CENTRUL DE EXCELENTĂ ÎN MEDICINĂ SI

FARMACIE ,,RAISA PACALO”

REFERAT
Tema :
„IGIENA COPIILOR ȘI
ADOLESCENȚILOR”

Elaborat : Puscas Aliona

Grupa 104
Verificat : Gribincea Beatricia
 Cuprins :
Noțiuni generale de igienă a copiilor și adolescenților…………………..…..1
Dezvoltarea fizică a copiilor și adolescenților……...………………………...2
Factori care influențează creșterea și adolescenților ………………………..3
Etapele dezvoltării copiilor și adolescenților …………………………….…..4
Factorii care condiționează dezvoltare………..……………………..…….….5
Cerințele igienico-sanitare a diferitor tipuri de unități de învățămînt…..…8
Concluzii……………………………………………………………………...…9
Bibliografie…………………………………………………………………….10
 Noțiuni generale de igienă a copiilor și
adolescenților
Igiena copilului si a adolescentului (pana nu de mult denumita mai ingust igiena scolara) studiaza toate
problemele legate de apararea si intarirea sanatatii copiilor si adolescentilor, de la nastere pana la varsta de 20 de
ani.
Ştiinţa menită să cultive viaţa fragedă a copiilor se numeşte puericultură. Ea cuprinde totalitatea regulilor de
creştere a copilului pentru dezvoltarea optimă a acestuia atît din punct de vedere fizic, cît şi psihic. Numai
cunoscînd şi asigurînd condiţiile cele mai bune, mediul cel mai potrivit pentru dezvoltarea, întărim sănătatea
copiilor.
O buna igiena coporala este absolut necesara in adolescenta, deoarece in aceasta perioada tenul devine mai
gras si apar cosurile.
Pediatria este ştiinţa despre copilul sănătos şi bolnav. Pediatria contemporană acordă o atenţie mare
întrebărilor profilaxiei bolilor, întrebărilor igienei copiilor şi adolescenţilor.Igiena copilului ca ştiinţă studiază
influenţa factorilor mediului exterior la dezvoltarea şi starea sănătăţii copiilor de vîrstă fragedă, preşcolară,
şcolară mică.

Sãnãtatea deplinã, cresterea si dezvoltarea armonioasã a copilului nu pot fi asigurate decât în strânsã dependentã
cu mediul în care trãieste si mai ales ca o consecintã a respectãrii cu strictete a unor norme obligatorii de igienã,
atât individualã, cât si colectivã

Igiena  copiilor şi adolescenților folosește date furnizate de igiena comunală şi igiena alimentației. Ea se bazează
pe cunoștințele din domeniul igienei muncii şi epidemiologiei în vederea aplicării lor în funcţie de
particularitățile de vîrstă ale copiilor
1

Dezvoltarea fizică a copiilor și adolescenților

Unul din indicii de bază al sănătăţii copiilor prezintă dezvoltarea lor fizică, prin care se înţeleg însuşirile
morfologice şi funcţionale ale organismului, ce caracterizează procesele creşterii şi dezvoltării lui. Pentru
determinarea dezvoltării fizice a copiilor, se aplică metodica cercetărilor antropometrice.
Din semnele morfologice se determină lungimea corpului,greutatea, circumferinţa coşului pieptului; semnele
funcţionale caracterizează volumul plămînilor, dinamometria, spirometria (puterea musculară a mîinilor).
În dezvoltarea fizică a copiilor se cercetează nu numai însuşirile morfologice şi funcţionale ale organismului,
dar şi nivelul dezvoltării biologice a copilului; formarea sistemei dentare, a motoricii, vorbirii, proceselor
creşterii; la adolescenţi – nivelul maturizării sexuale.

Dezvoltarea fizica a adolescentilor este direct dependenta de factorii genetici si factorii de mediu, iar procesele
biochimice incercate de organism in aceasta perioada ii predispun pe acestia la irascibilitate si stari de spirit
schimbatoare.

