Infectia HIV/SIDA

A. DATE GENERALE

Inca de la aparitie, in anii 1970, SIDA a constituit o mare

provocare la adresa stiintei medicale. Pana acum, cercetatorii nu au
reusit sa descopere leacul pentru virusul mortal, care foloseste sistemul
imunitar al organismului ca sa se multiplice. Raspandirea rapida a
SIDA in randul popoarelor din Africa si Asia au transformat-o din
epidemie in pandemie.
Au trecut peste doua decenii de cand medicii si publicul au aflat
de sindromul imunodeficientei umane dobandite (SIDA). Acest sindrom
–termenul medical pentru o boala caracterizata de un complex tipic de
simptome si afectiuni – a fost identificat mai intai in randul barbatilor
homosexuali din SUA, in 1978. Se crede insa ca originea sa indepartata
se afla in Africa.
In Africa exista doua tulpini inrudite ale virusului HIV: HIV-1,
agentul patogen propriu-zis al sindromului imunodeficientei dobandite,
predomina in asa-numita centura SIDA. Aceasta include unele state la
sud de Sahara, printre ele destinatii turistice cum ar fi Kenya si
Tanzania. Doar circa 2% din populatia lumii traieste in aceasta zona, dar
ea gazduieste 50% din totalul persoanelor infectate. Africa de Sud a
inregistrat una din cele mai mari rate de infectare din lume. Potrivit
cercetarilor, exista doua motive pentru gradul ridicat de infectare. In
primul rand, oamenii se angajeaza in practici sexuale cu grad mare de
risc, ca schimbarea frecventa a partenerului si sexul cu prostituate. In al
doilea rand, educatia sexuala si igiena sexuala sunt foarte proaste.
A doua tulpina a virusului HIV-2, a aparut probabil in Africa de
Vest. Nu a infectat la fel de multi oameni ca HIV-1 si tabloul clinic pare
mai putin grav.
De-a lungul secolelor, desi in principal in secolul al XX-lea,
stiinta medicala a identificat multe boli si le-a descoperit cauzele. Acum
stim ca marile calamitati ale trecutului – ciuma bubonica, holera,
tuberculoza, sifilisul si malaria – sunt provocate de bacterii, virusuri,
ciuperci sau organisme monocelulare. S-a stabilit o legatura directa intre
perturbarile provocate de agentul patogen si boala. Chiar si in cazul
imunodeficientei congenitale sau al unei deficiente provocate de agentul
patogen si boala. Chiar si in cazul imunodeficientei congenitale sau al
unei deficiente provocate de medicamente cu diferite grade de toxicitate,
cauzele puteau fi identificate. Dar aparitia SIDA a demonstrat ca bolile
infectioase pot redeveni o amenintare serioasa.
Cercetarile asupra cauzelor SIDA au devenit un domeniu stiintific
in expansiune rapida, cercetatorii obtinand rezultate tot mai detaliate. S-
au avansat multe ipoteze si s-au testat unele tehnici noi terapeutice.
Astazi, stim ca SIDA este ultimul stadiu al unei infectii virale cronice
progresive in care sistemul imunitar al victimei devine tot mai slab.
Cauza bolii este virusul imunodeficientei umane(Tipul 1), sau HIV-1,
cunoscut in cel putin noua variante.
Acest agent patogen supravietuieste numai in lichide si se
transmite prin contactul cu lichide corporale. Concentratiile ridicate de
virus se gasesc in sange, sperma si secretii vaginale. Celulele –gazda ale
HIV sunt celule – ajutatoare T4, un tip de leucocite ce fac parte din
sistemul imunitar care e distrus de infectie.
In general, dupa o perioada intre 4 si 26 de saptamani se poate
stabili, printr-o analiza a sangelui, daca o persoana este infectata sau nu.
Perioada de latenta, in care persoana infectata nu manifesta simptome,
poate dura pana la 11 ani.
De aceea se presupune ca exista mai multi oameni infectati cu
HIV decat numarul cazurilor de boala anuntate. Exista mai multi factori
implicati in transmiterea virusului:

- infectarea partenerilor heterosexuali care practica sex neprotejat;

- riscul dependentilor de droguri prin folosirea in comun a acelor
contaminate;
- transmiterea pe verticala de la mama la fat(in 25% din cazuri,
copilul este seropozitiv si va contracta cu siguranta SIDA in anii
urmatori;
- administrarea de sange si produsi de coagulare contaminati
bolnavilor de hemofilie si pacientilor care aveau nevoie de sange
in urma interventiilor chirurgicale.

