Sunteți pe pagina 1din 23

DEPRINDERILE MUZICALE RITMICE IN CONTEXTUL PROGRAMEI DE EDUCATIE MUZICALA DIN GRADINITA

DEPRINDERILE MUZICALE RITMICE IN CONTEXTUL PROGRAMEI DE EDUCATIE MUZICALA DIN GRADINITA 1. OBIECTIVE SI VALENTE ALE EDUCATIEI MUZICALE IN CICLUL PRESCOLAR Frumosul artistic hrana traditionala a muzelor[1] , prin insasi forta transformatoare poate deveni capabil sa patrunda si sa inunde cu vitalitate intreaga structura a psihicului uman. Desavarsirea personalitatii umane se realizeaza prin educatia estetica. Ca latura a educatiei, educatia estetica indeplineste multiple functii educative, exercitand o actiune polivalenta asupra dezvoltarii personalitatii umane. Pentru a le intelege mai bine, ne vom referi la natura si specificul artei, precum si la categoria de baza a esteticii frumosul. Educatia estetica nu vine sa limiteze sau sa afecteze libertatea alegerii sau aderarii la frumosul autentic. Dimpotriva, prin intermediul ei se pregateste terenul intalnirii cu valoarea; ea nu limiteaza, ci lumineaza, deschide un evantai de optiuni. Se uita adesea de incapacitatea de a sesiza si vibra in fata frumosului analfabetismul estetic, ascuns si subtil este mult mai periculos decat analfabetismul scolar. Imunitatea afectivitatii fata de zone intinse ale existentei are consecinte negative atat pentru indivizi, cat si pentru societati, indiferent ca sunt dezvoltate sau subdezvoltate economic. Exista o criza in arta ce nu tine de creatia artistica ci de receptivitatea noastra fata de acest fenomen, de aceea stimularea spiritului copiilor prin intermediul artelor constituie o obligasie pentru educator. Valentele emotional-artistice pot fi potentate nu numai prin intermediul disciplinelor de profil, ci prin toate activitatile instructiv-educative de aceea este necesara pregatirea tuturor educatorilor atat in directia formarii propriei sensibilitati, cat si pentru formarea sensibilitatii copiilor in vederea receptarii semnificatiilor estetice. Pentru educatia estetica, frumosul poate fi atat scop cat si mijloc. Frumoul ca scop sta la baza educatiei pentru arta, permite realizareapremiselor pentru intelegerea , receptarea si integrarea frumosului artistic. Frumosul ca mijloc intemeiaza educatia prin arta, care vizeaza realizarea unei instruiri morale, intelectuale, fizice prin intermediul frumosului artistic. Educatia estetica nu trebuie confundata cu educatia artistica, care este o componenta a educatiei estetice ce opereaza numai cu valorile artelor: literatura, muzica, pictura, sculptura, arhitectura, teatru, cinematografie. Arta raspunde unor nevoi reale pe care le simte orice

persoana, de a-si lamuri unele idei, de a-si motiva unele comportamente si de a-si fundamenta unele atitudini, sugerand, explicand, valorificand sau problematizand. Prin caracterul ei stimulativ, optimist, arta impinge la iubirea adevarului, a binelui, a stiintei si a vietii.[2]

Arta este principala modalitateprin care se infaptuieste relatia estetica dintre om si realitate. Ca forma a constiintei sociale, arta indeplineste atat o functie de cunoastere, cat si una de comunicare. Ea exprima intotdeauna ceva ce poarta un mesaj, comunicand sentimentele si ideile creatorului, pe care beneficiarul de arta le recepteaza si le asimileaza intrun mod propriu. Frumosul si alte valori estetice din arta impresioneaza in modul cel mai profund. El este produsul creatiei autorului care transfigureaza realitatea , reflectand in forme concrete ceea ce este esential, tipic, cu o puternica participare afectiva. Trairile artistului se transmit intrun mod propriu si subiectului care le asimileaz, angajandu-si imaginatia creatoare, gandirea concreta, emotiile si sentimentele, vointa, intrun cuvant toate aspectele personalitatii. Din acest specific al valorilor estetice ale artei, rezulta importanta deosebita a educatiei artistice ca parte componenta a educatiei estetice. Pentru copil, arta inseamna un mijloc de exprimare, un mijloc de manifestare si exteriorizare a lumii sale interioare, a tendintelor si aspiratiilor sale, care-si gasesc in arta o traducere mai directa decit prin cuvant. In felul acesta, activitatea artistica a copilului, nu numai ca reflecta orizontul psihic propriu acestuia, dar se si desfasoara purtand amprenta locului si momentului in care se insereaza personalitatea sa. Una dintre manifestarile artistice , poate cea mai minunata si miraculoasa este fenomenul pe care il numim traditional muzica. Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost considerata dintotdeauna un mijloc esential de cultivare spirituala a omului, de edificare a personalitatii integre si armonioase. Ea este menita sa-l apropie pe om de esenta existentei sale umane, sa-l plaseze intro lume a emotiilor si sentimentelor inalte, o lume a ideilor estetice. Muzica prin forta nemasurabila si calitatea specifica de a patrunde cu vibratiile ei in sufletul omului ii influenteaza constiinta, il sensibilizeaza, il innobileaza si il imbogateste. Faptul ca muzica produce emotii estetice profunde poate fi utilizata in procesul educational general ca un minunat agent cu ajutorul caruia se transmit, se transfera constiintei impulsuri, energii, dar si sugestii privind modelarea, formarea si cizelarea deci nuantarea si flexibilizarea intregului complex psihic uman.[3] De-a lungul timpului, muzica si-a conturat mai multe functii, care ofera educatorilor sugestii si solutii, pentru realizarea corespunzatoare a educatiei muzicale. Ele trebuiesc cunoscute, pentru a se acorda atentie cuvenita domeniului, care reprezinta un important mijloc de cultivare spirituala si a oferi educatilor cadrul cel mai favorabil dezvoltarii personalitatii lor.[4]

Functiile educative ale muzicii sunt multiple. Arta muzicala nu este doar un tel chemat sa imbogateasca si sa armonizeze continutul vietii psihice umane. Ea antreneaza in ritmul trairii estetice intreaga fiinta psiho-fizica. De acee, ea poate fi privita ca una dintre caile de acces spre sufletul copilului, ca unul din mijloacele de influentare si orientare a personalitatii sale. Exista numeroase motive care ne obliga sa nu neglijam muzica si sa-i facem pe cpoii sa cante , cele mai importante aspecte fiind de natura fiziologica, psihologica, sociala, pedagogica, culturala si artistica. Aspectul fiziologic Practicarea frecventa a cantului da copilului ocazia de a respira mai intens, de a-si stapani suflul, atat in inspiratie cat si in expiratie toate acestea reprezentand un excelent autocontrol. Muzica are efecte benefice asupra circulatiei sangvine, tensiunii arteriale, respiratiei, digestiei, metabolismului, fiind utilizata si ca mijloc terateuti.[5] Vocea copilului poseda, desigur, calitatile naturale de prospetime si emotie, dar acestea trebuie sa fie pastrate si dezvoltate. In ceea ce priveste auzul, el este solicitat constant prin exercitii de cant. Urechea se perfectioneaza prin recunoasterea si reproducerea formulelor ritmice si melodice. Edgar Willems, a acordat o deosebita atentie raporturilor dintre muzica, psihologie si meloterapie spunea: viata fiziologica a individului este cel mai puternic influentata de ritm, viata afectiva de melodie si apoi de armonie si ritm, iar viata mentala este influentata in primul rand de armonie si foarte putin de ritm si de melodie.[6] Aspectul psihologic potrivit caruia copiii, de la cea mai frageda varsta manifesta vadite inclinatii, placeri si preferinte muzicale muzica constituie pentru viata lor psihica o imperioasa necesitate. Cantatul produce tuturor placere si provoaca buna dispozitie. Prin cantatul practicat in comun, copilul timid isi recapata increderea in sine, gasind prin cant posibilitatea de a se afirma. Se poate spune cu certitudine ca muzica prin continutul ei de arta si stiinta are o mare influenta asupra pregatirii intelectuale si dezvoltarii unor capacitati cognitiv-formative ale elevilor, precum si un covarsitor impact educativ si afectiv-estetic. Muzica este si un element de detensionare si de relaxare. Aspectul social ce scoate in evidenta capacitatea muzicii de a socializa copilul. Cantatul in colectiv este o adevarata ucenicie . Copilul isi insuseste simtul solidaritatii, al intrajutorarii, al efortului comun; copilul resimte profund satisfactia reusitei colective si admite cu usurinta necesitatea unei discipline de grup. Capacitatea de integrare sociala se realizeaza prin asimilarea valorilor artistice oferite de catre societate, dar si prin participarea la viata muzicala a acesteia.

