Herpesul genital

Definitie
Herpesul genital este cea mai frecventă boală ulcerativă cu transmitere sexuală în țările
dezvoltate. Este cauzată de herpesvirusurile umane 1 (HSV-1) sau 2 (HSV-2), fiind două dintre cele
opt tipuri de herpesvirusuri care infectează oamenii.

Etiologie/ cauze
După infecția inițială, HSV rămâne latent în ganglionii, ulterior poate reaparea. Atunci când
virusul apare, poate cauza sau nu simptome (leziuni genitale). Transmiterea poate avea loc prin
contactul cu leziunile sau, mai frecvent, prin contactul direct (piele-la-piele) cu partenerii sexuali,
atunci când leziunile nu sunt evidente.
Femeile însărcinate cu herpes genital pot transmite HSV (de obicei HSV-2) fătului sau nou-
născutului. HSV se transmite în timpul nașterii prin contact cu secrețiile vaginale care conțin HSV.
Virusul este rareori transmis transplacentar. Mamele cu infecție genitală cu HSV primară (nou
dobândită) au un risc mai mare de a transmite HSV la nou-născut. Majoritatea femeilor care
transmit HSV nou-născuților nu prezintă simptome de infecție cu HSV în momentul nașterii.
Infecția neonatală cu HSV este o infecție gravă, cu potențial fatal.

Simptome
Majoritatea cazurilor de herpes genital primar nu provoacă simptome vizibile; multe
persoane infectate cu HSV-2 nu stiu ca au herpes genital. Leziunile genitale primare se dezvoltă la 4
până la 7 zile după contact. Leziunile sunt caracterizate prin veziculele grupate, care pot fi
coalescente si pot forma leziuni ulcerative.
Leziunile pot apărea la nivelul preputului si glandului penian la bărbați; pe labii, clitoris,
perineu, vagin și col uterin la femei. De asemenea, pot fi prezente in jurul anusului și intrarectal la
bărbații sau femeile care se angajează în relații sexuale rectale.
Ca simptome asociate, pot apărea jena la urinare, disurie, retenție urinară, constipație sau
nevralgie sacrala severă.
Leziunile recidivează la 80% dintre pacienții cu HSV-2 și la 50% dintre cei cu HSV-1.
Leziunile genitale primare sunt de obicei mai dureroase, prelungite și larg răspândite, implică
adenopatie regională și sunt mai probabil însoțite de simptome asociate decât leziunile genitale
recurente. Leziunile recurente tind să fie mai ușoare și să provoace mai puține simptome.

Investigatii/ Diagnostic
Diagnosticul herpesului genital este adesea clinic pe baza leziunilor caracteristice; grupurile
de vezicule sau ulcere pe o bază eritematoasă sunt neobișnuite în ulcerele genitale, altele decât cele
datorate HSV. Cu toate acestea, aceste leziuni sunt absente la mulți pacienți.
Testele pentru HSV ar trebui făcute pentru a confirma diagnosticul dacă aspectul clinic este
incert. Testarea se face de obicei folosind o probă de lichid de la baza unei vezicule sau a unei
leziuni nou ulcerate, dacă este prezentă. Absența HSV în cultură, în special la pacienții fără leziuni
active, nu exclude infecția cu HSV deoarece excreția virală este intermitentă. De asemenea, cultura
are o sensibilitate limitată. Analiza PCR este mai sensibilă și este folosită din ce în ce mai mult, dar
larga utilizare este limitata de costul ridicat.
Testele serologice pot detecta cu acuratețe anticorpii HSV-1 și HSV-2, care se dezvoltă în
primele câteva săptămâni după infecție și apoi persistă. Astfel, dacă se considera că herpesul genital
a fost dobândit recent, testele pot fi repetate pentru a permite timp pentru seroconversie.
Testarea serologică apentru HSV ar trebui luată în considerare pentru următoarele situatii,
respectiv pentru:
– a evalua pacienții care nu au leziuni genitale suspecte, dar care necesită sau solicită evaluare
(de exemplu, din cauza leziunilor genitale anterioare sau a comportamentelor cu risc ridicat)
– a ajuta la determinarea riscului de dezvoltare a leziunilor
– a identifica femeile însărcinate care nu prezintă leziuni genitale, dar care prezintă riscul de a
transmite herpes la nou-născut în timpul nașterii
– a determina dacă o persoană este susceptibilă la infecție cu HSV de la un partener cu herpes
genital

