SIDA

Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri”

Clasa a X a E
Eliza Bogdan
Iulia Dascalu
Adina Spanu
Rozana Buliga
Ioana Rusu
 Ce este virusul HIV?
• HIV (VIRUSUL
IMUNODEFICIENTEI UMANE)
este un virus care ataca si
distruge sistemul imunitar iar
organismul nu mai poate face fata
agresorilor de orice natura
(virusuri, bacterii, ciuperci, celule
canceroase). Astfel, rezulta infectii
si forme de cancer care pot fi
mortale.
• Ca si alte virusuri, HIV nu poate
supravietui în mod independent. El
nu poate trai decât în interiorul
unei celule. HIV ataca, în special,
limfocitele T-CD4, celule
importante ale sistemului imunitar
responsabile de apararea
organismului.

Virus HIV părăsind o celulă

 Ce este SIDA?
• SIDA (SINDROMUL IMUNODEFICIENTEI DOBÂNDITE). Este ultima faza a infectiei cu
HIV când sistemul imunitar este foarte afectat de virus, iar organismul nu mai poate face
fata infectiilor.
• Conform statisticilor Programului Natiunilor Unite HIV/SIDA (UNAIDS) si ale Organizatiei
Mondiale a Sanatatii, la sfârsitul anului 2005 se estima numarul persoanelor în viata ca
fiind de 40,3 milioane, dintre care 38 milioane adulti si 2,3 milioane, copii sub 15 ani.
• 4,9 milioane de persoane s-au infectat în 2005 dintre care aproximativ 700.000 copii sub 15
ani (peste 90% dintre acestia fiind infectati pe cale verticala, din mame seropozitive).
• 3,1 milioane de persoane, dintre care 570.000 de copii, au decedat pâna la sfârsitul anului
2005. Dupa cum reiese din datele statistice UNAIDS din 2005, de la începutul epidemiei
pâna acum au murit de SIDA peste 25 milioane persoane. Pâna la sfârsitul anului 2001, 14
milioane de copii au ramas orfani din cauza SIDA ("orfani SIDA" sunt copiii care au pierdut
unul sau ambii parinti din cauza SIDA înainte de a împlini vârsta de 15 ani).
• Cea mai mare parte a celor infectati traiesc în Africa, 95% din totalul cazurilor fiind din tarile
în curs de dezvoltare. În Europa, în ultimii ani, cea mai rapida raspândire s-a înregistrat în
Rusia, Ucraina si în fostele tari comuniste.
• Numarul celor infectati dar nedepistati depinde de modele culturale, convingeri religioase si
traditii, ca si de viziunea predominanta asupra sexualitatii, care difera de la tara la tara.
• Gradul de toleranta în ceea ce priveste utilizarea prezervativului determina cât de mare
este partea "ascunsa" a icebergului. Tarile în care este acceptata utilizarea prezervativului,
nu doar ca metoda contraceptiva, ci si ca modalitate de prevenire a infectiilor cu
transmitere sexuala, tind sa aiba o incidenta mai scazuta de cazuri.
 SIDA
• SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Autodobândite), este o afecţiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecţii
oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindromuri. (Acronimul SIDA provine din
limba franceză: Syndrome d'Immuno-Deficience Acquis. Pe plan mondial se mai foloseşte şi acronimul AIDS,
provenit din limba engleză: Acquired Immune Deficiency Syndrome.)
•
• Simbolul solidarităţii cu persoanele HIV-positive şi bolnave de SIDA.
• Infecţia cu HIV este ireversibilă, se poate doar întârzia apariţia bolii prin administrare de medicamente. HIV
reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul Imunodeficienţei Umane -
virusul HI). Boala SIDA, o dată declanşată, evoluează continuu, putându-se întârzia doar şi trata medicamentos sau
chirurgical o serie de boli apărute ca urmare a deficitului imun.
• SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1 decembrie 1981. Organizaţia
Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră numărul deceselor datorate urmărilor acestei boli ca fiind de 2,9 milioane în
anul 2006, numărul celor infectaţi pe plan mondial de 39,5 milioane, anual infectându-se alte 4,3 milioane de
persoane. Pe plan mondial numărul persoanelor infectate cu HIV se apreciază ca fiind de 1% în grupa de vârstă 15-
45 de ani. În unele ţări din Africa se consideră numărul celor infectaţi cu acest virus în această grupă de vârstă ca
fiind de până la 20% (şi chiar mai mare în unele regiuni) din populaţie.
• SIDA este un sindrom care denumeşte totalitatea bolilor asociate infecţiei cu virusul HI (HIV), infecţie care duce la
slăbirea, respectiv distrugera sistemulului imun. Aproape toate persoanele netratate infectate cu HIV vor dezvolta în
cele din urmă SIDA. SIDA afectează în special populaţia tânără, activă din punct de vedere sexual, însă se poate
transmite şi de la mamă la copil (făt), în cursul naşterii prin contactul cu sângele matern sau după naştere prin
alăptare. Evoluţia fatală a tuturor pacienţilor atinşi de SIDA, în ciuda terapiilor celor mai moderne, sofisticate şi
costisitoare aplicate, împreună cu extinderea bolii, cu afectarea inclusiv a copiilor, sunt factori de alarmă şi de
generare a psihozei de teamă faţă de acest flagel al secolelor XX-XXI.
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încercat să răspundă la sfârşitul anilor '80 la câteva întrebări legate de HIV-SIDA:
• Cum a fost posibil ca HIV-SIDA să devină o problemă aşa de gravă?
• Implicaţiile socio-economice sunt mai mari faţă de alte boli?
• Ce asemănare există între epidemia de HIV-SIDA şi alte epidemii generate de alte boli infecţioase cum ar fi Rujeola
Este posibilă oprirea acestui flagel?
Dacă da, care sunt aceste moduri?
• Virus HI părăsind o celulăCuprins
• 1 Contaminarea
• 2 Riscul de contaminare
• 3 Diagnostic
• 4 Definiţie şi clasificare
• 5 Evoluţia
• 5.1 Faza (etapa) acută (4-6 săptămâni)
• 5.2 Faza (etapa) latentă de boală
• 5.3 Faza (etapa) a trei-a (A)ids (R)elated
(C)omplex
• 5.4 Faza (etapa) de boală SIDA
• 6 Tratamentul bolii
• 6.1 Highly Active Antiretroviral Therapy
(HAART)
• 6.2 Pornirea terapiei HAART
• 7 Prevenire
• 8 Confidenţialitate
• 9 Teoria modului de formare a virusului
 Contaminarea
• Virusul HI (HIV) se transmite prin sânge, spermă, lichid cefalo-rahidian (LCR) şi lapte matern. Ca poartă
de intrare pot funcţiona răni proaspete, sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau
răni nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai
frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor şi practicii sexuale orale. La
toxicomani folosirea în comun a seringii poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul de
droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza
schimbului des de parteneri şi a contactului sexual anal. Gradul de risc depinde direct de concentraţia de
viruşi din secreţia vaginală, spermă sau sânge.
