Sunteți pe pagina 1din 9

AUDIŢIA MUZICALĂ CA MIJLOC DE DEZVOLTARE

A CAPACITĂŢII DE RECEPTARE A MUZICII

Prin intermediul audiţiei, elevii iau contact direct cu arta sunetelor. În şcoală,
audiţia organizată formează şi dezvoltă copiilor deprinderea de a asculta conştient
precum şi capacitatea de a înţelege mesajul muzical.
În urma activităţilor desfăşurate la catedră am observat că elevii prezintă un
viu interes pentru ascultarea diferitelor surse sonore din mediul ambiant şi pentru
audierea unor genuri muzicale specifice muzicii populare, culte şi uşoare cu care sunt
familiarizaţi prin intermediul radioului şi televiziunii în special.
Audierea are însă întotdeauna un caracter pasiv, de divertisment, deoarece nu
ridică întotdeauna şi problema explicării şi înţelegerii conştiente a limbajului muzical.
Ei nu înţeleg de la început faptul că, în esenţă, muzica este un limbaj sonor
specific, ca şi vorbirea, care trebuie să fie ascultat cu înţelegere, pentru a putea fi
tălmăcit. Iată de ce este necesar ca elevii, de la cea mai mică vârstă, să fie puşi în
situaţia să asculte muzica în mod activ.
Ascultarea activă este o activitate intelectuală, imaginativă, care presupune o
ascultare bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să ştie: de ce ascultă anumite fapte
sonore, ce urmăresc şi ce trebuie să descopere în urma audierii lucrării muzicale. Ei
trebuie permanent încurajaţi să-şi motiveze preferinţele muzicale şi să-şi exprime
trăirile şi emoţiile trezite de lucrarea audiată.
Călăuzirea copiilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirică,
pasivă la cea conştientă şi activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea capacităţilor de
receptare a muzicii şi în dezvoltarea gustului estetic al acestora.
Resursele instructiv-educative ale audiţiei muzicale sunt la fel de valoroase ca
şi cele ale activităţii de cântare.
Eficienţa audiţiei în activitatea muzicală depinde însă de îndeplinirea
următoarelor condiţii: să fie accesibilă, să aibă valoare estetică şi educativă, să fie în
concordanţă cu subiectul activităţii.
Accesibilitatea se referă la respectarea:
• capacităţii de intuire a structurii muzicale şi de recepţionare a mesajului de idei şi
sentimente al pieselor;
• capacităţii de concentrare în timp a copiilor;
• mersului gradat în alegerea lucrărilor, de la interpretări vocale spre cele vocal-
instrumentale, precum şi de la formaţii restrânse la formaţii mai ample.

Pentru ca materialul de cântece să capteze atenţia şi interesul copiilor este


necesar ca acesta să îndeplinească anumite condiţii şi anume:
• creaţiile să fie cât mai valoroase din punct de vedere al realizării artistice;

1
• să corespundă intereselor afective ale copiilor, adică să fie adecvate vârstei atât din
punct de vedere al conţinului, cât şi al formei;
• să fi interpretate cât mai expresiv;
• să se facă pregătirea în prealabil a conţinutului de idei exprimat prin versuri şi
muzică.
Repertoriul pieselor de audiat se alege din:
• cântece şi jocuri muzicale pentru copii;
• creaţie corală şi prelucrări de folclor;
• muzică populară vocală şi instrumentală;
• piese accesibile din literatura cultă, instrumentală şi vocal-instrumentală
(autohtonă şi universală);
• basme muzicale sau basme prezentate pe fond muzical, dramatizări.
Repertoriul de lucrări destinat audiţiilor muzicale poate cuprinde lucrări ce
depăşesc posibilităţiile de interpretare ale copiilor cu condiţia, estenţială însă, de a se
adresa prin conţinut şi formă vârstei respective.
Din punct de vedere organizatoric, desfăşurarea audiţiilor muzicale presupune:
• asigurarea în bune condiţii a audiţiei, adică pregătirea sălii şi amplasarea şi
pregătirea aparaturii utilizate pentru ca toate să se afle într-o bună stare
funcţionare;
• asigurarea liniştii totale, care presupune totodată şi o deplină relaxare;
• prezentarea lucrării muzicale destinate audierii (compozitorul, epoca sa şi locul pe
care îl ocupă în ansamblul creaţiei lucrarea respectivă, genul, stilul, forma
structurală, conţinutul de idei).
Treptat, dacă audiţiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate ca şi o
îmbogăţire progresivă şi calitativă a materialului audiat, se poate trece la audierea
unor lucrări vocale şi instrumentale mai dezvoltate.
Ca şi lecţiile, audiţiile muzicale necesită o fază de pregătire şi una de realizare.

