Cultivarea creativităţii în învăţământ

Prof. înv. primar: MOROIU Maria- Claudia

Colegiul Tehnologic ,,Spiru Haret” Piatra Neamț

Pentru cultivarea şi stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ trebuie să se

ţină cont în primul rând că fiecare copil are posibilităţi creative. În acest sens un rol important îl
are profesorul , care trebuie să renunţe la stilul autoritar,să realizeze cu elevii relaţii permisive,
democrate, prieteneşti. Ei nu trebuie să se teamă de profesor, ci numai să-l respecte, datorită
prestigiului dobândit; să-şi poată manifesta în voie curiozitatea şi spontaneitatea.
Pentru a lupta împotriva blocajelor creativităţii, profesorul trebuie să-şi exprime în mod
evident preţuirea fanteziei, să aprecieze pozitiv ideile originale, chiar când nu sunt adecvate.
Şcoala trebuie să fie locul unde talentele sunt recunoscute, stimulate şi dezvoltate.
Procesul de învăţământ poate fi caracterizat ca o învăţare creativă atunci când elevii devin
participanţi activi la lecţie, când se folosesc metode active cum sunt învăţarea prin descoperire,
problematizarea, analiza de caz etc., situaţii în care copiii pot avea iniţiativă, pot pune întrebări,
pot discuta şi propune soluţii personale.
Cultivarea creativităţii se poate face la toate disciplinele de învăţământ, cele de natură
artistică având mai multe posibilităţi în acest sens, dar un mare rol în acest sens îl are
personalitatea creativă a profesorului de a concepe şi practica original diferite strategii de
antrenare a creativităţii elevilor prin utilizarea metodelor moderne specifice învăţământului
formativ.
I.Bontaş afirmă că “randamentul şcolar depinde de un sistem de condiţii care favorizează
creativitatea: dezvoltarea gândirii independente şi creative în învăţare, evitând gândirea
stereotipică; metodologii problematizate: metodologii euristice - descoperiri şi redescoperiri;
învăţarea prin investigare, cercetare; rezolvarea de probleme concrete, legate de practică şi
altele”. (2001, p. 350).
La vârsta şcolară mică potenţialul creativ al copilului este în plină dezvoltare chiar dacă
în tipul ciclului curricular al achiziţiilor fundamentale stă preponderent sub semnul acumulării
acelor structuri ce îi vor permite lărgirea orizontului şi recombinările atât de necesare creaţiei.
Şcolarul din primele două clase manifestă fantezii mai reduse în execuţii de desene, modelaje,

1
colaje şi încă nu are formate deprinderile compunerii scrise. Manifestă şi un spirit critic ridicat
faţă de propriile produse pentru că le evaluează mai sever din punct de vedere al
recognoscibilităţii ca formă. Se formează treptat, după 8-9 ani, capacitatea de a compune, de a
povesti şi de a crea povestiri. Tot dincolo de această vârstă desenul devine mai încărcat de
„atmosferă”, clişeele încep să fie eliminate, se manifestă elemente de originalitate deosebită.
Cu toate acestea nu trebuie uitate câteva exemple edificatoare: Haydn a compus la 6 ani
muzică, Hendel la 11 ani, Mozart la 4 ani, Chopin a manifestat evidente capacităţi creatoare la 8
ani, Liszt la 9, iar Verdi la 10 ani. Şi să nu-l uităm pe Enescu al nostru!
De aici rezidă importanţa deosebită pe care o au educatorii (şi includem aici învăţătorul,
părinţii, instructorul de cerc etc.) în descoperirea şi cultivarea realelor talente.
Creativitatea, fiind dimensiunea principală a omului contemporan trebuie să constituie o
problemă centrală a şcolii. Pentru a dezvolta capacităţile creatoare ale elevilor cadrele didactice
trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la:
- nivelul de inteligenţă generală;
- gândirea divergentă;
- fluenţa gândirii;
- receptivitatea faţă de probleme;
- spiritul de observare;
- imaginaţia creatoare;
- originalitatea;
- capacitatea combinatorie;
- perseverenţa, iniţiativa;
- nonconformismul în idei etc.
S-a confirmat experimental însă faptul că randamentul şcolar nu reflectă fidel nivelul de
creativitate al unui elev. De aceea este greşit a încuraja extracurricular creativitatea doar la acei
elevi care au rezultate şcolare deosebite. Einstein fusese un elev slab, dar a dat fizicii, mai târziu,
extraordinar de importanta teorie a relativităţii!
Drept căi de depistare a potenţialului creativ al şcolarului mic menţionăm:
 analiza realizărilor obţinute de aceştia la olimpiade, concursuri, competiţii, probe
şcolare cu caracter creativ.

