HIV ȘI SIDA

Virusul Imunodeficienței Umane 

(HIV)

Sindromul imunodeficienței 
dobândite (SIDA)
Făcut de: Stropșa Dorin
 Introducerea HIV/SIDA 
• Definiție

PASUL 1 • Istoric
• Tipuri

Contaminare HIV și SIDA(riscul de infencție)

• Mecanismul de infecție

PASUL 2 • Dinamica infecției HIV

Diagnostic
• Depistare prin metoda ELISA

PASUL 3 • Testul rapid

• Confirmarea prin testul Western Blot
• Testul folosind reacția de polimerizare în lanț
• Determinarea rezistenței la medicamentele antiretrovirale

Prevenire
• Cum putem să ne protejăm

PASUL  4 • Confidențialitate
INTRODUCEREA HIV/SIDA 

HIV reprezintă prescurtarea în limba

engleză a Human Immunodeficiency Virus
(Virusul Imunodeficienței Umane). De fapt,
acest termen denumește două virusuri
înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1
și HIV-2, care cauzează la om sindromul
imunodeficienței dobândite (SIDA).
Aparținând retrovirusurilor, nu poate fi
îndepărtat complet din organism pentru că
acest tip de virusuri are capacitatea de a-și
înscrie codul în codul genetic al celulei
gazdă. O infectare cu HIV duce după o
perioadă lungă de incubare, de ani, chiar
zeci de ani, la declanșarea bolii SIDA.
Istoric Și Tipuri
SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este cauzat de virusul
imunodeficienței umane (HIV), un retrovirus din familia lentivirusurilor,
familie rămasă necunoscută până în anul 1983. În acel an,
cercetătoarea franceză Barré-Sinoussi și colaboratori ai acesteia izoleaz ă
de la pacienții cu adenopatie (creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici
din zonele axilare, inghinale, cervicale), un virus pe care îl denumesc "virus
asociat limfadenopatiei" (LAV - Lymphadenopathy Associated Virus). Tot în
acel an, în S.U.A., Gallo și colaboratori ai săi izoleaz ă un virus pe care îl
denumesc HTLV-III (Human T-cell Lymphotropic Virus type III). LAV și HTLV
se dovedesc în final ca fiind același tip de virus, virus care prime ște numele
de HIV. Începând de la acea dată s-a răspândit în jurul lumii,
infectând milioane de persoane. Rezultatul infect ării cu HIV este distrugerea
sistemului imunitar, iar din această cauz ă toate persoanele infectate sunt
predispuse la infecții ocazionale și complica ții neoplazice. Retrovirusurile
sunt incapabile să se reproducă în afara celulelor cu ADN. Luc Montagnier și
colaboratorii săi descoperă în Africa de Vest un al doilea virus generator de
SIDA, pe care îl denumesc LAV-II. Din aceea și zon ă, se izoleaz ă de c ătre
cercetătorii americani un virus HTLV-IV, care se dovede ște a fi identic cu
LAV-II. Acum virusul LAV-II/HTLV-IV este cunoscut ca HIV-2. Alte cercetări
virusologice efectuate pe specii de maimu țe africane scot în eviden ță la
Cercopithecus aethiops (maimuța verde apucătoare sălbatică) existen ța unui
virus producător de imunodeficiență, apropiat structural de HIV; virusul este
botezat STLV-III (Simian T Lymphotropic Virus type III), pentru ca apoi s ă fie
numit SIV (Simian Immunodeficieny Virus) și subclasificat în mai multe tipuri
Virusurile HIV se împart în grupa HIV-1 in
tipurile M,N și O. Virușii din subtipul M sunt
cei mai raspanditi în lume si contin doua
subtipuri denumite A și B. Tipul B este cel
mai răspândit în Europa de vest și America
de Nord. Grupa HIV-2 se împarte la rândul
său in subtipurile A și B, fiind prezentă mai
mult în Africa de vest, dar se răspandește
si în Europa pentru că 15% din persoanele
nou infectate în Portugalia în 2005 au fost
