ATITUDINI ŞI VALORI ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ŞI EUROPEANA

CONTEMPORANA

Transformările democratice remarcabile prin care a trecut România în ultimii ani

au promovat-o în rândul ţărilor Uniunii Europene . Nu este un secret faptul că integrarea în
Uniunea Europeană a reprezentat un ideal al românilor de pretutindeni. Oficialii
declarau ,,Uniunea Europeană are nevoie de România în aceeaşi măsură în care România are
nevoie de Uniunea Europeană”.Educaţia a reprezentat o componentă esenţială a procesului de
pregătire a României pentru aderare, iar în acest sens, cel mai important rol l-a avut şi-l are
educaţia tinerilor în şcoală. Generaţia elevilor de astăzi va fi generaţia de tineri ai Uniunii
Europene de mâine. Copiii de astăzi trebuie să cunoască contestul în care trăiesc şi în care vor
trăi pentru a reuşi să se adapteze rapid şi pentru a contribui la rândul lor, la dezvoltarea
acestuia .
Trăim într-o lume care se schimbă, care se schimbă repede, şi mai cu seamă, se
schimbă din ce în ce mai repede. Într-o singură perioadă de timp vedem realizându-se
transformări tot mai numeroase şi mai profunde.
Ion Slavici consideră educaţia acel proces ce conduce la autoeducaţie, la
deprinderea copilului de a-şi purta singur de grijă, la arta de a te face pe tine însuţi cum
trebuie să fii, pentruca ,,cea mai mare, mai vie şi mai strălucitoare mulţumire a vieţii e să te
ştii pe tine însuţi ajuns la desăvârşire în urma propriei tale purtări de grijă”.
Educaţia consideră că una dintre cele mai complexe activităţi sociale, deoarece se
desfăşoară la interferenţe şi interacţiune cu cele mai diverse evenimente, procese şi factori,
presupune o subtilă cunoaştere de către cadrele didactice a fenomenului în esenţa sa şi a
consecinţelor care decurg pentru practica educativă.
În condiţiile complexe ale restructurării şi inovării învăţământului rămase
corespunzător noiloi sale scopuri şi funcţiuni, decurgând din procesul larg al democratizării
societăţii româneşti, cercetării pedagogice şi în sens mai larg – celei destinate problematicii
educative pentru valori îi revine un rol precumpănitor.
Educaţia va fi cu atât mai eficientă cu cât va reuşi să cuprindăîn câmpul său de
preocupări şi să controleze o arie cât mai largă di influenţele sub incidenţa cărora se află
individual implicat în procesul educaţional.
Ax central al educaţiei, educaţia pentru valori a constituit o permanentă în
programele de guvernare, organizare şi dezvoltare socială, de când s-au diferenţiat şi
individualizat atributele conştiinţei de sine a comunităţilor umane. Sursa valorilor nu se află
doar în societate sau individ, ci în interacţiunea dintre persoană şi societate.
Educaţia pentru valori corespunde necesităţii de a le forma copiilor o conduită
civică bazată pe cunoaşterea cotidiană a regulilor vieţii sociale, democratice într-un stat de
drept.
Educaţia pentru valori urmăreşte: iniţierea copiilor în practicarea unui
comportament active, responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi de ceilalţi,
conştient de drepturi şi de datorii, liber şi deschis spre alte culturi.
De asemenea presupune cultivarea ca: hărnicia, stăpânirea de sine, spiritual de
abnegaţie, înfrânarea egoismului, ajutorul reciproc, cinstea, punctualitatea, dreptatea socială,
respectarea drepturilor omului.
Fiind o activitate vitală pentru omenire educaţia trebuie să-şi remodeleze scopurile
şi finalităţile. Acest lucru presupune o abordare a problemelor de la ,, altitudinea reflecţiilor
filozofice”.Criteriile axiologice sunt dinamice, se schimbă conform unei dialectici care este
determinată de evoluţia sistemului social global, exercitând la rândul lor o influenţăactivă
asupra cursului vieţii sociale.
