Sunteți pe pagina 1din 3

Formarea deprinderilor muzicale prin joc

Referat
Lupean Delia Paraschiva
GPN Garbova

Deprinderi specifice muzicii


Realizarea obiectivelor fundamentale propuse pentru educarea muzicală a copiilor constă
în dezvoltarea aptitudinilor și formarea priceperilor și derpinderilor specifice acestui
domeniu, precum și conștientizarea fenomenului sonor cu ajutoru cunoștinșelor dobândite.

Deprinderile sunt acțiuni automatizate ale activităților cu specific muzical. Prin


utilizarea combinată a demosntrației, explicației, conversației și exercițiului, gândirea
îndeplinește un rol coordonator asupra acțiunilor și operațiilor cafe urmează să se
automatizeze. Deprinderile muzicale se referă la cristalizarea unor practici care favorizează
însușirea și trăirea actului muzical, constituindu-se din:

a) deprinderi melodice care constau în capacitatea de a intona corect linia melodică a


unui cântec, joc sau exercițiu muzical; acesta impune respirația, emisia și dicția
corecte;
b) deprinderi ritmice vizând respectarea succesiunii de durate, pauze și accente din
exemplele muzicale ce sunt studiate; acestea pot fi intonate vocal sau executate prin
bătăi din palme, mers ritmic sau acompaniament cu jucării sau instrumente muzicale
de percuție;
c) deprinderi armonico-polifonice cate solicită auzul pentru ca intonarea liniei melodice
să se facă sigur, atunci când se execută o lucrare la două voci(polifonic sau armonic);
aceeași atenție trenuie formată și la interpretarea cu acompaniament (armonic sau
ritmic);
d) deprinderi de a executa mișcări pe muzică- acestea încep a fi formate prin jocuri
muzicale concretizate prin gesturi, care duc treptat la tactarea sau dirijarea metrică a
cântecelor;
e) deprinderi de diferențiere a timburilor muzicale ce sunt legate de audiție și practica
muzicală(vocală și instrumentală); experiența muzicală dobândită prin cântare și
familiarizarea cu jucării sau instrumente muzicale este legată apoi de audierea și
înțelegerea muzicii prin decodificarea estetică a mesajului artistic;
f) deprinderi de interpretare expresivă care impun copiilor o intonare omogenă în
colectiv, atenție la semnalul de început, la frazare, tempo și nuanțe; expresivitatea în
cântare se obține în timp și este legată de înțelegerea textului și a mesajului artistic;
g) deprinderi de audiere specifice activității muzicale, sunt printre primele ce se formează
și introduc copiii în universul sonor; o formă superioară o constituie audierea lucrărilor
muzicale pe viu sau înregistrate, condiția formării corecte fiind gradarea în timp și
dificultate a pieselor audiate;
h) deprinderi de creație muzicală ce dezvoltă imaginația ritmico-melodică a copiilor și
pot fi realizate prin inventarea de scurte melodiipe un text dat (numele copiilor, un
vers dintr-o poezie, dialog cântat)sau comunicare intonată muzical, imitând sunetele
instrumentelor (cu glasul) sau utilizându-le. Metodele specifice unor astfel de activități
sunt dramatizarea și jocul de creație.

În cadrul sistemului de educație muzicală, pentru realizarea componentelor finale obținute


în perioada prenotației, metodologia didactică trebuie adaptată dinamicii schimbării survenite
în evoluția artistică-intelectuală a copiilor. Optime rămân metodele activ-intuitive, bazte pe
însușirea directă, concret senzorială a fenomenului sonor și care suscită activitatea de
explorare personală a universului muzical. Pentru aceasta funcționează un întreg sistem
coerent, realizat prin cumularea mai multor metode ce se completează reciproc, numit
metodologie didactică. Cele mai utilizate metode didactice sunt cele de tip explicativ-
euristice, de tip algoritmizat și de tip evaluativ-stimulativ.

Bibliografie
Călțun, Adriana și Cristea, Liliana, Educație muzicală, Petrosanu, Editura
Tehno-Art, 2005
Comes, Liviu, Azi Grivei e mânios (Educație muzicală prin cântec a copiilor de
vârstă mică), Cluj Napoca, Editura Arpeggione, 2002
Delion, Pavel, Metodica educației muzicale, Chișinău, Editura Hyperion, 1993
Dolgoșev, M., Marinescu, E., Metodica educației muzicale în grădinița de
copii, București, E.D.P., 1978
Floarea, Avram, Metodica educației muzicale în grădiniță și în învățământul
primar, Timișoara, Editura Eurostampa, 2006
Ionescu-Motora, Ana, Cântece și jocuri muzicale pentru preșcolari, București,
E.D.P., 1980
Jurița, P., Moș, P., Moș, A., Culegere de cântece și jocuri muzicale, Arad,
Editura Universității Aurel Vlaicu, 2008
Lupu, J., Stăneci, M., Jocuri muzicale pentru copii mari și mici, București,
Editura Primex, 1999

S-ar putea să vă placă și