III.

MIJLOACE SPECIFICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI

MUZICALE ÎN PERIOADA PREŞCOLARĂ ŞI PRIMARĂ
III.1. EXERCIŢIILE MUZICALE ŞI ROLUL LOR ÎN FORMAREA DEPRINDERILOR
MUZICALE

Exerciţiile muzicale constituie o modalitate de completare a educaţiei

muzicale a copiilor. Se impune o precizare şi anume aceea că au dublu rol – de
metodă şi mijloc didactic. Prin metoda exerciţiului sunt învăţate sau
consolidate exemple muzicale, elemente de limbaj muzical; exerciţiul
înseamnă repetare, revenire, deci prin repetarea unui fragment dintr-un cântec
sau joc muzical realizăm învăţarea acestuia. Ca mijloc de educaţie muzicală
înţelegem acea creaţie muzicală, de mici dimensiuni, simplă, uşor de interpretat, memorat sau
audiat, prin care dezvoltăm la copii auzul, vocea, memoria, simţul ritmic. Fără aceste exerciţii prin
care, de fapt, începem educaţia muzicală nu e posibil ca un copil să evolueze. Cele mai directe şi
eficiente mijloace muzicale sunt creaţiile din folclorul copiilor, datorită structurilor ritmice,
melodice, dar şi a textului cu totul special, prin numărători şi scandări de versuri cu multe cuvinte
născocite de copii şi cântece sau fragmente din acestea, accesibile mai ales vârstelor mici. În funcţie
de momentul lecţiei, tema şi obiectivele operaţionale propuse a fi realizate, exerciţiile sunt:
pregătitoare şi propriu-zise.
Exerciţiile pregătitoare sunt cele care ajută la realizarea unui moment din lecţie: învăţarea
unui cântec (verbalizarea textului, intonarea unor structuri ritmico-melodice), învăţarea unui joc
muzical (exerciţii ritmice cu bătăi din palme, mers ritmic, gesturi sugerate de text), realizarea unei
audiţii (exerciţii de recunoaştere a modului de interpretare, de stabilire a caracterului muzicii). Ele
pot dura între 3-5 minute. Exerciţiile propriu-zise constituie etapă sau subetapă în lecţie şi au o
sarcină precisă. Fiecare exerciţiu este repetat de două – trei ori, până când este executat corect.
Durata acestora este destul de mică (5-10 minute), în funcţie de tipul exerciţiului. Utilizate
sistematic şi plăcut, ajută la o evoluţie muzicală evidentă. Trebuie abordate gradat pentru ca
rezultatele să fie cele aşteptate. Pot constitui activitate de bază la grupa mică şi mijlocie, deoarece
activităţile durează 15-20 de minute, iar exemplele alese trebuie să fie simple, scurte, uşoare.
a) În funcţie de elementul muzical la care se referă exerciţiile sunt: de cultură vocală,
melodice, ritmice, ritmico-melodice, armonico-polifonice, de interpretare.
Exerciţiile de cultură vocală sunt foarte importante deoarece pregătesc vocea şi auzul
elevilor pentru activitatea propriu-zisă de educaţie muzicală. Ordinea acestora este următoarea:
exerciţii de respiraţie, verbale şi apoi de intonare. Prin acestea copiii îşi formează deprinderile de
respiraţie, pronunţie, dicţie şi execuţie corectă, omogenă, sincronizată. Exemple:
CĂRĂBUŞ
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici
 UN PITIC
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

La clasele III-IV sunt recomandate introducerea vocalizelor simple, pentru emisia corectă a
vocalelor, pentru supleţea glasului şi dezvoltarea ambitusului; vor fi executate ascendent şi
descendent. Exemple:

Exerciţiile melodice contribuie la conştientizarea înălţimii sunetelor şi la formarea

deprinderilor melodice. Pentru aceasta sunetele trebuie să aibă durate egale şi să fie, la început, în
registre diferite. Exemplu:

Apoi vor fi intonate fragmente din cântece respectând doar intonaţia, fără ritm, pentru însuşirea
corectă a liniei melodice. Exemple:
ARE MÂŢA TREI PISOI
versuri şi muzică: Dumitru D. Stancu

AZORICĂ
versuri şi muzică: Dumitru D. Stancu
 La elevii din clasele II-IV, pentru formarea gândirii muzicale vor fi adăugate exerciţii melodice
(ascendente şi descendente), ce pregătesc notaţia melodică, însoţite şi de solmizaţie (denumirea
silabică a sunetelor muzicale), apoi prin exerciţii de intonaţie. De exemplu:

Exerciţiile ritmice ajută la dezvoltarea simţului ritmic şi la notaţia ritmică. Acestea combină
verbalizarea cu elementele motrice (mers, mişcări, bătăi din palme, cu instrumente de
percuţie).Duratele vor fi egale în prima etapă, apoi vor fi combinate. Exemple:
HAIDEŢI FLORI
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

sau ca în:
VAI, DRAGĂ, PISICĂ !
folclorul copiilor – oraş Vaslui, inf. Rodica Comici

Pentru însuşirea corectă a pauzelor recomandăm a fi marcate prin semnal sonor. La clasa a II-a
vor fi adăugate şi silabele ritmice pentru pregătirea notaţiei ritmice – iute (optime), pas (pătrime),
raar (doime). Elementele ritmice la clasele III-IV vor fi însuşite prin astfel de exerciţii, prin parlare
ritmată cu tactarea măsurii.
Exerciţiile ritmico – melodice îmbină componenta ritmică şi cea melodică formând
deprinderile de intonare corectă a cântecelor. Utile sunt creaţiile folclorice ale copiilor şi
fragmentele din cântecele ce urmează a fi învăţate (mai ales refrenul care nu are text, ci diferite
silabe: poc, bum, ţup, la, sfârr, zum). Exemplu:
BROTĂCELUL
versuri: Tudor Arghezi muzica: Dan Voiculescu

Interpretarea vocală poate fi însoţită şi de marcarea ritmului. Aceste exerciţii sunt valorificate
mai ales la jocurile muzicale.
 Exerciţiile armonico – polifonice formează atenţia distributivă în perceperea mai multor
sunete produse concomitent şi intonarea simultană cu acompaniament Acestea pot fi realizate prin
organizarea clasei în două grupe fiecare având sarcini diferenţiate: o grupă intonează un fragment
dintr-un cântec, iar cealaltă acompaniază ritmic sau vocal cu ison pe tonică. La clasa a II-a se poate
recurge la cântarea în canon prin învăţarea unei scurte melodii ce apoi va fi intonată cu participarea
elevilor, împărţiţi în grupe. Exemple:
RAŢA
versuri: Tudor Arghezi muzica: Cristian Misievici

