Frumosul, armonia, sunetul și ritmul ca valori ale artelor

cultivate de la vârstele timpurii

Frumosul artistic – hrana traditionala a muzelor, prin insasi forta

transformatoare poate deveni capabil sa patrunda si sa inunde cu vitalitate intreaga
structura a psihicului uman.

Desavarsirea personalitatii umane se realizeaza prin educatia estetica.

Ca latura a educatiei, educatia estetica indeplineste multiple functii educative,

exercitand o actiune polivalenta asupra dezvoltarii personalitatii umane. Pentru a le
intelege mai bine, ne vom referi la natura si specificul artei, precum si la categoria
de baza a esteticii – frumosul. Educatia estetica nu vine sa limiteze sau sa afecteze
libertatea alegerii sau aderarii la frumosul autentic. Dimpotriva, prin intermediul ei
se pregateste terenul intalnirii cu valoarea; ea nu limiteaza, ci lumineaza, deschide
un evantai de optiuni.

Se uita adesea de incapacitatea de a sesiza si vibra in fata frumosului –

analfabetismul estetic, ascuns si subtil este mult mai periculos decat analfabetismul
scolar. Imunitatea afectivitatii fata de zone intinse ale existentei are consecinte
negative atat pentru indivizi, cat si pentru societati, indiferent ca sunt dezvoltate
sau subdezvoltate economic. Exista o criza in arta ce nu tine de creatia artistica ci
de receptivitatea noastra fata de acest fenomen, de aceea stimularea spiritului
copiilor prin intermediul artelor constituie o obligasie pentru educator.

Valentele emotional- artistice pot fi potentate nu numai prin intermediul

disciplinelor de profil, ci prin toate activitatile instructiv-educative de aceea este
necesara pregatirea tuturor educatorilor atat in directia formarii propriei
sensibilitati, cat si pentru formarea sensibilitatii copiilor in vederea receptarii
semnificatiilor estetice.
 Pentru educatia estetica, frumosul poate fi atat scop cat si mijloc. Frumoul ca
scop sta la baza educatiei pentru arta, permite realizareapremiselor pentru
intelegerea , receptarea si integrarea frumosului artistic. Frumosul ca mijloc
intemeiaza educatia prin arta, care vizeaza realizarea unei instruiri morale,
intelectuale, fizice prin intermediul frumosului artistic.

Educatia estetica nu trebuie confundata cu educatia artistica, care este o

componenta a educatiei estetice ce opereaza numai cu valorile artelor: literatura,
muzica, pictura, sculptura, arhitectura, teatru, cinematografie. Arta “raspunde unor
nevoi reale pe care le simte orice persoana, de a-si lamuri unele idei, de a-si motiva
unele comportamente si de a-si fundamenta unele atitudini, sugerand, explicand,
valorificand sau problematizand. Prin caracterul ei stimulativ, optimist, arta
impinge la iubirea adevarului, a binelui, a stiintei si a vietii.”

Arta este principala modalitateprin care se infaptuieste relatia estetica dintre

om si realitate. Ca forma a constiintei sociale, arta indeplineste atat o functie de
cunoastere, cat si una de comunicare. Ea exprima intotdeauna ceva ce poarta un
mesaj, comunicand sentimentele si ideile creatorului, pe care beneficiarul de arta le
recepteaza si le asimileaza intrun mod propriu.

Frumosul si alte valori estetice din arta impresioneaza in modul cel mai
profund. El este produsul creatiei autorului care transfigureaza realitatea ,
reflectand in forme concrete ceea ce este esential, tipic, cu o puternica participare
afectiva.

Trairile artistului se transmit intrun mod propriu si subiectului care le

asimileaz, angajandu-si imaginatia creatoare, gandirea concreta, emotiile si
sentimentele, vointa, intrun cuvant toate aspectele personalitatii. Din acest specific
al valorilor estetice ale artei, rezulta importanta deosebita a educatiei artistice ca
parte componenta a educatiei estetice.

Pentru copil, arta inseamna un mijloc de exprimare, un mijloc de manifestare

si exteriorizare a lumii sale interioare, a tendintelor si aspiratiilor sale, care-si
gasesc in arta o traducere mai directa decit prin cuvant. In felul acesta, activitatea
artistica a copilului, nu numai ca reflecta orizontul psihic propriu acestuia, dar se si
desfasoara purtand amprenta locului si momentului in care se insereaza
personalitatea sa.

Una dintre manifestarile artistice , poate cea mai minunata si miraculoasa este
fenomenul pe care il numim traditional muzica.

Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost considerata dintotdeauna un

mijloc esential de cultivare spirituala a omului, de edificare a personalitatii integre
si armonioase. Ea este menita sa-l apropie pe om de esenta existentei sale umane,
sa-l plaseze intro lume a emotiilor si sentimentelor inalte, o lume a ideilor estetice.

Muzica prin forta nemasurabila si calitatea specifica de a patrunde cu

vibratiile ei in sufletul omului ii influenteaza constiinta, il sensibilizeaza, il
innobileaza si il imbogateste. Faptul ca muzica produce emotii estetice profunde
“poate fi utilizata in procesul educational general ca un minunat agent cu ajutorul
caruia se transmit, se transfera constiintei impulsuri, energii, dar si sugestii privind
modelarea, formarea si cizelarea – deci nuantarea si flexibilizarea – intregului
complex psihic uman.

De-a lungul timpului, muzica si-a conturat mai multe functii, care ofera
educatorilor sugestii si solutii, pentru realizarea corespunzatoare a educatiei
muzicale. Ele trebuiesc cunoscute, pentru a se acorda atentie cuvenita domeniului,
“care reprezinta un important mijloc de cultivare spirituala si a oferi educatilor
cadrul cel mai favorabil dezvoltarii personalitatii lor.

Functiile educative ale muzicii sunt multiple. Arta muzicala nu este doar un
tel chemat sa imbogateasca si sa armonizeze continutul vietii psihice umane. Ea
antreneaza in ritmul trairii estetice intreaga fiinta psiho-fizica. De acee, ea poate fi
privita ca una dintre caile de acces spre sufletul copilului, ca unul din mijloacele de
influentare si orientare a personalitatii sale.

Exista numeroase motive care ne obliga sa nu neglijam muzica si sa-i facem

pe cpoii sa cante , cele mai importante aspecte fiind de natura fiziologica,
psihologica, sociala, pedagogica, culturala si artistica.

Aspectul fiziologic
 Practicarea frecventa a cantului da copilului ocazia de a respira mai intens, de
a-si stapani suflul, atat in inspiratie cat si in expiratie – toate acestea reprezentand
un excelent autocontrol. Muzica are efecte benefice asupra “circulatiei sangvine,
tensiunii arteriale, respiratiei, digestiei, metabolismului, fiind utilizata si ca mijloc
terapeutic.

Vocea copilului poseda, desigur, calitatile naturale de prospetime si emotie,

dar acestea trebuie sa fie pastrate si dezvoltate. In ceea ce priveste auzul, el este
solicitat constant prin exercitii de cant. „Urechea” se perfectioneaza prin
recunoasterea si reproducerea formulelor ritmice si melodice.

Edgar Willems, a acordat o deosebita atentie raporturilor dintre muzica,

psihologie si meloterapie spunea: „viata fiziologica a individului este cel mai
puternic influentata de ritm, viata afectiva de melodie si apoi de armonie si ritm,
iar viata mentala este influentata in primul rand de armonie si foarte putin de ritm
si de melodie.

Aspectul psihologic

potrivit caruia copiii, de la cea mai frageda varsta manifesta vadite inclinatii,
placeri si preferinte muzicale – muzica constituie pentru viata lor psihica o
imperioasa necesitate.

Cantatul produce tuturor placere si provoaca buna dispozitie. Prin cantatul

practicat in comun, copilul timid isi recapata increderea in sine, gasind prin cant
posibilitatea de a se afirma. Se poate spune cu certitudine ca muzica – prin
continutul ei de arta si stiinta – are o mare influenta asupra pregatirii intelectuale si
dezvoltarii unor capacitati cognitiv-formative ale elevilor, precum si un covarsitor
impact educativ si afectiv-estetic. Muzica este si un element de detensionare si de
relaxare.

Aspectul social

ce scoate in evidenta capacitatea muzicii de a socializa copilul. Cantatul in colectiv

este o adevarata ucenicie . Copilul isi insuseste simtul solidaritatii, al intrajutorarii,
al efortului comun; copilul resimte profund satisfactia reusitei colective si admite
cu usurinta necesitatea unei discipline de grup.
 Capacitatea de integrare sociala se realizeaza prin asimilarea valorilor
artistice oferite de catre societate, dar si prin participarea la viata muzicala a
acesteia.

Aspectul cultural-educativ ce subliniaza , pe de o parte necesitatea unei

culturi armonioase ca bun spiritual de stricta necesitate in formarea omului de azi,
iar pe de alta parte, caracterul cognitiv al artei.