2
  testele de investigare a originalităţii (Exemplu: „Găsiţi cât mai multe întrebuinţări
neobişnuite ale unei cărămizi.”), flexibilităţii gândirii (Ex.: Găsiţi cât mai multe
soluţii de rezolvare a problemei x”), a fluidităţii gândirii (Ex.: Daţi cât mai multe
exemple de cuvinte care încep cu litera „m”) sau a dezvoltării imaginaţiei creatoare.
 aprecierile proprii sau ale cadrului didactic pe baza unor chestionare.
În urma eforturilor susţinute şi competent conduse de cadrul didactic, elevul trebuie să
simtă, treptat, că realizează progrese. Succesul acţionează ca întărire. Totodată, prin metode
adecvate se va urmări ca acesta să vadă că performanţele sale au o anumită utilitate şi că poate
deveni capabil de performanţe originale.
Spiritul creativ, deşi întemeiat pe formarea şi dezvoltarea unor calităţi ale gândirii, nu
poate fi numai rezultatul educaţiei intelectuale, ci şi a dezvoltării multilaterale a personalităţii,
ceea ce presupune o punere în valoare a posibilităţilor educative şi formative ale procesului de
învăţământ.
Eficienţa cultivării creativităţii în învăţământ este dependentă şi de unele calităţi ale
profesorului:
- simţul noului în activitate,
- tactul pedagogic;
- cunoştinţe în domeniul propriei specialităţi; cunoaşterea la zi a literaturii de specialitate;
- dezvoltarea la elevi a deprinderilor de muncă şcolară şi a interesului pentru disciplina pe
care o predă;
- priceperea de a asigura abordarea individualizată a elevilor.
Pentru dezvoltarea creativităţii elevilor este necesar să li se dea ocazia de a lucra cât mai
des împreună, de a participa la lucrări colective. Activităţile care se întreprind în educarea
creativităţii elevilor trebuie să aibă caracter de joc pentru a da prilej de spontaneitate socială şi
colectivă, bucurie, umor, fantezie.
Prin exerciţii bine alese, profesorul poate educa la elevi încrederea că fiecare dintre ei
posedă capacitatea de a fi creativ, că acesta se poate dezvolta prin însuşirea de noi tehnici de
gândire.
Profesorul creativ ştie cum să folosească întrebările. Fiecare act creativ începe cu
întrebări care trebuie să fie deschise, să aibă sens, să nu aibă răspunsuri predeterminate, şi mai
ales să fie întrebări care să nu reclame o expunere a faptelor. Întrebarea operaţională provoacă

3
conduita creatoare pentru că ea duce la explorare, dezvoltă curiozitatea şi stimuleazătendinţele
implicate în acestea.
O condiţie principală ce trebuie realizată la lecţie este instaurarea unui climat favorabil
unei conlucrări fructuoase între profesor şi elevi, climat caracterizat printr-o tonalitate afectiv-
pozitivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate. Nu mai puţin importantă este, aşa cum am
mai menţionat, stimularea efortului personal al elevului şi stimularea tendinţei acestuia de a
aduce o contribuţie proprie, de a fi original, inventiv, creator.
Toate aceste au nevoie de o serie de modificări în organizarea procesului de învăţământ.
Procesul instructiv-educativ trebuie să pună bazele pe formarea gândirii independente şi
creatoare a elevilor, să caute principii şi metode care să le dezvolte capacităţile creatoare, să le
creeze o stare de activare, să le stimuleze atenţia şi interesul şi să le mărească încrederea în sine
şi care să îi transforme în participanţi activi în procesul pedagogic.
Rezolvarea de către elev a unei probleme de matematică pe o cale diferită, eventual mai
elegantă decât cea din manual, sau decât cea care a fost prezentată este considerată creatoare
chiar dacă modul de rezolvare găsit de elev nu este nou pentru ştiinţă. Dar, întrucât manifestarea
unei astfel de creativităţi poate fi un indiciu a unei creativităţi ulterioare autentice, este important
să cunoaştem şi să cultivăm la elev această formă de creativitate.
Orice act care reclamă din partea elevilor procedee euristice prin eforturi personale este
un act creator. Formele de manifestare independentă a gândirii sunt considerate drept activităţi
creatoare.
La copil se manifestă în mod spontan o curiozitate şi receptivitate vie, imaginaţie bogată,
tendinţa spre activitate şi investigaţie, nevoia de succes şi apreciere etc.,particularităţi strâns
legate de mobilurile intrinseci ale oricărui act de producţie originală. Aceste mobiluri şi calităţi
psihice pot şi trebuie valorificate, ca bază afectiv – motivaţională a unui proces de învăţământ
formativ şi ca punct de plecare în educarea independenţei şi originalităţii.
Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor. Pe lângă efortul
tradiţional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare şi ea ca un obiectiv major.
Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât şi în ce priveşte
metodele de educare şi instruire. În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina
blocajele culturale şi emotive, puternice în şcoala din trecut. Se cer relaţii destinse, democratice,
între elevi şi profesori, ceea ce nu înseamna a coborî statutul social al celor din urmă. Modul de

