Starea de sănătate şi determinanţii ei (1)

 Fenomen complex, biologic, psihologic, social,

cultural

 Exprimă sintetic nivelul şi caracteristicile sănătăţii

membrilor comunităţii privită în ansamblul ei

 Nu este un scop în sine ci o condiţie a calităţii vieţii

 Mijloc de a participa la activitatea economică şi

socială
Starea de sănătate şi determinanţii ei (2)

Dezvoltarea societăţii este dependentă de sănătatea

participanţilor în producţie şi la viaţa social-culturală.
 Există o multitudine de definiţii care ţin de cunoştinţele
acumulate, de dinamica şi specificul valorilor culturale precum şi
datorită faptului că sănătatea are un caracter procesual,
evolutiv. Tendinţa de a defini sănătatea într-un mod
multicriterial fiind evaluată, pe baza mai multor criterii de
referinţă.
Nici o definiţiile dată sănătăţii nu este complectă şi
satisfăcătoare din punct de vedere axiologic şi gnoseologic.
Criteriileutilizate pentru definiţia sănătăţii se referă la
bunăstarea funcţională, la capacitatea organismului de a se
adapta la condiţiile de viată şi de muncă, la condiţia umană
care îl face pe individ să fie creativ.
 Definiţia sănătăţii (1)

 OMS 1948: "sănătatea este reprezentată de acea bună stare fizică, mintală şi
socială şi nu înseamnă numai lipsa bolii sau a infirmităţii".
 Avantajele definiţiei:
-subliniază caracterul multiaxial al sănătăţii
-subliniază latura pozitivă (nu numai boala sau infirmitatea)
-indică aspiraţia spre care tind indivizii
 Dezavantaje:
- este prea globală
- sănătatea şi boala sunt două stări distincte, deoarece între ele există o continuitate, o
trecere de la o stare la alta: sănătate – boală – sănătate
- termenul de „bunăstare” nu este clar definit
- nu este utilă planificatorului din domeniul sănătăţii, deoarece este foarte puţin operaţională
 Această definiţie este acceptată de toată lumea ca fiind o aspiraţie, realizarea ei
implicând efortul multisectorial al societăţii, al statului, al comunităţilor locale şi al
fiecărui individ în parte, subliniază caracterul pozitiv şi multiaxial al sănătăţii.
 În ultimii ani, această declaraţie a fost lărgită pentru a include capacitatea de a avea o
viaţă socială şi economică productivă. Definiţia dată poate reprezenta un ideal de
neatins, dar scopul, totuşi, este de a realiza maximul stării de bine pentru toate
segmentele de populaţie. O formulare mai realistă a stării de sănătate este propusă de
Dubos care, după ce pune în evidenţă caracterul utopic al definiţiei OMS, precizează că
sănătatea nu trebuie să fie considerată “o stare ideală de bine realizată prin completa
eliminare a bolii, ci ca un mod de viaţă care permite omului imperfect să realizeze o
existenţă mulţumitoare şi nu prea dureroasă, în timp ce face faţă unei lumi imperfecte”.
 Definiţia sănătăţii (2)

 În multitudinea definiţiilor date sănătăţii, sunt respectate elementele fundamentale

recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Reţinem, în ordine cronologică,
următoarele definiţii:
 1973 – “Capacitatea comportamentală a individului, care include comporta­mentele
biologice şi sociale, pentru realizarea funcţiilor fundamentale” („The Concept of Health a
Socio-Medical Approach”)
 1977 - “O persoană sănătoasă este aceea care nu a fost bine investigată” (Alexander
Burgess, A Sociology of Health)
 1979 - “Capacitatea individului de a funcţiona într-o manieră acceptabilă pentru el însuşi
cât şi pentru grupul căruia îi aparţine” (Dubos R. „The Mirage of Health”)
 1981 – “Sănătatea înseamnă capacitatea organismului de a menţine un echilibru
corespunzător cu vârsta sa şi cu nevoile sale sociale, în care el nu prezintă disconfort
accentuat, insatisfacţie, boală sau incapacitate; un mod de comportare care să permită
supravieţuirea speciei precum şi realizarea personală sau mulţumirea individului” ( Blum
H. „Planning for Health”)
 1984 – «Un individ în bună stare de sănătate este acela care este capabil să-şi
desfăşoare activitatea cât mai eficace posibil în mediul său şi se consacră complet lui şi
proiectelor sale» (Conseil des affaires sociales et de la famille, Objectif – Sante, Quebeq)
 1986 – «Sănătatea nu este o stare care să fie obţinută şi de care să te ocupi, nici nu
este o realizare care să reprezinte un punct final. Este mai degrabă răspunsul persoanei
la mediul său. Este un răspuns care permite persoanei să-şi desfăşoare activităţile zilnice
fără restricţii personale care pot fi prevenite (Milio N)
 1993 - «Sănătatea reprezintă o balanţă între trei forţe: agent, mediu şi gazdă (om)» (R.
Deltels)
 Cunoaşterea stării de sănătate a unei
populaţii sau a unei comunităţi are
importanţă pentru
 determinarea nevoilor de sănătate şi identificarea
problemelor prioritare
 stabilirea intervenţiilor precum şi a direcţiilor acestora
(individ, colectivitate, factorii care condiţionează diferitele
asocieri etc)
 identificarea comportamentului consumatorilor de servicii de
sănătate
 identificarea comportamentului furnizorilor de îngrijiri de
sănătate
 stabilirea structurii şi arhitecturii instituţiilor medicale (spital,
centru de sănătate, centru de diagnostic şi tratament, etc.)
 planificarea şi alocarea resurselor
 Sănătatea este influenţată de o
serie de determinanţi

 Prin determinant al stării de sănătate se înţelege un „factor

sau orice condiţie care are efect asupra sănătăţii, sau în
termeni cantitativi măsurabili are un efect asupra stării de
sănătate” (D. Ruwaard, 1997) [13]. Determinanţii stării de
sănătate se referă la factorii de risc, factorii de protecţie şi
factorii indiferenţi.
 Factorul de risc reprezintă orice condiţie (socială, biologică,
economică, comportamentală, etc.) care poate fi descrisă şi
dovedită că se asociază, ori este cauza apariţiei unei stări
morbide (boală, deces) cu o frecvenţă superioară celei
aşteptate. [11, 14]
 Factorul de protecţie este considerat orice factor care
conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate.
 Factor indiferent este factorul care nu s-a asociat unui efect
asupra stării de sănătate
 Factori care influenţează starea de
sănătate a populaţiei