In fiecare an se cheltuiesc circa 18 milioane de dolari in lupta

impotriva SIDA. Crearea de tratamente impotriva SIDA se
bazeaza pe incercarile de a incetini multiplicarea virusului HIV in
celulele-gazda.
O alta abordare a fost vaccinarea indivizilor cu ADN pur:
acidul nucleic, care poarta doar parte din alcatuirea genetica a
virusului, este injectat intr-un muschi. Odata ajuns in corp,
intareste sistemul imunitar. Cu toate acestea, mecanismele
implicate nu sunt intelese pe deplin deocamdata. Cercetatorii din
Germania si SUA au reusit sa produca un virus modificat genetic
care, in testele de laborator, a atacat celulele-gazda ale virusului
HIV. Ramane de vazut cum va reactiona sistemul imunitar al unui
organism viu la virusul modificat. Cum cunostintele despre
virusul HIV cresc mereu, exista sansa gasirii unui leac in viitorul
apropiat. Deocamdata, noile medicamente si tehnici terapeutice
fac ca pacientii seropozitivi sa se bucure de o viata mai buna si o
perioada de supravietuire mai lunga. Insa, in prezent, cea mai
importanta este educarea populatiei pentru a prevenii contractarea
cu virusul HIV, aceasta putand avea un efect real asupra
transmiterii.

Masuri de siguranta:

 Sex doar cu protectie impotriva infectarii si evitarea

practicilor sexuale cu grad mare de risc.
 Folosirea manusilor de protectie in cazuri de urgenta.
 Respectarea igienei personale si publice.
 Reducerea riscului de transmitere prin sange donat prin
folosirea propriului sange pentru transfuzii.
  Mentinerea controlului strict asupra producerii de vaccinuri
din material viral incapacitat.
 Sprijinirea ingrijirilor medicale superioare pentru indivizii
seropozitivi.

B. IMPLICATIILE EPIDEMIEI HIV. CONSECINTE BIO-PSIHO-

SOCIO-CULTURALE

Bolnavul de SIDA este nevoit sa suporte modificarile bio-psiho-

socio-culturale survenite in urma “atacului” intregului sistem al
universului din care face parte (pornind de la microbiologic la
macrosocial), ceea ce determina o amplificare a trairilor stresante cu
implicare psihologica negativa asupra sistemului imunitar, deja
“bombardat” de virusul HIV.

Anormalitatile imunologice care se produc sunt numeroase si

complexe, atingand maximul in stadiul SIDA. Virusul distruge progresiv
anumite celule tinta ale organismului si in special unele limfocite,
componente ale sistemului imunitar. Persoana respectiva devine astfel
vulnerabila fata de unele infectii si cancere, care determina evolutia
ulterioara a bolii. Sunt afectate sistemele:respirator, cardiovascular,
neuroendocrin; apar manifestari digestive, cutanate, renale,
hematologice, miopatii, adenopatii,etc.
“Patogeneza leziunilor patologice in infectia HIV-SIDA este
determinata de faptul ca boala este multisistemica. Leziunile primare ale
infectiei HIV ating sistemul limforeticular (timusul, ganglionii) si
creierul. Leziunile asociate determinate direct sau indirect de actiunea
HIV sunt date de: starea de imunodeficienta (infectiile oportuniste,
infectiile bacteriene recurentiale); leziuni asociate cu virusul Epstein –
Barr (hiperplazia limfoida pulmonara, pneumonia limfoida interstitiala;
adenomegaliile; sindroame limfoproliferative si limfoame maligne);
leziuni asociate cu sindromul cronic de slabire (inanitie); leziuni asociate
cu injuriile iatrogene date de nutritia parenterala totala, ventilatia
mecanica si oxigenoterapia. Exista inca multe alte leziuni cu o
patogeneza nedeterminata:arteriopatia, cardiomiopatia, nefropatia,
trombocitopenia” (Dr.Rodica Matusa).