 Legea învăţământului nr.84/1995 stipulează ca ideal al şcolii româneşti
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi creative. Acest ideal se întemeiază pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei
şi pe aspiraţiile societăţii româneşti, având o contribuţie importantă la păstrarea identităţii
naţionale(Art.1, alin. 1, 2).
În viziunea Legii învăţământului finalitatea educaţională a învăţământului
românesc se realizează prin următoarele mijloace:
 Neînsuşirea cunoştinţelor ştiinţifice , a valorilor culturii naţionale şi universale;
 Educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al
demnităţii şi toleranţei, al schimbului liber de opinii;
 Cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice, a
respectului pentru natură şi mediul înconjurător.
( Art.4 alin.1)
Reevaluarea programelor şcolare a dus la o clasificare a finalităţilor pe trepte de
învăţământ. Pentru învăţământul preşcolar / primar finalităţile sunt următoarele:
 Asigurarea dezvoltării normale şi depline a copilului preşcolar/şcolar valorificând
potenţialul fizic şi psihic al fiecăruia, ţinând seama de ritmul propriu al copilului de
nevoile sale affective şi de activitatea sa fundamentală;
 Îmbogăţirea capacităţii copilului de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţi, de a
interacţiona cu medfiul, de a-l cunoaşte şi de a-l stăpâni prin explorări, încercări,
experimentări;
 Descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi formarea unei imagini
positive de sine;
 Sprijinirea copilului pentru a dobândi cunoştinţe, capacităţi şi atitudini necesare
activităţii viitoare în şcoală, precum şi a vieţii sale ulterioare în societate.
Copilul reprezintă o personalitate în devenire, un viitor adult şi nicidecum un adult
în miniatură. El trebuie cunoscut şi educat în consecinţă, stimulat în devenirea sa umană.
Sprijinit prin educaţie să-şi dezvolte potenţialul bio- psihic, să-şi maturizeze posibilităţile, să
dobândească acele competenţe spre care îl îndrumă capacităţile şi disponibilităţile proprii şi
să-şi formeze aptitudini care să-iserveascăintegrării şcolare şi apoi profesionale şi sociale.
Educaţia preşcolarilor şi şcolarilor nu se reduce la pregătire intelectuală, ci reprezintă mai cu
seamă educaţia simţurilor a comportării civilizate, a stăpânirii de sine, a voinţei, a creativităţii
şi autonomiei personale, a atitudinii pozitive faţă de semeni şi mediul ambient. Eforturile de
reînnoire a educaţiei pun accentual pe aspectul formative, educativ al procesului de
influenţare a dezvoltăriipersonalităţii copilului şi pe utilizarea unor strategii didactice
adecvate vârstei şi caracteristicilor personale ale fiecăruia.
Cadrele didactice - educatoare/învăţători trebuie să asimileze şi să propună cât mai
multe valori educaţionale, validate social şi pedagogic, să infuzeze consistent conţinuturile
educaţiei cu valori perene ale umanităţii. Rassekli şi Văideanu propun într-o importantă
lucrare editată de UNESCO:
 Valori sociale(cooperarea, amabilitatea, justiţia şi dreptatea socială, spiritual civic,
simţul responsabilităţii, respectarea drepturilor omului);
 Valor ice privesc individual (veracitatea, onestitatea, disciplina, toleranţa, simţul
ordinii, spiritul de perfecţionare);
 Valor ice vizează ţările şi lumea (patriotism, conştiinţa neamului, înţelegerea
internaţională, fraternitatea umană, conştiinţa interdependenţei dintre naţiuni);
 Valori procesuale (abordarea ştiinţifică a realităţii, discernământul, cântarea
adevărului, reflecţia, etc..).
