MODULUL 25 NURSING ÎN GASTROENTEROLOGIE

PREGATIREA, ASISTAREA, EFECTUAREA EXPLORARILOR SPECIFICE ALE BOLNAVILOR CU AFECTIUNI ALE

APARATULUI DIGESTIV

I. Sondaje si spalaturi:
1. tubajul si spalatura gastrica
2. tubajul si spalatura duodenala
3. clismele

II. Punctia abdominala ( paracenteza sau punctia peritoneala).

III. Explorari paraclinice:

1. examinarea radiologica a tubului digestiv
a) radioscopia ” pe gol” a abdomenului
b) radiografia stomacului si intestinului
2. colecistografia;
3. colecistocolangiografia
4. endoscopia tubului digestiv
a) esofagoscopia
b) gastroduodenoscopia
c) rectoscopia si rectosigmoidoscopia
d) colonoscopia
I. 1. SONDAJUL SI SPALATURA GASTRICA
Sondajul gastric – vezi tubajul gastric (L.P. 7)
Spalatura gastrica
 sonda va fi prevazuta cu o palnie de sticla
- sonda Faucher – palnia se adapteaza direct la sonda
- tub Leube – palnia fixata pe tubul de cauciuc care prelungeste sonda prin racordul de sticla
 palnia se aduce pana la nivelul toracelui bolnavului si se umple cu apa la temp de 25-26 °C
 apoi se ridica palnia pana deasupra capului bolnavului a.i. lichidul sa patrunda prin sonda in stomac
 inainte ca palnia sa se goleasca complet, este lasata in jos cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului , dar in pozitie
verticala
 dupa ce palnia se umplut se goleste continutul ei prin rasturnare in ligheanul/galeata pregatita langa bolnav
 procedeul deumplere si golire se repeta de 5-6 ori pana ce lichidul devine complet curat, limpede, lipsit de resturi
alimentare sau substante straine

I. 2. SONDAJUL SI SPALATURA DUODENALA

Sondajul duodenal – vezi tubajul duodenal (L.P. 7)
Spalatura duodenala
 se executa dupa aceiasi tehnica ca si tubajul (sondajul) duodenal utilizand solutii izotonice de clorura de sodiu sau
ape minerale, dupa indicatia medicului.

I. 3. CLISME
Definitie: Clisma este o forma speciala a tubajului,prin care se introduce diferite lichide in intestinul gros(prin anus,in rect
si colon).
Scop
1. evacuator
 evacuarea continutului intestinului gros
 pregatirea pacientului pentru examinare(rectoscopie,irigoscop
 interventii chirurgicale asupra rectului
2. terapeutic
  introducere de medicamente
 alimentarea sau hidratarea pacientului

Clasificare dupa efect

 clisme evacuatoare care pot fi :simple,inalte,prin sifonaj,uleioase,
purgative
 clisme terapeutice – medicamentoase cu efect local,anestezice
 clisme alimentare – hidratante
 clisme baritate – cu scop explorator

Pregatiri
1. materiale
 de protectie – paravan,musama,aleza,invelitoare
 sterile – canula rectala
- casoleta cu comprese
- para de cauciuc pentru copii
 nesterile – stativ pentru irigator
- irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime si 10 mm
diametru
- tavita renala,bazinet
- apa calda la 35-37 grade C (500-1000 ml pentru adulti,250 ml pentru adolescenti,150 ml pentru
copil,50-60 ml pentru sugari)
- sare(1 lingurita la un litru de apa)
- ulei(4 linguri la un litru de apa)sau
-glicerina(40g la500ml)
- sapun(1 lingurita rasa la 1 litru)
 medicamente – solutii medicamentoase in cantitatea sau concentratia ceruta de medic
- substanta lubrifianta(vaselina)
2. pacient
 psihic - se anunta si i se explica tehnica
- se respecta pudoarea
 fizic - se izoleaza patul cu paravanul si se protejeaza cu musamaua si
aleza
- se aseaza pacientul in functie de starea generala in pozitie :
- decubit dorsal, cu membrele inferioare usor flectate
- decubit lateral stang cu membrul inferior strans si
dreptul flectat
- genupectoral
- se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste pacientul cu
Invelitoarea

CLISME EVACUATOARE
Executia
 clisma evacuatoare simpla :
- se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
- se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
- se umple irigatorul
- se evacueaza aerul si prima coloana de apa
- se fixeaza irigatorul pe stativ
- asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
- indeparteaza fesele pacientului cu mana stanga
- introduce canula prin anus in rect (cu mana dreapta) perpendicular
subadiacenta, cu varful indreptat inainte in directia vezicii urinare.
- dupa ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridica extremitatea
 externa si se indreapta varful in axa ampulei rectale.
- se introduce 10 – 12 cm
- se deschide robinetul sau pensa si se regleaza viteza de scurgere a
apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm de suprafata
patului pacientului.
- pacientul este rugat sa respire adanc, sa-si relaxeze musculatura abdominala, sa retina solutia 10
– 15 min
- se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de scurgere.
- se indeparteaza canula si se aseaza un tavita renala
- pacientul este adus in pozitie de decubit lateral drept, apoi de cubit dorsal pentru a usura
patrunderea apei la o adancime mai mare.
- se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
 clisma inalta :
- se practica pentru indepartarea mucozitatilor, puroiului exudatelor sau toxinelor microbiene de
pe suprafata mucoaselor
- in parezele intestinale, ocluzia intestinala
- se foloseste o canula retala (sonda) de 35-40 cm lungime si 1,5 cm
diametru, din cauciuc semirigid si prevazut cu orificii largi
- se adapteaza la tubul irigatorului o palnie de 1,5 l (in loc de
rezervor)
- se umple palnia cu apa calda la 35ْ C si se deschide robnetul sau
lasand sa iasa aierul
- se lubrifiaza canula si se introduce pana in colonul sigmoid
- se ridica pana la inaltime de 1 m si se da drumul apei
- inainte ca acesta sa se goleasca, se coboara sub nivelul colonului, apa se va reintoarce in palnie
- se goleste palnia intr-un recipient
- se repeta operatia de 5 – 6 ori pana ce prin tub se evacueaza apa curata
 clisma uleioasa :
- se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, masline), incalzite
la 38 grade C in baia de apa
- introducerea in rect se face cu ajutorul unui irigator la care
rezervorul este inlouit cu o palnie sau cu ajutorul unei seringi
- se introduce la presiune joasa
- aproximativ 200 ml de ulei se introduc in 10 – 15 min
- se mentine in rect 6 – 12 ore (este bine sa se execute seara iar pacientul va elimina dimineata un
scaun moale nedureros)
- se indica in constipatii cronice, fecalom
 clisma purgativa :
- evacueaza colonul prin actiunea purgativa ( nu mecanica)
- se utilizeaza solutia concentrata de sulfat de magneziu (250 ml apa cu 2 linguri Mg SO4), care
prin mecanism osmotic produce o transsudatie de lichid prin peretii intestinali in lumen, formand un scaun lichid
ambundent
- se mai poate folosi bila de bou ( un varf de cutit de bila pulbere la 250 ml apa) care are actiune
stimultanta asupra peristaltismului intestinal

CLISMA TERAPEUTICA
1. clisma terapeutica
 se foloseste cand se doreste o actiune locala asupra mucoasei, cand calea orala nu este practicabila sau
cand se doreste ocolirea caii portale
 se pot administra medicamente ca : digitala, clorura de calciu, tinctura de opiu, chinina care se absorb prin
mucoasa rectala sau cele cu efect local ( solutii izotonice) in microclisme picatura cu picatura ( la o ora, 1
½ h dupa clizma evacuatoare) cu un ritm de 60 picaturi pe min
2. microclisme
 substanta medicamentoasa se dizolva in 10 – 15 ml apa, ser fiziologic sau solutie izotona de glucoza si se
introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la canula rectala
3. clisma picatura cu picatura
 se pot introduce in organism 1-2 l solutie medicamentoasa in 24 h
 pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor folosi rezervoare termostat sau se inveleste
irigatorul intr-un material moale vata, perna electrica
 se foloseste in scop anestezic ( cand narcoza prin inhalatie este contraindicata) eterul putand fi administrat
sub forma unei clisme picatura cu picatura
 pentru efectul local se utilizeaza clismele cu bicarbonate de Na, infuzie de musetel, cortizon, vitamina A,
decoct de usturoi

INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE

Tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de 30 -35 cm lungime si 8-12 mm diametru, cu marginile extremitatilor
rotunjite

Scop :
 eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism abdominal (imposibilitatea de a elimina gazele in mod
spontan)
Pregatiri :
 materiale – de protectie (musama, aleza, invelitoare, paravan)
- sterile (tub de gaze, comprese, substanta lubrifianta)
 pacient - psihic : se anunta si se explica tehnica
- fizic  : se izoleaza patul cu paravan, se protejeaza cu musamaua si aleza, se dezbraca pacientul
si se aseaza in pozitie ginecologica
Executie :
 asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 unge tubul cu vaselina boricata
 departeaza fesele pacientului cu mana stanga, iar cu dreapta introduce tubul de gaze prin anus in rect si de
aici in colon, prin miscari de ’’rasucire si inaintare ’’ pana la 15-20 cm
 acopera pacientul cu invelitoare
 mentine tubul maximum 2 h
 se indeparteaza dupa degajare
 la nevoie se repune dupa 1-2 h (dupa ce se restabileste circulatia la nivelul mucoasei)
Ingrijirea ulterioara a pacientului :
 se efectueaza toaleta regiunii anale
 Se aseaza pacientul comod, se inveleste
 Se aeriseste salonul
Reorganizare :
 Instrumentele folosite se curata, se dezinfecteaza, se pregatesc pentru sterilizare
 Aparatele prevazute cu un cerc albastru (care sunt de ultima generatie) se pot curata si dezinfecta sub
imersie totala in masini de spalat speciale
 Interiorul fibrogastroscopului se spala cu o perie care trebuie intrudusa in toate canalele, astfel in cat
canalele trebuie sa fie irigate cu produs dezinfectant
 Se periaza extremitatile endoscopului
 Se sterge aparatul cu solutie de glutaraldehida sau CIDEX (atentie este toxica)  ; apoi se sterge cu alcool
de 90˚ (care se evapora repede si indeparteaza dezinfectantul)
 Se usuca bine (pentru a preveni o eventuala infestatie micotica)
 Fibrogastroscopul si pensele bioptice se ung cu silicon, pentru a le proteja
 Se stocheaza material curat intr-un dulap care trebuie dezinfectat zilnic
 Fibrogastroscopul trebuie pus intr-un camp steril, iar dimineata, se dezinfecteaza din nou
Incidente si accidente :
  dureri de deglutitie,
 subfebrilitati,
 dureri si tumefactia amigdalitelor ,
 hemoragia
 SIDA

II. PUNCTIA ABDOMINALA ( PARACENTEZA SAU PUNCTIA PERITONEALA).

Paracenteza abdominala = traversarea peretelui abdominal si patrunderea in cavitatea peritoneala, cu ajutorul

unui trocar.
SCOP : - explorator – pentru precizarea diagnosticului;
- terapeutic – ca metoda de tratament in ascitele masive (pentru evacuarea lichidului abundent care
provoaca tulburari respiratorii si circulatorii prin presiunea exercitata asupra diafragmului, asupra venei cave inferioare,
provocand edeme).
Materiale necesare:
 Masa acoperita cu camp steril;
 Un trocar gros, cu diametrul de 3-4 mm, cu mandren ascutit si mandren bont, de rezerva;
 Novocaina 1% pentru anestezie locala;
 Casoleta cu campuri sterile;
 Musama si traversa;
 Un vas gradat cu o capacitate de 10l pentru colectarea lichidului;
 O tavita renala;
 Densimetru;
 Casoleta cu manusi sterile;
 Trocare de calibru mic, cu diametrul de 1,5- 2mm cu un mandren ascutit si altul bont;
 Seringa de 2-5 ml, sterile si uscata;
 Alcool si tinctura de iod pentru dezinfectie locala;
 Cearceaf impaturit in trei, in lungime(pentru bandajarea abdomenului);
 Casoleta mica cu pansamente sterile;
 Cilindru gradat de 100-200ml;
 Doua eprubete sterile(astupate) , etichetate;
 Un bisturiu, steril;
 Substante necesare pentru reactia Rivalta;
 Ace de siguranta;
 Catetere sterile, pentru evacuarea vezicii, cand bolnavul prezinta tulburari de mictiune.

Etape de executie
1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare
 Se pregatesc materialele si instrumentele necesare efectuarii paracentezei.

2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului.

 Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea efectuarii punctiei abdominale;
 Se controleaza temperature camerei, salii de tratament sau salonului;
 Se izoleaza patul printr-un paravan de restul bolnavilor, in cazul cand punctia se face in salon;
 I se explica bolnavului pozitia exacta pe care trebuie sa o mentina in timpul punctiei;
 In functie de starea lui, se administreaza bolnavului un cardiotonic cu 15-20 min inainte de punctie;
 Se invita bolnavul sa urineze. Bolnavilor care prezinta tulburari de mictiune li se efectueaza sondaj vezical;
 Se asaza musamaua si aleza, pentru protejarea patului sau mesei de examinare;
 Peste aleza se asaza cearceaful impaturit in trei;
 Se dezbraca bolnavul si se asaza in decubit dorsal la marginea patului cu trunchiul usor ridicat sau in decubit lateral
 Se acopera trunchiul cu exceptia locului punctiei;
 Medicul alege locul punctiei, de obicei fosa iliaca stanga – linia Monroe-Richter(locul de intalnire a treimii externe
cu cea mijlocie a liniei spino-ombilicale)
  Se spala locul punctiei;
 Se atentioneaza bolnavul de a nu se misca la senzatia data de intepatura.

3. Participarea asistentei(in timpul punctiei).

 Spalarea pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectare cu alcool;
 Se dezinfecteaza locul punctiei cu alcool si apoi cu tincture de iod, pe o suprafata de10x10 cm;
 Se izoleaza locul punctiei cu camp steril;
 Medicul va fi servit cu : manusile sterile de cauciuc, seringa incarcata cu novocaina pentru executarea anesteziei
locale;
 Regiunea se badijoneaza din nou cu tincture de iod;
 Se serveste medicului : bisturiul cu care va inciza pielea, trocarul cu care va efectua punctia;
 Se recolteaza probele sterile de lichid, o cantitate de 100-200 ml pentru laborator (dup ace medical retrage
mandrenul), examen citologic, determinarea cantitativa de albumina;
 Se aplica tubul de cauciuc in prelungirea canulei si se colecteaza lichidul ascitic in recipientul pregatit pentru
aceasta;
 Se observa starea generala a bolnavului si se masoara pulsul si respiratia;
 Daca apar complicatii, se anunta imediat medicul;
 Partea superioara a abdomenului se bandajeaza cu cearceaful impaturit(pentru ca decomprimarea cavitatii
abdominale sa nu se faca in mod brusc) si se strange progresiv;
 Se supravegheaza viteza de evacuare(nu trebuie sa fie mai mare de 1 litru la 5 minute!).
 La prima paracenteza nu se evacueaza mai mult de 4-5 litri de lichid. Lichidul se evacueaza in timp de 1-2 ore;
 Se schimba pozitia bolnavului, in diferite directii(daca in timpul evacuarii scurgerea lichidului se opreste brusc);
 Se introduce mandrenul neascutit in trocar(cand orificiul acestuia se acopera cu o ansa intestinala sau flacoane de
fibrina);
 Se badijoneaza locul punctiei cu tinctura de iod, dupa ce medicul retrage trocarul;
 Se aplica pe plaga 1-2 agrafe si un pansament steril;
 Pielea din cele doua parti ale orificiului se indoaie sub forma de cute si se aplica transversal un emplastru peste
cutele obtinute;
 Se strange cearsaful imprejurul abdomenului si se fixeaza cu ace de siguranta;
 Se determina densitatea lichidului evacuate, natura lui prin reactia Rivalta;
 Spalare pe maini cu apa curenta si sapun;
 Se noteaza in foaia de observatie a bolnavului data, cantitatea.

4. Efectuarea reactiei Rivalta

 Intr-un pahar conic se amesteca 50 ml apa distilata cu o picatura solutie de acid acetic;
 Cu pipeta se adauga 1-2 picaturi din lichidul extras prin punctie;
- reactie pozitiva = daca picatura se transforma intr-un nor asemanator cu “fumul de tigara”.
Lichidul este exsudat rezultat prin proces inflamator (pleurezie, ascita etc.)
- reactie negative = daca picatura cade in pahar fara sa modifice aspectul, solutia ramanand
clara, lichidul este transsudat (hidrotorax etc.)

