Moscu ( Morosanu) Loredana anul I grupa B

IGIENA COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR

Noțiuni generale de igienă a copiilor și adolescenților.
Igiena copilului si a adolescentului (pana nu de mult denumita mai ingust igiena
scolara) studiaza toate problemele legate de apararea si intarirea sanatatii copiilor si adolescentilor, de la
nastere pana la varsta de 20 de ani. Ştiinţa menită să cultive viaţa fragedă a copiilor se numeşte
puericultură. Ea cuprinde totalitatea regulilor de creştere a copilului pentru dezvoltarea optimă a
acestuia atît din punct de vedere fizic, cît şi psihic. Numai cunoscînd şi asigurînd condiţiile cele mai
bune, mediul cel mai potrivit pentru dezvoltarea, întărim sănătatea copiilor. O buna igiena coporala
este absolut necesara in adolescenta, deoarece in aceasta perioada tenul devine mai gras si apar cosurile.

Pediatria este ştiinţa despre copilul sănătos şi bolnav. Pediatria contemporană acordă o
atenţie mare întrebărilor profilaxiei bolilor, întrebărilor igienei copiilor şi adolescenţilor.Igiena copilului
ca ştiinţă studiază influenţa factorilor mediului exterior la dezvoltarea şi starea sănătăţii copiilor de
vîrstă fragedă, preşcolară, şcolară mică.Sãnãtatea deplinã, cresterea si dezvoltarea armonioasã a
copilului nu pot fi asigurate decât în strânsã dependentã cu mediul în care trãieste si mai ales ca o
consecintã a respectãrii cu strictete a unor norme obligatorii de igienã, atât individualã, cât si colectivã.

Igiena  copiilor şi adolescenților folosește date furnizate de igiena comunală şi igiena

alimentației. Ea se bazează pe cunoștințele din domeniul igienei muncii şi epidemiologiei în vederea
aplicării lor în funcţie de particularitățile de vîrstă ale copiilor

Dezvoltarea fizică a copiilor și adolescenților

Unul din indicii de bază al sănătăţii copiilor prezintă dezvoltarea lor fizică, prin care se
înţeleg însuşirile morfologice şi funcţionale ale organismului, ce caracterizează procesele creşterii şi
dezvoltării lui. Pentru determinarea dezvoltării fizice a copiilor, se aplică metodica cercetărilor
antropometrice. Din semnele morfologice se determină lungimea corpului,greutatea, circumferinţa
coşului pieptului; semnele funcţionale caracterizează volumul plămînilor, dinamometria, spirometria
(puterea musculară a mîinilor). În dezvoltarea fizică a copiilor se cercetează nu numai însuşirile
morfologice şi funcţionale ale organismului, dar şi nivelul dezvoltării biologice a copilului; formarea
sistemei dentare, a motoricii, vorbirii, proceselor creşterii; la adolescenţi – nivelul maturizării sexuale.
Dezvoltarea fizica a adolescentilor este direct dependenta de factorii genetici si factorii
de mediu, iar procesele biochimice incercate de organism in aceasta perioada ii predispun pe acestia la
irascibilitate si stari de spirit schimbatoare. In aceasta perioada sensibila din cele mai multe puncte de
1
vedere, parintii isi pot ajuta copiii prin asigurarea unei alimentatii sanatoase, prin incurajarea activitalor
fizice si prin incurajarea respectarii de catre tineri a orelor de odihna necesare pentru evitarea
consecintelor negative a oboselii asupra performantelo. Dezvoltarea fizică, fiind unul din indicii
sănătăţii, poate să se schimbe sub influenţa diferitor boli. Îndeosebi schimbări deosebite în dezvoltarea
fizică (gigantism, pitic, dezvoltarea neuniformă a unor părţi ale corpului) se observă în rezultatul
dereglării activităţii unor glande de secreţie internă. La copiii ce frecvent şi îndelungat bolesc, în
deosebi cei ce suferă de boli cronice (rahit, tuberculoză, dizenterie, ghipotrofie) se observă încetinirea
creşterii, scăderea greutăţii, slăbirea tonusului musculaturii, dereglării în ţinută, picior plat.

