Tema : 10 MUNCA EDUCATIVĂ, INSTRUIREA GENERALĂ ŞI

PROFESIONALĂ A CONDAMNAŢILOR

§ 1. Principii generale privind organizarea muncii educative cu condamnaţii

Educaţia reprezintă o activitate de o complexitate aparte, specifică omului şi

societăţii, reflectînd şi exprimînd conştiinţa pedagogică a acestora. O asemenea
complexitate explică, pînă la un punct, faptul că în literatura de specialitate, dar şi
în limbajul comun, sunt vehiculate numeroase definiţii, abordări şi accepţiuni,
aflate uneori nu numai în raporturi de complementaritate, ci şi în situaţii de
adversitate.

În general, prin educaţie se înţelege un fenomen social general, permanent şi

continuu, în cadrul căruia se face un transfer de valori spirituale, politice, morale,
ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în scopul formării şi dezvoltării
personalităţii omului.

Educaţia înglobează în domeniul său şi recuperarea indivizilor cu conştiinţă

înapoiată şi, în ultimă instanţă, cu comportament deviant. Această componentă a
educaţiei este denumită reeducare. Deoarece forma flagrantă de manifestare a
deprinderilor antisociale o constituie infracţiunea, reeducarea îi vizează, în primul
rînd, pe cei condamnaţi la pedeapsa închisorii.

Importanţa pe care o are educaţia în dezvoltarea individuală şi comunitară;

faptul că un procent mare de persoane private de libertate nu au cunoscut decât
puţine experienţe educative eficiente şi că, din acest motiv, au nenumărate nevoi în
materie de educaţie; educaţia în penitenciar ajută la umanizarea penitenciarelor şi
la ameliorarea condiţiilor de detenţie; educaţia în penitenciar este un mijloc
important de facilitare a întoarcerii persoanei private de libertate în societate.

În acest sens Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei recomandă că

toate persoanele private de libertate trebuie să aibă acces la educaţie: educaţie de
bază, formare profesională, activităţi de creaţie şi culturale, educaţie fizică şi sport,
educaţie socială şi posibilitatea de a frecventa o bibliotecă.

Administraţia penitenciară trebuie să depună toate eforturile pentru a nu

admite degradarea fizică, morală şi psihică a deţinuţilor. Nu este suficient ca
administraţia penitenciară să aibă un comportament uman şi nepărtinitor față de
deţinuţii. Se cere a realiza un complex de activităţi care ar permite dezvoltarea, în
direcţie bună, a personalităţii celui deţinut.
 Reglementarea strictă a activităţii instituţiilor penitenciare are un potenţial
educativ pozitiv. Acest fapt contribuie la cultivarea respectului faţă de lege,
cerinţele şi tradiţiile societăţii, formează disciplina şi responsabilitatea, precum şi
aptitudini de a-şi coordona propriile necesităţi şi posibilităţi cu cele ale altor
persoane.

Procesul de reeducare a condamnaţilor este deosebit de complex dar, pentru

îndeplinirea scopurilor sale, legea penală pune la dispoziţie mijloace prin
intermediul cărora acţionează asupra transformării conştiinţei condamnaţilor dintre
care cel mai important este munca productivă. Totuşi munca social-utilă nu poate fi
unica în realizarea sarcinilor reeducării condamnaţilor. Pe lîngă muncă, legiuitorul
a prevăzut o serie de acţiuni socioeducative, instruirea generală şi profesională a
condamnaţilor.

Procesul de corijare a condamnaţilor în instituţiile penitenciare se realizează

într-un mediu nefavorabil din punct de vedere pedagogic, cum ar fi concentrarea
unui număr mare de persoane cărora le sînt caracteristice anumite vicii morale. O
astfel de atmosferă face dificil procesul de cultivare a calităţilor morale, deoarece
micromediul instituţiei penitenciare se manifestă ca un factor socialpsihologic
negativ care diminuează eficacitatea influenţării educative asupra condamnaţilor.

În locurile de detenţie există o colectivitate eterogenă de oameni care au

vîrste, profesii şi sexe diferite, cu un nivel variat de instruire şi cultură, proveniţi
din diverse medii sociale, cu o activitate infracţională îndelungată sau aflîndu-se la
prima faptă, cu diverse caractere şi trăsături individuale, mai mult sau mai puţin
receptivi la acţiunea de reeducare, avînd un singur element comun: încălcarea
legilor şi normelor de convieţuire socială. În asemenea condiţii, acţiunile
socioeducative şi instruirea profesională trebuie să îndeplinească anumite cerinţe:

– asigurarea unui conţinut corespunzător acţiunilor socioeducative;

– particularizarea acţiunilor socioeducative;

- adoptarea unei metodologii corespunzătoare gradelor de receptivitate şi de

evoluţie a condamnaţilor;

– conducerea unor activităţi socioeducative de specialişti civili din domeniul

psihosociologiei;

– asigurarea unor condiţii materiale şi organizatorice necesare.

Pînă în prezent, educarea condamnaţilor era bazată pe sistemul sovietic de

educare colectivă, elaborat detaliat de A. Makarenko, ideile căruia au fost
dezvoltate de V. Suhomlinski, care, la rîndul său, a stabilit un şir de principii ale
educării individuale pe baza colectivului, prin intermediul colectivului şi pentru
colectiv. Una din particularităţile sistemului penitenciar actual constă în stimularea
parţială şi unilaterală a corijării persoanei în care unele procese (care au loc în
instituţiile penitenciare) contribuie la reeducarea condamnaţilor, iar altele frînează
acest proces.