• Transfuziile de sânge şi produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de
contaminare cu HIV. Controalele de rutină a donatorilor reduce considerabil acest risc dar nu îl poate
elimina complet datorită intervalului de cca. 25 de zile în care nu poate fi încă deteminată paraclinic o
posibilă infectare a donatorului.
• Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt intrauterin sau la naştere în travaliu este considerat ca fiind de
10-30%. În cazul mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente
antiretrovirale şi naştere prin operaţie cezariană.
• O modalitate de transmitere din păcate des întâlnită prin anii 80 din secolul trecut, este cea parenterală,
prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenţi de droguri injectabile. Eliminarea
folosirii în comun a seringilor a redus considerabil acest risc în ţările în care toxicomania este o problemă
des întâlnită. Un grup de risc reprezintă şi personalul sanitar care poate veni în contact cu secreţiile şi
sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând înţepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea
lezată neprotejată corespunzător.
• Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreţia oculară (lacrimi), bucală şi
prin transpiraţie, pentru că concentraţia viruşilor HI nu este destul de mare pentru o infectare, la fel ca
transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale des întâlnită la alte afecţiuni virale (v. Lista bolilor
infecţioase mai frecvente).
• Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenit cu succes prin profilaxia postexpunere care
durează 28 de zile şi se poate începe 2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie
administrată în primele 24 de ore în cazul înţepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoase
genitale.
 Riscul de contaminare
• Riscul de contaminare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin statistici retroactive
sau în baza unor studii de laborator. Se ştie că riscul este direct dependent de următorii factori:
• concentraţia de viruşi din produsul contaminat
• contagiozitatea (virulenţa) virusului
• transferul de celule infectate
• starea generală a sistemului imun a celui expus
• Valoarea statistică depinde şi de calea de transmitere, riscul prin contact sexual repetat cu o persoană
infectată fiind mai mic decât cel care îi urmează unei înţepături. Mai mare chiar este riscul de transmitere
de la mama netratată la făt (cu cca. 40%) iar cel de contaminare prin transfuzii este chiar de 95%. De
asemenea sunt cazuri în care o singură expunere a dus la infectare şi sunt cazuri în care această
infectare nu a avut loc chiar la expuneri repetate.
• Statistica de mai jos a fost efectuată cu ajutorul studiilor epidemilogice şi studiilor la care au participat
cupluri afectate. Riscul individual poate fi însă de câteva ori mai mare.
• O altă afecţiune venerică măreşte riscul de contaminare de 5-10 ori, o concentraţie mare de viruşi de 10-
30 de ori. Cei nou infectaţi au o concentraţie mai mare de viruşi în sânge pentru că corpul nu are în
această perioadă anticorpi specifici care reduc concentraţia virusului din sânge. Contactul sexual în
timpul menstrei femeii este mai riscant pentru partener, bărbaţii circumcişi au un risc mai scăzut.
• Se poate aprecia astfel că riscul unei contaminări nu depinde de numărul de expuneri. Printr-o medicaţie
adecvată se scade probabil numărul de viruşi din sânge şi secreţii.
• Statistica de mai jos se bazează pe studii clinice efectuate în fazele subclinice, de latenţă a persoanelor
infectate, circa 3 luni după infectare şi înaintea izbucniri boli.
• Contactul sexual neprotejat cu un partener seropozitiv, comportă un risc de 0,05-0,15 % la femei şi 0,03-
5,6% (un studiu) la bărbaţi.
• Infectarea prin practici sexuale orale: la bărbat (fellatio) riscul este mai mic dar nu poate
fi exclus; la femei (cunnilingus) şi prin anilingus este considerat ca fiind extrem de redus.
• În timpul contactului sexual anal se produc deseori mici ragade (zgârieturi) pe mucoasa
anală. Pentru această practică riscul este de 0,82% la partenerul pasiv şi 0,3% la
parteneul activ (studiu efectuat la parteneri homosexuali).
• Alte practici sexuale, fără contact direct cu secreţii sau sânge infectat au un risc extrem
de scăzut de infectare.
• Infecţia prin înţepăturile de ac depinde de situaţie. Riscul general este de 0,3% şi creşte
în leziuni adânci (de 16 ori), urme vizibile de sânge pe ac sau acul a fost anterior într-o
arteră sau venă (de 5 ori), concentraţia crescută de viruşi în sânge (de 6 ori). Riscul în
cazul canulelor este mai ridicat decât la ace compacte (ac de seringă-canulă , ac de
cusut-compact).
• Riscul de contaminare prin folosirea în comun a acelor de seringă (practică întâlnită la
toxicomani dependenţi de heroină) scade o dată cu trecerea timpului dintre utilizările
aceleiaşi seringi, ac de seringă, dar viruşi din interiorul canulei pot rămâne mult timp
virulenţi, uneori chiar zile întregi. Fierberea acelor poate distruge viruşii dacă se respectă
timpul de sterilizare însă nu se poate efectua la acele uzuale din cauza amboului
(capătului care se ataşează seringii) care este din plastic. O dezinfecţie prin alcool sau
substanţe dezinfectante nu este suficientă, pentru că nu se poate pleca de la
presupunerea că substanţa dezinfectantă a ajuns şi în lumenul (canula) acului.
• În unele cazuri există posibilitatea profilaxiei postexpunere. Aceasta cuprinde măsuri
generale: spălarea penisului după contact, stoarcerea locului înţepat şi spălarea cu
dezinfectante şi măsuri specifice de administrare de medicamente antiretrovirale. În
cazul existenţei unei suspiciuni trebuie consultat imediat medicul pentru a evaluat riscul
de contaminare şi pentru a începe profilaxia antiretrovirală. Această profilaxie constă în
principal din medicaţia antiretrovirală administrată pacientului HIV-pozitiv.
