu au atins
vîrsta răspunderii penale, sunt iresponsabile etc.);
3) săvîrşirea omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, prin
intermediul unei persoane, care nu întruneşte aceste semne (de exemplu, nu a atins vîrsta
răspunderii penale, este iresponsabilă etc.).
În primul rînd, omorul se consideră săvîrşit de două sau mai multe persoane atît în cazul în
care la comiterea faptei au participat în comun doi sau mai mulţi coautori, în lipsa unei înţelegeri
prealabile între ei, cît şi în cazul în care la comiterea faptei au luat parte doi sau mai mulţi
coautori care s-au înţeles în prealabil despre săvîrşirea în comun a omorului
Lipsa sau prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori nu poate influenţa calificarea celor
săvîrşite în baza art.145 alin.(2) lit.i) CP al RM, dar poate fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei. În cazul ambelor varietăţi ale coautoratului la infracţiunea de omor –
coautoratul la infracţiunea de omor în prezenţa înţelegerii prealabile între făptuitori şi coautoratul
la infracţiunea de omor în lipsa înţelegerii prealabile între făptuitori – este posibilă manifestarea
fie a intenţiei directe, fie a intenţiei indirecte.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.145 alin.(2) lit.i) CP al RM, făptuitorii pot realiza simultan şi
integral latura obiectivă a infracţiunii de omor. Dar, la fel de posibil este ca făptuitorii să o
realizeze succesiv şi parţial (de exemplu, unul dintre făptuitori omoară prima victimă, iar al
doilea făptuitor omoară cea de-a doua victimă; împreună, cei doi făptuitori săvîrşesc omorul
asupra a două persoane). Important este ca aceşti făptuitori să ia parte la săvîrşirea, chiar şi
parţială, a infracţiunii de omor. Dacă omorul săvîrşit de două sau mai multe persoane presupune
atragerea unui minor la activitatea criminală sau instigarea acestuia la săvîrşirea omorului, atunci
prevederea de la art.145 alin.(2) lit.i) CP al RM trebuie aplicată alături de prevederea de la
art.208 CP al RM.

Nu există coautorat în cazul în care fiecare făptuitor acţionează independent şi în momente

diferite, lovind, din răzbunare, mortal, victima. Simpla prezenţă fizică a unei persoane alături de
făptuitor, la locul şi în momentul săvîrşirii de către acesta a omorului nu constituie coautorat, dar
ar putea constitui complicitate la infracţiunea de omor sub formă de sprijin moral acordat
agresorilor. Complice moral se consideră şi cel care dă sfaturi autorului cum să lipsească victima
de viaţă ori cel care strigă către autori, în timp ce aceştia lovesc victima , că victima “trebuie
omorîtă”.
Pe de altă parte, în cazul în care două sau mai multe persoane, acţionînd cu intenţia de a omorî
persoana, aplică fiecare numeroase lovituri victimei şi chiar dacă numai una din aceste lovituri s-
a dovedit a fi mortală, toate aceste persoane trebuie considerate coautori la infracţiunea de omor.
Dar nu pentru că este imposibil a stabili cine din ele a aplicat lovitura mortală, ci pentru că
coautorul voieşte să participe la săvîrşirea faptei în mod direct, material, pe cînd complicele
participă indirect, secundar, voieşte să participe ajutînd pe altul. Prin fiecare lovitură pe care
coautorii o aplică, ei doresc, implicit, ca una dintre ele să devină lovitură mortală. La săvîrşirea
infracţiunii prevăzute la art.145 alin.(2) lit.i) CP al RM poate lua parte şi o persoană care nu are
semnele subiectului infracţiunii. De aceea, săvîrşirea omorului de către o persoană, care
întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane, care nu
întrunesc aceste semne, intră sub incidenţa agravantei prevăzute la art.145 alin.(2) lit.i) CP al
RM. Noţiunea de “de două sau mai multe persoane” nu este nici pe departe echivalentul
noţiunilor “participaţie simplă” sau “participaţie complexă, presupunînd coautorul”. Noţiunea
“de două sau mai multe persoane”, în sensul consemnat la art.145 alin.(2) lit.i) CP al RM,
presupune pluralitatea de făptuitori. Iar aceşti făptuitori trebuie să aibă calitatea de autori
mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi (imediaţi) ai infracţiunii. Un singur autor al
infracţiunii, alături de o persoană care numai contribuie la săvîrşirea infracţiunii în calitate de
organizator, instigator sau complice, nu este suficient pentru a opera circumstanţa agravantă
prevăzută la art.145 alin.(2) lit.i) CP al RM.