Aspectul cultural-educativ ce subliniaza , pe de o parte necesitatea unei culturi armonioase ca bun spiritual de stricta necesitate in formarea omului de azi, iar pe de alta parte, caracterul cognitiv al artei. Aspectul pedagogic Practicarea cantului in afara propriului sau efect binefacator are o certa influenta ce poate fi rezumata astfel: - ofera ocazia unor raporturi mai stranse si mai directe intre educatoare si copii; - reprezinta momente de destindere care permite sa se reia cu buna dispozitie activitatile care presupun efort mai mare; - permite o cunoastere mai profunda a psihologiei unor copii; - reprezinta o activitate la care participarea reala a tuturor copiilor se realizeaza cu usurinta. Aspectul artistic Practicarea cantului dezvolta sensibilitatea artistica, dar numai o anumita calitate a interpretarii si executiei poate duce la acest rezultat. Aceasta presupune grija, imaginatie, refuzul fata de moda si efectele muzicii cu caracter comercial sau chiar vulgar. Primind o minima pregatire, copiii vor deveni ei insisi un auditoriu si un public spectator de calitate, mai exigent fasa de nivelul spectacolelor pe care le vor audia sau viziona. Rolul educatoarei in activitatile muzicale este acela de a fi inainte de toate un animator, adevaratii actori fiind copiii. Ambianta, obligatoriu, trebuie sa fie una de bucurie, destindere, vioiciune si bunavointa, dar si de disciplina si o executie corecta. Grija principala a unui bun educator este aceea de a urmari in permanenta daca ceea ce intreprinde este cu adevarat muzica. Scopul educatiei muzicale poate fi considerat atins in momentul in care copilul a dobandit interese temeinice si variate, legate de intreaga complexitate a fenomenului muzical. Prin aportul educatiei muzicale se dezvolta capacitatile cognitive, afective si aptitudinale, cu caracter psiho-motor de relationare interpersonala si de integrare sociala. Dezvoltarea capacitatilor cognitive se realizeaza prin utilizarea in interpretarea si improvizatia muzicala a unor tehnici ce vizeaza observarea si analizarea creatiilor muzicale in vederea identificarii elementelor de limbaj muzical si a operarii cu criterii de apreciere valorica. Exprimarea emotiilor si sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale, receptarea afectiva a continutului de idei si sentimente exprimat prin muzica, stimularea increderii in capacitatile proprii si valorificarea efortului si a muncii personale contureaza formarea capacitatilor afective si atitudinale. Educatia muzicala, ca un proces complex si unitar ce se desfasoara stadial are drept scop dezvoltarea sensibilitatii estetice a copiilor, a capacitatilor de exprimare si receptare muzicala, prin activitati practice de cant si prin auditii muzicale. Educatoarea ii initiaza pe copii predand

cunostinte, formand priceperi si deprinderi ce vizeaza pregatirea si dezvoltarea capacitatilor muzicale in vederea asimilarii. Pornind de la premisa formulata de Ion Serfezi, dupa care principalul mijloc prin care se realizeaza cunoasterea unei arte este insasi opera de arta respectiva[7], se poate afirma ca intreaga activitate de educatie muzicala din gradinita este concentrata pe anumite piese muzicale, in care se gasesc ilustrate problemele de limbaj muzical prevazute de programa. Cunostintele, priceperile si deprinderile se materializeaza in contactul nemijlocit cu valorile autentice ale creatiei muzicale universale si nationale, prin studierea,audierea si asimilarea, pe cat posibil, a acestor creatii. Prin educatia muzicala nu este posibil si nici nu trebuie sa fie pregatiti toti copiii pentru a deveni artisti. Se urmareste numai dezvoltarea sensibilitatii fata de arta sunetelor, formarea gustului estetic si punerea bazelor educarii capacitatilor muzicale specifice. Prin activitatile de educatie muzicala si prin diversele manifestari muzicale ale copiilor creste voiosia, buna dispozitie, se dezvolta spiritul colectiv, se intensifica emotiile pozitive fata de educatoare, de locul unde invata si se joaca, fata de natura patriei, de realizarile oamenilor. Pornind de la receptivitatea aproape generala a copiilor fata de lumea sunetelor, educatoarea va cauta sa le dezvolte vocea si auzul muzical, simtul melodic, ritmic, al armoniei, sa le formeze priceperi si deprinderi elementare de a canta. Din toate ramurile muzicii, cea mai apropiata de specificul copilariei este muzica vocala, deoarece in cant, melodia formeaza o unitate cu textul, facand-o mai accesibila. Muzica este, de asemenea, mai usor inteleasa cand se combina cu miscarea, sub forma jocului cu text si cant sau a dansului. Eficienta acestui mijloc creste si prin faptul ca, copiii nu doar asculta muzica, ci o si executa. Activitatile de educatie muzicala permit educatoarei sa depisteze interesele si aptitudinile muzicienilor precoce, precum si disponibilitatea sau dificultatea celorlalti copii, pentru a adopta o metodologie didactica potrivita particularitatilor de varsta si individuale. Educatia muzicala are doua niveluri de insusire: nivelul informativ-teoretic si nivelul formativ-aplicativ. Nivelul informativ-teoretic vizeaza instruirea, dobandirea de cunostinte, formarea unor priceperi si deprinderi reproductiv-interpretative. Pe baza contactului cu realitatea muzicala (cantece, fragmente muzicale) si prin exercitii precedate de exemplificari, demonstratii, explicatii, se formeaza reprezentari, notiuni, categorii, judecati, capacitati de reproducere si interpretare, se desprind criterii de apreciere valorica. Se formeaza cultura teoretica, constiinta valorii, capacitatea de a utiliza codul muzicii, limbajul muzical si capacitatea de a recepta mesajul artistic. Nivelul formativ-aplicativ se refera la atitudinea adecvata fata de valorile muzicale, estetice si se concretizeaza prin idealul estetic, sensibilitate, capacitatea de a avea emotii, trairi, satisfactii plenare in fata frumosului din opera de arta, chiar si prin dorinta si capacitatea de a audia, canta, interpreta si crea valori muzicale.