 Diagnostic
• Metodele de laborator folosite se împart în metode de
depistare şi metode de confirmare. Scopul depistării este
descoperirea tuturor persoanelor seropozitive, cu riscul de a
depista în acestă primă fază şi falşi seropozitivi. Această
depistare se face de exemplu prin teste rapide cu citire după
doar 30 de minute sau teste ELISA. Din cauza posibilităţii
unui test fals pozitiv, se recurge la confirmarea
seropozitivităţii, testare care se supune unei stricte
confidenţialităţi medicale pentru protejarea sferei de
intimitate a celui posibil seropozitiv. Depistarea şi
confirmarea infectării cu HIV se face în laboratoare
specializate pentru aceasta, durata de manoperă a acestor
teste fiind variabilă, de la ore (în cazul testului rapid) la
săptămâni (în cazul testelor ELISA de prezumţie) sau
Western-Blot (de confirmare a infecţie).
 Definiţie şi clasificare
• Infecţia cu HIV se clasifică conform criteriilor elaborate de CDC Centers for
Disease Control and Prevention revizuite ultima dată în 1993. Clasificarea
se bazează pe trei categorii rezultate din tabloul clinic şi prezenţa moleculei
CD4 de pe suprafaţa anumitor leucocite.
• Categoria A reprezintă infecţia simptomatică cu HIV. Categoria B cuprinde
afecţiuni care nu definesc SIDA, care par a fi dependente de un deficit imun.
• angiomatoză bacilară
• inflamaţii de bazin, mai ales anexite repetate
• herpes zoster repetate sau larg răspândite
• purpură trombocitopenică
• temperatură ( hipertermie ) şi diaree de lungă durată, peste o lună
• listerioză
• candidoză bucală, cea vaginală cronică sau greu de tratat
• displazie de col uterin
• carcinoame in situ
• neuropatii periferice.
• Categoria C cuprinde acele afecţiuni care definesc SIDA. Sunt de regulă afecţiuni oportuniste sau maligne
care nu apar la organisme cu un sistem imun intact sau nu apar cu o asemenea prezentare şi evoluţie.
• Infecţii micotice
• candidoze a căilor respiratorii şi esofag
• histoplasmoză cronică
• coccidiomicoză extrapulmonară sau diseminată
• ciptococoză extrapulmonară
• pneumonie pneumocistică carinii
• Infecţii virale
• infecţie cu virusul citomegaliei (cu excepţia afectării ficatui, splinei şi ganglionilor limfatici ) retinită
citomegalovirică
• encefalopatie determinată de HIV.
• herpes simplex cu ulceraţii cronice depăşind 1 lună, bronşite produse de herpes simplex
•
• Sarcom Kaposi cutanant la un bolnav de SIDA
• sarcom Kaposi
• encefalopatie multifocală progresivă virală
• Infecţii bacteriene, protozoare
• esofagită
• criptosporioză cronică intestinală
• pneumonie , pneumonii bacteriene recidivante (peste 1 an)
• Salmoneloză septicemică recidivantă
• tuberculoză
• toxoplasmoza cerebrală
• Tumori - cancer
• limfoame blastice (imune), primar-cerebrale, limfom Burkitt
• carcinomul invaziv de col uterin
• sindromul Wasting (scădere de greutate bruscă fără factor etiologic)
• Clasificarea CDC (Centers for Disease Control and Prevention) ia în considerare numărul de leucocite cu
molecula CD4 pe suprafaţa lor. Categoria 1 cuprinde cazurile cu peste 500 celule CD4/pl, Categoria 2 200-
400 şi Categoria 3 sub 200 celule CD4/pl.
• Pentru determinarea stadiului de evoluţie se iau în considerare
ambele clasificări. Un pacient cu candidoză oro-faringeană şi 300
de celule CD4/pl este încadrat în stadiul B2. Nu se revine la un
stadiu anterior în cazul în care apare o îmbunătăţire a stării de
sănătate.
• În Germania se vorbeşte de izbucnirea bolii SIDA în baza tabloului
clinic general, SUA vorbeşte de SIDA când numărul de celule CD4
scade sub 200/pl chiar şi în absenţa simptomatologiei SIDA de boli
oportuniste.
• Clasificarea CDC este clasificarea cea mai uzuală şi probabil cea
mai bună dar are unele deficienţe. A fost revizuită ultima oară in
1993. Prin urmare nu sunt luate în considerare medicamentele
apărute pe piaţă de atunci până în prezent şi nici modificările clinice
datorate acestora. Este dominată de locul în care a fost stabilită,
SUA, şi nu ia în considerare afecţiuni oportuniste din alte regiuni ale
lumii cum este de exemplu penicillinoza din Asia.
 Evoluţia
• Infecţia HIV decurge în 4 etape.
• Faza (etapa) acută (4-6 săptămâni)
• După 2-6 săptămâni de la infecţie, pot apărea simptome asemănătoare cu gripa: temperatură, transpiraţie
nocturnă, greaţă, limfangită.
• Simptomele cel mai des întâlnite sunt :
• 80% temperatură ( hipertermie )
• 75% oboseală
• 68% stare generală alterată cu impresie de boală,
• 54% cefalee - dureri de cap
• 54% inapentenţă
• 54% artralgii - dureri articulare
• 51% erupţii cutanate
• 51% transpiraţii nocturne
• 49% mialgii - dureri musculare
• 49% greaţă
• 46% diaree
• 46% combinaţia temperatură + erupţii cutanate
• 44% faringită - dureri de gât
• 37% ulceraţii - afte bucale
• 34% ceafă înţepenită (probabil din cauza nodulilor limfatici umflaţi din zonă datorate limfangitei)
• 32% scădere în greutate mai mare de 2,5 kg
• 24% sensibilitate luminoasă
• Sunt pacienţi care nu observă simptomele de mai sus, sau acestea lipsesc.
• Pentru diagnosticarea unei infecţii acute cu HIV este necesar (pe lângă simptomele de mai sus) şi un rezultat
pozitiv a testului HIV-ARN respectiv PCR şi un test de confirmare negativ sau la limita negativităţii - Western Blot.
• Faza (etapa) latentă de boală
(durează de regulă câţiva ani
• această perioadă se înmulţesc viruşii HI (HIV). Persoanele afectate
care ştiu de infecţie nu au simptome fizice, clinice ci doar psihice.
• În Faza (etapa) a trei-a (A)ids (R)elated
(C)omplex
• Simptomele sunt identice cu infecţia acută dar nu mai dispar.
• Faza (etapa) de boală SIDA
• SIDA ca boală este definită când apar
bolile care descriu boala la un pacient HIV
seropozitiv. Acestea se numesc boli,
infecţii oportuniste. Acestea sunt
inofensive pentru un pacient cu sistemul
imun sănătos. Sistemul imun slăbit sau
distrus al unui pacient HIV seropozitiv nu
se mai poate apăra de aceşti agenţii
patogeni inofensivi pentru un pacient cu
sistem imun intact şi apar bolile sus
enumerate. Limfocitele T sunt reperul care
arată gradul afectării sistemului imun.
