Centrul de excelență 

în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” 

REFERAT
Tema:Administrarea oxigenului

A elaborat:Puscas Aliona. Grupa 104

A verificat : Suvac Ana

CUPRINS:
 1.Scop terapeutic

2.Indicații

3.Materiale necesare

4.Pregătirea pacientului

5.Interfețe utilizate în administrarea oxigenului

5.1 Avantaje
5.2 Dezavantaje

6 Efectuarea procedurii

7 Echipament necesar administrarii oxigenului

8 Interventiile asistentei

8.1 Supravegherea pacientului după procedură

8.2 Incidente şi accidente

8.3 Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

8.4 Beneficiile oxigenoterapiei precoce

8.5 Monitorizarea oxigenoterapiei

9 Concluzie

10  Bibliografie

Medicina este ştiinţa şi conştiinţa, încălzite de iubire

faţă de oameni.” Iuliu Haţieganu”
Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului pe cale inhalatorie, în scopul
îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge
până la 100%.

Oxigenoterapia

Scop therapeutic::  asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin

combaterea hipoxiei determinata de:
 scaderea oxigenului alveolar

 diminuarea hemoglobinei

 tulburari in sistemul circulator

 probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara 

Surse de oxigen:statie centrala de oxigen,microstatie, butelie cu oxygen.

Precauţii în utilizarea surselor de oxygen, deoarece oxigenul favorizeaza combustia,

prezenta sa trebuie atentionata pacientii  si vizitatorii vor fi atentionati asupra pericolului
fumatului sau al unei flacari in preajma sursei de oxigen, se vor verifica echipamentele
electrice din incaperea respective, se vor evita utilizarea materialelor generatoare de
electricitate statica (materiale sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate in partea opusa sursei de
oxigen,transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovirea lor
in timpul transportului, buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozi;ie verticala, pe un suport
si fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau soba cunoasterea de catre
personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor si a
modului de utilizare a acestora.
Indicații:

-hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic);

-hipoxie respiratorie (șoc, anestezi generale, complicații postoperatorii, nou

născuți).

Materiale necesare:

 sursă de oxigen (stație centrală de oxigen sau microstație, butelie de oxigen (de
300-10.000l oxigen comprimat la 150 atm, concentratoare/extractoare de oxigen);
 sistem de delivrare a oxigenului- reductor, umidificator, debitmetru;
 dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului în funcție de starea pacientului:
sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen.
a. Butelia cu oxigen:

1. robinetul bombei;
2. reductor de presiune;
3. manometru;
4. manometru;
5. robinet de închidere;
6. robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului;
7. lanţ de fixare;
8. tub spre bolnav

b. Umidificator:

oxigen de la butelie;

Pregătirea pacientului

1. psihică: – dacă este conştient, se obține colaborarea acestuia prin explicarea

procedurii și a necesității ei;
2. fizică: i se asigură pacientului o poziţie comodă şi i se verifică libertatea căilor
respiratorii.

Interfețe utilizate în administrarea oxigenului

1. Mască cu rezervor – “The non rebreathing mask”

 ♦ se poate asigura un debit de oxigen(10-15 l / min) și un FiO₂ de 0.8-0.95(fracție
inspirată a O₂=FiO₂);

2. Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask”

♦ ajută la livrarea unor concentraţii crescute de O₂ la un flux redus;

♦ la 6 L/min eliberează o concentraţie de oxigen de 40-50 %, iar la 10-15L/min de
60 %;
♦ se poate ajunge la un FiO₂ de 0.7-0.85;
3. Mască Ventur

♦ asigură un FiO₂ controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau 60%. FiO₂=20%
+(4xdebit de O₂ în l/min);

4. Mască facială simplă

♦ cu un debit de oxigen de 5-15 l/min, o mască facială simplă asigură un FiO₂ de

0.40-0.60.

Avantaje

 simplitatea sistemului;
  fără risc de epistaxis;
 costuri mici;
 se pot utiliza la cei cu obstrucţie nazală.

Dezavantaje

 disconfortul;
 interferenţe cu alimentarea;
 hidratarea;
 expectoraţia.

Efectuarea procedurii

1. Mască facială simplă:

o se verifică scurgerea oxigenului din sursă;

o se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măști și i se
susține mâna. Debitul oxigenului este de 10-12 l/minut;
o se așază masca pe piramida nazală și apoi pe gură;
o când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul
capului. În general este greu suportată de bolnav datorită hamului de
etanșeizare.
 Canulele nazale/ochelarii nazali:
o permit administrarea oxigenului în concentratie de 25-45%;
o se așază pacientul în poziție corespunzătoare(dacă este posibil: poziția
semișezândă care favorizează expansiunea pulmonară);
o se dezobstruează căile aeriene.