Eliminarea acestor contradicţii se poate efectua nu atît prin perfecţionarea

unor mijloace de corijare şi reeducare în parte, cît prin crearea unui sistem
complex, adecvat structurii social-psihologice a personalităţii. Eficienţa muncii
educative depinde în mare măsură de stabilirea unui contact psihologic cu
deţinutul. Dar un asemenea contact este realizabil doar atunci cînd educatorul
cunoaşte bine particularităţile individuale ale condamnatului, orientările şi
interesele actualizate ale acestuia.

În aceste condiţii, activitatea de reeducare a celor care au încălcat

prevederile legilor şi normelor de convieţuire socială presupune din partea
personalului cunoştinţe aprofundate de psihologie.

Prin toată activitatea sa, educatorul trebuie să faciliteze apropierea de el a

deţinutului, să stabilească relaţia dintre infracţiune şi constantele personalităţii
acestuia, să pregătească terenul unei noi raportări la valorile sociale după
executarea pedepsei. Pentru atingerea acestor obiective sunt necesare calităţi
psihologice deosebite.

Astăzi, cînd metodele obişnuite şi învechite nu pot oferi rezultate

satisfăcătoare în educarea condamnaţilor, s-a creat situaţia cînd devine posibil şi
necesar studierea şi crearea unui sistem de reeducare a delincvenţilor în baza unor
metode care ar corespunde noilor realităţi. Astfel, potrivit Concepţiei reformării
sistemului penitenciar pe anii 2004- 2020 din 31.12.2003, reorganizarea activităţii
legate de educarea condamnaţilor se va efectua în vederea realizării următoarelor
obiective:

– asigurarea priorităţii valorilor social-umane în cadrul tuturor direcţiilor de

activitate educativă desfăşurată cu condamnaţii, cultivîndu-le colaboratorilor
sistemului penitenciar aptitudini de muncă individuală şi diferenţiată cu
condamnaţii în funcţie de gradul de pericol pe care aceştia îl prezintă pentru
societate, precum şi a unei atitudini binevoitoare faţă de condamnaţi în baza
principiilor legalităţii, umanităţii şi parteneriatului;

– asigurarea unui tratament individual diferenţiat, ţinîndu-se cont de gradul

de pericol pe care îl prezintă condamnaţii pentru societate şi de rebutul pedagogic;
 implementarea metodelor pedagogice şi psihologice moderne în procesul
educaţional, orientate spre corijarea condamnaţilor;

– crearea condiţiilor şi posibilităţilor pentru realizarea năzuinţelor

condamnaţilor de corijare şi autoperfecţionare prin conştientizarea vinovăţiei şi
daunei aduse altor persoane în vederea corijării propriului comportament
neadecvat;

– păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale ale condamnaţilor,

satisfacerea cerinţelor lor spirituale;

– organizarea orientării şi pregătirii profesionale a condamnaţilor care nu

posedă profesii (meserii) şi a învăţămîntului mediu de cultură generală, dirijarea
activităţii educative spre formarea şi dezvoltarea aptitudinilor pentru activităţile
social-utile;

– direcţionarea întregului potenţial al colaboratorilor instituţiei spre

utilizarea permanentă a metodelor psihopedagogice de influenţare a condamnaţilor
prin diferite activităţi: muncă, instruire, odihnă, creaţie;

– îmbunătăţirea activităţii bibliotecilor din cadrul instituţiilor penitenciare

prin asigurarea lor cu literatură juridică, artistică şi religioasă, care contribuie la
ridicarea nivelului de cunoştinţe juridice, la dezvoltarea intelectuală şi
culturalartistică a deţinuţilor.

Munca educativă în instituţiile penitenciare este reglementată de art. 242 CE

al RM, secţiunile 31-36 din Statut şi se organizează conform programelor elaborate
de către Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei. Fiind unul
din principalele mijloace de corijare a condamnaţilor, ea este direcţionată spre
familiarizarea lor cu valorile general-umane, respectarea legii, cultivarea
deprinderilor social-utile, ridicarea conştiinţei şi nivelului lor cultural.

Administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor administraţiei

publice şi asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială necesară
pentru asigurarea muncii educative cu condamnaţii. Munca educativă cu
condamnaţii se efectuează diferenţiat, în funcţie de tipul penitenciarului şi de
regimul de detenţie stabilit, precum şi în conformitate cu programul penitenciar
model, programul penitenciar de bază al instituţiei respective şi programul
individual al deţinutului.

Totodată, se va ţine cont de particularităţile individuale ale persoanei

condamnatului, utilizîndu-se instrumente de influenţă individuală sau în grup, în
baza metodelor psihopedagogice, precum şi alte activităţi planificate şi organizate
în cadrul Consiliului educatorilor, a cărui activitate este reglementată prin ordinul
directorului DIP. Participarea condamnatului la acţiuni educative se ia în
considerare la determinarea gradului său de corijare, precum şi la stabilirea
măsurilor de stimulare. În ordinea de zi a penitenciarului pot fi prevăzute măsuri
educative, participarea la ele fiind obligatorie pentru condamnaţi.

§ 2. Formele de organizare a muncii educative cu condamnaţii

Munca educativă, fiind o categorie psihopedagogică, include un spectru larg

de mijloace, forme şi metode de influenţare a condamnaţilor care se aplică ţinînd
cont de calităţile lor personale, de caracterul şi gravitatea infracţiunii comise,
precum şi de comportamentul lor pe parcursul ispăşirii pedepsei.

Formele principale ale muncii educative cu condamnaţii, prevăzute de

legislaţie (pct. 411 din Statut), sînt: activităţile educative, instruirea profesională,
activităţi de creaţie, activităţi spirituale (religioase), consiliere psihologică,
asistenţă socială, activităţi sportive, frecventarea bibliotecilor, activităţi în timpul
liber, activitate de profilaxie individuală.