 Aceşti factori au fost descrişi în

diferite feluri. Gruparea acestora,
prezentată mai jos, derivă dintr-
un concept al lui Lalonde:
I. Factori biologici (ereditate,
caracteristici demografice ale
populaţiei).
II. Factori ambientali (factorii
mediului fizic şi social: factori
fizici, chimici, socio-culturali,
educaţionali)
III. Factori comportamentali,
atitudinile, obiceiurile. Stilul de
viaţă depinde de comportamente
care, la rândul lor, sunt
condiţionate de factori sociali, deci
stilul de viaţă este rezultatul
factorilor sociali şi al
comportamentelor.
IV. Serviciile de sănătate
(preventive, curative şi
recuperatorii)
MODELUL INTEGRAT AL STĂRII DE
SĂNĂTATE

Factori externi

Îmbunãtãþirea O predicþie inteligentã Îmbunãtãþirea

sãnãtãþii îngrijirilor de sãnãtate

DETERMINANÞII INFLUIENŢE ASUPRA

SÃNÃTÃÞII ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE
-genetici -starea de sănătate
-de mediu -bolile
-stil de viaþã -tratamentele
-socio-economici -abilităţile
-servicii de sãnãtate -facilităţile

MODIFICAŢI PRIN MODIFICAŢI PRIN

-protecţie -diagnostic precoce/screening
-prevenţie -reabilitare
-promovarea sănătăţii -implicarea pacientului
-implicare publică -parteneri cheie
-parteneri cheie

REZULTATE

Educaþie Cercetare

Condiþii etice
de lucru
PRINCIPALII DETERMINANŢI AI STĂRII
DE SĂNĂTATE

4. Condiþii socio-economice, culturale ºi de mediu

3. Condiþii de viaþã ºi de muncã

2. Influenþe sociale ºi comunitare

1. Factorii individuali ºi ai stilului de viaþã

Membrii unei comunitãþi

vârstã
sex
factori ereditari
MODEL AL DETERMINANŢILOR STĂRII
DE SĂNĂTATE

Structura ºi Procesul Rezultate

Cultura
Sistemul de îngrijiri de Accesul la îngrijiri de Calitatea îngrijirilor Relaþia sãnãtate egalitate la accesul
sãnãtate sãnãtate de sãnãtate calitatea vieþii îngrijirilor
Sistemul calitatea vieþii
politic resurse tehnicã supravieþuire simptome
tip de organizare
disponibilitate impactul asupra
interpersonalã* deteriorare
reþea de furnizare accesibilitate fizicã (loc de utilizare) stare funcþionalã populaþiei
pachet de beneficii oferta serviciilor culturalã (valori) percepþie
Sistemul constrângeri acceptabilitate oportunitãþi
economic sistem de trimitere utilizarea serviciilor
eticã

Mediul
fizic
Mediul
social, Eficacitatea îngrijirilor de Costul
individual, Managementul sistemului de îngrijiri sãnãtate îngrijirii
factori
genetici eficienþa
eficacitatea
satisfacþia utilizatorului de servicii de sãnãtate
C P
o Cumpãrãtor r
n o
s d
u u
m c
a Organizare ã
t t
Ecologie umanã ºi nevoi
o o
r r caracteristicile populaþiei
predispoziþii/abilitãþi
Reglementare sãnãtate ºi boalã
comportament
Grupele de determinanţi ai stării de sănătate

 macroergici

 factori de mediu

 socio-demografici

 educaţionali
 Determinanţi direcţi

 fumatul
 nutriţia
 alcoolul
 utilizarea drogurilor legale/ilegale
 accesul la apă potabilă
 sanitaţia
 habitatul
 violenţa mai ales în familie
 accesul la îngrijiri de sănătate
 Determinanţii indirecţi

 produsul intern brut

 distribuţia veniturilor între judeţe/sau chiar în
interiorul judeţului
 sărăcia
 modificarea climei
 poluarea
 factorii socio-demografici (clasele sociale, modificări
în structura populaţiei, migraţia etc.)
 educaţia
 situaţiile de criză (dezastre naturale sau produse de
om, conflicte armate, migraţia, etc.)
 Determinanţi majori azi

 fumatul
 consumul abuziv de alcool
 alimentaţie inadecvată
 consumul de droguri
 sedentarismul
 poluarea mediului
 factori condiţionaţi de vârstă şi de un nivel
socio-economic scăzut
 Asociaţiile dintre FR şi efecte:
boală, deces

 asociaţie dintre un singur factor de risc şi apariţia

unui singur efect (o boală)
 asociaţia dintre un factor de risc şi mai multe efecte
(boli)
 asociaţia dintre doi factori de risc care sunt în
interrelaţie şi apariţia unui efect (boală)
 asocierea mai multor factori de risc în producerea
unui efect (boală); acest model este aplicat în
analiza bolilor cronice (boli cardiovasculare, tumori)
şi accidente
 asocierea dintre mai mulţi factori de risc cu mai
multe efecte
 Măsurarea impactului acţiunii unor
factori de risc asupra stării de sănătate a
populaţiei

 elaborarea programelor  cuantificarea acestui

de control al bolilor, în impact FR-b
special al celor cronice,  strategii de control şi
 formularea unor evaluarea eficacităţii
obiective pertinente, acestora
fezabile, măsurabile şi  îmbunătăţirea stării de
observabile sănătate
 Metode de monitorizare, măsurare şi
evaluare a stării de sănătate

 preocupare majoră a societăţii contemporane

 bolile şi consecinţele lor afectează direct familia şi

indirect comunitatea şi societatea

 etapă obligatorie în elaborarea strategiilor

 identificarea şi ierarhizarea problemelor de sănătate

permit strategii alternative de politici sanitare

 elaborarea de măsuri concrete în vederea realizării lor

 Scopurile măsurării, monitorizării şi
evaluării stării de sănătate

 descrierea stării de sănătate a populaţiei (la nivel naţional,

teritorial) într-o perspectivă cât mai largă

 identificarea determinanţilor majori ai stării de sănătate

 prezentarea tendinţei de evoluţie a diferitelor aspecte ale

stării de sănătate, precum şi a determinanţilor

 evaluarea integrată a informaţiilor colectate

 Domenii de utilitate

 identificarea problemelor de sănătate şi stabilirea

priorităţilor

 stabilirea activităţilor şi a resurselor necesare

pentru atingerea obiectivelor politicii de sănătate

 evaluarea eficienţei şi eficacităţii intervenţiilor

(evaluarea impactului acţiunilor de sănătate)
 Rezultatele măsurării şi monitorizării
stării de sănătate

 informarea populaţiei privind propriile probleme de

sănătate, factorii de risc pentru sănătate, modalităţile de
prevenire a bolilor, promovarea unui stil de viaţă sănătos

 stabilirea nevoilor de servicii medicale şi a ofertei

acestora, calitatea serviciilor medicale, impactul
consumului de servicii asupra stării de sănătate

 cercetarea medicală (clinică, evaluarea tehnologiilor etc)

