Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

I P Colegiul de Ecologie din Chișinău

Referat
Tema: ,, Virusul hiv si activitati de prevenire a infectarii
cu hiv”

A Realizat: Eleva gr. M – 011

Balan Cristina

A Verificat: Profesorul

Veriga Alexandru

Chișinău 2022
 Cuprins
1. Ce este HIV
2. De ce este periculos
3. Tipuri
4. Riscul de infectare
5. Semne și simptome
6. Tratament
7. Poze
8. Concluzie
9. Bibliografie
De ce este periculos?
Sistemul imun reprezintă un grup de celule şi organe care apără organismul
luptîndu-se cu viruşi şi infecţii. Sistemul imun uman, de obicei, depistează şi ucide
virusurile destul de repede.
Dacă sistemul imun al corpului atacă şi ucide virusuri, care atunci este problema?
Diferiţi viruşi atacă diferite părţi ale corpului – unii atacă pielea, alţii plămînii, şi
aşa mai departe. O răceală simplă este cauzată de un virus. Ceea ce face HIV atît
de periculos este faptul că el atacă însăşi sistemul imun – anume acel sistem care,
în mod normal, şi ucide virusul. În particular HIV atacă un tip special de celule ale
sistemului imun, cunoscute sub denumirea de limfocite CD4. Mai mult, HIV are
un şir de caracteristici care îl ajută să evite metodele de apărare ale organismului,
inclusiv o mutaţie foarte rapidă. Aceasta înseamnă că odată ce HIV a pătruns în
organism, sistemul imun niciodată nu va scăpa de el pe deplin.
O simplă examinare fizică nu poate arăta dacă o persoană este infectată cu HIV.
Doar printr-un test de sînge poate fi detectată infecţia după aproximativ trei luni
după ce virusul pentru prima dată a pătruns în organism. O persoană infectată cu
HIV poate să arate şi să se simtă foarte bine timp de mai mulţi ani fără a şti că este
infectată. Însă odată cu slăbirea sistemul imun, persoana devine extrem de
vulnerabilă la boli, multe dintre care înainte puteau fi lecuite foarte uşor.

Cum se transmite HIV?

Virusul HIV se găseşte în sîngele şi fluidele sexuale ale persoanei infectate,
precum şi în laptele mamelor infectate. Transmiterea HIV are loc atunci, cînd o
cantitate suficientă de fluide pătrund în organismul altei persoane. Sunt diferite căi
de infectare cu HIV.

Căile prin care te poţi infecta cu HIV:

 Contact sexual neprotejat cu o persoană infectată
Contactul sexual fără prezervativ este riscant, fiindcă virusul aflat şi în
fluidele sexuale ale persoanei infectate poate să treacă direct în organismul
partenerului. Aceasta este valabil atît pentru sexul vaginal, cît şi cel anal.
Sexul oral prezintă mai puţin risc, însă transmiterea HIV poate avea loc şi în
acest caz, dacă nu este folosit un prezervativ – de exemplu, dacă la unul din
parteneri sîngerează gingiile, sau are o tăietură deschisă, oricît de mică, în
gură.
  Contact cu sîngele persoanei infectate
Dacă sîngele unei persoane infectate pătrunde în volum suficient în
organismul unei persoane neinfectate, atunci virusul poate fi transmis.
 De la mamă la făt
HIV poate fi transmis de la mama infectată la fătul ei în timpul sarcinii,
naşterii şi alăptării. Există medicamente speciale care pot reduce
considerabil probabilitatea de transmitere în aşa cazuri, însă acestea nu sunt
accesibile în multe din ţările cu venituri scăzute şi medii.
 Utilizarea produselor sangvine infectate
În trecut mulţi oameni au fost infectaţi cu HIV în urma transfuziilor de sînge
şi folosirii produselor de sînge contaminate, de exemplu în spitale. În
majoritatea ţărilor transfuziile de sînge şi produse sangvine nu mai prezintă
risc, întrucît donaţiile de sînge sînt testate regulat.
 Droguri injectabile
Persoanele care utilizează droguri injectabile sunt de asemenea vulnerabile
la infecţia HIV. Un volum foarte mic de sînge poate transmite HIV şi poate
fi injectat direct în sînge împreună cu drogurile. În multe părţi ale lumii,
deseori din motiv că posesia acestora este ilegală, există programe care
distribuie echipament injectabil steril sau produse pentru dezinfecţie.