Factorii care influețează creșterea și dezvoltarea

Fenomenul fiziologic prin care copilul se deosebeşte de adult este creşterea. Această
noţiune cuprinde totalitatea fenomenelor care duc la o dezvoltare armonioasă a greutăţii şi înălţimii
copilului. Prin creştere nu trebuie însă să înţelegem mărirea greutăţii, lungimii şi ţesuturilor în
general, ci, paralel cu acest proces are loc şi modificarea “calitativă” a structurii şi funcţiilor
organismului copilului. De exemplu, aparatul digestiv al sugarului creşte, în raport cu vîrsta, nu
numai prin mărirea dimensiunilor, ci paralel şi prin modificarea structurii sale, astfel încît devine
capabil să digere nu numai laptele, ci şi alte alimente complexe şi variate.
După A.V. Malkov, „creşterea trebuie privită ca un proces evolutiv continuu, în care
organismul trece, în mod progresiv de la schimbări lente cantitative, la transformări calitative,
survenind în mod rapid”. Procesul de creştere este strîns legat de condiţiile în care se dezvoltă
organismul: cunoscînd aceste condiţii, se poate influenţa dezvoltarea armonioasă a copilului.
Factorii care influenţează creşterea sînt de natură externă şi internă.
1. Factorii externi (exogeni) sînt reprezentaţi de toate elementele care alcătuiesc mediul
înconjurător, condiţiile de viaţă ale copilului; climatul geografic, locuinţe, alimentaţie, sistemul
de educaţie.
Dintre aceşti factori, alimentaţia are un rol considerabil. Ca să se dezvolte, copilul are nevoie
de o alimentaţie bogată în toate elementele nutritive (alimente plastice – proteinele,alimente
energetice – lipidele şi glucidele, apă, săruri minerale şi vitamine. De asemenea, aceste 10
principii alimentare trebuie să se găsească în hrana copilului în anumite proporţii variabile cu
vîrsta. Orice modificare în cantitatea şi calitatea hranei este urmată de oprirea dezvoltării
armonioase a copilului. Creşterea este influenţată însă, după cum am mai arătat, nu numai de
alimentaţie, ci şi de toţi factorii de mediu amintit.
2. Factorii interni (endogeni) sînt reprezentanţi de glandele cu secreţie internă(endocrine). În
primele luni de viaţă, timusul constituie adevărata glandă a creşterii. Treptat, acţiunea timusului
se reduce şi creşterea se face sub influenţa glandei tiroide şi a hipofizei. Hipofiza, care
influenţează creşterea în lungime, în special a membrelor inferioare, îşi intensifică activitatea
la începutul pubertăţii (favorizează dezvoltarea glandelor sexuale, care la rîndul lor dau un
impuls puternic creşterii la această vîrstă). În afară de factorii fiziologici care influenţează în

2
 mod normal creşterea intervin uneori o serie de factori patologici, care tulbură desfăşurarea
acestui proces normal. Astfel, bolile acute şi cronice, diversele intoxicaţii, boli ale glandelor
endocrine, diverse vicii de conformaţie a unor organe (anomalii congenitale sau cîştigate)
întîrzie dezvoltarea organismului copilului

Etapele dezvoltării copiilor și adolescenților

Fiziologii şi medicii demult au încercat să stabilească particularităţile dezvoltării
organismului copilului la fiecare etapă a vieţii şi să determine perioadele de vîrstă. La baza periodizării
luau aşa semne ca tăierea dinţilor, osificarea unor părţi ale scheletului, particularităţile creşterii,
dezvoltării psihice ş.a. Cea mai răspîndită clasificare care şi în present este primită de pediatrie, prezintă
clasificarea lui Gundobin. La baza ei stau particularităţile biologice ale organismului în creştere al
copilului. Se evidenţiază următoarele perioade:
● perioada nou-născutului (2-3 săptămîni);
● perioada sugarului (pînă la un an);
● perioada dinţilor de lapte (de la un an pînă la 6-7 ani); 7
● perioada copilăriei mari (de la 8 pînă la 11 ani);
● perioada maturizării sexuale (12-17 ani).
La un simpozion internaţional special (Moscova, 1985) a fost propusă şi confirmată schema periodizării
pe vârste, unde perioada maturizării a fost separată în cîteva etape:
● nou-născutul – de la 1 pînă la 10 zile;
● vîrsta sugarului – de la 10 zile pînă la 1 an;
● copilăria timpurie – de la 1 la 3 ani;
● prima copilărie – de la 4 pînă la 7 ani;
● a doua copilărie (băieţii – 8-12 ani; fetele – 8-11 ani);
● vîrsta adolescentă (băieţii – 13-16 ani; fetele – 12-15 ani);
● vîrsta tinereţii (tinerii – 17-21 ani; fetele – 16-20 ani).
Pentru educaţia copiilor este mai raţională o aşa periodizare, unde se iau în considerare particularităţile
anatomo-fiziologice şi condiţiile vieţii, educaţiei şi instruirii:
1. Perioada dezvoltării intrauterine: faza dezvoltării embrionare (embrionul); faza dezvoltării
placentare (fătul).
2. Perioada de nou-născut (neonatală).
3. Perioada de sugar.
4. Perioada de copil mic (vîrsta antepreşcolară).
5. Perioada de preşcolar (3-7 ani).
6. Perioada de şcolar.