 Noi modalităţi de măsurare, evaluare şi
monitorizare a stării de sănătate

 completarea măsurării frecvenţei bolilor cu

evaluarea consecinţelor acestora (incapacitate,
invaliditate)

 dezvoltarea indicatorilor pozitivi ai stării de sănătate

 evaluarea percepţiei problemelor de sănătate şi a

consecinţelor acestora de către individ
 Indicatori “pozitivi” ai stării de sănătate

 Natalitate
 Fertilitate generală şi specifică
 Indicii de reproducere (brută, netă)
 Fecunditate
 Speranţa de viaţă la naştere (durata medie a vieţii)
 Speranţe de viaţă la diferite vârste etc.
 Evaluarea dezvoltării fizice prin indicatori de
somatoscopie
 Dezvoltarea psiho-intelectuală a populaţiei
 Starea de nutriţie a populaţiei prin ex. somatometric
indicele ponderal, ex. clinic, ex. de laborator
 Indicatori negativi (indicatori care
măsoară absenţa sănătăţii)

 incidenţa
 prevalenţa (de moment sau de perioadă)
 morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă
 morbiditatea spitalicească
 morbiditatea individuală
 morbiditatea succesivă
 mortalitate generală brută şi standardizată
 mortalităţi specifice
 mortalităţi proporţionale
 mortalitate infantilă/juvenilă
 Consecinţele bolii după Wood

 Deficienţa („impairment”, „deficience”) – „Devierea de

la normalitate prin orice pierdere sau anormalitate a unei
structuri sau funcţii anatomice, fiziologice şi psihologice”

 Incapacitatea („disability”, „incapacite”) - „Orice

restricţie sau lipsa posibilităţii de a desfăşura o activitate într-o
manieră considerată ca fiind normală pentru un individ.

 Handicap („handicap”, „desavantage”) - „O inegalitate

socio-profesio­nală a unei persoane, care limitează îndeplinirea
rolului acesteia în societate (în funcţie de vârstă, sex,
categorie socio-profesională, nivel de educaţie)”.
 Noi indicatori privind handicapul

 Index of Independence In Activities of Daily Living

(ADL) - Indicele privind gradul de independentă în
desfăşurarea activităţilor zilnice

 Rand Functional Status Indexes - indicii Rand ai

stării funcţionale (măsoară starea fizică sub aspectul
funcţionalităţii)

 Beck Depression Inventory, Hospital Anxiety and

Depression Scale, Mental Health Inventory - toţi trei
măsoară aspecte ale sănătăţii mintale.
 Instrumentele care măsoară multidimensional
starea de sănătate pot fi de două tipuri

 "profilul" - care furnizează informaţii despre nivelul fiecărei

dimensiuni, fără a le combina pentru a obţine un scor al stării
generale de sănătate, de exemplu: Sickness Impact Profil,
Nottingham Health Profile, MOS (Medical Outcomes Study),
Short Form Health Survey (SR 36 varianta J Ware)

 "indexul" - care îmbină dimensiunile stării de sănătate într-un

singur scor descrie starea generală de sănătate, de exemplu
Rosser Index, Quality of Wellbeing Scale
 Indicii multiaxiali (1)

 Indicele de activitate a vieţii zilnice imaginat de Katz

sănătatea este măsurată prin fracţiunea medie a unui an,
exprimată în zile, fără incapacitate

 Chiang şi Cohen care exprimă sănătatea unei populaţii prin

speranţa de viaţă fără incapacitate.

 Gorgono şi Woodgate indicator global obţinut prin

însumarea scorurilor acordate, pentru 10 aspecte ale sănătăţii
alese de ei.

 Indicele C.I.R.S. (Cumulate Illnes Rating Scale) elaborat de

Linn şi Gurel bazat pe scalarea morbidităţii pe aparate.
 Indicii multiaxiali (2)

 Pentru populaţia vârstnică Linn a elaborat un indicator

denumit incapacitate şi dependenţă, scalat pe 3 nivele,
pentru 16 criterii.
 Indicele de sănătate fizică Belloc, Breslow şi Hochstein.
Reprezintă o apreciere a sănătăţii în funcţie de incapacitatea
în activităţile cotidiene, prezenţa bolilor cronice şi estimarea
propriei energii, în raport cu vârsta. Rezultatele se pot plasa în
una din cele 7 grupe
 Suchet a elaborat indicele de sănătate (IS) bazat pe
examene sistematice în populaţie, prin aplicarea de teste
hematologice, serologice etc. în vederea detectării semnelor
unor boli.
 În ultimii ani sunt recomandaţi doi indicatori care pot fi
utilizaţi în evaluarea economică tip cost/utilitate, sau
cost/beneficiu [23, 24, 25].
 QUALY - Quality Adjusted Life Years – ani de viaţă câştigaţi,
ajustaţi în funcţie de calitatea vieţii acestor ani

 DALY – Disability Adjusted Life Year – care măsoară atât

ponderea globală a bolii (pierderile din durata de viaţă
datorate îmbolnăvirilor, măsurate în “ani de viaţă pierduţi”),
cât şi eficacitatea intervenţiei, aşa cum rezultă din reducerea
consecinţelor bolii. Exprimarea se face în valoarea prezentă
a anilor viitori de viaţă sănătoasă care sunt pierduţi ca
urmare a deceselor premature sau a îmbolnăvirilor survenite
într-un an anume
 Măsurarea stării de sănătate concepute
pe baza principiilor auto-evaluării