Continutul si sarcinile educatiei muzicale se diferentiaza evolutiv, in stransa legatura cu dezvoltarea psiho-fizica a copiilor, cu capacitatea lor de a percepe, insusi si reda muzica. In viziunea principalelor scoli muzicale europene, etapele procesului educativ-muzical se contureaza diferentiat: pregatirea senzorial-auditiva si notatia muzicala (M. Montessori); prenotatia 6-9 ani, si explicatia 12-18 ani (M. Chevais); initierea ritmica, solfegierea, initierea instrumentala pian (E.J. Dalcroze); preinitiere instrumentala-pianistica (E. Willems); initiere muzicala prin citire, ascultare, auditie, improvizatie, initiere instrumentala (M. Martenot); insusirea repertoriului, notatia muzicala, formarea culturii muzicale (G. Breazul); prenotatia (dalcroziana), notatia muzicala, initierea instrumentala ( Manya Botez); prenotatia (tip Chevais), notatia, explicatia (A. Motora-Ionescu); prenotatia, explicatia (I. Serfezi).[8] In conceptia pedagogica sunt prenotatia si notatia muzicala. romaneasca, etapele predarii-invatarii muzicii

Educatia muzicala a copiilor incepe cu etapa prenotatiei ce pregateste premisele insusirii constiente a notatiei muzicale, plecand de la faptul ca muzica este constituita din elemente sonore, ca aceste elemente sonore exista in mod obiectiv si in afara simbolurilor grafice de notatie; ca natura psihicului copilului vibreaza, mai intai de toate, la faptele sonore ale muzicii si nu la simbolurile ei pe care inca nu le intelege. Notatia muzicala este, doar unul dar nu singurul din mijloacele de exprimare a limbajului muzical. Copiii trebuie sa cunoasca limbajul muzical inaintea scris-cititului; muzica nu poate izvori din semne grafice ci, dimpotriva, semnele grafice trebuie sa apara din necesitatea de scriere a unei relatii sonore, existente mai dinainte in gandirea si simtirea copiilor. Intre cele doua etape trebuie sa existe o legatura stransa, precum si continuitate, iar trecerea de la o etapa la alta nu trebuie facuta brusc, ci trebuie sa fie una logica, fireasca. In etapa notatiei se continua toate activitatile, la un nivel superior, adaugandu-se solfegierea si scrierea prin simboluri grafice a tuturor elementelor muzicale invatate.[9] Finalitatea procesului de educatie muzicala este aceea de a forma atitudinea estetica muzicala a copiilor. Scopul educatiei muzicale poate fi considerat atins in momentul in care copilul a dobandit interese temeinice si variate legate de intreaga complexitate a fenomenului muzical. Parcurgerea etapei de debut in educatia muzicala organizata are loc in gradinita, prilej cu care se fundamenteaza viitoarea atitudine a copilului fata de valorile artistice, precum si capacitatea de a select, de a practica, de a interpreta si chiar a crea muzica. Obiectivele cadru si de referinta ale educatiei muzicale prescolare sunt mentionate in Programa activitatilor instructiv-educative din gradinita (2005) si se prezinta astfel: Formarea capacitatii de receptare a lumii sonore si a muzicii: - Sa descopere lumea inconjuratoare cu ajutorul auzului; - Sa diferentieze auditiv timbrul sunetelor din mediul inconjurator si al sunetelor muzicale

- Sa diferentieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul inconjurator si al sunetelor muzicale; - Sa diferentieze auditiv durata nedeterminata a sunetelor din mediul inconjurator si al sunetelor muzicale; - Sa diferentieze auditiv inaltimea sunetelor muzicale. Formarea capacitatilor de exprimare prin muzica: - Sa cante cu dezinvoltura cantece pentru copii; - Sa cante acompaniati de educatoare; - Sa acompanieze ritmic cantecele; - Sa cante cantecele in aranjamente armonico-polifonice elementare; - Sa asocieze miscari cantecului; - Sa exprime prin miscare starea sufleteasca creata de muzica audiata; - Sa exprime intr-un joc impresia muzicala; - Sa improvizeze spontan combinatii ritmice pe silabe sonore onomatopeice; - Sa improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice: text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + miscare, text onomatopeic + melodie + miscare - Cunoasterea marilor valori ale creatiei muzicale nationale si universale: - Sa asculte si sa recunoasca fragmente din creatii muzicale nationale si universale, corespunzatoare specificului de varsta al copilului prescolar si preocuparilor acestuia.[10] Programa pledeaza pentru: abordarea educatiei muzicale exclusiv prin joc, asigurarea unui contact direct al copiilor cu muzica, asocierea continua a practicii muzicale cu miscarea pe muzica si utilizarea in forme variate a jucariilor muzicale, prilej cu care activitatile de educatie muzicala pot deveni momente de implinire a personalitatii copilului in care firescul, exuberanta, creativitatea si spontaneitatea acesteia se imbina armonios. Consideram ca in gradinita, trebuie sa se puna accent pe formarea si adancirea experientei muzicale, a impresiilor, a emotiilor, pe dezvoltarea interesului pentru acest

domeniu al artei si pe formarea deprinderilor necesare studierii muzicii in mod practic. Inainte de a explica si intelege muzica, trebuie asimilata o mare bogatie de impresii de trairi afective intense, care sa constituie ulterior o baza solida si pentru abordarea teoretica a muzicii. Treptat, prin analiza dirijata, copilul devine constient de diferitele componente ale fenomenului muzical, invata sa le distinga,sa le deosebeasca, sa le stapaneasca. Menirea educatoarei este ca treptat, cu rabdare si intelegere sa treaca la constientizarea elementelor muzicale, pentru ca ceea ce inregistreaza copilul la aceasta varsta devine hotarator pentru evolutia sa ulterioara. Formarea deprinderilor muzicale constituie una dintre sarcinile esentiale ale educatiei muzicale, contribuind la asimilarea, intelegerea si interpretarea muzicii la un nivel artistic superior. Continuturile prevazute in programa de educatie muzicala sunt structurate in conformitate cu aceste deprinderi muzicale si de aceea se impune o cunoastere aprofundata atat a acestora cat si a strategiilor didactice specifice formarii lor. 2. DEPRINDERI MUZICALE RITMICE IN PROCESUL EDUCATIEI MUZICALE PRESCOLARE

Adevarata frumusete exclude dizarmonia, stridenta, absurdul. Omul are predispozitie catre simetrie, echilibru, armonie, iar munca, activitatea de baza, a generat si fixat o astfel de tendinta catre forme organizate optim. Orice om sanatos poate fi inzestrat cu posibilitati aptitudinale intro anumita activitate, daca utilizeaza o metoda de lucru eficace. Nu exista copii normali care sa nu fie inzestrati, sa nu posede nici o aptitudine, sa nu poata obtine unele succese intrun domeniu de activitate sau altul. Cunoasterea aptitudinilor fiecarui copil, determinarea nivelului de dezvoltare la un moment dat este necesara si posibila. Pe baza acestei cunoasteri poate fi prevazuta, in linii generale, si perspectiva lor viitoare se poate formula o prognoza a dezvoltarii aptitudinale. Progresul in acest sens este influentat in mare parte de capacitatile intelectuale ale subiectului, caci aptitudinile ca atare nu sunt ereditare, ci se dezvolta, se constituie pe parcurs, in procesul activitatii. Factorii nativi, ereditari constituie doar conditiile interne initiale in realizarea aptitudinilor. Multi dintre actualii amuzicali sunt dintre cei ramasi in afara educatiei muzicale si nu dintre cei lipsiti de predispozitii caci, munca depusa pentru formarea de priceperi si deprinderi muzicale este invers proportionala cu nivelul aptitudinilor muzicale ale copilului. Relatiile dintre ereditate, mediu, si educatie sunt complexe, fiecare dintre cei trei factori contribuind la formarea personalitatii umane. Predispozitiile sunt trasaturi de natura somatica si psihica proprii unei persoane. Ele sunt particularitati anatomo-fiziologice ale sistemului nervos central si ale organelor de simt, care constituie o premisa favorabila pentru o dezvoltare ulterioara. Au caracter polivalent si se

