PROIECT HIV

Manole Malina Florina

Grupa A9
HIV reprezintă prescurtarea Virusului Imunodeficienței
Umane. De fapt, acest termen denumește două virusuri
înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2,
care cauzează la om sindromul imunodeficienței
dobândite (SIDA). Aparținând retrovirusurilor, nu poate
fi îndepărtat complet din organism pentru că acest tip de
virusuri are capacitatea de a-și înscrie codul în codul
genetic al celulei gazdă. O infectare cu HIV duce după
o perioadă lungă de incubare, de ani, chiar zeci de ani,
la declanșarea bolii SIDA.
 I S TO R I C
SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite) este cauzat de
virusul imunodeficienței umane (HIV), un retrovirus din familia
lentivirusurilor, familie rămasă necunoscută până în anul 1983. În
acel an, cercetătoarea franceză Barré-Sinoussi și colaboratori ai
acesteia izolează de la pacienții cu adenopatie (creșterea în
dimensiuni a ganglionilor limfatici din zonele axilare, inghinale,
cervicale), un virus pe care îl denumesc "virus asociat
limfadenopatiei" (LAV - Lymphadenopathy Associated Virus). Tot
în acel an, în S.U.A., Gallo și colaboratori ai săi izolează un virus
pe
care îl denumesc HTLV-III (Human T-cell Lymphotropic Virus type III). LAV
și HTLV se dovedesc în final ca fiind același tip de virus, virus care primește
numele de HIV. Începând de la acea dată s-a răspândit în jurul lumii, infectând
milioane de persoane. Rezultatul infectării cu HIV este distrugerea sistemului
imunitar, iar din această cauză toate persoanele infectate sunt predispuse la
infecții ocazionale și complicații neoplazice. Retrovirusurile sunt incapabile să
se reproducă în afara celulelor cu ADN. Luc Montagnier și colaboratorii săi
descoperă în Africa de Vest un al doilea virus generator de SIDA, pe care îl
denumesc LAV-II. Din aceeași zonă, se izolează de către cercetătorii americani
un virus HTLV-IV, care se dovedește a fi identic cu LAV-II. Acum virusul LAV-
II/HTLV-IV este cunoscut ca HIV-2. Alte cercetări virusologice efectuate pe
specii de maimuțe africane scot în evidență la Cercopithecus aethiops (maimuța
verde apucătoare sălbatică) existența unui virus producător de imunodeficiență,
apropiat structural de HIV; virusul este botezat STLV-III (Simian T
Lymphotropic Virus type III), pentru ca apoi să fie numit SIV (Simian
Immunodeficieny Virus) și subclasificat în mai multe tipuri.
Virusurile HIV se împart în grupa HIV-1 in tipurile M,N și O. Virușii
din subtipul M sunt cei mai raspanditi în lume si contin doua subtipuri
denumite A și B. Tipul B este cel mai răspândit în Europa de vest și
America de Nord. Grupa HIV-2 se împarte la rândul său in subtipurile A
și B, fiind prezentă mai mult în Africa de vest, dar se răspandește si în
Europa pentru că 15% din persoanele nou infectate în Portugalia în
2005 au fost infectate cu acest virus HIV-2. În ultimii ani se constată
însă și răspândirea celelaltor subtipuri. Franța și Benelux înregistrează
30-50% din cazurile noi diagnosticate cu alte tipuri decât HIV-1-M
subtip B. HIV-1 și HIV-2 se aseamănă dpdv a evoluției și simptomelor
clinice a infecției. Ambele virsuri au aceeași prezentare sub microscopul
electronic, dar se deosebesc prin greutatea moleculară a proteinelor și
ordinea genelor.
Virusul HIV (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreții
genitale, lichid cefalorahidian (LCR) și lapte matern. Porțile de
intrare cele mai frecvente sunt rănile proaspete, sângerânde din
mucoasă (oculară, bucală, vaginală, anală) sau rănile
nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare parte a pielii
corpului. Căile de transmitere cele mai frecvente sunt cele
vaginale sau anale datorate nefolosirii prezervativelor și
practica sexuală orală. La toxicomani folosirea în comun a
acelor de seringă poate fi, de asemenea, un mod de transmitere
prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul
homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din
cauza contactului sexual anal. Gradul de risc depinde direct de
concentrația de virusuri din secreția vaginală, spermă sau
sânge.
Scopul depistării virusului HIV este descoperirea
persoanelor seropozitive.Testarea seropozitivitatii se
supune unei reguli de confidențialitate medicale ,
procesul de secretizare a identității celui testat fiind
reglementat prin lege, cel putin in Romania. Depistarea
infecției cu HIV este posibilă în oricare fază de boală.
Includrea infecției într-una din cele patru faze de stare se
face în baza rezultatelor de laborator și a tabloului clinic
a celui infectat. Un test HIV positiv în primele două faze
demonstrează infectarea cu virusul HIV. Abia faza a treia
și faza a patra de infectare cu HIV justifică folosirea
termenului de boală SIDA.
HIV-UL il putem depista prin :
Testul ELISA
Testul Rapid
Testul Western Bolt

Testul folosind reacția de polimerizare în lanț

Prevenirea este metoda cea mai eficientă de oprire a răspândirii virusului HIV.
Acesta presupune folosirea prezervativelor, seringilor și acelor de seringă sterile, a
sângelui transfuzat sau prelucrat de la donatori de sânge anterior testați. Nu trebuie
neglijat nici riscul schimbului permanent al partenerilor sexuali, a consumului de
droguri, prevenirea transmiterii aici făcându-se cel mai eficient prin renunțarea la
asemenea practici sau consumului de droguri injectabile. În cazul unei expuneri
accidentale se recomandă trecerea imediată la profilaxia postexpunere.
Nu există încă un vaccin HIV.
Toate cercetările pentru găsirea unui ser de vaccin au eșuat până acum din cauza
ratei mari de mutație a virusului. Anticorpii dezvoltați pentru virusul HIV de care
se pot îmbolnăvi maimuțele au fost eficienți în condiții de laborator, dar în natură
s-a constat foarte rapid o mutație virală, vaccinul pierzându-și astfel eficiența.