SF 36 include o scală multiitem care măsoară fiecare din

următoarele opt concepte de sănătate:

 funcţionalitatea fizică
 limitarea de rol datorită unor probleme de sănătate fizică
 durerea
 sănătatea generală
 vitalitatea (energia/oboseala)
 funcţionalitatea socială
 limitarea de rol datorată problemelor emoţionale
 sănătatea mentală (probleme psihologice şi bunăstarea
psihologică)
EuroQoL
Prin aplicarea acestui instrument se obţine un index care poate fi utilizat în evaluarea
stării de sănătate atât din punct de vedere clinic cât şi economic

Are 5 dimensiuni:

 Mobilitate
 Autoîngrijire
 Activităţi curente: muncă, studiu, activităţi casnice, activităţi recreative
 Durere/disconfort
 Anxietate/depresie
 Fiecare dimensiune are 3 nivele (grade de afectare). Prin combinările
posibile ale celor cinci dimensiuni cu cele 3 nivele rezultă 243 stări de
sănătate (un individ care completează chestionarul putându-se plasa în
una din aceste stări)
 De asemenea, în componenţa acestui instrument, este o "scală vizuală"
cu ajutorul căreia individul îşi autoapreciază starea de sănătate. Scala are
valori între 0 şi lOO, 0 însemnând stare foarte proastă, 100 -stare perfectă
de sănătate
 Indicatorii sintetici ai dezvoltării umane:

 Indicele dezvoltării umane (IDU) cuprinde trei elemente de

bază: longevitatea, nivelul de educaţie şi standardul de viaţă.
 Indicele disparităţii între sexe în dezvoltarea umană IDS
 Indicele participării femeilor IPF
 Indicele sintetic al sărăciei ISS reprezintă media a 4 indicatori:

1. Indicele sărăciei economice ISE

2. Indicele privaţiunilor în capital uman IPCU
3. Indicele privaţiunilor în infrastructură IPI
4. Indicele lipsei resurselor bugetare locale ILRBL
 Indicatorii stării de sănătate propuşi de
Uniunea Europeană

 Indicatorii stării de sănătate  Protecţia sănătăţii

-speranţa de viaţă -surse de finanţare
-mortalitate -resurse umane
-cost/bolnav internat
-morbiditate
-cost medicamente
-calitatea vieţii bolnav/internat
 Indicatori ai stilului de viaţă
 Caracteristici demografice şi
 Ind. condiţii de viaţă şi muncă sociale
-rata de şomaj -venit
-condiţii ale mediului de muncă -educaţie
-ind. condiţii de locuit -stare civilă
-vârstă
-ind. condiţii de mediu
înconjurător -mediu de rezidenţă
 Indicatori propuşi de OMS

 Reducerea morbidităţii şi  Cancer

incapacităţii
 Eliminarea unor boli
 Speranţa de viaţă
 Mortalitatea infantilă
 Mortalitatea materna
 Boli cardio-vasculare
 Accidente
 Sinucideri
 Promovarea comportamentelor
sanogenetice
 Supravegherea calităţii
 Programe de sănătate
 Sistemul informaţional

 Transformarea datelor în informaţii -> rezultatele la utilizator

 Datele de rutină importante pt. evaluarea nevoilor şi serviciilor
 În calculul indicatorilor demografici de măsurare a SS
 Date de mortalitate- rate brute, specifice, standardizate, mort. prop.
 Date de morbiditate, Rp. Prescrise şi eliberate de farmacii
 Spitalele şi casele de asigurări pot oferi informaţii locale
 Date ale accidentelor de muncă şi rutiere, absenteismul
 Anchetele epidemiologice, descriptive, analitice şi experimentale
 Examenele medicale de masă, ancheta de prevalenţă, screeningul
 BIOSTATISTICA
ANALIZA DATELOR 1

 Variabilele cu care se lucrează, variabile aleatorii (va), iar datele

înregistrate sunt măsurătorile acestor variabile din eşantioane.
 două tipuri principale de va: calitative şi cantitative care determină
două tipuri de date.
 Va calitative generează răspunsuri de tip categorial (dihotomice sau
cu mai multe alternative)
 Va cantitative generează răspunsuri numerice (discrete sau
continue).
 Exemple: va calitative: cele dihotomice pot avea două alternative de
tip Da/Nu sau Decedat/In viaţă. Va calitative cu mai multe alternative
pot descrie de exemplu distribuţia bolnavilor după grupa de sânge (A,
B, AB, O) sau pot lua următoarele valori pentru întrebarea “Cât de
bine ştiţi limba engleză?”: “deloc”, “puţin”, “suficient”, “fluent”.
 BIOSTATISTICA
ANALIZA DATELOR 2

 va cantitative discrete (discontinue): apar atunci cînd

măsurătorile sunt numere întregi. Exemple de va cantitative discrete
pot fi: numărul de accidente suferite de o persoana în decurs de 2
ani (un număr cuprins probabil între 0 şi 8), sau numărul de
îngheţate consumate de o persoană într-o săptămână (cuprins
probabil între 0 şi 10).numărul de copii într-o familie, pulsul, scorul
APGAR
 va cantitative continue: fiecare măsurătoare se încadrează într-o
scală de numere continue (reale), pot îmbrăca orice valoare
numerică Exemple de va cantitative continue sunt: tensiunea
arterială, înălţime, greutate, cantitatea în grame a îngheţatei
consumate de o persoană într-o săptămână.
  
Reprezentarea datelor

 Distribuţia de frecvenţă reprezintă formatul cel mai convenabil de

sinteză şi prezentare.
 se prezintă descrierea calitativă sau cantitativă a observaţiilor
(măsurătorilor) împreună cu numărul de apariţii ale măsurătorii
respective (frecvenţa absolută). Se utilizează de obicei şi frecvenţa
relativă obţinută prin împărţirea frecvenţei absolute la numărul total al
observaţiilor. Aşadar, suma tuturor frecvenţelor relative este 1. Dacă se
înmulţeşte frecvenţa relativă cu 100, se obţine frecvenţa procentuală.
 Reguli generale de urmat în construirea
intervalelor pentru va cantitative

 numărul de clase este bine să fie mai mic de 15;

 limitele fiecărei clase trebuie să se potrivească cu gradul de
acurateţe al datelor măsurate;
 intervalele de lungime egală sunt mai convenabile şi facilitează
procesările ulterioare;
 clasele trebuie să fie mutual exclusive (să nu se suprapună);
 este bine să se calcule mijlocul fiecărei clase.
 