specializeaza prin exercitii. Pentru copiii normali difera numai doza pe domenii specifice. Concluzia psihologilor si a pedagogilor este ca dezvoltarea predispozitiilor depinde de mediu si mai ales de educatie, deci putem afirma ca nu poate exista un copil cu un auz fiziologic normal care sa nu poata sa fie invatat sa cante. Experienta didactica ne confirma faptul ca existenta predispozitiilor pentru muzica se poate verifica prin placerea si interesul cu care copiii canta si asculta muzica. In timp ce predispozitiile sunt ereditare, aptitudinile se creeaza si se dezvolta, mai ales prin exerciti, in cadrul activitatilor de instructie si educatie. Pentru ca aptitudinile sa apara, e necesar nu numai ca activitatea sa solicite dezvoltarea acestora ci si sa-l determine pe copil sasi mobilizeze toate resursele fizice si intelectuale in indeplinirea ei, sa-l captiveze si sa-l determine la eforturi permanente pentru a se perfectiona. Numai in aceste conditii activitatea poate sa determine aparitia aptitudinilor. Aptitudinile pentru muzica ale copiilor exprima, in primul rand, gradul de educatie muzicala si mediul in care au crescut si apoi predispozitiile lor native. Iata de ce categorisirea, inca de la preluarea unui grup, in copii apti si copii inapti pentru muzica este relativa, este chiar o imprudenta didactica o asemenea afirmatie, pentru ca, prin educatie, toti pot fi muzicalizati Aptitudinile muzicale, oricat de specializate ar parea , presupun sensibilitate fata d sonoritatile muzicale. Prestatia de talent ramane un vlastar al intregii culturi. Problema aptitudinilor muzicale nu se reduce doar la marii muzicieni Mozart, Beethoven, Enescu. In procesul devenirii aptitudinilor conteaza nu numai reusitele copilului, ci si modul cum reactioneaza cei din jur la aceste reusite. Necesitatea ca in educarea aptitudinilor sa se imbine aprecierea externa pozitiva cu stimularea atitudinii exigente a copilului fata de propria activitate e un lucru foarte important. Indrumarea din partea persoanelor cu mai multa experienta si imitarea lor constituie un ajutor important. Dar toate acestea sunt insuficiente pentru stapanirea unei actiuni. Chiar si atunci cand se cunoaste modalitatea de executie, este necesar exercitiul, pentru ca efectuarea repetata si organizata a actiunii are ca rezultat perfectionarea ei. Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii, constient elaborate , consolidate prin exercitiu, dar desfasurate fara control constient permanent. Automatizarea unei actiuni determina atat rapiditatea executarii si simplificarea desfasurarii, cat si stabilirea incordarii atentiei si vointei necesare realizarii ei. Prin exercitiu sistematic si constient , ele se accelereaza, se automatizeaza, capata mai multa siguranta si precizie, in timp ce erorile se reduc, iar atentia executantului la detalii scade, asigurand numai un control general al executiei. Asa dupa cum spunea Aebli, niciodata o conduita noua nu rasare ca abrupta si fara pregatireea este pregatita de un sir de conduite anterioare mai primitive, fata de care ea nu constituie decat o diferentiere noua si o coordonare noua.[11]

In procesul elaborarii lor sistematice, constiinta indeplineste un rol coordonator supra actiunilor si operatiilor care urmeaza sa se automatizeze prin exercitii. Deprinderile muzicale nu se desfasoara niciodata insa total in afara controlului constient. Dupa gradul complexitatii, deprinderile se clasifica in simple si complexe. Dupa natura proceselor psihice, in care are loc automatizarea in: senzoriale-perceptive, verbale, de gandire, si motrice. Dupa tipul de activitate in care se incadreaza in: de joc, de invatare, de munca, de conduita morala. In orice activitate, deprinderile se intrepatrund, iar clasificarile lor au un caracter relativ, realizandu-se mai mult cu scop didactic. Conditiile elaborarii deprinderilor:

Instruirea verbala prealabila sau explicatia prezinta subiectului cunostintele necesare, cu privire la modul de actiune ce trebuie sa fie insusit. Explicatiei verbale i se asociaza de regula modelul actiunii sau Demonstrarea modelului actiunii asociata cu instruirea verbala menite sa intregeasca imaginea actului si reprezentarea acestuia in deprinderile complexe face sa creasca cu 40% rapiditatea de formare a lor. Organizarea exercitiilor , mai intai pentru formarea si apoi pentru automatizarea deprinderii fara asigurarea acestei conditii nu poate aparea propriu-zis o deprindere. Asigurarea controlului si a autocontrolului in vederea depistarii si inlaturarii erorilor si a perfectarii executiei.

Formarea deprinderilor trebuie sa se sprijine pe interesele copiilor pentru acea activitate si pe aptitudinile lor. Pe parcursul formarii unei deprinderi este necesara o constanta a principiilor si metodelor de lucru, pentru ca sa se poata asigura automatizarea. Cunoasterea rezultatelor fiecarui exercitiu si analiza temeinica a greselilor savarsite, evaluarea, constituie o conditie esentiala in elaborarea si perfectionarea oricarei deprinderi. Numarul de exercitii necesare pentru fixarea modului corect de actiune se reduce semnificativ la subiectii care sunt informati despre rezultatele repetitiilor succesive. Etapele formarii deprinderilor: Etapa familiarizarii cu actiunea sau cu continutul deprinderii, in care se realizeaza cu precadere instructia verbala si demonstrarea model de catre cadrul didactic a acelei deprinderi; Etapa invatarii analitice, cand deprinderile complexe se fragmenteaza in unitati mai mici si se invata pe rand; Etapa organizarii si sistematizarii, in care se constata o buna executie a partilor si un efort de integrare intro structura unitara, cu eliminarea greselilor, dar inca cu un consum mai mare de timp si cu un efort centrat pe realizarea legaturilor;

Etapa sintetizarii si automatizarii, in care integrarea elementelor este deplina, actiunea se desfasoara cu fluenta, solicitarea atentiei scade treptat, controlul constient se face numai in ansamblu; Etapa perfectionarii deprinderii, in timpul careia se ating parametrii ceruti: sinteza, corectitudine, precizie.

In toate fazele formarii deprinderilor se fac exercitii. Fara exercitii nu este posibila formarea deprinderii. Ele trebuie sa indeplineasca anumite cerinte: sa fie adecvate ca structura, sa nu insemne doar o reluare monotona a ceea ce s-a mai facut si sa aiba de fiecare data un scop precis si anume de a perfecta sau forma o anumita componenta. In procesul de dezvoltare a auzului si vocii copiilor se urmaresc deprinderi diverse. Analizand deprinderile muzicale, le putem clasifica in functie de calitatile muzicale ale sunetului: inaltimea, durata, intensitatea si timbrul si in stransa legatura cu forma lor de expresie artistica in lucrari muzicale: melodia, agogica (ritmul, tempoul), dinamica (polifonia si orchestratia). Din acest punct de vedere deprinderile se clasifica astfel: Deprinderea de a canta in colectiv; Deprinderi melodice; Deprinderi de interpretare; Deprinderi ritmice; Deprinderi psiho-motrice; Deprinderi armonico-polifonice; Deprinderi de audiere; Deprinderi de diferentiere a timbrului muzical. Deprinderile de a canta in colectiv se refera la participarea copilului la interpretarea in colectiv, cand trebuie sa respecte unele cerinte: pozitie corecta in cant, respiratie corecta, respectarea tonului si a gesturilor dirijorale necesare sincronizarii executiei, si o anumita atitudine. Deprinderea de a canta in grup este inca in formare, de aceea exista tendinta de a deschide gura odata cu educatoarea, fara sa astepte semnalul de inceput, sa mormaie fara sa se auda sau sa se inteleaga clar cuvintele sau chiar linia melodica a cantecului. Se recomanda exersarea acestor probleme inca din primele activitati. Intro astfel de activitate trebuie creata o atmosfera de calm si liniste, care sa le trezeasca copiilor dorinta de a asculta si a reproduce vocal ceea ce asculta. Educatoarea va explica, va demonstra si executa odata cu copiii. Interpretarea colectiva e precedata de comunicarea tonului si a semnalului de inceput. Se