LĂBUŞCĂ ÎNTRISTAT
versuri: Tudor Arghezi muzica:CristianMisievici

Exerciţiile de interpretare vor fi propuse în momentul când copiii au un repertoriu minimal

însuşit. Acestea vor duce la formarea deprinderilor de cântare expresivă, controlată, conştientă. La
vârsta preşcolară se manifestă tendinţa de a scanda, striga, ţipa, dacă nu există o coordonare corectă
a activităţii de cântare. Aplicaţiile se pot face pe cântece învăţate deja, când se va propune intonarea
consecutivă după semnal: tare – încet (cu nuanţe) şi repede – rar (cu tempo) .
b) În funcţie de modul de realizare sunt clasificate în exerciţii: de execuţie, de
recunoaştere, de creaţie. Abordarea didactică a exerciţiilor se diferenţiază în funcţie de modul de
realizare. Astfel, la exerciţiile de execuţie se procedează în felul următor: prezentarea model,
explicarea şi formularea cerinţelor, executarea de către copii, analizarea şi corectarea greşelilor,
reluarea exerciţiului şi evaluarea. Exerciţiile de recunoaştere solicită atenţia auditivă şi gândirea
copiilor şi vor avea următoarea succesiune: prezentarea materialului sonor, explicarea şi formularea
cerinţelor, rezolvarea sarcinii, analizarea şi evaluarea răspunsurilor. Se impun nişte condiţii speciale
pentru desfăşurarea acestor exerciţii: asigurarea liniştii şi atenţiei. Pentru recunoaştere, vor fi
propuse cântece, jocuri, audiţii însuşite anterior, precum şi stabilirea sursei sonore (voce, instrument
muzical). La clasele III- IV elevii vor fi solicitaţi să recunoască chiar elemente de limbaj muzical
(ritm, melodie, nuanţe, tempo). Exerciţiile de creaţie sunt foarte complexe deoarece solicită copiilor
să demonstreze toate cunoştinţele şi deprinderile muzicale dobândite. Sunt recomandate, ca şi cele
de recunoaştere, a fi abordate începând cu grupa mare. Desfăşurarea lor cuprinde următorii paşi:
reactualizarea problemei muzicale, prezentarea sarcinilor de rezolvat, rezolvarea exerciţiului,
analizarea şi evaluarea. Realizarea lor va porni de la intonarea model a fragmentului, după care
copiii vor trebui să conceapă răspunsul muzical pe versuri date sau inventate de ei. De exemplu:
Aceste activităţi îşi au locul în lecţia de educaţie muzicală încă din primul moment, cel
pregătitor, şi apoi pe tot parcursul acesteia, mai ales la dirijarea învăţării sau obţinerea performanţei.

Pentru a-şi atinge scopul urmărit, ele trebuie să fie organizate gradat şi sistematic. Nu trebuie făcute
formal, la întâmplare, ci trebuie pregătite şi desfăşurate cu multă atenţie şi reluate ori de câte ori
există această posibilitate.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Prezentaţi tipurile de exerciţii muzicale
2. Prezentaţi modele de exerciţii pregătitoare
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a exerciţiilor ritmice
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin exerciţii
5. Concepeţi exerciţii melodice pentru perioada notaţiei muzicale cu o temă ce vizează însuşirea
unui sunet muzical

