Hiv sida

Nume si prenume:Secrieriu Renata si

Mihalache Andreea
Clasa:aX-aD
Profil:Uman
Specializarea:Filologie intensiv franceza
An scolar:2010-2011
Profesor indrumator:Alexandru Sevastian
 DEFINITIE
 SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite), este o afecțiune a
sistemului imunitar, caracterizată prin infecții oportuniste, neoplasme,
disfuncții neurologice și o mare varietate de alte sindromuri.
(Acronimul SIDA provine din limba franceză: Syndrome d'Immuno-
Deficience Acquis. Pe plan mondial se mai folosește și acronimul
AIDS, provenit din limba engleză: Acquired Immune Deficiency
Syndrome.)
 Infecția cu HIV este ireversibilă, se poate doar întârzia apariția bolii
prin administrare de medicamente. HIV reprezintă prescurtarea în
limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul
Imunodeficienței Umane - virusul HI). Boala SIDA, odată declanșată,
evoluează continuu, putându-se întârzia doar și trata medicamentos sau
chirurgical o serie de boli apărute ca urmare a deficitului imun
SIDA este un sindrom care denumește totalitatea bolilor asociate infecției cu virusul HI (HIV),
infecție care duce la slăbirea, respectiv distrugera sistemulului imun. Aproape toate persoanele
netratate infectate cu HIV vor dezvolta în cele din urmă SIDA. SIDA afectează în special
populația tânără, activă din punct de vedere sexual, însă se poate transmite și de la mamă la copil
(făt), în cursul nașterii prin contactul cu sângele matern sau după naștere prin alăptare. Evoluția
fatală a tuturor pacienților atinși de SIDA, în ciuda terapiilor celor mai moderne, sofisticate și
costisitoare aplicate, împreună cu extinderea bolii, cu afectarea inclusiv a copiilor, sunt factori de
alarmă și de generare a psihozei de teamă față de acest flagel al secolelor XX-XXI.

Simbolul solidaritatii cu persoanele HIV-

pozitive si bolnave de SIDA.
 CONTAMINARE
 Virusul HI (HIV) se transmite prin sânge, spermă, lichid cefalo-rahidian(LCR) și lapte matern. Ca poartă de intrare pot
funcționa răni proaspete, sângerânde din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau răni nevindecate sau insuficient
protejate de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai frecvente sunt cele vaginale sau anale datorate
nefolosirii prezervativelor și practicii sexuale orale. La toxicomani folosirea în comun a seringii poate fi, de asemenea, un mod
de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc,
din cauza schimbului des de parteneri și a contactului sexual anal. Gradul de risc depinde direct de concentrația de viruși din
secreția vaginală, spermă sau sânge.
 Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de contaminare cu HIV. Controlul de

rutină al donatorilor reduce considerabil acest risc, dar nu îl poate elimina complet, deoarece infecția nu se poate depista prin
teste serologice decât după un interval liber de minim 25 de zile de la infectare (fereastra serologică).
 Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt intrauterin sau la naștere în travaliu este considerat ca fiind de 10-30%. În cazul

mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente antiretrovirale și naștere prin operație
cezariană.
 O modalitate de transmitere din păcate des întâlnită prin anii '80 din secolul trecut, este cea parenterală, prin folosirea de seringi

contaminate în cazul toxicomanilor dependenți de droguri injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus
considerabil acest risc în țările în care toxicomania este o problemă des întâlnită.
 Un grup de risc reprezintă și personalul sanitar, care poate veni în contact cu secrețiile și sângele pacientului infectat, riscul

direct reprezentând înțepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată neprotejată corespunzător.
 Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreția oculară (lacrimi), bucală și prin transpirație,

pentru că concentrația virușilor HI nu este destul de mare pentru o infectare, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul
expirat, o cale des întâlnită la alte afecțiuni virale (v. Lista bolilor infecțioase mai frecvente).
 Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenită cu succes prin profilaxia postexpunere, care durează 28 de zile