De asemenea, putem numi şi astfel de activităţi importante cum ar fi:

activitatea de muncă, educarea conştiinţei de drept, munca de agitaţie şi
explicativă. Astfel, potrivit art. 242 alin. (2) CE al RM, pentru realizarea procesului
de educaţie şi tratament aplicat condamnaţilor, administraţia penitenciarului: a)
aplică programe de formare ce vizează dezvoltarea personalităţii condamnatului,
formarea deprinderilor şi oferirea cunoştinţelor ce îi vor permite să se reintegreze 
în societate; b) implementează programe psihosociale care vor condiţiona
schimbarea comportamentală pentru îmbunătăţirea capacităţilor condamnaţilor şi
abordarea problemelor specifice care ar fi putut să influenţeze comportamentul
delincvent; c) desfăşoară activităţi culturale şi sportive pentru întărirea
comportamentului prosocial; d) acordă asistenţă psihologică în scopul reabilitării
psihosociale şi reintegrării în societate a condamnaţilor; e) acordă asistenţă socială
condamnaţilor în rezolvarea problemelor legate de situaţia lor socială sau viaţa
personală; f) asigură desfăşurarea activităţilor cu caracter religios; g) desfăşoară şi
alte activităţi necesare în scopul reintegrării sociale a condamnaţilor. În procesul
educativ cu condamnaţii se utilizează mai multe metode: convingerea, deprinderile,
impunerea, încrederea. Fiecare din metodele menţionate are caracterul său
pedagogic, preconizat pentru un anumit efect de educare.

Cheia succesului în educarea pedagogică o constituie alegerea

corespunzătoare a complexului sau sistemului respectiv de metode. Totodată, este
necesar de menţionat că nu pot fi realizate toate obiectivele pedagogice propuse
doar prin utilizarea unei singure metode.

Munca educativă se efectuează în încăperi speciale, sub supravegherea

reprezentanţilor personalului penitenciar. În regim iniţial şi comun în penitenciare
de tip închis, în regim iniţial în penitenciare de tip semiînchis, în celulele în care se
deţin condamnaţii la detenţiune pe viaţă, precum şi în celulele izolatorului
disciplinar munca educativă este efectuată nemijlocit în celule. Educaţia prin
activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a orientării ferme spre
munca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece o mare parte din
condamnaţi este convinsă că munca cinstită nu le asigură bunăstarea, de aceea,
cred ei, este mai convenabil să fure, să jefuiască, să mintă, să ducă o viaţă uşoară,
desfrînată şi antisocială.

Liderii lumii criminale concep munca cinstită ca o încălcare a „tradiţiilor”, a

„codului deontologic al hoţilor”. Educaţia prin muncă trebuie să fie opusă acestei
poziţii amorale, distrugătoare pentru persoană şi societate. Prin diferite metode
condamnatul trebuie convins că munca cinstită în locurile de detenţie şi după
liberare este singura cale corectă pentru el acceptată de societate şi prin care poate
să evite recidiva infracţiunilor. Totodată, se cuvine de menţionat că o problemă a
educării prin muncă este lipsa locurilor de muncă în penitenciare.

O altă formă a muncii educative este formarea conştiinţei de drept la

condamnaţi, explicarea legislaţiei avînd ca scop formarea unei culturi juridice, a
stimei faţă de lege şi a tendinţei de respectare strictă a ei. Educaţia juridică are o
mare importanţă, fiindcă anume din cauza încălcării legii condamnaţii au ajuns în
locurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai ales minorii, declară că, dacă ar fi
cunoscut legea şi consecinţele încălcării ei, nu ar fi încălcat-o niciodată.

Educaţia juridică eficientă constituie una din garanţiile prevenirii recidivei

infracţiunilor în timpul executării pedepsei şi după eliberarea din penitenciare. Din
acest considerent, în penitenciare este implementat Programul de iniţiere a
deţinuţilor în domeniul ştiinţelor sociojuridice.

Programul se realizează prin familiarizarea condamnaţilor cu prevederile

Constituţiei, analiza drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor constituţionale ale
cetăţenilor, importanţa lor pentru societate, studierea legislaţiei penale, de
procedură penală, execuţional-penală, altor legi, formarea pe baza seminarelor,
discuţiilor, lecţiilor practice a deprinderilor respectării normelor juridice,
capacităţilor de a rezolva problemele vieţii fără încălcarea legii. Una din
dificultăţile existente în procesul de educaţie juridică a condamnaţilor este lipsa în
bibliotecile penitenciarelor a literaturii juridice noi şi a cadrelor calificate. În
condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele importante de influenţă
educativă asupra condamnaţilor o constituie munca de informare şi explicativă.

Astfel, în penitenciar un rol important îl are informaţia vizuală care are

sarcina de a explica condamnaţilor cerinţele legislaţiei execuţional-penale a RM,
Statutului executării pedepsei, drepturile şi obligaţiile persoanelor care îşi ispăşesc
pedeapsa, precum şi normele de comportament şi regimul de detenţie, cultivînd
astfel condamnaţilor tendinţa spre un comportament adecvat. Textul informaţiei
vizuale trebuie să fie accesibil, laconic şi concret. Eficacitatea informaţiei vizuale
depinde de faptul cît este de informativă, actuală, operativă şi estetic prezentată.
Materialul textual şi ilustrativ se plasează pe standuri (planşete), luînd în
considerare ca acesta să fie uşor asimilat. Schiţele informaţiei vizuale se aprobă de
şeful adjunct pentru munca educativă al instituţiei, care este responsabil personal
de conţinut şi de prezentarea estetică. Informaţia vizuală este afişată în sectorul
locativ, în club şi bibliotecă, în localul sectorului şi teritoriului aferent, în biroul
şefului de sector, în carantină, în sectorul de producere al instituţiei, precum şi în
încăperile de întrevedere a rudelor cu condamnaţii.

