Factorii comuni metodelor de

psihoterapie:

- suportul şi liniştirea
- desensibilizarea, întărirea răspunsurilor
adaptative şi conştientizarea problemei
- o relație interpersonală caldă
- un grad înalt de încredere
Analiza dialogului medic/psiholog – bolnav
relevă numeroase surse posibile ale
distorsionării mesajului care circulă între
cei doi. Interpretarea acestora din
perspectiva dimensiunilor complexe ale
sugestiei este posibilă şi utilă. Această
întâlnire se desfăşoară într-un context social
care ne oferă un registru de roluri care duc
la simulare/disimulare, înşelare/autoînşelare
– fenomene ce se apropie de elementul
sugestiv.
Boala creează slăbiciune, angoasă şi
incertitudine → perioada de regresie si
demisie → creste sensibilitatea la
sugestie.

Anxietate mare → strategii subconstiente de

“santaj afectiv” → reflecta nivelul intelectual
sau mecanisme de aparare psihica in care
autosugestia joaca un rol deosebit.
 e c t u l Expecta
o b i nțele
e u d → pozitive
Fr a s e l o r
e sau
an g o p o a t negativ
t re n u ul e
noa s c â m p asociate
r e a î n â t fiecărui
ap ă i d e c rol, au
t ii n ț e
co n ş e a un pote
e g a r n ț i al
o n sugestiv
ca i a .
c e s t u deosebi
a t.
 Comportamentul nonverbal al
medicului/psihologului – poate
fi vehiculul unor sugestii
pozitive sau negative.

Acordarea unui timp

insuficiet poate avea un Prelungirea
efect anxiogen prin excesivă a
imposibilitatea
realizării catharsis-ului, anamnezei poate
prin receptarea unei
lipse de interes din induce bolnavului
partea terapeutului ori impresia unei
prin inducerea
incertitudinii de a fi incapacități
spus tot pentru a uşura
stabilirea profesionale.
diagnosticului.
V.Enătescu vorbea de “mituri clinice” generatoare de efecte
sugestive:

- modelul virotic ,conform căruia orice tulburare are drept

cauză un virus, orientează interviul spre descoperirea cauzei;
- modelul energetic – boala interpretată ca dezechilibru
energetic orientând o serie de terapii ( de la fizioterapie la
electroacupunctură).

Efectul terapeutic are la bază

credința, sugestia, motivația,
expectanța, prestigiul terapeutului.
Mecanismele sugestive, alături de cele
reflexe şi raționale, se constituie într-o
necesară strategie a cunoaşterii şi
acțiunii.

Hipnoza clinică, profilându-se ca o verigă în

sistemul psihoterapeutic, poate demonstra
posibilitatea influențării prin sugestii hipnotice a
funcțiilor neurovegetative ale organismului.
 Caracteristici ale
hipnotizatorului rolul
acestuia este de a antrena
subiectul să-şi
demonstreze
hipnotizabilitatea.
Insusiri:

Trebuie să degaje : - timbrul vocal

- mimica, gestica
-siguranta - ținuta exterioară
-stapanire de sine - capacitatea de a formula
-forta de conviniere - persuasiv şi plastic ideile
- prezența de spirit.
 Caracteristici ale subiectului:
• să vină în întâmpinarea terapeutului
• atitudinea binevoitoare, de cooperare
• un exces de dorință poate fi însoțit de efecte
negative
• scepticismul reduce şansele de reuşită

Locul şi momentul inducerii hipnozei – încăperea trebuie să fie

plăcută, ferită de zgomot şi de excitanții perturbatori; lumina
discretă, canapea sau fotoliu comode.
Responsabilitatea actului psihoterapeutic
favorizează apariția strategiilor de
cunoaştere şi influență sugestivă.

Pentru asigurarea succesului psihoterapeutul

trebuie să-şi dezvolte imaginea de marcă –
competență, încredere, devotament,
amabilitate.

