2.

AUDIŢIA MUZICALĂ

Prin intermediul audiţiei, elevii iau contact direct cu arta sunetelor. În şcoală, audiţia
organizată formează şi dezvoltă copiilor deprinderea de a asculta conştient precum şi
capacitatea de a înţelege mesajul muzical.
Elevii prezintă un viu interes pentru ascultarea diferitelor surse sonore din mediul
ambiant şi pentru audierea unor genuri muzicale specifice muzicii populare, culte şi uşoare cu
care sunt familiarizaţi prin intermediul radioului şi televiziunii, în special.
Audierea are însă întotdeauna un caracter pasiv, de divertisment, deoarece nu ridică
întotdeauna şi problema explicării şi înţelegerii conştiente a limbajului muzical.
Ei nu înţeleg de la început faptul că, în esenţă, muzica este un limbaj sonor specific, ca şi
vorbirea, care trebuie să fie ascultat cu înţelegere, pentru a putea fi tălmăcit. Iată de ce este
necesar ca elevii, de la cea mai mică vârstă, să fie puşi în situaţia să asculte muzica în mod
activ.
Ascultarea activă este o activitate intelectuală, imaginativă, care presupune o ascultare
bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să ştie: de ce ascultă anumite fapte sonore, ce urmăresc şi
ce trebuie să descopere în urma audierii lucrării muzicale. Ei trebuie permanent încurajaţi să-
şi motiveze preferinţele muzicale şi să-şi exprime trăirile şi emoţiile trezite de lucrarea
audiată.
Călăuzirea copiilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirică, pasivă la
cea conştientă şi activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea capacităţilor de receptare a muzicii
şi în dezvoltarea gustului estetic al acestora.
Resursele instructiv-educative ale audiţiei muzicale sunt la fel de valoroase ca şi cele ale
activităţii de cântare.
Pedagogul Vasile Vasile afirmă, în acest sens: „o audiţie organizată şi desfăşurată în
condiţii corespunzătoare oferă elevilor mai multe cunoştinţe decât orice teoretizare” (Vasile,
V., op. cit., pag. 220).
Eficienţa audiţiei în activitatea muzicală depinde însă de îndeplinirea următoarelor
condiţii: să fie accesibilă, să aibă valoare estetică şi educativă, să fie în concordanţă cu
subiectul activităţii.
Accesibilitatea se referă la respectarea:

 capacităţii de intuire a structurii muzicale şi de recepţionare a mesajului de idei şi

sentimente al pieselor;
 capacităţii de concentrare în timp a copiilor;
 mersului gradat în alegerea lucrărilor, de la interpretări vocale spre cele vocal-
instrumentale, precum şi de la formaţii restrânse la formaţii mai ample.

Pentru ca materialul de cântece să capteze atenţia şi interesul copiilor este necesar ca

acesta să îndeplinească anumite condiţii şi anume:

 creaţiile să fie cât mai valoroase din punct de vedere al realizării artistice;
 să corespundă intereselor afective ale copiilor, adică să fie adecvate vârstei atât din punct
de vedere al conţinului, cât şi al formei;
 să fi interpretate cât mai expresiv;
 să se facă pregătirea în prealabil a conţinutului de idei exprimat prin versuri şi muzică.

Repertoriul pieselor de audiat se alege din:

 cântece şi jocuri muzicale pentru copii;
 creaţie corală şi prelucrări de folclor;
 muzică populară vocală şi instrumentală;
 piese accesibile din literatura cultă, instrumentală şi vocal-instrumentală (autohtonă şi
universală);
 basme muzicale sau basme prezentate pe fond muzical, dramatizări.

Repertoriul de lucrări destinat audiţiilor muzicale poate cuprinde lucrări ce depăşesc

posibilităţiile de interpretare ale copiilor cu condiţia, estenţială însă, de a se adresa prin
conţinut şi formă vârstei respective.
Din punct de vedere organizatoric, desfăşurarea audiţiilor muzicale presupune:

 asigurarea în bune condiţii a audiţiei, adică pregătirea sălii şi amplasarea şi pregătirea

aparaturii utilizate pentru ca toate să se afle într-o bună stare funcţionare;
 asigurarea liniştii totale, care presupune totodată şi o deplină relaxare;
 prezentarea lucrării muzicale destinate audierii (compozitorul, epoca sa şi locul pe care îl
ocupă în ansamblul creaţiei lucrarea respectivă, genul, stilul, forma structurală, conţinutul
de idei).