5. Ingrijirea bolnavului (dupa punctie)

 Se asaza bolnavul pe carucior, astfel incat locul punctiei sa fie cat mai sus si in aceeasi pozitie se plaseaza in pat;
 Se asigura in camera temperatura optima si liniste pentru bolnav;
 Bandajul imprejurul abdomenului se mentine timp de 5-6 ore;
 Bolnavul va fi supravegheat timp de 24 ore si se anunta imediat medicul la orice suspiciune;
 Agrafele se vor indeparta dupa 48-72 ore;
 Pansamentul plagii se efectueaza in conditii de asepsie perfecta;
 Se serveste bolnavul si se alimenteaza la pat in tot timpul repausului;
 Substantele analeptice se administreaza la indicatia medicului.

6. Pregatirea probelor de lichid pentru laborator

  Lichidul recoltat in tuburi sterile sau pe medii de cultura se aseaza in termostat sau se duce imediat la laborator
impreuna cu inca 100-200ml de lichid ptr diferite determinari cerute de catre medic in buletinul de recoltare(ex.
Citologic, determinarea cant de albumina, etc)
 Recipientele cu lichidul recoltat se eticheteaza cu : continutul, numele bolnavului, salonul si sectia, data recoltarii;
 Se completeaza formularele de recoltare;
 Se transporta imediat la laborator, evitand suprainfectarea produsului.

Punctia peritoneala se mai poate executa:

 In pozitie semisezanda in fotoliu;
 In regiunea subombilicala, la mijlocul liniei puboombilicala.

III. EXPLORARI PARACLINICE

III. 1. EXAMINAREA RADIOLOGICA A TUBULUI DIGESTIV

a) radioscopia ” pe gol” a abdomenului
-examinarea se face fara o pregatire in prealabil, in majoritatera cazurilor este vorba de o urgenta majora;
-este utilizata la bolnavii suspectati de abdomen acut
-poate evidentia corpi straini radioopaci in tubul digestiv sau in organele extradigestive(ex. :calculi biliari sau renali
radioopaci)

b1) radioscopia stomacului si intestinului

Examinarea radiologică a tubului digestiv se efectuează după administrarea unei substanţe de contrast (pe cale orală sau
rectaIă).
Scop: a) explorator - studierea morfologiei şi funcţionalităţii organelor tubului digestiv
b)diagnostic - gastrite cronice, ulcer gastro-duodenal, tumori ale tubului digestiv
Examinarea radiologică este contraindicată la:
- bolnavii caşectici,
-în stare gravă, adinamici,
-care suferă de tromboze,
-ileus în perforaţia tubului digestiv cu hemoragie gastro-intestinală acută,
-în peritonită acută,
- la femeile gravide în prima jumătate a sarcinii
- la femei in timpul si imediat dupa menstruatie.
Materiale necesare: -sulfat de bariu 150 g sau pachet original (sulfat de bariu pro-Roentgen), -cană sau pahar,
- apă,
- lingură de lemn,
- purgativ (ulei de parafină).
1. Pregătirea instrumentelor
1.1. Se pregătesc materialele şi instrumentele necesare.
1.2. Se pregăteşte suspensia de bariu in bucatarie,cu cateva ore inainte de examinare: cele 150 g sulfat de
bariu se amestecă cu o cantitate mica de apă caldă pînă se obţine o pastă omogenă, la care se adaugă apă pînă
la 200-300 g, amestecandu-se cu lingura de lemn.
Pentru examenul gastric se foloseste o suspensie mai subtire: bariu/apa: 1 / 2
Pentru examenul mucoasei gastrice sau esofagului o suspensie mai concentrata: bariu/apa: 3 / 2

2. Pregatirea psihica a bolnavului

2.1. Se anuntă bolnavul cu două zile înainte, explicîndu-i necesitatea tehnicii şi importanţa ei pentru
diagnosticul bolii.
2.2. Se explică bolnavului tehnica de investigaţie.
2.3. Se anunţă bolnavul că în dimineaţa zilei de examinare nu trebuie să mănînce.
2.4. Se atentionează bolnavul că nu trebuie să fumeze, pentru că fumatul măreşte secreţia gastrică.
2.5. Se informează bolnavul privind regimul alimentar pe care trebuie să-I păstreze.
3. Pregatirea fizica a bolnavului
3.1.Se administrează bolnavului, cu 1-2 zile înaintea examinării, un regim alimentar neflatulent şi uşor de digerat,
format din supe, ouă, pîine prăjită, unt, făinoase, produse lactate.
 3.2. Seara - în ajunul examinării - se efectueaza bolnavului o clismă evacuatoare.
3.3. În ziua examenului, dimineaţa, bolnavul este condus la serviciul de radiologie.
4. Participarea la examen.
4.1. Bolnavul dezbracat este condus sub ecran, unde i se oferă cana cu sulfatul de bariu in mana stanga ,
rugandu-l sa o tina la nivelul capului , langa urechea stanga pentru a nu acoperi cu cana organele examinate
4.2. La comanda medicului, bolnavul va înghiţi sulfatul de bariu dizolvat şi amestecat cu o lingură de lemn.
Daca bolnavul prezinta greturi , i se va cere sa respire adanc pana cand greturile dispar.
4.3. După terminarea examinării bolnavul este ajutat să se îmbrace şi este condus la pat.
4.4. Bolnavul·este readus la serviciul de radiologie (conform indicaţiilor medicului), dupa 2, 8, 24 ore, pentru a se
urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinuluI subţire şi a colonului.
4.5. La 2 ore de la începutul examinării, bolnavul poate să mănance.
4.6 Pentru examinarea intestinului subtire bolnavul poate fi rechemat de mai multe ori inca din primele ore.In
acest caz , pe durata examenului nu va primi nimic de mancare sau de baut si nu i se vor administra
medicamente.
4.7 Se va consemna in condica de predare a serviciului ptr schimbul urmator orarul de rechemare al bolnavului.

5. Îngrijirea bolnavului după tehnică.

5.1.Se administrează bolnavului un purgativ (o lingură de ulei de parafină) după terminarea examinării.
5.2. Bolnavul va fi informat că va avea scaunul colorat în alb.
Atentie
La copIii mici gustul bariului se corectează cu cacao sau lămîie şi .se administrează cu lingurita. La sugari, bariul se
prepară cu ceai sau cu lapte şi se administrează cu biberonul.
Cantitatea de suspensie bariu/apă în diluţie 1/2 este:
-100 g sugari;
-100-150 g copii mici;
-150-200 g copii mari.
Cu 2-3 zile înainte de examenul radiologic gastro-intestinal se :
- va evita  administrarea de purgative
- se va suspenda administrarea medicamentelor cu conţinut de bismut, iod, fier, calciu sau bariu pe cale
bucală (acestea împiedică vizibilitatea organelor de examinat).
Nu se execută sondaj gastro-duodenal înaintea examenului radiologic (irită mucoasa şi produce o hipersecreţie nedorită).
Substanţa de contrast poate fi introdusă în tubul digestiv şi prin alte metode:
a) direct în jejun prin sondă duodenală (Einhorn)- inaintarea sondei se controlează sub ecran radiologic; cînd diviziunea
75-80 ajunge în dreptul arcadei dentare, substanţa de contrast se introduce cu ajutorul unei seringi prin sondă direct în
jejun;
b ) fracţionat- bolnavul înghiţind din 10 în 10 minute cîte o înghiţitură din substanţa opacă;
Urmarind inaintarea bariului in colon se poate examina apendicele.Timpul optim este la 24 ore de la administrarea orala a
substantei baritate.
Daca in suspensie se amesteca o lingura de sare amara sau ulei de ricin, se dilueaza subst. de contrast , se intensifica
peristaltismul cecului si se usureaza umplerea apendicelui.
·c) metoda contrastului gazos pentru examinarea stomacului se realizează prin:
- insuflarea de aer în stomac cu ajutorul unei sonde sau
- prin administrarea unui amestec gazos (acid tartric şi bicarbonat de sodiu).
Vasele si linguritele folosite la prepararea suspensiei baritate vor fi totdeauna
 pastrate intr-o solutie dezinfectata , de detergenti ,
 inainte de folosire vor fi clatite cu apa.

b2) examenul radiologic al colonului

Examenul radiologic al colonului se poate face:
 pe cale bucală - după examenul radiologic al stomacului şi intestinului sau
 pe cale rectală – irigoscopie, respectiv irigografie
Dacă nu se examinează decît colonul, la indicatia medicului se administrează o doză de100g de sulfat de bariu din 8 in 8
ore , examinarea facandu-se dupa a treia doza, iar reexaminarile din 12 in 12 ore pana la evacuarea completa a substantei
de contrast
Irigoscopia = examinarea radiologică a colonului prin umplerea pe cale rectală cu substanţa de contrast.
Scop: explorator - observarea modificărilor anatomice ale colonului.
Această examinare necesită o pregătire foarte bună a bolnavului în sensul evacuării complete a colonului de materii
fecale şi umplerea lui cu substanţa de contrast.
Materiale necesare:
-instrumentar necesar efectuării clismei :
 0,75-1,5 l lichid ptr clisma
 irigator Esmach
 tub de cauciuc cu diametru de cca 10mm si lungimea de 1,5-2m prevazut cu un
robinet din ebonita , mase plastice sau metal, sau cu o pensa Mohr.Tubul este
racordat la irigator;
 canula rectala este confectionata din ebonita, cauciuc sau sticla , inchisa la capat si
prevazuta cu o serie de orificii laterale , prin care lichidul din irigator se revarsa in
ampula rectala.
Lungimea canulei :12-15-20 cm
Canulele de cauciuc utilizate in clisme inalte ajung pana la 30 cm.
In afectiuni dureroase ale anusului si rectului se utilizeaza canule moide cauciuc, cel mai des sunt
utilizate cele din ebonita.
 o plosca acoperita
 musama si aleza
 o invelitoare de flanela usoara ptr acoperirea bolnavului
 substanta lubrefianta si tifon ptr ungerea canulei (vaselina boricata); nu se utilizeaza
in acest scop vata .
- purgative,
- sondă Strauss,
-substantă de contrast:
- sulfat de bariu în suspensie - 300-500 g în 1000-1500 mI apă uşor încălzită sau
-sulfat de bariu -200 g- amestecat cu bolus alba -300 g- în 1000 mI apă încălzită,
 la copii- sulfat de bariu -100-150g in 400-500ml apa
 la sugari -50-100g suspensie
-şorţuri de protecţie pentru a nu fi expuşi iradierii.
1. Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare
1.1. Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare.
1.2. Se pregăteşte clisma baritată.
2. Pregatirea psihica a bolnavului
2.1. Se anuntă bolnavul cu două zile înainte, explicîndu-i necesitatea tehnicii şi importanţa ei pentru diagnosticul
bolii.
2.2. Se explică bolnavului tehnica de investigaţie.
2.3. Se anunţă bolnavul că în dimineaţa zilei de examinare nu trebuie să mănînce.
2.4. Se informează bolnavul privind regimul alimentar pe care trebuie să-I păstreze.
3. Pregatirea fizica a bolnavului
2.1. Cu 2-3 zile înainte se administrează un regim bolnavului. alimentar de crutare neiritant, neexcitant,
nefermentascibil nefIatulent format din: brînză de vaci, smîntînă, ouă fierte, carne slabă fiartă,orez fiert, pîine
uscată.
2.2. Cu o zi înaintea examinării, se administreaza bolnavului un regim hidric imbogatit cu piureuri
nefermentescibile
2.3. Se efectuează· bolnavului după masă o. clismă evacuatoare si ·apoi se administreaza mai târziu două linguri de
ulei de ricin, un purgativ, ptr ca sa nu se umple colonul pana a doua zi cu continutul intestinului
Clisma singură elimină numai resturile de materii fecale din rect şi sigmoid.
2.4. Dimineata se repeta clisma evacuatoare avand grija ca lichidul de spalatura sa se evacueze complet ptr a nu
dilua subst. de contrast.
2.5. Se conduce bolnavul la serviciuI de radiologie explicîndu-i inofensivitatea şi importanţa tehnicii.
4. Participarea la examen.
4.1 Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat pe masa de examinare in decubit dorsal .
4.2. Se efectuează clisma baritata, dupa metoda obisnuită a clismelor, şi se întrerupe de cîte ori bolnavul are senzaţia
de defecare.Prin ridicarea si coborarea irigatorului se va regla viteza de inaintare a bariului .
 Presiunea se va mari numai dupa trecerea suspensiei dincolo de colonel sigmoid, mai ales la nivelul
flexurilor.
La nevoie asistenta va aduce bolnavul in pozitia O.A.S. sau O.A. D.
4.3. Se întrerupe introducerea substanţei de contrast cînd bariul a ajuns în cecum.
In caz de insuficienta sfincterului anal si al refluarii subst. de contrast , clisma se va face cu canula
obturatoare Pouliquen, al carui balon dupa umflare blocheaza rectul..
4.4. Dupa terminarea radiografiilor , bolnavul este invitat sa evacueze bariul , apoi este readus pe masa
radiologica , ptr a se urmari detaliile mucoasei colice

4.5. Medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului

4.6. Prin metoda dublului contrast Fischer,
 dupa evacuarea partiala a subst. de contrast ,
 bolnavul este asezat pe rand in: decubit ventral, lateral drept , dorsal si lateral stang .
 se închide rectul cu sonda Strauss, si prin ea se insufla 500-1000ml aer sub control vizual ,
 insuflarea se face cu presiune moderata , deoarece colonul exulcerat se poate perfora
4. Ingrijirea bolnavului după tehnică
4.l. Se solicită bolnavul să elimine substanţa de contrast (după terminarea examinării), iar dacă nu reuseste i
se efectuează o clismă evacuatoare.
4.2. Se efectuează toaleta regiunii perianale,. Apoi bolnavul va fi ajutat să se îmbrace şi se instalează comod
în pat..
4.3. Se notează examenul efectuat in foaia de observatie
ATENTIE
• Substanta de contrast introdusă prea rapid sau sub presiune provoacă dureri, spasme ale colonului .
Pregătirea copiilor pentru examenul radiologic al colonului.
 Se instituie o pauză de alimentaţie de 12 ore, fără a efectua clismă sau administrare de purgative.
 Se introduce sonda la o adîncime de 5-10 cm.

III. 2. PREGATIREA BOLNAVILOR PENTRU COLECISTOGRAFIE

Deoarece vezicula biliară poate fi vizibilă radiologic numai cînd contine calculi radioopaci sau se impregnează cu
substanţe de contrast, pentru a obţine imaginea ei radiologică se administrează substanţe iodate, pe cale orală sau
intravenoasă.
Colecistografia = radiografierea veziculei biliare (colecistului) umplută cu substanţa de contrast, administrată de
obicei pe cale orală.
Colangiografia = radiografierea căilor biliare (inclusiv colecistul) pline cu substanţa de contrast administrată pe cale
intravenoasă.
Scop:a) explorator - examinarea formei, poziţiei, conţinutului, precum şi contractilităţii (dinamicii) veziculei
biliare,
a) diagnostic - descoperirea prezentei de calculi radio-opaci.