urmareste in continuare, realizarea unei inspiratii sincronizate cu cuprinderea intregii capacitati toracice si nu numai a celei claviculare. Educatoarea trebuie sa aiba in vedere deprinderea copiilor cu o tinuta corecta in timpul cantarii deoarece respiratia lor este superficiala,scurta si mai accelerata particularitate care se manifesta prin tendinta lor de a respira la mijlocul cuvintelor, de a nu pronunta sfarsitul acestora.[12] Pentru emiterea corecta a sunetelor in timpul cantarii, copiii trebuie sa respire corect, dar pentru aceasta trebuie sa se acorde o atentie deosebita tinutei lor. Daca stau pe scaun ei trebuie sa pastreze spatele drept, rezemat de speteaza, sa tina capul drept si mainile pe genunchi. Cand stau in picioare cerinta adresata uneori copiilor din grupele mijlocie si mare - trebuie sa aiba o pozitie fireasca, degajata. Respiratia are doua etape: inspiratia si expiratia. Momentul inspiratiei este marcat prin pauze sau virgule plasate deasupra portativului. Daca aceste semne lipsesc, educatoarea ii va deprinde pe copii sa inspire acolo unde fraza muzicala si textul literar permit si necesita acest lucru. Nu se va permite inspiratia la mijlocul frazei sau al cuvintelor si, in nici un caz rostirea lor pe inspiratie. Deprinderile melodice vizeaza capacitatea de a recunoaste si intona sunetele care difera ca inaltime (sunete inalte, medii, joase), de recunoastere a cantecelor dupa un fragment ritmico-melodic dat, de intuire a mersului melodic (suitor, coborator) in cantece si exercitii. Educarea auzului melodic si formarea deprinderilor necesare redarii si receptarii elementelor melodice au la baza perceperea raporturilor de inaltime dintre sunete. Se constata ca primele perceptii de natura melodica sunt cele referitoare la cunoasterea si recunoasterea sunetelor de diferite inaltimi: sunete inalte, joase si mijlocii, sunetele care urca treptat, coboara treptat, stau pe loc (la aceeasi inaltime); merg prin salturi si in zig-zag, asa cum se afla in mod firesc, in linia melodica a cantecelor[13] Melodia constituie elementul expresiv si emotional al artei muzicale. Simtul melodic al copilului se dezvolta prin intermediul cantecelor, exercitiilor, auditiilor si jocurilor muzicale, prin reproducerea dupa auz. Pentru a se realiza perceptia constienta a elementelor melodice, ca elemente de limbaj muzical, este necesar sa se organizeze o serie de activitati muzicale, prin mijlocirea carora, copiii sa intuiasca structura melodiei, incepand de la cele mai simple relatii de inaltime dintre sunete si pana la complexa linie melodica pe care o descopera in cantece. Se sustine ideea ca elementele ajutatoare pentru formarea simtului melodic sunt instrumentele muzicale jucarii, sau cele cu caracter didactic de tipul clopoteilor Montessori (opt clopotei care redau fiecare din cele opt sunete ale gamei, scrise pe ei), xilofoanele, metalofoanele, sau chiar pahare sau sticle cu cantitati diferite de apa in ele si care pot fi supuse prin potrivirea cantitatii diferite de apa unor adevarate acordaje muzicale s.a m.d.[14] Deprinderile de interpretare se refera la aceasta varsta la executarea tempoului si a nuantelor fiecarui cantec, de a interpreta expresiv si cu sensibilitate ,demonstrand intelegerea mesajului artistic transmis. Potrivit capacitatilor copiilor aceste deprinderi se formeaza in timp, educatoarea facand apel la sensibilitate si trairile lor afective.

Deprinderile psiho-motrice, constituie unul din principalele mijloace de exprimare a elementelor muzicale si sunt in centrul activitatilor muzicale, deoarece contribuie la insusirea constienta a elementelor ritmice, melodice, armonice si dinamice, in dramatizarea si mimarea muzicii, atat de natural vizibile in jocurile spontane ale copiilor. Miscarea corporala, ca principal mijloc de exprimare ale elementelor muzicale a dovedit numeroase avantaje: - este un mijloc placut si atragator, care izvoraste din insasi esenta muzicii; - creeaza mare varietate in lectiile de muzica; - da posibilitatea tuturor copiilor sa exprime in mod concret ceea ce inteleg si simt fiind un excelent mijloc de control si autocontrol; - dezvolta supletea corporala, asigura precizia si siguranta in exprimarea elementelor muzicale; - este cel mai eficace mijloc de constientizare a elementelor ritmice, melodice, armonice si dinamice, deoarece asigura concretizarea lor si controlul asupra priceperilor si deprinderilor muzicale dobandite intrun anumit moment.[15] Copiii indragesc aceste variante de interpretare ce transforma cantecele intro activitate antrenanta si deosebit de placuta. Ei devin astfel participanti activi si creativi ai actului artistic. Activitatile de educatie muzicala bazate pe miscari corporale contribuie, ca nici o alta disciplina, la dezvoltarea nuantat-armonioasa a fizicului copilului, la reglarea sistemului sau de respiratie in raport cu sarcinile fizicefacand din el un om de societate, element educat in spiritul adevaratelor maniere elegante, expresive si disciplinate.[16] Deprinderile armonico-polifonice constau in capacitatea de interpretare a cantecelor in variante diferite: sub forma de intrebare-raspuns, cu ison ritmic sau armonic, distribuind melodia la mai multe grupe de interpreti, in canon,cu acompaniamentul unui instrument manuit de educatoare. Aceste activitati sunt indragite de copii, creeaza o atmosfera antrenanta si deosebit de placuta si apreciata de copii. Deprinderile de audiere sunt specifice activitatilor muzicale, deoarece, insusirea prin imitatie a unui cantec se face pe baza ascultarii de catre copii a demonstratiei educatoarei, precum si a ascultarii constiente, de catre fiecare copil, a executiei colectivului in care se incadreaza. Conditia formarii corecte a acestei deprinderi este gradarea in timp a pieselor audiate. De la cele mai mici varste, auditiile muzicale cuceresc interesul copiilor, daca in prealabil exista deprinderi de ascultare constienta si daca, ascultarea este consecvent realizata prin material muzical adecvat care retine atentia auditiva a copiilor si dezvolta placerea estetica de a asculta Deprinderile de diferentiere a timbrului muzical constau in diferentierea timbrelor vocale si instrumentale prin perceptie auditiva directa sau prin intermediul auditiei, de asemenea interpretarea cantecelor cu acompaniament sustinut de diferite instrumente muzicale, pseudo-instrumente si jucarii muzicale. Prin audierea unor lucrari muzicale, copiii

se obisnuiesc sa recunoasca voci si instrumente, atat din muzica culta, cat si din muzica populara sau usoara. In acest tip de activitati, cadrul didactic intampina adesea dificultati, deoarece posibilitatile de a oferi spre audiere lucrari muzicale reprezentative pentru arta muzicala si care sa puna cu adevarat in evidenta sonoritatea specifica unei voci sau a unui instrument se gasesc cu mare dificultate in magazinele de specialitate. Demersurile didactice sunt eficiente atunci cand explicatiile cadrului didactic sunt insotite de cele doua tipuri de demonstratii. Necesitatea desfasurarii unor activitati cat mai variate si care sa-i atraga pe copii, trebuie sa-l implice si sa-l impulsioneze pe educator de a-si indrepta efortul in directia achizitionarii de jucarii si instrumente muzicale, care sa poata permite exersarea unor tehnici de manuire a acestora . Deprinderile ritmice se formeaza in gradinita prin urmatoarele activitati:

recitarea ritmica a textului cantecelor activitate apropiata de folclorul copiilor; sesizarea si reprezentarea prin gesturi a duratelor lungi si scurte propuse de educator si repetate de copii; asocierea unor formule ritmice cu diferite activitati specifice: marsul, leganatul copilului, mersul locomotivei, bataile ciocanului etc.; distingerea duratelor de un timp, de jumatate de timp si de doi timpi. Activitatile destinate dezvoltarii simtului ritmic trebuie sa creeze variatie, asigurand alternarea momentelor de concentrare cu cele de relaxare. Acest lucru se realizeaza organizand activitatile sub forma de joc, dat fiind locul important pe care acesta il ocupa in viata copiilor.