Treptat, dacă audiţiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate ca şi o îmbogăţire

progresivă şi calitativă a materialului audiat, se poate trece la audierea unor lucrări vocale şi
instrumentale mai dezvoltate.
Ca şi lecţiile, audiţiile muzicale necesită o fază de pregătire şi una de realizare.

Prezentăm prin intermediul tabelelor 6-8 Tehnologia didactică a desfăşurării audiţiei

muzicale (după Ilea, A., Stoica, M., Beatrice, P., 1992).

Audiţia muzicală cuprinde următoarele momente:

 pregătirea copiilor pentru audiţie;

 audierea propriu-zisă;
 reaudierea piesei (după caz).

Tabelul 6. Pregătirea copiilor pentru audiţia muzicală

PROPUNĂTORUL COPIII
 Asigură disciplina prin  Abandonează alte preocupări.
formularea unor cerinţe potrivite
activităţii: linişte, poziţie lejeră
de ascultare.
 Creează starea afectivă generală  Recepţionează cerinţele.
propice caracterului piesei de
audiat, comunică datele necesare
şi orientează gândirea copiilor
spre problemele ce urmează a fi
rezolvate prin:
- povestire, conversaţie sau
descriere legată de conţinutul  Ascultă, observă şi recepţionează,
piesei şi având ca suport o participă la conversaţie sau descriere;
ilustraţie, un instrument, un
portret;
- stabilirea elementelor ce trebuie
 urmărite în timpul audiţiei şi  Recepţionează;
crearea situaţiilor – problemă
pentru copii;
- transmiterea unor date privind
compozitorul, piesa, interpretul,  Ascultă şi recepţionează;
dirijorul;
- sublinierea caracterului muzicii,
corelat cu conţinutul de idei şi
sentimente;
- stabilirea temelor muzicale ce
trebuie executate de copii şi apoi  Interpretează exemple muzicale stabilite,
recunoscute în audiţie. recunosc melodiile.

Metodele cele mai adecvate acestei etape sunt explicaţia şi conversaţia, care trebuie să
îmbrace forme adecvate, chiar poetice, pentru a creea starea emoţională şi de aşteptare,
necesare contactului nemijlocit cu muzica.
Familiarizarea copiilor cu datele specifice creaţiei muzicale se poate realiza eficient prin
intermediul lecturilor muzicale. Acestea prezintă conţinuturi specifice istoriei muzicii,
formelor şi genurilor muzicale într-un limbaj accesibil elevilor. Toate aceste date cu privire la
conpozitori, creaţie şi interpretare constituie achiziţii importante pentru elevi ce au rolul de a
lărgi orizontul de cunoaştere al acestora şi de a le pune la dispoziţie elemente suplimentare
pentru înţelegerea corectă şi profundă a unor lucrări celebre.
Finalul momentului pregătitor al audiţiei poate fi însoţit de stingerea luminii sau
închiderea ochilor, procedee ce pot apropia şi mai mult activitatea din clasă de atmosfera unei
săli de concert. Urmărind izolarea ascultătorilor de alţi stimuli, mai ales vizuali, aceste
procedee pot ajuta la sporirea randamentului percepţiei muzicale.

Tabelul 7. Audierea pieselor

PROPUNĂTORUL COPIII
 Ascultă, sugerează starea de  Ascultă conştient.
concentrare, trăire şi înţelegere a
mesajului muzical.