III.2. CÂNTECUL - PRINCIPALUL MIJLOC DE FAMILIALIZARE A COPIILOR CU

LIMBAJUL MUZICAL

Cântecul reprezintă mijlocul principal prin care se realizează educaţia muzicală a copiilor.
Prin cântec se dezvoltă vocea, se formează deprinderea de a cânta în colectiv şi individual. Pentru a
şti ce să cânte şi cum să cânte, copiii vor fi familiarizaţi cu câteva elemente importante ce trebuie
cunoscute pentru a înţelege şi apoi a executa exemplele muzicale. Acestea sunt legate de limbajul
muzical (înălţimea sunetelor, durata acestora, intensitatea, tempoul, armonia rezultată din
interpretarea cu acompaniament), şi dispoziţia pe care o întâmpină prin întregul complex sonor şi
text. Cântecul îmbină poezia cu muzica şi de aceea trebuie să corespundă nevoilor afective ale
copiilor. Astfel, se impune o strategie de selectare a repertoriilor pentru fiecare clasă (grupă), ţinând
cont de criterii bine stabilite de specialişti, şi anume: accesibilitatea, valoarea didactică, educativă şi
artistică.
Accesibilitatea constă în respectarea particularităţilor intonaţionale ale copiilor (ambitusul), de
percepţia auditivă, redarea vocală precum şi puterea de înţelegere şi asimilare a textului. Cântecele
vor avea un conţinut tematic atrăgător, cu imagini din lumea înconjurătoare, din mediul familial sau
social, din natură, legate de diferite evenimente şi sărbători (Ziua Naţională, Crăciunul, 8 Martie, 1
Iunie), cu mesajul de a reda frumosul, adevărul, dragostea, umanitatea. Un alt aspect ce trebuie
urmărit este cel referitor la caracteristicile muzicale, să respecte ambitusul vocal , să aibă o
intervalică simplă (secunde şi terţe – la 3-4 ani, cvarte – la 5-6 ani, cvinte – la 7-10 ani);
combinaţiile ritmice, de asemenea, vor fi gradate (optimi, pătrimi – la 3-4 ani, doimi, şaisprezecimi
şi durate cu punct – la 5-8 ani), metrica să fie binară ( 2/4 la 3-5 ani), apoi şi ternară (3/4 la 5-10
ani), silabele să fie asociate unui sunet (la 3-4 ani), apoi grupului de sunete prin utilizarea legato-
ului de expresie (la 5-10 ani) Scările muzicale să fie cele specifice intonaţiei copiilor (până la
hexacordie) pentru 3-4 ani şi apoi în sistemul tonal major – minor (gamele Do major – La minor),
frazarea să fie clară, cu locul inspiraţiei uşor de stabilit, structura să fie simplă, mono sau bistrofică,
textul să fie inteligibil, cu noţiuni cunoscute, uşor de pronunţat, iar conţinutul de idei să facă parte
din sfera de preocupări ale copiilor.
Valoarea didactică este extrasă din aplicarea practică a problemei studiate în repertoriul ales.
De aceea se va porni de la creaţiile copiilor (folclorul copiilor) şi apoi se va continua cu creaţii
realizate de compozitori valoroşi şi creaţii populare româneşti. În această perioadă a prenotaţiei,
întregul repertoriu muzical este însuşit după auz şi de aceea trebuie să fie foarte expresiv pentru ca
sarcinile ce trebuie rezolvate în educaţia muzicală să poată fi realizate firesc, fără efort. În imaginile
artistice ale cântecelor, copiii trebuie să-şi regăsească universul personal, pentru ca în felul acesta să
considere cântecul ca element integrant din viaţa lor. Ceea ce învaţă la Educaţia muzicală poate fi
inclus şi în alte activităţi curriculare sau extracurriculare, iar deprinderile muzicale pot fi dezvoltate
şi prin însuşirea unui repertoriu de cântece cât mai bogat. Valoarea educativă derivă din conţinutul
de idei şi sentimente însumate în text şi linia melodică, precum şi din activităţile specifice pe care le
presupune însuşirea cântecelor. Sunetul are un caracter abstract în comparaţie cu cuvântul, care are
un caracter concret, dar simbioza dintre ele face din repertoriul însuşit un mijloc valoros de educare
(morală, intelectuală, religioasă. Valoarea artistică rezultă din frumuseţea melodiei şi a poeziei;
cântecul pentru copii trebuie să fie o miniatură de încântare muzicală. Îmbinarea dintre cuvânt şi
sunet trebuie să fie perfectă din punct de vedere muzical şi artistic. Repertoriul abordat trebuie să
reprezinte creaţii din toate categoriile: folclor, muzică uşoară, creaţii religioase şi culte.
Rezolvarea didactică a învăţării cântecului după auz impune următoarele subetape:
familiarizarea elevilor cu conţinutul cântecului, anunţarea titlului şi compozitorului, interpretarea
model (audiată prin înregistrare sau executată de cadrul didactic), analiza cântecului, reluarea
interpretării model, învăţarea pe fragmente stabilite pe unităţi logice (vers, rând melodic, strofă,
refren) prin verbalizare şi apoi intonare muzicală, consolidarea cântecului prin interpretare integrală
cu sarcini distincte. Însuşirea unui cântec după auz apelează la metodele demonstraţiei şi
exerciţiului. Demonstrarea muzicală a propunătorului trebuie să fie foarte corectă muzical, cu o
dicţie clară şi interpretare expresivă. Exerciţiul constă în reluarea exemplificărilor de către copii,
conştienţi de fiecare element muzical ce trebuie realizat (respectarea melodiei, ritmului, tempoului,
versurilor, nuanţelor). Pentru a fi mai eficiente, aceste metode sunt completate cu explicaţia,
conversaţia, observarea unor imagini care sugerează conţinutul cântecului (machete, planşe,
siluete), povestirea sau dramatizarea conţinutului, audiţia. Foarte multă atenţie trebuie acordată
respiraţiei şi pronunţiei corecte a cuvintelor din textul cântecului, apoi cântării sincronizate de la
începutul, pe parcursul şi până la finalul cântecului. Subliniem importanţa verbalizării, deoarece
constituie în acelaşi timp un exerciţiu de dicţie, dar şi o modalitate de conştientizare a conţinutului
literar ce trebuie memorat. Învăţarea se va face în tempo moderat şi apoi va fi stabilită viteza
corectă, mai rapidă sau mai lentă, în funcţie de caracterul cântecului. La fel se va proceda şi cu
nuanţele; execuţia se realizează pe intensitate medie, după care vor fi stabilite cele corecte împreună
cu clasa sau grupa de copii. Pentru consolidarea repertoriilor muzicale învăţate putem folosi foarte
multe variante de lucru. În primul rând competiţia între grupuri stabilite în prealabil (fete şi băieţi,
pe rânduri), apoi cântarea în lanţ (fiecare intonează un vers – individual sau pe subgrupe), cântarea