Indicaţia de terapie este dată de scăderea
lor sub limita de 200-400 de celule/pl.
• S-a elaborat teoria conform căreia nu toţi
infectaţii HIV trec la faza de boală, dar
teoria nu a putut fi încă confirmată.
 Tratamentul bolii
• O vindecare a bolii nu este posibilă la această dată. Izbucnirea
fazei 3 şi 4 precum şi evoluţia bolii poate fi încetinită prin
medicamente antiretrovirale, pot fi tratate infecţiile oportuniste,
bolile care o caracterizează atâta timp cât sistemul imun mai este
încă activ, distrugerea lui completă duce inevitabil la moarte.
Terapia corect aplicată poate prelungi viaţa celui afectat timp
îndelungat.
• Terapia HIV trebuie începută imediat după contactul cu virusul HI
(HIV), în primele ore de la contact. Tratamentul cu medicamente
antiretrovirale nu trebuie întrerupt pentru a evita producerea de
rezistenţe medicamentoase, virusul putând deveni foarte repede
rezistent la ele, motiv pentru care trebuie respectat cu stricteţe
orarul de terapie (un lucru care poate produce un stress
suplimentar). Nu trebuie uitat nici posibilitatea apariţiei de reacţii
secundare produse la această terapie, toate la un loc producând
un disconfort psihic suplimentar a celui infectat.
Highly Active Antiretroviral Therapy
(HAART)
• este denumirea folosită pentru complexul mai multor medicamente antiretrovirale folosite
concomitent. Scopul terapiei este reducerea numărului de viruşi sub limita detectabilităţii şi
redresarea sistemului imun pentru a preveni astfel apariţia acelor boli care definesc declanşarea
SIDA.
• Terapia HAART constă de regulă din două medicamenete asemănătoare inhibitorilor de reverse
transcriptază nucleozidică NRTI (Nucleoside Reverse Transcriptase Inhibitor) şi un inhibitor de
reverse transcriptază nenucleozidic NNRTI (Non Nucleoside Reverse Transcriptase Inhibitor), un
inhibitor de protează PI (Protease Inhibitor) sau un al treilea analog nucleozidic. Ambele combinaţii
medicamentoase au avantaje şi dezavantaje şi nu se poate spune care din ele este de recomandat,
decizia luându-se pentru fiecare caz în parte.
• Combinaţia 2 NRTI + 1 PI a fost studiată în timp îndelungat, concluziile efectelor clincie trase din
acest studiu reflectând un spectru larg. Dezavantajul este numărul mare de tablete necesare pentru
terapia zilnică care duce o acceptanţă redusă din partea pacientului. În plus mai există pericolul
toxicităţii prin administrare de lungă durată.
• Combinaţia 2 NRTI + 1 NNRTI are se pare o putere de frânare a înmulţirii virale asemănătoare dar
nu există încă rezultate din studii clinice ci doar studii de laborator. Acceptanţa din partea
pacientului este mai bună pentru că NNRTI este administrat oral doar o dată iar NRTI de două ori
pe zi.
• Combinaţia din 3 NRTI (AZT,3CT,Abacavir) este administrată cel mai uşor, presupune cele mai
puţine tablete. Substanţele active se găsesc toate trei într-o singură tabletă care se administrează
de două ori pe zi. Alte combinaţii de NRTI nu pot fi incluse într-o singură tabletă din cauza
drepturilor de patent asupra lor. În India, Africa de Sud, Brazilia şi Kenia se produc şi generice care
conţin 2NRTI+NNRTI. Se pare că există puţine interacţiuni cu alte medicamente iar în caz de
rezistenţă medicamentoasă mai stau încă două clase terapeutice la dispoziţie. Nu există însă studii
de lungă durată cu punct final pentru această terapie cu generice, iar efectul inhibitor al dezvoltării
virale pare a fi mai mic.
 Pornirea terapiei HAART
• Nu există un consens privind momentul cel mai potrivit de pornire a terapiei.
Trebuie analizat pericolul izbucnirii SIDA în raport cu riscul toxicităţii
medicaţiei de lungă durată şi/sau dezvoltarea de rezistenţă
antimedicamentoasă. Descoperirea toxicităţii mitocodriale a dus la
reevaluarea tacticii „Hit hard and early!“ (loveşte tare şi timpuriu) care a fost
aplicată pe la mijlocul aniilor '90. Terapia HAART începe azi abia în
momentul în care a apărut deja o slăbire vizibilă a sistemului imunitar.
• Recomandările austro-germane iau trei factori în considerare: tabloul clinic
al pacientului, valoarea CD4 şi încărcarea virală.
• O terapie HAART se recomandă străduitor pacienţilor care suferă deja de
afecţiuni definitoare SIDA ca şi în cazul afecţiunilor rezultate din slăbirea
sistemului imunitar dar care nu sunt incluse în lista bolilor definitoare SIDA.
Recomandarea se face şi pacienţilor fără simptome dar care au titru CD4
cuprins între 200-350 şi celor cu un titru CD4 între 350-500 dar cu o
încărcare virală mare (peste 100.000).
• Decizia momentului de începere a terapiei se ia individual, de la pacient la
pacient, luând în considerare consecinţele psihice rezultate din începerea
terapiei, a necesităţii acceptanţei ei.
 Prevenire
• Prevenirea este metoda cea mai eficientă de oprire a răspândirii
virusului HI. Acesta presupune folosirea prezervativelor, seringilor şi
acelor de seringă sterile, a sângelui transfuzat sau prelucrat de la
donatori de sânge anterior testaţi. Nu trebuie neglijat nici riscul
schimbului permanent al partenerilor sexuali, a consumului de
droguri, prevenirea transmiterii aici făcându-se cel mai eficient prin
renunţarea la asemenea practici sau consumului de droguri
injectabile. În cazul unei expuneri accidentale se recomandă
trecerea imediată la profilaxia postexpunere.
• Nu există încă un vaccin HIV.
• Toate cercetările pentru găsirea unui ser de vaccin au eşuat până
acuma din cauza ratei mari de mutaţie a virusului. Anticorpii
dezvoltaţi pentru virusul SI (SIV) de care se pot îmbolnăvi
maimuţele au fost eficienţi în condiţii de laborator, dar în natură s-a
constat foarte rapid o mutaţie virală, vaccinul pierzându-şi astfel
eficienţa.
 Prevenire
• Întrucat nu exista nici un vaccin contra HIV, singura modalitate de prevenire a infectiei este
evitarea comportamentelor care expun la riscul de infectare, de ex. folosirea în comun a seringilor
si acelor sau contactele sexuale neprotejate. Cea mai sigura cale de prevenire a infectiei cu HIV
nu este - asa cum se afirma de multi - folosirea prezervativului, ci limitarea relatiilor sexuale la un
singur partener neinfectat (monogamia) în cadrul legitim al casatoriei.
•
• Întrucat multi din cei infectati cu HIV nu au nici un simptom, nu exista nici o modalitate de a sti cu
certitudine daca un partener sexual este infectat sau nu decat daca el sau ea a fost în mod repetat
testat(a) pentru HIV sau nu s-a implicat niciodata în comportamente cu risc. Specialistii recomanda
fie abtinerea de la relatii sexuale, fie protejarea prin folosirea prezervativelor din latex ori de cate
ori se întretin raporturi sexuale orale, anale sau vaginale cu o persoana despre care nu se stie cu
certitudine daca este sau nu infectata cu HIV sau cu alte boli cu transmitere sexuala. Este însa
bine sa se stie ca prezervativul este o bariera relativ eficienta împotriva virusului HIV. Din cauza
unor pori care exista în mod natural în latexul de cea mai buna calitate (si care au diametrul de
pana la 50 de ori mai mare decat diametrul unui virus HIV), precum si datorita unor defecte de
fabricatie, depozitare, întretinere sau folosire, exista riscul transmiterii infectiei cu HIV chiar în
conditiile folosirii prezervativului. Aceasta metoda preventiva relativa este însa promovata atat de
agresiv datorita faptului ca se considera ca monogamia si abstinenta de la relatiile sexuale
premaritale sunt concepte perimate, pe care majoritatea nu le mai respecta azi. Si atunci se alege
raul mai mic din doua rele.
•
• Desi exista unele dovezi de laborator ca spermicidele pot ucide virusul HIV, oamenii de stiinta
evalueaza utilitatea spermicidelor în prevenirea infectiei cu HIV.
•
• Riscul de transmitere a HIV de la femeia însarcinata la fat este semnificativ redus daca aceasta ia
AZT în cursul sarcinii, travaliului si nasterii, si daca si sugarul este tratat cu acest medicament pe
parcursul primelor sase saptamani de viata.
 Confidenţialitate
• Este unanim recunoscut faptul că societatea civilă trebuie să
protejeze persoanele infectate cu HIV şi/sau bolnave de SIDA, motiv
pentru care majoritatea ţărilor lumii au elaborat o serie de legi, acte
normative, care reglementează pe de o parte dreptul la intimitate a
celui afectat sau posibil afectat iar pe de altă parte măsurile care
trebuie aplicate pentru a preveni răspândirea în continuare a infecţiei
HIV pe lume. Măsurile generale pentru prevenirea contaminării au fost
prezentate în capitolul anterior.
• Pentru protecţia confidenţialităţii de care trebuie să beneficieze fiecare
infectat, a măsurilor de protecţie socială, a confidenţialităţii
tratamentului adecvat, a fost elaborată şi aprobată în România Legea
nr. 584 din 29 octombrie 2002 [1]. Actele normative apărute în baza
aceste legi reglementează drepturile persoanei HIV pozitiv, dar şi
măsurile care trebuie luate pentru protejarea anturajului, măsuri
constând în primul rând în educaţie igienico-sanitară, informare a
modului de transmitere a bolii de la om la om, a riscului de
contaminare existent în viaţa de zi cu zi. Căile de contaminare şi riscul
de contaminare sunt prezentate amănunţit în capitolele 1 şi 2 ale
articolului.
 Prevenirea HIV – Prezervativele masculine
De ce este nevoie de a utiliza prezervativul?

• Prezervativele sunt singura modalitate de protecţie care previne şi transmiterea infecţiilor sexual
transmisibile (ITS), inclusiv HIV, şi sarcina.
• Getting ready, Choosing the right condom
• Curent sunt disponibile multe tipuri de prezervative. În general, noţiunea de prezervativ se referă la
prezervativul masculin, ceea ce reprezintă un înveliş care se îmbracă pe penisului bărbatului, închis
la un capăt.
• Citiţi mai multe despre Prezervativul feminin şi utilizarea acestuia
• Există de asemenea şi prezervative pentru femei, sau învelişuri vaginale, care sunt utilizate de către
femei şi sunt introduse în vagin. Restul secţiunii se referă doar la prezervativul masculin.
• Din ce sunt confecţionate prezervativele?
• Prezervativele sunt de obicei confecţionate din latex sau poliuretan. Pe cît posibil, ar trebui să
utilizaţi prezervativul din latex, întrucît acestea sunt puţin mai de încredere şi disponibile în
majoritatea ţărilor.
• Prezervativele din latex pot fi utilizate doar cu lubricanţi în bază de apă şi nu în bază de ulei, aşa ca
Vaselina sau crema rece, întrucît acestea trec prin latex. Un număr mic de persoane au reacţii
alergice la latex şi pot utiliza prezervativele din poliuretan în loc.
• Prezervativele din poliuretan sunt confecţionate dintr-un fel de plastic. Acestea sunt mai subţiri în
comparaţie cu prezervativele din latex, astfel sporesc sensibilitatea şi sunt mult mai plăcute la
atingere şi aspect exterior pentru unii utilizatori. Sunt de asemenea şi mai scumpe ca prezervativele
din latex şi un pic mai puţin flexibile, astfel este nevoie de mai mult lubricant. Cu toate acestea, atît
lubricanţi în bază de apă, cît şi în bază de ulei, pot fi utilizaţi împreună cu prezervativele din
poliuretan.
• Nu este clar care din prezervative sunt mai durabile – există studii care sugerează ambele opţiuni.
Cu toate acestea, cu oricare tip de prezervativ, posibilitatea de rupere este foarte mică, dacă sunt
utilizate corect.
• Lubricarea prezervativelor de asemenea variază. Unele prezervative nu
sunt lubricate deloc, unele cu substanţă din silicon, iar altele cu lubricant în
bază de apă. Lubricarea prezervativelor are ca scop de a face
prezervativele mai uşor de îmbrăcat şi mai confortabile de utilizat. De
asemenea, aceasta poate preveni ruperea prezervativului.
• Spermicidele şi Nonoxynol 9
• Prezervativele şi lubricantele uneori conţin un spermicid numit Nonoxynol 9.
Nonoxynol 9 în trecut se considera că previne graviditatea şi transmiterea
HIV şi ITS, dar acum s-a dovedit a fi ineficient.
• Unele persoane au o reacţie alergică la Nonoxynol 9 care poate rezulta în
răni mici, ceea ce ar putea chiar spori probabilitatea de transmitere HIV. Din
acest motiv, prezervativele şi lubricantele cu Nonoxynol 9 pot fi utilizate
doar dacă se ştie că ambii parteneri sunt HIV negativi. Cu toate acestea,
utilizarea unui prezervativ (chiar dacă acesta conţine Nonoxynol 9) este o
opţiune mai sigură decît sexul neprotejat.
• Ce forme şi arome pot avea prezervativele?
• Prezervativele pot avea diferite forme. Majoritatea au capăt sub formă de
rezervor, cu toate că unele au un capăt simplu. Prezervativele pot avea
formă simplă (cu margini drepte), anumită formă (zimţată la capul penisului),
sau evazată (mai largi la capul penisului).
• Prezervativele nervurate au zimţi sau umflături în textura lor, care pot spori senzaţiile pentru ambii parteneri.
Prezervativele pot avea de asemenea diferite culori.
• Alegerea formei depinde de preferinţele fiecăruia. Toate diferenţele de formă au ca scop întrunirea diferitor
preferinţe şi sporirii plăcerii. Este important de a comunica cu partenerul pentru a fi siguri că alegerea vă satisface
pe ambii.
• Unele prezervative sunt aromatizate pentru a spori plăcerea de la sexul oral. Acestea sunt sigure şi pentru sexul
cu penetrare, dacă au fost testate şi aprobate adecvat.
• Ce mărimi pot avea prezervativele?
• Prezervativele sunt disponibile în diferite lungimi şi lăţimi, iar diferiţi producători manufacturează diferite mărimi.
• Nu există lungime standard pentru prezervative, cu toate că cele confecţionate din cauciuc natural întotdeauna
vor putea fi întinse în lungime în caz de necesitate pentru acoperi întreg penisul erect al bărbatului.
• Lăţimea prezervativului poate de asemenea varia. Unele prezervative au o lăţime puţin mai mică pentru o
potrivire mai bună, pe cînd altele sunt puţin mai largi. Producătorii de prezervative au realizat cererea de diferite
lungimi şi lăţimi şi sporesc tot mai mult gama de mărimi.
• Mărcile de înregistrare vor varia de la ţară la ţară, astfel va trebui să faceţi propriile investigaţii în acest sens. Nu
există o marcă de înregistrare a prezervativelor care să fie recunoscută drept cel mai bună.
• Deci, cînd se utilizează prezervativul?
• Un nou prezervativ trebuie utilizat la fiecare contact sexual. Niciodată nu utilizaţi acelaşi prezervativ mai mult de o
singură dată. Îmbrăcaţi prezervativul pe penisul erect şi înainte de orice contact între penis şi oricare parte a
corpului partenerului. Dacă treceţi de la un contact sexual anal la unul vaginal, se recomandă de a schimba
prezervativul.
• Unde pot fi găsite prezervativele?
• Nu există limitări de vîrste pentru procurarea prezervativelor. Procurarea prezervativului indiferent de vîrsta pe
care o ai, demonstrează că eşti responsabil pentru acţiunile tale. Planificarea familiară sau clinicile de sănătate
sexuală oferă prezervative gratis. Prezervativele sunt disponibile în multe magazine, inclusiv alimentare,
chioşcuri, staţii de alimentare, etc. În multe ţări prezervativele se pot procura de la automate speciale amplasate
în veceurile publice. De asemenea, prezervativele pot fi comandate pe internet de la diferiţi producători şi
distribuitori.
 Cum pot să verific dacă prezervativul este bun de utilizare?
• Prezervativele trebuie să corespundă standardului Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare a
prezervativelor masculine din latex: ISO 4074:2002. Prezervativele sunt de asemenea supuse reglementărilor
autorităţilor naţionale, aşa ca Food and Drug Administration (FDA) în SUA şi European Union CE în UE. Toate
loturile de produse medicale care se vînd în Moldova trebuie să fie validate de către Agenţia Medicamentului a
Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi să includă codul de bare special cu logo-ul holografic a MSPS.
• Prezervativele trebuie să fie plasate în pachete individuale care să nu distorsioneze prezervativul. Ambalajul trebuie
să fie ermetic şi să protejeze produsul de oxigen, ozon, apă, vapori, raze ultra-violete şi lumină.
• Prezervativele au o dată de expirare (Exp) sau manufacturare (MFG) înscrisă pe cutie sau pe pachetele individuale
care arată dacă prezervativul este bun pentru utilizare. Este important a se verifica această dată înainte de utilizare
a prezervativului, precum şi condiţia ambalajului şi a prezervativului.
• Prezervativele pot să se deterioreze dacă nu sunt păstrate corect întrucît sunt afectate de temperatură şi lumină.
Astfel, un prezervativ care a fost păstrat în buzunarul din spate, portofel sau buzunarul maşinii nu se recomandă a fi
folosit. Dacă prezervativul este lipicios sau foarte uscat la atingere, nu se recomandă a fi utilizat întrucît ambalajul a
fost probabil deteriorat.
• Cum se utilizează prezervativul?
• Deschideţi ambalajul prezervativului din colţ cu atenţie pentru a nu rupe prezervativul cu unghiile, dinţii sau alte
acţiuni dure. Asiguraţi-vă că ambalajul şi prezervativul sunt în condiţie bună şi verificaţi dacă data de expirare nu a
trecut.
• Puneţi prezervativul pe vîrful penisului erect şi dacă prezervativul nu are un rezervor în vîrf, lăsaţi puţin spaţiu
pentru colectarea spermei. Dacă bărbatul nu este circumcis, trageţi prepuţul înainte de a rula prezervativul pe restul
penisului.
• Prin ciupire cu o mînă scoateţi aerul din vîrful prezervativului, iar cu cealaltă rulaţi prezervativul pe penis. Îmbrăcaţi
prezervativul pînă la baza penisului şi eliminaţi eventualele bulele de aer. (Bulele de aer ar putea cauza ruperea
prezervativului).
• Dacă doriţi să utilizaţi lubricant, aplicaţi-l pe partea din afară a prezervativului. Întotdeauna utilizaţi lubricant în bază
de apă (aşa ca KY Jelly sau Liquid Silk) cu prezervativele din latex, întrucît lubricantele în bază de ulei pot deteriora
latexul.
• Prezervativul poate fi îmbrăcat nu doar de bărbat – poate fi tentant ca partenera să facă acest lucru.
