Stimularea potențialului creativ - adaptarea activităților

desfășurate în școli la nevoile copiilor

În zilele noastre, potrivit cerinţelor unei societăţi cu un ritm alert de dezvoltare şi a unei
culturi de înaltă valoare se impun noi metode de predare, care să ţină cont de schimbările ce se
produc în societate şi în concepţia oamenilor pentru alinierea la statele dezvoltate ale Europei.
Prin oferta de curriculum şi prin utilizarea noilor strategii de predare învăţare, şcolile sunt
chemate să fie mai mult pro-active, decâtre-active,să pregătească structurile de acţiune în viitor,
în loc să se focalizeze asupra rezolvării situaţiilor trecutesau curente. În acest proiect,orizontul
fără limite alînvăţăriirevendică re-ajustări continue.Contextul social şi şcolar în care sunt
pregătiţi elevii, studenţii şi adulţii s-a schimbat semnificativ şila noi, după 1990, dar structurile şi
programele de învăţare au rămas, în continuare, în decalaj faţă de context. (Chiş ,V. 2002, 44). 
Schimbările sociale din Romania şi în alte ţări europene au generat noi atitudini în
procesul de educaţie şi instruire a personalităţii. Reforma sistemului de învăţământ actual
promovează noi strategii didactice în scopul formării personalităţii începând cu vârsta preşcolară,
care asigură o adaptare la cerinţele societății aflate mereu în schimbare.
În condiţiile actuale ale exploziei informaţionale creşte cerinţa de muncă şi de
inventivitate. Comportamentul creativ presupune curiozitate ştiinţifică şi receptivitate faţă de
nou, spirit de observaţie, de investigaţie, atitudine interogativă, gândire divergentă; presupune
capacitatea de a stabili raporturi noi între cunoştinţe, fapte, obiecte, fenomene, imagini, idei;
presupune capacitatea de a le combina şi restructura, de a le interpreta şi redefini din perspective
noi. Învăţământul tradiţional era în mare măsură pasiv şi neproductiv iar contribuţia sa la
dezvoltarea gândirii independente şi creatoare era insuficientă.
În ultimii ani s-au căutat noi principii şi metode care să promoveze spiritul creativ la
copii. Dacă învăţământul tradiţional prezintă adevărurile ştiinţei gata constituite, învăţământul
modern pune copilui în situaţia de a acţiona,de a interpreta, de a căuta independent o
soluţie.Învăţarea prin descoperire ajută preşcolarul să afle singur aspectele fenomenului
studiat.Ascultând poveşti, basme, el reconstituie mental principalele momente ale
naraţiunii;jucându-se cu creionul obţine linii şi figuri neobişnuite; frământând o plastitină se
trezeşte în faţa unor forme deosebite; jucându-se cu diferite materiale ajunge la tot felul de
construcţii interesante.
Stimularea potențialului creativ este “un demers socio-educațional complex și organizat,
cuprinzând simultan fenomene de activizare (incitare și susținere), antrenare, cultivare și
dezvoltare, prin actualizarea virtuților creative, prin trecerea și prin afirmarea efectivă de la
posibil la real”(P. Constantinescu). În viziunea creatologului român stimularea potențialului
creativ presupune utilizarea unor strategii didactice ce respectă principiile învățării de tip creativ,
Potenţialul creativ reprezintă sistemul disponibilităţilor psihice care îi permit individului
să depăşească propria experienţă şi să construiască noul în planul modalităţilor de expresie, al
acţiunii şi al cunoaşterii.
Componentele acestui potenţial creativ sunt:
    Trebuinţele de progres întâlnite la această vârstă – trebuinţa de cunoaştere,
trebuinţa de independenţă, trebuinţa de autoexprimare;
 Imaginaţia liberă, nestânjenită de canoane;
   Spontaneitatea;
     Animismul gândirii, care mijloceşte interferenţa firească a lumii umane cu
lumea animalelor şi cu lumea lucrurilor.

T.Terrance atrage atenţia că, atmosfera favorabilă creativităţii nu trebuie concepută ca pe

o încercare de „laiser faire” în care este permis orice, ci ca mediu ambiant organizat cu abilitate,
un climat care generează manifestări creative. Învăţământul de tip euristic îl învaţă pe copil să
gândească independent, să privească o problemă din mai multe unghiuri, îi măreşte încrederea în
sine, copilul este transformat într-un participant activ al procesului instructiv – educativ,
stimulându-i-se motivaţia interioară.
Oricare copil este o persoană creativă, deoarece posedă calităţi pe care condiţiile prielnice
le poate obiectiva în idei, produse, soluţii caracterizate prin noutate, originalitate, valoare.
Conduita creatoare a copilului preşcolar depinde în mare măsură de educaţie, aceasta denotă că,
exercitarea unor influenţe pozitive, intensificarea, accelerarea dezvoltării aptitudinilor creatoare
constituie sarcini fundamentale ale sistemului instructiv – educativ contemporan.
Aplicând tehnicii şi strategii activizante de predare şi învăţare se observă eficienţa sau
lipsurile acestora. Formarea capacităţilor ,competenţelor şi abordarea sistemică a conţinuturilor
pot fi realizate prin redimensionarea modelului clasic de configurare a lecţiei sau prin înlocuirea
lui cu alte structuri, alături de utilizarea unor strategii, metode şi tehnici de predare, învăţare şi
evaluare mai eficiente.
De aceea, concluzionez că dezvoltarea sistematică a creativităţii la vârsta primei copilării,
poate fi de importanţă majoră atât în menţinerea potenţialului creativ, cât şi a evoluţiei sale
ulterioare, în cultivarea şi stimularea creativităţii infantile conţinând în sine, premisele afirmării
creativităţii la maturitate.
Jocul constituie un cadru optim pentru antrenarea virtuţilor muncii şi a creaţiei, e
amplifică posibilităţile de expresie comportamentală, sporeşte vitalitatea spirituală, dinamismul
creativ al preşcolarului, nevoia activă de explorare a noului în raport cu experienţa personală,
generează acel elan lăuntric pentru noi elaborări, dinamismul şi expansivitatea specifică pentru
această vârstă. În joc, pe baza experienţei cognitive, copilul combină, complică, îmbogăţeşte
acţiunile preluate din modelele socio-culturale, dă semnificaţie proprie obiectelor pe care le
utilizează potrivit nevoilor şi trăirilor sale afective
Educaţia este – aşadar – chemată să studieze creativitatea. Am observat, însă, că deşi
intervenţia procesului de educaţie şi de instrucţie îl interesează pe copil ca nişte mijloace să
zicem – suplimentare, cu unele scheme convenţionale gata elaborate, aceste „scheme” sau
modele, nu pot concura cu mijloacele proprii ale copilului de a se exprima.