Contraindicaţii: afecţiuni hepato-biliare acute, insuficientă renală reactii alergice la iod, stări febrile

OPACIFIEREA VEZICULEI BILIARE PE CALE ORALĂ COLECISTOGRAFIE

MateriaIe necesare:- prînz compus din ouă, smîntînă şi unt cu pîine sau 50 g ciocolată;
- carbune animal;
-substanţa opacă (Razebil sau acid iopanoic);
-antihistaminice.
1. Pregătirea materialelor.
1.1. Se pregătesc materialele necesare şi se transportă lîngă bolnav.
2. Pregatirea psihica a bolnavului

2.1. Se anuntă bolnavul cu 2-3 zile înainte, explicîndu-i necesitatea tehnicii şi importanţa ei pentru diagnosticul bolii.
2.2. Se explică bolnavului tehnica de investigaţie.
2.3. Se anunţă bolnavul că în dimineaţa zilei de examinare nu trebuie să mănînce.
2.4. Se atentionează bolnavul că nu trebuie să fumeze
 2.5. Se informează bolnavul privind regimul alimentar pe care trebuie să-I păstreze.
3. Pregatirea fizica a bolnavului
3.1. Se administrează bolnavului cu 2-3zile înaintea examinării, cărbune animal de 3 ori pe zi, cîte două tablete si
regim hiperprotidic.
3.2. Cu 1-2 zile înaintea efectuării colecistografiei se administrează bolnavului un regim dietetic uşor digerabil,
evitînd alimentele cu conţinut bogat în celuloză şi hidrocarbonate concentrate.
3.3. În ziua precedentă examenului, la orele 12 se administrează bolnavului:
- un prînz compus din ouă, smîntînă, sunca si unt cu pîine (provoacă contracţii puternice şi golirea vezicii
biliare);
-dacă acest prânz provoacă accese dureroase, el poate fi înlocuit cu :
 50 g ciocolată sau
 cu un sondaj evacuator .
3.4. După masă se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu ser fiziologic sau ceai de muşeţel călduţ pentru
evacuarea gazelor din colon.
3.5. Dupa masa , la orele 16, se administrează bolnavului 6 tablete de Razebil;
3.6. Se testează mai intai toleranţa la Razebil, se incepe cu o singura tableta , sfaramata care se dizolvă pe limbă. Se
supraveghează bolnavul pentru a se observa dacă nu are hipersensibilitate la iod.
 Dacă apar roşeaţă, senzaţie de. arsură, furnicături tahicardie, greturi, urticane. ameţeli,
stare de rău general, bolnavul are hipersensibilitate la iod si se întrerupe administrarea.
 Dacă bolnavul suportă bine iodul (nu apar simptomele de intoleranţă), la 20-30 minute se
administrează celelalte trei tablete de Razebil, în decurs de 5 minute.
3.7. Se aşază bolnavul în decubit lateral drept, timp de 30-60 minute.
3.8. Înainte de a se efectua radiografia se efectuează bolnavului încă o clismă evacuatoare.
4. Participarea la examen.
4.1. Bolnavul este condus la serviciul de radiologle
Subst. de contrast apare in vezica biliara după 14-18 ore, respectiv 10-14 ore cînd trebuie efectuata
radiografia
4.2. Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aseze pe masa de examinare în cazul în care vezicula biliară nu s-a
umplut cu substanţă opacă se mai administrează 4 tablete de Razebil (sau 6 tablete de acid iopanoic). iar
examinarea se repetă a 3-a zi.
4.3 Pentru studiul motricitatii vezicii biliare , dupa radiografie se face proba Boyden:
 Prînzul Boyden - două gălbenuşuri crude eventual amestecate cu zahăr si lapte rece - se administrează după
executarea radiografiei
 Daca nu suporta pranzul Boyden se administreaza :
-50g ciocolata sau
-un pahar cu apa de la gheata, sau
-se administreaza o injectie cu extract retrohipofizar
4.4. Se efectueaza radiografii ulterioare în serie, la ·intervale de timp de 30-60-90 minute.
Nu se administrează prinzul Boyden la bolnavii cu:
-colecistoectomie
-calculoza biliara
4.5.Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace şi va fi condus la pat.
Dacă se foloseşte acid iopanoic, se va administra între orele 18-20, in total 4-6 tablete acid iopanoic, cite una din
10 în 10 minute, cu puţină apă, fără a.le sfărîma, după care bomavul va fi aşezat în decubit lateral drept, timp de 30-60
minute.
De la administrarea substanţei de contrast si pînă la terminarea examinării, bolnavul nu va ingera nimic, si nici
nu va fuma.
Colecistografia este contraindicata in:
 boala Basedow
 in insuficienta renala acuta
 icter grav
 hipertermie
 debilitate
 la bolnavii in varsta
III. 3. PREGATIREA BOLNAVILOR PENTRU COLECISTOCOLANGIOGRAFIE
Materiale necesare: - Pobilan contine iod in conc. de 30-50%
-antihistamice: hemisuccinat de hidrocortizon,
- medicamente de urgenţă (glucoză pentru perfuzii, Romergan, Norartrinal),
-aparat de perfuzie,
-aparat de oxigenoterapie,
-seringi şi ace sterile pentru injecţii intravenoase.
1. Pregătirea materialelor necesare
1.1. Se pregătesc materialele necesare. Materialelor necesare.
2. Pregătirea psihica şi fizică
2.1. Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii.
2.2. In dimineaţa examinării se efectuează o clismă inalta de evacuare a intestinului gros.
2.3. Bolnavul nu necesită o pregătire dietetică.
3. Testarea tolerantei bolnavului la iod prin:
a) metoda oftalmoreactiei
 Se instilează în sacul conjunctival al unui ochi o picătură din fiola Pobilan (fiola de probă).
 In caz de reacţie hiperergică la iod în decurs de 5 min apare o hiperemie conjunctivală a ochiului
respectiv sau prurit intens.
b) administrarea intravenoasa
 Se injectează intravenos foarte lent 1 ml de substanţă şi se supraveghează bolnavul pentru a
observa dacă apare reactie hiperergică :roşeaţă şi edem al feţei, cefalee, dispnee, greţuri şi
vărsături.
3.1. Dacă apar semnele reacţiei, se întrerupe administrarea Pobilanului.
3.2. Reacţia hiperergică se combate cu:
-acid epsilon-aminocapronic
- antihistaminice : hidrocortizon hemisuccinat
-perfuzie intravenoasă cu: glucoza si cu Norartrinal,
-se administrează oxigen
-se anunţă medicul reanimator.
4. Participarea la examen.
4.1. Dacă toleranţa organismului este bună, se va administra substanta incalzita la temperatura corpului
4.2 Bolnavul fiind aşezat pe masa radiologică in decubit dorsal, se administrează substanţa opacă încălzită la·
temperatura corpului, foarte lent (în decurs de 10 minute):
 la adulţi 1-2 fiole de 20 mI Pobilan 30-50%;
 la copii 1 mI sau 0,45 g substanţă activă / kilocorp.
4.3. După terminarea injecţiei se execută radiografiile.
 Căile intrahepatice şi extrahepatice se opacifiază în 15-30 minute.
 Dacă pe filmele executate nu apar vizibile căile biliare, la 40 minute după ·terminarea injecţiei,
se administrează 2- 3 linguri sirop de codeină 2‰ (într-o singură doză)
La bolnavii cu colecistectomie sau la care colangiografia sau colecistografia se repetă, prima fiind nereuşită, se
administrează sirop de codeină imediat după injectarea Pobilanului
In acest caz prima radiografia se execută după 30 minute
Pentru studiul motricitatii vezicii biliare , dupa radiografie se face proba Boyden:
 Prînzul Boyden - două gălbenuşuri crude eventual amestecate cu zahăr si lapte rece - se administrează după
executarea radiografiei (indiferent de calea folosită pentru introducerea substanţa de contrast),
 Daca nu suporta pranzul Boyden se administreaza : -50g ciocolata sau -un pahar cu apa de la gheata, sau
-se administreaza o injectie cu extract retrohipofizar
4.6. Se efectueaza radiografii ulterioare în serie, la ·intervale de timp de 30-60-90 minute.
4.7.Pentrul studiul concomitent al stomacului si duodenului se va amesteca pranzul Boyden cu 50g sulfat de
bariu
Nu se administrează prinzul Boyden la bolnavii cu:
- colecistectomie,
- cu calculoză biliară,
- in cazul colangiografiilor executate cu morfina sau codeina.
 III. 4.ENDOSCOPIA TUBULUI DIGESTIV

a) esofagoscopia
b) gastroduodenoscopia
c) rectoscopia si rectosigmoidoscopia
d) colonoscopia

a ) ESOFAGOSCOPIE
Esofagoscopie = examinarea lumenului esofagian cu un aparat numit esofagoscop.
Scop -diagnostic sau terapeutic (extragerea corpilor străini, cauterizarea şi badijonarea unor ulceraţii, incizarea unor
abcese etc.).

Esofagscop = tub de metal polizat, cu lungime de 45 cm şi grosime de 7-12 mm cu extremitatea distală rotunjită este
prevăzut cu un mandren obturator şi cu mecanism propriu de iluminare montat proximal sau distal, un sistem optic şi
anexe: pensă pentru prelevat biopsii, porttampoane, pense pentru corpi străini, etc.
Materiale necesare:
 casoletă cu măşti sterile;
 şorţ de cauciuc;
 depărtător de gură;
 oglinda frontală cu sursă corespunzătoare de lumină;
 aspirator de salivă cu sondele corespunzătoare;
 tăviţă renală;
 porttampoane;
 casoletă cu comprese sterile;
 substanţă anestezică; soluţie de cocaină 2-4% încălzită la 35°;
 esofagoscopul (cu toate anexele sterilizate);
 substanţe: cardiotonice, vasodilatatoare si sedative corlicale.
Tehnica –vezi bronhoscopie
Esofagoscopia se poate executa în ,poziţie şezîndă sau în decubit dorsal, urmărindu-se ca gura, faringele şi esofagul să fie
în linie dreaptă.
Esofagoscopia este foarte rar urmată de incidente sau accidente, aceleaşi cu cele ale bronhoscopiei.

b) GASTRODUODENOSCOPIE
Scop: -explorarea mucoasei gastrice, cu ajutorul unui instrument optic numit gastroscop, având o sursa de lumină
proprie şi un sistem de lentile care asigura o vizibilitate directă bună
Gastroscop = un tub lung de 74 cm, cu un diametru de 7-11 mm rigid în jumatatea sa proximală. Extremitatea care
pătrunde în stomac este flexibilă; ea prezintă o piesă rotunjită, cu două ferestre laterale: pentru becul de iluminat si pentru
obiectivul aparatului
Imaginea este transmisă printr-un sistem de lentile cu distantă focală scurta, de la obiectiv la ocular, vizibilitatea scăzînd
la o curbură nmai mare de 24°.
Un aparat modern şi mai bine tolerat de bolnavi este gastrofibroscopul; transmiterea imaginii este asigurata de un
mănunchi de fibre sticloase foarte fine având câmp mai mic de observaţie, imaginea rămînînd rotundă indiferent de
gradul de curbură a tubului permitind explorarea zonei fundice. În vederea extinderii câmpului vizual la extremitatea
externă a aparatului, indiferent de sistemul lui optic, se adaptează o pară dublă de cauciuc, cu care se poate insufla aer in
stomac.
Gastroscopul este prevăzut cu o serie de anexe pentru recoItarea biopsii si se poate adapta aparate pentru fotografierea sau
filmarea cîmpului vizual endograstric (chiar duodenal)
Materiale necesare: casoletă cu cîmpuri sterile; tăvită renală; sondă gastrică sterlizată pentru evacuarea conţinutului
stomacal; Pantopon,atropină, adrenalină - fiole; seringă de 2 ml sterilizată; gastroscop cu toate anexele lui, în stare de
perfectă sterilitate; sondă esofagiană de cauciuc cu deschizături laterale, pentru anestezia traiectului gastroscopului;
soluţie anesteziantă compusă din: doua parţi cocaină 1% şi o parte adrenalină 1%; glicerină sterilă pentru lubrifiea tubului
gastroscopului şi al sondelor esofagiene si gastrice; sursă de.lumina; oglindă frontală; oglindă laringiană; spatulă linguală;
porttampoane cu tampoane de vată.
1. Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare.
 1.1. Se pregătesc materialele necesare.
1.2. Se transportă materialele langă bolnav.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.
2.1. Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii.
2.2. Se anunţă bolnavul să nu mănînce si să nu fumeze în dimineaţa zilei de examinare.
2.3. în seara zilei precedente se efectuează bolnavului (la care evacuarea stomacului se face in mod deficitar)
o spălătură gastrică cu apă căldută pentru a se evacua complet conţinutul gastric:
2.4. Cu 40-50 minute înainte de probă se efectuează bolnavului o injecţie cu dilauden-atropină.
3. Participarea la . gastroscopie.
3.1. După 15 minute se oferă medicului porttamponul cu tamponul de vată îmbibat în solutia anestezică (cu
care se vor badijoria baza iimbii si faringelui), .
3.2. .se oferă medicului sonda esofagiană de cauciuc (cu care va anestezia şi pereţii esofagului).
3.3. Se aşază bolnavul în camera obscură (încălzită la temperatura optimă) pe masa de examinare in decubit
lateral stîng, cu capul mai jos.
3.4. Se introduce în această poziţie sonda gastrică şi se evacuează complet conţinutul stomacului.
3.5. Gastroscopia se efectuează cu:ajutorul a două cadre medii.
O asistenta asigură poziţia capului bolnavului în extensie fortată si tine tăvita renală.
Cealalta asistenta ajută medicul la introducerea aparatului, ungînd gastroscopul, prezentîndu-i instrumentele,
tampoane, iar la cererea acestuia, mînuieşte para de cauciuc, adaptează aparatul de fotografiat la sistemul
optic al gastroscopului
la indicaţia medicului. Extragerea tubului o face medicul (cu multă atentie fără să se atingă de dinţii
bolnavului).
Dureaza in medie 3-5 minute, gastroduodenoscopia.
4. Îngrijirea bolnavului după tehnică.
4.1. Se supraveghează bolnavul încă o jumătate de oră în camera unde a fost examinat.
4.2. Se transportă bolnavul in salon.
4.3. Se supraveghează bolnavul atent timp de două ore după terminarea examinării, trebuie să nu mănince, să
nu bea.
4.4. Dacă bolnavul nu reuşeşte să elimine mucusul şi aerul din stomac şi acuză dureri, la indicaţia medicului
se introduce sonda gastrică şi se elimină aerul şi mucozităţile.
4.5. Se efectuează bolnavului inhalaţii cu mentol, pentru evitarea senzaţiilor neplăcute din git,
5. Pregătirea produselor pentru laborator.
5.1. Se pregătesc fragmentele de mucoasă stomacală excizate, în vederea examinărilor histologice, se
etichetează şi se trimit urgent la laborator.
6. Reorganizarea
6.1. Se spală instrumentele utilizate şi se pregătesc locului de pentru sterilizare.
muncă.
6:2. Se aşează în ordine materialele utilizate.
6.3. Se notează examenul în foaia de observaţie.
Incidente si accidente: dureri la deglutiţie, febrilităţi, dureri şi tumefacţia amigdalelor.

c) RECTOSCOPIA SI RECTOSIGMOIDOSCOPIA
Rectosigmoidoscopie = explorarea endoscopica a segmentului terminal al tubului digestiv, cu ajutorul unui aparat
numit rectoscop, pentru evidentierea modificarilor mucoasei pana la o adancime de 30 cm de la orificiul anal (ampula
rectala si ultima portiune a sigmoidului). Acest examen este necesar pentru stabilirea diagnosticului in suferinte
hemoroidale, constipatie sau diaree cronica, tenesme rectale, sange in materiile fecale etc.

Rectoscop = un sistem de tuburi metalice intrarectale: trei mai inguste (16-20 mm diametru) pentru explorare, iar
unul mai gros (24 mm diametru), pentru tratament, avand un orificiu lateral ce poate fi inchis etans in timpul introducerii
in rect si prin care se pot executa interventii intrarectale sub control endoscopic (prelevari biopsice, cauterizari etc.).
Materiale necesare:
Irrigator;
Apa calduta (37 grade);
Ulei de vaselina;
 Tampoane de vata;
Casoleta cu manusi de cauciuc sterile;
Un camp cu orificiul central pentru tubul rectoscopului;
Rectoscopul cu tubul si mandrenul sterilizate prin fierbere sau autoclavare (pentru adulti tubul cu
diametrul de 20 mm, iar pentru copii, cel cu diametrul de 16 mm);
Solutie saturate de sulfat de magneziu;
Medii de cultura pentru insamantari bacteriologice (daca este cazul).

