Sunteți pe pagina 1din 3

ROLUL ACTIVITĂŢILOR MUZICALE ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII

COPILULUI CU DIZABILITĂŢI

Problemele adaptării, recuperării şi integrării sociale a copiilor cu dizabilităţi se bucură


în ultima vreme de o atenţie deosebită în rândul specialiştilor. În ultimul deceniu s-a conturat un
sistem modern de recuperare a acestor copii în vederea integrării lor în societate.
Termenului de integrare socială i s-au acordat diferite semnificaţii de către specialişti.
Prin integrare socială se înţelege ansamblul măsurilor luate în vederea înlăturării sau diminuării
deficienţelor, pentru a realiza o încadrare deplină a deficientului în viaţa socială. Aceste măsuri
vizează stabilirea şi restabilirea contactelor sociale normale, stimularea spiritului de independenţă
şi de autoservire, atragerea deficientului la activităţile culturale şi sportive.
Oare toţi copiii care nu fac faţă cerinţelor şcolii –în materie de programe, ritmuri de
învăţare, reguli de comportament, sistem de evaluare şi de valorizare- pot fi consideraţi în mod
obligatoriu nişte inadaptaţi? Pentru a-i ajuta pe aceşti copii, a le favoriza dezvoltarea şi pentru a
preveni însăşi inadaptarea trebuie să se acţioneze asupra individului cât şi asupra mediului. Ca
atare, este strict necesar ca şcoala să se adapteze la copilul cu dizabilităţi, ca ea să devină un
mediu de viaţă, de creştere şi de dezvoltare a intereselor şi capacităţilor lui.
Învăţământul integrat din ţara noastră pune un mare accent pe activităţile de artterapie
care folosesc mijloace de expresie artistică în scopuri terapeutice.
Valoarea terapeutică a muzicii rezultă din multiplele influenţe pe care le are asupra psihicului
uman, datorită complexităţii fenomenului muzical. Ea declanşează procese afective dintre cele
mai variate şi neaşteptate, de la emoţia muzicală, cu o gamă largă de manifestare( bucurie, trăire
interioară, sentimentul armoniei, înălţare spirituală), până la descărcări explozive de exaltare
colectivă. Specialişti în domeniul muzicologiei, psihologiei, pedagogiei, sociologiei au ajuns la
concluzia că arta muzicală îmbogăţeşte viaţa psihică şi contribuie la desăvârşirea personalităţii,
prin antrenarea în trăirile estetico-artistice a întregii fiinţe umane.
Muzica educă şi dezvoltă procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi, gândire
logică, atenţie distributivă şi concentrată, memorie, spirit de ordine şi disciplină, motive puternice
de acţiune sau inacţiune.
Muzica are sarcina de a satisface nevoia de frumos, de preţuire şi asimilare a valorilor
culturale. Cultivarea accesului copiilor către frumos trebuie eşalonat încă de la cea mai fragedă
vârstă. Pe baza receptivităţii analizatorului auditiv se dezvoltă percepţiile şi reprezentările.
Muzicoterapia favorizează recunoaşterea şi reproducerea cu uşurinţă a jocurilor muzicale,
cântecelor sau a cântecelor de joc.
Prin intermediul gândirii copilul trece de la explorarea senzorială şi motrică la
interiorizarea percepţiei prin operaţii logice, favorizând înţelegerea creaţiei muzicale.
Muzica este cea care trezeşte şi întreţine pe o durată mai mare atenţia copiilor. Atenţia
concentrată şi atenţia distributivă se dezvoltă atunci când educatorul solicită copiilor şi executarea
unor mişcări, paşi de dans concomitent cu intonarea melodiei.
Memoria se dezvoltă prin reflectarea experienţei anterioare, prin fixarea, păstrarea,
recunoaşterea şi reproducerea materialului sonor, a textului, a ideilor, a stărilor afective sau a
mişcărilor asimilate. Pe baza reprezentărilor sonore şi a memoriei muzicale se dezvoltă
imaginaţia şi, la acei copii cu înclinaţii deosebite imaginaţia creatoare.
Copiii care cântă mai mult îşi formează auzul fonematic şi muzical mai repede decât cei
care cântă mai puţin, fapt ce îi ajută să sesizeze uşor după auz elemente de rimă, metru, ritm,
simetrie; discriminează mai uşor consonanţa şi disonanţa, despart corect în silabe, scrierea lor este
mai ortografică, limbajul este mai bogat şi mai nuanţat.
Educaţia muzicală influenţează şi latura socio-comportamentală ştiut fiind faptul că
integrarea în colectivitate se realizează mult mai uşor prin intermediul muzicii. Cântând în cor,