Tehnologia didactică a desfăşurării audiţiei muzicale

Audiţia muzicală cuprinde următoarele momente:


 pregătirea copiilor pentru audiţie;
 audierea propriu-zisă;
 reaudierea piesei (după caz).

Pregătirea copiilor pentru audiţia muzicală

2
PROPUNĂTORUL COPIII
• Asigură disciplina prin • Abandonează alte preocupări.
formularea unor cerinţe potrivite
activităţii: linişte, poziţie lejeră de
ascultare.
• Creează starea afectivă generală • Recepţionează cerinţele.
propice caracterului piesei de
audiat, comunică datele necesare
şi orientează gândirea copiilor
spre problemele ce urmează a fi
rezolvate prin:
- povestire, conversaţie sau • Ascultă, observă şi recepţionează,
descriere legată de conţinutul participă la conversaţie sau
piesei şi având ca suport o descriere;
ilustraţie, un instrument, un
portret;
- stabilirea elementelor ce trebuie • Recepţionează;
urmărite în timpul audiţiei şi
crearea situaţiilor – problemă
pentru copii;
- transmiterea unor date privind • Ascultă şi recepţionează;
compozitorul, piesa, interpretul,
dirijorul;
- sublinierea caracterului muzicii,
corelat cu conţinutul de idei şi
sentimente;
- stabilirea temelor muzicale ce • Interpretează exemple muzicale
trebuie executate de copii şi apoi stabilite, recunosc melodiile.
recunoscute în audiţie.

Metodele cele mai adecvate acestei etape sunt explicaţia şi conversaţia, care
trebuie să îmbrace forme adecvate, chiar poetice, pentru a creea starea emoţională şi
de aşteptare, necesare contactului nemijlocit cu muzica.
Familiarizarea copiilor cu datele specifice creaţiei muzicale se poate realiza
eficient prin intermediul lecturilor muzicale. Acestea prezintă conţinuturi specifice
istoriei muzicii, formelor şi genurilor muzicale într-un limbaj accesibil elevilor.
Toate aceste date cu privire la compozitori, creaţie şi interpretare constituie
achiziţii importante pentru elevi ce au rolul de a lărgi orizontul de cunoaştere al
acestora şi de a le pune la dispoziţie elemente suplimentare pentru înţelegerea corectă
şi profundă a unor lucrări celebre.
De aceea, am considerat oportună introducerea în anexele lucrării a unui set de
lecturi muzicale realizate de mine, în timp, material ce poate fi valorificat de către
institutori în lecţiile şi activităţile ce-şi propun dezvoltarea capacităţilor de receptare a
muzicii si a unor fise bibliografice si de creatie.

3
Finalul momentului pregătitor al audiţiei poate fi însoţit de stingerea luminii
sau închiderea ochilor, procedee ce pot apropia şi mai mult activitatea din clasă de
atmosfera unei săli de concert. Urmărind izolarea ascultătorilor de alţi stimuli, mai
ales vizuali, aceste procedee pot ajuta la sporirea randamentului percepţiei muzicale.

Audierea pieselor

PROPUNĂTORUL COPIII
• Ascultă, sugerează starea de • Ascultă conştient.
concentrare, trăire şi înţelegere a
mesajului muzical.