4
predare trebuie să solicite participarea, iniţiativa elevilor. Metodele activ-participative sunt tot
mai utilizate în şcoala românească. În fine, fantezia trebuie şi ea apreciată corespunzator, alături
de temeinicia cunoştinţelor, de raţionamentul riguros şi spiritul critic.
Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de
o parte, să combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociaţia cât mai liberă a ideilor,
utilizând astfel la maximum resursele inconştientului. Dacă un elev a descoperit prin propriile lui
eforturi de observaţie, de imaginaţie şi gândire, o însuşire mai puţin vizibilă a unui obiect, a unui
aspect al unui fenomen, dacă a găsit o soluţie nouă a unei probleme, ori a redactat o compunere
într-un mod personal, original sub aspectul conţinutului şi al formei, toate aceste activităţi pot fi
considerate forme de manifestare a însuşirilor creative ale elevilor, care se cer stimulate şi
dirijate.
Creativitatea a devenit un indicator valoric în multe domenii de activitate. Ea exprimă
culmea pe care o poate atinge o persoană în procesul de inovare a activităţii şi un element de
progres al vieţii sociale. Un învăţător care are creativitate pedagogică este ingenios, inventiv, plin
de fantezie şi cu o mare doză de spontaneitate. El descoperă mereu noi şi noi forme de lucru, noi
procedee şi tehnici, modifică, adaptează, combină şi inventează, noi instrumente sau mijloace
menite să sporească eficienţa muncii didactice.
Creativitatea de tip şcolar, realizată de elev în procesul de învăţământ, nu trebuie
confundată cu creativitatea scriitorului, artistului, tehnicianului, unde originalitatea şi
productivitatea se interpretează în sensul strict al cuvântului. Copilul de vârstă şcolară mică
adoptă o atitudine creatoare atunci când, pus în faţa unei probleme (care constituie o sarcină
şcolară), îi restructurează datele, descoperă calea de rezolvare, o rezolvă într-un mod personal.
La vârsta şcolară mică, elementele de originalitate, chiar şi atunci când sunt minore faţă de cele
de reproducere, exprimă tendinţa de creativitate a copilului, care trebuie încurajată. Gândirea
creatoare se formează în procesul de învăţământ prin orientarea şi stilul activităţii elevilor, prin
tipuri de sarcini şi exerciţii care pot constitui un antrenament al gândirii.
Pentru educarea creativităţii în activitatea instructiv-educativă sunt necesare anumite
condiţii:
- fondul de cunoştinţe de care dispune elevul;
- existenţa unor deprinderi intelectuale;
- climatul educaţional care trebuie să fie favorabil creativităţii.