 Exemple de distribuţii de frecvenţă 1:
 
1. Un student a obţinut următoarele note la 10 teste:
 
6 7 6 8 5
7 6 9 10 6
 
Distrubuţia de frecvenţă pentru aceste date este:
 

Nota Frecvenţa absolută Frecvenţa relativă

5 1 0.1

6 4 0.4

7 2 0.2

8 1 0.1

9 1 0.1

10 1 0.1

Total 10 1.0
 Exemple de distribuţii de frecvenţă 2:

2. 20 cutii cu fructe au următoarele greutăţi nete în hectograme per cutie:

19.7 19.9 20.2 19.9 20.0
20.6 19.3 20.4 19.9 20.3
20.1 19.5 20.9 20.3 20.8
19.9 20.0 20.6 19.9 19.8

Greutate Valoare centrală Frecvenţa absolută Frecvenţa relativă Frecvenţa cumulată

19.2-19.4 19.3 1 0.05 1

19.5-19.7 19.6 2 0.10 3

19.8-20.0 19.9 8 0.40 11

20.1-20.3 20.2 4 0.20 15

20.4-20.6 20.5 3 0.15 18

20.7-20.9 20.8 2 0.10 20

Total   20 1.00  
  Date cantitative: valori caracteristice

 
 Orice serie de date cantitative se poate descrie prin trei elemente
caracteristice:
    indicatorii tendinţei centrale
    împrăştiere sau dispersie
 Dacă aceste elemente sunt obţinute dintr-un studiu populaţional,
ele se numesc parametri, dacă sunt obţinute dintr-un eşantion se
numesc indicatori statistici.
 Indicatorii tendinţei centrale

 
 Aceşti indicatori pun în evidenţă faptul că toate datele măsurate tind
să se grupeze în jurul unei valori centrale. Valoarea centrală
caracterizează întregul domeniu al datelor (val.min.-val.max.). Dacă
privim ambele exemple anterioare, se poate observa că valorile tind
să se grupeze în jurul unei valori care are cea mai mare frecvenţă de
apariţie.
 
 Cele mai utilizate măsurători ale tendinţei centrale sunt:
 media aritmetică
 mediana
 modul
 cuantilele
 Media aritmetică 1
Definiţie: pentru o distribuţie de frecvenţa a unor date cantitative,
media aritmetică este valoarea care, dacă s-ar substitui fiecărei valori
a distribuţiei, nu ar schimba suma totală.
Dacă madia aritmetică se calculează pentru o populaţie (este un
parametru), se notează cu caracterul grecesc µ; dacă se calculează
pentru un eşantion (indicator statistic) se notează cu simbolul X .

Media aritmetică se calculează în două moduri:

- media aritmetică simplă, pentru distribuţiile de frecvenţă cu
frecvenţe unitare.

N
1 N 1
formula de calcul:    Xi sau X =
N
 Xi
N i 1 i 1

unde N=numărul de observaţii populaţionale

 n=numărul de observaţii din eşantion
 X=valoarea variabilei aleatoare măsurate
 
 Media aritmetică 2

 - media aritmetică ponderată, pentru

distribuţiile de frecvenţă cu frecvenţe neunitare.
N n
 Xifi  Xifi
 formula de calcul:  N
i 1
sau X  n
i 1

 fi  N
i 1
 fi  n
i 1
 unde N=numărul de observaţii populaţionale
 n=numărul de observaţii din eşantion
 Xi=valoarea variabilei aleatoare măsurate, cu
frecvenţa fi
 Exemple 1

 a) Fie Xi o va într-o populaţie, cu următoarele valori:

 2 5 1 4 3
 Media aritmetică va fi:
 µ= 1/5(2+5+1+4+3) = 15/5 = 3
 
 Dacă înlocuim valoarea fiecărei variabile Xi cu valoarea mediei aritmetice,
obţinem: 3+3+3+3+3=15, ceea ce corespunde definiţiei mediei.

 b) Dacă ne referim la distribuţia de frecvenţă din exemplul 1, se poate

calcula media ponderată:
 µ= 1/10[(5x1)+(6x4)+...+(10x1)] = 70/10 = 7
 
 c) Pentru a calcula media ponderată pentru distribuţia de frecvenţă din
exemplul 2, se va lua în considerare valoarea centrală a fiecărei clase,
care reprezintă fiecare clasă.
 = 1/20[(19.3x1)+...+(20.8x2)] = 401.6/20 = 20.08

X
 Exemple 2

 Observând diferenţele (deviaţiile) între fiecare valoare observată şi

medie, cu cât |Xi - X | se apropie de 0, cu atât media se apropie mai
mult de valorile observate, deci caracterizează bine întreaga populaţie
sau eşantion.

 Dacă luăm în considerare următoarele exemple:

 Exemplul 1A:
Variabila Observaţia Media aritmetică Deviaţia
X1 2.0 2.5 -0.5
X2 2.5 2.5 0
X3 1.5 2.5 -1.0
X4 3.5 2.5 1.0
X5 4.5 2.5 2.0
X6 1.0 2.5 -1.5
Σ 16.0 16.0 0.0
 Exemple 3
 EXEMPLUL 1B

Variabila Observaţia Media aritmetic Deviaia

 In exemplul 1A, media easte foarte apropiată
apropiată de valorile observate; în urmă
următorul exemplu valoarea mediei este mult efectată
efectată de a treia valoare observată
observată şi nu mai caracterizează
caracterizează bine întregul eş
eşantion.
 X
Dar, din ambele exemple1se poate observa că
că: 2.0 1000.0 -998.0

 Aceasta reprezintă X
reprezintă o caracteristică
caracteristic
2 ă importantă
importantă a mediei. 3.0 1000.0 -997.0
 O altă
altă caracteristică
caracteristică importantă
importantă a mediei este căcă:

X3 2995.0 1000.0 1995.0

Σ 3000.0 3000.0 0.0

 ( Xi  X )  0
i

 ( Xi  X )
i
2
0
 Modul

 Definiţie: pentru o distribuţie de frecvenţă dată, modul reprezintă

valoarea observată care apare de cele mai multe ori (frecvenţa de apariţie
maximă).