In aceasta perioada sensibila din cele mai multe puncte de vedere, parintii isi pot ajuta copiii prin asigurarea unei
alimentatii sanatoase, prin incurajarea activitalor fizice si prin incurajarea respectarii de catre tineri a orelor de
odihna necesare pentru evitarea consecintelor negative a oboselii asupra performantelo

Dezvoltarea fizică, fiind unul din indicii sănătăţii, poate să se schimbe sub influenţa diferitor boli. Îndeosebi
schimbări deosebite în dezvoltarea fizică (gigantism, pitic, dezvoltarea neuniformă a unor părţi ale corpului) se
observă în rezultatul dereglării activităţii unor glande de secreţie internă .
La copiii ce frecvent şi îndelungat bolesc, în deosebi cei ce suferă de boli cronice (rahit, tuberculoză, dizenterie,
ghipotrofie) se observă încetinirea creşterii, scăderea greutăţii, slăbirea tonusului musculaturii, dereglării în
ţinută, picior plat.
2

Factorii care influețează creșterea și dezvoltarea

Fenomenul fiziologic prin care copilul se
deosebeşte de adult este creşterea. Această
noţiune cuprinde totalitatea fenomenelor care
duc la o dezvoltare armonioasă a greutăţii şi
înălţimii copilului. Prin creştere nu trebuie însă
să înţelegem mărirea greutăţii, lungimii şi
ţesuturilor în general, ci, paralel cu acest proces
are loc şi modificarea “calitativă” a structurii şi
funcţiilor organismului copilului.
De exemplu, aparatul digestiv al sugarului
creşte, în raport cu vîrsta, nu numai prin
mărirea dimensiunilor, ci paralel şi prin
modificarea structurii sale, astfel încît devine capabil să digere nu numai laptele, ci şi alte alimente complexe
şi variate.
După A.V. Malkov, „creşterea trebuie privită ca un proces evolutiv continuu, în care organismul trece, în mod
progresiv de la schimbări lente cantitative, la transformări calitative, survenind în mod rapid”. Procesul de
creştere este strîns legat de condiţiile în care se dezvoltă organismul: cunoscînd aceste condiţii, se poate
influenţa dezvoltarea armonioasă a copilului.

Factorii care influenţează creşterea sînt de natură externă şi internă.

a) Factorii externi (exogeni) sînt reprezentaţi de toate elementele care alcătuiesc mediul
înconjurător, condiţiile de viaţă ale copilului; climatul geografic, locuinţe, alimentaţie, sistemul de educaţie.
Dintre aceşti factori, alimentaţia are un rol considerabil. Ca să se dezvolte, copilul are nevoie de o alimentaţie
bogată în toate elementele nutritive (alimente plastice – proteinele,alimente energetice – lipidele şi glucidele,
apă, săruri minerale şi vitamine. De asemenea, aceste 10 principii alimentare trebuie să se găsească în hrana
copilului în anumite proporţii variabile cu vîrsta. Orice modificare în cantitatea şi calitatea hranei este urmată
de oprirea dezvoltării armonioase a copilului.
Creşterea este influenţată însă, după cum am mai arătat, nu numai de alimentaţie, ci şi de toţi factorii de
mediu amintit.
b) Factorii interni (endogeni) sînt reprezentanţi de glandele cu secreţie internă
(endocrine). În primele luni de viaţă, timusul constituie adevărata glandă a creşterii. Treptat, acţiunea timusului
se reduce şi creşterea se face sub influenţa glandei tiroide şi a hipofizei. Hipofiza, care influenţează creşterea în
lungime, în special a membrelor inferioare, îşi intensifică activitatea la începutul pubertăţii (favorizează
dezvoltarea glandelor sexuale, care la rîndul lor dau un impuls puternic creşterii la această vîrstă).
În afară de factorii fiziologici care influenţează în mod normal creşterea intervin uneori o serie de factori
patologici, care tulbură desfăşurarea acestui proces normal. Astfel, bolile acute şi cronice, diversele intoxicaţii,
boli ale glandelor endocrine, diverse vicii de conformaţie a unor organe (anomalii congenitale sau cîştigate)
întîrzie dezvoltarea organismului copilulu
3

