AFECȚIUNILE APARATULUI EXCRETOR

Introducere
S i s t e m u l e x
produșii inutili și toxici, asigurându-se
astfel menținerea constantă a
compoziției mediului intern -
homeostazia. Sistemul excretor
îndeplinește o dublă funcție:
a ) reglează mediul intern prin me
unei aceleiași cantități de săruri și de
apă, cea mai mare parte din prisos fiind
eliminată prin rinichi;
b) elimină substanțele inerte și substanțele toxice, rezultate din metabolismul substanțelor
proteice. Principala cale de excreție este calea renală.

Sistemul excretor este alcătuit din doi rinichi şi căi urinare intrarenale (calice
mici, calice mari, pelvis renal) şi extrarenale: uretere, vezica urinară, uretra.

1
 I. Calea renală de excreție

Rinichiul este organul principal de eliminare a substanțelor toxice

endogene sau exogene din organism. Principala cale de eliminare a substanțelor toxice
din organism o constituie aparatul uro-excretor
(aparatul urinar).
Rinichiul îndeplinește următoarele funcții în
organism:
funcția de excreție sau depurare a
organismului de substanțe nefolositoare
endogene și exogene:
substanțe neazotate (pigmenți biliari, resturi
lipidice, resturi glucidice, fosfați, bicarbonați etc.);
substanțe azotate rezultate din metabolismul
intermediar (uree, acid uric, creatinină).
menține echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumulează în organism sunt eliminați în
special prin intermediul rinichiului. Când în organism se acumulează baze, acestea sunt
tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestin etc. Prin rinichi se
elimină și cetoacizii și amoniacul pentru a împiedica devierea echilibrului acido-bazic;
menține echilibrul hidroelectrolitic. Acest echilibru se menține în mare parte constant
datorită eliminării apei și electroliților prin rinichi. La menținerea echilibrului hidroelectrolitic
participă și alte organe (hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.) care acționează prin
intermediul rinichiului. Rinichii mențin constantă compoziția mediului intern, prin funcțiile lor
de îndepărtare a produșilor toxici și de menținere a echilibrului apei și electroliților;
funcția endocrină. Rinichiul secretă mai multe substanțe cu proprietăți de hormoni:
renina, prostaglandine, kinine biogene, eritropoietina etc.
II. CĂILE URINARE:
calice mici și mari;
pelvis renal;

2
 uretere - ureterele sunt tuburi musculare netede care încep în pelvisul fiecărui rinichi și se
termină în vezica urinară;
vezica urinară - vezica urinară este o cavitate cu pereți alcătuiți din musculatura netedă
în care se depozitează urina. Ea este situată în partea inferioară a cavității abdominale și este
formată dintr-o parte mai mare a vezicii (corp) și o prelungire sub forma de pâlnie înspre uretră
(col, trigon);
uretra - uretra este canalul de evacuare a urinei în mediul extern.

III. NOȚIUNI DE PATOLOGIE ALE SISTEMUL EXCRETOR

Cistita: infecţia vezicii urinare; se manifestă prin tulburări de micţiune (creşterea

numărului de micţiuni, dificultate la urinare, prezenţa puroiului în urină), durere.
Nefrita: inflamarea ţesutului interstiţial provocată de infecţii sau malformaţii a căilor
urinare.

Simptome: reducerea cantităţii de urină, dureri de cap, vărsături, dureri care

iradiază în zona lombară, hipertensiune, edeme la nivelul pleoapelor şi a membrelor
inferioare, oboseală.

Glomerulonefrita: inflamarea glomerulilor renali asociată infecţiilor bacteriene (cu

streptococi, stafilococi, pneumococi). Se manifestă prin hipertensiune arterială, edeme, urină
închisă la culoare, scăderea cantităţii de urină eliminată/24 ore.
Pielita: inflamaţia bazinetului, de cele mai multe ori cauzată de infecţiile bacteriene.
Debutează cu durere în regiunea lombară, febră, greaţă.
Pielonefrita: inflamaţia bazinetului şi a interstiţiului renal pe fondul unei infecţii
microbiene.
Tuberculoza renală: are ca agent patogen bacilul Koch care determină apariţia
leziunilor tuberculoase corticale, dar şi medulare; infecţia tuberculoasă la nivel renal este, de
obicei, secundară tuberculozei pulmonare.

3
 Infarctul renal: urgenţă urologică determinată de obstrucţia vaselor renale(datorată unui
embol sau trombus); în lipsa vascularizării, teritoriile afectate sunt necrozate.
Litiaza renală: afecţiune cauzată de prezenţa calculilor renali („pietrelor la rinichi”);
calculii urinari rezultă în urma precipitării constituenţilor urinari catabolici (acidul oxalic, acidul
uric, acizii aminaţi etc). Manifestări cauzate de obstrucţia căii urinare: colica renală (durere
puternică în regiunea lombară care poate iradia în funcţie de localizarea/traiectul calculului),
spasmul muscular, transpiraţia, starea de greaţă, vomă, hematuria.