dialogată (un grup cântă strofa iar celălalt refrenul). Interesantă şi utilă este cântarea prin audiţie
interioară (în gând) după semnalul învăţătorului sau educatoarei, sau înlocuirea interpretării cu bătăi
din palme după ritmul cântecului. Încă din primele ore copiii vor fi deprinşi să cunoască şi să
recunoască structura cântecelor cu rânduri melodice repetate sau cu strofă şi refren. Recomandăm să
se evite interpretarea individuală, la grupele mică şi mijlocie, iar la grupele mare şi pregătitoare,
copiii vor cânta individual după ce şi-au însuşit foarte bine cântecul. Se recomandă ca ori de câte ori
există posibilitatea, cântecele învăţate să fie repetate în fiecare zi, pentru a fi însuşite temeinic (în
pauze, la activităţile de joc). Un aspect important îl prezintă coordonarea cântării sincronizate atât în
timpul învăţării, cât şi la repetarea cântecelor. Este important gestul dirijoral simplu, exact al
cadrului didactic, prin care, pe cale vizuală, copiii îşi pot controla tempoul în care cântă şi nu
trebuie dominaţi vocal – auditiv, în permanenţă, de educatoare sau învăţător. Abordarea textului
muzical prin solfegiu se face începând cu clasa a III-a şi parcurge următoarele etape : analiza
textului muzical, citirea melodică, citirea ritmică – parlată, însoţită de tactarea măsurii, solfegiul,
verbalizarea ritmată a textului, interpretarea pe cuvinte. Activitatea este coordonată de propunător ,
ce tactează cu mâna stângă , iar elevii tactează cu mâna dreaptă. Interpretarea pe cuvinte nu este
însoţită de tactare, elevii fiind dirijaţi.
Pentru educaţia muzicală din grădiniţă au fost realizate câteva culegeri, în care materialul
muzical este prezentat pe categorii de vârstă, fapt lăudabil întrucât există încă multe cadre didactice
care nu ştiu să selecteze materialele muzicale şi de aceea menţionăm aceste lucrări. Pentru grădiniţă
și pentru clasele pregătitoare - IV recomandăm colecții de cântece care se găsesc în anexă.
Începând cu clasa a II-a elevii vor începe să cânte la două voci, în diferite modalităţi, această
activitate contribuind la dezvoltarea auzului armonico-polifonic. Astfel, primele intenţii se vor
concretiza prin intonarea isonului pe tonică sau dominantă şi intonarea melodiei concomitent,
aceasta realizându-se cu ajutorul învăţătorului; copiii ţin isonul iar învăţătorul interpretează
cântecul, după care sunt inversate rolurile. În final, clasa este împărţită în două grupe ce intonează
cântecul, conform sarcinilor. Cântarea în canon se realizează prin procedeul imitaţiei stricte. După
ce a fost însuşit cântecul de către toată clasa, tot cu ajutorul învăţătorului este demonstrată cântarea
imitativă (aceeaşi melodie cântată de al doilea grup la două măsuri diferenţiată de primul grup).
Clasa începe să intoneze cântecul, după care preia imitaţia propunătorul, apoi vor fi inversate
rolurile. La sfârşit, clasa va fi împărţită în două grupe şi va reuşi să cânte în canon, învăţând concret
primele noţiuni de polifonie. Cântarea la două voci îi familiarizează pe elevi cu stilul armonic.
Cântecele trebuie să fie simple, cu deosebiri cât mai mici între voci, cu armonizări la terţă şi sextă.
Important este ca elevii să stăpânească foarte bine linia melodică şi interpretarea expresivă. Apoi, la
îmbinarea vocilor îi va ajuta învăţătorul, astfel: vocea întâi cântă iar vocea a doua este susţinută de
învăţător (elevii de la vocea a doua urmărind execuţia); apoi, vocea a doua va fi cântată de copii, iar
învăţătorul va cânta vocea întâi (elevii de la această voce urmărind execuţia). Aceste aspecte
demonstrative vor fi urmate apoi, de asamblarea celor două voci, lucru ce se va realiza pe parcursul
mai multor ore. Cântarea la două voci îşi are locul mai ales în cadrul activităţilor extracurriculare, la
ansamblul coral, unde realizările muzicale ale copiilor vor fi apreciate cu prilejul serbărilor,
spectacolelor, concursurilor. Recomandăm ca după o activitate de învăţare a unui cântec, atunci
când va fi repetat, să se recurgă la reactualizarea lui prin interpretarea model de către propunător şi
apoi va fi intonat de către întreaga clasă. Copiii vor interpreta individual ceea ce au învăţat abia
după 2-3 ore de repetări ale cântecului. Evaluările este bine să fie realizate cu multă atenţie şi
obiectivitate. Astfel, pentru perioada preşcolară, interpretarea individuală va fi indicată doar pe
secvenţe mici (vers, strofă), integrată sub forma interpretării în lanţ sau dialogată. Stabilirea
descriptorilor de performanţă se va face ţinând cont de: fidelitatea interpretării muzicale,
memorarea textului verbal, cursivitatea, eventual sincronizarea, atunci când se recurge la
interpretarea în grup.
Organizarea de competiţii între subgrupe este deosebit de stimulativă şi oferă o evaluare globală
a evoluţiei muzicale a copiilor. Pentru elevii claselor pregătitoare - IV, exigenţele interpretative vor
fi sporite, în aşa fel încât elevii vor fi puşi în situaţia de a interpreta secvenţe mai mari (o strofă şi
refren) sau cântecele în integralitatea lor. Trebuie acordată mai multă atenţie evoluţiei muzicale (la
această vârstă), întrucât trebuie realizate evaluări scrise ce au impact direct asupra interesului şi
atenţiei fiecărui elev faţă de orele de Educaţie muzicală (Muzică și mișcare). Cântecele oferă în
acelaşi timp şi posibilitatea de a constata capacitatea de înţelegere a componentelor de limbaj
muzical (melodie, ritm, formă, dinamică, agogică), de către copii în activităţi practice sau prin
conversaţie. Prin modalităţile de lucru şi repertoriile alese, prin cântec, învăţătorul sau educatoarea
contribuie la educaţia muzicală a copiilor, realizând astfel formarea şi consolidarea deprinderilor de
bază, precum şi dobândirea cunoştinţelor din domeniul muzical.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Prezentaţi caracteristicile cântecului
2. Prezentaţi modele de consolidare a cântecului după auz
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a cântecului prin solfegiu
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin cântare în canon
5. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin cântare armonică