“ Natura simptomelor fizice, evolutia progresiva si reactiile de

respingere din partea celorlalti fac ca suferinta emotionala a fie frecventa
la pacientii cu infectia HIV. O asemenea suferinta este foarte probabila,
deoarece grupele cu risc crescut (homosexualii, hemofilicii si
toxicomanii) pot avea si alte motive pentru problemele psihologice. In
plus exista complicatii neuropsihice ale infectiei HIV” (Levy si
colab.,1988)

Majoritatea persoanelor supuse testarii diagnostice cu anticorpi

HIV resimt anxietate sau depresie. Aceste tulburari sunt, de obicei,
tranzitorii la persoanele cu un rezultat negativ la test, dar poate fi sever
si prelungit la cei cu rezultat pozitiv.
Consumul de alcool si droguri este frecvent la cei infectati,
descriindu-se sindroame cerebrale acute si subacute in acest stadiu.
Pentru cei care sunt HIV pozitiv, dar nu sufera de SIDA sau alte
simptome, apar probleme cum ar fi lipsa sperantei, expectatii negative
asupra viitorului, nesiguranta, dar si restrictiile impuse de atitudinea
publicului care pot determina probleme psihiatrice si sociale negative.
In plan afectiv depresia poate sa ajunga la intensitate majora cu
risc suicidar semnificativ, idei de inutilitate, autoculpabilitate, renuntare
apriorica la activitati anterior agreate, lipsa elanului vital, suferinta
semnificativa, sentiment al durerii morale.
In plan comportamental apar tulburari de adaptare, sociofobie cu
evitarea relatiilor interpersonale, atitudini dispretuitoare, agresivitate.
In plan cognitiv deficitul cronic este asociat cu cefalee, crize
convulsive, hipomnezie, hipoprosexie. In ultimul stadiu apare dementa
caracterizata prin deteriorare cognitiva, dezorientare allo si autopsihica,
amnezie de fixare si evocare a datelor si evenimentelor, bradipsihie,
simptome neurologice (tremor, hipertonie, tulburari de echilibru, ataxie,
hiperreflexie generalizata). Dementa poate aparea la copii cu HIV, unde
este ilustrata prin: intarziere sau oprire in dezvoltarea psihica, hipertonie
generalizata, microcefalie.

Liliana Diaconescu descria aceste modificari psihopatologice si

sociale negative, astfel: “Anxietatea, descurajarea, disperarea, depresia
pot impinge bolnavul spre sinucidere. Diagnosticarea unei persoane cu
infectie HIV determina in cele mai multe situatii respingerea si
stigmatizarea de catre familie si comunitate. Persoanele infectate sau
bolnave sunt supuse discriminarii privind serviciul, educatia, locuinta,
acordarea de asistenta medicala. Toate acestea, la care se adauga
simptomele bolii (oboseala,durerea) duc la scaderea calitatii vietii. Se
modifica imaginea si stima de sine, perceptia integritatii corpului
datorita scaderii in greutate si a aparitiei leziunilor tegumentare.
Scaderea abilitatilor de autoingrijire duc la pierderea independentei”
(Dimensiunea psihosociala a Practicii Medicale, ed.a II-a,2003).