Spre exemplu, nomenclatorul informaţiei vizuale în sectorul locativ

cuprinde următoarele date: regimul zilei în instituţia penitenciară; orele de primire
a condamnaţilor de către administraţia instituţiei; panoul pentru ziarele republicane
şi locale; ziarul de perete al instituţiei, standul „informaţii”; standuri, panouri şi
lozinci care elucidează sarcinile înaintate condamnaţilor; motourile şi aforismele
persoanelor ilustre, care contribuie la procesul de corijare şi reeducare a
condamnaţilor; drepturile şi obligaţiile condamnaţilor (art.169, 170 CE al RM);
extrase din prevederile CE al RM etc. Un mijloc eficient al muncii educative cu
condamnaţii îl constituie activitatea culturală şi sportivă cu caracter de masă.
Astfel, în penitenciare pot fi organizate cercuri artistice de amatori, ale căror
prezentări, concerte şi spectacole se desfăşoară în cadrul instituţiei respective.
Administraţia este în drept să permită, la solicitarea condamnaţilor, organizarea
concertelor cu plată din contul acestora.

De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în

cinematograf, precum şi transmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a
penitenciarului. Periodicitatea rulării filmelor este stabilită de către administraţia
penitenciarului, în funcţie de comportamentul deţinuţilor şi asigurarea tehnico-
materială a penitenciarului, însă cel puţin o dată pe săptămînă. Suplimentar, se
permite proiectarea filmelor de cinematograf în zilele de sărbătoare. Pentru
persoanele deţinute în celulele izolatorului disciplinar proiectarea filmelor este
interzisă. Condamnaţii pot viziona emisiuni televizate, al căror timp de vizionare
este determinat de regimul zilei, durata vizionării limitîndu-se în zilele de muncă la
6 ore, iar în zilele de odihnă şi de sărbătoare – la 8 ore.

Încăperile de locuit, cluburile, bibliotecile, camerele pentru munca

educativă, celulele în izolatoare de urmărire penală, saloanele unităţilor medicale
sînt radioficate. Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este
nelimitat. Schimbarea cărţilor în regim iniţial şi comun în penitenciarele de tip
închis, în regim iniţial în penitenciarele de tip semiînchis, în izolatoarele de
urmărire penală, în celulele izolatorului disciplinar, precum şi deţinuţilor pe viaţă
se efectuează cel puţin o dată la 10 zile. În funcţie de dotarea unităţii, la dispoziţia
deţinuţilor pot fi puse jocuri de masă în conformitate cu normele stabilite. De
asemenea, deţinuţilor li se poate permite, în funcţie de tipul penitenciarului,
regimul de detenţie şi comportamentul acestora, folosirea propriilor figuri de şah,
domino, table, mingi, palete şi mingi de tenis sau de badminton.

Pe teritoriul fiecărei instituţii se amenajează locuri corespunzător amenajate

şi terenuri sportive. În scopul asigurării mai eficiente a ocupării timpului liber al
condamnaţilor, perfecţionării continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică,
propagării culturii fizice, sportului şi unui mod de viaţă sănătos în penitenciare este
implementat Programul cu privire la organizarea educaţiei fizice şi sportului cu
condamnaţii – Prosport.

Programul se realizează pentru condamnaţii care execută pedeapsa în

penitenciarele de tip deschis (pentru toate regimurile de detenţie) şi în
penitenciarele de tip închis şi semiînchis (pentru regimurile comun şi de
resocializare). În penitenciare sînt organizate diferite competiţii sportive,
spartachiade şi alte activităţi cu caracter sportiv în cadrul cărora pot fi desfăşurate
următoarele acţiuni sportive: minifotbal, volei, tenis de masă, şah şi jocul de dame,
tragerea odgonului, ridicarea halterelor, ridicarea la bară, gimnastică, victorine
sportive, alergări la distanţa de 60 de metri, aruncarea greutăţii, sărituri în lungime.
Colectivelor de condamnaţi care s-au plasat pe locurile premiate li se acordă
fanioane comemorative, diplome, premii băneşti. Participanţii la spartachiadă,
învingătorii la competiţiile individuale la un compartiment concret al programei se
disting cu premii comemorative.

O importanţă deosebită în influenţa educativă asupra condamnatului o are

munca de profilaxie individuală, care se efectuează în baza studierii persoanei
condamnatului, ţinîndu-se cont de fapta săvîrşită, vîrsta, studiile, specialitatea,
confesiunea şi de alte particularităţi ale personalităţii acestuia. Acţiunile educative
în sector sau în limitele instituţiei nu pot să producă un efect considerabil în
educarea deţinuţilor dacă ele nu sînt combinate cu munca individuală, cu un sistem
de convorbiri individuale. Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza
realizărilor medicinii, ştiinţei psihologice şi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice
şi metodice elaborate de psihologia şi pedagogia penitenciară. Într-o mare măsură
activitatea individuală se efectuează în sector, dar, totodată, şi toţi ceilalţi
funcţionari sînt obligaţi să efectueze munca educativă după principiul: „fiecare
colaborator este educator.

În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane,

în rîndurile deţinuţilor sînt promovate programe educative în baza asociaţiilor cu
interese comune a căror realizare urmează a fi asigurată prin intermediul grupelor
de iniţiativă, cluburilor (pct. 413 din Statut), constituite din persoane care au o
bună reputaţie şi respectă regimul de detenţie în penitenciar. Acestea reprezintă
formaţiuni de autoadministrare ce acţionează sub conducerea administraţiei şi au
drept sarcini următoarele obiective: acordarea de ajutor condamnaţilor în
dezvoltarea lor spirituală, profesională şi fizică; dezvoltarea iniţiativei utile a
condamnaţilor, exercitarea influenţei pozitive la corijarea condamnaţilor;
participarea la organizarea muncii, traiului şi odihnei condamnaţilor; acordarea de
ajutor administraţiei instituţiei în menţinerea disciplinei şi ordinii; crearea unor
relaţii normale între condamnaţi, acordarea ajutorului social condamnaţilor şi
familiilor lor. În faţa grupelor de iniţiativă a condamnaţilor pot fi puse şi alte
sarcini, care nu contravin scopurilor, ordinii şi condiţiilor de ispăşire a pedepsei.