HIV NU se transmite prin:

 Utilizarea în comun a veselei şi tacîmurilor
 Înţepături de insecte/ animale
 Atingeri, îmbrăţişări sau strîngere de mînă
 Mîncare pregătită de o persoană HIV pozitivă
 Toaletă/ baie

Există leac pentru HIV?

Este îngrijorător faptul că rezultatele sondajelor arată că mulţi oameni cred că
există „un leac” pentru SIDA – ceea ce îi face să se simtă mai siguri, şi posibil să-
şi asume riscuri, pe care altfel nu le-ar fi asumat. Aceşti oameni nu au dreptate,
întrucît deocamdată SIDA nu se lecuieşte.
Există medicamente antiretrovirale care încetinesc progresul HIV în SIDA, şi care
pot să-i menţină pe oamenii sănătoşi timp de mai mulţi ani. În unele cazuri, după
cîţiva ani, se pare că medicamentele antiretrovirale nu mai au efect, însă în altele
cazuri oamenii pot ieşi din stadiul SIDA şi să trăiască cu virusul HIV foarte mult
timp. Însă aceşti oameni trebuie să administreze zilnic medicamente foarte
puternice pe toată durata vieţii lor, şi uneori aceste medicamente au efecte adverse
foarte neplăcute.
Dar pînă în prezent nu este nici o cale de a lecui HIV, şi la moment unica
posibilitate de a rămîne în siguranţă este evitarea infectării.
Tipuri
Virusurile HIV se împart în grupa HIV-1 in tipurile M,N și O. Virușii din subtipul
M sunt cei mai raspanditi în lume si contin doua subtipuri denumite A și B. Tipul
B este cel mai răspândit în Europa de vest și America de Nord. Grupa HIV-2 se
împarte la rândul său in subtipurile A și B, fiind prezentă mai mult în Africa de
vest, dar se răspandește si în Europa pentru că 15% din persoanele nou infectate în
Portugalia în 2005 au fost infectate cu acest virus HIV-2. În ultimii ani se constată
însă și răspândirea celelaltor subtipuri. Franța și Benelux înregistrează 30-50% din
cazurile noi diagnosticate cu alte tipuri decât HIV-1-M subtip B. HIV-1 și HIV-2
se aseamănă dpdv a evoluției și simptomelor clinice a infecției. Ambele virsuri au
aceeași prezentare sub microscopul electronic, dar se deosebesc prin greutatea
moleculară a proteinelor și ordinea genelor.

Riscul de infectare
Riscul de infectare poate fi apreciat, din considerente etice medicale, doar prin
statistici retroactive sau în baza unor studii de laborator. Se știe că riscul este direct
dependent de următorii factori:

 concentrația de viruși din produsul contaminat

 contagiozitatea (virulența) virusului
 transferul de celule infectate
 starea generală a sistemului imun a celui expus
Valoarea statistică depinde și de calea de transmitere, riscul prin contact sexual
repetat cu o persoană infectată fiind mai mic decât cel care îi urmează unei
înțepături. Mai mare chiar este riscul de transmitere de la mama netratată la făt (cu
cca. 40%) iar cel de contaminare prin transfuzii este chiar de 95%. De asemenea
sunt cazuri în care o singură expunere a dus la infectare și sunt cazuri în care
această infectare nu a avut loc chiar la expuneri repetate.
Statistica de mai jos a fost efectuată cu ajutorul studiilor epidemilogice și studiilor
la care au participat cupluri afectate. Riscul individual poate fi însă de câteva ori
mai mare. O altă afecțiune venerică mărește riscul de contaminare de 5-10 ori, o
concentrație mare de viruși de 10-30 de ori. Cei nou infectați au o concentrație mai
mare de viruși în sânge pentru că corpul nu are în această perioadă anticorpi
specifici care reduc concentrația virusului din sânge. Contactul sexual în
timpul menstrei femeii este mai riscant pentru partener, bărbații circumciși au un
risc mai scăzut. Se poate aprecia astfel că riscul unei contaminări nu depinde de
numărul de expuneri. Printr-o medicație adecvată se scade probabil numărul de
viruși din sânge și secreții. Statistica de mai jos se bazează pe studii clinice
efectuate în fazele subclinice, de latență a persoanelor infectate, circa 3 luni după
infectare și înaintea izbucnirii bolii.
  Contactul sexual neprotejat cu un partener seropozitiv, comportă un risc
de 0,05-0,15 % la femei și 0,03-5,6% (un studiu) la bărbați.
 Infectarea prin practici sexuale orale: la bărbat (felatie ) riscul este mai
mic dar nu poate fi exclus; la femei (cunilingus) și
prin anilingus (stimularea anusului prin lingere, practică întâlnită în
pornografie și la coprofili - o variantă a fetișismului) este considerat ca
fiind extrem de redus.
 În timpul contactului sexual anal se produc deseori mici ragade
(zgârieturi) pe mucoasa anală. Pentru această practică riscul este de
0,82% la partenerul pasiv și 0,3% la parteneul activ (studiu efectuat la
parteneri homosexuali).
 Alte practici sexuale, fără contact direct cu secreții sau sânge infectat au
un risc extrem de scăzut de infectare.
 Infecția prin înțepăturile de ac depinde de situație. Riscul general este de
0,3% și crește în leziuni adânci (de 16 ori), urme vizibile de sânge pe ac
sau acul a fost anterior într-o arteră sau venă (de 5 ori), concentrația
crescută de viruși în sânge (de 6 ori). Riscul în cazul canulelor este mai
ridicat decât la ace compacte (ac de seringă-canulă , ac de cusut-
compact).
 Riscul de contaminare prin folosirea în comun a acelor de seringă
(practică întâlnită la toxicomani dependenți de heroină) scade o dată cu
trecerea timpului dintre utilizările aceleiași seringi, ac de seringă, dar
viruși din interiorul canulei pot rămâne mult timp virulenți, uneori chiar
zile întregi. Fierberea acelor poate distruge virușii dacă se respectă
timpul de sterilizare însă nu se poate efectua la acele uzuale din cauza
amboului (capătului care se atașează seringii) care este din plastic. O
dezinfecție prin alcool sau substanțe dezinfectante nu este suficientă,
pentru că nu se poate pleca de la presupunerea că substanța dezinfectantă
a ajuns și în lumenul (canula) acului.
În unele cazuri există posibilitatea profilaxiei postexpunere. Aceasta cuprinde
măsuri generale: spălarea penisul după contact, stoarcerea locului înțepat și
spălarea cu dezinfectante și măsuri specifice de administrare de medicamente
antiretrovirale. În cazul existenței unei suspiciuni trebuie consultat imediat medicul
pentru a evaluat riscul de contaminare și pentru a începe profilaxia antiretrovirală.
Această profilaxie constă în principal din medicația antiretrovirală administrată
pacientului HIV-pozitiv.
Semne și simptome

Incărcătura virală HIV în raport cu numărul de limfocite T CD4+

După infectare, în sângele persoanei infectate apar anticorpi specifici anti-HIV.