3.DOMENIUL RITMIC FINALITATI SI CONTINUTURI

Pentru copil, ritmul reprezinta un mijloc de exprimare , un mijloc de manifestare si exteriorizare a lumii sale interioare, a tendintelor si aspiratiilor sale, care isi gasesc prin ritm o traducere mai directa, uneori mai adecvata decat prin cuvant. Se poate afirma ca, activitatea ritmica a copilului poate reflecta orizontul psihic, propriu al acestuia. Copiii manifesta un mare interes pentru activitatile ritmice, activitati pe care le practica in mod spontan, in toate jocurile lor independente. Valorificand inclinatiile ritmice ale acestora printro atenta si sistematica educatie ritmica, se realizeaza una din componentele de baza ale educatiei muzicale, ca disciplina de invatamant. A identifica implicatiile ritmului in educatia muzicala a copiilor presupune, in primul rand, o identificare a finalitatilor specifice ritmului, ca element de limbaj muzical. Finalitatile educatiei muzicale ritmice se reflecta in programa sub forma a doua categorii de obiective: obiective cadru si de referinta.

Obiectivele cadru sintetizeaza directiile care trebuie urmarite in educatia muzicala, in general, si in cea ritmica in special, pe parcursul unei perioade lungi de studiu ciclul prescolar, vizand formarea unor capacitati si aptitudini specifice disciplinei. Aceste obiective surprind laturile fundamentale ale procesului de predare - invatare a ritmului, ca element de limbaj muzical, si anume: cel al exprimarii ritmice, al receptarii fenomenului ritmic, al constientizarii acestuia sub raportul elementelor sale componente si al valorificarii acestuia prin intermediul activitatilor de creatie muzicala. La aceste obiective cadru se adapteaza atat obiectivele de referinta, ce vizeaza problematica ritmului muzical, cat si continuturile specifice acestuia. Proiectarea activitatii didactice a cadrului didactic, trebuie sa porneasca de la cunoasterea obiectivelor de referinta specifice domeniului, privite in evolutie, de la grupa mica, pana la grupa pregatitoare, deoarece acestea specifica rezultatele asteptate ale invatarii pe fiecare an de studiu si urmaresc progresia in achizitia de componente si de cunostinte de la un an de studiu la altul. Dezvoltarea simtului ritmic nu se poate realiza prin explicatii teoretice, ci pe baza unor activitati in care copiii sa fie solicitati la intonarea diferitelor durate si formule ritmice, la perceperea lor constienta, la recunoasterea lor pe calea auditiei muzicale, in contextul unor lucrari muzicale vocale si instrumentale de dimensiuni mai mari. Cunostintele muzicale au doar rolul de a constientiza activitatea de formare a deprinderilor, ele referindu-se in general la explicarea si asimilarea termenilor, semnelor, problemelor de gramatica muzicala, contribuind la imbogatirea culturii muzicale si generale a copiilor. De aceea, in programa de educatie muzicala, continutul teoretic al domeniului ritmic este redus la ceea ce este esential si strict necesar pentru formarea deprinderilor ritmice necesare abordarii si receptarii muzicii. In vederea identificarii finalitatilor si continuturilor propus prin intermediul programei cu privire la educatia muzicala a copiilor prescolari in planul formarii si dezvoltarii capacitatilor muzicale ritmice am extras pentru fiecare grupa in parte obiectivele de referinta si activitatile de invatare ce vizeaza problematica ritmului muzical (tabelul nr.3)

Tabel nr. 3 OBIECTIVE DE REFERINTA SI EXEMPLE DE ACTIVITATI DE INVATARE


GRUPA MICA Obiective de referinta - Sa diferentieze Exemple de activitati GRUPA MIJLOCIE Obiective de Exemple de activitati GRUPA MARE SI PREGATITOARE Obiective Exemple de de activitati

de invatare referinta - Jocuri pentru - Sa diferentieze diferentierea auditiv durata auditiv durata duratelor nedeterminata lungi nedeterminata a a sunetelor si scurte; sunetelor din din mediul Acompanierea mediul inconjurator cu: percutie si al sunetelor inconjurator si naturala si muzicale; obiecte sonore,jucarii al sunetelor - Sa acompanieze muzicale muzicale; (clopotel, toba, lemne). ritmic - Sa cantecele; acompanieze ritmic cantecele. spontan combinatii ritmice pe silabe sonore, onomatopee. - Sa improvizeze

de invatare referinta - Jocuri pentru - Sa diferentieze diferentierea si auditiv durata reproducerea onomatopeica a duratelor lungi si scurte;

de invatare - Jocuri pentru diferentierea si reproducerea onomatopeica a duratelor lungi si nedeterminata scurte, a unor formule ritmice a simple; sunetelor din mediul inconjurator si al sunetelor muzicale; - Jocuri pentru marcarea si respectarea pauzei de un timp; - Jocuri pentru diferentierea si reproducerea onomatopeica a unor formule ritmice simple (valori repetate, dactil, anapest) in recitative; - Acompanierea cu: miscari corporale, obiecte sonore, jucarii muzicale (clopotel, toba,lemne, maracas,trianglu, tamburina, gong); - Jocul de creatie.

Acompanierea cu miscari - Sa corporale, acompanieze obiecte sonore, ritmic cantecele jucarii muzicale - Sa (clopotel, improvizeze toba, lemne, spontan maracas, combinatii tamburina); ritmice pe silabe sonore, - jocul de creatie. onomatopeice