Bolnavii de SIDA reactioneaza diferit, in functie de structura de

personalitate. Trebuind sa suporte fenomenul de respingere in societate,
fata de ceilalti bolnavi incurabili care beneficiaza de ingrijirile atente ale
familiei si persoanelor angajate in acest scop, acestia recurg deseori la
mecanisme de aparare cu caracter dezadaptativ, exprimandu-si, deschis
sau nu, revolta, agresivitatea si razbunarea. Unii incearca sa seduca tot
mai multi parteneri pentru a face parte din aceeasi categorie, altii devin
apatici, se autoculpabilizeaza, considerand boala ca pe o pedeapsa
divina.
Iata ce spune un barbat homosexual bolnav de SIDA:
“ Dupa o lupta de sapte luni cu fiecare proces agresiv al bolii, am
realizat cat de mult imi lipsea Hristos in viata. L-am intrebat pe
Dumnezeu daca ma primeste inapoi si am primit un “DA” rasunator.
*Smeriti-va dar sub mana tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui,
El sa va inalte si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El
Insusi ingrijeste de voi* (1 Petru 5:6-7). Acest verset imi arata ca si daca
am SIDA, lui Dumnezeu tot ii pasa de mine. Daca ai SIDA sau o stare
preliminara declansarii SIDA si esti un crestin care se poticneste,
Dumnezeu te vrea inapoi in turma. El ne cauta cu staruinta si nu putem
scapa de dragostea Lui”.
Cu cat bolnavul se retrage social, cu atat se apropie de divinitate.
Credinta in Dumnezeu il face capabil sa accepte cu demnitate destinul
mult incercat.
Pacientii sunt mai vulnerabili daca au avut o tulburare psihica
anterioara sau o incapacitate, existenta dintotdeauna, de a nu putea face
fata adversitatilor ori daca au o viata de familie tulburata sau o conditie
sociala nesatisfacatoare.

C. MECANISMELE DE APARARE

Sunt procese psihice inconstiente care vizeaza reducerea sau

anularea efectelor neplacute ale pericolelor reale sau imaginare,
remaniind realitatea interna si/sau externa si ale caror manifestari-
comportamente, idei sau afecte pot fi constiente sau inconstiente.
In functie de mecanismele de aparare ale eului adoptate, multi
pacienti cu SIDA reusesc sa duca o viata relativ normala pe perioade
importante de timp, insa o parte din ei dezvolta un comportament
dezadaptativ.
Tulburarile emotionale generate de aflarea rezultatului pozitiv au
o derulare ampla. Initial, eul se apara prin refuzul realitatii care
reprezinta actiunea de a refuza realitatea unei perceptii resimtite ca
periculoasa sau dureroasa. Melanie Klein afirma ca ceea ce este refuzat
este o realitate interna, nu un stimul extern, prin urmare acesta
“locuieste” in psihicul subiectului, chiar daca este refuzat categoric, in
ciuda evenimentelor faptice.
Refuzul pare a fi o forma radicala de refulare care poate opera si
in raport cu date obiective sau stimuli perceptivi. Ceea ce este propriu
refuzului, spre deosebire de refulare, este tocmai caracterul obiectiv al
stimulului refuzat, negat, ceea ce i-a determinat pe multi autori sa inscrie
refuzul in categoria mecanismelor inalt dezadaptative.
Ulterior, o alta reactie este furia impotriva celorlalti care poate fi
manifesta sau pasiva. De cele mai multe ori ea este pasiva, bolnavul
ascunzandu-si cu grija tendintele agresive, tocmai pentru a nu se
desconspira si a atrage respingerea si marginalizarea. Teama de pierdere
a sanatatii, a familiei, a serviciului, a intregului sistem relational il
determina sa ascunda faptul ca este infectat cu HIV.
Agresiunea pasiva este raspunsul la conflictele emotionale si la
factorii de stres interni si externi printr-o agresiune impotriva celuilalt,
exprimata in mod indirect si necombativ. Rezistenta, resentimentul sau
ostilitatea sunt mascate de o fatada de adeziune aparenta.
Depersonalizarea este un alt mecanism constand intr-o alterare a
imaginii de sine si a imaginii modului de functionare a propriei
persoane, produsa de o dezinvestire a ceea ce este perceput ca “eu” si
avand drept rezultat un sentiment de ireal. Perceptia de sine si perceptia
afectelor pare ireala, bolnavul are senzatia ca aceasta apartine altcuiva si
traieste un sentiment de indepartare fata de sine.
Regresia constituie o revenire – mai mult sau mai putin
organizata si tranzitorie – la moduri de expresie anterioare ale gandirii,
la conduitele sau relatiile obiectuale in fata unui pericol intern sau extern
susceptibil de a genera un exces de angoasa sau frustrare.
In stadiile tardive ale bolii mecanismele predominante sunt
izolarea si retragerea apatica.
Izolarea este “carantina” destinata sa neutralizeze contagiunea
periculoasa. Freud defineste acest mecanism in felul urmator: “Cautand
sa impiedice asociatiile, punerea in legatura a gandurilor, el (bolnavul)
urmeaza una dintre legile cele mai vechi ale nevrozei de constrangere,
tabuul atingerii ...; izolarea este suprimarea posibilitatii de contact”.
Retragerea apatica are rol de protectie, compusa din indiferenta
afectiva, din restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si din
supunerea pasiva in fata evenimentelor, care permite unei persoane sa
suporte o situatie foarte dificila