Aceasta este seroconversia. Seroconversia nu se produce imediat după contactul
dintre virus și sistemul imunitar. În cazul HIV, pentru un sistem imunitar sănătos,
apariția anticorpilor necesită între 4 și 12 săptămâni din momentul infectării. Dacă
sistemul imunitar este slăbit de alte boli sau afecțiuni (de
exemplu diabet, cancer etc.), perioada în care el va produce anticorpii va fi mai
îndelungată, de aproximativ 3–6 luni. Durata de 4–12 săptămâni necesară apariției
anticorpilor specifici se numește fereastră imunologică. Anticorpii anti-HIV
dovedesc reacția organismului față de infecția cu virus, dar sunt incapabili să
distrugă virusul; în fapt, HIV își modifică structura pentru a scăpa de anticorpi.
În săptămânile care urmează infecției, un anume număr de pacienți suferă de
tulburări trecătoare grupate sub denumirea de primo-infecție; la alții, infecția trece
total neobservată. După o perioadă de latență, de o durată variabilă – în medie între
7 și 11 ani după seroconversie – în timpul căreia virusul continuă să se multiplice,
manifestările clinice de SIDA apar la majoritatea pacienților, sub o formă fie
minoră, fie majoră. Procentajul de pacienți care dezvoltă boala nu este cunoscut
încă decât cu aproximație. La anumite persoane, perioada de latență este foarte
scurtă (de la 1 la 3 ani). Există, de asemenea, subiecți seropozitivi, ziși
supraviețuitori de lungă durată (long term survivors sau LTS) la care SIDA nu se
declară decât după vreo 15 ani. La copil, evoluția este, în general, mai rapidă și
mai gravă decât la adult. Două evoluții sunt posibile:

1. o formă severă, cu prognostic sumbru, care se declară înaintea vârstei

de 6 luni și se traduce prin semne neurologice grave și deficit
imunitar foarte mare;
2. o altă formă mai puțin gravă, cu evoluție cronică.

Tratament
AZT (zidovudină), primul medicament dovedit a fi eficient împotriva HIV
Acesta cuprinde două capitole: tratamentele de inhibiție a virusului și tratamentele
preventive sau curative ale diferitelor boli dezvoltate. De altfel, un oarecare număr
de reguli de viață sunt recomandate persoanelor seropozitive, cu scopul de a frâna
evoluția spre SIDA declarată și transmisia bolii.
Tratamentul împotriva virusului se bazează pe mecanismele care inhibă replicarea
virală, ca zidovudina (AZT) sau didanozina. Se folosesc, de asemenea,
antiproteazele, proteazele fiind enzimele care permit virusului să fabrice proteine
necesare supraviețuirii sale. Uneori, este util să fie asociate unele cu altele până la
trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creste eficacitatea globală.
Aceste diferite metode de tratament antrenează o ameliorare provizorie a stării
bolnavului. În plus, după studii recente, luarea de AZT de către o femeie gravidă
contaminată ar diminua cu 50% riscul contaminării fătului. Totuși, nicio
terapeutică nu permite actualmente să se aibă în vedere o eradicare a virusului din
organism, deoarece el este integrat în genomul limfocitelor pe care le infectează.
Tratamentele preventive sau curative, a consecințelor deficitului imunitar (infecții
oportuniste, tumori), se bazează pe administrarea de antibiotice, de antifungice și
de antimitotice (ehimioterapie, interferon), precum și pe radioterapie și chirurgie.
Sfaturile pentru igiena vieții cuprind precauțiile care trebuie să fie luate de o
persoană seropozitivă pentru a nu se recontamina. În fapt, contaminările multiple,
prin aporturile repetate de virus pe care le antrenează, precipită evoluția bolii, deci
trecerea la faza de SIDA declarată. Seropozitivului i se mai recomandă să-și
asigure o urmărire medicală regulată: medicamente administrate preventiv sau
precoce și asociate cu o bună igienă a vieții (alimentație corectă, curățenie
corporală, odihnă, abținerea de la medicamente sau de la droguri care pot deprima
suplimentar imunitatea, abținerea de la activități care riscă provocarea unor răniri),
întârzie deosebit de eficace evoluția bolii.

A: B:
Concluzie
Dupa parerea mea HIV este un virus cu acţiune lentă, de formă sferică, din familia
Retroviridae, cu capacitate de integrare în genomul celulei gazdă, prin revers
transcripţia ARN-ului viral în ADN, determinând în aşa mod infecţia permanentă.
Omul odată contaminat cu HIV rămâne infectat pe tot parcursul vieţii. Evoluţia
infecţiei cu HIV acoperă, în medie, o perioadă de peste 10 ani. HIV, nu face parte
din grupa virusurilor rezistente în condiţiile mediului ambiant, adică în afara
organismului uman.

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/HIV#
http://uorn.md/despre-hiv-si-sida/
https://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA