ELEMENTE DE CREATIVITATE IN DEMERSUL DIDACTIC PENTRU LIMBA SI

LITERATURA ROMANA

Învăţarea creativă se bazează pe capacitatea elevului de a elabora ceva nou, original, valoros,
important şi util pentru sine şi pentru mediul în care activează. Procesul dat stimulează imaginaţia şi
curiozitatea, iniţiativa şi încrederea în forţele proprii, independenţa în găsirea variatelor soluţii-
atitudini atît de solicitate în societatea contemporană.
Produsele create de elevi la lecţiile de limba şi literatura română sunt foarte diverse : idei,
probleme, teste, proiecte, utilizarea computerului, lucrări literare ( poezii, proză, jocuri didactice,
şarade, triade ), lucrări grafice (desene, scheme de reper), etc

Obiectivele

de formare profesională în educarea creativităţii elevilor:

La nivel de cunoaştere:

 să definească conceptul de creativitate;

 să identifice principiile de diagnosticare şi dezvoltare a creativităţii;
 să stabilească reperele conceptuale de organizare a demersului educaţional, vizînd dezvoltarea
creativităţii elevilor: etapele procesului creator; criteriile de clasificare a creativităţii; formele de
creativitate; funcţiile creativităţii etc.;
 să recunoască şi să interpreteze stilurile de creativitate;
 să stabilească tehnici şi exerciţii aplicabile la dezvoltarea gîndirii creative a elevilor;
La nivel de aplicare:

 să valorifice conţinuturile specifice disciplinei pentru dezvoltarea la elevi a gîndirii creative, a

unor atitudini afective, motivaţionale, volitive;
 să proiecteze şi să desfăşoare activitãţi didactice la limba şi literatura română cu utilizarea
tehnicilor de dezvoltare a creativităţii;
 să organizeze demersul didactic şi comunitatea de instruire pentru aplicarea tehnicii alese;
 să stabilească stilurile de creativitate al elevilor;
 să observe, analizeze şi să monitorizeze progresul şcolar al elevilor în dezvoltarea creativităţii;
 să selecteze tehnici şi exerciţii aplicabile la dezvoltarea gîndirii creative a elevilor;
La nivel de integrare:

 să efectueze o analiză consecventă a literaturii care abordează problema creativităţii;

 să realizeze cercetări independente ale creativităţii în activitatea profesională;
 să dezvolte constant abilităţile de proiectare şi desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a gîndirii
creative;
 să formeze gîndirea creativă a elevilor în activitatea educaţională, pe baza unei bune cunoasteri a
acesteia;
 să demonstreze disponibilitatea pentru dezvoltarea creativităţii personale în vederea perfecţionãrii
profesionale;

Elementele principale ale creativităţii sînt: ingeniozitatea, originalitatea, flexibilitatea,

senzitivitatea, fluenta.

Ingeniozitatea este un semn al unei minţi agere capabile să găsească soluţii neordinare în orice
împrejurări. Ingeniozitatea evită gîndirea stereotipă.
 Originalitatea presupune însuşirea de a adopta cpeaţii personale. Individul nu va reproduce şi nu
va copia modul de gîndire al altora.

Flezibilitatea este posibilitatea individului de a adapta gîndirea la situaţii noi în găsirea soluţiilor
optime ale problemelor ce apar în diferite etape ale cunoaşterii.

Senzitivitatea înseamnă însuşirea de a simţi, care depinde de spiritul de observaţie a elevului, care
se educă prin participarea lui la realizarea diferitor procedee proiectate şi dirijate de profesor la
diferite etape ale lecţiei. Elevul antrenează senzitivitatea prin urmărirea nemijlocită, atentă şi
sistematică a realităţii înconjurătoare, dar şi pe parcursul orelor, ca rezultat al diferitor exerciţii.

Fluenta este proprietatea de exprimare cursivă şi fluentă, posibilitatea de a exprima ceea ce doreşti
să spui.