Audierea propriu-zisă echivalează cu depistarea imaginilor muzicale cuprinse


în lucrarea propusă. Aceste imagini nu se lasă uşor descoperite, uneori fiind nevoie de
reluarea unor audiţii, fie în cadrul aceleiaşi lecţii, fie în altele viitoare. Se recomandă
deprinderea elevilor de a comunica răspunsurile lor la problema urmărită în audiţie,
numai după încheierea acesteia şi după consumarea ultimelor impresii şi trăiri
generate de ea.
Efecte educative deosebite se obţin prin înlocuirea în audiţii a înregistrărilor
sonore cu interpretările „pe viu” ale institutorului.
În acest caz, elevii au un reper important în înţelegerea muzicii, faptul că
aceasta este produsă de instrumente sau vocea unui interpret care le este cunoscut,
făcându-li-se cunoştinţă şi cu modalitatea concretă de interpretare.
Un alt avantaj al acestei demonstraţii directe este acela că permite revenirea
asupra unor fragmente mai dificile sau mai expresive.
Prezentarea institutorului în calitate de interpret vocal sau instrumental poate
stimula dorinţa elevilor de a învăţa să cânte vocal sau la un instrument muzical.

Comentarea audiţiei

PROPUNĂTORUL COPIII
• Dirijează conversaţia după un • Răspund şi formulează întrebări
program prestabilit, prin care cu privire la problemele
urmăreşte gradul în care copiii au neelucidate.
înţeles piesa, au recunoscut
temele, structura piesei, caracterul
şi destinaţia ei şi pot face asocieri
cu alte piese cunoscute.

Comentarea audiţiei de către elevi poate reprezenta pentru institutor un


excepţional feed-beck, dându-i posibilitatea de a cunoaşte reacţiile copiilor, nivelul
de dezvoltare a capacităţilor de receptare a muzicii, cât şi dificultăţile de receptare
care, uneori, ţin mai ales de posibilitatea de a exprima verbal ceea ce ei simt.

4
Este momentul când elevii îşi pot comunica „descoperirile” lor legate de ceea
ce li s-a propus şi acestea pot fi foarte diferite, pentru că intervin elementele
subiective ale percepţiei.
Această etapă trebuie să reprezinte faza conştientizării a ceea ce s-a intuit în
momentul derulării audiţiei, a trecerii de la emoţional la raţional. Comentariile
elevilor pot avea în vedere anumite elemente specifice ale lucrării audiate: genul de
muzică, forma piesei, caracterul vocal sau instrumental, elemente timbrale specifice,
stilul, modalităţi de exprimare artistică, primatul melodiei sau a ritmului, asemănări şi
deosebiri dintre lucrarea audiată şi altele cunoscute de elevi, etc.
Institutorul trebuie să aibă permanent în vedere faptul că nu se poate ajunge la
nivelul înţelegerii formelor complexe ale lucrărilor muzicale fără formarea
deprinderilor de a distinge elementele de bază ale unui asemenea amplu demers :
motive, propoziţii sau fraze, teme, perioade etc.
Exprimarea muzicală are foarte multe asemănări cu cea literară, folosind unităţi
sintactice identice sau asemănătoare:
• motive - echivalente muzicale aproximative ale cuvintelor;
• fraze, rânduri melodice - echivalente ale versurilor;
• refrene, perioade - echivalente ale paragrafelor, strofelor;
• expoziţie, dezvoltare, reexpoziţie – echivalente ale introducerii, tratării şi
concluziilor literare.
Ţinând seama că elevii sunt mai avansaţi în domeniul literar se pot folosi
aceste paralelisme ca elemente ajutătoare pentru înţelegerea structurii arhitectonice a
pieselor muzicale, la rândul lor elemente de sprijin pentru formarea capacităţilor de
receptare.
Elevii vor fi ulterior familiarizaţi şi cu cel de-al doilea sistem de construire a
discursului muzical, cel sintactic, foarte asemănător cu cel literar şi care se adaugă
celui morfologic alcătuit din elemente melodice, ritmice, dinamice, armonice,
polifonice, timbrale, etc.
În general însă, discuţiile vor avea în vedere structura şi caracteristicile
pieselor, concordanţa dintre conţinut şi titlu, pe de o parte şi concordanţa dintre
acestea şi propriile impresii, pe de altă parte.
Institutorul trebuie să încurajeze permanent comentariile elevilor care trebuie
să fie cât mai diverse.
O importanţă deosebită trebuie acordată însuşirii de către copii a unor
elemente de limbaj verbal specifice muzicii şi analizei creaţiei muzicale.
Antrenarea elevilor în comentarea unei lucrări audiate este condiţionată atât de
profunzimea percepţiei din timpul audiţiei cât şi de stăpânirea limbajului prin care
aceştia să-şi exprime propriile impresii şi trăiri.
Aprecierea lucrării audiate poate prezenta forme variate şi de aceea este
necesară formarea deprinderii elevilor de a fi toleranţi, de a accepta păreri diferite,
mai mult sau mai puţin originale.
Cu tact pedagogic va fi posibilă stabilirea unui consens foarte apropiat de
semnificaţia reală a lucrării.