1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare

Se pregatesc toate materialele, instrumentele necesare mentionate mai sus.
 irigator, apa calduta (37˚); ulei de vaselina; tampoane de vata ; casoleta cu manusi sterile de cauciuc; un camp
steril, cu orificul central, pentru tubul rectoscopului;
 rectoscopul cu tubul si mandrinul sterilizate prin fierbere, sau autoclavare ( pentru adulti, tub cu diametrul de 20
mm, pentru copii cu diametrul 16 mm );
 solutie saturata de sulfat de magneziu; medii de cultura pentru insamantari bacteriorologice ( daca este cazul);
 pensa pentru biopsie, pensa anatomica, recipient cu formol , pentru fragmentul bioptic.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului
- se informeaza pacientul in ce consta tehnica, explicandu-i-se necesitatea si importanta ei pentru stabilirea diagnosticului
- cu 2 zile inainte de examen, pacientul va ingera doar lichide ( supe, ciorbe, lapte, ceai, suc si apa)
- in seara precedenta examinarii, se efectueaza 2 clisme evacuatoare, simple/inalte a cate 2 l apa calduta la interval de o
ora
- in dimineata investigatiei, cu 2 -3 h inaintea examinarii, se efectueaza, din nou, 2 clisme evacuatoare (pentru a indeparta
complet resturile de materii fecale sau exudatele patologice)
- se dezbraca regiunea interioara a trunchiului
- se ajuta pacientul sa se aseze pe masa de examinare, in pozitie genupectorala, cu usoara lordoza a regiunii lombare
- se acopera pacientul cu campul prevazut cu orificiul ( acesta sa coincida cu regiunea anusului)
Participarea la rectoscopie
- se asigura semiobscuritate in camera.
- se monteaza corpul aparatului si se racordeaza la sursa de lumina
- se verifica functionalitatea dispozitivului optic
- se unge tubul rectoscopului cu ulei de vaselina
- se ofera medicului manusi sterile ( pentru efectuarea tuseului rectal), apoi , asistenta serveste medicul cu alte manusi
sterile si ii ofera tubul rectoscopului pentru a fi introdus in rect
- se extrage mandrinul si se fixeaza corpul aparatului la tubul intrarectal (medicul urmeaza sa examineze mucoasa recto-
sigmoidiana)
- se pregatesc tampoanele cu solutie de sulfat de magneziu si se ofera medicului ( daca el solicita in eventualele obstacole
create prin contractia spasmodica a partilor examinate)
- la nevoi, se folosesc tampoane uscate, pentru indepartarea resturilor de materii fecale
- se preia tubul extras de medic dupa termianrea examinarii
3. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica
indepartandu-se mucozitatile si resturile substantei lubrefiante.
Se transporta bolnavul la salon, la patul sau. Se efectueaza toaleta regiunii anale, imediat dupa indepartarea tubului,
4. Pregatirea produselor pentru laborator
Daca s-au facut insamantari bacteriologice, se pregatesc materialele pentru laborator (se completeaza buletinul de
recoltare cu datele de identitate ale bolnavului si examenul cerut) si se transporta imediat la laborator.
5. Reorganizarea locului de munca
Se curate mecanic rectoscopul, se spala bine si se pregateste pentru sterilizare. Deoarece unele piese ale rectoscopului nu
pot fi sterilizate la autoclave, in cutia aparatului se pastreaza permanent 10-15 tablete de formol.
ATENTIE!
 La bolnavii debili sau cardiaci, examinarea se face in decubit dorsal, cu genunchii flectati si coapsele in
abductie.
 Administrarea de purgative produce o lichefiere a materiilor fecale care se pot scurge mereu in timpul
examinarii in ampula rectala, impiedicand vizibilitatea.
 Explorarea trebuie precedata de tuseu rectal pentru excluderea unei stenoze care contraindica
rectosigmoidoscopia si anuscopia.
  Nu se executa in pusee hemoroidale acute.
d) COLONOSCOPIE

Colonoscopia : examenul vizual direct al colonului, cu ajutorul unui colonoscop flexibil, se vizualizeaza colonul sigmoid ,
descendent, transvers si ascendent pana la cec
Colonoscopul :tub din fibre optice flexibile lung de 135-185 cm ; el se poate adapta la camera video, cu urmarirea
imaginilor obtinute pe un ecran tv

Pregatirea instrumentelor si ale materialelor necesare :

- musama, aleza, comprese mici sterile, casolete cu campuri sterile, manusi de cauciuc, pensa de biopsie, recipiente pentru
prelevari histologice, colonoscop cu sursa de lumina si sistem de aspiratie, vaselina , silicon, pentru lubrifiere, recipient cu
apa, pentru curatirea colonoscopului dupa utilizare , recipiente cu substante pentru dezinfectia aparatului ( aceleasi
substante ca si la castroscopie)
- medicamente pentru sedarea pacientului

Pregatirea fizica si psihica a pacientului :

- se explica pacientului necesitatea investigatiei
- este incurajat si se informeaza pacientul desre tehnica utilizarii, durata investigatiei, efecte neplacute ( senzatia de
presiune, durere)
- se explica scopul pregatirii fizice, in vederea golirii si curatarii complete a colonului de materii fecale si mucus care ar
impiedica examinarea
- pregatirea fizica : 3 zile consecutiv, seara si dimineata, se efectueaza cate 2 clisme evacuatoare simple, inalte, la interval
de o ora cu cate 2 l apa calduta, ultima clisma se face in dimineata examinarii, cu 3-4 h inainte
- in prima si in a2a seara de pregatire se administreaza un purgativ
- in cele 3 zile de pregatire, pacientgul va ingera doar lichide
- la nevoie, i se pot administra lichide prin perfuzie i.v., in scopul combaterii, sau prevenirii deshidratarii.
- seara, inaintea examinarii, se da un somnifer
- in dimineata examinarii, se administreaza o fiola de diazepam si scobutil, cu 30 – 60 min inaintea inceperii
colonoscopiei

Participarea la colonoscopie :
- sunt necesare 2 asistente 
- asistenta 1 : linisteste pacientul, il roaga sa coopereze si pe cat posibil sa se relaxeze ( informarea anterioara il face mai
cooperant si mai tolerant fata de efectele neplacute ale tehnicii
- urmareste functiile vitale ale pacientului
- il aseaza in decubit lateral stang, cu genunchii flectati , si este acoperit cu un camp steril, prevazut cu un orificiu central (
in timpul examinarii, la solicitarea medicului, pozitia pacientului poate fi schimbata dintr-un decubit in altul, pe masura ce
sonda inaiteaza
- a2a asistenta : verifica colonoscopul, asigurandu-se ca este adaptat corect la sursa de lumina si ca are insuflatia si
aspiratia bune
- lubrifiaza varful tubului ( colonoscopului) cu vaselina si il introduce, incet ,in anus

ATENTIE :
- asistenta va avea grija sa nu ajunga vaselina pe lentila, fapt care ar impidica vizibilitatea
- pe masura ce medicul are vizibilitatea traiectului lumenului colonic stang, asistenta , la solicitarea acestuia avanseaza
tubul incet in lumenul colonului
- in acest timp asistenta 1 se ocupa de pacient, supraveghindu-l si explicandu-i cum sa coopereze

Ingrijirea bv. dupa colonoscopie , pregatirea materialelor ptr laborator , reorganizarea locului de munca se fac la fel ca si
in cazul recto-sigmoidoscopiei.

Incidente si accidente : sangerare, dureri abdominale violente, perforatia, stop cardiac reflex.
Contraindicatii : operatii abdominale recente, in cursul diventriculitei acute sau colitelor ulcerative , herniilor ombilicale ,
in ascite masive sau la peroane confuze necooperante.
 MODULUL 26 NURSING ÎN NEFROLOGIE

PREGATIREA, ASISTAREA, EFECTUAREA INGRIJIRILOR SI SUPRAVEGHERII SPECIFICE A BOLNAVILOR CU

AFECTIUNI ALE APARATULUI RENAL

I. Masurarea si notarea grafica a diurezei in foaia de temperatura.

II. Recoltarea urinei (tehnica)

I. MASURAREA SI NOTAREA GRAFICA A DIUREZEI IN FOAIA DE TEMPERATURA.

Diureza = procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de 24 ore.
Urina = solutia apoasa prin care sunt eliminate substantele rezultate din metabolismul intermediar
proteic. Tulburarile metabolismului intermediar influenteaza cantitatea si calitatea urei eliminate.
Mictiunea = actul fiziologic constient de eliminare a urinei.

Scop:
a) Explorator – obtinerea de informatii privind starea morfofunctionala a aparatului urinar;
b) Terapeutic – pt stabilirea diagnosticului;
- in stabilirea bilantului nutritiv in bolile metabolice.

Materiale necesare: - vase cilindrice gradate cu gat larg/borcane 2-4litri gradate;

- foaie de temperatura;
- creion sau pix cu pasta albastra.
A. OBSERVAREA DIUREZEI
1. Se va observa ritmul mictiunilor:
a) Normal = 5-6mictiuni / 24 h barbati;
4-5mictiuni / 24 h femei;
noaptea, de 3 ori mai mic, nr mictiunilor
b) Patologic = ritm crescut (polakiurie);
mai mult noaptea (nicturie).

2. Se vor observa tulburarile de mictiune:

a) polakiurie = mictiuni frecvente, cu cantitati mici;
b) ischiurie sau retentie de urina = imposibilitatea de a urina;
c) disurie = eliminarea urinei cu dificultate si dureri;
d) enurezis = pierderea involuntara de urina in timpul noptii (mai frecvent la copii cu tulburari
nevrotice, dupa varsta de 3 ani);
e) nicturie = egalarea sau inversarea raportului dintre numarul mictiunilor si cantitatea de urina
emisa ziua fata de cea emisa in cursul noptii.
B. MASURAREA DIUREZEI
1. Pregatirea materialelor
1.1. Se curata riguros vasele cilindrice, gradate, se clatesc cu apa distilata pentru a nu se modifica
compozitia urinei si se acopera.
1.2. Recipientele vor fi etichetate, purtand numele bolnavului, nr. salonului si al patului.
2. Pregatirea bolnavului
2.1. Se educa bolnavul sa urineze numai in urinar si sa nu arunce urina!
2.2. Se invita bolnavul imobilizat la pat ca, inainte de defecare sa urinize.
3. Tehnica propriu-zisa
3.1. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!
3.2. Se incepe colectarea dupa un orar fix, valabil pentru toti bolnavii sectiei.
 3.3. Se invita bolnavul sa urineze si se arunca produsul acestei emisii, la ora 8 dimineata.
3.4. Se colecteaza in vasele gradate toate urinele emise pana a doua zi la ora 8, adaugandu-se si urina acestei
emisii.
3.5. Se citeste gradatia care ne indica urina emisa in 24 ore.
3.6. Spalarea pe maini cu apa si sapun.
C. NOTAREA DIUREZEI
1. Notarea cifrica – se noteaza cifric in carnetul propriu al asistentei, in fiecare dimineata:
 numele bolnavului;
 salonul;
 nr. patului;
 data;
 cantitatea de urina emisa in 24 ore.
2. Notarea grafica
2.1. Pentru fiecare linie orizontala a F.T. se socoteste 100ml de urina.
2.2. Se noteaza grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are hasurata numai partea superioara
ce corespunde cantitatii de urina a zilei respective.
D. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA
1. Vasele in care se colecteaza urina pe timp de 24 ore se depoziteaza in incaperi racoroase pentru a
preveni descompunerea ei.
2. La urina colectata se adauga cateva cristale de timol care impiedica procesele de fermentatie dar nu
modifica reactiile chimice.
E. INTERPRETAREA REZULTATELOR
1. Cantitatea urinei
a) valori fiziologice normale – femei = 1.000-1.400 ml/ 24 ore; barbati = 1.200-1.800 ml/24 ore;
b) valori patologice – poliurie = peste 3.000 ml/24 ore
- oligurie = sub 1.000 ml/24 ore
- anurie = absenta urinei in vezica
2. Calitatea urinei
a) culoarea – normal = galben deschis - urina diluata;
= brun inchisa – urina concentrata
- patologic = brun inchisa + spuma – icter;
= rosie deschisa pana la rosie bruna – hematurie;
- fiziologic = albastru-verde – tratament cu albastru de metilen;
= cafeniu – rosu- brun-negru – tratament cu chinina sau acid salicilic;
b) miros – amoniacal – in fermentatia alcalina intravezicala;
- aromatic de fructe – in diabet;
c) aspectul – normal – clar transparent;
- patologic – tulbure;
ATENTIE!
 Se noteaza in foaia de temperatura:
- cantitatea de lichide ingerate;
- cantitatea de lichide pierdute prin transpiratie, diaree;
- graficul evolutiei greutatii corporale.

II. RECOLTAREA URINEI.

A. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE
Recoltarea urinei se face fie in urinar pentru pacientii imobilizati in pat, fie in plosca (bazinet).
In scopul examenului de urina, pacientul trebuie instruit sa:
- utilizeze numai bazinetul gol si curat;
- sa urineze fara defecatie;
- sa verse imediat urina in borcanul colector de urina;
 - sa nu urineze in timpul toaletei efectuata pe bazinet;
Din urina recoltata se efectueaza:
- examen fizic - se determina volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea si ph-ul;
- examen biochimic – se determina albumina, glucoza, puroiul, urobilinogenul, pigmentii
biliari, amilaza, ionograma, etc.
- examenul sedimentului urinar
Se recolteaza urina emisa in 24 de ore;
Se trimit la laborator 500ml de urina omogenizata si etichetata cu urmatoarele date:
- nume prenume bolnav;
- volumul de urina din 24 de ore;
- varsta;
- greutate;
- sex;
- natura regimului;
- volumul de lichide ingerate;
- medicamente luate sau particularitati ale tratamentului;
- analiza ceruta;
- sectia unde se trimite rezultatul.

B. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE BACTERIOLOGICE - UROCULTURA

Urocultura urmareste depistarea bacteriilor in urina.
Recoltarea urinei se realizeaza in conditii de asepsie, intr-o eprubeta sterila cu dop de vata.
Scop: - explorator – pentru depistarea bacilului Koch tific, colibacil, etc.
Recoltarea urinei pentru urocultura se poate face:
- direct - din mijlocul jetului urinar – 10-20 ml urina într-un recipient steril;
- sondaj vezical – se arunca primele picaturi de urina
- se introduc 10-20 ml de urina prin sonda in eprubeta.
Insamantarea urinei se face imediat dupa recoltare.
ATENTIE!
 recoltarea se face dimineata la sculare;
 bolnavul nu va urina cu 6 ore inainte de recoltare;
 bolnavul nu va consuma lichide cu 12 ore inainte de recoltare;
 nu se administreaza antibiotice cu 10 zile inainte de recoltare.

I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A APARATULUI RENAL

 RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ
 PIELOGRAFIA
 UROGRAFIA
 CISTOGRAFIA
 ARTERIOGRAFIA RENALĂ
 RETROPNEUMOPERITONEU

II. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENE ENDOSCOPICE A APARATULUI RENAL

 CISTOSCOPIA
III. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI RENAL
 ANALIZA URINEI
 EXAMENUL SÂNGELUI
 EXPLORAREA MECANISMELOR FUNCŢIONALE RENALE PROPRIU-ZISE
- CLEARANCE-UL
- FLUX PLASMATIC RENAL
 I. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORAREA
RADIOLOGICĂ A APARATULUI RENAL
Explorarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare se efectuează prin:
- radiografie renală simplă;
- pielografie;
- urografie;
- cistografie;
- arteriografie;
- retropneumoperitoneu.

Această explorare este deosebit de importantă pentru:

 stabilirea diagnosticului îmbolnăvirilor;
 un mijloc de evaluare a metodelor de tratament utilizate, medicale sau chirurgicale, ajutând ameliorarea
rezultatelor obţinute.
Scop:
- evidenţierea conturului rinichilor;
- evidenţierea cavităţilor pielocaliceale ale acestora;
- evidenţierea căilor urinare.

1. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

Radiografia renală simplă – explorare radiologică fără substanţe de contrast care poate evidenţia conturul şi
poziţia rinichilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care conţin săruri de calciu).
Materiale necesare:
- cărbune animal;
- ulei de ricin;
- materiale necesare efectuării unei clisme evacuatorii.
Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor necesare
- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
 Pregătirea psihică a bolnavului
- Se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului.
- Se explică bolnavului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pentru reuşita acesteia.
 Pregătirea alimentară a bolnavului
- Cu 2-3 zile înaintea examinării, bolnavul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau reziduri
multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste făinoase, pâine) şi ape gazoase.
- În ziua precedentă examenului, bolnavul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă negazoasă).
- În seara precedentă, bolnavul va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită.
- Înaintea examenului bolnavul nu va mânca şi nu va consuma lichide. După examen, bolnavul poate consuma
regimul său obişnuit.
 Pregătirea medicamentoasă a bolnavului
- Cu două zile înaintea examinării se administrează cărbune animal şi Triferment câte 2 tablete de 3 ori/zi;
- În seara precedentă zilei de radiografie se administrează două linguri de ulei de ricin.
- În dimineaţa zilei examinării se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul irigatorului trebuie să fie
complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon.
- Înaintea executării radiografiei bolnavul îşi va goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj) şi se controlează
radioscopic dacă mai există aer în intestin.
 Participarea la examen
- Bolnavul este condus la serviciul de radiologie.
- Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică.
 Îngrijirea bolnavului după tehnică
- După efectuarea radiografiei bolnavul este ajutat să se îmbrace, să se reîntoarcă în salon, unde va fi instalat comod
în pat.
- Se notează examenul în foaia de observaţie.
În caz de urgenţă radiografia se poate executa fără pregătire prealabilă a bolnavului, dar reuşita este îndoielnică.

2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU PIELOGRAFIE

Pielografia – radiografia aparatului renal executată cu substanţă de contrast administrată prin cateterism ureteral,
sub control cistoscopic.
Materiale necesare:
- materiale necesare pentru o radiografie renală simplă;
- substanţă de contrast: Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%;
- medicamente antihistaminice;
- medicamente pentru urgenţă.
Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor necesare.
- Se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
 Pregătirea bolnavului.
- Se efectuează pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală simplă (pregătire psihică, alimentară şi
medicamentoasă).
 Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.
- Se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%.
- Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperergică se întrerupe introducerea substanţei de contrast şi se administrează
antihistaminice, anunţându-se imediat medicul.
- Dacă toleranţa organismului este bună, bolnavul va fi condus în sala de cistoscopie, unde va fi ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.
 Administrarea substanţei de contrast.
- Spălarea mâinilor.
- Sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter.
- Se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în fiecare parte cu presiune mică.
- Bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie.
 Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- După terminarea radiografiei se încearcă să se extragă, cu o seringă, substanţa de contrast.
- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace; va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
- Se notează examenul efectuat în foaia de observaţie.
 Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
 Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu produce contracţii spastice reflexe ale bazinetului.
 Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată (altfel, produce rupturi ale bazinetului sau reflux
pielorenal).

3. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU UROGRAFIE

Urografia – metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizându-se
substanţe iodate hidrosolubile administrate intravenos.
Materiale necesare:
- toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplă;
- substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau 75%;
- medicamente antihistaminice;
- medicamente de urgenţă;
- seringi de 10 ml sterile şi ace pentru injecţii intravenoase;
- materiale necesare pentru clismă.
Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor necesare.
- Se pregătesc materialele necesare prevăzute mai sus.
 Pregătirea bolnavului.
- Se efectuează pregătirea psihică, alimentară şi medicamentoasă descrisă la „Radiografia renală simplă”.
 - Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul nu va mânca şi nu va bea
(pentru reducerea volumului urinei).
- Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
 Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast.
- Se efectuează proba de toleranţă faţă de iod.
- Se comunică bolnavului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară (ameţeli, greţuri sau dureri
abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe.
- Dacă bolnavul prezintă reacţie hiperergică se întrerupe administrarea şi se anunţă medicul.

 Participarea la examen.
- Bolnavul va fi condus la serviciul de radiologie; va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiologică.
- Dacă toleranţa organismului este bună, se administrează intravenos substanţa de contrast, astfel: 20 ml Odiston
75% la adulţi (sau 25 ml soluţie 60%), iar la copii, în funcţie de vârstă, se administrează 5-15 ml soluţie 75%.
- La 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută radiografia renală (urografia).
 Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat.
- Se notează examenul în foaia de observaţie.
 Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă precauţie, amestecându-se cu
sângele bolnavului.
 Urografia este contraindicată în: insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, stări alergice, anemii hemolitice,
tuberculoză pulmonară evolutivă.

4. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU CISTOGRAFIE

Cistografia – metodă de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa prin:
 radiografie simplă vezicală (după evacuarea vezicii urinare);
 radiografie după umplerea vezicii urinare cu o substanţă de contrast sterilă (iodură de sodiu, 10-20%, 250-200 ml,
cu ajutorul seringii Guyon), eventual amestecată cu aer.
Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii intravezicali. Metoda nu necesită o pregătire
prealabilă a bolnavului.
Cistografia cu substanţă de contrast
Materiale necesare:
- materiale pentru efectuarea unei clisme;
- sonda Nélaton sterilă;
- soluţie sterilă de acid boric;
- seringă Guyon sterilă;
- substanţă de contrast: iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie Odiston;
- pensă hemostatică;
- mănuşi de cauciuc sterile;
- tăviţă renală.
Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor necesare
- Se pregătesc toate materialele necesare.
 Pregătirea bolnavului
- Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.
- Se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă.
- Bolnavul este condus la serviciul radiologic, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa
radiologică.
 Participarea la cistografie
- Spălarea mâinilor şi punerea mănuşilor sterile.
- Se introduce sonda Nélaton sterilă în vezica urinară.
- Se captează urina prin sondă în tăviţa renală şi se spală vezica cu soluţie sterilă de acid boric.
- În seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau Odiston şi se introduc în vezică.
- Se închide sonda cu o pensă hemostatică.
- Bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea examenului cistografic.
 - Medicul execută imediat radiografia.
Reţineţi!
Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei: la 1-2 ore după injectarea substanţei de contrast, ea se
colectează în vezică, dând posibilitatea să fie radiografiată.
Vezica urinară mai poate fi evidenţiată prin pneumocistografie; vezica se umple cu aer şi apoi se injectează
substanţa opacă prin sondă. Bolnavul este pregătit ca şi pentru o radiografie simplă: cu 10-12 ore înaintea examinării i se
restrânge consumul de lichide şi înaintea examinării vezica va fi golită, se va spăla şi apoi cu ajutorul seringii Guyon se
introduc 100-150 ml aer; se închide sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează substanţa de contrast în vezică prin
puncţionarea sondei cu un ac.

5. ARTERIOGRAFIA RENALĂ
Arteriografia renală – metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de contrast pe cale
arterială (renală sau femurală), calea femurală, fiind mai uşor de abordat, este curent folosită.
Pregătirea bolnavului şi administrarea substanţei de contrast se realizează în condiţii identice cu cele menţionate
la celelalte tehnici de examinare a aparatului renal.
 Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea administrării substanţei de contrast.
 A doua radiografie la 6 secunde.
 A treia radiografie la 8 secunde.
 Tehnica defectuoasă de administrare a substanţei radioopace poate genera hematoame, spasme sau tromboze arteriale,
fistule arteriovenoase, întreruperea temporară a activităţii rinichiului.
 Substanţa de contrast se injectează intravenos într-un ritm lent, durerea provocată pe durata injectării fiind suportabilă
(administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul venei). Se avertizează bolnavul.

6. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENUL RADIOLOGIC AL

RINICHILOR PRIN RETROPNEUMOPERITONEU
Retropneumoperitoneu – introducerea de aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal pentru evidenţierea
contururilor rinichilor.
Materiale necesare:
- materialele necesare efectuării unei clisme;
- instrumente şi materiale necesare efectuării unei puncţii;
- aparat de pneumotorax, în perfectă stare de sterilitate.
Efectuarea tehnicii:
 Se anunţă bolnavul, explicându-i necesitatea tehnicii şi inofensivitatea ei.
 Se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănânce nimic în dimineaţa zilei de examen.
 În seara precedentă intervenţiei se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare.
 Bolnavul va fi condus în sala de radiografie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiografică.
 Spălarea mâinilor şi punerea mănuşilor sterile.
 Se înmânează medicului instrumentarul cerut pentru a efectua puncţia în loja perirenală.
 Cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1 000 - 1 200 ml gaz şi execută apoi radiografia.
 La locul puncţiei se efectuează un pansament. Se ajută bolnavul să se îmbrace şi este condus la pat.
Gazul introdus se resoarbe în decurs de maximum două zile.
II. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXAMENE
ENDOSCOPICE A APARATULUI RENAL

Cistoscopia - metodă de examinare endoscopică a mucoasei vezicii urinare, cu ajutorul unui aparat numit
cistoscop, pentru identificarea proceselor inflamatorii şi tumorale ale acesteia, prezenţa calculilor şi a corpilor străini etc.
Cistoureteroscopia (cateterism ureteral) – permite descoperirea proceselor patologice de la nivelul ureterelor,
bazinetelor şi calicelor renale.
Cistoscop – aparat compus dintr-un tub metalic cu curburi de tip Mercier, în vârful căruia se găseşte sistemul de
iluminare (un bec electric). În tubul cistoscopului este introdus sistemul optic: obiectivul la capătul vezical, ocularul la
capătul proximal al tubului, lentile intermediare şi o prismă care aduce imaginea în axa longitudinală a aparatului.
Tipuri de cistoscoape:
- cistoscopul de irigaţie – sistemul optic se înlocuieşte cu o canulă cu dublu curent şi robinet prin care se spală
vezica urinară;
 - cistoscopul de cateterism – are sonde (catetere) de diferite dimensiuni pentru cateterizarea ureterelor;
- cistoscopul operator – în locul sondelor ureterale are un dispozitiv prin care se introduc în vezică, instrumente
speciale pentru biopsie, prindere, electrocoagulare etc.;
- fibroscopul – sistemul optic este format dintr-un mănunchi de fibre lungi de sticlă, flexibile, care transmit o
lumină puternică, albă, ce evidenţiază foarte bine toate detaliile. Nu modifică aspectele leziunilor şi nu încălzeşte.
Materiale necesare:
- casolete cu câmpuri sterile şi mănuşi de cauciuc sterile;
- costum steril pentru medic (halat, mască);
- seringă Guyon cu olivă uretrală, sterilizată;
- soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;
- seringă de 20 ml sterilizată;
- pense sterile;
- tampoane de vată sterile;
- cistoscop de irigaţie, de cateterism sau cistoscopul operator (în funcţie de scopul urmărit) sterilizate;
- soluţie de oxicianură de mercur 1/5 000 2-3 l;
- două sonde ureterale, radioopace, lungi de 60-70 cm şi groase de 4-8 (scara Charier);
- sonde uretrovezicale sterile;
- soluţii dezinfectante;
- eprubete pentru recoltarea urinei;
- două tăviţe renale.
Etape de execuţie:
 Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare.
- Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare, aşezându-le separat pe două măsuţe (materialele sterile separat
de cele nesterile).
- Tubul cistoscopului se sterilizează prin fierbere sau autoclavare.
- Sistemul optic al cistoscopului se sterilizează prin păstrare în vapori de formaldehidă cel puţin 2 ore.
 Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.
- Se anunţă bolnavul explicându-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie, cu o jumătate de oră înainte de explorare, i se
administrează un sedativ.
- Se suprimă micul dejun şi bolnavul va ingera 500 ml lichid cu o oră înainte de examen (pentru a se asigura fluxul
urinar necesar).
- Bolnavul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare şi ajutat să se dezbrace (în regiunea
inferioară a trunchiului).
- Bolnavul este ajutat să se urce pe masa specială (de cistoscopie sau ginecologie) şi să se aşeze în poziţie
ginecologică.
- Se fixează picioarele bolnavului pe suporturile mesei.
- Se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului cu apă şi săpun.
- Se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile, lăsându-se accesibilă regiunea perineului.
- Se dezinfectează meatul urinar şi apoi se introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină 0,5% sau 30 ml borat de
procaină 2% sau procaină hidroclorhidrică 4%.
 Participarea la tehnică.
- Se verifică funcţionalitatea sistemului de iluminat, starea de curăţenie a lentilelor, etanşeitatea asamblărilor.
- Se asigură semiobscuritate în cameră prin stingerea luminilor.
- Se oferă aparatul medicului (va introduce în vezică tubul cu canula de irigaţie).
- Se spală vezica cu o soluţie de oxicianură de mercur 1/5000 până când lichidul de
spălare devine perfect limpede.
- Medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie dezinfectantă slabă (la
bărbat) sau 250 ml (la femeie) şi înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic.
- Se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică (medicul efectuează
inspecţia pereţilor vezicali).
- Se oferă medicului succesiv, la cerere, cateterele de dimensiuni diferite (dacă
examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor).
Poziţii diferite ale cistoscopului
în vezica urinară.
 - Se oferă eprubetele pentru recoltările urinare, pentru urocultură sau examene biochimice.
 Îngrijirea bolnavului după tehnică.
- Bolnavul va fi ajutat să coboare de pe masa de examinare, să se îmbrace.
- Bolnavul este condus în salon şi aşezat comod în pat, unde va sta în repaus câteva ore.
- Se administrează la nevoie bolnavului calmante, antispastice (aplicaţii umede calde pe regiunea hipogastrică).
Bolnavul nu necesită în continuare îngrijiri deosebite.
 Reorganizarea locului de muncă.
- Se aruncă deşeurile iar instrumentele se spală bine cu o perie moale, cu apă şi săpun şi se clătesc sub jet la robinet.
- Lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se îndepărtează cu o perie moale. Interiorul tubului se curăţă
minuţios cu tampoane de vată montate pe port-tampoane.
- Toate instrumentele se aşază în cutiile în care se păstrează după dezinfecţie şi sterilizare.
Incidente şi accidente:
 Accese febrile trecătoare, dureri lombare asemănătoare cu colica renală.
 Mici hemoragii ce se produc spontan sau în urma spălăturii vezicale cu apă caldă la care s-a adăugat o fiolă de
adrenalină.
 Cistoscopia se execută în condiţii de asepsie caracteristice unei intervenţii chirurgicale.
 Sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau autoclavare (se deteriorează). Se sterilizează în soluţie apoasă de
glutaraldehidă 2% (Cidex), vapori de formol sau de etilenoxid.
 Înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă, pentru a se îndepărta urmele substanţelor sterilizante care sunt
iritante, hemolitice etc.

III. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ

A APARATULUI RENAL
Rinichii îndeplinesc multiple funcţii, prin unitatea lor morfofuncţională – nefronul.
Funcţiile rinichilor:
- elaborarea urinei, funcţie de bază a rinichilor;
- eliminarea deşeurilor metabolice şi toxice (a cataboliţilor);
- menţinerea izoioniei (concentraţia electroliţilor);
- menţinerea echilibrului acido-bazic;
- menţinerea izotoniei (presiunea osmotică);
- menţinerea izovolemiei (volum de lichid circulant).
Pe lângă aceste funcţii, rinichii mai au funcţie endocrină şi antitoxică.
Pentru a putea satisface aceste funcţii în condiţii normale, trebuie să existe o perfuzie sangvină renală adecvată şi
o integritate morfofuncţională a glomerulului, a sistemului tubular şi a interstiţiului.
Scopul explorării funcţiei renale:
- stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod normal sau nu;
- obţinerea relaţiilor asupra mecanismului perturbant calitativ şi cantitativ.

METODE ŞI MIJLOACE DE EXPLORARE A FUNCŢIILOR RENALE

Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:
 analiza urinei;
 examenul sângelui;
 explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise – glomerulare şi tubulare.

1. Analiza urinei
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichiului şi asupra homeostaziei organismului.
Examenul urinei cuprinde un examen:
 macroscopic (volum, densitate, culoare, miros, aspect);
 microscopic (sediment: elemente figurate, cilindri, celule epiteliate);
 bacteriologic;
 fizico-chimic al urinei (reacţia, ionograma, compoziţia chimică: uree, creatinină, clorurie, proteinurie etc.)
Studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor din urină se face prin testul Addis-Hamburger.
Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului.
- Se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei; se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte.
- Dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se aruncă.
- Din acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat timp de 100 sau 180 de minute.
- Bolnavul nu bea nimic în tot acest timp (după unii, bolnavul bea 200 ml apă sau ceai fără zahăr, imediat după
golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar minim).
 Pregătirea materialului pentru recoltarea urinei.
- Se pregăteşte materialul steril pentru recoltare, acelaşi ca şi pentru examenul bacteriologic al urinei.
- Se pregăteşte materialul necesar pentru toaleta organelor genitale.
 Recoltarea urinei.
- După 100 sau 180 de minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun.
- Se recoltează întreaga cantitate şi se măsoară volumul (recoltarea se face din jet prin emisiune spontană sau prin
cateterism vezical).
- Se trimite la laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi volumul urinei la a doua
micţiune.
La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.

Interpretare: normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000-2000 leucocite/min.

2. Examenul sângelui
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face urmărind:
- concentraţia în sânge a produselor de catabolism azotat;
- izoionia;
- izohidria;
- izotonia etc.
 Studiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici . Pentru aceasta se determină:
- ureea sangvină – valoare normală = 20-40 mg%;
- acidul uric – valoare normală = 3-5 mg%;
- creatinina – valoare normală = 0,6-1,3 mg%.
 Studiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor.
Această funcţie renală se apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K, Ca, Cl]:
Na+ = 135 – 150 mEg/l
K+ = 3,5 – 5 mEg/l
Ca2+ = 4,5 – 5,5 mEg/l
Cl– = 95 – 110 mEg/l
 Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acidobazic.
 determinarea pH-ului sangvin – se recoltează sânge fără garou, pe heparină, în condiţii de strictă anaerobioză, în
seringi perfect etanşe, abduse cu ulei de parafină. Valoare normală = 7,30 – 7,40;
 determinarea rezervei alcaline (RA) – se recoltează 10 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu; eprubeta va fi foarte
bine închisă pentru a se evita degajarea dioxidului de carbon dizolvat în plasmă.
Valoare normală = 53 – 75 vol CO 2/100 ml sânge sau 27 mEg/l; scăderea sub 50 vol% arată o stare de acidoză;
creşterea peste 75 vol% reprezintă o alcaloză.
Astăzi pH-ul şi RA se determină mai exact la aparatul Astrup – în acest caz se recoltează sânge capilar în condiţii
de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate o dată cu aparatul.
 Studiul funcţiei renale de menţinere a izotoniei plasmei – se face prin determinarea punctului crioscopic al plasmei cu
ajutorul unui termometru-criometru. În condiţii normale plasma are punctul crioscopic ∆ între 0,56° – 0,58°C.

3. Explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise (probe directe)

Explorarea mecanismelor funcţionale se efectuează cu ajutorul clearance-urilor renale şi al unor probe ce se
adresează predominant activităţii tubulare (secreţie, diluţie, concentraţie etc.) şi se cercetează fiecare mecanism: fluxul
plasmatic, renal, filtratul glomerular, reabsorbţia tubulară activă, concentraţia şi diluţia.