III.3. JOCUL MUZICAL – MODALITATE COMPLEXĂ DE EDUCAŢIE ARTISTICĂ A

COPIILOR

Acţionând asupra simţurilor copilului, muzica trezeşte în el dorinţa de mişcare. Ţinând cont de
această influenţă, mişcările se folosesc ca mijloc de adâncire a impresiilor muzicale. Astfel, prin
jocul muzical se formează priceperi şi deprinderi muzicale, deoarece menţine interesul şi atenţia în
timpul lecţiilor, dezvoltă auzul, îndemânarea, calităţile intelectuale şi uşurează integrarea în
activităţile specifice grădiniţei şi şcolii. Prin jocul muzical se cultivă imaginile de mişcare legate de
acţiune, de activitatea practică, influenţând formarea actelor de voinţă. Jocul muzical contribuie
îndeosebi la dezvoltarea simţului melodic şi cel ritmic al copiilor. Jocul nu are o formă proprie fixă,
ci se organizează ca o activitate vie, având ca obiectiv o anumită sarcină didactică şi apelând la un
material muzical divers. Pentru ca rezultatele să fie cele aşteptate trebuie să fie corect conceput şi
realizat. Organizarea jocului muzical impune respectarea anumitor cerinţe: în alegerea jocului se va
urmări scopul educaţional: dezvoltarea simţului ritmic, melodic, dezvoltarea auzului, educarea
calităţilor moral – volitive, a interesului pentru muzică; locul de desfăşurare să fie spaţios, aerisit
sau chiar în aer liber; să fie asigurată baza materială necesară desfăşurării jocurilor; grupele de copii
să fie împărţite pe criterii egal – valorice.
În funcţie de sarcina muzicală urmărită, jocurile se clasifică în: jocuri muzicale melodice,
ritmice, cu mişcări sugerate de text, jocuri – dans, armonico – polifonice, jocuri – spectacol. Jocul
muzical este centrat pe cântec şi impune dinamizarea activităţilor de cântare prin mişcări sau
diferite procedee de interpretare, stabilite prin indicaţii de desfăşurare, indicaţii de regie impuse de
melodie, de ritm sau text. Orice cântec poate deveni joc, în funcţie de pregătirea muzicală,
imaginaţia şi pasiunea cadrului didactic. Modalităţile de interpretare vor include sarcini cum ar fi:
interpretarea cu solist, pe roluri, în dialog, pe grupe, efectuarea unor mişcări sau paşi de dans,
ritmizarea sau marcarea timpilor, interpretarea cu acompaniament instrumental. Sunt cele mai
complexe forme de activitate muzicală şi au ca sarcină dansul, mişcarea, interpretarea la două voci
sau cu acompaniament şi jocul – spectacol.
a) Jocul muzical ritmic ajută şi pregăteşte copiii pentru iniţierea instrumentală, întrucât realizarea
lui se face prin marcarea ritmică (a timpului, a structurii ritmice, a pauzelor). La început este utilizat
corpul ca instrument de acompaniament, prin bătăi din palme şi picioare, iar apoi vor fi folosite şi
jucării muzicale, obiecte sonore sau instrumente de percuţie uşor de mânuit Propunem exemplele:
Dogarul (folclorul copiilor), Ninge liniştit, Zidarii, Puişorii vrabiei, 1 Iunie Omul de zăpadă, Fraga
de Dan Voiculescu.
b) Jocul muzical melodic valorifică predominant melodia şi diferitele forme de interpretare: pe
roluri (cu personaje), solist – grup, cu repetări în ecou. Exemplificăm cu următoarele cântece - joc:
Barza, Trai bun (folclorul copiilor), Iepuraşul şi băieţaşul, Ecoul , Merge raţa către lac, Azi Grivei
e mânios de Liviu Comes, Moţata de Anton Scornea . Realizarea lor necesită multă siguranţă în
intervenţiile copiilor-solişti sau ale grupelor, atenţie şi expresivitate în acelaşi timp.
c) Jocul muzical cu mişcări este uşor de realizat deoarece sarcinile sunt sugerate de text cu indicaţii
precise, dar pot fi stabilite şi de educatoare sau învăţător. Dificultatea acestora constă în executarea
sincronizată, în colectiv, simultan cu interpretarea cântecului. Recomandăm: Soldaţii, Vânătorul, La
râu, Şade raţa pe butoi , Cântec de primăvară.
d) Jocul muzical-dans formează deprinderea de a executa diferiţi paşi de horă, marş, alergare,
sincronizaţi cu interpretarea. Pentru aceasta, copiii vor cunoaşte foarte bine cântecul şi structura lui
(strofa şi refrenul), deoarece pe fiecare fragment sunt alţi paşi de realizat. Propunem următoarele
creaţii: De-a trenu’ Unu, doi de Alexadru Paşcanu, Prichindel, Cântec pentru o scenetă cu fluturaşi
şi flori de Dan Voiculescu.
e) Jocul muzical armonico–polifonic impune dezvoltarea auzului armonic. Acompaniamentul ritmic
concomitent cu interpretarea, isonul melodic sau ritmico – melodic, cântarea la două voci, în canon
sau cu acompaniament instrumental sunt câteva dintre modalităţile de realizare a acestuia.
Recomandate sunt următoarele creaţii: Să cântăm ritintineşte de Alexandru Paşcanu, Numărătoare
cu veveriţa, Ciuperca de Dan Voiculescu, Fluturaşul (folclorul copiilor), Bum, bam, bum, bum, Moş
Martin, Nani, pui de om şi Lăbuşcă întristat.
f) Jocurile muzicale-spectacol sunt cu adevărat forma completă din punct de vedere muzical a
jocului, deoarece combină cântarea, dansul, gestul, mimica, acompaniamentul, mânuirea unor
imagini. Necesită o pregătire temeinică atât din partea copiilor cât şi a propunătorului, atenţie şi
oferă o modalitate de exteriorizare artistică deosebită. De exemplu: Sprinteoara, Telefonul, Vechi
ostaş, La şcoală de Liviu Comes.
Realizarea didactică a desfăşurării jocurilor muzicale se stabileşte în funcţie de sarcina
muzicală care constituie suportul acestora. Fiind bazate pe cântec au mai multe sarcini de realizat
impuse în primul rând de învăţarea şi interpretarea cântecului, apoi adăugarea elementelor de joc,
astfel, prin: explicarea şi demonstrarea jocului de către propunător (instructajul), realizarea pe grupe
cu sarcini împărţite, executarea jocului de către toţi copiii conform cerinţelor, evaluarea. Există la
copii – indiferent de vârstă – tendinţa ca, odată cu învăţarea cântecului să efectueze şi elementele de
joc; deoarece acordă atenţie acestora, tratează baza muzicală (cântecul) cu mai puţină importanţă şi
în final nu reuşesc să înveţe temeinic jocul muzical. Consolidarea acestor jocuri se va face prin
reactualizarea şi repetarea cântecului şi apoi vor fi adăugate sarcinile de joc. Pot fi repetate şi în
afara lecţiei, în excursii şi alte activităţi extraşcolare. Atunci când se reiau jocurile muzicale este
necesară reactualizarea cântecului şi a sarcinilor de joc de către cadrul didactic şi abia apoi vor fi
repetate cu mai multă siguranţă de către copii. Implicarea propunătorului va fi interactivă, ca
participant şi în acelaşi timp ca observator.
Recomandăm culegeri ce cuprind jocuri muzicale ce se găsesc în anexă. Pentru grupa de
vârstă 3-4 ani jocurile muzicale vor fi centrate pe mişcare, iar începând cu vârsta de 5 ani vor fi
abordate şi cele bazate pe elemente melodice, ritmice, dans, armonico-polifonice sau spectacol,
putând fi realizate într-o activitate de sine stătătoare, ţinând cont de timpul rezervat unei activităţi
muzicale. Jocul este şi o modalitate de fixare a unui cântec, de aceea s-a observat o mai solidă
învăţare prin adăugarea unor elemente de joc la repertoriul muzical însuşit, indiferent de categoria
de vârstă. Trebuie făcută însă o precizare legată de noţiunea de joc. Jocul muzical, ca mijloc de
dezvoltare a aptitudinilor muzicale este o exteriorizare a imaginii sonore cuprinsă în creaţiile
muzicale şi nu trebuie confundat cu jocul didactic, ca metodă de lucru. Simularea unor situaţii
specifice învăţării se poate derula sub forma jocului de rol şi oferă o modalitate concretă însuşirii
muzicii. De asemenea există şi forme de desfăşurare a activităţilor organizate ca jocuri, în paralel cu
lecţiile. Jocurile muzicale prin complexitatea lor sunt instructive şi educative, atractive, dinamice, le
dezvoltă copiilor gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia. Prin structura şi conţinutul lor contribuie la
sociabilizarea, dezvoltarea spiritului de observaţie, a îndemânării şi perspicacităţii, dând un caracter
concret practicării muzicii. Evaluarea competenţelor dobândite de copii, în cadrul jocurilor
muzicale, se va face global, prin observarea modului de realizare a sarcinilor impuse, concomitent
cu interpretarea vocală.
Cei ce practică muzica observă indisolubila legătură dintre elementul sonor şi mişcare,
interpretarea fiind legată de mişcare. Există însă şi reversul: elementul sonor provoacă o reacţie prin
mişcare. Acest fapt ar trebui să ne atragă mai ales azi, atenţia, când suntem chemaţi să educăm prin
muzică. Deseori materialul muzical de predat oferă sau posedă impulsuri pentru mişcare, pentru
manifestări motrice spontane. Manifestările ludice dau posibilitatea copiilor să asimileze toate
cunoştinţele muzicale, fiind puşi în relaţie directă cu fenomenul sonor. Particularităţile creşterii şi
dezvoltării fizice ale copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani, motivează numărul mare de jocuri care
include componenta motrică, antrenând astfel pe lângă aparatul respirator şi audio – fonator şi pe
cel vizual şi locomotor, corpul în întregime, în scopul coordonării, echilibrării, preciziei şi
independenţei. La această vârstă, deja, se poate iniţia şi studierea unui instrument muzical (pian,
vioară) concomitent cu însuşirea notaţiei specifice.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Prezentaţi caracteristicile jocului muzical
2. Prezentaţi modele de învăţare a jocului muzical
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a unui joc muzical ritmic
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor ritmice prin joc dans
5. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei cu o temă ce vizează
dezvoltarea deprinderilor interpretative prin joc spectacol
 III.4. AUDIŢIA MUZICALĂ – FORMĂ DE CULTIVARE A GUSTULUI PENTRU
VALORILE MUZICALE

Ascultarea muzicii constituie una dintre cele mai eficiente activităţi muzicale, prin mijlocirea
căreia copiii de la cele mai mici vârste, iau contact direct cu arta sunetelor. În aprecierea activităţii
de ascultare, ca activitate educativă, trebuie să pornim de la faptul că în stadiul ei spontan,
ascultarea are un caracter pasiv, de divertisment. Copiilor, în general, le place să asculte muzică şi
diverse surse sonore, fără însă a-şi pune problema aplicării şi înţelegerii conştiente a limbajului
muzical. Ascultarea muzicii în mod activ înseamnă a desfăşura o activitate intelectuală bazată pe
cauzalitate. Mai precis, ei trebuie să ştie de ce ascultă anumite fapte sonore, ce trebuie să
urmărească prin ascultare, de ce le place să asculte anumite lucrări muzicale. O problemă
importantă ce apare pentru realizarea ascultării active, este dezvoltarea atenţiei auditive, ca facultate
intelectuală, fără de care nu se poate concepe o ascultare creatoare, capabilă să favorizeze percepţii
şi emoţii artistice. Educaţia muzicală are drept scop dezvoltarea sensibilităţii estetice, a capacităţilor
de exprimare şi receptare muzicală prin activităţi practice (cântec, joc, audiţie), fiind gândită ca un
proces complex şi unitar, desfăşurat stadial. Analizând obiectivele cadru, vom observa că realizarea
lor nu poate fi reuşită fără abordarea audiţiei. Astfel, dezvoltarea capacităţilor interpretative (vocale
şi instrumentale) nu este posibilă fără un model auditiv, care trebuie să fie în concordanţă cu puterea
de înţelegere şi redare, specifică fiecărei vârste. Dezvoltarea capacităţii de receptare a muzicii şi
formare a unei culturi muzicale are un suport direct prin audierea diverselor creaţii muzicale în care
vor fi incluse exemple în interpretări de referinţă. Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj
muzical trebuie să conţină identificarea acestora în fragmentele ascultate. Cultivarea sensibilităţii, a
imaginaţiei şi a creativităţii muzicale, impune reprezentarea prin vers, mişcare, culoare, conţinutul
sugerat de muzica audiată, devenind stimul pentru dezvoltarea disponibilităţilor faţă de artă.
Audiţia trebuie înţeleasă sub dublu aspect, metodă şi totodată mijloc esenţial de cultivare
muzicală, cu statut recunoscut odată cu acceptarea şcolii active muzicale (secolul al XX-lea). Ca
metodă este utilizată pentru formarea deprinderilor de ascultare a muzicii, de recunoaştere a
elementelor de limbaj muzical, învăţare de cântece şi jocuri muzicale. Este gândită ca o modelare
structurală şi informaţională prin mediul ambiant sonor. Timpul afectat acestei metode este scurt (3
– 5 minute) şi este combinată cu celelalte metode, putând uneori să le înlocuiască – demonstraţia,
jocul, exerciţiul. Poate reprezenta mijloc didactic, cu rol de îmbogăţire a informaţiei culturale cu
valenţe instructiv – educative, atunci când devine activitate de bază (15 – 20 minute). Audierea de
piese muzicale frumoase, interpretate artistic, dezvoltă sentimentul de dragoste pentru muzică,
gustul estetic muzical, capacitatea de concentrare pentru a înţelege şi simţi frumosul din muzică.
Stimulează activitatea intelectuală, dezvoltă memoria şi asigură o strânsă legătură între aparatul
auditiv şi cel fonator, ajută la înţelegerea muzicii.
Fiecare dintre aceste două aspecte, pentru a fi eficiente, vor parcurge, respectând trei etape.
Prima etapă va cuprinde exerciţiile pregătitoare de audiere ce constau în recunoaşterea modalităţii
de interpretare (vocală, instrumentală, vocal – instrumentală), stabilirea caracterului muzicii (vesel,
trist, lent, dinamic). Apoi va fi propusă audierea (ascultarea) de piese muzicale scurte, uşoare,
pentru ilustrarea sonoră a diferitelor teme – despre formaţii muzicale, creaţii reprezentând diferite
categorii muzicale (populară, cultă, divertisment, religioasă). Audiţia propriu-zisă impune
prezentarea unor imagini sugestive, utilizarea unor fragmente specifice vârstei. Dacă exerciţiile vor
necesita doar 2 – 3 minute pentru solicitarea auzului, atenţiei şi gândirii copiilor, ascultarea (pasivă)
poate dura până la 5 minute. Audiţia propriu-zisă (activă) poate ocupa din spaţiul temporal rezervat
unei activităţi până la 7 – 10 minute. Cerinţele impuse de aceste activităţi vor fi adaptate capacităţii
şi interesului copiilor, după criteriul accesibilităţii, valorii artistice, didactice şi educative.
Accesibilitatea constă în respectarea capacităţii de intuire a structurilor muzicale şi receptare a
mesajului de idei şi sentimente, a puterii de concentrare în timp a copiilor (7-10 minute la grădiniţă,
10-15 minute la clasele pregătitoare - II şi 15-20 minute la clasele III-IV). De asemenea, materialul
muzical trebuie ales gradat, de la lucrări vocale către cele vocal – instrumentale şi apoi
instrumentale, de la interpretarea individuală spre cea în grup. Pentru copiii preşcolari sunt
recomandate piesele muzicale cu text, întrucât ajută la înţelegerea mesajului, iar pentru şcolarii mici
pot fi propuse şi piese instrumentale, datorită nivelului mai mare de familiarizare cu arta sonoră.
Valoarea artistică este obligatorie prin calitatea interpretării ce trebuie să fie de referinţă, precum şi
exemplele propuse. Este ştiut faptul că o piesă frumoasă, sensibilă, cucereşte interesul copiilor, le
dezvoltă simţul artistic pe când alta, nereuşită din punct de vedere artistic, îi îndepărtează
dezvoltând mai degrabă dezgustul faţă de muzică.
Valoarea didactică este dată prin concordanţa dintre materialul audiat şi tema lecţiei, prin
măiestria pedagogică şi muzicală în organizarea acesteia de către cadrul didactic, prin problemele
muzicale pe care le însumează exemplele muzicale propuse. Gândirea interdisciplinară este
necesară prin cuprinderea unor cunoştinţe studiate la alte activităţi (de comunicare, ştiinţe, educaţie
plastică, educaţie fizică şi educaţie moral – religioasă), şi consolidarea acestora. Valoarea educativă
se recomandă prin conţinutul tematic pe care trebuie să-l transmită muzica audiată, copiilor. Trebuie
selecţionate cu mult simţ de răspundere exemplele cele mai valoroase din acest punct de vedere:
cântece şi jocuri din folclorul copiilor sau din creaţia pentru copii, basme muzicale şi basme cu
cântece, cântece şi jocuri populare (vocale şi instrumentale), creaţii corale, lucrări din creaţia cultă,
piese de muzică uşoară. Pentru ca eficienţa acestor activităţi să fie cea aşteptată este necesară
respectarea unor condiţii: - pregătirea propunătorului vizând informarea în domeniul artei muzicale
cât şi în alte specialităţi pentru a stabili conexiunile necesare; - pregătirea tehnică necesară
desfăşurării audiţiei – a sălii de clasă, a aparaturii audio.
Desfăşurarea didactică a audiţiei parcurge următoarele etape: pregătirea elevilor pentru
audiţie, prin asigurarea liniştii, poziţiei lejere de ascultare; captarea atenţiei copiilor prin povestire,
dramatizare, descriere, conversaţie, legate de conţinutul de idei şi sentimente. Audiţia propriu-zisă
cuprinde anunţarea titlului lucrării, a compozitorului şi interpreţilor; stabilirea elementelor ce
trebuie urmărite în timpul audiţiei, a caracterului muzicii; audierea lucrării; comentarea audiţiei şi
stabilirea gradului în care copiii au înţeles piesa muzicală; reaudierea piesei dacă există condiţii
pentru aceasta (timp şi atenţie stabilă din partea copiilor). Evaluarea audiţiei constă în stabilirea
procentului de receptare a mesajului muzical şi de recomandări pentru alte audiţii şi lecturi
suplimentare, ca temă pentru acasă. Trebuie subliniat faptul că audiţie înseamnă şi vizionarea unui
program muzical organizat de colegii din grupele sau clasele mai mari, ca şi interpretarea de către
educatoare sau învăţător a unor piese (vocale, cu acompaniament sau instrumentale).
Metoda audiţiei este utilă în orice etapă a lecţiei şi este însoţită de explicaţiile necesare.
Audiţia, ca activitate de sine stătătoare, poate ocupa tot spaţiul unei ore de educaţie muzicală, sau
poate fi combinată cu repetări de cântece şi jocuri muzicale. Pentru toate categoriile de vârstă
piesele muzicale cu text vor fi explicate tocmai prin intermediul ideilor incluse în text; va fi lecturat
de cadrul didactic şi apoi se va efectua audiţia. Basmele cu cântece sau cele muzicale au darul de a
cuceri atenţia copiilor atât prin integrarea dramatizată cât şi prin fragmentele muzicale incluse. Este
recomandabil ca acestea să fie audiate pe parcursul mai multor ore, datorită faptului că durează mai
mult. Familiarizarea cu sunetele specifice instrumentelor muzicale se va face treptat, pornind de la
jocuri populare şi continuând cu lucrări culte şi de divertisment. Necesară este vizualizarea acestora
prin imagini sau chiar prin prezentarea instrumentelor. Piesele orchestrale trebuie să facă parte din
categoria muzicii cu program, de aceea povestea sonoră va fi explicată cât mai atractiv. La clasele I-
II utile sunt medalioanele muzicale în care sunt prezentaţi mari muzicieni şi aspecte din copilăria
lor: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven.
Repertoriul indicat pentru a fi audiat va cuprinde: cântece pentru copii ce ilustrează universul
copilăriei şi cel şcolar, vacanţa, natura, munca, folclorul muzical românesc cu dansuri, cântece
propriu-zise, folclorul copiilor şi creaţii specifice obiceiurilor de iarnă; muzica de divertisment, se
regăseşte prin piese de dans sau de audiat destinate copiilor; muzica religioasă este prezentă prin
colinde iar repertoriul cult prin piese corale, prelucrări folclorice şi lucrări instrumental - simfonice
din creaţia marilor compozitori români sau europeni. Propuneri pentru audiții sunt în anexă.
La grupa mică timpul rezervat pentru audiţie nu poate depăşi 5 minute. De aceea acestea vor
conţine: cântece, jocuri şi numărători din folclorul copiilor, cântece pentru copii, cântece de muzică
uşoară pentru copii, cântece din basme. Pentru grupa mijlocie timpul pentru audiţie poate fi mărit
până la 7 minute şi pot fi incluse cântece şi jocuri din obiceiurile de iarnă (Cântece şi jocuri din
folclorul obiceiurilor calendaristice), cântece pentru copii, cântece de muzică uşoară pentru copii,
cântece din basme La grupa mare activitatea de audiţie poate ocupa 10 minute şi va cuprinde
cântece propriu-zise şi cântece de joc (Cântecul propriu-zis şi speciile sale), exemple muzicale din
basme, colinde, coruri, cântece de muzică uşoară, fragmente din lucrări simfonice. Activităţile de la
clasa pregătitoare pot include audiţii cu timp mai mare (15 minute) şi vor cuprinde: cântece din
basme, coruri, jocuri populare, (Jocuri şi instrumente populare), lucrări simfonice colinde, cântece
de muzică uşoară. La vârsta şcolară mică- clasele I-II, audiţiile vor dura 15 minute şi vor cuprinde
fragmente muzicale de mai mici dimensiuni. Recomandăm: cântece din basme, piese corale,
cântece pentru copii, cântece de muzică uşoară pentru copii, lucrări simfonice, cântece populare,
colinde. Pentru clasele III-IV, audiţiile durează până la 20 de minute şi vor conţine material muzical
diversificat astfel: cântece populare, piese simfonice, cântece de muzică uşoară, colinde, cântece din
folclorul popoarelor, coruri din opere. În ultimii ani au fost imprimate compact-discuri cuprinzând
creaţiile marilor compozitori, fiind de fapt reluări ale înregistrărilor iniţiale de pe discuri. De
asemenea au apărut casete audio în seria Cutiuţa muzicală, cu multe din cântecele repertoriului
vocal pentru copii, dar am constatat că nu întotdeauna interpretările respectă întocmai creaţia
iniţială. De aceea, recomandăm multă responsabilitate în alegerea pieselor pentru audiţie, ţinând
cont şi de calitatea interpretării.
Muzica joacă un rol important în echilibrarea şi adaptarea individului, putând îndeplini
simultan sau succesiv, diverse funcţii. Are, în primul rând, un rol cultural, întrucât este importantă
în dezvoltarea şi achiziţionarea patrimoniului cultural din partea copiilor. Ei sunt capabili de un
contact spontan cu lumea muzicii, favorizându-le dezvoltarea unor facultăţi precum: fixarea
atenţiei, sensibilizarea auzului, dezvoltarea memoriei, suscitarea imaginaţiei şi creativităţii.
Valoarea pedagogică şi de îmbogăţire culturală prin abordarea şi practicarea muzicii nu se limitează
numai la ajutorul pe care ea poate să-l aducă dezvoltării copilului, având o mare importanţă în
viitor. Ea ajută la dezvoltarea gustului şi simţului estetic. Rolul de divertisment uneori depăşeşte
rolul cultural, permiţând o continuă îmbogăţire a cunoştinţelor, relaxare, linişte, reconfortare,
bucurie, evadare din realitate. Rolul terapeutic al muzicii este evident atunci când este utilizată în
anumite tehnici de psihoterapie. Gândită şi din acest unghi, audiţia muzicală devine foarte
importantă datorită rezultatelor pozitive constatate în mod constant. Rolul cadrului didactic este
foarte important atunci când alege fragmentele şi piesele muzicale pentru audiere, mai ales în
perioada prenotaţiei, gândind la finalitatea demersului didactic, către o educaţie permanentă pentru
valoare autentică şi evitarea kitsch-ului.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Prezentaţi caracteristicile audiţiei muzicale
2. Prezentaţi modele de abordare a audiţiei muzicale
3. Prezentaţi modalitatea de realizare a unei audiţii muzicale în perioada prenotaţiei
4. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei prin audiţie muzicală
5. Explicaţi aspectele pe care le poate avea audiţia în educaţia muzicală