 Cum procedez dacă prezervativul nu se desface?

• Prezervativul trebuie să ruleze lin şi uşor

de la marginea exterioară. Dacă întruniţi
dificultăţi sau dacă vă ia mai mult de
cîteva secunde, probabil înseamnă că
încercaţi să îmbrăcaţi prezervativul invers.
Pentru a scoate prezervativul, nu încercaţi
să în rulaţi înapoi. Ţinînd de margine şi
scoateţi-l încet. Apoi încercaţi cu un alt
prezervativ.
 Prevenirea HIV – Prezervativul feminin
Ce este prezervativul feminin?

• Prezervativul feminin este un înveliş sau pungă cu o lungime de

17cm. Se poartă de către femei în timpul actului sexual. Acesta
căptuşeşte vaginul şi ajută la prevenirea sarcinii şi a infecţiilor
sexual transmisibile (ITS), inclusiv HIV.
• La fiecare capăt al prezervativului se află un inel flexibil. La capătul
închis al învelişului, inelul flexibil este inserat în vagin pentru a
menţine prezervativul feminin în locul cuvenit. La celălalt capăt al
învelişului, inelul rămîne în afara vulvei la intrarea în vagin. Acest
inel serveşte drept ghid în timpul penetrării şi previne intrarea
învelişului pe deplin în vagin.
• Înăuntrul prezervativului de află un lubricant în bază de silicon, dar
se pot utiliza şi lubricante adiţionale. Prezervativul nu conţine
spermicide. Prezervativul feminin nu trebuie să fie utilizat
concomitent cu prezervativul masculin din latex, întrucît fricţia dintre
două prezervative ar putea cauza ruperea acestora.
DA LA INCEPUTUL MILENIULUI III
• Inceputul de mileniu III ne face sa asistam la drame de
dimensiuni catastrofale. Nu ma voi referi razboiul din
Irak, sau la recentul tsunami, evenimente care au atras
atentia tuturor zilele acestea, ci la o drama ceva mai
veche, dar deosebit de ingrijoratoare: SIDA. Am avut
ocazia sa lucrez cativa ani cu adulti si copii HIV+. Pentru
mine a fost o experienta despre care va pot spune ca m-
a schimbat pentru totdeauna. S-a spus ca puterea
corupe, si ca puterea corupe in mod absolut. Cred ca nu
gresesc daca fac o parafraza spunand ca suferinta
maturizeaza, si ca suferinta absoluta maturizeaza ca
nimic altceva. Chiar si pe cei care asista la ea.
 Teoria modului de formare a
virusului
• Virusul HI este strâns înrudit cu virusul care determină la primate boli asemănătoare cu SIDA. Există
o ipoteză, azi unanim acceptată, conform căreia virusul a trecut la începutul secolului al XX-lea de la
maimuţă la om. Există referiri la cazuri care arată că această mutaţie de la primate la om a avut loc
(pentru cazuri izolate) deja înaintea secolului trecut.
•
• Virusul HI provine probabil de la virusul SI găsit la cimpanzei
• Nu există date certe privind timpul, locul, animalul gazdă, felul şi numărul de transmiteri de la primate
la om.
• La cimpanzei s-a descoprit un virus, numit SIV (SIV, engl. simian immunodeficiency virus,
simian=maimuţă), aproape identic cu virusul HIV. Virusologii din Birmingham, Alabama au elaborat
teoria apariţiei virusului HI. Virusul SI de care se îmbolnăvesc cimpanzei este compus din două
virusuri, găsite ambele la macaci (lat. cercopithecus) o specie de maimuţe vânate şi mâncate de
cimpanzei. Teoria elaborată spune că aceşti doi viruşi s-au unit în corpul cimpanzeilor, dând naştere
virusului SI. Transmiterea virusului la om a avut loc conform părerii cercetătorilor deja în anii 30 a
secolului XX prin consumul cărnii de cimpanzeu.
• Alte cercetări au adus la iveală faptul că virusul a apărut prima dată în Africa de vest, dar nu se ştie
dacă nu au fost mai multe focare virale în zone geografice africane diferite. Cercetările filogenetice a
subtipurilor HIV şi între HIV şi SIV dau naşterii bănuielii transmiterii repetate de la cimpanzeu la om
în Camerun şi/sau ţările învecinate.
• Teoria elaborată de Tom Curtis în 1992 nu a putut fi demonstrată de jurnalistul Edward Hooper.
Conform acestei teorii virusul ar fi fost transmis de la cimpanzei la om cu ajutorul unui vaccin
antipoilomielită pentru că acest vaccin ar fi fost produs cu ajutorul cimpanzeilor la sfârşitul anilor 50.
Cu toate că se ştie că au apărut cazuri mai dese de infectare în zona actualei Republici Democratice
Kongo nu s-a putut demonstra această teorie pentru că o mostră de vaccin păstrată la Londra a
arătat nu doar absenţa ADN-ului de cimpanzeu ci şi absenţa virusului HI din acest ser, nefolosindu-
se pentru acest ser organe de cimpanzeu.
• Testele grilă sunt o metodă interactivă eficientă
de verificare a cunoştinţelor dumneavoastră. Ele
vă vor demonstra cât de bine sunteţi familiarizaţi
cu diverse teme în legătură cu HIV. Marcaţi
varianta aleasă pentru fiecare întrebare apăsând
pe răspunsul corespunzător (Dacă omiteţi un
răspuns, el va fi automat considerat greşit).
După ce alegeţi toate răspunsurile care vi se par
corecte, apăsaţi pe butonul Verificarea
răspunsurilor pentru a vă vedea scorul
dumneavoastră precum şi statistica scorurilor
înregistrate de persoanele care deja au susţinut
testul.
• Toate întrebările au aceeaşi importanţă şi scorul final reprezintă raportul dintre
numărul de răspunsuri corecte şi numărul total de întrebări din testul grilă.
• 1. Este adevărat că doar homosexualii se pot infecta cu HIV?
• Da
• Nu
• Doar bărbaţii homosexuali
• Doar femeile homosexuale
• Atât persoanele homosexuale cât şi cele heterosexuale pot fi infectate cu HIV.
• 2. Aproximativ câţi oameni care trăiesc cu HIV există în întreaga lume?
• 40.3 milioane
• 25.8 milioane
• 3.5 milioane
• Conform datelor UNAIDS/OMS, la finele anului 2005, pe glob existau 40,3 milioane
de oameni care trăiau cu HIV.
• 3. Cum poţi recunoaşte o persoană HIV pozitivă?