O faptă socialmente periculoasă poate fi săvârşită nu numai de către un singur făptuitor, dar şi de
doi sau mai mulţi făptuitori, existând astfel o pluralitate de făptuitori. Din această perspectivă, în
cazul infracţiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM – omorul săvârşit de două sau mai
multe persoane – periculozitatea socială sporită a omorului este condiţionată de însăşi
pluralitatea făptuitorilor, care dă acestora o mai mare forţă de acţiune, le creează mai mari
posibilităţi de a săvârşi şi a ascunde infracţiunea, totodată îi face să acţioneze cu mai multă
siguranţă şi îndrăzneală.
Menţionăm că săvârşirea infracţiunii de omor de către două sau mai multe persoane trebuie
deosebită de ipoteza când mai multe persoane săvârşesc infracţiuni independente de omor, chiar
dacă ar exista o anumită conexitate (de exemplu, doi făptuitori efectuează focuri succesive de
armă asupra aceleiaşi victime, fiecare acţionând independent unul de altul). Deoarece lipseşte
voinţa şi conştiinţa de a coopera la săvârşirea infracţiunii de omor, se poate vorbi despre aşa-
numitul „lot de făptuitori”. Într-o asemenea situaţie, fiecare dintre făptuitori urmează a răspunde
în conformitate cu art.145 CP RM , însă fără invocarea dispoziţiei de la lit.i) alin.(2) a acestui
articol. Aceasta se explică prin faptul că lipseşte periculozitatea socială sporită a omorului,
condiţionată de pluralitatea făptuitorilor. Acţionând independent unul de altul, cei care alcătuiesc
lotul de făptuitori nu dispun de potenţialul coagulant care le-ar crea posibilităţi de a săvârşi şi a
ascunde infracţiunea, precum şi de a manifesta siguranţă şi îndrăzneală, care ar fi comparabile cu
posibilităţile vizând săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.
În primul rând, omorul se consideră săvârşit de două sau mai multe persoane în cazul în care la
comiterea faptei au participat în comun doi sau mai mulţi coautori. Conform alin.(2) art.42 CP
RM, se consideră autor al infracţiunii persoana care fie săvârşeşte în mod nemijlocit fapta
prevăzută de legea penală, fie săvârşeşte infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt
pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de
Codul penal. Această prevedere legală trebuie coroborată cu cea de la art.44 CP RM:
infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au participat în
comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a
infracţiunii.
Reiese că, în cazul coautoratului la infracţiunea de omor, două sau mai multe persoane fie
săvârşesc în mod nemijlocit omorul, fie săvârşesc infracţiunea dată prin intermediul persoanelor
care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze
prevăzute de Codul penal.
Pot fi deosebite două varietăţi ale coautoratului la infracţiunea de omor:
1) coautoratul la infracţiunea de omor în prezenţa înţelegerii prealabile între făptuitori;
2) coautoratul la infracţiunea de omor în lipsa înţelegerii prealabile dintre făptuitori. Lipsa sau
prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori nu poate influenţa calificarea celor săvârşite în
baza lit.i) alin.(2) art.145 CP RM. Totuşi, această circumstanţă poate fi luată în consideraţie la
individualizarea pedepsei.
De exemplu, nu a fost atestată înţelegerea prealabilă între făptuitori în speţele următoare: În
fapt, la 25.02.2006, seara, în satul Oxentia, raionul Dubăsari, B.I. a fost informat de o persoană
că, în stradă, tatăl său, B.A., împreună cu I.I, l-au întâlnit pe C.M. Auzind aceasta, B.I. s-a
îndreptat în direcţia indicată şi, ajungând la faţa locului, a văzut cum I.I. îl bătea pe C.M.