Condamnaţii care fac parte din grupele de iniţiativă nu se folosesc de

înlesniri suplimentare şi nu pot să aibă împuternicirile administraţiei instituţiei
penitenciare. În instituţiile penitenciare sînt create, de asemenea, consilii ale
sectoarelor şi ale penitenciarelor din care fac parte condamnaţi care se
caracterizează pozitiv. Componenţa consiliilor sus-numite se alege la adunările
generale ale condamnaţilor ori ale reprezentanţilor lor şi sînt aprobate de către
şeful instituţiei.

Consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor îşi organizează activitatea

conform planurilor acceptate la şedinţa consiliului şi aprobate de şeful sectorului
sau cel al instituţiei. În componenţa consiliilor colectivelor se formează secţii pe
direcţiile principale ale activităţii lor: de profilaxie a delictelor, de producere, de
instruire generală, de instruire profesională, de cultură fizică şi sport, de activitate
culturală, de sanitărie etc. Deşi au un anumit grad de independenţă, organizaţiile de
iniţiativă ale condamnaţilor activează totuşi sub conducerea şi controlul permanent
al administraţiei penitenciarului. Hotărîrile lor nu sînt valabile fără aprobarea
şefului de sector sau al instituţiei.
 Ele pot îndeplini cu succes sarcinile puse în faţa lor numai în cazul în care
sînt organizate pe principiile strict determinate de lege şi activează în limitele
împuternicirilor stabilite. Printre alte forme ale muncii educative cu condamnaţii,
menţionăm organizarea măsurilor de familiarizare a lor cu valorile spiritual-
religioase, influenţa opiniei publice şi a serviciului de probaţiune penitenciară
asupra deţinuţilor, educaţia politico-ideologică, estetică, economică şi ecologică.

Un rol activ în ultimii ani în educarea condamnaţilor îl are Biserica, diferite

asociaţii religioase, care exercită o influenţă benefică asupra credincioşilor şi altor
condamnaţi care au nevoie de susţinere morală, ajutor spiritual pe calea căinţei
pentru infracţiunea săvîrşită şi alegerii unui mod de viaţă social-util. Activitatea
preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia activităţii
de reabilitare, de resocializare şi de transmitere către societate a celor care au
încălcat legea penală şi cea morală.

Deţinutul este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o

religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate
cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia
profesată. În acelaşi timp, realizarea dreptului la libertatea conştiinţei şi libertatea
confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile altor persoane. Deţinuţilor
li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la oficierea serviciilor
divine, să folosească cărți religioase şi obiectele de cult, să primească literatură, să
corespondeze cu adepţii de idei, să desfăşoare ritualuri religioase.

Administraţia penitenciarului, în măsura posibilităţilor, pune la dispoziţia

deţinuţilor încăperi speciale şi creează condiţiile necesare pentru întrevederile cu
clericii şi desfăşurarea ritualurilor. Măsurile religioase, cu excepţia mărturisirii, se
desfăşoară, de regulă, în prezenţa personalului penitenciar. Opinia publică, prin
intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice, organizaţiilor necomerciale,
reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice înfiinţate pe bază de interese
comune, concepţii politice şi interese confesionale, precum şi al consiliilor
sectoarelor şi ale penitenciarelor, constituie o modalitate de resocializare a
deţinuţilor prin influenţa educativă şi profilactică exercitată asupra individului.

Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică

sînt: întîlnirile cu condamnaţii, practicarea ritualurilor religioase legal admise,
citirea lecţiilor, demonstrarea filmelor de cinematograf şi video, organizarea şi
prezentarea concertelor, disputelor şi conferinţelor, precum şi referinţele în
mijloacele mass-media privind viaţa şi activitatea acestora în instituţiile
penitenciare.
 Organizaţiile menţionate pot înainta administraţiei penitenciare demersuri
privind acordarea ajutorului umanitar deţinuţilor sau penitenciarului, ajutorului la
plasarea deţinuţilor în cîmpul muncii şi la aranjarea traiului după eliberarea din
detenţie. Având în vedere faptul că corijarea condamnatului reprezintă unul din
scopurile pedepsei penale, iar comanditarul social al rezultatului scontat sînt statul
şi societatea, putem conchide că ei sînt şi principalii actori cointeresaţi în atingerea
respectivului scop.

În acest sens, este important de a înţelege că doar eforturile din partea

administraţiei sau organului care execută pedeapsa penală nu sunt suficiente. De
aceea atragerea în respectiva activitate a societăţii şi a instituţiilor societăţii civile
este foarte importantă. De asemenea, administraţia penitenciară favorizează
contactele condamnaţilor cu colaboratorii organelor de probaţiune şi cu
reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau
psihologică condamnaţilor, contribuind astfel la adaptarea şi la reintegrarea lor
socială. Prin probaţiune penitenciară se înţelege o totalitate de activităţi
socioeducative desfăşurate în penitenciar şi de activităţi de pregătire pentru
liberarea persoanelor din locurile de detenţie.