Ochelarii nazali se fixează după urechi iar cele două mici sonde de plastic se introduc
în nări. Se recomandă la copii și la bolnavii agitați. Aceștia:

 reprezintă metoda cea mai frecvent utilizată;

 pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung;
 nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale;
 permit alimentarea și comunicarea.
 3. Cateterul nazal (sonda):

 are orificii laterale multiple;

 se introduce în nară prin faringe, schimbându-se de la o nară la alta;
 se poate introduce și în laringe;
 se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus;
 se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos și
perpendicular pe buza superioară;
 se fixează sonda cu leucoplast;
 se fixează debitul la 4-6 l/minut;
 se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor.

3. Cortul de oxigen:
 nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului;
 realizează o circulație deficitară a aerului, ducând la încălzirea
pacientului ;
 se impune răcirea cu gheață sau folosirea corturilor cu refrigerator.

Echipament necesar administrarii oxigenului:

 sursa de oxigen 
 umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conzinand apa sterila) 
 sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa 
 material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

Interventiile asistentei:

1. Pregatirea psihica a pacientului asiguraridu-i de luarea tututor masurilor de

precautie si asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare (daca este posibil:
pozitie semisezand, care favorizeaza expansiunea pulmonara).
2. asamblarea echipamentului;
3. dezobstruarea cailor respiratorii ;
4. masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus;
 5. umectarea sondei cu apa sterile pentru facilitarea insertiei si prevenirea lezarii
mucoasei;
6. introducerea sondei in nara si fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast;
7. daca se utilizeaza masca de oxigen, aceasta se va aseza acoperind nasul si
gura pacientuiui si se va fixa cu o curea in jurul capului;
8. fixarea debitului de administrare a oxigenului, in funclie de prescriptia medicului;
9. aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii oxigenului (observarea culorii
tegumenteior, masurarea respiraiiei si pulsului);
10. supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de
aparitie a unor complicatii 
11. supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit etc);
12. acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrarii oxigenului si
combaterea oricarei cauze de disconfort;
13. mobilizarea periodica a sondei;
14. scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara;
15. curatirea echipamentului la terminarea tehnicii;

Supravegherea pacientului după procedură

 se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent permeabilitatea sondei,

se observă faciesul, semnele vitale (respiraţia în special), culoarea tegumentelor,
starea de conştienţă;
 se asigură îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O₂ usucă mucoasa oro-
faringiană;
 se monitorizează saturația pacientului utilizând fie puloximetria, fie gazometria
arterial în funcție de starea pacientului;
 se notează data şi durata oxigenoterapiei şi debitul /min.
 Incidente şi accidente

dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidui poate fi împins

de oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l;

 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni

ridicate, pot apărea:

o iritare locală a mucoasei;

 o congestie și edem alveolar;
o hemoragie intraalveolară;
o atelectazie;
o pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală.

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată;

pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări
în preajma sursei de oxigen;
se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă;
se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică(materiale
sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool);
aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de
oxigen;
transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în
timpul transportului;
buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete
cu inele metalice, departe de calorifer sau sobă;
cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare
a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Beneficiile oxigenoterapiei precoce

 Reversia/ameliorarea policitemiei(poliglobuliei);
 Ameliorarea hipertensiunii pulmonare;
 Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept;
 Creșterea toleranței la efort;
 Corectarea hipoxemiei;
 Reducerea dispneei;
 Ameliorarea funcției cerebrale;
 Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii.

Monitorizarea oxigenoterapiei

 prin tehnici invazive: gazometria arterială;

  prin tehnici non-invazive: pulsoximetria, măsurarea transcutană a PO₂,
monitorizarea aerului inspirat sau expirat.

Concluzie:

Oxigenoterapia reprezintă o tehnică de nursing importantă folosită atât la pacienții cu

afecțiuni acute, cât și la bolnavii cronici. Asistentul medical trebuie să fie conștient de
riscurile și de beneficiile oxigenoterapiei și de sistemele de monitorizare necesare
pentru a permite administrarea sigură și eficientă.

Bibliografie:

Prof. Edmond Ciumaşu, Prof. Tania Bararu – Ghidul Examenului de Absolvire

2019, Ediția a IX-a, Calificarea profesională: asistent medical generalist,
Școala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”, Iași;

Ștefan Săndulache – Oxigenoterapia – ce este, indicații, contraindicații,

NewsMed.ro;

Mary MD Cataletto – Fundamentals of oxygen therapy, Nursing made Incredibly

Easy Journal, wolterskluwer.com.
MULTUMIM!!!