infectate cu acest virus HIV-2. În ultimii ani
se constată însă și răspândirea celelaltor
subtipuri. Franța și Benelux înregistrează
30-50% din cazurile noi diagnosticate cu
alte tipuri decât HIV-1-M subtip B. HIV-1 și
HIV-2 se aseamănă dpdv a evoluției și
simptomelor clinice a infecției. Ambele
virsuri au aceeași prezentare sub
microscopul electronic, dar se deosebesc
prin greutatea moleculară a proteinelor și
ordinea genelor.
 Contaminare HIV și SIDA(riscul de infencție)
Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, sperm ă, secre ții genitale, lichid cefalorahidian (LCR)
și lapte matern. Porțile de intrare cele mai frecvente sunt r ănile proaspete, sângerânde
din mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile nevindecate sau insuficient protejate
de pe oricare parte a pielii corpului. Căile de transmitere cele mai frecvente sunt cele vaginale
sau anale datorate nefolosirii prezervativelor  și practica sexual ă oral ă. La toxicomani folosirea
în comun a acelor de seringă poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul
de droguri pe cale intravenoasă. Gradul de risc depinde direct de concentra ția de virusuri
din secreția vaginală, spermă sau sânge.
Transfuziile de sânge și produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de
infectare cu HIV. Controalele de rutin ă a donatorilor reduc considerabil riscul de contaminare
dar nu îl pot elimina complet datorit ă intervalului de aproximativ 25 de zile în care virusul nu
poate fi încă detectat paraclinic o posibilă infectare a donatorului.
Riscul de transmitere HIV de la mamă la f ăt( intrauterin sau la na ștere) este de 10-30%. În cazul
mamelor infectate se poate reduce acest risc la 2% prin administrare de medicamente
antiretrovirale, naștere prin operație cezariană și evitarea alăptării.
O modalitate de transmitere, din păcate des întâlnit ă prin anii 80 din secolul trecut, este cea
parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependen ți de droguri
injectabile. Eliminarea folosirii în comun a seringilor a redus considerabil acest risc în țările în
care toxicomania este o problemă des întâlnit ă. Un grup de risc reprezint ă și personalul sanitar
care poate veni în contact cu secrețiile și sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând
înțepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată, neprotejată corespunzător.
Cercetările ultimilor ani au arătat că se poate exclude transmiterea prin secre ția ocular ă
(lacrimi), bucală și prin transpirație, deoarece concentrația de HIV nu este destul de mare pentru
a cauza infectarea, la fel ca transmiterea pe calea aerului prin aerul expirat, o cale des întâlnit ă
la alte afecțiuni virale (v. Lista bolilor infecțioase mai frecvente).
Infectarea printr-un contact accidental cu HIV poate fi prevenit cu succes
prin profilaxia postexpunere care dureaz ă 28 de zile și se poate începe 2 ore dup ă contact.
Prima doză medicamentoasă trebuie administrată în primele 24 de ore în cazul în țep ăturilor sau
72 de ore în cazul contactului cu mucoase genitale.
SIDA(riscul de infencție)
Riscul de infectare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin
statistici retroactive sau în baza unor studii de laborator. Se știe c ă riscul este direct
dependent de următorii factori:
• concentrația de viruși din produsul contaminat
• contagiozitatea (virulența) virusului
• transferul de celule infectate
• starea generală a sistemului imun a celui expus