4. MIJLOACE SI MATERIALE DIDACTICE DE REALIZARE A EDUCATIEI MUZICALE LA VARSTA PRESCOLARA

Mijloacele de invatamant sunt instrumente sau complexe instrumentale, menite a facilita transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii, realizarea unor aplicatii practice in cadrul procesului instructiv-educativ. Stabilirea si integrarea mijloacelor de invatamant se realizeaza prin racordarea permanenta a acestora la obiectivele instruirii, la continuturile concrete ale lectiilor, la metodele si procedeele didactice. Eficienta utilizarii mijloacelor de invatamant tine de inspiratia si experienta didactica a cadrului didactic. Cele mai utilizate mijloace in procesul de educatie muzicala sunt: cantecul, auditia, exercitiul si jocul didactic muzical. 4.1. Mijloace didactice pentru realizarea educatiei muzicale ritmice Cantecul Cunostintele, priceperile si deprinderile insusite in cadrul activitatilor isi gasesc adevaratul rost numai daca sunt puse in legatura cu o lucrare muzicala si numai daca ajuta la cunoasterea ei, la insusirea acesteia sau a altora similare. Desemnarea cantecului ca mijloc principal de realizare a educatiei muzicale ritmice rezulta din importanta pe care o are in formarea deprinderilor muzicale, precum si din contributia sa la realizarea educatiei estetice si intelectuale a copiilor. Selectionarea cantecelor trebuie facuta respectand urmatoarele criterii: Concordanta cantecului cu subiectul lectiei Problema muzicala ce se constituie ca subiect al lectiei trebuie sa existe in cantecul ales, bine evidentiata si in contextul unor elemente muzicale cunoscute. Cantecul trebuie sa contina o singura problema necunoscuta si aceea sa se constituie ca subiect al lectiei. Valoarea artistica Contribuie la dezvoltarea gustului estetic general si al celui muzical, la placerea si interesul copiilor de a asculta muzica, de a o intelege, si de a participa activ la interpretarea ei. Valoarea estetica a unui cantec este data de elementele muzicale din care este alcatuit, de valoarea fiecarui element in parte si de felul cum sunt imbinate intre ele. Elementele ritmice si cele melodice au cea mai mare influenta asupra educatiei muzicale a copiilor. Calitatea lor separata cat si imbinarea lor determina valoarea estetica a cantecelor in cel mai inalt grad. Melodia trebuie sa fie frumoasa, cu intervale firesti si accesibile copiilor, cu o stabilitate tonomodala clara, fara fluctuatii modale sau cromatice, iar ritmul sa aiba o desfasurare fireasca alaturi de elementul melodic, pe care sa nu-l subordoneze.

Valoarea educativa Este data de text si de muzica si se manifesta prin ideile, sentimentele si atitudinile pe care le trezesc si le dezvolta cantecele in sufletele celor ce participa la audierea si interpretarea lor. Latura educativa ce rezulta din textul cantecelor poate avea aspecte multiple: dragoste de patrie, fata de frumusetile naturii, indemn la munca si invatatura etc. In imaginile artistice ale cantecelor, copilul trebuie sa se gaseasca pe sine, pentru ca in felul acesta sa considere cantecul ca parte integranta din viata lui. Pentru a fi accesibil un cantec trebuie sa contina: combinatii ritmice repetate; linii melodice cu mers firesc; scari melodice amplificate treptat; o frazare clara, cu locul inspiratiei bine stabilit; text inteligibil, cu cuvinte usor de rostit. Metodica insusirii cantecului:

familiarizarea copiilor cu continutul cantecului (povestire, conversatie, ghicitoare, planse, auditie, etc.); anuntarea titlului si autorului; interpretarea model; analizarea cantecului (caracterul melodiei, continutul de idei, numar de strofe, existenta refrenului, etc.); interpretarea model reluare; insusirea pe fragmente si integral; consolidarea cantecului prin interpretare in diverse variante (pe grupe, in lant, pe roluri, cu acompaniament, in dialog, prin alternarea intonarii cu vocea si in gand, etc.)

Pe parcursul executarii cantecului sau fragmentelor lui de catre copii, educatoarea sesizeaza si corecteaza, pe loc greselile intalnite, pentru a nu se forma deprinderi gresite. In insusirea cantecului se lucreaza frontal, apoi pe grupe si individual, incheind cu interpretarea in colectiv. Auditia Auditia se foloseste sub doua aspecte: - ca o modelare structurala si informationala prin mediul ambiant sonor, activitate numita de obicei ascultare. Este vorba despre auditia sonoritatilor inconjuratoare: sunete vorbite, cantate vocal sau instrumental, zgomote cu timbruri diferite, etc. Aceste activitati de ascultare dezvolta auzul acustic muzical si stau la baza formarii insusirii elementelor limbajului muzical. - ca o activitate complexa, cu rol de imbogatire a informatiei culturale, activitate numita auditie muzicala propriu-zisa. Ea are in vedere: - formarea capacitatii de a audia lucrari muzicale; - formarea deprinderii de a observa si analiza anumite elemente de limbaj muzical; - formarea deprinderii de relaxare prin muzica, prin crearea unei ambiante cu efecte meloterapeutice;

- familiarizarea si memorarea repertoriului muzical. Prin intermediul auditiei propriu-zise, copiii vin in contact direct cu arta sunetelor. Auditia poate sa aiba un caracter pasiv, de divertisment, atunci cand se asculta fara a se pune problema explicarii si intelegerii constiente a limbajului muzical. O audiere a muzicii in mod activ presupune din partea copilului ca el sa stie de ce asculta, ce trebuie sa urmareasca, sa descopere in urma auditiei si totodata sa-si exprime trairi, emotii trezite de lucrarea audiata. Auditia trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie accesibila, sa aiba valoare estetica si educativa, si sa fie in concordanta cu subiectul lectiei. Auditia trebuie sa fie valoroasa din punct de vedere artistic,deoarece scopul final este de a dezvolta dragostea copiilor pentru adevaratele valori artistice muzicale, dezvoltarea gustului estetic si, nu in ultimul rand sa coincida cu subiectul lectiei, sa contina problema muzicala predata in activitatea respectiva. Repertoriul de lucrari destinat auditiilor muzicale poate cuprinde piese ce depasesc posibilitatile de interpretare ale copiilor, fara insa a depasi posibilitatile lor de intelegere. In desfasurarea auditiei muzicale trebuie respectate urmatoarele etape: - pregatirea copiilor pentru auditie; - audierea pieselor; - comentarea auditiei; - reaudierea pieselor; Auditia poate avea o desfasurare libera in ceea ce priveste comportamentul copiilor. Ei sunt tentati sa se apropie de sursa sonora, sa vorbeasca, sa se miste, iar educatoarea trebuie sa stimuleze aceasta forma specifica a copiilor de a intui muzica , de a o transpune in miscare si cuvant. Auditia nu trebuie inclusa numai in lectii special destinate acesteia. Fiind un mijloc specific educatiei muzicale, ea se poate utiliza eficient in fiecare activitate astfel: inlocuieste sau precede interpretarea model a unui cantec ce urmeaza a fi insusit dupa auz; in fixarea insusirii unui cantec, pentru a compara interpretarea copiilor cu cea inregistrata; dupa insusirea unui cantec, se poate audia altul, cu acelasi continut si caracter, sau de acelasi compozitor, pentru stabilirea asemanarilor; in verificare sau consolidare, pentru recunoasterea unor probleme muzicale.

Pentru a asigura caracterul de spectacol al activitatilor de educatie muzicala este bine ca auditia sa constituie o surpriza pentru copii.

Nu trebuie uitat faptul ca,valoarea artistica si educativa a pieselor audiate conditioneaza mentinerea atentiei si interesul elevilor pentru acest tip de activitate.

Exercitiul Este mijlocul muzical prin care se urmareste formarea deprinderii de a intui, executa, recunoaste un anumit element muzical si de a-l valorifica creativ. Exercitiul nu are o forma prestabilita, avand grade de dificultate si dimensiuni diferite. Din multimea exercitiilor utilizate unele indeplinesc functia de familiarizare cu noile actiuni si operatii de insusire, altele asigura executia repetata a acestora, pana se constituie automatismele dorite sau pana se ajunge la consolidarea deprinderilor odata formate. Exersarea devine eficienta atunci cand se respecta anumite conditii: - copiii cunosc scopul efectuarii exercitiilor, suportul teoretic ce sta la baza acestora, precum si performantele de atins; - educatoarea trebuie sa explice si sa demonstreze in prealabil modelul actiunii, sa asigure o executare repetata a modelului propus, sa urmareasca o abordare gradata a exercitiilor in functie de complexitatea si gradul de dificultate. Clasificarea exercitiilor: In functie de elementele muzicale la care se refera:

melodice; ritmice; psiho-motrice; de cultura vocala; de formare a deprinderilor de interpretare expresiva; de audiere; de formare a deprinderilor armonico-polifonice; de diferentiere muzical.

timbrului

In functie de sarcina pe care o au de indeplinit: de executie; de recunoastere; de creatie. Jocul didactic muzical Jocul reprezinta o activitate ce izvoraste din nevoia de a actiona a copiilor, trasatura dominanta a conditiei umane.