Potrivit pct. 442 al Statutului, activitatea de probaţiune penitenciară are drept

scop crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor condamnaţilor cu familia sau
rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care ar conduce la: reabilitarea
deţinutului, prevenirea comiterii pe viitor a unor infracţiuni, pregătirea deţinutului
pentru eliberare (la termen sau liberare condiţionată înainte de termen), dezvoltarea
şi consolidarea abilităţilor sociale, cognitive sau de autocontrol ale deţinutului,
utilizarea în mod constructiv a timpului petrecut în penitenciar, informarea asupra
factorilor care decid liberarea condiţionată înainte de termen, precum şi
posibilităţile de resocializare şi reabilitare a acestora.

În cadrul probaţiunii penitenciare, şi anume în perioada de pregătire către

liberare, se elaborează şi se aplică persoanelor aflate în locurile de detenţie
programe de educaţie civică, etică şi morală, de instruire profesională, de muncă
educativă.

Organul de probaţiune, în colaborare cu administraţia penitenciarului, poate

contribui la stabilirea de contacte oficiale preliminare cu instituţii specializate în
vederea creării unor posibilităţi de pregătire profesională, de reciclare şi de
perfecţionare profesională în conformitate cu cerinţele pieţei forţei de muncă; la
stabilirea de contacte oficiale preliminare cu agenţiile pentru ocuparea forţei de
muncă în vederea oferirii de informaţii veridice condamnaţilor despre locurile de
muncă vacante şi despre alegerea unui loc de muncă corespunzător, în vederea
facilitării înregistrării lor la oficiul forţei de muncă; la stabilirea de contacte cu
agenţii specializate pentru facilitarea închirierii de locuinţe, la cererea persoanelor
care nu au rude sau alte legături sociale; la stabilirea de contacte cu agenţii
specializate pentru facilitarea plasării persoanelor de vîrstă înaintată şi a invalizilor
în instituţii de plasament, la cererea lor; la elaborarea şi perfecţionarea unor
programe de scurtă şi de lungă durată privind adaptarea socială a persoanelor care
urmează a fi liberate din locurile de detenţie (pct. 443 din Statut). Drepturile,
obligaţiile şi competenţele organelor de probaţiune sînt reglementate de Legea nr.
8-XVI din 14 februarie 2008 cu privire la probaţiune şi Hotărîrea Guvernului nr.
827 din 10 octombrie 2010 „Privind organizarea şi funcţionarea organelor de
probaţiune”. Educaţia politico-ideologică a condamnaţilor se bazează pe ideologia
trasată de Constituţia RM, pe ideile umanismului şi democraţiei. Condamnaţilor le
sînt explicate ideile politice pe care se bazează Constituţia, trăsăturile de bază ale
sistemului politic şi economic al RM, ale structurii de stat, împuternicirile
Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului şi altor instituţii ale puterii de stat,
direcţiile de bază ale politicii interne şi externe ale RM etc.

Prin intermediul educaţiei politico-ideologice, condamnaţilor li se cultivă

deprinderi de cultură politică, de orientare în evenimentele politice şi de participare
la viaţa politică. Educaţia estetică are menirea de a familiariza condamnaţii cu
marile realizări ale artei, a le trezi sentimentul contribuţiei la dezvoltarea culturii
umane şi al responsabilităţii pentru păstrarea valorilor culturale, cu necesitatea de a
se comporta adecvat în societate. Educaţia economică este orientată spre
familiarizarea cu principiile de bază ale funcţionării economiei de piaţă şi ale
adaptării condamnaţilor la existenţa în noile condiţii economice. Educaţia
ecologică se bazează pe necesitatea unui comportament respectuos faţă de natură
ca mediu firesc de habitat al omului.

Condamnaţilor le sînt explicate activităţile statului şi ale organizaţiilor

obşteşti pentru organizarea ocrotirii mediului înconjurător, normele de
comportament care contribuie la păstrarea unor condiţii ecologice acceptabile ale
vieţii umane, se cultivă deprinderi de respectare a acestor norme.

În scopul realizării eficiente a direcţiilor menţionate ale muncii educative

este creată baza organizatorico-legală şi metodică, se elaborează instrucţiuni,
ordine şi alte documente care reglementează această activitate la nivelul actelor
subnormative. Totodată, menţionăm existenţa unui şir de probleme care împiedică
sporirea eficacităţii muncii educative, şi anume: marea majoritate a colaboratorilor
nu au studiile şi experienţa necesare, iar numărul condamnaţilor în sectoare
depăşeşte normele internaţionale de 2-3 ori.
 Condamnaţii sînt repartizaţi în prezent pe sectoare pînă la 150 de oameni,
ceea ce sporeşte conflictele între ei, favorizează infectarea criminală a lor şi reduce
la minim efectele măsurilor educative realizate de către şefii de sector. În plus,
consiliile de educatori ale penitenciarelor activează ineficient, iar formaţiile
obşteşti ale condamnaţilor în majoritatea penitenciarelor sînt formale.

În prezent în cadrul sistemului penitenciar al Republicii Moldova s-a

acumulat o bogată experienţă privind organizarea muncii educative cu
condamnaţii. Totodată, această muncă necesită actualizare şi perfecţionare
continuă, ţinînd cont de tendinţele social-economice, politice, etico-morale de
dezvoltare a societăţii şi statului, precum şi de starea, structura şi dinamica
criminalităţii. Astfel, perfecţionarea muncii educative urmează a fi axată pe
următoarele direcţii: umanizarea condiţiilor de detenţie, asigurarea psiho-
pedagogică a muncii educative, abordarea complexă a organizării şi desfăşurării
muncii educative, consolidarea cooperării instituţiilor sistemului penitenciar cu
societatea.

§ 3. Instruirea generală şi profesională a condamnaţilor

Prevederile art. 35 al Constituţiiei RM garantează dreptul cetăţenilor la

învăţătură şi dispune ca acest drept să fie asigurat prin învăţămîntul general
obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul
superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. Reieşind din
reglementările constituţionale, art. 240 alin. (1) CE al RM stipulează că în
penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămîntul secundar general al
condamnaţilor.

În prevederile art. 77 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul

deţinuţilor, de asemenea, se vorbeşte despre necesitatea întreprinderii unor măsuri
în scopul instruirii tuturor deţinuţilor capabili să profite de aceasta, inclusiv
instruirea religioasă. Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie
obligatorie, administraţia urmînd să asigure acest fapt. După posibilităţi, instruirea
deţinuţilor trebuie să fie în concordanţă cu sistemul învăţămîntului public, pentru
ca aceştia să-şi poată continua pregătirea fără dificultăţi după punerea în libertate.

Distincţia dintre educaţie şi formare poate fi, practic, puţin semnificativă

pentru populaţia penitenciară. O bună parte din deţinuţi nu dispun de anumite
calificări şi au nevoie să obţină cunoştinţe generale de bază. Educaţia în închisoare
poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor umane (de exemplu, printre
populaţia penitenciară există condamnaţi calificaţi, pedagogi, care pot fi implicaţi
în activităţile de învăţămînt şi de formare a celorlalţi deţinuţi).
 O primă măsură în această direcţie este posibilă în penitenciarele cu resurse
educative limitate prin folosirea deţinuţilor care ştiu să citească, pentru a le explica
altor deţinuţi regulile şi regulamentele referitoare la închisoare, inclusiv normele de
drept naţional şi internaţional. Educaţia şi instruirea pot fi necesare şi pentru
recîştigarea respectului de sine al condamnatului, precum şi a speranţei de
reîntoarcere în societate. Art. 240 CE al RM conţine prevederile de bază privind
organizarea instruirii generale a condamnaţilor.

Astfel, condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum

şi condamnaţii la detenţie pe viaţă urmează învăţămîntul secundar după dorinţă. La
solicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea
administraţiei publice locale îi creează condiţii pentru învăţămîntul secundar
profesional sau învăţămîntul superior.

În perioada susţinerii examenelor, condamnatul antrenat în muncă

beneficiază de concediu în conformitate cu legislaţia muncii. Ansamblul de reguli
minime pentru tratamentul deţinuţilor la pct. 40 prevede că „Fiecare aşezămînt
trebuie să aibă o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de deţinuţi, dotată
suficient cu cărţi instructive şi recreative. Deţinuţii trebuie să fie încurajaţi s-o
folosească cît mai mult posibil”.

Astfel, pentru facilitarea procesului de instruire, în fiecare penitenciar

funcţionează o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, care
conţine literatură artistică şi de instruire.

Fondul de carte se completează din contul veniturilor proprii de către

Departamentul Instituţiilor Penitenciare, administraţia penitenciarului, precum şi
din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi organizaţiilor interesate.
Unele penitenciare din republică editează propriile ziare, din colegiul de redacţie
făcînd parte deţinuţii doritori. Putem exemplifica cîteva dintre ele:

Penitenciarul nr. 3 – Leova – ziarul „Ecoul libertăţii”;

Penitenciarul nr. 6 – Soroca – ziarul „Talisman”,

Penitenciarul nr. 4 – Cricova – ziarul „VIP”.

Graţie acestor publicaţii, redactorii ziarelor îşi dezvoltă abilităţile social-

culturale şi comunicative188. Fiecare deţinut are nevoie de o evadare dincolo de
orarul zilnic. Bibliotecile din penitenciare pot fi o primă atractivitate, reprezentînd
o formă de refugiu din atmosfera apăsătoare. Regimul restricţional din penitenciar
pentru deţinuţi se transformă într-o necesitate mare de informare, recompensînd
alte necesităţi morale ale deţinuţilor.
 În închisoare, o carte bună menţine mintea deţinutului preocupată,
transpunîndu-l în lumea pe care o deschide. Un deţinut pasionat de lectură va avea
puţin timp pentru a comite fărădelegi. E neîndoielnic faptul că lenea şi plictiseala
conduc la săvîrşirea unor fapte nelegiuite. În această ordine de idei, biblioteca
contribuie la menţinerea păcii şi securităţii în instituţiile penitenciare.

Din cărţi deţinuţii pot achiziţiona noi deprinderi şi chiar dexteritate în

anumite domenii, astfel pregătindu-se pentru o integrare reuşită în societate. Ei au
posibilitatea, de asemenea, să înveţe o limbă nouă, fie să înţeleagă fenomene
complexe ca viaţa, războiul, patriotismul sau iubirea. În practică, bibliotecile din
închisoare sînt deseori foarte limitate ca spaţiu şi cărţi, fiind inaccesibile
deţinuţilor. Prejudecata că deţinuţii nu vor folosi sau nu vor putea folosi
bibliotecile pentru că sînt inculţi (analfabeţi), sau pentru că ei nu manifestă un
interes pentru acestea, este folosită ca scuză pentru o slabă preocupare care nu
poate fi justificată.

Astfel, bibliotecile din penitenciare nu trebuie să fie doar o colecţie de cărţi;

ele ar implica şi o disponibilitate de personal calificat care să poată transmite
informaţii, explicaţii sau sfaturi utile. Or, în astfel de biblioteci aceste posturi sunt
ocupate de persoane din mediul condamnaţilor, care deseori sunt departe de a face
faţă cerinţelor faţă de un bibliotecar.

Condamnaţilor la detenţiune pe viaţă care nu sînt antrenaţi în învăţămîntul

secundar general le sînt create condiţii pentru autoinstruire, care nu contravin
ordinii şi condiţiilor de executare a pedepsei.

Crearea condiţiilor pentru învăţămîntul secundar şi superior al

condamnaţilor, fondarea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţămînt din
sistemul penitenciar se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de
comun acord cu Ministerul Educaţiei. Instruirea generală şi profesională are o mare
importanţă pentru corijarea condamnaţilor şi prevenirea altor infracţiuni din partea
lor.

Astfel, obţinerea şi finanţarea de către condamnaţi a studiilor secundare

generale se ia în considerare la stabilirea nivelului de corijare. În situaţia în care
cea mai mare parte a condamnaţilor nu sînt antrenaţi în muncă, instruirea devine
una din ocupaţiile social-utile principale, destinată să-i abată pe condamnaţi de la
intenţii şi fapte rele, inclusiv de la acţiuni social periculoase. Lipsa de specialitate,
de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen care determină în multe
cazuri comiterea infracţiunilor.
 Din aceste considerente, art. 241 alin. (1) CE al RM prevede că în
penitenciare se organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a
condamnaţilor. Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă
şi dificilă, deoarece, pe de o parte, această calificare se face în penitenciar care are
o gamă restrînsă de profesii şi îndrumători competenţi, iar pe de altă parte, este
vorba despre persoane condamnate, care ispăşesc o pedeapsă şi care nu pot să aibă
în suficientă măsură grija calificării profesionale, urmînd să muncească în „contul”
pedepsei lor. În afară de aceasta, condamnatul îndemnat la calificare profesională
trebuie să fie cunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptitudinilor, înclinaţiilor
pentru a se şti în ce direcţie să fie orientat profesional.

De asemenea, este necesar să se ţină cont de faptul că unii condamnaţi

execută o pedeapsă de scurtă durată, cîteva luni, alţii o pedeapsă de durată
mijlocie, de 3-5 ani.

Problema este complexă şi trebuie căutate soluţii diferenţiate, rezolvările

fiind condiţionate de situaţia condamnaţilor, de condiţiile şi posibilităţile
penitenciarului. Instruirea profesională a condamnaţilor în diferite specialităţi, fiind
prevăzută la art. 241 CE al RM, precum şi la pct. 417- 421 ale Statutului, este
organizată în scopul pregătirii teoretice şi cultivării deprinderilor practice în
profesia obţinută, precum şi pentru protecţia social-juridică a condamnaţilor după
liberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor ulterioară în cîmpul muncii.

Condamnaţii la detenţiune pe viaţă care nu doresc să facă studii secundare

generale obţin instruirea profesională nemijlocit la locurile de muncă unde aceştia
pot fi antrenaţi. În instruire sînt atraşi, de regulă, condamnaţii care nu au o
specialitate sau care au o specialitate ce nu corespunde profilului acelui proces de
producere în care condamnaţii urmează să lucreze în penitenciar. Formele de
instruire depind de o serie de factori, precum:

– condiţiile de care dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate

(existenţa unor ateliere, secţii de producere, spaţii existente în penitenciare);

– particularităţile şi gradul de complexitate a diferitor meserii (dezvoltarea

tehnică a acestora);

În situaţia în care în cadrul penitenciarului există asemenea condiţii, aici

poate funcţiona o şcoală de meserii. Şcolile de meserii din instituţiile penitenciare
îndeplinesc următoarele funcţii:

– efectuează pregătirea specialiştilor pe profilul respectiv;

– organizează perfecţionarea calificării pentru specializarea deja avută;

 – au rolul de centru metodic, care acordă ajutor condamnaţilor ce se
instruiesc nemijlocit în procesul de producere al întreprinderilor sistemului
penitenciar. În condiţiile în care condamnaţii rămîn în penitenciar un an sau doi,
aceştia pot învăţa meserii mai simple precum: zidar, cizmar, tîmplar, fierar, croitor,
sudor etc.

Condamnaţii care rămîn mai mult timp în penitenciar ar putea însuşi meserii
care necesită o calificare mai înaltă, şi anume: mecanic, instalator, electrician etc.
Dacă profesia este relativ simplă, ea poate fi însuşită lucrînd într-o brigadă cu
specialiştii de profilul respectiv. În cazurile în care pentru însuşirea noii specialităţi
este necesară o oarecare pregătire teoretică, pentru aceştia se organizează cursuri.
Pentru însuşirea unor profesii care necesită transmiterea deprinderilor practice de
la un profesionist către cel ce învaţă se organizează instruirea individuală (de
ucenicie).

Astfel, în cadrul întreprinderilor sau şantierelor în care condamnaţii lucrează,

un condamnat care îndeplineşte condiţiile de a se califica sau recalifica (pregătire
iniţială, aptitudini), este repartizat pe lîngă un maistru, acesta avînd obligaţia de a-l
ajuta pe ucenic. Organizarea uceniciei se face în aceleaşi sau aproape aceleaşi
condiţii legale ca şi ucenicia în stare de libertate care este prevăzută la art. 216-221
CM al RM (durata, orele de lucru zilnic, specializarea etc.).

Alegerea profesiei se efectuează de către condamnaţi şi este absolut

benevolă, în limitele ofertei de specialităţi a căror instruire este realizată în
penitenciarul respectiv. Instruirea în domeniul specialităţii este un proces continuu,
care oferă condamnaţilor fără specialitate posibilitatea de a asimila în perioada
executării pedepsei în locurile de detenţie cîteva specialităţi conexe.

În acest scop, administraţia instituţiei asigură condamnaţii cu încăperi

speciale, cu baza materială adecvată, literatură de specialitate, precum şi cu cadre
de calificare înaltă. Este permisă folosirea în calitate de profesori a specialiştilor
din economia naţională şi a personalului penitenciar pe bază contractuală.
Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei, creează condiţii şi
elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor.

Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei
meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt
recunoscute în condiţiile stabilite de lege.