Sistemul educaţional contemporan îi oferă elevului posibilităţi de a cunoaşte valorile

reale ale culturii prin contact direct cu creaţii artistice. O activitate instructivă va contribui la
dezvoltarea creativităţii dacă profesorul va orienta gîndirea elevului spre rezolvarea sarcinii puse
în faţa lui de sinestătător, original, descoperind ingeniozitatea copilului, dorinţa şi posibilitatea de
a crea. Dacă copilul este constrîns să răspundă doar la întrebările profesorului, gîndirea va rămîne
la gradul reproductiv. Misiunea profesorului este de a utiliza diferite metode şi procedee menite să
dezvolte creativitatea copiilor, să-i facă pe copii dornici de a-şi exprima părerea proprie, de a face
deducţii, de a-şi confirma poziţia şi opinia personală.

E important ca metodele şi procedeele folosite la lecţii să nu fie selectate la întîmplare,

ci în concordanţă cu obiectivele puse, etapele lecţiei, vîrsta elevilor, contingentul clasei. Toate
acestea vor realiza eficienţa metodelor şi procedeelor alese spre utilizare. Îmbinarea a mai multor
categorii de metode oferă cît mai multe şanse de stimulare a activităţii creative.

Formarea imaginaţiei creative la elevi în cadrul orelor de limbă şi literatură română se

vor efectua în dependenţă de metodele şi procedeele folosite de profesor dacă:

 Se vor întrebuinţa tehnici de lucru care le va crea diferite imaginaţii.

 Se va insista asupra clarităţii întrebărilor, felului de a gîndi şi de a răspunde;
 Se va cere expunerea fluentă şi comentată a diverselor gînduri.

Deosebit de importantă este atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii. Nu este deloc

indicat poziţia sa autoritară. Ea crează blocaje afective, copiii nu îndraznesc să pună întrebări, se tem
de eşec, de ironii.

Învăţarea creativă, în cadrul lecţiei de limbă şi literatură română, reprezintă acea formă
a învăţării, care are ca scop final realizarea unor componente individuale şi colective orientate spre
căutarea, aflarea şi aplicarea noului.

Profesorul va organiza activitatea creativă la lecţiile de limbă şi literatură română

ţinînd cont de următoarele criterii ale creativităţii:

 Creativitatea şi procesul creativ;

 Creativitatea ca noţiune psihopedagogică;
 Diagnosticarea creativităţii elevilor;
 Metoda rezolvării creative de probleme;
  Dezvoltarea inteligenţelor multiple. Dezvoltarea inteligenţei verbal-lingvistice;
 Ghidarea imaginaţiei elevilor prin muzică, imagini video;
 Dezvoltarea inteligenţei vizual-spaţiale;
 Forme grafice de ghidare a imaginaţiei,
 Dezvoltarea inteligenţei personale şi interpersonale;
 Activitatea extracuriculară.

Metode şi activităţi şcolare şi extraşcolare creative

Activităţile şcolare şi extraşcolare pot constitui un cadru favorabil dinamizării

creativităţii prin: munca independentă şi în grup în clasă, rezolvarea temelor pentru acasă, , expoziţii
ale elevilor, concursuri, olimpiade etc.

Dintre metodele de învăţămînt care dezvoltă creativitatea, importante sunt cele active-
participative, printre care cităm: învăţarea prin problematizare şi descoprire semidirijată, metoda
modelării şi exerciţiile creative din manualele şcolare la sfîrşit de capitol sau după un grup de
capitole. Învăţarea creativă are loc atunci cînd elevii participă activ la lecţie, cooperează în perechi
şi grupuri, căutînd, aflînd şi aplicînd elemente noi de cunoştinţe, capacităţi şi aptitudini, prin
intermediul metodelor active, cum sunt descoperirea, problematizarea, modelarea, exerciţiile
creative, jocul de rol etc.

Exerciţiile creatoare sînt activităţi educaţionale care solicită o acţiune cu

intervenţii substanţiale în dezvăluirea unui conţinut instructiv. O selecţie riguroasă a conţinutului
inclus în realizarea acestora oferă un strat formativ cu variate consistenţe educaţionale. Aceste exerciţii
pun la contribuţie gîndirea fundamentală, inventivă, ingenioasă.