IV. DISFUNCŢII ALE SISTEMUL EXCRETOR:

Disuria: dificultate la urinare cauzată de infecţiile, obstrucţiile colului vezical, ale uretrei.
Hematuria: prezenţa sângelui în urină; poate fi cauzată de traumatismele sau tumorile
aparatului urinar.
Bacteriuria: eliminarea bacteriilor prin urină, în absenţa puroiului.
Piuria: prezenţa puroiului în urină, indiciu al unei infecţii urinare.
Oliguria: eliminarea unui volum scăzut de urină, sub 500ml/24 ore.
Poliuria: creşterea diurezei, eliminarea unui volum mare de urină(peste 2l/24 ore).
Uremia (sindromul uremic): acumularea în sânge a produşilor metabolici toxici(uree,
acid uric etc.) datorită alterării funcţiei renale.
Incontinenţa urinară: pierderi involuntare de urină; cauze: neurologice(lezarea nervului
ruşinos intern), endocrine (hipotiroidia), afecţiuni ale vezicii urinare etc.
Enurezisul nocturn: pierderi involuntare, nocturne de urină, la copilul cu vârsta de
peste 5 ani; poate apărea în afecţiunile neuro-endocrine, afecţiuni urologice etc.
Anuria: scăderea cantităţii de urină eliminată sub 100ml/24 ore; absenţa urinii din
vezica urinară este datorată suprimării funcţiei renale.
Insuficienţă renală: diminuarea sau suprimarea capacităţii funcţionale a rinichiului.

Cauzele formei acute: hemoragii, intoxicaţii, deshidratare severă, comă

diabetică, infecţii cu etiologii diferite, traumatisme renale. Insuficienţa renală cronică este
consecinţa unor afecţiuni care determină alterarea ireversibilă a ţesutului renal.
Pacienţii cu insuficienţă renală necesită efectuarea hemodializei sau în cazuri mai grave,
transplantul renal.

4
 V. SIMPTOME CARE SUGEREAZĂ PREZENȚA UNEI AFECȚIUNI RENALE

Stilul de viață dezorganizat, pe care mulți dintre noi îl au, poate duce la apariția
hipertensiunii arteriale, a diabetului zaharat sau a osteoporozei. În ultima perioadă, afecțiunile
renale au o incidență tot mai mare în rândul populației. Semnalele pe care le transmit organele
afectate pot fi trecute cu vederea și, astfel, afecțiunea rămâne nedescoperită mult timp. Cauzele
apariției bolii renale pot include afecțiuni rare – bolile genetice sau administrarea unor
medicamente nefrotoxice. Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, hipertensiune arterială sau
istoric în familie de boli renale prezintă un risc crescut de a dezvolta o afecțiune renală. Alte boli
renale frecvent întâlnite sunt: infecțiile, litiaza renală, chisturi renale, tumorile.
Mirosul
În mod normal, urina poate avea un ușor miros, din cauza acizilor volatili. În unele
cazuri, apariția unui miros neplăcut de amoniac provine de la o infecție urinară. De asemenea, în
diabetul zaharat, ca urmare a prezenței corpilor cetonici, urina are un miros de mere putrede.
Modificarea culorii urinei
Urina normală este clară și de culoare galben deschis. Modificarea culorii în maro poate
indica prezența bilirubinei în urină, prin prezența unor afecțiuni hepato-biliare. Urina verde poate
apărea în urma folosirii unor medicamente (de exemplu, albastru de metilen) sau în cazul
infecției cu Pseudomonas.
Tulburările de micțiune
Acestea presupun:
- Creșterea frecvenței urinărilor;
- Senzația de usturime la urinare;
- Durerea în timpul urinării;
- Retenția și incontinența urinară;
- Nevoia imperioasă de a urina;
- Edemul renal.
În cazul unei funcții alterate a rinichilor, excesul de lichide din organism nu mai poate fi
eliminat cu ușurință, determinând apariția edemului renal. Edemul poate fi localizat la nivelul
pleoapelor, al feței, al membrelor inferioare și este mai accentuat dimineața.

5
 Hematuria
Reprezintă eliminarea urinei ce conține sânge provenit din tractul urinar, situat deasupra
uretrei anterioare. Trebuie diferențiată hematuria de modificarea culorii urinare, din cauza
eliminării unor substanțe care influențează culoarea urinei.
Scurtarea respirației
Afecțiunile renale pot determina apariția respirației sacadate, ca urmare a acumulării de
lichid la nivelul plămânilor. Anemia, o afecțiune secundară bolii renale, apare din cauza
deficitului de eritropoietina – hormon secretat în principal de rinichi, ce poate cauza tulburări
respiratorii.
Afectiunile urinare sunt adesea insotite de durere in zona lombara. Apare frecvent in
litiaza renala, pielonefrita acuta etc.
Modificările tegumentului
Pacienții care suferă de boli renale, cum ar fi insuficiența renală, prezintă o colorație brun
închis a tegumentului, cu aspect patat. Utilizarea de creme și loțiuni de corp este ineficientă în
cazul acestor modificări ale pielii de cauza renală.

ALTE CĂI DE EXCREȚIE, DECÂT CALEA RENALĂ

La nivelul plămânului se realizează eliminarea CO2 și a unor substanțe volatile, cum ar fi

unii corpi cetonici (acetona) etc.
Substanțele de dezasimilație azotoase pot fi eliminate prin branhii la pești (celulele
acidofile) și prin glandele sudoripare la mamifere.
Ficatul, prin intermediul bilei, elimină produșii toxici exogeni sau endogeni, corpi acizi
sau bazici, colesterolul, produșii de degradare a hemoglobinei, așa cum este bilirubina.
Cantități apreciabile de apă sunt eliminate prin plămâni și prin tegument. În ultimul caz
apa se elimină sub formă de sudoare și sub formă de vapori.
O anumită cantitate de colesterol, de fosfați, de calciu, de magneziu și de fier se elimină
prin mucoasa intestinală în lumenul intestinal.