Tratament
Herpesul genital este tratat cu medicamente antivirale. Aceste medicamente reduc excreția
virală și simptomele în infecțiile primare severe. Cu toate acestea, chiar și tratamentul precoce al
infecțiilor primare nu previne recidivele. Erupțiile primare pot fi tratate cu unul dintre următoarele
medicamente antivirale :

Aciclovir 400 mg oral de 3 ori pe zi timp de 7 până la 10 zile

Valaciclovir 1 g oral la fiecare 12 ore timp de 7 până la 10 zile
Famciclovir 250 mg oral de 3 ori pe zi timp de 7 până la 10 zile
 În erupțiile recurente, durata și severitatea simptomelor pot fi reduse prin tratament antiviral,
în special în timpul fazei prodromale. Erupțiile recurente pot fi tratate cu unul dintre următoarele:

Aciclovir 400 mg oral de 3 ori pe zi timp de 5 zile

Valaciclovir 500 mg oral la fiecare 12 ore timp de 3 zile
Famciclovir 1000 mg oral la fiecare 12 ore timp de 1 zi

Pentru erupții frecvente (de exemplu, > 6 erupții pe an), poate fi utilizată terapia cu
medicamente antivirale supresoare cu unul dintre următoarele de mai jos. De mentionat ca dozele
trebuie ajustate pentru insuficiență renală. Efectele adverse sunt rare la administrarea orală, dar pot
include greață, vărsături, diaree, dureri de cap și erupții cutanate.

Aciclovir 400 mg oral la fiecare 12 ore

Valaciclovir 500 până la 1000 mg oral o dată pe zi
Famciclovir 250 mg oral la fiecare 12 ore

Medicamentele antivirale topice au doar o valoare mică, iar utilizarea lor este descurajată.
Evaluarea partenerilor sexuali ai pacienților cu herpes genital este importantă.

Preventie si educatie
Cele mai bune metode de preventie a herpesul genital sunt dupa cum urmeaza:
– abținerea de la contactul sexual (sex vaginal, anal și oral)
– o relație pe termen lung, monogamă, cu un partener care a fost testat și nu este infectat

Riscul de herpes genital poate fi redus prin folosirea corectă și consecventă a prezervativelor
din latex. Cu toate acestea, prezervativele nu acoperă toate zonele care pot fi afectate și astfel nu
protejează pe deplin împotriva herpesului genital. Pacienții cu herpes genital trebuie să se abțină de
la activitatea sexuală atunci când au leziuni sau alte simptome de herpes. Pacienților trebuie să li se
reamintească faptul că pot transmite infecția chiar și atunci când nu prezintă niciun simptom.

In ceea ce priveste prevenirea infecției neonatale cu HSV, screeningul universal nu a fost

recomandat sau dovedit a fi eficient. Medicul trebuie să întrebe toate femeile însărcinate dacă au
avut herpes genital și ar trebui să sublinieze importanța de a nu contracta herpes în timpul sarcinii.
Dacă femeile au simptome de herpes (de exemplu, leziuni genitale active) când începe travaliul, se
recomandă nașterea prin cezariană pentru a preveni transmiterea la nou-născut. Femeilor însărcinate
cu herpes genital li se poate administra aciclovir începând cu 36 de săptămâni de gestație pentru a
reduce riscul de recidivă și, prin urmare, necesitatea nașterii prin cezariană.