ESEU

Principalele achizitii psiho-comportamentale ale anteprescolarului

Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o expansiune enorma a conduitelor

motorii si verbale. O alta caracteristica a perioadei este animismul si antropomorfismul ca
si caracteristici generale ale gandirii copilului anteprescolar.
Primii ani de viata sunt vitali in stabilirea starii de bine din punct de vedere fizic,
dar si emotional. Din aceasta cauza, mediul in care creste si se dezvolta copilul trebuie sa
fie unul afectiv, sa-i ofere siguranta si sa fie stimulativ. Cercetarile au pus in evidenta mai
multe tipuri de nevoi ale copilului in primii ani de viata ce se impun a fi satisfacute: nevoi
fizice, emotionale si sociale si nevoi ce asigura dezvoltarea intelectuala.
Nevoile fizice ale copilului in primii ani de viata:
- hranirea adecvata pentru a asigura nevoile nutritionale;
- protejarea impotriva factorilor teratogeni (supraincalzire sau frig in viata precoce, sau a
altor agenti fizici sau chimici);
- prevenirea bolilor prin asigurarea conditiilor de locuit, prin supravegherea starii de
sanatate, prin imunizari etc.
Nevoile emotionale si sociale ale copilului:
- Sa creasca intr-o familie unita, sub supravegherea stricta a adultilor care au ca grija
principala binele acestuia.
- Sa se impuna limite rezonabile ale comportamentului copilu-lui, care sa-l ajute sa-si
stimuleze dezvoltarea autocontrolului.
- Sa i se asigure o stare de sanatate buna, iar in cazul copiilor bolnavi, mai ales fata de cei
cu boli cronice sau cei cu nevoi speciale, parintii sa aiba o atitudine echilibrata, pentru a
asigura nevoile emotio-nale deosebite ale acestora.
- Sa se cultive sentimentul de respect pentru propria viata si viata celorlalti.
Nevoile pentru dezvoltarea intelectuala corespunzatoare a copilului:
- Se vor crea o serie de facilitati educationale, adaptate nevoilor copilului.
- Stimularea dezvoltarii intelectuale se incepe in perioada de sugar si se face, de regula,
de catre parinti, in special de catre mama. Daca copilul are probleme cu dezvoltarea
cognitiva si cu dezvoltarea indemanarii, stimularea senzoriala se va face de catre
specialist.
(Florin Iordachescu, 1998, p. 199)
Dezvoltarea fizica: prin crestere se inteleg acumularile cantitative ale
dimensiunilor corporale. Dezvoltarea si maturatia reprezinta notiuni calitative referitoare
la diferentieri de structura, de compozitie si functie celu-lara, particulare fiecarui tesut.
Ritmul de crestere, dezvoltare si maturatie depinde de factori ereditari, hormonali si de
mediu.
- factori ereditari - influenteaza ritmul de crestere si valorile definitive ale parametrilor de
crestere, conform programelor genetice.
- factori hormonali - intre acestia hormonul de crestere este indispensabil pentru reglarea
cresterii scheletice, iar deficitul acestui hormon se exprima prin incetinirea proceselor de
crestere si maturare, excesul determina accelerarea cresterii fara maturatie (gigantismul).
- factorii de mediu - nutritia - element esential in dezvoltarea procesului de crestere.
- factorii socio-economici influenteaza cresterea organismului copilului prin modul de
viata, obiceiuri elementare, traditii culturale in stransa legatura cu factorii nutritionali.
- factorii psihici si emotionali contribuie in mare masura la confort prin ambianta
familiala, climatul afectiv, calitatea relatiilor dintre parinti si copii. Stress-ul psihic
provocat de mediul ambiant nefavorabil influenteaza negativ procesul de crestere.
In primul an, greutatea medie este de 9,5 kg, iar la 3 ani de 15 kg. Talia creste de
la 74 cm la 92 cm. La 3 ani ritmul de crestere este mai diminuat fata de perioada
anterioara. Segmentele corpului au ritmuri de crestere inegale, iar infatisarea generala a
organismului se modifica. Raporturile segmentare dintre trunchi si membre arata ca
membrele cresc mai rapid decat trunchiul pana la pubertate dupa care se inverseaza ritmul
de crestere.
Este important de stiut ca cifrele rezultate din masuratorile parametrilor antropometrici
sunt confruntate cu valorile din standardele de referinta care tin seama de zona
geografica, sex, varsta si mediul de provenienta (rural/urban).
Elementele sunt reprezentate de dezvoltarea relativa a masivului facial cu disparitia
treptata a aspectului particular al nou-nascutului. In raport cu perimetrul toracic care la
nastere este mai mic decat cel cranian, se constata o egalizare a celor doua perimetre spre
varsta de 1 an, dupa care perimetrul cranian ramane progresiv in urma celui toracic. Au
loc osificari la nivelul craniului prin inchiderea fontanelelor, coloanei vertebrale, a cutiei
craniene, a membrelor, dentitiei.
(Ferrier P.E., 1975 p. 55-73).
Se dezvolta sistemul muscular si a ligamentelor ceea ce va duce la o mai mare
agilitate a corpului. Are loc progresia in ceea ce priveste dezvoltarea creierului de la 980
grame la 1an ajunge la 1,100 grame la 3 ani. Activitatea corelata a diferitelor regiuni si
zone cerebrale se dezvolta foarte mult, iar diferite reactii innascute incep sa se
conditioneze (la 2 ani si jumatate apare controlul sfincteral).
Principalele achizitii psihice ale perioadei anteprescolare se caracterizeaza prin trei
achizitii importante: mersul, reprezentarea si limbajul. Dezvoltarea motricitatii trece din
faza ei incipienta ,,de tatonare" in faza ei de adevarata expansiune. Copilul isi dezvolta
capacitatile de la mersul sovait la alergat, tarat, catarat, de la manevrarea imprecisa, la
apucare, invartire, desfacere. Acum este capabil sa impinga, sa traga, sa ridice, sa sparga,
sa smulga. Aceste achizitii permit copilului un acces mai mare la mediul inconjurator, ba
mai mult decat atat la stapanirea si modificarea lui.
Se perfectioneaza miscarile mainilor in rapiditate si precizie (inca de la un an si cateva
luni copilul poate bea din cana, mancand cu lingurita). La doi ani este capabil sa deschida
usile, dulapurile, sertarele si sa culeaga obiecte mici intre degete.
Dezvoltarea psihomotorie. Termenul de ,,psihomotricitate" este folosit pentru a exprima
faptul ca dezvoltarea motricitatii este legata de celelalte progrese in dezvoltarea
intelectuala si socioafectiva. Achizitia mersului este o buna ilustrare a acestei interrelatii.
Posibili-tatea copilului de a se misca conduce la experimentarea de noi senzatii
dezvoltand experienta cognitiva. In acelasi timp, prin exersarea mersului el dezvolta o
autonomie fata de adult ceea ce inseamna baza independentei de mai tarziu. Dezvoltarea
psihomotorie este programata genetic pentru fiecare specie, dar asta nu inseamna ca
mediul nu intervine ca factor de modulare a celui genetic. De exemplu, un copil privat de
ingrijire si nestimulat va prezenta un retard important in achizitiile sale.