Caracterizarea etapelor dezvoltării copiilor

3
Perioada de nou-născut.
Aceasta constituie perioada de adaptare la viaţa extrauterină, în care se petrec o serie de fenomene
caracteristice, cum ar fi: icterul fiziologic, scădere fiziologică în greutate, criza genitală etc. Durata
perioadei de nou-născut este considerată pînă la vîrsta de 30 de zile (deci prima lună de viaţă).

Perioada de sugar.
Această perioadă, care durează de la o lună pînă la un an, este caracteristică printr-o creştere foarte
activă. În nici o altă perioadă nu găsim un ritm al creşterii atât de rapid ca în etapa de sugar. De
asemenea, în această perioadă dezvoltarea psihomotorie a sugarului este în progres permanent, în
special datorită dezvoltării continue a sistemului nervos.

Perioada de copil mic.

După vîrsta de un an, copilul încetează de a mai fi considerat sugar, merge singur, vorbeşte, devine
activ. Creşterea în lungime şi greutate este mai puţin accentuată. Această perioadă cuprinde vîrsta
între 1 şi 3 ani. În această perioadă organizarea condiţiilor de mediu este foarte importantă.
Supravegherea corectă a copilului mic, munca educativă bine condusă contribuie însuşirea primelor
deprinderi igienice şi a unor reguli elementare de educaţie.

Perioada de preşcolar este între 3 şi 7 ani, vîrsta în care psihicul copilului are o dezvoltare intensă,
datorită dezvoltării din ce în ce mai complexe a sistemului nervos central.
Însuşirea cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare creşte necontenit, în raport cu dezvoltarea
atenţiei, spiritului de observaţie, memoriei. Copilul devine din ce în ce mai independent, prin
dezvoltarea continuă a acestor funcţii.

Perioada de şcolar.
Ritmul de creştere este mai lent la începutul acestei perioade (în comparaţie cu vîrsta preşcolară),
pentru că spre sfîrşitul ei să se accelereze, odată cu apariţia pubertăţii. Treptat, înfăţişarea copilului
şcolar se apropie de cea a adultului. Prin maturizarea sistemului nervos central, şcolarul are o
activitate psihică din ce în ce mai complexă, care îi permite însuşirea unor cunoştinţe variate şi
bogate.
Se obişnuieşte să se dividă perioada de şcolar în două subgrupe.

Perioada cuprinsă între vîrsta de 7 ani şi momentul în care apar semnele premergătoare ale pubertăţii
(pînă la 12 ani, în medie).

Perioada prepubertară (între 12 şi 14 ani).

Vîrstei şcolare îi urmează perioada pubertăţii, marcată prin apariţia caracterelor sexual secundare, ea
apare în jurul vîrstei de 15 ani la băieţi şi între 13-14 ani la fete.

4
Factori care condiționează dezvoltarea

Factorii care condiționează dezvoltarea sunt factorii ce participă direct la dezvoltarea omului .
Unul dintre acei factori sunt factorii genetici.
Factorii genetici sunt responsabili de caracterele constituţionale, individuale ale produsului de
concepţie şi de dinamica creşterii până la maturizare, după tipul morfologic familial.. Transmiterea
caracterelor părinţilor asupra creşterii staturale a copiilor apare evidentă numai dacă se raportează la
aceeaşi vârstă. Astfel copii se aseamănă cu părinţii în perioada în care fenotipul este manifestat.