Etapele dezvoltării copiilor și adolescenților

Fiziologii şi medicii demult au încercat să stabilească particularităţile dezvoltării organismului copilului la
fiecare etapă a vieţii şi să determine perioadele de vîrstă. La baza periodizării luau aşa semne ca tăierea dinţilor,
osificarea unor părţi ale scheletului, particularităţile creşterii, dezvoltării psihice ş.a. Cea mai răspîndită
clasificare care şi în present este primită de pediatrie, prezintă clasificarea lui Gundobin. La baza ei stau
particularităţile biologice ale organismului în creştere al copilului. Se evidenţiază următoarele perioade:
· perioada nou-născutului (2-3 săptămîni);
· perioada sugarului (pînă la un an);
· perioada dinţilor de lapte (de la un an pînă la 6-7 ani); 7
· perioada copilăriei mari (de la 8 pînă la 11 ani);
· perioada maturizării sexuale (12-17 ani).

La un simpozion internaţional
special (Moscova, 1985) a fost propusă şi confirmată schema periodizării pe vârste, unde perioada maturizării a
fost separată în cîteva etape:
· nou-născutul – de la 1 pînă la 10 zile;
· vîrsta sugarului – de la 10 zile pînă la 1 an;
· copilăria timpurie – de la 1 la 3 ani;
· prima copilărie – de la 4 pînă la 7 ani;
· a doua copilărie (băieţii – 8-12 ani; fetele – 8-11 ani);
· vîrsta adolescentă (băieţii – 13-16 ani; fetele – 12-15 ani);
· vîrsta tinereţii (tinerii – 17-21 ani; fetele – 16-20 ani).
Pentru educaţia copiilor este mai raţională o aşa periodizare, unde se iau în considerare particularităţile
anatomo-fiziologice şi condiţiile vieţii, educaţiei şi instruirii:
- Perioada dezvoltării intrauterine: faza dezvoltării embrionare (embrionul); faza dezvoltării placentare (fătul).
- Perioada de nou-născut (neonatală).
- Perioada de sugar.
- Perioada de copil mic (vîrsta antepreşcolară).
- Perioada de preşcolar (3-7 ani).
- Perioada de şcolar.
4

Caracterizarea etapelor dezvoltării copiilor

a) Perioada de nou-născut. Aceasta constituie perioada de adaptare la viaţa extrauterină, în care se petrec o
serie de fenomene caracteristice, cum ar fi: icterul fiziologic, scădere fiziologică în greutate, criza genitală
etc. Durata perioadei de nou-născut este considerată pînă la vîrsta de 30 de zile (deci prima lună de viaţă).

b) Perioada de sugar. Această perioadă, care durează de la o lună pînă la un an, este caracteristică printr-o
creştere foarte activă. În nici o altă perioadă nu găsim un ritm al creşterii atât de rapid ca în etapa de sugar.
De asemenea, în această perioadă dezvoltarea psihomotorie a sugarului este în progres permanent, în special
datorită dezvoltării continue a sistemului nervos.

c) Perioada de copil mic. După vîrsta de un an, copilul încetează de a mai fi considerat sugar, merge singur,
vorbeşte, devine activ. Creşterea în lungime şi greutate este mai puţin accentuată. Această perioadă cuprinde
vîrsta între 1 şi 3 ani. În această perioadă organizarea condiţiilor de mediu este foarte importantă.
Supravegherea corectă a copilului mic, munca educativă bine condusă contribuie însuşirea primelor
deprinderi igienice şi a unor reguli elementare de educaţie. 8

d) Perioada de preşcolar este între 3 şi 7 ani, vîrsta în care psihicul copilului are o dezvoltare intensă, datorită
dezvoltării din ce în ce mai complexe a sistemului nervos central.
Însuşirea cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare creşte necontenit, în raport cu dezvoltarea atenţiei,
spiritului de observaţie, memoriei. Copilul devine din ce în ce mai independent, prin dezvoltarea continuă a
acestor funcţii.

