1.

MULTIPLELE VALENŢE FORMATIVE ALE PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV

MUZICAL

Muzica a fost considerată întotdeauna un mijloc esenţial de cultivare spirituală a omului, de

edificare a unei personalităţi integre şi armonioase. Pornind de la cele mai banale observaţii şi
atingându-le pe cele mai pretenţioase, remarcăm existenţa unei permanente nevoi de muzică. În
mod paradoxal, zărim fenomenul chiar în acele zone unde conştiinţa colectivă nu sesizează nici cel
mai mic impuls muzical. Asemănător cu mediul continuu vibrant în care trăim fără a-l conştientiza,
ne ducem viaţa într-o permanentă dependenţă de muzică, deşi în majoritatea cazurilor nu o simţim
ca realitate.

Muzica nu este o simplă combinaţie de sunete, ci o artă care ne influenţează firesc viaţa, cu tot
ceea ce implică ea. Arta muzicală nu este doar un ţel chemat să îmbogăţească şi să armonizeze
conţinutul vieţii psihice umane. În susţinerea acestor afirmaţii stau numeroase argumente:

1. argumente de ordin fiziologic – muzica având efecte benefice asupra circulaţiei sangvine,
tensiunii arteriale, respiraţiei, digestiei, metabolismului, fiind utilizată şi ca mijloc terapeutic;

2. argumente de ordin psihologic – muzica influenţează întregul psihic uman, la nivel de:

- procese psihice afective, declanşând dispoziţii, emoţii, sentimente, pasiuni;

- funcţii şi procese psihice de cunoaştere – stimulează gândirea, memoria, atenţia,
imaginaţia, creativitatea deşi este lipsită de informaţii semantice directe;
- procese volitive – suţine şi mobilizează voinţa, perseverenţa, tenacitatea;
- trăsături morale şi de caracter – cultivă responsabilitatea, perseverenţa, demnitatea,
armonia interioară, respectul, exigenţa, influenţând benefic comportarea,
atitudinea.

3. argumente axiologice – arta muzicală reprezintă una din valorile culturale fundamentale ale
omenirii. Prin muzică se cultivă funcţiile de bază ale vieţii umane, cea de cunoaştere şi cea de
creaţie, din care derivă valorile etice supreme: binele şi frumosul. Prin urmare, nu se poate
concepe făurirea unei personalităţi cu identitate culturală proprie fără aportul educaţiei muzicale.

4. argumente de ordin social – capacitatea muzicii de a declanşa multiple resorturi ale

individualităţii o impune ca pe un important factor de socializare, de modelare a unei
personalităţi dinamice, flexibile, autonome, ce se va integra activ şi creator în viaţa societăţii.

5. argumente istorice – istoria învăţământului european, ca şi cea a învăţământului românesc,

atestă prezenţa educaţiei muzicale în cadrul tuturor formelor educaţionale, începând cu cele
empirice şi continuând cu cele organizate, instituţionalizate.
 Funcţia cognitivă „constă în bogata încărcătură de cunoaştere pe care o conţine adevărata
literatură muzicală şi care are specificul ei, reflectând îndeosebi trăirile sufleteşti care nu pot fi
surprinse în alte limbaje.” (Vasile, V., 2004, pag.10).

Cunoaşterea ştiinţifică şi cunoaşterea artistică sunt două tipuri de cunoaştere deosebite,

deosebirile dintre ele trebuie conştientizate de către cadrul didactic, deoarece ele oferă argumente
de prim ordin pentru proiectarea, derularea şi evaluarea demersurilor educative. Prezentăm, în
tabelul nr.4, specificul cunoaşterii artistice, raportată la cea ştiinţifică – realizată de Cezar Bîrzea
(1995, pp.26-27).

Tabelul 4. Specificul cunoaşterii ştiinţifice şi artistice

CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ CUNOAŞTEREA ARTISTICĂ

- este pozitivă, căutând adevărul; - este sensibilă, căutând frumosul

- este raţională, având ca principal instrument - este intuitivă, operând cu imagini artistice;
conceptul;

- este analitică, insistând asupra relaţiilor dintre - este sintetică, implicând relaţiile afective,
elemente; globale;

- este indirectă, obiectul putând lipsi; - este directă, stimulată cu perceperea

obiectului;

- este obiectivă şi impersonală; - este reflexivă şi comportă o trăire afectivă;

- limbajul ştiinţific este precis şi închis. - limbajul artistic este metaforic şi are un
caracter deschis, imprecizabil.

Muzica joacă un rol important în fiecare etapă a vârstelor umane, dar mai cu seamă în anii
copilăriei şi adolescenţei. Ea contribuie în mod esenţial la dezvoltarea:

✔ capacităţilor cognitive – utilizarea în interpretarea şi improvizaţia muzicală a unor

coduri, tehnici, elemente de limbaj specifice, prin:
- observarea şi analizarea creaţiilor muzicale;
- cunoaşterea şi identificarea elementelor de limbaj muzical;
- operarea cu criteriile de apreciere valorică;

✔ capacităţilor afective şi atitudinale, prin:

- exprimarea emoţiilor şi sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale;
- receptarea afectivă a conţinutului de idei şi sentimente al muzicii;
- stimularea încrederii în capacităţile proprii;
- valorificarea efortului şi a muncii personale;

✔ capacităţilor cu caracter psihomotor, prin:

- utilizarea mişcării în exprimarea muzicală;
- dobândirea unor tehnici instrumentale;

✔ capacităţilor de relaţionare interpersonală, prin:

- comunicarea sentimentelor şi ideilor prin intermediul muzicii;
- colaborarea cu colegii în cadrul activităţilor muzicale;
- cultivarea sentimentelor de respect şi toleranţă faţa de opiniile altora;

✔ capacităţilor de integrare socială, prin:

- valorificarea ofertei artistice a societăţii;
- participarea la viaţa muzicală a societăţii.