Exerciţii creative în baza conţinutului textului:

 continuarea textului;
 modificarea subiectului;
 dialogul;
 interviul cu personajele textului;
 redactarea unor eseuri prin analogie cu cele citite;
 redactarea unor eseuri pe baza unor întîmplări văzute sau auzite;
 exprimarea opiniilor personale cu privire la personaje, evenimente, fapte;
 redactarea unor alte versiuni cu privire la finalul textului;
 răspunsul la întrebările de tipul: Ce s-ar întîmpla dacă…? Cum ai fi procedat tu?
 Astfel de exerciţii stimulează creativitatea elevilor, le dezvoltă abilităţile de gîndire (vorbire),
contribuie la transferul de cunoştinţe acumulate în timpul lecturii. Sînt binevenite exerciţiile care îl
pun pe elev în situaţia de a povesti despre întîmplări imaginare, în care ei îşi atribuie un rol
(personaj activ sau spectator).
 Dacă profesorul utilizează un exerciţiu de modificare a subiectului le va cere elevilor să
construiască un text sau o relatare în care să apară un personaj cu însuşiri morale şi fizice
contradictorii personajului din textul propus.
 Întrebările formulate de profesor trebuie să îndemne elevii la aprecierea critică a informaţiei. Ele
vor constitui un mijloc de declanşare a diferitor tipuri de gîndire la diferite nivele. Orice tipuri de
 întrebări sînt importante, deoarece ele cer de la elevi cunoştinţe pentru a putea răspunde,
profesorul, însă, va pune întrebarea în aşa fel, ca elevul să fie pus în situaţia de a-şi exprima
părerea sa proprie prin răspunsul la întrebarea pusă de profesor.
 Exemplu:
 Continuaţi în proză versurile lui Dumitru Matcovschi cu alte datorii pe care trebuie să le aibă un
om.
 Trăind această viaţă
 Avem o datorie:
 Să ţinem foc în vatră,
 … Clasa a V-a, pag 70, ex.14
 Completează versul al patrulea, indicînd cine gustă poama dacă e coaptă.
 Nepoţeii, prichindeii,
 Vin să-şi mai vadă buneii…
 Gheorghieş, urcă-n cireş,
 …………………………………
 Cearcă de e coaptă poama…
 Clasa a VI-a, pag 28, ex.1
 Alcătuiţi în echipe un alt sfîrşit al povestirii "Ministrul bunelului".
 Clasa a V-a, pag. 86, ex.10
 Alcătuieşte sfîrşitul textului în baza desenului propus (4-5 propoziţii)
 Testul de înţelegere a lecturii Clasa a VI-a, pag. 62.
 Redactează un interviu cu 2-3 colegi. Încearcă să afli cît mai multe despre ei (Ce carte,
muzică, sport îi place? Ce nu-i place)
 Clasa a IV-a, pag. 83, ex.11
 Improvizează un sfîrşit fericit al legendei "Cetatea Sorocii"
 Clasa a V-a, pag. 97

Metoda asocierilor.

Profesorul lămureşte copiilor că fiecare cuvînt trezeşte anumite gînduri, sentimente,

senzaţii. Astfel, numind un cuvînt, profesorul le cere elevilor să explice ce le-a apărut în imagine în
momentul cînd au audiat cuvîntul.

Exemplu:

Brad - matineul de Anul Nou de la şcoală;

Guguţă - textul "Toboşarul";

Ghiocel - sărbătoarea de 8 martie;

Părinţii - casa părintească"

Tehnica "Scriere liberă".

Elevilor li se propune să scrie într-un timp limitat (5 minute) în baza unui proverb,
maxime, unui vers toate gîndurile şi asociaţiile care le apar la audierea maximei. Elevii nu vor corecta,
nu vor reciti ce au scris, nu vor discuta. Scrisul va fi continuu pe parcursul timpului dat. Antrenînd
astfel de tehnici îi deprindem pe elevi să-şi ordoneze gîndurile şi imaginaţia, precum şi să-şi exprime
aceste gînduri.

Exemplu:

 Citeşte proverbul latin: "Dojeneşte-ţi prietenii în taină şi-i laudă în public." Cu ce îl

poţi asocia?
 Citeşte maxima "Cel mai preţios bun este ţara mea." Ce gînd ţi-a venit.

Conversaţia euristică

Antrenează elevii într-un schimb de întrebări şi răspunsuri la nivel superior, cu intervenţii

de atitudini, de valorificare productivă şi creatoare a materialului informaţional. Ea dezvoltă celeritatea
gîndirii şi oferă numeroase posibilităţi în completarea pe orizontală şi verticală a arsenalului cognitiv
în vederea antrenării productive a capacităţilor de comunicare. Elevii efectuează diverse investigaţii în
setul informativ stocat în memoria lor, compară, aleg, grupează, probează pînă descoperă răspunsul
care este o “explozie” meditativă copleşitoare.

Conversaţia didactică

Antrenează elevii în formularea întrebărilor şi răspunsurilor la nivelul reproducerii unei

informaţii cu intervenţii creative în ea. Avantajul acestei conversaţii este în ordonarea gîndirii şi în
stabilirea unei afecţiuni de cunoaştere, în stratificarea informaţiei acumulate şi pregătirea elevului
pentru o reproducere operativă în momentele de necesitate.

Conversaţia didactică este recomandabilă la primul nivel de operaţionalizare a unui

volum de informaţie cu trecerea treptată la o conversaţie productivă.

Problematizarea.

Acest procedeu crează o situaţie-problemă, oferind elevului posibilitatea de a căuta

prin efortul propriu soluţia. Învăţarea devine un proces activ-cognitiv. Soluţionînd situaţia problemă,
elevii vor aplica forţele intelectuale, ingeniozitatea şi munca independentă. Se va ţine cont de faptul
că profesorul va pune problema ce conţine elemente de contradicţie. Însuşirea problematică, ca şi orice
metodă de învăţămînt se aplică în ansamblu cu alte metode.

Exemplu:

Alcătuiţi în scris o povestire cu unul dintre titluri:

 "În ţară străină nici primăvara nu-ţi aduce bucurii".

 "Acasă şi pereţii îţi ajută" Clasa V, pag.96,ex.13
 [Link] a spus despre poveşti următoarele: "Răul nu se lipeşte de casa unde
se spune zilnic măcar o poveste…" Dar tu ce părere ai? Clasa a VI,
pag.96, ex.10
Asaltul de idei.

Una din metodele de stimulare a creativităţii în grupuri este asaltul de idei, cînd elevii
generează un şir de idei şi modalităţi de elaborare a soluţiilor. În grupuri se creează condiţia de
colaborare şi creativitate. Important este ca să participe toţi membrii grupului la elaborarea ideilor, fără
a se admite opinii critice, ironii. Această metodă, de obicei, se foloseşte la lucrul cu textul literar, cînd
se solicită modificarea liniei de subiect a textului, schimbarea finalului textului sau a destinului unui
personaj.

Exemplu:

 Alcătuiţi un final fericit al …

 Modificaţi linia de subiect a poeziei…
 Schimbaţi soarta…

Dezbaterea.

Metoda include elevii într-un schimb de informaţii, păreri, idei în cadrul unei teme sau la
o problemă în discuţie. Participînd la astfel de dezbateri elevul îsi dezvoltă capacitatea de a-şi exprima
opinia. Se admite orice idee. Chiar dacă nu convine cuiva se critică ideea, dar nu acel ce o
promovează.

Exemplu:

 Imaginează-ţi că atunci cînd Bobocel stă singur la tablă, i-ar veni în ajutor cîte unul
din membrii familiei. Care ar fi succesele lui la învăţătură? Discutaţi.
Clasa a VI, pag.43, ex.17

 Citeşte informaţiile. Discută în baza lor.

Clasa a VI, pag.150, ex.1

Studiul de caz

Este o descriere de situaţie, care începe cu formula “Să admitem că...” şi elevul trebuie să
formuleze mesaje comunicative adecvate situaţiei. Cazul trebuie să fie potenţial real, să vizeze o
atitudine posibilă în examinarea lui.

De exemplu: profesorul propune cazul: Să admitem că la lecţia de limba română toţi au primit
azi nota 10. Deci... Concluziile pe care le vor face elevii vor varia în funcţie de experienţa lor
comunicativă şi de viaţă, de mediul în care au fost formaţi ca personalitate.

Metoda desemnează analiza şi dezbaterea unei situaţii specifice în vederea rezolvării ei.
Elevul trebuie să formuleze mesaje comunicative adecvete situaţ[Link] de caz contribuie la
dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, puşi în situaţia de a analiza, de a rezolva probleme,
de a lua decizii optime. Etapele studiului de caz sînt următoarele:

 Sesizarea situaţiei cazului;

 Stabilirea variantelor de soluţionare;
 Susţinerea hotărîrii.
Concluziile elevilor vor depinde de nivelul lor de pregătire şi de felul cum au fost
formaţi ca personalitate.
 Exemplu:

 Să admitem că …
 Corbiţa s-a aruncat în prăpastie. Care e atitudinea ta faţă de hotărîrea copilei.
Argumentează.
Clasa a VI, pag.14, ex.17

Disputa.

Elevul susţine şi argumentează punctul său de vedere într-un schimb de păreri

contradictorii. Temele de convercaţie se pot realiza într-o dispută instructivă.

Exemplu:

 "Ce înseamnă să fii modern"

 Organizaţi dezbateri (cu argumente pro şi contra) cu privire la comportamentul fetei.
Clasa a VI, pag.106, ex.12

Interviul.

Sarcina de a lua interviu de la o persoană se poate realiza atît de către un elev cît şi în grupuri.
Interviul poate fi alcătuit numai din întrebări sau din întrebări şi răspunsuri presupuse. Interviul poate
fi la o anumită temă sau cu o anumită persoană (personaj).

Interviul în grup
Fiecare grup deleghează un reprezentant care merge la celelalte grupuri şi adresează
întrebările pe care le-a pregătit grupul. Răspunsurile se fixează. Toate grupurile lucrează paralel. Apoi
“reporterul” revine în grup cu răspunsurile fixate şi împreună cu toţi membrii grupului, formează un
mesaj în baza răspunsurilor.

Interviul (lipsă)

Un elev iese din clasă, ceilalţi în grup de 3—4 elevi, răspund la un set de întrebări ce-l vizează
pe elevul-lipsă:

 Cum va proceda dacă va întîrzia la lecţie?

 Ce va face imediat după lecţii?
 Ce va deveni în viaţă etc.
Elevii din grup răspund aşa cum ar răspunde elevul-lipsă. Răspunsurile se notează.

Apoi este invitat elevul-lipsă care răspunde la aceleaşi întrebări. Se compară, se fac concluzii.

Comunicarea nonstop
Lucru în grup. Profesorul spune un gînd şi-1 transmite unui grup. Fiecare membru al
grupului îşi spune părerea referitor la acest gînd pînă în momentul cînd profesorul transmite cuvîntul
altui grup. Aici, de asemenea, se discută pînă în momentul cînd profesorul reia un gînd din discuţie şi-
1 transmite altui grup etc. Important este să nu se întreruptă comunicarea nici pentru un moment.
Metoda păianjenului.

Această metodă e foarte eficientă şi ne permite într-un timp scurt să generăm multe idei.
E un instrument de organizare grafică a informaţiei la un anumit subiect. Păianjenul porneşte de la un
cuvînt-cheie sau de la o îmbinare de cuvinte.

Instrucţiunile profesorului:

 Scrieţi cuvîntul-cheie la mijlocul paginii;

 Scrieţi toate cuvintele sau sintagmele ce apar în legătură cu acest cuvînt;
 În timp ce le notaţi trasaţi linii între acele cuvinte care au vreo legătură între ele.
 Scrieţi pînă nu aveţi nici o idee nouă (sau pînă expiră timpul alocat);
 Căutaţi să relevaţi cît mai multe idei.
Utilizînd această metodă elevii vor scrie mai uşor microcompuneri, vor povesti mai
detaliat conţinutul unui text.

Metoda păianjenului poate fi folosită la evaluare sau la verificarea înţelegerii unui text.
Elevilor li se distribuie schema păianjenului la un subiect şi li se propune să-l completeze cu idei din
tema respectivă. Profesorul va reuşi în timp foarte scurt să verifice cum elevii au înţeles textul sau
tema respectivă .