e) Perioada de şcolar. Ritmul de creştere este mai lent la începutul acestei perioade (în comparaţie cu vîrsta
preşcolară), pentru că spre sfîrşitul ei să se accelereze, odată cu apariţia pubertăţii. Treptat, înfăţişarea
copilului şcolar se apropie de cea a adultului. Prin maturizarea sistemului nervos central, şcolarul are o
activitate psihică din ce în ce mai complexă, care îi permite însuşirea unor cunoştinţe variate şi bogate.
Se obişnuieşte să se dividă perioada de şcolar în două subgrupe.
f)Perioada cuprinsă între vîrsta de 7 ani şi momentul în care apar semnele premergătoare ale pubertăţii (pînă
la 12 ani, în medie).

h)Perioada prepubertară (între 12 şi 14 ani).

Vîrstei şcolare îi urmează perioada pubertăţii, marcată prin apariţia caracterelor sexual secundare, ea apare în
jurul vîrstei de 15 ani la băieţi şi între 13-14 ani la fete.
5

Factori care condiționează dezvoltarea

Factorii care condiționează dezvoltarea sunt factorii ce participă direct la dezvoltarea omului .
Unul dintre acei factori sunt factorii genetici

Factorii genetici sunt responsabili de caracterele constituţionale, individuale ale produsului de

concepţie şi de dinamica creşterii până la maturizare, după tipul morfologic familial.. Transmiterea
caracterelor părinţilor asupra creşterii staturale a copiilor apare evidentă numai dacă se raportează la
aceeaşi vârstă. Astfel copii se aseamănă cu părinţii în perioada în care fenotipul este manifestat.

Factorii hormonali intervin atât în timpul vieţii intrauterine cât şi postnatal. Funcţiile endocrine ale
embrionului şi fătului sunt mai puţin dezvoltate.

Hipofiza intervine în creştere prin hormonul somatotrop (STH). Acesta ajută la creşterea în lungime a
oaselor.
Tiroida intervine prin hormonul tiroxina şi triiodotironina .Hormonii stimulează sinteza proteinelor,
cresc activitatea enzimelor respiratorii, şi măresc metabolismul bazal. Tiroida intervine în dezvoltarea
creierului, în creşterea dinţilor şi în termogeneză. Tiroxina produce hipertrofia condrocitelor în
cartilajul de creştere al osului şi mineralizarea scheletului. Hormonii tiroidieni au rolul de a potenţa
acţiunea STH-ului.

Timusul influenţează creşterea din primele luni de viaţă având acţiune sinergică cu STH-ul. El
participă la sistemele de apărare specific antiinfecţioasă .

Pancreasul endocrin influenţează creşterea prin insulină şi glucagon. Insulina este un hormon
anabolizant, care favorizează pătrunderea aminoacizilor în celule, participă la sinteza de ARN şi
hipertrofia celulelor.

6
 Cerințele igienico-sanitare a unităților de
învățămînt
În unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se vor respecta normele de igiena privind
unităţile pentru ocrotirea,educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor cu scopul de a verifica asigurarea condiţiilor
de igiena necesare apărării, păstrării şi promovării stării de sănătate, dezvoltării fizice şi neuropsihice
armonioase a acestora şi prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri si de a lua masurile ce se impun
Pentru promovarea si mentinerea starii de sanatate a copiilor si tinerilor, precum si a persoanelor adulte din
institutiile de copii si tineri, conducerile unitatilor au urmatoarele obligatii: 
1. Amplasarea unitaților pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor se va face cu respectarea
normelor privind protecția sanitară fată de nocivitați - în zone ferite de surse de poluare a atmosferei și de
zgomote, în afară arterelor de mare circulație - avînd orientarea ferestrelor sălilor de grupa sau de clasa și ale
amfiteatrelor spre sud, sud-est, sud-vest, est sau vest, în funcție de zonele climatice. Între clădirea unității și
accesul în curtea acesteia va fi prevăzut un spațiu verde cu lățimea de minimum 25 m, cu rol și în reducerea
influenței zgomotului stradal. 