Aspectul pedagogic

Practicarea cantului in afara propriului sau efect binefacator are o certa

influenta ce poate fi rezumata astfel:

- ofera ocazia unor raporturi mai stranse si mai directe intre educatoare si copii;

- reprezinta momente de destindere care permite sa se reia cu buna dispozitie

activitatile care presupun efort mai mare;

- permite o cunoastere mai profunda a psihologiei unor copii;

- reprezinta o activitate la care participarea reala a tuturor copiilor se realizeaza cu

usurinta.

Aspectul artistic

Practicarea cantului dezvolta sensibilitatea artistica, dar numai o anumita

calitate a interpretarii si executiei poate duce la acest rezultat. Aceasta presupune
grija, imaginatie, refuzul fata de moda si efectele muzicii cu caracter comercial sau
chiar vulgar. Primind o minima pregatire, copiii vor deveni ei insisi un auditoriu si
un public spectator de calitate, mai exigent fasa de nivelul spectacolelor pe care le
vor audia sau viziona.

Rolul educatoarei in activitatile muzicale este acela de a fi inainte de toate un

animator, adevaratii „actori” fiind copiii. Ambianta, obligatoriu, trebuie sa fie una
de bucurie, destindere, vioiciune si bunavointa, dar si de disciplina si o executie
corecta.

Grija principala a unui bun educator este aceea de a urmari in permanenta daca
ceea ce intreprinde este cu adevarat muzica.
 Scopul educatiei muzicale poate fi considerat atins in momentul in care
copilul a dobandit interese temeinice si variate, legate de intreaga complexitate a
fenomenului muzical.

Prin aportul educatiei muzicale se dezvolta capacitatile cognitive, afective si

aptitudinale, cu caracter psiho-motor de relationare interpersonala si de integrare
sociala. Dezvoltarea capacitatilor cognitive se realizeaza prin utilizarea in
interpretarea si improvizatia muzicala a unor tehnici ce vizeaza observarea si
analizarea creatiilor muzicale in vederea identificarii elementelor de limbaj
muzical si a operarii cu criterii de apreciere valorica.

Exprimarea emotiilor si sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale,

receptarea afectiva a continutului de idei si sentimente exprimat prin muzica,
stimularea increderii in capacitatile proprii si valorificarea efortului si a muncii
personale contureaza formarea capacitatilor afective si atitudinale.

Educatia muzicala, ca un proces complex si unitar ce se desfasoara stadial are

drept scop dezvoltarea sensibilitatii estetice a copiilor, a capacitatilor de exprimare
si receptare muzicala, prin activitati practice de cant si prin auditii muzicale.
Educatoarea ii initiaza pe copii predand cunostinte, formand priceperi si deprinderi
ce vizeaza pregatirea si dezvoltarea capacitatilor muzicale in vederea asimilarii.

Pornind de la premisa formulata de Ion Serfezi, dupa care „principalul mijloc

prin care se realizeaza cunoasterea unei arte este insasi opera de arta respectiva se
poate afirma ca intreaga activitate de educatie muzicala din gradinita este
concentrata pe anumite piese muzicale, in care se gasesc ilustrate problemele de
limbaj muzical prevazute de programa. Cunostintele, priceperile si deprinderile se
materializeaza in contactul nemijlocit cu valorile autentice ale creatiei muzicale
universale si nationale, prin studierea,audierea si asimilarea, pe cat posibil, a
acestor creatii.

Prin educatia muzicala nu este posibil si nici nu trebuie sa fie pregatiti toti
copiii pentru a deveni artisti. Se urmareste numai dezvoltarea sensibilitatii fata de
arta sunetelor, formarea gustului estetic si punerea bazelor educarii capacitatilor
muzicale specifice.
 Prin activitatile de educatie muzicala si prin diversele manifestari muzicale
ale copiilor creste voiosia, buna dispozitie, se dezvolta spiritul colectiv, se
intensifica emotiile pozitive fata de educatoare, de locul unde invata si se joaca,
fata de natura patriei, de realizarile oamenilor.

Pornind de la receptivitatea aproape generala a copiilor fata de lumea

sunetelor, educatoarea va cauta sa le dezvolte vocea si auzul muzical, simtul
melodic, ritmic, al armoniei, sa le formeze priceperi si deprinderi elementare de a
canta.