Audierea propriu-zisă echivalează cu depistarea imaginilor muzicale cuprinse în

lucrarea propusă. Aceste imagini nu se lasă uşor descoperite, uneori fiind nevoie de reluarea
unor audiţii, fie în cadrul aceleiaşi lecţii, fie în altele viitoare. Se recomandă deprinderea
elevilor de a comunica răspunsurile lor la problema urmărită în audiţie, numai după încheierea
acesteia şi după consumarea ultimelor impresii şi trăiri generate de ea.
Efecte educative deosebite se obţin prin înlocuirea în audiţii a înregistrărilor sonore cu
interpretările „pe viu” ale profesorului.
În acest caz, elevii au un reper important în înţelegerea muzicii, faptul că aceasta este
produsă de instrumente sau vocea unui interpret care le este cunoscut, făcându-li-se cunoştinţă
şi cu modalitatea concretă de interpretare. Un alt avantaj al acestei demonstraţii directe este
acela că permite revenirea asupra unor fragmnte mai dificile sau mai expresive.
Prezentarea profesorului în calitate de interpret vocal sau instrumental poate stimula
dorinţa elevilor de a învăţa să cânte vocal sau la un instrument muzical.

Tabelul 8. Comentarea audiţiei

PROPUNĂTORUL COPIII
  Dirijează conversaţia după un program  Răspund şi formulează întrebări cu
prestabilit, prin care urmăreşte gradul în privire la problemele neelucidate.
care copiii au înţeles piesa, au recunoscut
temele, structura piesei, caracterul şi
destinaţia ei şi pot face asocieri cu alte
piese cunoscute.
Comentarea audiţiei de către elevi poate reprezenta pentru profesor un excepţional feed-
beck, dându-i posibilitatea de a cunoaşte reacţiile copiilor, nivelul de dezvoltare a
capacităţilor de receptare a muzicii, cât şi dificultăţile de receptare care, uneori, ţin mai ales
de posibilitatea de a exprima verbal ceea ce ei simt.
Este momentul când elevii îşi pot comunica „descoperirile” lor legate de ceea ce li s-a
propus şi acestea pot fi foarte diferite, pentru că intervin elementele subiective ale percepţiei.
Această etapă trebuie să reprezinte faza conştientizării a ceea ce s-a intuit în momentul
derulării audiţiei, a trecerii de la emoţional la raţional. Comentariile elevilor pot avea în
vedere anumite elemente specifice ale lucrării audiate: genul de muzică, forma piesei,
caracterul vocal sau instrumental, elemente timbrale specifice, stilul, modalităţi de exprimare
artistică, primatul melodiei sau a ritmului, asemănări şi deosebiri dintre lucrarea audiată şi
altele cunoscute de elevi, etc.
Cadrul didactic trebuie să aibă permanent în vedere faptul că nu se poate ajunge la nivelul
înţelegerii formelor complexe ale lucrărilor muzicale fără formarea deprinderilor de a distinge
elementele de bază ale unui asemenea amplu demers : motive, propoziţii sau fraze, teme,
perioade etc.
În general însă, discuţiile vor avea în vedere structura şi caracteristicile pieselor,
concordanţa dintre conţinut şi titlu, pe de o parte şi concordanţa dintre acestea şi propriile
impresii, pe de altă parte. Profesorul trebuie să încurajeze permanent comentariile elevilor
care trebuie să fie cât mai diverse.
O importanţă deoebită trebuie acordată însuşirii de către copii a unor elemente de limbaj
verbal specifice muzicii şi analizei creaţiei muzicale.
Antrenarea elevilor în comentarea unei lucrări audiate este condiţionată atât de
profunzimea percepţiei din timpul audiţiei cât şi de stăpânirea limbajului prin care aceştia să-
şi exprime propriile impresii şi trăiri.
Aprecierea lucrării audiate poate prezenta forme variate şi de aceea este necesară
formarea deprinderii elevilor de a fi toleranţi, de a accepta păreri diferite, mai mult sau mai
puţin originale. Cu tact pedagogic va fi posibilă stabilirea unui consens foarte apropiat de
semnificaţia reală a lucrării.