2.  În interiorul unitaților circulația copiilor și tinerilor va fi separată de cea pentru activitațile administrativ-
gospodărești. Va fi asigurat circuitul separat al copiilor și tinerilor sănătoși față de cel al bolnavilor din izolator
și infirmerie. 

7
3.  Numărul maxim de copii admiși la o grupă în unitățile de antepreșcolari și preșcolari sau într-o clasă pentru
elevi se va stabili în funcție de normele specifice de cubaj și de particularitățile tipului de unitate și nu va depăși,
în crese, 15 copii - la sugari si 20 copii - la celelalte vîrste, 12-15 copii în casele de copii preșcolari, 20 preșolari
în grădinițe, 25 de elevi în ciclul primar și 30 de elevi în ciclul gimnazial, învățămîntul liceal și profesional. 

4. În vestibulul grupurilor sanitare, în spațiile de recreație (interioare sau exterioare), ateliere școlare, laboratoare,
săli de mese, săli de educatie fizică școlară se vor amenaja surse de apă potabilă cu jet ascendent si chiuvete
lavoare pentru spălarea mîinilor. 

5. Dotarea cu mobilier
va fi asigurată
corespunzător
vîrstei și dezvoltării fizice
a copiilor și tinerilor, avînd în vedere numărul acestora, caracterul activitații și destinația încăperilor. Tipurile de
mobilier vor fi avizate obligatoriu de către Ministerul Sănătății. 

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cauzate de discomfortul termic, îndeosebi în sezonul rece, se vor asigura
următoarele condiții ale regimului de incălzire: 

6.  Diferențele dintre temperatura încăperilor destinate activitații sau odihnei copiilor și cea a anexelor
(coridoare, vestiare s.a.) nu vor depași 2▫C pentru unitățile de antepreșcolari și preșcolari și 3▫C pentru unitățile
școlare și de învățămînt superior; 

7.  În dormitoare, săli de grupa și de clasă, săli de gimnastica și laboratoare se vor asigura pardoseli din materiale
izoterme (parchet, dușumea) sau izolații termice (linoleum). Pentru laboratoarele de chimie pavimentul va fi
acoperit cu suprafețe care să permita spălarea periodică a acestuia. Se interzice folosirea motorinei la
salubrizarea pardoselii;
8. Încăperile pentru depozitarea olițelor, băile și dușurile vor fi prevăzute cu grătare, iar în vestiarele din unitațile
pentru antepreșcolari și preșcolari se va asigura dușumea din material lemnos sau pavimentul va fi acoperit cu
linoleum. 

8
 Concluzii
     Un corp curat este o dovadă a sănătăţii. Igiena personală este inseparabilă de modul sănătos de viaţă al
copiilor şi adolescenţilor. Bazele sănătăţii fiecărui om sînt puse încă în copilărie, de aceea respectarea
regulilor elementare de igienă personală va începe din fragedă vîrstă. Eforturile părinţilor în formarea
deprinderilor igienice nu sînt în zadar, ele devin stabile pentru toată viaţa şi asigură sănătatea copilului.

Înca de la naștere, omul duce un război invizibil necontenit împotriva germenilor și bacteriilor dăunătoare din
aer și de pe diversele lucruri cu care corpul uman intră în contact. Un program de igienă personală bine pus în
aplicare poate schimba rezultatul acestui război.

9
 Bibliografie
1. Antropova M. Igiena şcolară. Chişinău, 1972.

2. Petrişina O., Popova G. Anatomia, fiziologia şi igiena copiilor de vîrstă şcolară mică. 1988.

3 . http://tinread.usarb.md/ Bazele puericulturii

MULTUMIM PENTRU ATENTEI!

10