Practicarea jocurilor de catre copii reprezinta o activitate cu bogate valente educative prin joc simplul cantat se transforma intro activitate complexa: se antreneaza in activitate un numar mare de copii, sporeste interesul si placerea de a participa , inclusiv a copiilor cu posibilitati muzicale mai reduse. Jocul didactic muzical nu are o forma proprie fixa, ci se organizeaza ca o activitate vie, avand ca obiect o anumita sarcina didactica si apeland la un material muzical divers. Regulile de joc si actiunea jocurilor muzicale se stabilesc de cadrul didactic sau reies din continutul literar al cantecelor. Clasificarea jocurilor didactice In functie de sarcina muzicala urmarita:

jocuri melodice ce contribuie la formarea deprinderii de a executa , de a recunoaste si de a valorifica in mici creatii elementele melodice; jocuri ritmice ce contribuie la dezvoltarea capacitatii de a percepe si executa diferentele de durata, de a marca si recunoaste structurile ritmice din cantece etc.; jocurile cu miscari sugerate de text au un caracter complex; miscarile potrivite sunt precizate in cadrul regulilor de desfasurare a jocului, dar ele pot fi propuse de educatoare sau alese de copii la oricare din cantecele cu un continut potrivit; jocul-dans formeaza copiilor deprinderea de a executa miscari de dans pe muzica si de a sesiza si sublinia structura arhitectonica a cantecului prin schimbarea miscarii; jocuri pentru cultura vocala ce vizeaza formarea unei emisii vocale corecte si ingrijite; jocuri de insusire a elementelor de expresie; jocuri de diferentiere a timbrului muzical.

In functie de mijlocul muzical cu care se combina: - jocul didactic muzical cu suport pe cantec, presupune dinamizarea activitatii de cant prin imbogatirea ei cu diverse miscari si procedee de interpretare ; orice cantec poate deveni joc prin formularea de catre educatoare a unor sarcini cum ar fi: interpretarea cu solist, pe roluri, in dialog, pe grupe de copii, ritmizarea sau marcarea timpilor cu obiecte sonore, instrumente de percutie, batai din palme, interpretarea in canon; executarea unor miscari ; alternarea executiei cu auditie interioara. 4.2. Materiale didactice auxiliare de realizare a educatiei muzicale

In afara mijloacelor didactice mai sus amintite, utilizarea altor mijloace specifice vine sa sporeasca eficienta predarii-invatarii acestui obiect de invatamant, prin implicarea mai activa si nemijlocita a copiilor in practica muzicala. 4.2.1. Baza tehnica materiala In educatia muzicala a copiilor, mijloacele auxiliare, intalnite si cunoscute la toate obiectele de invatamant, sunt utilizate in scopul optimizarii procesului de predare-invatare. Acestea sunt:

Mijloacele audio-vizuale cuprind totalitatea aparatelor de redare, inregistrare si vizionare: casetofon, video, casete audio si video, CD-uri, televizor, calculator, care la educatia muzicala sunt utilizate mai ales in realizarea auditiei. Materialul ilustrativ (planse, tablouri, portrete, machete, mulaje, jucarii, obiecte diferite) sugereaza prin contur, culoare, grafica, elemente ca: simboluri muzicale, structurile ritmice ale cantecelor, portrete de compozitori, instrumente muzicale, orchestre , etc. Cu cat copiii sunt mai mici materialul ilustrativ folosit in activitati trebuie sa fie mai bogat, mai variat, pentru a asigura o cat mai buna intelegere a cunostintelor transmise. 4.2.2. Instrumente si jucarii muzicale Instrumentele muzicale aduc varietate in interpretare si sporesc placerea copiilor de a canta. Pot fi manuite de educatoare in scopul acompanierii cantecelor sau de catre copii. In raport cu varsta copiilor, instrumentele muzicale abordabile pot fi grupate in:

Instrumente jucarii, deosebit de atractive pentru copii din grupa instrumentelor de percutie: clopotei, ciocane muzicale acordate nuantat; tobite de marimi si forme specifice; maracasul; trianglul; instrumente onomatopeice (baghete, moristi, cutii rezonatoare etc.). Acestea din urma se utilizeaza pentru acompaniamentul ritmic si au o valoare educativa deosebita pentru ca pot fi confectionate de catre copii, acestia manuindu-le cu placere, fiind rodul muncii lor. Copiii, indrumati de educatoare isi pot confectiona: jucarii zanganitoare din cutii goale de plastic cu capac, cutii de aluminiu in care se pun seminte, nasturi, pietricele etc.; instrumente care se ciupesc confectionate din tuburi, sarme, cutii, fasii de cauciuc etc.; instrumente de percutie confectionate din diverse obiecte care fac zgomot .

Utilizarea eficienta a jucariilor muzicale tine in mare masura de calitatea lor: cele melodice trebuie sa fie acordate perfect, iar cele de percutie trebuie sa aiba o sonoritate placuta.

Dintre instrumentele pseudo-melodice se recomanda: xilofonul, titera, muzicuta, fluiere populare, instrumente cu claviatura, trompetele de jucarie si altele. Cu ajutorul acestora pot fi obtinute interesante efecte sonore. Incluse in cadrul activitatilor de educatie muzicala ele isi vor aduce un aport important in realizarea dezideratelor estetice.

[1] Iosif, Csire Educatia muzicala din perspectiva creativitatii, Universitatea de Muzica , Bucuresti,
1998, p. 7.

[2] Dumitru, Salade; Rodica, Ciurea Educatia prin arta si literatura, E.D.P., Bucuresti, 1973, p.17 [3] Iosif, Csire Op. citata, p. 40. [4] Vasile, Vasile Curs de metodica educatiei muzicale, Universitatea Nationala de muzica,
Bucuresti, 2002, p.2.

[5] Georgeta, Aldea; Gabriela, Munteanu Didactica educatiei muzicale in invatamantul


primar, E.D.P., Bucuresti, 2001, p.4.

[6] Willems, Edgar Introduction a la musicotherapie, BIENNE Suisse, Edition Pro Musica, 1970,
p.9.

[7] Ion, Serfezi Metodica educatiei muzicale, E.D.P., Bucuresti, 1967, p.53. [8] Georgeta, Aldea; Gabriela, Munteanu Didactica educatiei muzicale, E.D.P., Bucuresti, 2001, p.
21-22.

[9] Anca, Ilea; M. Stoica; B. Petre Muzica, Metodica pentru clasa a XI-a, Scoli Normale,E.D.P.,
Bucuresti, 1992, p.6.

[10] Programa activitatilor instructiv-educative din gradinita de copii,editia a II-a revizuita si


adaugita, M.E.C., Bucuresti, 2005, p.98 103.

[11] Aebli, H. Didactica psihologica, E.D.P., Bucuresti, 1974, p. 85. [12] Vasile, Vasile Metodica educatiei muzicale, Ed. Muzicala, Bucuresti, 2004, p.23. [13] Ana, Motora-Ionescu Indrumator pentru predarea muzicii la clasele I-IV, E.D.P., Bucuresti,
1978, p. 84.

[14] Vasile, Vasile Metodica educatiei muzicale,E.D.P., Bucuresti, 1994, p.227 [15] Ana, Motora-Ionescu Opera citata, p.47. [16] Iosif, Csire Educatia muzicala din perspectiva creativitatii, Universitatea de Muzica, Bucuresti,
1998, p.23.