Factorii hormonali intervin atât în timpul vieţii intrauterine cât şi postnatal. Funcţiile endocrine ale
embrionului şi fătului sunt mai puţin dezvoltate.
Hipofiza intervine în creştere prin hormonul somatotrop (STH). Acesta ajută la creşterea în lungime a
oaselor.
Tiroida intervine prin hormonul tiroxina şi triiodotironina .Hormonii stimulează sinteza proteinelor,
cresc activitatea enzimelor respiratorii, şi măresc metabolismul bazal. Tiroida intervine în dezvoltarea
creierului, în creşterea dinţilor şi în termogeneză. Tiroxina produce hipertrofia condrocitelor în
cartilajul de creştere al osului şi mineralizarea scheletului. Hormonii tiroidieni au rolul de a potenţa
acţiunea STH-ului.
Timusul influenţează creşterea din primele luni de viaţă având acţiune sinergică cu STH-ul. El
participă la sistemele de apărare specific antiinfecţioasă .
Pancreasul endocrin influenţează creşterea prin insulină şi glucagon. Insulina este un hormon
anabolizant, care favorizează pătrunderea aminoacizilor în celule, participă la sinteza de ARN şi
hipertrofia celulelor.

Cerințele igienico-sanitare a unităților din învățămînt

În unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor se vor respecta
normele de igiena privind unităţile pentru ocrotirea,educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor cu scopul
de a verifica asigurarea condiţiilor de igiena necesare apărării, păstrării şi promovării stării de
sănătate, dezvoltării fizice şi neuropsihice armonioase a acestora şi prevenirii apariţiei unor
îmbolnăviri si de a lua masurile ce se impun.
Pentru promovarea si mentinerea starii de sanatate a copiilor si tinerilor, precum si a
persoanelor adulte din institutiile de copii si tineri, conducerile unitatilor au urmatoarele obligatii: 
Amplasarea unitaților pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor se va face cu
respectarea normelor privind protecția sanitară fată de nocivitați - în zone ferite de surse de poluare a
atmosferei și de zgomote, în afară arterelor de mare circulație - avînd orientarea ferestrelor sălilor de
grupa sau de clasa și ale amfiteatrelor spre sud, sud-est, sud-vest, est sau vest, în funcție de zonele

5
climatice. Între clădirea unității și accesul în curtea acesteia va fi prevăzut un spațiu verde cu lățimea
de minimum 25 m, cu rol și în reducerea influenței zgomotului stradal. 
În interiorul unitaților circulația copiilor și tinerilor va fi separată de cea pentru
activitațile administrativ-gospodărești. Va fi asigurat circuitul separat al copiilor și tinerilor sănătoși
față de cel al bolnavilor din izolator și infirmerie. Numărul maxim de copii admiși la o grupă în
unitățile de antepreșcolari și preșcolari sau într-o clasă pentru elevi se va stabili în funcție de normele
specifice de cubaj și de particularitățile tipului de unitate și nu va depăși, în crese, 15 copii - la sugari
si 20 copii - la celelalte vîrste, 12-15 copii în casele de copii preșcolari, 20 preșolari în grădinițe, 25 de
elevi în ciclul primar și 30 de elevi în ciclul gimnazial, învățămîntul liceal și profesional. 
În vestibulul grupurilor sanitare, în spațiile de recreație (interioare sau exterioare), ateliere școlare,
laboratoare, săli de mese, săli de educatie fizică școlară se vor amenaja surse de apă potabilă cu jet
ascendent si chiuvete lavoare pentru spălarea mîinilor.  Dotarea cu mobilier va fi asigurată corespunzător
vîrstei și dezvoltării fizice a copiilor și tinerilor, avînd în vedere numărul acestora, caracterul activitații
și destinația încăperilor. Tipurile de mobilier vor fi avizate obligatoriu de către Ministerul
Sănătății. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cauzate de discomfortul termic, îndeosebi în sezonul rece,
se vor asigura următoarele condiții ale regimului de incălzire. Diferențele dintre temperatura
încăperilor destinate activitații sau odihnei copiilor și cea a anexelor (coridoare, vestiare s.a.) nu vor
depași 2▫C pentru unitățile de antepreșcolari și preșcolari și 3▫C pentru unitățile școlare și de
învățămînt superior. În dormitoare, săli de grupa și de clasă, săli de gimnastica și laboratoare se vor
asigura pardoseli din materiale izoterme (parchet, dușumea) sau izolații termice (linoleum). Pentru
laboratoarele de chimie pavimentul va fi acoperit cu suprafețe care să permita spălarea periodică a
acestuia. Se interzice folosirea motorinei la salubrizarea pardoselii;
Încăperile pentru depozitarea olițelor, băile și dușurile vor fi prevăzute cu grătare, iar în vestiarele din
unitațile pentru antepreșcolari și preșcolari se va asigura dușumea din material lemnos sau pavimentul
va fi acoperit cu linoleum.