 Pentru va discrtete, modul poate fi obţinut direct din distribuţia de

frecvenţă.

 Pentru va continue şi reprezentate prin clase, modul poate fi calculat din

formula:
 
d1
  mod  L c
d1  dmodale
unde L=valoarea minimă a clasei 2
 unde L=valoarea minimă a clasei modale
 d1=diferenţa dintre frecvenţa clasei modale şi frecvenţa clasei
precedente
 d2= diferenţa dintre frecvenţa clasei modale şi frecvenţa clasei
următoare
 c=lungimea claselor
 Exemple

 pentru datele din exemplul 1:

mod=6

 pentru datele din exemplul 2:

6
mod  19.8 * * 0.3  19.98
64
Modul este mai puţin utilizat în prelucrările statistice decât
media. Un dezavantaj al modului este acela că pentru un număr mic
de observaţii s-ar putea să nu existe mod. Există distribuţii bi sau
multi-modale.
 MEDIANA

 
 Definiţie: pentru o distribuţie de frecvenţă ordonată (de la cea mai mică
valoare la cea mai mare), media reprezintă valoarea de la mijlocul distribuţiei.
  
 Pentru va discrete, media este valoarea de pe locul (N+1)/2.
  
 Pentru date grupate:
 

N /2 F
 mediana  L 
unde L=cea mai mică valoare din clasa medianei c
fm
 N=număr de observaţii
 F=suma frecvenţelor până la clasa medianei (exclusiv)
 fm=frecvenţa clasei mediane
 c=lungimea claselor
 Exemple

  
 Exemple:
 pentru datele din exemplul 1, după ordonarea datelor:
 mediana=(6+7)/2=6.5, pentru că (10+1)/2=5.5
  
 pentru datele din exemplul 2:
20 / 2  3
 mediana=19.8+ 0.3=20.06
8
  
 Principalul avantaj al mediei este acela că nu este afectată de valorile
extreme.
 Deşi în ultima vreme este din ce în ce mai folosită în prelucrările
statistice, totuşi este mai puţin utilizată decât media.
 CUANTILELE

 
 Plecând de la mediană, se poate defini valoarea care este mediana
valorilor de la stânga medianei; această valoare reprezintă 25%
(1/4) din distribuţie şi se numeşte cuartilă. In orice distribuţie există
3 cuartile: prima relativă la 25% din valori, a doua care este de fapt
mediana şi reprezintă 50% din valori, a treia care corespunde la 75%
din valori.

 In acelaşi mod se pot defini decilele ca valoarea sub care sunt situate
10% din observaţii.
 Dispersia sau împrăştierea

 
 Când datele sunt foarte diferite, media nu caracterizeaz ă bine
distribuţia, pentru că două seturi de date pot produce aceeaşi medie
dar pot fi foarte diferite în ceea ce priveşte variabilitatea.
 Trebuie construite nişte măsurători care să arate cât de mult diferă
observaţiile de o valoare de referinţă (de obicei media sau mediana).
 Varianţa
 Deviaţia standard
 Coeficientul de variaţie
Luând în considerare deviaţiile faţă de medie,
deviaţiile individuale arată dacă observaţiile sunt
similare sau nu.
 varianţă: media deviaţiilor la pătrat şi se notează cu σ2 pentru populaţie (N observaţii) şi
cu s2 pentru eşantioane (n observaţii).
   1 n
  
2 1 N
 ( Xi   ) sau s 
2
2
 n 1
( Xi  X ) 2
  
N 1
 In practică, varianţa se calculează prin împărţirea la (n-1) în loc de n.
  
 Dacă va este reprezentată într-o distribuţie de frecvenţă, cele 2 formule de mai sus
devin:
1 N 1 n
     fi ( Xi   ) 
2 2
 s 
2
fi ( Xi  X ) 2
N 1 n 1
 sau
  
 deviaţie standard , rădăcina pătrată a varianţei
n
şi are formula:
1 N 1
    
N 1
 fi ( Xi   ) 2 s
n 1
 fi ( Xi  X ) 2
 sau
  
 coeficientul de variaţie, obţinut prin împărţirea deviaţiei standard la medie:
 s
  
 X
 V= (pentru populaie) sau v= (pentru eantion)
  
 Calculîndu-se media şi varianţa, se poate şti dacă media este sau nu relevantă.
 Observaţii la dispersii

 DS se măsoară cu aceeaşi unitate de măsură ca şi

variabila studiată
 CV cât la sută din medie este abaterea standard
 CV poate compara dispersia mai multor va. cantit.
 CV<10% dispersie mica, omogenitate mare
 CV 10-20% disp. medie, omogenitate acceptabila
 CV>20% disp. mare, lot neomogen
 Exemple1

 utilizând datele din exemplul 1:

 6 7 6 8 5
 xi 7 6 9 10 6
  
 µ=7, deviaţiile şi pătratul deviaţiilor sunt:
  
 -1 0 -1 1 -2
 0 -1 2 3 -1 deviaţiile
  
 şi
 1 0 1 1 4
 0 1 4 9 1 pătratul deviaţiilor
  
 cu un total de 22, deci:
  
 σ2=22/10=2.2 σ= =1.48
   2.2
 V=1.48/7=0.21 21% faţă de medie
 Exemple2
Clasa Valoarea Frecven Media Deviai Ptratul Frecv. x
central a a fa deviaie ptratul
absolut de i deviaie
19.2- 19.3 1 20.08 medie
-0.78 0.6084 i
0.6084
19.4
19.5- 19.6 2 20.08 -0.48 0.2304 0.4608
19.7
19.8- 19.9 8 20.08 -0.18 0.0324 0.2592
20.0
20.1- 20.2 4 20.08 0.12 0.0144 0.0576
20.3
20.4- 20.5 3 20.08 0.42 0.1764 0.5292
20.6
20.7- 20.8 2 20.08 0.72 0.5184 1.0368
20.9
   20       2.9520

deci:
 s2= 2.9520/19=0.1554
s= 0..1554 = 0.3924
v=0.3924/20.08=0.0196 sau ≈ 2%
 
 Distribuţiile principale:

 Teoria probabilităţilor stă la baza metodelor

statistice de inferenţă
 Inferenţa statistică=generalizarea rezultatelor din
eşantion la întreaga populaţie
 Distribuţia normală-gaussiană
 Distribuţia X
 Distribuţia t-Student
 Distribuţia normală-gaussiană