Noul Curriculum Naţional a fost elaborat pe baza unui set de principii şi de criterii
menite să asigure coerenţa la nivelul proiectării şi al dezvoltării sale. Unul dintre criterii se
referă la selectarea unor conţinuturi semnificative din perspectivă psiho-pedagogică. În
 cadrul ariei curriculare ,,Om şi societate” în învăţământul preşcolar şi primar educaţia
pentru societate are ca obiective cadru:
 Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate;
 Educarea abilităţii de a intra In relaţie cu ceilalţi ;
 Educarea trăsăturilor de voinţă şi caracter şi formarea unei atitudini pozitive faţă de
sine şi faţă de ceilalţi;
 Conoaşterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul
spiritual al poporului român.
Având în vedere idealul educaţional al şcolii româneşti, educaţia (care vizează
deplina înflorire a personalităţii umane) se străduieşte să acţioneze asupra comportamentelor
ei pentru a dezvolta posibilităţile pentru care dispune copilul. Pentru aceasta trebuie să
cunoaştem aşa cum este el pentru ca dându-ne seama de posibilităţile sale, să-l ajutăm să-şi
dezvolte calităţile şi să-şi corecteze defectele. A educa înseamnă a forma deprinderile de
respectare a normelor, a întării dorinţa fiecăruia de a se conduce bine, de a ,,muncii” bine în
timpul activităţilor, a dezvoltării simţului datoriei şi al obligaţiilor morale faţă de alţii. Viaţa
armonioasă a oricărei activităţi nu este posibilkă decât dacă fiecare respectă pe ceilalţi şi îşi
subordonează interesele proprii interesului general, cu alte cuvinte, dacă fiecare este animat
de spirit de colaborare, de Ingăduinţă, de înţelegere, de toleranţă, de ordine şi disciplină.
În decursul anilor am observat că a-I oblige pe copii ,,să asculte” şi să se rezume la
atât nu este sufficient. În cadrul activităţilor cadrul didactic trebuie să-i facă :
-să ştie să se conducă ;să ştie să colaboreze ; să ştie să se adapteze ; să ştie să se cultive.
Cadrului didactic îi revine sarcina să creeze în sala de clasă situaţii în care copii , de
unul singur sau în grup, să poată lua hotărâri. Nu este stăpân pe sine decât cel ce este în stare
să ia singur o hotărâre. Copiii vor înţelege că libertatea de care dispun nu este posibilitatea de
a face ce vor, ci obligaţia morală de a face ce trebuie. Orice copil trebuie să aibă dreptul să-şi
formeze o opinie şi să se exprime liber, cu încredere. Exprimarea propriei opinii este
deopotrivă importantă şi necesară pentru copil. El trebuie învăţat să dialogheze, să-şi susţină
opiniile prin argumente şi să respecte opiniile celorlalţi.
Sailer(pedagog bavarez) spunea: ,,Jocul este cel mai bun professor al copilului. El
ocupă locul său într-un mod demn şi admirabil, fără discordie şi gelozie, îi dezvoltă gustul
estetic, ca şi sentimental binelui. Îl ferşte de urât.” , iar Dorothy Law Nolte în ,,Ce anume
învaţă copilul tău?”:,,Dacă un copil trăieşte între cei cinstiţi şi sinceri, învaţă ce este adevărul
şi dretatea./Dacă copilul trăieşte sentimental siguranţei, învaţă să aibă încredere în sine./ Dacă
cei din preajmă îi acordă recunoaşterea, copilul învaţă că trebuie să ai un scop”.

BIBLIOGRAFIE
Pedagogie – C. Cocoş – Polirom – Iaşi – 1996
Rev. Învăţământul Preşcolar – Nr. 3 – 4/2002 – Coresi – Bucureşti
Copilul şi Copilăria – C. Constantinescu – E.D.P.
Legea Învăţământului Nr.84/1995
M.E.C. – Programa activităţilor instructive-educative – Bucureşti - 2000