5
Reaudierea piesei

Se impune pentru întoarcerea de la raţional la emoţional, la conţinutul propriu-


zis al lucrării audiate, mai ales că în această nouă fază elevii deţin elemente
suplimentare relevate de comentarea ei.
Din acest punct de vedere, reaudierea reprezintă o fază superioară, percepţia
fiind sporită şi de relevarea unor aspecte discutate dar şi de reabordarea a ceva deja
cunoscut.
Dacă este nevoie, piesa audiată se poate relua în orele următoare, sub forma
unor exerciţii şi jocuri de recunoaştere.
În perioada prenotaţiei audiţia poate avea o desfăşurare liberă în ceea ce
priveşte comportamentul copiilor. Ei sunt tentaţi să se apropie de sursa sonoră, să
vorbească, să se mişte, iar institutorul trebuie să stimuleaze acestă formă specifică a
copiilor de a intui muzica, de a o transpune în mişcare şi cuvânt.
Pentru eficienţa audiţiei muzicale este foarte important ca în organizarea ei, să
se implice metoda problematizării, în vederea trezirii interesului copiilor pentru
această activitate.
De exemplu:
- Ne mişcăm cum ne spune muzica!;
- Povestim ce ne spune muzica!
- Desenăm ce ne spune muzica!
- Recunoaştem un cântec!;
- Recunoaştem un instrument!;
- Recunoaştem o problemă muzicală!.
Audiţia nu trebuie inclusă numai în lecţii special destinate acesteia. Fiind un
mijloc specific educaţiei muzicale, ea se poate utiliza eficient în fiecare lecţie astfel:
• înlocuieşte sau precede interpretarea model a unui cântec ce urmează a fi însuşit
după auz;
• în fixarea însuşirii unui cântec pentru a compara interpretarea copiilor cu cea
înregistrată;
• după însuşirea unui cântec, se poate audia altul, cu acelaşi conţinut şi caracter sau
de acelaşi compozitor, pentru stabilirea asemănărilor;
• în verificare sau consolidare, pentru recunoaşterea unor probleme muzicale
(măsuri, nuanţe sau tempouri, ritmuri specifice unor dansuri populare,
instrumente) etc.
În această ipostază, audiţiile se constituie ca demonstraţii ale unor probleme
teoretice muzicale, cazuri în care ele nu se mai supun organizării pe etapele
prezentate anterior.
Pentru a asigura caracterul de „spectacol” al lecţiilor de educaţie muzicală este
bine ca audiţia să constituie o surpriză pentru elevi.
Trebuie depăşită mentalitatea că audiţia poate fi programată doar la sfârşitul
orei, fiind concepută ca o anexă a lecţiei şi nu ca o parte constitutivă, guvernată de