Intervenind în această bătaie, B.A. i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii şi picioarele.
Ulterior, la propunerea lui I.I., C.M. a fost urcat cu forţa într-o căruţă, iar cei trei făptuitori s-au
îndreptat în direcţia râului Nistru. Pe malul râului Nistru, I.I., B.I. şi B.A. au continuat să
maltrateze victima, aplicându-i multuple lovituri cu pumnii şi picioarele în diferite regiuni ale
corpului. Ca rezultat, în scurt timp, C.M. a decedat
; C.S., B.E. şi Ş.V În fapt, în noaptea de 08.05.2004, urmărind scopul sustragerii unor bunuri, cei
trei făptuitori au pătruns în curtea unei case de pe str. Doina, mun. Chişinău. Ei au bătut la uşa
casei din care a ieşit victima N.G. Atunci C.S., B.E. şi Ş.V. au început să-l bată, lovindu-l de
multe ori peste tot corpul. Victima a opus rezistenţă atacatorilor şi a strigat după ajutor. Aceasta
i-a provocat pe cei trei făptuitori, care l-au lovit pe N.G. cu cuţitul. Ca rezultat, acesta a decedat
Dimpotrivă, a fost identificată prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori în următoarele
speţe: B.R. În fapt, la 16.12.2005, aproximativ la ora 20.00, prin înţelegere prealabilă cu P.V.,
urmărind scopul de a sustrage miez de nucă, B.R. a intrat în punctul de colectare a miezului de
nucă, situat în s. Măcăreşti, raionul Ungheni. În acesta se afla paznicul I.F. După ce au
consumat împreună băuturi alcoolice, B.R. a cerut de la paznic să-i dea miez de nucă. Acesta l-a
refuzat, iar B.R. l-a lovit de câteva ori cu pumnul în faţă, doborându-l la pământ. Ulterior, B.R.
şi P.V. au luat trei saci cu miez de nucă, în valoare totală de 3500 lei. În vederea ascunderii
urmelor acestei sustrageri, cei doi făptuitori au decis să-l omoare pe I.F. În acest scop, l-au lovit
de mai multe ori cu un hârleţ şi cu un cuţit, cauzându-i vătămare gravă periculoasă pentru viaţă.
Ca rezultat, victima a decedat
 Considerăm că în cazul ambelor varietăţi ale coautoratului la infracţiunea de omor –
coautoratul la infracţiunea de omor în prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori şi
coautoratul la infracţiunea de omor în lipsa înţelegerii prealabile dintre făptuitori – este posibilă
manifestarea fie a intenţiei directe, fie a intenţiei indirecte. În opinia lui O.V. Belokurov, de
regulă, coautoratul la infracţiunea de omor în prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori
presupune manifestarea unei intenţii directe. Cu toate acestea, nu se exclude manifestarea unei
intenţii indirecte (de exemplu, atunci când făptuitorii, înţelegându-se „să-i aplice o corecţie”
victimei, o supun bătăii; în acest caz, producerea morţii victimei nu este dorită, fiind doar admisă
conştient)
Astfel, vom consemna că – în ipoteza coautoratului la infracţiunea de omor în lipsa înţelegerii
prealabile dintre făptuitori – omorul este comis de către două sau mai multe persoane care nu au
încheiat anterior un acord cu privire la săvârşirea infracţiunii în cauză. În ipoteza dată,
interacţiunea făptuitorilor începe în momentul demarării executării laturii obiective a infracţiunii
de omor sau în procesul de executare a laturii obiective a infracţiunii de omor. În asemenea
condiţii, gradul de coordonare a acţiunilor făptuitorilor nu poate fi decât unul nesemnificativ.
În acest plan, în opinia lui R.H. Kubov, coautoratul în lipsa înţelegerii prealabile dintre
făptuitori se distinge prin următoarele trăsături:
1) este caracteristic pentru infracţiuni situaţionale, a căror săvârşire cunoaşte o dezvoltare
spontană;
2) presupune manifestarea unei intenţii spontane de către făptuitori;
3) de cele mai multe ori, se exprimă în ataşarea aportului infracţional al unui făptuitor la aportul
infracţional al unui alt făptuitor, cel care a iniţiat săvârşirea infracţiunii;
4) este posibil doar până la momentul consumării infracţiunii
Pe de altă parte, în ipoteza coautoratului la infracţiunea de omor în prezenţa înţelegerii
prealabile dintre făptuitori, omorul este săvârşit de către două sau mai multe persoane care au
convenit anterior asupra conjugării eforturilor în scopul comiterii infracţiunii în cauză.