 Loc central în inferenţa

biostatistică
 Cea mai importantă şi utilizată
în statistică
 Multe distribuţii iau forma
clopotului Gauss
 Este o distribuţie de probabilităţi
cu ecuaţia
 f (X) = N(x; μx;σ2x) =
 unde: μx şi σx sunt valorile
aşteptate ale mediei şi abaterii
standard pentru va X.
X este o va continuă cu
valori între -X
 Caracteristicile distribuţiei
 1.   Distribuţia este unimodală, cu o formă de
clopot, şi simetrică după μx.
 2.   Principalii parametri ai distribuţiei normale sunt:
media (μx) şi abaterea standard (σx). Schimbând
valoarea lui μx , se deplasează întreaga distribuţie de-
a lungul axei Ox. Modificând valoarea lui σx, se
modifică gradul de împrăştiere al distribuţiei. Cu cât
σx este mai mic, cu atât curba se strânge mai mult în
jurul mediei. σx furnizează mai multe informaţii decât
μx.
 3.   Curba este definită între - şi +.
 4. Curba are două puncte de inflexiune,
corespunzând valorilor:
x= μ2 σ  
 Dacă o va are o distribuţie normală, probabilitatea ca x să aibă
o valoare în intervalul (a,b) este: 
b
 prob (aX=xb) = 
a
f ( x ) dx=
 unde f(x) este funcţia definită pentru distribuţia normală. 
 Din fericire, se poate calcula aceast ă probabilitate destul de
simplu. Pentru acest scop, se define şte distribuţia normală
standard, care are media 0 şi abaterea standard 1:
 
 f(Z) = 1 21 z 2 = N(Z;0;1)
e
2
 Se poate obţine în orice situaţie distribuţia normală standard,
utilizând următoarea transformare:
 
 Z= ( X   )

 Pentru distribuţia normală standard există tabele de calcul al
integralei de mai sus. Dacă se obţine valoarea lui Z, se poate
calcula apoi valoarea lui X.
 Exemplu
 Presupunând că media şi abaterea standard pentru o distribuţie normală
sunt μ şi σ, să se calculeze valorile astfel încât prob (x1Xx2)=0.95
 Deci, trebuie să găsim valorile lui x1 şi x2 cunoscând probabilitatea.
Deoarece distribuţia normală standard este simetrică faţă de 0, se vor
lua în considerare doar valorile pozitive; se va împărţi deci probabilitatea
la 2 (0.95/2=0.475). Din tabele se va găsi valoarea cea mai apropiată
sau egală cu 0.475. Această valoare este 1.96 şi va constitui valoarea
din dreapta a intervalului:
 0Z1.96
 Prin simetrie, celălalt capăt al intervalului va avea valoarea -1.96.
 Deci:
 prob (-1.96Z1.96)=0.95
 Se poate obţine uşor valoarea lui X:
 x1= μ -1.96 σ
 x2= μ +1.96 σ
 Distribuţia X

 Presupunem că X1,X2,......,Xn sunt n variabile aleatoare normale

şi independente., cu aceeaşi medie μ şi aceeaşi varianţă σ 2.
Valorile standard corespunzătoare sunt U1,U2,......,Un. Se poate
defini acum o nouă variabilă:
 
 Yn=ΣYi= Σ Ui2 i=1,2,.....,n

 Această variabilă se numeşte x2 şi are n grade de libertate,

unde n este numărul de variabile independente din formula de
mai sus.
 Cu cât n este mai mare, distribuţia x2 tinde să se apropie de
distribuţia normală.
 Distribuţia t-Student
 Este o altă distribuţie importantă care derivă din distribuţia normală
şi se defineşte ca raportul între o variabilă standard normală şi
rădăcina pătrată a unei valori independente X2 împărţită la numărul
de grade de libertate.

 Fiind dată o variabilă normală X cu gradele de libertate N(μ, σ) şi

variabila X2n, independente între ele, se poate defini variabila t-
Student astfel:
 
( X  ) / 
 t=
  2 / n
 şi cu funcţia de densitate asociată.

 Variabila t ia valori între - şi +.

 Distribuţia t este simetrică faţă de 0 şi este mai împrăştiată decât
distribuţia N(0,1).
 Totuşi, cu cât numărul de grade de libertate este mai mare cu atât
distribuţia t tinde către distribuţia N(0,1). Deci pentru n cât mai
mare, se pot utiliza tabelele pentru distribuţia normală standard.
 Testele de comparaţie
 Demersul necesar construirii unui criteriu de semnifica ţie porneşte de la
stabilirea ipotezei nule, H0, care postulează faptul că nu există nici o
diferenţă semnificativă între indicatorii obţinuţi din eşantion şi cei ai
populaţiei. Aceşti indicatori sunt de regulă media (sau proporţia), abaterea
standard şi efectivul.
 Pentru verificarea ipotezei statistice se utilizeaz ă diferite teste de semnificaţie
statistică, constând din calcularea unei statistici (t , u, z, etc). şi din stabilirea
de reguli precise de acceptare sau de respingere a ipotezei nule, H 0, cu o
anumită probabilitate.
 Pentru un anumit test statistic, valoarea probabilit ăţii sub care se respinge
ipoteza nulă se numeşte prag de semnificaţie şi este ales de cercetător. La
testarea semnificaţiei se pot comite două tipuri de erori:
– eroarea de speţa I-a sau α, adică decizia de a respinge ipoteza nulă când aceasta
este adevărată
– eroarea de speţa a II-a sau β, adică decizia de a aceepta în mod eronat ipoteza
nulă când aceasta este falsă

 S-a demonstrat că probabilitatea de a comite o eroare de speţa II-a descreşte

odată cu creşterea mărimii eşantionului.
 Acceptarea ipotezei nule presupune că diferenţa testată este
nesemnificativă, iar respingerea ei că diferenţa este semnificativă.
 Testul t-student
 Se utilizează pentru compararea mediilor a două eşantioane
independente. Cu alte cuvinte, se doreşte să se aprecieze
dacă diferenţa între mediile obţinute din două eşantioane este
semnificativă statistic sau se datorează întâmplării.