6
obiective precise. Ea îşi poate găsi locul în orice moment al lecţiei, în funcţie de
obiectivul propritar urmărit de institutor.
Practica mi-a evidenţiat diferite procedee care au rolul de a trezi interesul
elevilor pentru acest tip de activitate. Deosebit de atractive pentru elevi sunt
concursurile care au ca obiect recunoaşterea instrumentelor, a tipului de muzică, a
unor teme sau elemente sintactice sau de morfologie muzicală a unor piese audiate
anterior.
În ceea ce priveşte timpul destinat audierii, consider că acesta poate fi extins
progresiv printr-un consecvent antrenament al elevilor. Se poate porni de la un spaţiu
de 3 minute, cât durează, de obicei, un cântec simplu, prezentat în primele clase
primare până la circa 10 minute la sfârşitul acestui ciclu.
Repertoriul audiţiilor şcolare este foarte divers.
Un material deosebit de atrăgător şi educativ, adecvat audiţiilor muzicale
pentru elevii din clasele I-IV, îl constituie muzica populară românească. Jocurile
instrumentale, cum sunt hora, sârba, brâul, căluşul, interpretate la instrumente soliste
sau de către diferite formaţii instrumentale, pot servi ca material de audiţie chiar
elevilor din clasa I.
Treptat, dacă audiţiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate, ca şi o
îmbogăţire calitativă şi progresivă a materialului muzical audiat, se poate trece la
audierea unor lucrări vocale şi instrumentale mai dezvoltate ca: fragmente din opere
şi operete, menuete, rondouri şi alte dansuri clasice, diferite piese din genul muzicii
cu program, suite instrumentale, concerte instrumentale, sonate, simfonii, etc.
Nu trebuie uitat faptul că, valoarea artistică şi educativă a pieselor audiate
condiţionează menţinerea atenţiei şi interesul elevilor pentru acest tip de activitate.

7
BIBLIOGRAFIE

1. Avesalon, I. - Dezvoltarea sensibilităţii muzicale la elevi,


Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu,
Bucureşti, 1987
2. Csire, I. - Educaţia muzicală din perspectiva creativităţii,
Universitatea de Muzică, Bucureşti, 1998
3. Dogaru, A. - Metodica predării muzicii, E.D.P., Bucureşti,
Motora Ionescu, A. 1975
Şerfezi, I.
4. Ilea, A. - Muzica. Metodică pentru şcoli normale, E.D.P.,
Stoica, M. Bucureşti, 1992
5. Ionescu, C. . - Educaţia muzicală, Ed. Muzicală, Bucureşti,
1982
6. Lupu, J. - Formarea şi dezvoltarea priceperilor şi
deprinderilor la şcolarii mici, Rev. de pedagogie,
3/1997
7. Lupu, J. - Educaţia muzicală în rev. Învăţământul
preşcolar şi şcolar, E.D.P., Bucureşti, 1981
8. Motora Ionescu, A. - Îndrumări metodice pentru predarea muzicii la
clasele I-IV, E.D.P., Bucureşti, 1983
9. Motora Ionescu, A. - Metodica predării muzicii, E.D.P., Bucureşti,
Scornea, A. 1965
Tudosie, E.
10. Munteanu, G. - Metodica predării educaţiei muzicale în
gimnaziu şi liceu, Ed. Sigma Primex, Bucureşti,
1999
11. Vasile, V. - Curs de metodica educaţiei muzicale,
Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti,
2002
12. Zoicaş Toma, L. - Sensurile şi modalităţile de valorificare a
audiţiei muzicale, în Educaţia prin artă şi
literatură. Studii, coordonatori ştiinţifici: D.
Salade, R. Ciurea, E.D.P., Bucureşti, 1973
13. XXX - Curriculum şcolar de educaţie muzicală pentru
clasele I, II, III, IV, Ministerul Educaţiei
Naţionale, Consiliul naţional pentru curriculum
şi pregătirea profesorilor, Bucureşti, 1996

8
9