Înţelegerea prealabilă dintre făptuitori asigură un grad de coeziune mai înalt între aceştia. Până la
începerea săvârşirii infracţiunii, făptuitorii ajung la un acord cu privire la metodele şi mijloacele
de comitere a omorului, cu privire la repartizarea rolurilor în vederea săvârşirii omorului etc.
Sub acest aspect, are dreptate N.I. Klimenko, atunci când afirmă: „Înţelegerea prealabilă
vizând săvârşirea infracţiunii precede începerea executării laturii obiective a infracţiunii.
Sporirea gradului de pericol social în cazul coautoratului în prezenţa înţelegerii prealabile dintre
făptuitori (în comparaţie cu cel al coautoratului în lipsa înţelegerii prealabile dintre făptuitori)
este condiţionată anume de coordonarea prealabilă a eforturilor făptuitorilor, ceea ce le permite
să reflecteze minuţios asupra comiterii şi tăinuirii mai reuşite a infracţiunii, să se pregătească de
eventualele complicaţii în procesul de săvârşire a infracţiunii. În acest fel, înţelegerea prealabilă
mărturiseşte despre o mai mare coeziune la nivel subiectiv între participanţi, despre un grad mai
mare de organizare a activităţii infracţionale pe care o realizează
Înţelegerea prealabilă referitoare la săvârşirea omorului poate fi încheiată între făptuitori fie cu
mult înainte de săvârşirea acestei infracţiuni, fie nemijlocit înainte de lipsirea de viaţă a victimei.
Această circumstanţă nu are nici un impact asupra calificării celor comise în baza lit.i) alin.(2)
art.145 CP RM, însă poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei
După N.I. Klimenko, conţinutul înţelegerii prealabile dintre făptuitori poate varia în funcţie de
volum: de la un simplu acord cu privire la săvârşirea infracţiunii până la un acord detaliat care să
presupună elaborarea unui plan minuţios, precum şi repartizarea rolurilor pentru fiecare dintre
făptuitori. În orice caz, conţinutul înţelegerii prealabile trebuie să aibă un caracter determinat. De
aceea, înţelegerea prealabilă poate fi valabilă numai în raport cu acele activităţi care au fost
convenite de către făptuitori în procesul încheierii respectivei înţelegeri
În contextul examinat, este util să luăm în consideraţie următorul punct de vedere exprimat în
doctrina penală: „Nu poate fi considerat coautor la infracţiunea de omor persoana care nu a luat
parte la executarea laturii obiective a omorului, în pofida înţelegerii prealabile cu ceilalţi
făptuitori”. Această teză, corectă în plan conceptual, trebuie dezvoltată în sensul identificării
precise a soluţiei de calificare a faptei persoanei care nu a luat parte la executarea laturii
obiective a omorului, în pofida înţelegerii prealabile cu ceilalţi făptuitori. În acest mod, putem
deosebi următoarele trei ipoteze:
1) în acord cu art.56 CP RM, persoana, care a luat parte la pregătirea de infracţiunea de omor,
nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiunea dată, dacă a renunţat, benevol şi
definitiv, la săvârşirea acesteia, deşi era conştientă de posibilitatea săvârşirii infracţiunii de omor.