și se poate începe 2 ore după contact. Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore, în cazul
înțepăturilor, sau 72 de ore, în cazul contactului cu mucoasele genitale.
 PREVENIRE
 Prevenirea este metoda cea mai eficientă de oprire a răspândirii
virusului HI. Acesta presupune folosirea prezervativelor, seringilor și
acelor de seringă sterile, a sângelui transfuzat sau prelucrat de la
donatori de sânge anterior testați. Nu trebuie neglijat nici riscul
schimbului permanent al partenerilor sexuali, a consumului de droguri,
prevenirea transmiterii aici făcându-se cel mai eficient prin renunțarea
la asemenea practici sau consumului de droguri injectabile. În cazul
unei expuneri accidentale se recomandă trecerea imediată la profilaxia
postexpunere.
 Nu există încă un vaccin HIV.
 Toate cercetările pentru găsirea unui ser de vaccin au eșuat până acum
din cauza ratei mari de mutație a virusului. Anticorpii dezvoltați pentru
virusul SI (SIV) de care se pot îmbolnăvi maimuțele au fost eficienți în
condiții de laborator, dar în natură s-a constat foarte rapid o mutație
virală, vaccinul pierzându-și astfel eficiența
 DIAGNOSTIC
 Metodele de laborator folosite se împart în metode de depistare și
metode de confirmare. Scopul depistării este descoperirea tuturor
persoanelor seropozitive, cu riscul de a depista în acestă primă fază și
falși seropozitivi. Această depistare se face de exemplu prin teste
rapide cu citire după doar 30 de minute sau teste ELISA. Din cauza
posibilității unui test fals pozitiv, se recurge la confirmarea
seropozitivității, testare care se supune unei stricte confidențialități
medicale pentru protejarea sferei de intimitate a celui posibil
seropozitiv. Depistarea și confirmarea infectării cu HIV se face în
laboratoare specializate pentru aceasta, durata de manoperă a acestor
teste fiind variabilă, de la ore (în cazul testului rapid) la săptămâni (în
cazul testelor ELISA de prezumție) sau Western-Blot (de confirmare
a infecției).
 TEORIA MODULUI DE
FORMARE A VIRUSULUI
 Virusul HI este strâns înrudit cu virusul care determină la primate boli asemănătoare cu SIDA. Există o
ipoteză, azi unanim acceptată, conform căreia virusul a trecut la începutul secolului al XX-lea de la maimuță
la om. Există referiri la cazuri care arată că această mutație de la primate la om a avut loc (pentru cazuri
izolate) deja înaintea secolului trecut.
 Nu există date certe privind timpul, locul, animalul gazdă, felul și numărul de transmiteri de la primate la om.
 La cimpanzei s-a descoprit un virus, numit SIV (SIV, engl. simian immunodeficiency virus, simian=maimuță),
aproape identic cu virusul HIV. Virusologii din Birmingham, Alabama au elaborat teoria apariției virusului
HI. Virusul SI de care se îmbolnăvesc cimpanzei este compus din două virusuri, găsite ambele la macaci (lat.
cercopithecus) o specie de maimuțe vânate și mâncate de cimpanzei. Teoria elaborată spune că acești doi
viruși s-au unit în corpul cimpanzeilor, dând naștere virusului SI. Transmiterea virusului la om a avut loc
conform părerii cercetătorilor deja în anii 30 a secolului XX prin consumul cărnii de cimpanzeu.
 Alte cercetări au adus la iveală faptul că virusul a apărut prima dată în Africa de vest, dar nu se știe dacă nu au
fost mai multe focare virale în zone geografice africane diferite. Cercetările filogenetice a subtipurilor HIV și
între HIV și SIV dau nașterii bănuielii transmiterii repetate de la cimpanzeu la om în Camerun și/sau țările
învecinate.
 Teoria elaborată de Tom Curtis în 1992 nu a putut fi demonstrată de jurnalistul Edward Hooper. Conform
acestei teorii virusul ar fi fost transmis de la cimpanzei la om cu ajutorul unui vaccin antipoilomielită pentru
că acest vaccin ar fi fost produs cu ajutorul cimpanzeilor la sfârșitul anilor 50. Cu toate că se știe că au apărut
cazuri mai dese de infectare în zona actualei Republici Democratice Kongo nu s-a putut demonstra această
teorie pentru că o mostră de vaccin păstrată la Londra a arătat nu doar absența ADN-ului de cimpanzeu ci și
absența virusului HI din acest ser, nefolosindu-se pentru acest ser organe de cimpanzeu.
 BIBLIOGRAFIE
www.wikipedia.ro
www.google.com/imagini