5
 Creativitatea nu se poate cultiva decât într-o atmosferă de antrenare liberă a elevilor în
căutări, schimb de idei, verificări. Elevii trebuie să se manifeste liber, fără teama de a greşi, de a
li se face imediat aprecierea critică. În felul acesta se poate cultiva îndrăzneala, independenţa,
originalitatea. Învăţătorului îi revine sarcina de a organiza activitatea de gândire a copilului în
mod judicios şi corespunzător forţelor sale, de a-l face să aibă încredere în el.
Procesul de stimulare a creativităţii şi originalităţii se desfăşoară gradat, cu paşi mici şi
cu multă răbdare şi dăruire din partea învăţătorului. Bun cunoscător al fiecărui şcolar, învăţătorul
poate şi trebuie să-şi atragă prin lecţii-joc toţi elevii şi să le faciliteze asimilarea treptată a
realului. Jocurile creative sunt un izvor nesecat, iar aplicarea lor implică întreaga personalitate a
copilului.
Activitatea desfăşurată cu elevii în procesul de învăţământ oferă bogate şi diverse
prilejuri de cultivare a creativităţii. Exerciţiile de antrenament creativ sunt concepute sub forma
jocurilor, a exerciţiilor captivante, a unor activităţi aparent uşoare, dar atractive, antrenante, care
să pună în funcţiune toate forţele lor intelectuale
Diferitele metode folosite în învăţământul modern crează la elevi o stare de activare, le
stimulează atenţia şi interesul, le măreşte încrederea în sine.
Învăţarea prin descoperire sau euristică este o strategie complexă de predare –
învăţare care oferă posibilitatea ca elevii să dobândească cunoştinţele şi prin efort personal,
independent. Descoperirea – în învăţare – se constituie ca un demers elevat de metodologie
didactică, determinat atât de îmbinări, combinări şi recombinări de date din fondul aperceptiv,
cât şi de restructurarea acestora într-o realizare creativă bazată pe noi documentări şi investigaţii
experimental – aplicative,în cadrul cărora acţionează nemijlocit procesele intelectuale esenţiale,
ca spiritul de observaţie, memoria logică, imaginaţia şi gândirea creativă.
Elevul se transformă tot mai mult în subiect al educaţiei, în propriul său educator. Astfel,
el explorează, reconstruieşte, redescoperă, ajunge la generalizarea, recrearea şi dobândirea
adevărurilor prin eforturi proprii. După ce şi-a însuşit cunoştinţele de bază într-un domeniu, dacă
are posibilităţi intelectuale şi dacă este dirijat corespunzător, el poate să se perfecţioneze personal
şi să realizeze acţiuni de descoperire creativă. Dinamizarea elevului spre descoperire trebuie să
stea în atenţia şcolii, a educatorilor asigurând şi ceea ce specialiştii numesc o învăţare anticipativ
– participativă, o învăţare inovatoare.

6
 Descoperirea creativă este o învăţare inventivă, cucerită prin cercetare, prin investigaţie,
în cadrul căreia elevul în demersul său de studiu, de pregătire, crează, aduce ceva nou sub raport
ideaţional sau aplicativ într-un domeniu de specialitate.
În această formă de învăţare elevul devine o personalitate care se pregăteşte pentru
explorarea şi crează ceva nou. În asemenea condiţii, profesorului îi dispare caracteristica
autoritară şi se transformă în îndrumător , colaborator sau consilier al elevului în procesul
instruirii. El are rol de ghid, precizează sarcinile de lucru, organizează cadrul, supraveghează şi
apreciază rezultatele activităţii de cercetare a elevilor, iar în clasele mici dirijează acţiunile prin
care elevul cercetează.
În clasele primare se desprind astfel de activităţi doar ca mijloc de antrenament
intelectual, în vederea efectuării de experienţe ştiinţifice în anii şcolari următori.
Copii de 6 – 10 ani nu dispun de suficiente resurse intelectuale pentru a fi apţi să
discearnă structurile lucrurilor, să anticipeze manifestarea unor fenomene spre ipoteze.
Descoperirile pentru şcolarii de această vârstă la inventarea unor date despre obiecte, procese, pe
care ei le vor putea analiza ulterior în profunzime şi, be baza lor, vor ajunge la formularea de
legi, definiţii, reguli.
”Metodele şi mijloacele de învăţământ pun accentul pe copil. El insistă pe motivaţie şi de
aceea se axează şi pe acelea care corespund intereselor elevilor. Pentru aceasta se caută “situaţii”
care trebuie să solicite activitatea copiilor. Această activitate trebuie să fie creatoare în sensul că
este important ca gândirea să dirijeze mâna. Lucrul copiilor se cere a fi individualizat şi să dea
loc unor activităţi pe grupe. Cadrul didactic trebuie să intervină în activitatea copiilor şi să
participe astfel ca ei să dobândească cunoştinţe şi deprinderi.” (Sima, I., 1998, p. 100)
Problematizarea este o metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevilor a unor
dificultăţi create în mod deliberat, în depăşirea cărora, prin efort propriu elevul învaţă ceva nou.
Problematizarea este atributul activ al învăţământului şi constă în a transforma actul
instructiv dintr-un act de permanentă căutare prin cunoştinţe şi cunoaştere a unui răspuns la o
întrebare.
În cadrul situaţiei problematice se disting următoarele etape:
- stabilirea problemei
- analiza informaţiei
- construirea soluţiilor