Din toate ramurile muzicii, cea mai apropiata de specificul copilariei este
muzica vocala, deoarece in cant, melodia formeaza o unitate cu textul, facand-o
mai accesibila. Muzica este, de asemenea, mai usor inteleasa cand se combina cu
miscarea, sub forma jocului cu text si cant sau a dansului. Eficienta acestui mijloc
creste si prin faptul ca, copiii nu doar asculta muzica, ci o si executa. Activitatile
de educatie muzicala permit educatoarei sa depisteze interesele si aptitudinile
muzicienilor precoce, precum si disponibilitatea sau dificultatea celorlalti copii,
pentru a adopta o metodologie didactica potrivita particularitatilor de varsta si
individuale.

Educatia muzicala are doua niveluri de insusire: nivelul informativ-teoretic si

nivelul formativ-aplicativ.

Nivelul informativ-teoretic vizeaza instruirea, dobandirea de cunostinte,

formarea unor priceperi si deprinderi reproductiv-interpretative. Pe baza
contactului cu realitatea muzicala (cantece, fragmente muzicale) si prin exercitii
precedate de exemplificari, demonstratii, explicatii, se formeaza reprezentari,
notiuni, categorii, judecati, capacitati de reproducere si interpretare, se desprind
criterii de apreciere valorica. Se formeaza cultura teoretica, constiinta valorii,
capacitatea de a utiliza codul muzicii, limbajul muzical si capacitatea de a recepta
mesajul artistic.

Nivelul formativ-aplicativ se refera la atitudinea adecvata fata de valorile

muzicale, estetice si se concretizeaza prin idealul estetic, sensibilitate, capacitatea
de a avea emotii, trairi, satisfactii plenare in fata frumosului din opera de arta, chiar
si prin dorinta si capacitatea de a audia, canta, interpreta si crea valori muzicale.
 Continutul si sarcinile educatiei muzicale se diferentiaza evolutiv, in stransa
legatura cu dezvoltarea psiho-fizica a copiilor, cu capacitatea lor de a percepe,
insusi si reda muzica.

In viziunea principalelor scoli muzicale europene, etapele procesului

educativ-muzical se contureaza diferentiat: „pregatirea senzorial-auditiva si notatia
muzicala (M. Montessori); prenotatia 6-9 ani, si explicatia 12-18 ani (M. Chevais);
initierea ritmica, solfegierea, initierea instrumentala – pian (E.J. Dalcroze);
preinitiere instrumentala-pianistica (E. Willems); initiere muzicala – prin citire,
ascultare, auditie, improvizatie, initiere instrumentala (M. Martenot); insusirea
repertoriului, notatia muzicala, formarea culturii muzicale (G. Breazul); prenotatia
(dalcroziana), notatia muzicala, initierea instrumentala ( Manya Botez); prenotatia
(tip Chevais), notatia, explicatia (A. Motora-Ionescu); prenotatia, explicatia (I.
Serfezi).” [8]

In conceptia pedagogica romaneasca, etapele predarii-invatarii muzicii sunt

prenotatia si notatia muzicala.

Educatia muzicala a copiilor incepe cu etapa prenotatiei ce pregateste

premisele insusirii constiente a notatiei muzicale, plecand de la faptul ca muzica
este constituita din elemente sonore, ca aceste elemente sonore exista in mod
obiectiv si in afara simbolurilor grafice de notatie; ca natura psihicului copilului
vibreaza, mai intai de toate, la faptele sonore ale muzicii si nu la simbolurile ei –
pe care inca nu le intelege.

Notatia muzicala este, doar unul – dar nu singurul – din mijloacele de

exprimare a limbajului muzical. Copiii trebuie sa cunoasca limbajul muzical
inaintea scris-cititului; muzica nu poate izvori din semne grafice ci, dimpotriva,
semnele grafice trebuie sa apara din necesitatea de scriere a unei relatii sonore,
existente mai dinainte in gandirea si simtirea copiilor. Intre cele doua etape trebuie
sa existe o legatura stransa, precum si continuitate, iar trecerea de la o etapa la alta
nu trebuie facuta brusc, ci trebuie sa fie una logica, fireasca. In etapa notatiei „se
continua toate activitatile, la un nivel superior, adaugandu-se solfegierea si scrierea
prin simboluri grafice a tuturor elementelor muzicale invatate.” [9]

Finalitatea procesului de educatie muzicala este aceea de a forma atitudinea

estetica muzicala a copiilor. Scopul educatiei muzicale poate fi considerat atins in
momentul in care copilul a dobandit interese temeinice si variate legate de intreaga
complexitate a fenomenului muzical.