Probele de clearance
Clearance-ul – volumul de plasmă (în ml) depurat de o substanţă în unitate de timp (1 minut).
 Se calculează după formula:

U – concentraţia urinară (mg/ml);

V – volumul urinar (ml/minut);
P – concentraţia plasmatică a substanţei (mg/ml).

Fluxul plasmatic renal

Fluxul plasmatic renal – volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs de 1 minut. Se determină
cu ajutorul clearance-ul acidului paraaminohipuric (P.A.H.) care este eliminat integral de către glomeruli şi de tubi la o
singură trecere prin rinichi.
Clearance-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod continuu. Determinarea concentraţiei se face
fotometric. Valori normale: 500 – 700 ml/min.
 Explorarea filtratului glomerular.
Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina (endogenă) sau insulina (exogenă) care se elimină prin
filtrarea glomerulară.
Clearance-ul creatininei endogene
Creatinina se elimină prin urină prin filtrarea glomerulară fără să mai fie reabsorbită sau secretată de tubi.
Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului
- Se anunţă bolnavul cu o zi înainte ca:
 să nu mănânce în dimineaţa examinării;
 să stea culcat în pat 12 ore peste noapte şi în tot timpul examenului (2 ore);
 timp de 20-30 min înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă (pentru asigurarea unei diureze
suficiente).
 Efectuarea recoltării:
 la ora 7:
- După ce a terminat de băut apa, bolnavul va urina, ridicat în picioare.
- Urina aceasta se aruncă.
- Bolnavul bea 300 ml ceai fără zahăr sau 300 ml apă.
- Bolnavul se culcă din nou.
 la ora 8:
- Bolnavul urinează din nou.
- Această urină se păstrează.
- Se măsoară volumul acesteia.
- Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă.
- Bolnavul se va culca din nou.
 la ora 9:
- Bolnavul urinează din nou.
- Urina se păstrează.
- Se măsoară volumul urinei.
- Se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului.
- Din cele două emisiuni de urină se trimit 10 ml la laborator împreună cu sângele recoltat pentru
determinarea creatininei.
Interpretare: valoarea normală = 140 ml/min±30. Valorile scad sub 70 ml în insuficienţă renală.

Reabsorbţia tubulară.
Una din probele de largă utilizare în testarea acestei funcţii renale este:
Clearance-ul ureei
Ureea trece prin filtrarea glomerulară, fiind parţial reabsorbţia la nivelul tubilor proximali.
Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului.
- Bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei.
 - Bolnavul va sta culcat peste noapte, precum şi în dimineaţa examinării tot timpul probei.
- Bolnavul nu va mânca dimineaţa.
 Efectuarea recoltării:
 la ora 7:
- Bolnavul este rugat să urineze.
- Urina se aruncă.
- Se dă bolnavului apoi să ingereze 250 ml apă.

 la ora 8:
- Bolnavul va urina într-un vas.
- Se măsoară volumul urinei.
- Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă.
- Se dă bolnavului să ingereze încă 250 ml apă.

 la ora 9:
- Bolnavul urinează într-un alt vas.
- Se măsoară volumul urinei emise.
- Din cele două emisiuni de urină se trimit la laborator 10 ml (notându-se exact volumul de urină din cele
două emisiuni) împreună cu sângele recoltat.
Interpretare: valoarea normală = 75 ml/min; o leziune glomerulară sau tubulară scade capacitatea de epurare a ureei din
plasmă.

 Explorarea secreţiei tubulare

Se bazează pe capacitatea tubului renal de a excreta anumite substanţe introduse în organism.
Deşi există mai multe substanţe utilizate ca test explorator al secreţiei tubulare, în practică se foloseşte în special
fenolsulfonftaleina (P.S.P.) şi P.A.H.-ul.

 Proba cu P.S.P. (denumit şi roşu fenol)

Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului.
- Se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării.
 Administrarea substanţei.
- Dimineaţa pe nemâncate i se injectează bolnavului, intravenos, 1 ml P.S.P. din soluţie 0,6%.
 Recoltarea urinei.
- Bolnavul este rugat să urineze la 15 şi la 70 de min de la administrarea substanţei.
- Urina se trimite la laborator; printr-un procedeu colorimetric se determină nivelul P.S.P.
Interpretare: o persoană sănătoasă elimină 20% în primele 15 min şi 55-70% în 70 min, din cantitatea de colorant
injectată.
 Nefrograma (renograma izotopică)
 Scintigrafia renală
 Proba cu indigo-carmin-cromocistoscopie
 Explorarea capacităţii de diluţie şi concentraţie
Metodele utilizate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea de a produce o urină mai
diluată sau mai concentrată în funcţie de gradul de hidratare a organismului.
Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai multe probe:
1. Proba de diluţie şi concentraţie Volhard
Are două etape: diluţia şi concentraţia.
Practic este mai comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă concentraţia este mai bună, evident că şi
diluţia este satisfăcătoare.
- Proba de concentraţie
Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului
- La ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă (ouă, şuncă, pâine, carne) fără lichide.
 Recoltarea urinei
- Din două în două ore (la orele 14, 16, 18 şi 20) se colectează 4 eşantioane de urină.
 - De la orele 20 până la orele 8 urina se colectează într-o singură probă.
- Se notează la toate eşantioanele de urină volumul şi densitatea.
Interpretare: În cursul după-amiezii şi noaptea, ca răspuns la proba de concentraţie, diureza scade mult, iar densitatea
trebuie să crească, depăşind 1028 cel puţin într-o probă.
 Se consideră patologic când, predominând diureza nocturnă, lichidul ingerat se elimină cu întârziere.
 Când capacitatea de concentraţie este redusă sau dispărută (densitatea maximă sub 1028).
În insuficienţa renală severă, densitatea variază puţin în jurul valorii de 1010 (izostenurie).
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată (edem, insuficienţă cardiacă) se face numai proba de
concentraţie, apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie normală.

- Proba de diluţie
Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului
- Cu două zile înainte, bolnavul este supus la un regim mixt alimentar; are voie să bea lichide cât vrea.
- În ziua examinării, bolnavul va sta în repaus la pat.
 Golirea vezicii şi ingerarea lichidului
- La ora 7.30 îşi evacuează vezica urinară (urina se aruncă).
- Bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de 1/2 h.
 Recoltarea urinei
- Între orele 8-12, timp de 4 ore, se recoltează 8 probe de urină, din 30 în 30 min.
- Se notează cantitatea şi densitatea urinei din fiecare probă.
Interpretarea rezultatelor:
 În mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate de lichid ingerată.
 În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală.
 În cel puţin una din probele de dimineaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml, iar densitatea urinei trebuie să fie sub
1005 în cel puţin una din probe.

2. Proba Zimniţki
Etape de execuţie:
 Pregătirea bolnavului
- Bolnavul este menţinut în pat.
- Se administrează regim alimentar şi hidric normal.
 Recoltarea urinei
- Se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 h.
- Se notează volumul şi densitatea fiecărei probe.
Interpretarea rezultatelor. Normal, cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între ele, cu atît capacitatea de adaptare a
rinichiului este mai bună.

MODULUL 28 NURSING ÎN CHIRURGIE TORACICĂ, CARDIOVASCULARĂ ȘI NURSING

SPECIFIC

MODULUL 31 NURSING ÎN HEMATOLOGIE

 MODULUL 34 NURSING ÎN DERMATO-VENEROLOGIE

MODULUL 34 NURSING ÎN ENDOCRINOLOGIE

Pregătirea, asistarea, efectuarea îngrijirii şi explorării specifice bolnavilor cu afecţiuni endocrine: explorarea
funcţională a glandelor endocrine.

PREGATIREA , ASISTAREA, EFECTUAREA INGRIJIRII SI EXPLORARII SPECIFICE BOLNAVILOR CU

AFECTIUNI ENDOCRINE

I. Explorarea functionala a hipofizei

II. Explorarea functionala a glandelor suprarenale
III. Explorarea functionala a tiroidei
IV. Explorarea functionala a paratiroidelor
V. Explorarea functionala a glandelor sexuale
VI. Explorarea functionala a pancreasului endocrin

I. EXPLORAREA FUNCTIONALA A HIPOFIZEI

A. Explorarea hipofizei anterioare
1. Examenul radiologic al scheletului – pune in evidenta semne determinate de procesele tumorale ale glandei
 Radiografia craniului din: fata , profil, incidenta fronto-occipitala- evidentierea seii turcesti
 Tomografia in plan frontal si sagital
 Radiografia oaselor lungi- deficinte ale STH-ului
2. Examenul oftalmologic- evidentiaza modificari functionale si morfologice ale analizatorului optic determinate de
tumori hipofizare ce comprima nervul optic
 Examenul acuitatii vizuale
 Determinarea campului vizual
 Masurarea tensiunii intraoculare
3. Dozarea stimulinelor hipofizare
 Dozarea din sange:- dimineata, pe nemancate
- punctie venoasa,
- 10-20 ml de sange, fara subst. coagulanta

 Dozarea din urina: - recolatarea urinii in 24 de ore

- 200ml urina se trimit la laborator
- se specifica cant. toala de urina emisa in 24 de ore
- valorile se exprima in cant. totala de hormon eliminat prin urina in 24 de ore
4. Testul cu cortizon- pune in evidenta hiperfunctia lobului anterior hipofizar.

 Determinarea eliminarii prin urina a 17-cetosteroizilor

- se determina eliminarea 17-cetosteroizilor din urina
- se administreaza timp de 3-5 zile 100g cortizon, sau 40g prednison
- se face determinarea eliminarii 17-cetosteroizilor zilnic , cat si in ziua intreruperii
adm.cortizonului.
 Cortizonul inhiba secretia de ACTH, deci a 17-cetosteroizilor

B. Explorarea hipofizei posterioare

 urmareste eliminarea hormonului antidiuretic-vasopresina, adiuretina;
 stimuleaza tubii distali renali marind resorbtia apei ;
  insuficienta secretorie de vasopresina da nastere diabetului insipid .
1. Studiul bilantului hidric
 masurarea zilnica a cant de lichide ingerate si eliminate
 determinarea densitatii urinei
2. Proba de apa si sete- pune in evidenta tulburarea capacitatii de concentrare a rinichiului in lipsa hormonului
antidiuretic hipofizar
Tehnica - la ora 8.00 bolnavul evacueaza vezica ;
- bolnavul va fi cantarit ;
- bea 1 litru de ceai slab timp de 15min ;
- urineaza din 30-30 min pana la 12.00 ;
- se determina densitatea fiecarei probe;
- la 12.00 bolnavul va fi cantarit din nou si va mananca un regim mixt , fara lichide;
- se recolteaza urina la 16.00 ; 20.00, si a doua zi la 8.00;
- se determina densitatea urinii;
bolnavul va fi cantarit .
 in caz de diabet insipid:- urina are o densitate de 1001-1003
- cantitatea de apa se elimina in prima ora
- se continua eliminarea masiva a rezervelor de apa ale organismului
- se constata scaderea masiva a greutatii.
3. Proba de incarcare cu clorura de sodiu
 Se determina 8 zile la rand concentratia de NaCl din urina in toate mostrele evacuate;
 Se administreaza bolnavului 5g de NaCl peste regimul alimentar pe care l-a avut ;
 Se continua determinarea zilnica a concentratiei sarii din urina ;
 Bolnavul nu are restrictie la lichide pe toata perioada probei.
Rezultatul: - la indivizii sanatosi conc. NaCl in urina creste
- in insuficienta hipofizara posterioara, conc. NaCl ramane neschimbata.
4. Teste de clearence
 In diabet insipid scade resorbtia tubulara a apei dupa metoda clearance.

II. EXPLORAREA FUNCTIONALA A GLANDELOR SUPRARENALE

A. Explorarea corticosuprarenalei ( C.S.R)

 Corticosuprarenala secreta : mineralocorticoizi, glicocorticoizi, hormoni androgeni
 Se fac determinari ale hormonilor din sange si urina.
1. Dozarea electrolitilor din sange si urina
 Pentru dozarile biochimice din sange se vor recolta 10 ml sange venos fara subst. coagulanta
 Pentru dozarile din urina se va recolta urina emisa in 24 de ore si se va trimite la laborator
a) Determinarea hematocritului
 Se recolteaza prin punctie venoasa 5ml sange + 2 picaturi de heparina
 Se amesteca bine
 Se centrifugheaza 30 min la o turatie de 3000/ min
 Hematocritul (Ht) are valori crescute
b) Determinarea cantitativa a lichidelor extracelulare
 Se face dupa tehnica determinarii masei circulante
 Subs. Folosita este: rodanatul de sodiu sau inulina.
c) Determinarea raportului salivar
 Urmareste raportul dintre Na si K in saliva
Tehnica - se executa dimineata, pe nemancate
- bolnavul clateste gura cu apa curata, fara alte subst.
- se aduna intr-un balon Erlenmeyer saliva secreta timp de un minut
- se trimite la laborator ptr dozajul Na si K
 proba nu se poate aplica bolnavilor cu regim declorurat
  raport Na/ K mai mare de 2 = insuficinta suprarenala
d) Testul de incarcare hidrica Robinson, Power, Kepler
Tehnica – bolnavul are o alimentatie mixta, cu lichide dupa nevoie, pana la ora 18.00;
- se suprima lichidele de la aceasta ora;
- la 22.30 se goleste vezica
- se strange urina din acest moment si pana dimineata la ora 7.30
- se determina cant totala de urina eliminata
- bolnavul ramane nemancat in pat
- la 8.30 goleste din nou vezica, dupa care se administreaza 20ml apa / kg corp
- bolnavul o consuma timp de 45 de minute
- bolnavul urineaza la: 9.30 ; 10.30 ; 11.30 ; 12.30
- fiecare emisie se strange separat si se determina cantitatea
 Daca vreo proba din zi intrece cant de urina emisa noaptea – insuficienta suprarenala poate fi exclusa
 Daca nici una din probele de zi nu intrece urina de noapte, se va determina :
- ureea si clorul din sange si urina de noapte.
2. Testarea tulburarilor de metabolism glucidic
 Glicogenul poate fi mobilizat de adrenalina doar cu ajutorul cortizonului
a) Testul de foame- bolnavii de insuficienta corticosuprarenala au nevoie de un aport continuu de glucide
Tehnica - dupa masa de seara bolnavul nu mai mananca nimic pana a doua zi
- a doua zi se determina glicemia din 4 in 4 ore, fara ca bolnavul sa manance

b) Proba hiperglicemiei provocate- in insuf. corticosuprarenala curba hiperglicemiei provocate creste lent si
coboara la fel de lent la o stare de hipoglicemie
c) Proba de toleranta la insulina
Tehnica- se determina glicemia
- se administreaza bolnavului i.v. 0,1 unitate de insulina/ kg corp
- se determina glicemia la 30min; 60min; 90min; 120min; 180min.
 Asistenta – va avea pregatita glucoza ptr administrare orala si i.v.
 La 30 min – glicemia scade cu 50%
 La 90-120 min- revine la valorile initiale
d) Proba cu adrenalina
Tehnica- se determina glicemia
- se administreaza subcutanat 1mg de adrenalina
 Cresterea glicemiei la indivizii sanatosi
 La bolnavii cu insuf. corticosuprarenala –cresteri usoare ale glicemiei sau deloc.
e) Testul Thorn
Tehnica:
1. Pregatirea bolnavului – bolnavul nu mananca 12 ore inaintea probei
- dimineata se determina numarul eozinofilelor si al leucocitelor

2. Efectuarea testului - se injecteaza i.m. A.C.T.H.- 25 unitati(2mg)

- se determina nr. eozinofilelor si leucocitelor la 2 ore, 3ore si 4 ore de la
administrare.
 Se va determina inainte sensibilitatea la A.C. T. H.
 La indivizii sanatosi nr eozinifilelor scade cu 50-60%

3. Dozarea hormonilor corticosuprarenali si a metabolitilor lor in sange si urina.

a) Dozarea hormonilor din sange
 Dozarea hormonilor din sange se face mai rar fiind metoda laborioasa
 Se recolteaza 100g sange + subst. anticoagulanta
 Determinarea se face din plasma dupa centrifugare.
b) dozarea hormonilor din urina
 Se recolteaza urina din 24 ore + acid acetic
 Se trimite la laborator 100ml
  Se indica in biletul de trimitere la laborator cantitatea totala de urina emisa in 24 ore, ptr a se calcula
excretia in valori absolute pe 24 de ore
 V.N.: B= 7-25mg/24ore ; F= 4-15 mg/24 ore.