7
 - verificarea soluţiilor
- revenirea la etapa iniţială în cazul în care nici una dintre ipoteze nu a fost confirmată.
Problematizarea constituie forma pedagogică prin care stimulăm elevul să
participe conştient şi instructiv la autodezvoltarea sa prin şi pe baza unei probleme capabile să
producă un conflict între experienţa dobândită prin cunoaştere şi o nouă experienţă care tinde să
restructureze această experienţă.
Dezvoltarea potenţialului de gândire şi creativitate se realizează prin activităţi care
solicită independenţă, investigaţie, originalitate. De aceea, este strict necesar să fim receptivi la
ceea ce interesează şi le place copiilor, la ce vor şi pot realiza, valorificând în activitate toate
forţele şi dorinţele lor, satisfăcându-le interesele.
Stimularea creativităţii prin joc
Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere
evolutiv, un caracter procesual supus influenţelor de mediu. Formele organizate de instrucţie îşi
aduc în mod diferenţiat aportul în dezvoltarea potenţialului creator al individului în funcţie de
conţinutul activităţii, de tipurile de metode utilizate, de pregătirea şi gradul de angajare al
cadrelor didactice participante la acţiunile educative. Jocurile didactice sunt metode active care
solicită integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Şcolarul
mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la şcoală
să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul, într-o
atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un
conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de
elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze
diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale,
accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de
stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv- motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.
Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se
argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali
evidenţiaţi în cercetările de până acum.

8
 Jocurile didactice cuprind sarcini care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor
şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace
proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate
mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a potenţialului
creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar, manifestată de elev în procesul de
învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.
Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a
disponibilităţilor psihicului; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se
folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi consolida
anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi
volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de
relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul, spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea
anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergeţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa.
Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune
soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii
concrete, de a interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii.
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii
copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale, flexibile,
fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare şi
creaţie a copiilor se dezvoltă spontan.
Aplicând cu pricepere jocul didactic, învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din
bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalităţii copilului de a
desfăşura o activitate ce solicită efort susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare,
de înţelegere.
Jocurile didactice, în majoritatea lor, au ca element dinamic întrecerea între grupe de
elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar şi
la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte
copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.

9
 Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a
motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile
ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor
depuse în rezolvare. Acestea sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii
cu rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile
lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.

MANIFESTUL PENTRU ELEVI :

Construieşte-ţi fantezia!
Riscă! Fără curaj nu se poate face nimic nou!
Evită să imiţi pe alţii!
Acordă importanţă tuturor ideilor care iţi trec prin minte!
Trebuie să nu renunţi prea uşor în situaţii dificile!
Important e să faci ceea ce iubeşti şi poţi face bine!
Visează cu ochii deschişi!
Invaţă să lucrezi cu alţii!
Tot ce ai nevoie pentru a reuşi e efort şi isteţime!
Acţionează, explorează, bucură-te de calităţile tale!
Teamă să nu-ţi fie de greşeli! Ele sunt porţi spre descoperire!
Evită critica şi comoditatea!

BIBLIOGRAFIE
1. Amabile, Teresa.(1997). Creativitatea ca mod de viaţă. Bucureşti. Ed. Ştiinţifică şi
tehnică.
2. Bojneag, Maria. (2007). Educaţie plastică, Ghid metodic. Petroşani .Ed.Tehno Art.
3. Bontaş, Ioan. (2001). Pedagogie.Tratat. Bucureşti. Ed. BIC ALL.
4. Matei, Nicolae Constantin. (1982). Educarea capacităţilor creatoare în procesul de
învăţământ. Bucureşti E.D.P.
5. Nicola, Gr. (coord.), Gârboveanu, M, Negoescu, V., Onofrei, A., Roco, M., Surdu, Al.
(1981).Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ. Bucureşti. E.D.P.

10
11