Reaudierea piesei se impune pentru întoarcerea de la raţional la emoţional, la conţinutul

propriu-zis al lucrării audiate, mai ales că în această nouă fază elevii deţin elemente
suplimentare relevate de comentarea ei.
Din acest punct de vedere, reaudierea reprezintă o fază superioară, percepţia fiind sporită
şi de relevarea unor aspecte discutate dar şi de reabordarea a ceva deja cunoscut.
Dacă este nevoie, piesa audiată se poate relua în orele următoare, sub forma unor exerciţii
şi jocuri de recunoaştere.
Audiţia poate avea o desfăşurare liberă în ceea ce priveşte comportamentul copiilor. Ei
sunt tentaţi să se apropie de sursa sonoră, să vorbească, să se mişte, iar profesorul trebuie să
stimuleaze acestă formă specifică a copiilor de a intui muzica, de a o transpune în mişcare şi
cuvânt.
Pentru eficienţa audiţiei muzicale este foarte important ca în organizarea ei, să se
implice metoda problematizării, în vederea trezirii interesului copiilor pentru această
activitate.
De exemplu:
- Ne mişcăm cum ne spune muzica!;
- Povestim ce ne spune muzica!
- Desenăm ce ne spune muzica!
- Recunoaştem un cântec!;
- Recunoaştem un instrument!;
- Recunoaştem o problemă muzicală!

Audiţia nu trebuie inclusă numai în lecţii special destinate acesteia. Fiind un mijloc
specific educaţiei muzicale, ea se poate utiliza eficient în fiecare lecţie astfel:
 înlocuieşte sau precede interpretarea model a unui cântec ce urmează a fi însuşit după auz;
 în fixarea însuşirii unui cântec pentru a compara interpretarea copiilor cu cea înregistrată;
 după însuşirea unui cântec, se poate audia altul, cu acelaşi conţinut şi caracter sau de
acelaşi compozitor, pentru stabilirea asemănărilor;
 în verificare sau consolidare, pentru recunoaşterea unor probleme muzicale (măsuri,
nuanţe sau tempouri, ritmuri specifice unor dansuri populare, instrumente) etc.

În această ipostază, audiţiile se constituie ca demonstraţii ale unor probleme teoretice

muzicale, cazuri în care ele nu se mai supun organizării pe etapele prezentate anterior.
Pentru a asigura caracterul de „spectacol” al lecţiilor de educaţie muzicală este bine ca
audiţia să constituie o surpriză pentru elevi.
Trebuie depăşită mentalitatea că audiţia poate fi programată doar la sfârşitul orei, fiind
concepută ca o anexă a lecţiei şi nu ca o parte constitutivă, guvernată de obiective precise. Ea
îşi poate găsi locul în orice moment al lecţiei, în funcţie de obiectivul propritar urmărit de
profesor.
Practica a evidenţiat diferite procedee care au rolul de a trezi interesul elevilor pentru
acest tip de activitate. Deosebit de atractive pentru elevi sunt concursurile care au ca obiect
recunoaşterea instrumentelor, a tipului de muzică, a unor teme sau elemente sintactice sau de
morfologie muzicală a unor piese audiate anterior.
În ceea ce priveşte timpul destinat audierii, considerăm că acesta poate fi extins progresiv
printr-un consecvent antrenament al elevilor. Se poate porni de la un spaţiu de 3 minute, cât
durează, de obicei, un cântec simplu, prezentat în primele clase primare până la circa 10
minute la sfârşitul acestui ciclu.
Repertoriul audiţiilor şcolare este foarte divers.Un material deosebit de atrăgător şi
educativ, adecvat audiţiilor muzicale pentru elevii din clasele I-IV, îl constituie muzica
populară românească. Jocurile instrumentale, cum sunt hora, sârba, brâul, căluşul, interpretate
la instrumente soliste sau de către diferite formaţii instrumentale, pot servi ca material de
audiţie chiar elevilor din clasa pregătitoare.
Treptat, dacă audiţiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate, ca şi o îmbogăţire
calitativă şi progresivă a materialului muzical audiat, se poate trece la audierea unor lucrări
vocale şi instrumentale mai dezvoltate ca: fragmente din opere şi operete, menuete, rondouri
şi alte dansuri clasice, diferite piese din genul muzicii cu program, suite instrumentale,
concerte instrumentale, sonate, simfonii, etc.