B. Explorarea medulosuprarenalei

 Hiperfunctia medulosuprarenalei poate fi decelata prin probe de provocare care favorizand o

descarcare de adrenalina si noradrenalina produc crize de hipertensiune arteriala
1. Testul presor la rece
Tehnica:
1. Pregatirea bolnavului – bolnavul nu mananca 12 ore inaintea probei
- dimineata bolnavul in decubit dorsal ramane la pat relaxat 10-15 min

2. Efectuarea testului - se masoara T.A.

- se lasa mansonul tensiometrului pe bratul bolnavului
- se scufunda cealalta mana in apa rece de 4 grade, timp de 1 min
- se masoara T.A. imediat dupa scufundare la: 30 sec; 1min; 2min; 3min;

 T.A. se ridica cu 10-25 mmHg, si revine la normal in 2-3 min

 In feocromocitoame –se provoaca crize de hipertensiune arteriala
2. Testul la histamina- histamina determina o dilatatie capilara accentuata
Tehnica:
1.Pregatirea bolnavului – bolnavul nu mananca 12 ore inaintea probei
- dimineata bolnavul in decubit dorsal ramane la pat relaxat 10-15 min

2. Efectuarea testului - se masoara T.A

- se injecteaza i.v. 0,015-0,05histamina in 1-2 ml solutie izotonica de clorura de
sodiu
- se masoara T.A., timp de 5-10 min, din 30-30 sec
- pana la valoarea initiala
 C.N. initial avem o scadere moderata a T.A., apoi o crestere a valorii
 In feocromocitoame, T.A. creste imediat dupa injectie atingand valoare maxima dupa 1-3 min,
superioara celei din testul presor la rece
3. Teste adrenolitice- subst. adrenolitice produc la bolnavii cu feocromocitom scaderea imediata si considerabila a
T.A. , ce se mentine 20-30min.
4. Examenul radiologic al glandelor suprarenale
 Radiografia pe gol a abdomenului
 Opacifierea bazinetelor cu subst. opacifiante
 Radiografia de contrast negativ prin retroperitoneu

III. EXPLORAREA FUNCTIONALA A TIROIDEI

Explorarea funcţională a glandei tiroide se face prin determinarea metabolismului bazal, determinarea iodemiei, a
iodului legat proteic, ioduriei, colesterolemiei, reflexograma achiliană, radioiodocaptare şi altele.

A. Determinarea metabolismul bazal (M.B.)

 M.B.= cantitatea de energie pe care organismul o cheltuieşte în repaus absolut, la temperatura şi presiunea
atmosferice optime.
 Această energie se produce prin oxidarea alimentelor şi este necesară pentru menţinerea funcţiilor vitale ale
organismului.
 Valoarea medie a cheltuielilor energetice ale metabolismului bazal la aduItul sănătos este de o calorie mare pe
kgcorp/oră.
 Determinarea se face cu spirometrul (Krogh, Knipping), pulmotestul Godart sau aparatul Sprirolyth.
 Determinarea se face indirect: se măsoară cantitatea de 02 consumat pe o unitate determinată de timp.
 Tehnica:
1. Pregătirea psihica si fizica a bolnavului:
1.1. Cu 3 zile inainte de examinare, bolnavul primeşte regim sărac în proteine.
1.2 În aceste zile va consuma cantitati moderate, fara a ramane flamand
1.3 Se recomanda urmatorul regim:
- dimineata: ceai sau cafea fara lapte, si 1-2 covrigi cu unt
- la 10.00: un covrig cu fructe sau compot
- la pranz: supa, cartofi ; legume ; prajituri, compot sau fructe ; paine
- la 16.00: ca dimineata
- seara: legume, cartofi, macaroane, paine.
1.4 Se va odihni mult, evitând efortul fizic; va fi ferit emoţii.
1.5 Bolnavul nu va lua medicamente sedative sau excitante
1.6 In seara zilei din ajunul examinării nu va consuma nimic şi nu va fuma.
1.7 Somnul de noapte în preajma examinării trebuie să fie liniştit.
1.8 În ziua examinării, eforturile fizice trebuie reduse minimum, se interzice baia sau toaleta completa
1.9. Transportul bolnavului la sala de examinare se va face cu căruciorul.
1.10 Bolnavul va sta 30 min. în repaus (decubit dorsal) înainte de probă.
1.11 Bolnavii ambulatorii vor sta în repaus cel puţin o oră.
2. Pregatirea psihica si efectuarea probei
2.1. Bolnavul va fi pregătit din punct de vedere psihic (emoţia şi neliniştea pot falsifica rezultatul).
2.2. Se vor nota vârsta, sexul, înălţimea şi greutatea
2.3. Bolnavul va fi conectat la aparat cu circuitul închis după metoda cunoscută de la spirografie; bolnavul
respiră numai în aparat.
2.4. După ce respiraţia bolnavului s-a normalizat se începe înregistrarea incursiunilor respiratorii timp de 6
min.
2.5. Din spirograma obţinută se calculează volumul de oxigen şi producţia de bioxid de carbon.
 Din datele obţinute se pot calcula necesităţile calorice ale organismului pe 24 h.
 Cantitatea de căldură produsă se determină indirect pornind de la consumul de O 2 .
 Raportand valorile obţinute la valorile teoretice din tabele, se va obţine valoarea metabolismului bazal, care se
exprimă in procente.
 Rezultatul de +25% inseamnă că arderile din organism sunt cu 25% mai intense decât în starea normală.
 Se apreciază ca valori normale între 0% şi +15%.
 Deoarece numeroşi factori extratiroidieni influenţează M.B., rezultatul testului trebuie interpretat numai în
corelaţie cu datele clinice.

B. Studiul reglarii echilibrului vegetative

1. Testul presor la rece
 Se face identic dupa tehnica descrisa la explorarea medulosuprarenalei
 In hipertiroidism- T.A. creste cu 30-60 mmHg, revenirea este foarte lenta
2. Determinarea timpului mediu de reincalzire a extremitatilor
 In hipertiroidism extremitatile sunt bine irrigate
Tehnica:

1. Pregătirea psihica si fizica a bolnavului:

1.1. Cu 3 zile inainte de examinare, bolnavul primeşte regim sărac în proteine.
1.2 În aceste zile va consuma cantitati moderate, fara a ramane flamand
1.3 Se recomanda urmatorul regim:
- dimineata: ceai sau cafea fara lapte, si 1-2 covrigi cu unt
- la 10.00: un covrig cu fructe sau compot
- la pranz: supa, cartofi ; legume ; prajituri, compot sau fructe ; paine
- la 16.00: ca dimineata
- seara: legume, cartofi, macaroane, paine.
1.4 Se va odihni mult, evitând efortul fizic; va fi ferit emoţii.
1.5 Bolnavul nu va lua medicamente sedative sau excitante
1.6 In seara zilei din ajunul examinării nu va consuma nimic şi nu va fuma.
 1.7 Somnul de noapte în preajma examinării trebuie să fie liniştit.
1.8 În ziua examinării, eforturile fizice trebuie reduse minimum, se interzice baia sau toaleta completa
2. Pregatirea psihica si efectuarea probei
2.1. Bolnavul va fi pregătit din punct de vedere psihic (emoţia şi neliniştea pot falsifica rezultatul).
2.2. Se vor nota vârsta, sexul, înălţimea şi greutatea
2.3. Bolnavul va ramane in pat , si se va determina temperatura pe fata palmara a mainilor.
2.4. Se scufunda apoi mainele intr-o baie de apa la temp de 15 grade, mentinandu-se timp de 5min.
2.5. Se tamponeaza apa de pe suprafata mainilor fara frictionare sau apasare.
2.6. Se masoara temperatura cutanata la aceleasi puncte din 3-3 min pana ce temp. se ridica la 25 de grade
 Timpul mediu de reincalzire este de 10-20 minute
 In hipertiroidism, timpul este scurtat
 In hipotiroidism, tetanie, distonie neurovegetativa ttimpul este prelungit pana la 30 min

C. Determinarea tulburarilor in metabolismul glucidic

 Se determina prin dozarea zaharului din sange si urina prin proba hiperglicemiei provocate
 In hipertiroidism : hiperglicemie cu hglicozurie
 In hipotiroidism: hipoglicemie

D. Determinarea tulburarilor in metabolismul colesterolului

 Recoltarea sangelui se face prin punctie venoasa, 2-5ml sange fara subst. anticoagulanta
 Hipertiroidism: - colesterolemia este scazuta pana la 100-80mg%
- raportul dintre colesterolul esterificat si total – scade
 Hipotiroidism - colesterolemia este ridicata la 250-500mg%
- raportul dintre colesterolul esterificat si total- creste
E. Determinarea tulburarilor in metabolismul iodului
1. Dozarea iodului protidic in plasma
 Se va recolta 5-6 ml sange( punctie venoasa) + subst. anticoagulanta, a.i. sa rezulte 2ml plasma
 V.N. 4-8 γ la 100ml plasma
 In hipertiroidism iodemia creste pana la 18 γ %
 Valorile iodului protidic reflecta cant de tiroxina(T4) si triiodtironina(T3) circulanta
 La determinarea lui se va tine cont de tratamentele, investigatiile, consumul de alimente cu un continut de
iod in ultimile 12 luni.
2. Iodocaptarea tiroidiana
 Urmareste dinamica fixarii iodului in glanda tiroida
Tehnica:
1. Pregătirea fizica si psihica a bolnavului
1.1. Este necear ca persoana care urmează a fi testată să nu fi intrat în contact în ultimele 3 luni cu iod
(ioduri) sau brom (bromuri).
Se cuprind aici:- examinări radiologice cu substante de contrast iodate (colecisto-, uro-, bronhografii
etc.);
- tratamente cu substanţe iodate (unele antireumatice, siropuri tuse, mexaform etc.)
sau bromate (calciu bromat pansamente cu tinctură de iod, iodoform (stomatologie),
solutie Lugol (ginecologie).
1.2. În ultima lună bolnavul trebuie să nu ia: sulfamide ( inclusiv antidiabetice); substanţe cu acţiune asupra
sistemului central (ganglioplegice, calmante, tranchilizante etc.); preparate hormonale (inclusiv
unguente cu corticoizi).
2. Pregătirea bolnavului în ziua examinării
2.1. Bolnavul trebuie ca în dimineaţa respectivă sa nu mănânce, să nu bea apă, să nu fumeze, să nu ia
medicamente.
2.2. Se administrează pe cale bucala 5-15 microCurie 131I, sub forma de NaI in 40-50 ml lapte
2.3. Se determină radioactivitatea la nivelul lojei tiroidiene cu ajutorul unui contor de scintilatie, la 2-4-6-8-2-
72 de ore de la ingerarea iodului radioactiv
 Rezultatele se raporteaza la radioactivitatea unei solutii standard de 131I :200ml ser fiziologic+5-15
microCurie 131I.
 Din solutie se utilizeaza 1ml
  C.N. : la 24 ore se fixeaza 40% din subst. radioactiva
 Hipertiroidism: fixarea maxima la 6-8 ore
 Hipotiroidism : fixarea maxima la 48-72 ore
3. Determinarea eliminarii urinare a radioiodului
 Se poate face concomitent cu iodocaptarea
 Dupa 24ore restul iodului necaptat este eliminat prin urina
 C.N. : eliminarea este de 40-70 %
 Hipertiroidism: scade la 5-40%
 Hipotiroidism : creste la 80%

F. Scintigrama tiroidiana

 Se realizeaza cu ¹³¹I , 125 I, 99Th, captat de glanda tiroida , emite radiatii gammace actioneaza asupra unui
aparat electronic de numaratoare
 La acesta se adapteaza un dispozitiv de inscriere , care cu ajutorul unui mecanism automat de deplasare , se
plimba in fata glandei tiroide, inregistrand morfologia glandei sub forma de linii intrerupte cu densitate
uniforma
Tehnica:
1. Pregătirea fizica si psihica a bolnavului

1.1. Este necear ca persoana care urmează a fi testată să nu fi intrat în contact în ultimele 3 luni cu iod
(ioduri) sau brom (bromuri).
Se cuprind aici:- examinări radiologice cu substante de contrast iodate (colecisto-, uro-, bronhografii
etc.);
- tratamente cu substanţe iodate (unele antireumatice, siropuri tuse, mexaform etc.)
sau bromate (calciu bromat pansamente cu tinctură de iod, iodoform (stomatologie),
solutie Lugol (ginecologie).
1.2. În ultima lună bolnavul trebuie să nu ia: sulfamide ( inclusiv antidiabetice); substanţe cu acţiune asupra
sistemului central (ganglioplegice, calmante, tranchilizante etc.); preparate hormonale (inclusiv
unguente cu corticoizi).
2. Pregătirea bolnavului în ziua examinării
2.1. Bolnavul trebuie ca în dimineaţa respectivă sa nu mănânce, să nu bea apă, să nu fumeze, să nu ia
medicamente.
2.2. Se administrează per os 30- 50 microCurie 131I, sub forma de NaI
2.3. Se face scintigrama la 2-3 ore, eventual 24ore de la administrarea iodului radioactiv
2.4. bolnavul in decubit dorsal, se repereaza suprafata glandei tiroide
2.5. Contorul este adaptat la aparatul de inscriere si cu ajutorul dispozitivului automat se parcurge in linii
orizontale toata suprafata glandei.
 Glanda poate prezenta: - goluri : chisturi sau neoformatii
- aglomerari de linii intrerupte: gusa nodulara cu fenomene de hipertiroidism
 Sunt interzise la femei însărcinate , anemii grave, nefropatii, insuficienta cardiaca grava, sindrom
hemoragipar explorarea functionala a tiroidei cu cu iod radioactiv
 Ele se execută numai în caz de necesitate evidentă la copii şi femei la vârsta activităţii procreatoare.
 Radiografia simpla a gatului, ecografia tiroidiana, tomodensimetria, R.M.N, si punctia bioptica a glandei
tiroide, completeaza la nevoie explorarea morfo-functionala a tiroidei.

IV. EXPLORAREA FUNCTIONALA A PARATIROIDELOR

A. Examinarile radiologice

 Examenul radiologic al scheletului – cresterea sau diminuarea transparentei osoase, chisturilor, calusurilor
vicioase
 Examenul radiologic al rinichilor: - calculii renali
 Arteriografia paratiroidiana: - adenom paratiroidian
B. Examinarile biochimice

 Se determina: calcemia , calciuria, fosfatemia, fosfaturia in conditii obisnuite , precum si sub influenta unor
produsi homonali
1. Determinarea calcemiei si fosfatemiei
Tehnica : - bolnavul nemancat
- se recolteaza sange venos fara staza: 10-15 ml, fara subst. coagulanta
- sangele se coaguleaza
 Calcemia normala : 10(9-11)mg / 100ml ser din care:- 40-45% este legat de proteine
- restul este calciu ionizat activ

 Fosfatemia : 3-5mg/ 100ml ser; este ionizat in intregime

 In hiperfunctie Ca creste, iar P scade.
2. Determinarea calciuriei si fosfaturiei
a) determinarea calciuriei – calciuria se urmareste 3-6 zile
- se fac determinari din urina colectata in 24 de ore
- bolnavul este tinut la un regim mixt, evitandu-se alimentele cu un continut
mare de Ca ionic
- testul Sulkovici: reactivul Sulkovici + urina(Ca)= oxalat de Ca care
precipita; cant. de pp.reflecta gradul calciuriei
- V.N. : 100mg / 24 ore.
b)determinarea fosfaturiei- de face din urina emisa in 24 de ore
- V.N. : 1,3 – 3g / l

C. Testul reactivitatii la parathormon

Tehnica: - testul se face dimineata, pe nemancate

- se recolteaza urina timp de 3 ore
- se stabileste eliminarea orara de P
- se administreaza 200 unitati de parathormon pe cale i.v.
- se continua dozarea orara a fosfaturiei inca 3-4 ore
 In conditii normale, creste de 5-6 ori
 Hiperfunctia glandei : creste de 2 ori
 Hipofunctia glandei : scade de 10 ori

1. Proba Hamilton – Highman- utilizeaza hormonul din sangele bolnavilor

Tehnica: - se dozeaza Ca la un iepure
-se administreaza iepurelui 3 ml de sange de la bolnav
- peste o ora se repeta dozarea Ca din sangele iepurelui
 In caz de hiperfunctie paratiroidiana a bolnavului, valoarea Ca din sangele iepurelui este crescuta.