Pentru a evita adoptarea unor mecanisme de aparare cu caracter

negativ, dincolo de judecata morala si teama de contaminare, pacientii
au nevoie de suport emotional si directionare catre un nivel adaptativ
ridicat prin capacitatea de a recurge la celalalt (afiliere), altruism,
activism, autoobservare, responsabilizare, sublimare care permit
depasirea stresului, accentuand sentimentul de gratificare printr-o
perceptie constienta a sentimentelor, ideilor si a consecintelor lor,
asigurand echilibru posibil intre diferitele motivatii conflictuale.

D. MODALITATI DE PREVENIRE SI ABORDARE A SIDA

*Campania de prevenire a imbolnavirilor trebuie sa

responsabilizeze intreaga societate, sa cuprinda toate domeniile de
activitate (scoli, autoritatile locale si nationale, biserica, organizatiile
guvernamentale, asistenta sanitara, mass-media) care sa informeze
sistematic despre vulnerabilitatea in fata HIV/SIDA si impactul asupra
comunitatii.
*Implicarea cat mai activa a tinerilor si copiilor folosind activitati
interactive care au ca scop corectarea si/sau actualizarea cunostintelor
referitoare la HIV/SIDA , in principal in ceea ce priveste prejudecatile
intalnite frecvent in comunitatea lor sau printre cei de varsta lor.
*Informare cu privire la raspandirea HIV si care sunt modalitatile de
a prevenii raspandirea acestui virus si cum se pot implica astfel incat sa
reduca stigmatizarea si izolarea celor infectati.
*Perceperea corecta a nivelului de risc personal in ceea ce priveste
infectarea cu HIV, sa aprecieze alegerile pe care le au de facut acum sau
pe viitor, ceea ce e de facut pentru a reduce comportamentele riscante.
*Intelegerea consecintelor discriminarii – oricine poate fi infectat
cu HIV si cei care traiesc cu acest virus au nevoie de ajutor si sprijin.
 BIBLIOGRAFIE

1. Ioan-Bradu Iamandescu, Boris Luban-Plozza, Dimensiunea

psihosociala a practicii medicale, Editura Infomedica, Bucuresti,
2003;
2. Michael Golder, Dennis Gath, Richard Mayan, Tratat de
psihiatrie, Editia a II-a, Editat de Asociatia Psihiatrilor Liberi din
Romania cu sprijinul Organizatiei Internationale Geneva Initiative
on Psychiatry, Bucuresti – Amsterdam,1994;
3. Nahmias, A.J.Evidence for human infection with HTLV-III, LAV
like virus Central Africa 1959, LANCET 1986;
4. Petrea S. – SIDA. Trecerea oprita. Ed. All. Bucuresti, 1998;
5. Raphael M., Manifestations hematologiques au cours de
l`infection a VIH, SIDA-INFECTION A VIH, ASPECTSEN ZONE
TROPICALE, Paris, 1990;
6. Reader`s Digest – Ultimele taine ale lumii: enigma ale naturii,
istoriei, stiintei si religiei – Bucuresti, 2008;
7. Rodica Matusa, SIDA. Manifestari clinice, Tipografia RomFlair
Press-SRL., 1994;
8. Serban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet Claude Lhote –
Mecanismele de aparare, Ed. Polirom, Bucuresti, 2002;
9. Voiculescu, M.G. Boli infectioase, vol.II, Ed. Medicala, Bucuresti,
1990.