 Pentru folosirea testului Student se impune o restricţie privind

varianţa celor două eşantioane, cerându-se ca diferenţa dintre
ele să nu depăşească un anumit raport. In acest scop se
aplică testul F, prin care raportul dintre valoarea cea mai
mare şi cea mai mică de la cele două variante se compară cu
o valoare F, dependentă de mărimea riscului asumat şi de
gradele de libertate din fiecare eşantion.

 În cazul eşantioanelor cu cel puţin 50 de observaţii,

compararea valorilor calculate se face cu un parametru
tabelar u.
 Testul t-student
Condiţii: mediile cunoscute, dispersiile cunoscute. Ipoteza x1  x2 nulă:
. Pentru luarea deciziei trebuie testat
| x1  xă2| inegalitatea:
 u
  s1 2
s2 2


  n1  1 n 2  1

unde: x şi x - mediile în primul şi respectiv al doilea eşantion

s12 şi s22 - varianţele în primul şi respectiv al doilea eşantion
n1 şi n2 - mărimea celor două eşantioane (număr de
observaţii)
u - valoarea tabelară, pentru distribuţia normală, corespunzătoare
unui risc α
 
Dacă inegalitatea este adevărată, diferenţa între medii este
semnificativă.
 
 Exemplu
Se testează diferenţa constatată între greutatea la naştere pe două
eşantioane de 101 copii, unul de băieţi şi unul de fete (3000g şi
respectiv 2950g, o varianţă de 10000 g2). Aplicând formula de
mai sus, se obţine:
 
|3000  2950|
   3536
.
10000 10000

100 100
Se constată că valoarea calculată (3.536) este mai mare decât
valoarea teoretică din tabel uα=0.05=1.96, deci se poate afirma că
diferenţa este semnificativă statistic. Rezultă că, pentru o
probabilitate de 95% (în 95 de cazuri din 100), băieţii sunt mai
grei la naştere decât fetele, nu numai în cazul celor două
eşantioane ci în general în populaţia din care provin loturile.
 Testul X 2

 Acest test se utilizează pentru compararea

caracteristicilor calitative. Se poate astfel
determina dacă două caracteristici sunt
realmente asociate într-o populaţie sau
dacă relaţia observată este doar rolul
hazardului.
 Acest test se aplică în două situaţii diferite:
pentru tabele de contingenţa de tip 2x2 şi
pentru tabele de contingenţă cu mai mult de
două rânduri sau două coloane.
 1. Compararea unor repartiţii observate şi
încadrate în tabele 2x2
 Forma generală a unui tabel de contingenţă 2x2 este:

Atribut 2

Atribut I Varianta I I1 Varianta I I2 Total

Varianta I1 a b a+b

Varianta I2 c d c+d

Total a+c b+d n

 
 În acest caz, valoarea lui X2 poate fi calculată cu formula:
  n ( ad  bc) 2
 X2 =
( a  b )( c  d )( a  c)(b  d )
 Dacă valoarea calculată a lui X2 > X2α,v (tabelată, unde α de obicei este 0.05, iar v
reprezintă numărul de grade de libertate şi în acest caz v=1), atunci diferenţa
este semnificativă, respingându-se ipoteza nulă. Ipoteza nulă compară varianta I1
cu varianta I2 în ceea ce priveşte rezultatele obţinute, măsurate prin atributul 2.
 Exemplu
 Se doreşte să se demonstreze că obezitatea este un factor de risc în apariţia
diabetului. S-au obţinut următoarele rezultate:
Diabet

Obezitate Prezent Absent Total

Prezent 40 30 70
Absent 20 10 30
Total 60 40 100

 Aplicând formula de mai sus, rezultă valoarea calculată a lui X2:

 
X2 = 100( 40x10  30x 20) = 0.79
2


  70x 30x 60x 40

 X2α=0.05,v
=0.05,v=1=3.841
 
 Deci pentru că 0.79<3.841, rezultă că apariţia diabetului nu este influenţată
de obezitate, cu o probabilitate de 95%.
2. Compararea unor repartii observate şi încadrate în tabele
rxc
 Principiul de testare constă în compararea frecvenţelor observate de apariţie
(oi) cu frecvenţele calculate (ci), în conformitate cu aplicarea ipotezei nule
adică a lipsei oricărei deosebiri. Formula de calcul în acest caz este:
 
( oi  ci ) 2
 x2
c =  ci   2 , 
 
 unde: oi - frecvenţa observată de apariţie
 ci - frecvenţa calculată
 x2α,v - valoarea teoretică, tabelată, pentru un risc α şi v grade de libertate,
calculate după formula: v = (nr.rânduri-1)x(nr.coloane-1)

 Dacă inegalitatea este adevărată, diferenţa este semnificativă.

 Aplicarea testului x2 cere îndeplinirea următoarelor condiţii:
 a. Eşantionul să fie construit aleator.
 b. Observaţiile să fie independente.
 c.   Eşantionul să fie mai mare de 50 de observa ţii şi să cuprindă mai mult de 5
observaţii în fiecare clasă a tabelului de contingenţă.
 d. Valoarea calculată se obţine utilizându-se valori absolute, nu procente.
 Exemplu
 S-au administrat trei tratamente diferite la trei loturi de bolnavi. S-au înregistrat
valorile din tabelul de mai jos. Rezultatul celor trei tratamente diferă
semnificativ?
Starea bolnavului

Tratament Vindecaţi Amelioraţi Staţionari Total

Trat A oi 20 20 10 50
ci (80/200)x50=20 (90/200)x50=22.5 (30/200)x50=7.5

Trat B oi 30 25 5 60
ci (80/200)x60=24 (90/200)x60=27 (30/200)x60=9

Trat C oi 30 45 15 90
ci (80/200)x90=36 (90/200)x90=40.5 (30/200)x90=13.5

Total 80 90 30 200

 x 2c = (20-20)2/20+(30-24)2/24+(30-36)2/36+(20-22.5)2/22.5+(25-27)2/27+(45-
40.5)2/40.5+(10-7.5)2/7.5+(5-9)2/9+(15-13.5)2/13.5 = 6.20
  
 x2c = 6.20 < x2t = 9.488 pentru α=0.05 (probabilitate de 95%) şi v=(3-1)x(3-1)=4.
Concluzia este că diferenţa între cele trei tratamente este nesemnificativ ă în
ceea ce priveşte rezultatul obţinut.