D. Explorarile electrice

 Aceste metode se folosesc ptr determinarea modificarilor excitabilitatii neuromusculare aparute sub
influenta schimbarilor metabolismului calciului
1. Cronaximetria- cronaxia este un parametru al excitabilitatii.
 Explorarile paraclinice utilizeaza cronaxia motorie, in vederea arecieriistarii functionale a nervilor motori si a
muschilor pe care-i inerveaza.
 Determinarea se face cu cronaximetre electronice.
Tehnica: - asistenta se va ingiji ca temp. camerei sa fie optima, frigul determina contractii musculare ce falsifica
rezultatele;
- legarea bolnavului in circuit se face cu electrozi
- stimularea este monopolara: un electrod indiferent si unul activ
- electrodul indiferent se fixeaza in: reg scapulara –mb.sup ; reg. lombara / suprapubiana- mb.inf;
 - electrodul activ- la polul negativ al generatorului;
- aparatul stabileste reobaza cu ajutorul unui potentiometru;
- cu un reosta se dubleaza dubleaza valoarea acestuia si se reduce durata de trecere a curentului la
minim;
- se fixeaza timpul min . necesar aparitiei contractiei musculare.
 Valorile cronaxiei se exprima in miimi de secunda
 Cronaxia este prelungita in caz de leziuni ale nervului motor periferic, boli musculare,tulburari umorale si
endocrine
2. Electromiografia- este o metoda de investigatie neuromusculara care inregistreaza potentialele de
actiune musculara aparute in cursul contractiei voluntare.
 Inregistrarea se face cu elecromiograful format din: -electrozi periferici;
- amplificatoare ;
- dispozitive de inscriere.
 Elecrozii sunt: - electrozi cutanati – se fixeaza pe tegumente;
- elecrozi profunzi – se introduc in profunzimea muschiului
3. Electrocardiografia- vezi lp 6

V. EXPLORAREA FUNCTIONALA A GLANDELOR SEXUALE

A. Explorarea funcţională a testiculului
 Metodele de explorare a testiculelor sunt:
1. Spermograma indică funcţia spermatogenetică a testiculului; stabileste sterilitatea sau fertilitatea masculină.
Tehnica:- recoltarea se face dupa o abstinenta de 3-5 zile, 2-5ml (volumul unei ejaculari)
- intr-un vas de sticla curat si incalzit la temperatura corpului
- produsul recoltat se transporta la laborator imediat, pastrand recipientul intr-un vas cu apa calda;
- examinarea se face la cel mult o ora de la recoltare.

 Examen morfologic:- vol unei ejaculari este de 2-5 ml

- aspectul : opalescent, grunjos.

 Examenul microscopic:- se face pe ama preincalzita si lamela, urmarind mobilitatea spermatozoizilor

- numararea spermatozoizilor se face cu ajutorul unei celule Burker, in dilutie 1 /
200
- nr. spermatozoizilor = 60-120 mil/ ml
- 80-85% cu vitalitate normala
 Examenul biochimic determina: - pH-ul - este slab alcalin
- electrolitilor; a proteinelor; acizilor aminati; fructozei; fosfatazei alcaline
etc.
 Spermograma se completeaza cu biopsia testiculara.
2. Explorarea radiologica
 Radiografia cu subst. de contrast a veziculei seminale
 Uretrografia retrograda – ptr investigarea uretrei posterioare+prostata
 Radiografia scheletului

3. Dozarile hormonale includ:- dozarea hormonilor androgeni;

- dozarea 17-cetosteroizilor cu separarea cant. a celor doua fractiuni;
- dozarea hormonilor estrogenidin urina barbatului.
 Hormonii androgeni la barbat sunt secretati de: glanda suprarenala + testicule
 17-cetosteroizii sunt produsi de degradare ai hormonilor androgenice se elimina prin urina
 Din cantitatea totala de 17-cetosteroizi din urina , 2 / 3 provin din glanda suprarenala, restul din testicule.

B. Explorarea funcţională a ovarelor

 Metode de explorare ale ovarului:
1. Biopsia functionala a endometrului
  studiaza variatiile aspectului morfologic al mucoasei uterine in cursul ciclului menstrual
Tehnica:- recoltarea se face cu o chiureta mica tubulara / canula aspiratoare
- se fac 2-3 prelevari: - ziua a 8-a ; a 24-a ciclului; uneori si in ziua a17-a;
- fragmentele de mucoasa sunt introduse in lichid fixator- amestec Susa
- se trimite la laboratorul de histopatologie
 amestecul Susa – conserva arhitectura corionului;
- scoate in evidenta glicogenul
- fixeaza nucleii si citoplasma
 in functie de faza ciclului se pot decela : - starile de insuficienta foliculara sau progesteronica;
- dezechilibrul foliculino-progesteronic
2. Examenul cito-vaginal
 epiteliul vaginal sufera modificari in timpul ciclului menstrual
 exam. microscopic al elementelor descuamate permite studiul impregnarii hormonale
Tehnica: - prelevarea se face cu o spatula de lemn, sub control vizual prin speclul vaginal
- recoltarea se face de la nivelul fundurilor de sac laterale ale vaginului
- prelevarea in ziua 7, a14-a, a 21-a a ciclului
- materialul prelevat este intins pe doua lame , fixat si trimis la laborator.
3. Dozarile hormonale in sange si urina
 Se fac ptr dozarea : - estrogenilor urinari si plasmatici
- progesteronului si pregnandionului in sange
- 17-cetosteroizilor din urina
 Dozarile hormonale se fac dinamic:- in cursul ciclului menstrual
- in timpul administrarii stimulinelor sau a altor preparate hormonale.
Tehnica:- asistenta va efectua recoltari din sange si urina dupa aceeasi tehnica ca si ptr dozarea celorlalti hormoni
4. Testul hipertermiei progesteronice
 Estrogenii scad temperatura bazala
 Progesteronul creste temperatura bazala
 Curba termica prezinta o usoara ascensiune dupa ovulatie
 Normal, din prima zi a menstruatiei temperatura se mentine sub 37 grade Celsius timp de 14-15 zile
 La jumatatea ciclului , in perioada ovulatiei si inceputul fazei corpului galben, temp. se urca cu cateva
zecimi de grade si ramane ridicata pana la 1-2 zile inainte de urmatoarea menstruatie
 In caz de sarcina , temp nu scade si se mentine ridicata pana la sfarsitul lunii a 3-a.
Tehnica:- masuratorile se fac dimineata, dupa un somn de cel putin 7 ore, fara a se scula din pat
- de preferat la aceeasi ora
- se ia de preferinta rectal, dar se poate lua si bucal sau vaginal
- termometrul a fost mentinut cel putin 3 min
- temperatura bazala se determina 2-3 cicluri consecutive
 Mentinerea curbei termice la acelasi nivel, sub 37 grd Celsius reflecta o insuficienta ovariana.
5. Explorarea biologica a sarcinii
 Se bazeaza pe determinarea hormonului de sarcina , gonadotrofina corionica , in sange sau urina.
6. Reactia de sarcina pe broscoiul de balta
 Reactia se face din urina sau din serul sangvin.
Tehnica: - cate 2 ml de urina filtrata si acidifiata cu acid acetic se injecteaza la doua animale mascule, in sacul
limfatic dorsal;
- dupa 2 si 4 ore se preleveaza urina de la broscoi din cloaca cu ajutorul unei pipete
- se examineaza la microscop
- rezultat + : se observa numerosi spermatozoizi in miscare
- rezultat - : se repeta prelevarea dupa 24 de ore, ptr siguranta
7. Reactia imunologica de sarcina
 Reactia este una de tip Ag-Ac , se face din urina ptr depistarea gonadotrofinei corionice.
 Testul se pozitiveaza la 8 zile de la intarzierea menstrei, deci la trei sapt. de la fecundatie
 Are o probalilitate de 98%
Tehnica: - se recolteaza 10-20 ml urina de dimineata(este mai conc. In hormon)
- se trimite la laborato
 8. Ecografia vaginala
 Pune in evidenta sarcina , la 7-10 zile de la intarzierea menstrei

VI. EXPLORAREA FUNCTIONALA A PANCREASULUI ENDOCRIN

A. Determinarea glucozei in sange

Tehnica: - se anunta bolnavul cu 24 de ore inainte despre efectuarea probei
- este rugat sa nu manance
- se recolteaza dimineata pe nemancate 1-2 ml sange prin punctie venoasa pe fluorura de sodiu, sau
cu o micropipeta de 0,1 ml, prin inteparea pulpei degetului sau a lobului urechii si se trimite la
laborator;
 V.N. : 0,8 -1 gram / litru de sange
 Valori mai mari, la determinari repetate, de 1,35g /1000ml sange, ridica banuiala de diabet

B. Determinarea glucozei in urina

 Glucoza apare in urina numai daca nivelul ei in sange se ridica pana in jurul valorii de 180 mg/100ml;

1. Determinarea calitativa a glucozei in urina

 se face cu reactivul Fehling sau Nylander;
Tehnica: - peste urina din eprubeta se toarna aproximativ ½ cant. de reactiv, fata de cant. de urina
- se tine eprubeta cu ajutorul unei cleme de lemn, a.i. gura eprubetei sa fie orientata in directia opusa
examinatorului
- se incalzeste continutul eprubetei la flacara pana la fierbere
- in prezenta glucozei , continutul eprubetei se coloreaza in negru, imediat sau in cateva minute.
- rezultatul se noteaza in foaia de observatie
- indiferent de rezultat se recolteaza sange ptr determinarea glicemie si glicozurie cantitative la laborator
2. Determinarea cantitativa a glucozei din urina
 se face prin polarimetrie;
 Urina, inainte de a fi introdusa in polarimetru, se trateaza cu reactivul Courtonne (acetat de plumb) care
precipita toate substantele azotate, optic active, dupa care se filtreaza de mai multe ori.
C. Determinarea corpilor cetonici in urina
 Se face in toate cazurile de glicozurie
1. Proba Legal-Imbert
 se foloseste pentru determinarea acetonei;
Tehnica: - peste 5-6 ml de urina din eprubeta se toarna cateva picaturi de reactiv
- se agita usor eprubeta
- apoi cu grija se prelinge pe marginea eprubetei 1 ml amoniac, a. i. Sa nu se amestece cele doua lichide
- daca urina contine acetona , la limita de separare a celor doua lichide se formeaza un disc violet
- se noteaza rezultatul pozitiv, sau negativ.
2. Proba Gerhard
 se foloseste pentru evidentierea acidului acetil acetic;
Tehnica:- peste urina din eprubeta se toarna cateva picaturi de perclorura de fier
- in prezenta acidului acetil-acetic, apare o culoare rosie

D. Determinarea rezervei alcaline

 Are scopul de a stabili cantitatea de ioni alcalini existenti in sange pentru neutralizarea acizilor formati in
organism;
 Determinarea se face dupa metoda Van Slyke;
Tehnica: - cu o ora inainte de efectuarea probei, bolnavul ca ramane in repaus,
- apoi i se vor recolta 10 ml sange, prin veno-punctie fara staza, pe 0,5 gram oxalat de potasiu fin pulverizat;
- se agita usor si se pune intr-un tub de centrifuga care se trimite la laborator.

E. Proba hiperglicemiei provocate

 Pot fi depistate cazuri latente de diabet, cu valori normale de glicemie;
1. Determinarea hiperglicemiei provocate prin administrarea glucozei per os
 Tehnica: - bolnavul ingereaza dimineata pe nemancate 1g glucoza/kilocorp, dizolvata in apa sau ceai;
- inainte de administrarea glucozei, bolnavul evacueaza vezica urinara;
- se recolteaza sange pentru dozarea glicemiei;
- se repeta recoltarea la 30, 60, 90, 12 si 180 de minute dupa administrarea glucozei;
- bolnavul sta in repaus la pat, fara sa ingereze alimente sau lichide;
- la fiecare recoltare de sange bolnavul va urina pentru determinarea cantitativa a glicozuriei.
 la indivizi cu metabolism glucidic normal, in scurt timp dupa ingerarea glucozei, apare o neta urcare a glicemiei,
atingand valorile maxime intr-o ora, care nu depaseste 150-180 mg;
 dupa 2 ore glicemia revine la nivelul initial, datorita stimularii secretiei insulare;
 cantitatea de insulina insa se produce in exces, din care motiv, la 3 ore dupa ingerarea glucozei, glicemia scade
sub valorile initiale;
 pe toata durata probei, zaharul nu apare in urina;
 la diabetici valorile initiale de glicemie, dupa ingerare de glucoza, se ridica la valori mult mai inalte, care continua
sa se urce si dupa 2 ore;
 revenirea la nivelul initial se face cu mare intarziere, iar glucoza apare si in urina;
2. Determinarea hiperglicemiei provocate prin administrarea glucozei pe cale i.v.
Tehnica: - se recolteaza sange dimineata pe nemancate si se invita bolnavul sa-si evacueze vezica;
- se administreaza pe cale intravenoasa o solutie de glucoza 50% in cel mult 2 minute (0,33 g
glucoza/kilocorp);
- la 15, 30, 45, 60 de minute dupa injectie se repeta recoltarea din lobul urechii;
- recoltarea se face cu o micropipeta de 0,1 ml spalata cu o solutie de heparina.
 Nivelul maxim al glicemiei se atinge in 10-15 minute si la 40-60 de minute revine la valorile initiale;

F. Proba Staub-Traugott
 Este tot o proba de hiperglicemie provocata, utila pentru depistarea diabetului latent.
Tehnica: - proba se executa pe nemancate;
- dimineata se determina glicemia;
- se administreaza bolnavului 50g de glucoza dizolvata in 250ml ceai;
- la o jumatate si o ora se determina din nou glicemia;
- peste o jumatate de ora, bolnavul primeste din nou 50 g glucoza dizolvata in 250 g ceai;
- la ½ ora, la 1 ½, 2 ½ si 3 ½ ore se determina din nou glicemia;
- se va inscrie curba glicemiei;
- cu ocazia fiecarei recoltare, bolnavul va urina pentru a determina cantitatea de glucoza din urina;
- la diabetici proba se executa cu 20-30 g de glucoza;
 Curba hiperglicemiei prezinta unele particularitati
a) la indivizi sanatosi: a doua doza de glucoza nu determina un nivel al glicemiei ca la prima doza, ea
putand ramanand in limite normale- efect Staub pozitiv;
b) la diabetici glicemia provocata de a doua doza este tot atat de inalta ca si cea provocata de prima doza
- efect Staub negativ.

G. Testul tolerantei la glucoza, sensibilizat prin cortizon

 Depisteaza precoce diabetul latent.
Tehnica:- seara la orele 22 bolnavul primeste per os 50 mg de cortizon acetat;
- peste 8 ore, dimineata, se repeta aceeasi doza;
- bolnavul ramane nemancat;
- peste 2 ore primeste 100g glucoza dizolvata in 250 g de ceai;
- se fac recoltarile de sange, ca si ptr proba hiperglicemiei provocate
 Testul este pozitiv daca la 2 ore dupa ingerarea glucozei, valoarea glicemiei depaseste 140 mg/100 ml sange
venos;
H. Testul de incarcare cu tolbutamid
 Exploreaza capacitatea tesutului insular de a secreta insulina, precum si promptitudinea raspunsului fata de
stimulul medicamentos.
 Tehnica : - dimineata pe stomacul gol se dozeaza glicemia bolnavului;
- se administreaza pe cale intravenoasa 1 gram de Tolbutamid in forma de solutie 5%;
- durata injectiei este de 3 minute;
- dupa 20-30 de minute se dozeaza din nou glicemia;
- tolbutamidul scade glicemia;
- daca la 20 de minute dupa administrarea lui, glicemia depaseste 80% din valoarea
initiala si la 30 de minute 77% din aceste valori, este vorba de un diabet latent;

I. Determinarea tolerantei fata de hidrati de carbon

 Se foloseste pentru stabilirea regimului dietetic al bolnavilor de diabet.
Tehnica :- se administreaza bolnavului o dieta mixtace contine 200-250 de grame hidrati de carbon;
- bolnavul nu va manca nimic in plus fata de acest regim, alimentele trebuie sa le consume in intregime;
- incepand din dimineata probei, se recolteaza 24 de ore urina bolnavului in trei fractiuni
separate la cate 8 ore (6-14, 14-22, 22-6);
- se determina cantitatea fiecarei fractiuni si apoi cate o proba de 50-100 ml din fiecare se trimite la
laborator pentru determinarea cantitativa a glucozei eliminate;
- pe fiecare proba se va indica cantitatea totala din care a fost luata.
 Determinarea zaharului in urina se face cu ajutorul polarimetrului.
 Cantitatea exprimata in grame% se inmulteste cu cant totala a fractiunii respective= cantitatea de zahar
eliminata intr-o fractiune
 Prin adunarea cifrelor de le cele trei fractiuni = cant. de zahar eliminat de urina din cele 200-250 grame de
hidrati de carbon ingerati
 Diferenta dintre ele constituie gradul de toleranta fata de hidratii de carbon.

J. Determinarea sensibilitatii fata de insulina

 Cantitatea de glucoza care dispare din urina sub influenta unei unitati de insulina, poarta numele de
echivalent insulina-glucoza;
Tehnica - se determina toleranta bolnavului la hidrati de carbon;
- prin doze progresive de insulina, se incearca ridicarea tolerantei pana la disparitia
zaharului din urina;
- la bolnavii cu regimul si doza de insulina instituite, intreruperea insulinei pentru 24 de
ore permite controlul regimului dietetic pe care bolnavul il primeste.
 Echivalentul insulina-glucoza este de 2-10
 La indivizi insulino-rezistenti el scade sub 1.