Persoana, care a renunţat de bună voie la săvârşirea infracţiunii de omor, poate fi supusă
răspunderii penale numai în cazul în care cele săvârşite de ea conţin elementele constitutive ale
unei alte infracţiuni decât omorul;
2) dacă – din cauze independente de voinţa persoanei, aceasta nu ia parte la executarea laturii
obiective a omorului, în pofida înţelegerii prealabile cu ceilalţi făptuitori – ea urmează să
răspundă pentru pregătirea de omorul săvârşit de două sau mai multe persoane, în baza art.26 şi
lit.i) alin.(2) art.145 CP RM;
3) dacă – din cauze independente de voinţa persoanei, aceasta nu ia parte la executarea laturii
obiective a omorului, în pofida înţelegerii prealabile cu ceilalţi făptuitori, însă contribuie la
săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau
instrumente ori înlăturare de obstacole etc. – ea urmează să răspundă pentru complicitatea la
infracţiunea de omor, în baza alin.(5) art.42 şi art.145 (cu sau fără invocarea lit.i) alin.(2)) CP
RM
În ordinea de idei analizată, este cazul să fie supuse investigării şi implicaţiile excesului de
autor asupra calificării omorului săvârşit de două sau mai multe persoane.
săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi
participanţi. Pentru excesul de autor, ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală”.
În alţi termeni, excesul de autor reprezintă situaţia când unul dintre făptuitori a depăşit limitele
intenţiei infracţionale unice pentru toţi făptuitorii şi a săvârşit infracţiunea în alţi parametri decât
cei conveniţi în procesul încheierii înţelegerii prealabile. Suntem de acord cu N.V.
Tolstopeatova, care opinează: „Acţiunile fiecăruia dintre făptuitori trebuie să aibă ca scop
realizarea rezultatului infracţional comun şi unic pentru toţi făptuitorii. În cazul atingerii unui alt
rezultat infracţional, trebuie să vorbim despre excesul de autor”. Astfel, spre deosebire de
coautoratul la infracţiune, excesul de autor presupune lipsa legăturii cauzale dintre acţiunile
făptuitorului, care admite excesul, şi acţiunile celorlalţi făptuitori.
Însă, excesul de autor trebuie diferenţiat nu numai în raport cu coautoratul la infracţiune, dar şi
în raport cu alte ipoteze. De exemplu, spre deosebire de lotul de făptuitori, în cazul excesului de
autor este obligatorie cooperarea făptuitorilor la etapa de pregătire de infracţiune sau de tentativă
de infracţiune, cooperare având la bază intenţia unică a tuturor făptuitorilor. De asemenea, spre
deosebire de eroarea de fapt, în cazul excesului de autor, făptuitorul depăşeşte conştient limitele
intenţiei infracţionale unice pentru toţi făptuitorii.
Putem distinge două forme ale excesului de autor:
1) excesul cantitativ de autor;
2) excesul calitativ de autor.
 În contextul examinării infracţiunii specificate la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM, considerăm
relevant următorul exemplu din practica judiciară, când unul dintre coautorii omorului a invocat,
fără temei, excesul de autor: D.S. a fost condamnat, printre altele, în baza lit.i) alin.(2) art.145
CP RM. În fapt, la 29.03.2009, aproximativ la ora 21.30, aflându-se pe teritoriul stânei de oi din
s. Zastânca, raionul Soroca, având intenţia de a omorî victima R.I., D.S. împreună cu P.V., i-au
aplicat acesteia multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în diferite părţi ale corpului. În timpul
bătăii, P.V. i-a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit de bucătărie în regiunea gâtului. Ulterior,
până la survenirea decesului, cei doi făptuitori au pus victima pe o plapumă, au dus-o la o groapă
din preajma stânei, unde permanent ardea focul, au aruncat-o în foc şi au plecat. Sentinţa de
condamnare a lui D.S. a fost atacată cu apel de către avocatul acestuia, care a solicitat casarea
sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care acţiunile lui D.S. să fie
recalificate potrivit art.323 CP RM, ca favorizare a infracţiunii. S-a susţinut că nu au fost
prezentate probe care ar confirma intenţia lui D.S. în comiterea omorului lui R.I.: D.S. nu a ştiut
despre intenţia lui P.V. şi nu a participat nemijlocit la săvârşirea omorului; concluzia instanţei
este bazată pe presupuneri; a avut loc un exces de autor. Prin decizia Colegiului penal al Curţii
de Apel Bălţi, apelul a fost respins ca nefondat, iar sentinţa instanţei de fond a fost menţinută. S-
a considerat întemeiată concluzia instanţei de fond privind intenţia unică a ambilor făptuitori de a
săvârşi omorul lui R.I.: deşi D.S. şi P.V. au conştientizat că R.I. dădea semne de viaţă, ei l-au
aruncat în foc
Astfel, s-a ajuns la concluzia că P.V. nu a săvârşit acţiuni infracţionale care să nu fi fost
cuprinse de intenţia lui D.S. Intenţia unică a lui D.S. şi P.V. de a-l lipsi de viaţă pe R.I. a fost
realizată, în parametrii conveniţi, de către ambii făptuitori. Deci, este întemeiată condamnarea
acestora conform lit.i) alin.(2) art.145 CP RM.
Următorul exemplu din practica judiciară este unul care nu se referă la excesul de autor, dar la o
chestiune conexă: S.N. a negat faptul participării sale la omorul victimei. Aceasta deşi la etapa
urmăririi penale, S.N. a explicat detaliat: cum s-a înţeles cu U. să săvârşească un atac asupra
victimei B., în scopul sustragerii bunurilor acesteia; cum au confecţionat în prealabil măşti şi s-
au înarmat cu o rangă de metal. Ajungând la uşa casei lui B., ambii au înţeles că victima se află
în casă, apoi au împărţit rolurile: U. a pătruns în casă pe fereastra din spate, iar S.N. – pe uşa de
la intrare. Speriată, victima s-a îndreptat spre ieşirea unde se afla S.N. În acest moment, U. a
lovit-o cu ranga în cap. După ce ea a căzut, au început a selecta obiectele de preţ ce urmau a fi
sustrase. La un moment, victima a încercat să se ridice, însă U. i-a mai aplicat câteva lovituri şi
ea a rămas nemişcată. După aceasta, ambii au încărcat obiectele sustrase în automobil şi le-au
adus în apartamentul lui U. La împărţirea bunurilor sustrase, S.N. şi-a primit partea sa.
După cum se poate vedea, numai U., nu şi S.N., i-a aplicat victimei loviturile mortale. În aceste
împrejurări, este oare întemeiat să i se incrimineze omorul intenţionat?
Pentru a răspunde la această întrebare, este util să reproducem o recomandare din pct.16 al
Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Ucrainei, nr.2 din 07.02.2003 „Cu privire la practica
judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei”: pentru omorul,
săvârşit de un grup de persoane în urma înţelegerii prealabile, poartă răspundere şi acele
persoane care, deşi nu au luat parte nemijlocit la cauzarea morţii victimei, totuşi erau legate de
ceilalţi participanţi prin intenţia unică de a lipsi de viaţă victima, executând măcar o parte din
activităţile pe care grupul le preconizase în vederea realizării acestei intenţii. În funcţie de
circumstanţele concrete, aceste activităţi pot consta în: aducerea victimei în stare de neputinţă,
astfel încât un alt participant la grup, profitând de această stare, să lipsească victima de viaţă;
înfrângerea rezistenţei victimei, astfel încât unui alt participant la grup să-i înlesnească săvârşirea
nemijlocită a omorului; înlăturarea piedicilor care, în situaţia concretă, fac imposibilă săvârşirea
nemijlocită a omorului de către un alt participant la grup sau îngreunează considerabil această
săvârşire; acordarea unui ajutor concret participantului la grup, care săvârşeşte nemijlocit
omorul, în momentul comiterii acestuia (de exemplu, prin transmiterea armei); supravegherea
victimei, altor persoane sau a ambianţei înainte de omor sau în momentul săvârşirii acestuia, în
scopul realizării intenţiei unice de a lipsi de viaţă victima etc.
Aplicând aceste recomandări ultimei dintre speţele reproduse, remarcăm validitatea lor: S.N. a
barat singura cale de refugiu a victimei B., pentru ca U. să-i poată cauza loviturile mortale. Chiar
dacă B. nu a decedat după prima lovitură, intenţia de a omorî este consemnabilă din start:
1) ca instrument al infracţiunii a fost folosită ranga;
2) lovitura a fost aplicată în cap. S.N. a admis, cel puţin, că U. va aplica lovitura anume în
această parte vitală a corpului.
Aşadar, S.N. a fost tras la răspundere întemeiat pentru săvârşirea omorului intenţionat. Dar ce
rol îndeplineşte acesta în procesul săvârşirii omorului intenţionat: coautor al infracţiunii sau
complice la infracţiune? la pct.9 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la
practica judiciară în cauzele despre omorul premeditat, nr.9 din 15.11.1993 , se menţionează: „…
în calitate de autori ai infracţiunii urmează a fi recunoscute persoanele care acţionau în comun, în
intenţia îndreptată spre săvârşirea omorului, şi au participat nemijlocit la procesul curmării vieţii
victimei”. În acelaşi timp, se menţionează: „Complici urmează să fie considerate persoanele care
nu au participat nemijlocit la curmarea vieţii victimei, dar ştiau despre intenţia executorului de a
săvârşi un omor şi conştient au contribuit … prin înlăturarea obstacolelor pentru săvârşirea
infracţiunii”.
În speţă, S.N. nu a executat o parte a laturii obiective a infracţiunii de omor. Nu este o situaţie
similară celei descrise în doctrina penală: „Întrucât modul ascuns al sustragerii este un semn
obligatoriu al laturii obiective a furtului, persoana care asigură modul ascuns al sustragerii (de
exemplu, cel care stă („de pază”) trebuie recunoscută coautor al infracţiunii de furt, nu însă
complice la această infracţiune” . Împiedicarea victimei să se refugieze (ca şi activităţile similare
acesteia) nu este un semn obligatoriu al infracţiunii de omor. La alin.(2) art.42 CP RM se
stabileşte: „Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de
legea penală, precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu
sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze
prevăzute de prezentul cod”.
S.N. nu a săvârşit fapta de omor în mod nemijlocit, nici nu a săvârşit infracţiunea prin
intermediul lui U. Mai mult, U. este pasibil de răspundere penală şi a fost tras la răspundere
penală. S.N. a contribuit la săvârşirea faptei de omor, rolul său reducându-se la cel de complice.
Această constatare nu se referă în nici un fel la ipotezele când, de exemplu, două sau mai multe
persoane, acţionând cu intenţia de a lipsi de viaţă, aplică fiecare numeroase lovituri victimei;
chiar dacă numai una din aceste lovituri a fost mortală, toate aceste persoane trebuie considerate
coautori. Dar nu pentru că este imposibil a se stabili cine dintre ele a aplicat lovitura mortală, ci
pentru că „coautorul voieşte să participe la săvârşirea faptei în mod direct, material, pe când
complicele participă indirect, secundar, voieşte să participe ajutând pe altul.
În această ordine de idei, A.T. Moldovan susţine: „Acţiunile coautorilor de executare nemijlocită
a infracţiunii nu trebuie să fie identice, fiind necesar să se completeze doar într-o acţiune unică.
Sunt acte de coautorat, spre exemplu, loviturile aplicate de mai multe persoane victimei
infracţiunii, dacă a existat o rezoluţie infracţională comună, de omor, chiar dacă nu toate
loviturile aplicate au fost mortale.