Boli somatice - medicina a Boli functionale - puterea

furnizat suficiente dovezi terapeutului poate fi luată în
ale puterii sale. discuție.
 Milton H. Erickson

Doctor în medicină şi psihologie, accentueaza faptul ca

dezvoltarea interrelațiilor terapeut – pacient şi a
încrederii reciproce este vitală pentru succesul
psihoterapiei.

A trecut de la abordarea directivă la abordarea nondirectiva –

ofera pacientului controlul complet al terapiei.

Accentuează importanța respectării complete a individualității şi

unicității fiecărei persoane.

Utiliza anecdote şi metafore, pentru a comunica la mai

multe niveluri terapeutice în acelaşi timp.
Trăsăturile caracteristice ale abordării ericksoniene
sunt (după Lankton şi Lankton, 1983):

 Caracterul indirect ce presupune utilizarea unor

sugestii şi conexiuni indirecte ale metaforelor,
precum şi revitalizarea resurselor clientului.
 Disocierea dintre conştient şi inconştient
presupune comunicarea cu pacientul pe mai multe
niveluri, legăturile duble şi metaforele implicite.
 Utilizarea comportamentului pacientului:
prescripțiile paradoxale, inducția prin mijloace
naturale, prescrierea simptomelor, direcționarea
comportamentului şi utilizarea strategică a
fenomenului transei.
 Regulile abordării terapeutice ericksoniene
1. Primul pas în psihoterapie îl reprezintă identificarea “sistemului de referință intern” şi
modificarea “grilei interioare”.
2. Oamenii fac alegerea cea mai bună în funcție de experiențele acumulate.
3. Adaptarea teoriei la fiecare pacient în parte pentru a i se potrivi şi utilizarea tehnicii
amintirilor pentru a activa resursele interne.
4. O atitudine empatică şi bazată pe respect favorizează schimbarea. A acorda respect
mesajelor cu caracter şi social, verbale şi nonverbale înseamnă ca terapeutul să intre în
rezonanță cu pacientul , notând toate elementele subtile ale comunicării.
5. Invățarea pacientului să aleagă modificând sistemul intern de referință.
6. Rolul terapeutului constă în a-l ajuta pe pacient să maximizeze resursele din interiorul lui
în vederea obținerii schimbării.
7. Terapeutul trebuie să-şi însuşească sistemul de credințe al pacientului şi să modeleze
comportamentul pornind de la acestea.
8. Terapeutul cu cea mai mare “flexibilitate” va fi capabil să întâlnească mai mulți pacienți pe
terenul lor şi va intra în relație mai repede cu un număr mai mare de pacienți.
9. Chiar dacă pacientul nu comunică verbal, el poate trimite mesaje nonverbale. Explorarea
internă va actualiza o imagine care va declanşa un comportament(oftat, grimasă,
modificarea de tonus muscular).
10. Reducerea dimensiunilor problemei care presupune abordarea unei probleme complexe
în paşi mici, pe subcomponente.
11. In cadrul unui proces de comunicare, funcționează mai multe tipuri şi niveluri de
interacțiuni.
Calitatea relației terapeutice
şi efectul placebo
- relatie inadecvata → diminueaza
efectul placebo → uneori
transformandu-l in nocebo.

Atitudine pozitiva → efect placebo mai mare.

Fenomen placebo → aspect particular al relatiei

terapeutice.
 Rezultatele tratamentului pot fi
influentate de stimuli ca:
limbajul (ce este spus si cum este spus)
procedurile (ce este de facut si ce explicatii sunt
oferite)
spatiul
modul in care informatia oferită(verbal şi non-verbal)
este integrată în istoria personală şi în setul de
convingeri socio-culturale al pacientului.
Ameliorarea, înrăutățirea sau schimbarea
observată se datorează:
• personalității bolnavului

• specificului bolii

• însuşirii medicamentului

• influenței medicului