Statistica de mai jos se bazează pe studii clinice efectuate în fazele subclinice, de

latență a persoanelor infectate, circa 3 luni după infectare și înaintea izbucniri boli.
• Contactul sexual neprotejat cu un partener seropozitiv, comport ă un risc de 0,05-
0,15 % la femei și 0,03-5,6% (un studiu) la bărbați.
• Infectarea prin practici sexuale orale: la b ărbat (fellatio - penisul este luat în gur ă)
riscul este mai mic dar nu poate fi exclus; la femei (cunnilingus - lingerea vulvei) și
prin anilingus (stimularea anusului prin lingere, practic ă întâlnit ă în pornografie și
la coprofili- o variantă a fetișismului) este considerat ca fiind extrem de redus.
• În timpul contactului sexual anal se produc deseori mici ragade (zgârieturi) pe
mucoasa anală. Pentru această practică riscul este de 0,82% la partenerul pasiv
și 0,3% la parteneul activ (studiu efectuat la parteneri homosexuali).
• Alte practici sexuale, fără contact direct cu secreții sau sânge infectat au un risc
extrem de scăzut de infectare.
• Infecția prin înțepăturile de ac depinde de situație. Riscul general este de 0,3% și
crește în leziuni adânci (de 16 ori), urme vizibile de sânge pe ac sau acul a fost
anterior într-o arteră sau venă (de 5 ori), concentrația crescută de viruși în sânge
(de 6 ori). Riscul în cazul canulelor este mai ridicat decât la ace compacte (ac de
seringă-canulă , ac de cusut-compact).
• Riscul de contaminare prin folosirea în comun a acelor de sering ă (practic ă
întâlnită la toxicomani dependenți de heroină) scade o dată cu trecerea timpului
dintre utilizările aceleiași seringi, ac de seringă, dar viruși din interiorul canulei pot
rămâne mult timp virulenți, uneori chiar zile întregi. Fierberea acelor poate
distruge virușii dacă se respectă timpul de sterilizare însă nu se poate efectua la
acele uzuale din cauza amboului (capătului care se atașează seringii) care este
din plastic. O dezinfecție prin alcool sau substanțe dezinfectante nu este
suficientă, pentru că nu se poate pleca de la presupunerea că substanța
 Mecanismul de infecție
Dinamica infecției HIV
În prima etapă, HIV-ul infectează receptorii CD4, folosindu-i
apoi ca poartă de intrare în organism. Multe tipuri de celule au
epitopul comun cu aceste proteine în care CD4 joacă un rol
crucial: macrofagele, fibroblaștii, monocitele, limfocitele T,
limfocitele B, limfocitele NK (natural killer); celulele
endoteliale, celulele microgliale și celulele epiteliului
gastrointestinal sunt țintele primare preferate de HIV.
După intrarea HIV-ului în celula gazdă și stabilirea infecției,
replicarea virală poate avea loc la locul infecției sau în
interiorul celulelor mononucleare, dar apoi locul major de
multiplicare devin țesuturile limfoide ale organismului: nodulii
limfatici, splina, ficatul și măduva spinării. Pe lângă nodulii
limfatici, intestinele pot deveni un rezervor important pentru
HIV. Macrofagele și celulele Langerhans (o subdiviziune a
celulelor dendritice), dar și celulele epiteliale cum ar fi cele ale
tractului genital, sunt importante rezervoare și vectori pentru
răspândirea infecției HIV în organismul uman. Atât
macrofagele cât și celulele Langerhans sunt infectate de HIV
dar nu sunt distruse de acesta. 
 Diagnostic (Partea 1)
Scopul depistării virusului HIV este descoperirea persoanelor seropozitive.Testarea
seropozitivitatii se supune unei reguli de confiden țialitate medicale , procesul de
secretizare a identității celui testat fiind reglementat prin lege, cel putin in
Romania. Depistarea infecției cu HIV este posibil ă în oricare faz ă de boal ă.
Includrea infecției într-una din cele patru faze de stare se face în baza rezultatelor
de laborator și a tabloului clinic a celui infectat. Un test HIV positiv în primele
două faze demonstrează infectarea cu virusul HIV. Abia faza a treia și faza a
patra de infectare cu HIV justifică folosirea termenului de boal ă SIDA.

Depistare prin metoda ELISA

Enzyme-linked Immunosorbet Assay - ELISA este analiza din serul de sânge de

cel mai des folosit pentru depistarea virusului HIV. Are o sensitivitate de aproape
100%, depistându-se astfel practic toate persoanelele seropozitive. Specificitatea
este de 99,5%. Aceasta pare la prima vedere foarte mult, dar în practic ă trebuie
observat că 0,5% din totalul celor testați este fals pozitiv, nefiind prin urmare
infectați cu HIV.

Testul ELISA nu determină virusul ci anticorpii produși pentru combaterea

virusului HIV, respectiv HIV-1 și HIV-2.
Diagnostic(Partea 2)
Testul rapid
Testul rapid (engl.: rapid/simple test devices) a apărut pe pia ță în 2002. Determin ă anticorpii
HIV-1 și HIV-2 și poate fi folosit la fel ca testul ELISA anterior descris, doar dup ă 12 s ăpt ămâni
de la posibila infectare.Și acest test este doar un test de depistare, rezultatul pozitiv cerând o
confirmare prin testul Western Blot.
Confirmarea prin testul Western Blot
Este testul cerut în SUA și Germania în cazul unui test ELISA sau rapid pozitiv sau la limit ă spre
pozitivitate. Testul Western-Blot are o senzitivitate de 99,9996% ceea ce înseamn ă c ă doar
0,0004% primesc un rezultat pozitiv fals, motiv pentru care este indicat pentru confirmarea
seropozitivității HIV.
Testul Western Blot determină mai mulți anticorpi din sânge care s-au format contra anumitor
componente proteice. (Testul ELISA determină masa general ă de anticorpi HIV-1, HIV-2.)
Fiind adresat anticorpilor este însă și el aplicabil doar după 12 săptămâni de la expunere.
 Diagnostic(Partea 3)

Testul folosind reacția de polimerizare în lanț

Reacția de polimerizare în lanț (în engleză Polymerase Chain Reaction, PCR) este singurul test care

poate fi utilizat deja 10-15 zile dup ă expunere. Nu determin ă anticorpi (ca testele anterioare) ci
virușii prin componenta lor de ARN (acid ribonucleic). Astfel se pot depista infec ții în stadii
timpurii

variantă a acestui test, Real Time PCR (RT-PCR), poate determina chiar și num ărul de copii ale
genomului HIV din sânge, permițând astfel aprecierea indirect ă a concentrației virale. Teste de
sânge repetate pot da astfel informații privind evolu ția infec ției la un seropozitiv.Aceast ă metod ă
este pentru noi născuți și cea care permite determinarea transmiterii directe mamă-f ăt a virusului
HIV imediat după naștere.Procedeul de testare a anticorpilor prezen ți la nou n ăscu ți este f ăr ă
valoare pentru că anticorpii IgG materni pot p ătrunde transplacentar în circula ția sanguin ă
fetală. Înaintea apariției acestei metode pe piață se putea confirma sau exclude infectarea nou
născutului abia după 15 luni, această metodă reduce perioada de incertitudine la doar 4 luni.

Determinarea rezistenței la medicamentele antiretrovirale

În ultimul timp se poate determina rezisten ța organismului celui infectat la medicamentele

antiretrovirale. Pentru aceasta există două metode.

Metoda de deteminare indirectă determin ă cu ajutorul reac ției de polimerizare în lan ț muta țiile
anumitor gene virale, gene cunoscute ca răspunzătoare de rezistența medicamentoasă.

Metoda de determinare directă a rezistenței este cea de a doua metod ă. Pentru aceasta se
înmulțesc în laborator virușii din sângele pacientului și se testează rezistența la medicamente.
Alternativ se pot extrage gene din virusul HIV,introduce în structuri asem ăn ător virale și
testate ulterior. Acest test este însă de două ori mai scump fa ță de testul reac ției de
polimerizare în lanț și poate fi evaluat abia după câteva săptămâni de lucru.
Prevenire
Prevenirea este metoda cea mai eficientă de oprire a răspândirii
virusului HIV. Acesta presupune folosirea prezervativelor, seringilor
și acelor de seringă sterile, a sângelui transfuzat sau prelucrat de la
donatori de sânge anterior testați. Nu trebuie neglijat nici riscul
schimbului permanent al partenerilor sexuali, a consumului de
droguri, prevenirea transmiterii aici făcându-se cel mai eficient prin
renunțarea la asemenea practici sau consumului de droguri
injectabile. În cazul unei expuneri accidentale se recomand ă
trecerea imediată la profilaxia postexpunere.

Nu există încă un vaccin HIV.

Toate cercetările pentru găsirea unui ser de vaccin au e șuat pân ă

acum din cauza ratei mari de mutație a virusului. Anticorpii
dezvoltați pentru virusul HIV de care se pot îmboln ăvi maimu țele au
fost eficienți în condiții de laborator, dar în natură s-a constat
foarte rapid o mutație virală, vaccinul pierzându-și astfel eficie nța.
 Confidențialitate

Este unanim recunoscut faptul că societatea civilă trebuie s ă protejeze

persoanele infectate cu HIV și/sau bolnave de SIDA, motiv pentru care
majoritatea țărilor lumii au elaborat o serie de legi, acte normative, care
reglementează pe de o parte dreptul la intimitate a celui afectat sau
posibil afectat iar pe de altă parte măsurile care trebuie aplicate pentru
a preveni răspândirea în continuare a infecției HIV pe lume. M ăsurile
generale pentru prevenirea contaminării au fost prezentate în capitolul
anterior.

Pentru protecția confidențialității de care trebuie să beneficieze fiecare

infectat, a măsurilor de protecție socială, a confidențialit ății
tratamentului adecvat, a fost elaborată și aprobată în România Legea
nr. 584 din 29 octombrie 2002. Actele normative ap ărute în baza
aceste legi reglementează drepturile persoanei HIV pozitiv, dar și
măsurile care trebuie luate pentru protejarea anturajului, măsuri
constând în primul rând în educație igienico-sanitar ă, informare a
modului de transmitere a bolii de la om la om, a riscului de con taminare
existent în viața de zi cu zi.