De asemenea și persoanele iresponsabile şi minorii care nu au atins vârsta răspunderii penale pot
săvârşi fapte socialmente periculoase împotriva persoanei, împotriva patrimoniului etc. Astfel de
persoane nu pot fi trase la răspundere penală. Cu toate acestea, subiectul infracţiunii, care a
săvârşit infracţiunea în comun cu asemenea persoane sau prin intermediul unor asemenea
persoane, trebuie să răspundă pentru infracţiunea săvârşită în grup. Caracterul cumulat al faptei
săvârşite în prezenţa pluralităţii de făptuitori, sporirea gravităţii urmărilor prejudiciabile produse
în urma unei astfel de fapte şi, implicit, sporirea gradului de pericol social al celor săvârşite în
prezenţa pluralităţii de făptuitori – toate acestea sunt prezente chiar dacă unii dintre făptuitori nu
sunt pasibili de răspundere penală. în contextul agravantei „de două sau mai multe persoane”,
faptele săvârşite denotă o periculozitate socială mai pronunţată a subiectului infracţiunii, decât în
cazul în care faptele ar fi săvârşite în coautorat. De aceea, ele trebuie să-şi găsească estimare
adecvată şi în planul individualizării pedepsei. În acest sens, subiectul, care săvârşeşte
infracţiunea împreună cu persoane care nu sunt pasibile de răspundere penală, îşi sporeşte
considerabil potenţialul în vederea atingerii rezultatului infracţional. Astfel de persoane îi
înlesnesc subiectului săvârşirea infracţiunii, ca şi cum ar acţiona un grup constituit numai din
subiecţi, dacă nu chiar mai rezultativ. În planul evaluării sociale, astfel de grupuri sunt realmente
infracţionale, deoarece, alături de infractorul real, din ele fac parte potenţiali infractori, care
ulterior vor deveni infractori. Pe lângă aceasta, astfel de infracţiuni sunt obiectiv percepute de
către victimă în calitate de infracţiuni comise în grup, deoarece pentru ea determinantă este
pluralitatea faptică a făptuitorilor, nu putinţa acestora de a fi subiecţi ai infracţiunii. În afară de
aceasta, persoana care întruneşte semnele subiectului infracţiunii este conştientă de faptul că
depoziţiile minorului sau ale persoanei iresponsabile, făcute într-un proces penal, nu vor fi la fel
de exacte, juste şi credibile ca ale unei persoane adulte şi responsabile. Pe calea ficţiunii juridice,
legiuitorul a considerat că la săvârşirea unei infracţiuni poate lua parte şi o persoană care nu are
semnele subiectului infracţiunii. De aceea, săvârşirea omorului de către o persoană, care
întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane, care nu
întrunesc aceste semne, intră sub incidenţa agravantei analizate.
 În concluzie, se poate menţiona că reprezintă manifestări ale realităţii obiective atât săvârşirea
omorului de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun cu una
sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne, cât şi săvârşirea omorului de către o
persoană, care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu
întruneşte aceste semne. Săvârșirea omorului de două sau mai multe persoane reprezintă o faptă
antisocială cu pericol social ridicat atunci când este savârșită prin înțelegerea prealabilă sau făra
o înțelegere,deoarece pluralitatea de autori permite o probalilitate mai mare a reușitei scopului
infractorilor.Săvârșirea omorului de două sau mai multe persoane reprezintă o faptă cu grad
sporit de pericolozitate socială, manifestată prin acțiunea intenționată de ucidere a unei persoane
in coautorat,cu o persoana ce nu este pasibilă de răspundere penală sau prin intermediul unei
asemena persoane,fapt ce denotă pericolozitatea persoanei sau apersoanelor ce savârșesc un
omor în asemenea circumstanțe.
Din acest motiv consider ca asemenea infractori prezinntă un pericol pentru societate din acest
motiv asemenea infractori trebuie să fie pedepsiți mai aspru,pentru ca asemenea infractiuni să fie
prevenite.
Omorul săvârșit de două sau mai multe persoane reprezintă una dintre cele mai periculoase
infracțiuni săvârșite contra vieții și sănătații persoanei și trebuie să fie pedepsită în modul
corespunzător.
 Ministerul educației al Republicii Moldova

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”

Facultatea: drept

Catedra: drept public

Lucru individual:
Tema:„Omorul săvârșit de două sau mai multe persoanei”

A verificat:Grecu Raisa,

Dr.,hab.,conf.,univ.;

A elaborate:Morari Cristina,

studentă anul III,gr.314,drept;

Chișinău 2018
Bibliografie:
1.Cod Penal al Republicii Moldova
2.Brînza S., Stati V., Drept penal: Partea specială, vol.I, Tipografia Centrală, Chişinău,
2011
3.Revista națională de drept nr. 4, 2012
4.Revista națională de dreptnr. 5, 2012
5.HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII
MOLDOVA Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile
săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al RM) nr. 11 din 24.12.2012
Cuprins:
1.Introducere
2.Agravanta de la art.145,alin(2),lit i),Omorul săvârșit de două sau mai multe personae
3.Varietăți a coautoratului la infracțiunea de omor
4.Spețe din practica judiciară
5.Trăsături a coautoratului în lipsa și în prezența înțelegerii prealabile dintre făptuitori
6.Excesul de autor
7.Concluzie