TEST DE CONTROL 2 (timp de lucru 3 ore)

1. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada prenotaţiei
utilizând un joc muzical în vederea formării deprinderilor armonico-polifonice –
2,5 puncte
2. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală pentru perioada notaţiei muzicale utilizând utilizând
o metodă interactivă pentru însuşirea elementelor armonico-polifonice– 2,5 puncte
3. Prezentaţi o temă de audiţie muzicală pentru clasa a III-a - 2 puncte
4. Prezentaţi o modalitate de consolidare a unui cântec în perioada prenotaţiei- 2 puncte
1 punct din oficiu

Bibliografie obligatorie:
Referințe principale:
Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma BlackBoard:
https://bb.mediaec.uaic.ro/webapps/login/
Referințe suplimentare:
1. Aldea Georgeta, Munteanu Gabriela - 2006, Didactica educaţiei muzicale în învăţământul
primar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2.Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama
Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta, Activitatea integrată din grădiniță,
București: Editura Didactica Publishing House, 2008, 3. Pașca Eugenia Maria, Gherghescu
Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice, vol. IV, Strategii de abordare
disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale în învățământul primar simultan, Iași:
Editura Artes, 2009, 4. Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în
perioada prenotaţiei din perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi

Important ! Materiale didactice:

1. xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti 2.xxx - 2004, 2005,
2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV, MEN,
Bucuresti, 3.xxx– 2005 - 2006 Manualele alternative de educaţie muzicala – clasele III, IV, 4.
Paşca Eugenia Maria – 2001, Educaţie muzicală pentru preşcolari, caiet I şi II, Editura
„Sfera”, Bârlad, 5. Pașca Eugenia Maria, Dimensiuni ale educației artistice, vol. I, Fiecare
copil are nevoie de educație muzicală, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD, 6. Truse muzicale
, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD, 6. Truse muzicale