Exemplu:

În clasa a 4-a am utilizat această metodă la următoarele teme:

 Animalele domestice
 La magazin
 Paparuda
 Mijloace de transport.
 Medicina
 La odihnă
 Îmbrăcămintea
 Încălţămintea
 Părţile corpului
(Vezi anexele)

Piramida povestirii:

Este o activitate de selectare, grupare, caracterizare, justificare etc. în baza textului.

1. ___

2. ___ ___

3. ____ ____ ____

4. ____ ____ ____ ____

5. ____ ____ ____ ____ ____

6. ____ ____ ____ ____ ____ ____

7. ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____

8. ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____ ____

 1. Numele personajului principal;

2. Două cuvinte ce descriu personajul;

3. Trei cuvinte ce descriu cadrul;

4. Patru cuvinte ce expun problema;

5. Cinci cuvinte ce descriu primul eveniment;

6. Şase cuvinte ce descriu al doilea eveniment;

7. Şapte cuvinte ce descriu al treilea eveniment;

8. Opt cuvinte ce conţin soluţia.

Dinamizarea freimului.

Freimul este un pachet de informaţii din diferite sfere ale cunoaşterii, care se păstrează în
memoria elevului sub influenţa experienţei lui de viaţă. Freimul se completează încontinuu în baza
semantizării unităţilor lexicale, în baza textelor instructive, în baza antrenării sferelor comunicative, în
baza lecturii independente, adică în baza dinamizării permanente a experienţei de viaţă a elevilor.

De exemplu: freimul “Odaia” este elucidat prin cuvintele scaun, masă, covor, fereastră etc.
Apoi unităţile lexicale îşi lărgesc aria de utilizare; scaun nou, covor viu colorat etc. La următorul nivel
freimul îşi reorientează direcţia de realizare: odaie în apartament, casă etc.

Experimentul

Presupune o activitate în care profesorul înaintează o teză, iar elevii, experimentînd, o

argumentează.

De exemplu: profesorul înaintează teza: Toate substantivele neutre fac pluralul în -uri.
Propune materialul ilustrativ (o listă de substantive de diferite genuri), elevii încep lucrul (schimbă
forma substantivelor prin aplicarea numeralului “două”), fac constatări pentru fiecare caz, concluzii
generale, aducînd argumente sau contraargumente la teza înaintată.

Colajul

Este un procedeu metodic ce stimulează activitatea de reconstituire conştientă a

semnificaţiei unei noţiuni utilizînd diferite informaţii. Obiectivul colajului constă în completarea
vocabularului şi a potenţelor lexical-comunicative ale elevilor în activitatea lor individuală şi în grup.
Colajul necesită o muncă creatoare, presupune, la faza incipientă, căutarea de sinestătătoare a
variantelor de răspuns, apoi – lucrul în microgrup (3-6 elevi) şi prevede cîteva secvenţe:
 Secvenţa 1. Alcătuirea asociagramei care constă în descoperirea semnificaţiei unei noţiuni prin
legăturile asociative pe care le stabileşte ea.

De exemplu: noţiunea pădure poate stimula următoarele asociaţii: verdeaţă, linişte, ciripitul
păsărilor, flori etc.

Secvenţa 2. Acumularea materialului. Elevii selectează din diferite izvoare, imagini ce reflectă
noţiunea. Pe o pagină aparte notează reflecţiile personale referitor la noţiunea dată. Materialul se
adună într-o mapă specială.

Secvenţa 3. Discuţii în grup în baza materialului acumulat. Elevii discută cum trebuie
amplasat şi prezentat materialul, încît să fie adecvat esenţializării noţiunii. Imaginile, în dependenţă de
importanţa lor, se plasează de la centru spre periferie.

Secvenţa 4. Alcătuirea colajului (comunicarea în comun a unui “tablou” prin lipirea

elementelor acumulate).

Secvenţa 5. Susţinerea proiectelor de colaj în clasă. Fiecare grup alege un reprezentant ce

expune ideea de bază a colajului, explică în linii generale semnificaţia lui principală şi cele particulare,
indică rolul fiecărui element în parte.

Secvenţa 6. Evaluarea proiectului de către elevi şi profesor. În acest scop se va ţine cont de
nivelul informaţional al colajului, caracterul adecvat al reflectării semnificaţiei noţiunii, modalitatea şi
nivelul expunerii.

În practica şcolii pot fi utilizate mai multe tipuri de colaj.