1
copiii au posibilitatea să se asculte individual, să-i asculte pe ceilalţi şi să se sincronizeze cu
corul. Astfel ei vor fi mai disciplinaţi, mai atenţi. Prin intermediul muzicii se declanşează stări
emoţionale ce duc la formarea şi modelarea personalităţii. Conţinutul educativ al textelor
cântecelor îmbogăţeşte orizontul de cunoaştere al copiilor, consolidează şi sistematizează
cunoştinţele despre om, natură, societate.
Creaţiile folclorice trezesc în copil sentimente de dragoste şi admiraţie faţă de poporul
nostru. Folclorul românesc nu este numai o expresie a înţelepciunii şi trăirilor sufleteşti, a firii
paşnice şi deschise a românului, ci şi un mesaj al umanismului şi vigorii sale spirituale spre
universalitate.
Specialiştii au clasificat folclorul în două mari categorii:
a) folclorul legat de anumite date şi prilejuri, ocazii, îndeplinind în cadrul acestora funcţii
precise- numit folclor ocazional, funcţional;
b) folclor neocazional, nelegat de un prilej, deci practicat fără a avea o altă funcţie decât
aceea de a exterioriza trăiri şi sentimente, concepţii despre viaţă, dragoste, muncă.
Creaţiile aparţinând primei categorii nu se practică decât în cadrul obiceiurilor pe care le
reprezintă. În această categorie intră creaţiile legate de anul agrar, religios, calendaristic- pe de o
parte- şi cele legate de principalele momente din viaţa omului: naşterea, nunta, moartea- pe de
altă parte.
Dacă marile sărbători sunt însoţite de creaţii populare de mare valoare, este normal ca şi
momentele importante din viaţa omului să-şi cristalizeze în timp manifestări artistice complexe.
Dintre acestea, una din cele mai importante este nunta. Nunţile româneşti se desfăşoară într-o
atmosferă de basm şi antrenează întreaga comunitate a satelor. Unele momente ale nunţii sunt
adevărate spectacole: jocul vorniceilor, jocul druştelor, jocul zestrei, hora miresei, jocul găinii.
Cântecul popular imprimă copiilor valori morale nebănuite: afectivitate, dragoste faţă de
frumuseţile naturii, de satul, de graiul şi portul popular, demnitate şi sârguinţă. Mireasma
cântecului popular dezvoltă simţul melodic, auzul muzical, memoria, gândirea şi receptivitatea
muzicală. De asemenea, cântecul popular contribuie la formarea deprinderilor de cântare
frumoasă, expresivă, a deprinderilor de exprimare a tempoului, de emisie vocală, de înţelegere a
structurii cântecelor.
Jocul popular este una dintre cele mai îndrăgite categorii ale folclorului. El dezvoltă
copiilor simţul ritmic, le formează deprinderi de exprimare a tempoului, a auftaktului( la
strigături). Învăţarea cântecului şi jocului popular întregeşte procesul de învăţământ, oferind
elevilor posibilităţi suplimentare de acţiune şi manifestare, de îmbogăţire a cunoştinţelor
muzicale, de consolidare a valorilor morale. Specific acestor activităţi este faptul că oferă
posibilităţi mai largi de cunoaştere nemijlocită a realităţii, stimulează spiritul de iniţiativă şi
dispun de o încărcătură afectivă mai puternică.
Folclorul pe care educatorii îl aduc din vatra satului în şcoală, prin mireasma de fluier şi
dor, contribuie la educaţia muzicală de care copilul are atâta nevoie. El ne prezintă valori
autentice ale simţirii poporului, care trebuie cunoscute şi preţuite ca orice ladă de zestre lăsată de
strămoşi. Folclorul esta oglinda vie a existenţei de secole a unui popor cu vădite înclinaţii
artistice. El stă la baza creaţiei de factură cultă şi ne reprezintă cu cinste în cultura vechilor
popoare europene.Ora de educaţie muzicală este o oră de cântare pentru toţi copiii, chiar dacă nu
au auz muzical sau sunt afoni. Practica arată că, până la clasa a IV-a sau chiar mai târziu, copiii
cu deficienţe în acest sens reuşesc să atingă un nivel de exprimare acceptabil urechii.
Muzica se adresează activităţii şi sensibilităţii omului, ea dă naştere unor puternice
sentimente estetice care sprijină dezvoltarea intelectuală şi ridică mobilurile activităţii umane pe o
treaptă superioară.
„ Muzica- spune Robert Dottrens- este ca o a doua limbă care ne ajută să ne exprimăm
sentimentele”. Ea este limbajul universal care uneşte toate popoarele, indiferent de graiul pe care-
l vorbesc, însă ea trebuie cunoscută şi înţeleasă de cei cărora li se adresează.

2
Educatoare,
Ştefania-Rita Bădeliţă,
Grădiniţa cu Program Normal
Stroieşti, Suceava
Învăţător- educator,
Vasile Bădeliţă,
Centrul Şcolar Suceava

Bibliografie

1. Gherguţ, Alois, „Sinteze de psihopedagogie specială: ghid pentru concursuri


şi examene de obţinere a gradelor didactice”, Editura
Polirom,2005.
2. Păunescu, Constantin; Mânzat, Bibiana, „Terapia educaţională integrată”,
Editura Semne, Bucureşti, 2003.
3. Ausubel, P. D. , „Învăţarea în şcoală”, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1986.
4. Lupu, Jean, „Educarea auzului muzical dificil”, Editura didactică şi pedago-
gică”, Bucureşti, 1984.