• Prin felul ei de a acţiona
• Arată obosită şi bolnavă
• Nu există criterii evidente
• Nu există simptome vizibile în baza căror să fie posibil de determinat persoanele cu
statut HIV-pozitiv. Persoanele care trăiesc cu HIV pot să arate şi chiar să se simtă
complet sănătoase în pofida faptului că sistemul lor imun ar putea fi afectat. Este
important de a ţine cont că odată ce o persoană este infectată cu HIV, aceasta poate
transmite infecţia imediat, chiar dacă se simte perfect sănătoasă.
• Informaţie mai detaliată: Simptomele HIV şi SIDA
• 4. Te poţi infecta cu HIV dacă utilizezi o cană în comun cu o persoană infectată?
• Da
• Nu
• Doar dacă nu speli cana
• Virusul imunodeficienţei umane (HIV) nu se poate replica în afara organismului gazdă, cu excepţia unor condiţii
extreme de laborator. HIV nu supravieţuieşte o perioadă prea îndelungată în aer şi, deci, nu poate fi transmis prin
scuipat, strănut, utilizarea în comun a veselei sau a instrumentelor muzicale, spre exemplu.
• Informaţie mai detaliată: Căile de transmitere HIV
• 5. Când a fost definită SIDA pentru prima dată?
• 1977
• 1987
• 1982
• Sindromul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA) a fost definit pentru prima dată în 1982.
• Vezi Istoria SIDA
• 6. Care dintre următoarele remedii oferă cea mai eficientă protecţie împotriva infecţiei cu HIV?
• Prezervativele
• Pastilele contraceptive
• Gelul spermicid
• Pastilele contraceptive şi gelul spermicid protejează doar împotriva sarcinii. Prezervativele, pe de altă parte,
protejează împotriva contactului cu lichidele biologice care conţin infecţia HIV.
• 7. Care sunt simptomele caracteristice infecţiei cu HIV?
• Nu există simptome specifice
• Usturime pe tot corpul
• Persoana pare obosită
• Nu există simptome evidente care ar putea fi interpretate drept semne distincte ale infecţiei cu HIV.
• Informaţie mai detaliată: Simptomele infecţiei cu HIV
• 8. Ce este HIV?
• Un virus
• O bacterie
• O ciupercă
• HIV este un virus (virusul imunodeficienţei umane). Virusurile infectează celulele organismelor vii şi se replică
(creează copii proprii) în interiorul celulelor gazdă cu ajutorul mecanismelor vitale ale acestora. Atunci când, în urma
replicării, apare un număr mare de viruşi, aceştia lezează membrana celulei gazdă (distrugând celula în consecinţă) şi
pătrund în alte celule, unde urmează acelaşi proces.
• Informaţie mai detaliată: Virusul HIV
• 9. Insectele pot transmite HIV?
• Numai ţânţarii
• Da
• Nu
• Studiile efectuate de mai mulţi cercetători au arătat că HIV nu se transmite prin intermediul insectelor,
chiar şi în regiunile cu prevalenţă înaltă a infecţiei cu HIV şi populaţii mari de insecte precum ţânţarii.
• Informaţie mai detaliată: Căile de transmitere HIV
• 10. Ce înseamnă ITS?
• Infecţii cu transmitere sexuală
• Internare cu tratament special
• Imunitate transmisă standard
• Acronimul standard utilizat pentru Infecţiile cu Transmitere Sexuală este ITS.
• 11. Există vreun remediu de tratare a infecţiei cu HIV?
• Da
• Nu
• Este disponibil doar în cazul prescripţiei medicale
• Deocamdată nu există nici o modalitate de a elimina HIV dintr-un organism infectat şi unica metodă de
a fi în siguranţă este evitarea infectării. Totuşi există medicamente antiretrovirale care încetinesc
replicarea HIV şi, în consecinţă, progresul infecţiei în întregime. Acestea pot menţine sănătatea
persoanei pe parcursul mai multor ani şi îmbunătăţi calitatea vieţii acesteia.
• 12. Când este Ziua Internaţională SIDA?
• 1 ianuarie
• 1 decembrie
• 1 iunie
• Ziua Internaţională SIDA, marcată la 1 decembrie, este o oportunitate pentru oamenii din toată lumea
de a-şi uni eforturile în vederea adoptării unor măsuri eficiente de răspuns la infecţia cu HIV.
• 13. În care grup de vârstă infecţia cu HIV este cea mai răspândită?
• 0-14 ani
• 15-24 ani
• 25-34 ani
• Conform datelor UNAIDS/OMS privind SIDA, infecţia cu HIV este cea mai frecventă în grupul de vârstă 15-24 ani.
• Vezi Epidemia globală SIDA continuă să crească
• 14. Există vreo diferenţă între HIV şi SIDA?
• Da, HIV este virusul care cauzează SIDA
• Nu, HIV şi SIDA înseamnă acelaşi lucru
• Da, SIDA este virusul care cauzează HIV
• HIV este virusul imunodeficienţei umane – agentul patogen care distruge treptat sistemul imun al organismului,
astfel lipsindu-l de capacitatea de a lupta cu bolile. SIDA este sindromul imunodeficienţei dobândite – o boală
fatală care apare în rezultatul acţiunii îndelungate a infecţiei cu HIV, caracterizată prin incapacitatea organismului
de a lupta cu bolile.
• Informaţie mai detaliată: Diferenţa dintre HIV şi SIDA
• 15. Ce pondere în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV reprezintă femeile?
• Circa 25%
• Circa 50%
• Circa 75%
• Conform ultimului raport UNAIDS/OMS privind SIDA, circa 50% dintre persoanele care trăiesc cu HIV sunt femei.
• Vezi Epidemia globală SIDA continuă să crească
• 16. Este oare posibil de a diminua riscul de transmitere HIV de la mamă la făt?
• Da, riscul poate fi redus esenţial
• Nu, din păcate este imposibil
• Da, riscul poate fi micşorat, însă într-o măsură nesemnificativă
• Un tratament de prevenire reuşit şi intervenţiile medicale corespunzătoare pot reduce probabilitatea ca un copil să
fie infectat cu HIV de la 25% la mai puţin de 2%.
• Informaţie mai detaliată: Motivele de testare la HIV în timpul sarcinii
• 17. De câte mărimi pot fi prezervativele?
• De multe mărimi diferite
• Obişnuită şi mare
• Există o singură mărime care se potriveşte tuturor
• Prezervativele pot avea lungimi şi diametre foarte diferite, mărimile variind de la producător la producător.
• Informaţie mai detaliată: Cum rămâne cu dimensiunile prezervativelor?