Colajul simplu, tip “Soarele”, cînd noţiunea este în centru, iar materialele asociative sînt
amplasate în formă de raze;

Colajul “pete albe” în care în mod intenţionat, se lasă spaţii libere ca elevii, din alte grupe, să-
şi spună părerea referitor la elementele ce ar putea fi intercalate;

Colajul cu nucleu “închis” în care noţiunea centrală este ascunsă pentru a oferi celorlalţi elevi
posibilitatea s-o descopere conform elementelor din informaţia periferică;

Colajul cu schimbarea nucleului. Profesorul schimbă noţiunea centrală, ceea ce comportă

schimbarea amplasării materialului, a prezentării şi comentării lui.
 Gaidul

Este un training verbal-psihologic şi comunicativ care include elevul “eu-concepţia” în anumite

situaţii (guid – engl. A conduce, a orienta). Se deosebeşte de situaţia de vorbire instructivă prin faptul
că dinamizează vorbirea elevului în nemijlocită legătură cu personalitatea lui. Tematica gaidului este
variată, dar cu tendinţa de a forma elevilor competenţe, ce ar permite să se autoevalueze, să se
autocaracterizeze: “Succesele mele”, “Valorile mele”, “Cum mă văd eu pe mine”, “Ce mă irită”, “De
ce mi-i frică” etc.

De exemplu. Ai ocazia să te duci la un magazin fermecat în care poţi procura calităţi pozitive
în schimbul a ceva egal ca valoare (gaidul “Valorile mele”).

Portofoliul

este o colecţie de documente care reflectă performanţa (rezultate ale testelor, notele, premiile
ş.a.)şi produsele acesteia (lucrări scrise, analize şi comentarii ale lecturilor, scrisori, desene comentate,
etc.), pe care elevul le realizează în procesul de învăţare, în şcoală sau în afara ei. Elevului i se poate
acorda dreptul să-şi aleagă materialele concepute care să fie incluse în portofoliu, dar tipurile de
materiale sînt indicate de profesor.

Profesorii şi alţi evaluatori utilizează portofoliul pentru a evalua performanţa elevului. Elevul poate fi
invitat să reflecteze asupra documentelor incluse în portofoliu, să discute semnificaţia lor cu
profesorul. Aceste discuţii, de asemenea, relevă elementele ce trebuie luate în consideraţie la evaluare.

Metoda portofoliului subliniază importanţa participării elevului la procesul de evaluare, stimulînd

ingeniozitatea şi implicarea personală în activitatea de învăţare, dezvoltînd motivaţia şi oferind
profesorului date esenţiale despre personalitatea şi abilităţile elevului.

Un portofoliu la limba română în şcolile alolingve ar putea include:

• harta republicii cu indicarea locului de naştere a părinţilor, bunici-lor; a capitalei etc.

• date biografice şi de creaţie ale unui scriitor în baza unui plan (numele, motivele creaţiei, opera etc.);

• scrisori, telegrame, descrieri;

• interviuri reale / imaginare cu anumite personalităţi;

• creaţii literare proprii;

• dicţionare ilustrate (în special în clasele II-VI);

• contribuţii la reviste şcolare;

• proiecte/urări cu ocazii anumite;

• lucrări scrise curente;

• răspunsuri la chestionare / interviuri;

• un jurnal de lectură” (pentru o anumită perioadă de timp, vizînd cărţile citite şi comentariile
realizate);

• chestionare aplicate de profesor;

• un referat pe o anumită temă etc.

Dezvoltarea creativităţii prin joc

Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere evolutiv, un

caracter procesual supus influenţelor de mediu.

Formele organizate de instruire îşi aduc în mod diferenţiat aportul în dezvoltarea potenţialului
creator al individului în funcţie de conţinutul activităţii, de tipurile de metode utilizate, de pregătirea şi
gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acţiunile educative.

La predarea limbii române în şcolile alolingve, în structura metodelor activ-participative (

brainstorming-ul, cubul, metoda celor şase pălării, etc), îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile
didactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este
integrat copilul şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile didactice sunt metode active care
solicită integral personalitatea copilului.

Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a elevilor este de natură să contribuie la

realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Elevul trebuie să simtă că
este acceptat aşa cum este, că se doreşte să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu
ceilalţi copii, cu profesorul şi nu numai să reproducă ceea ce a învăţat.

Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate, subordonate particularităţilor de

vârstă şi sarcinii didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult, sub directa
lui supraveghere, un rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind mediatori
ai stimulării capacităţilor creatoare.

Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au ca punct de

plecare noţiunile obţinute de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în
situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor
individuale, accentul căzînd astfel nu pe rezultatul final cît pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile
de stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv motivaţionale implicate în desfăşurarea acestora.

Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se

argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectuali.

Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a

deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la obţinerea prin
mijloace proprii de noi cunoştinţe.

Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi
consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive, afective şi
volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila modele de relaţii
interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.

Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul spaţiul şi materialele puse la dispoziţie,
li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, divergenţa şi convergeţa gîndirii,
flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de
a propune soluţii, de a le analiza şi opta pentru cea optimă, de a interpreta şi evalua anumite
experienţe, fenomene, situaţii .

Manifestînd creativitate, învăţătorul va determina avîntul libertăţii şi creativităţii copiilor, va

realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gîndirii logice, raţionale, flexibile, fluide, creatoare,
depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de exprimare şi creaţie a copiilor se
dezvoltă spontan. Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între
grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor,
dar şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Întrecerea
prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.

Metodele ludice (jocurile didactice) au o multitudine de ramificaţii afective, care degajează

comportamentul educaţional al elevilor. Jocul didactic are un apanaj de transformare a realităţii,
plasîndu-1 pe elev într-o “microrealitate” şi oferă, astfel, posibilităţi de modulaţii conştientizate în
experienţa sa comportamental-afectivă.

Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează la lecţiile de

limbă română în şcoala alolingvă cu metode cît mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze
pe tot parcursul învăţării elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele
posedării limbii la nivelul respectiv.

Vezi anexele (Jocuri didactice; Tehnici de înviorare)

Tehnici de înviorare

Joc fonetic

Literele s-au împrăştiat

Lucru în perechi

1. Pe o foaie de hîrtie e scris cuvîntul. De exemplu: "PRIMĂVARĂ". Într-un plic sînt decupate
literele care formează acest cuvînt.

Învăţătorul împrăştie pe fiecare bancă setul de litere şi le propune elevilor să formeze cuvîntul de
pe foaie.

Cîştigă perechea care prima formează cuvîntul, îl scrie şi îl rosteşte corect.

2. Învăţătorul propune elevilor să formeze cît mai multe cuvinte posibile cu literele din acest
cuvint.

De exemplu, din cuvîntul "Primăvară" elevii pot forma următoarele cuvinte:

Prima ramă

Primar rimă

măr armă

vară mir
 văr mari

var văpăi

ră pai

ară iapă

rar rărim

rară miră

Tehnici de înviorare

Joc fonetic

Cuvinte cu o singură vocală

Lucru în perechi

În ospeţie la lecţie este o singură vocală.

Învăţătorul le propune elevilor să dovedească importanţa vocalei "oaspete", formînd cît mai
multe cuvinte posibile cu vocala dată fără a folosi şi alte vocale.

De exemplu:

Astăzi la lecţie o avem oaspete pe vocala A. E o vocală importantă? (Da.) De ce? (E prima literă
din alfabet. Cu ajutorul ei formăm cuvinte, silabe. …)

Elevii scriu în perechi şirul de cuvinte cunoscute lor cu vocala A.

A, da, dar, rad, ac, sac, caş, rac, car, rar, ram, ţap, par, bar, var, şa, aş, sa, ca, ba, na, an, ta,
ar, pa, nan, han, ban, Dan, cam, mac, am, sar, ras, naş, şah, dat, bat, sat, tac, nas, vas, pas, fac

Învinge perechea care a scris corect cele mai multe cuvinte cu vocala A.

Jocul poate fi organizat ca copiii în lanţ să scrie pe tablă un şir de cuvinte cu vocala A. Elevul
care nu poate completa şirul cu un cuvînt nou iese din joc. Jocul continuă pînă rămîne un singur elev şi
nu mai poate completa şirul de cuvinte.