PORTOFOLIU

Studii aprofundate de psihologia dezvoltării la copil și școlarul mic

Vieriu Teofilia- Violeta

PETSM ANUL I
I Cercetările ultimului deceniu din domeniul biologiei moleculare au arătat că dezvoltarea creierului copilului în primul
an de viaţă este mai rapidă şi mai amplă decît se credea. Lunile următoare după naşterea copilului sunt extrem de importante
pentru formarea creierului lui. În această perioadă numărul legăturilor neuronice, care fac posibil procesul de învăţare, se
măreşte de 20 de ori. Celulele creierului copilului — neuronii — se înmulţesc vertiginos, se stabilesc sinapsele şi structurile
pentru toată viaţa. Într-o perioadă scurtă de numai 36 de luni, copiii îşi dezvoltă capacitatea de a gîndi şi vorbi, de a învăţa şi
a raţiona/ cugeta, pun bazele valorilor personale şi a comportamentului necesar pentru viaţa adultă. În primul an de viaţă
creierul copilului aproape că se triplează ca mărime şi creşte de la un sfert la trei sferturi din greutatea creierului adultului.
La un copil de trei ani se formează aproximativ 1 000 trilioane de conexiuni — cam de 2 ori mai multe ca la adulţi. Perioada
de reproducere a conexiunilor creierului coincide cu perioada copilăriei timpurii, cînd copiii descoperă lucruri noi pentru
prima dată. Creierul uman este deosebit de plastic, capacităţile lui de a se reorganiza se păstrează pe parcursul întregii vieţi.
Cert este că anume în copilăria timpurie creierul se formează cu o viteză inegalabilă în comparaţie cu altă perioadă. Dacă
orarul naturii nu este respectat sau este subminat printr-o neglijare cronică sau prin abuz, atunci procesele fiziologice pot fi
distruse, cărările stabilite între neuroni pot fi alterate şi rezultatele dezvoltării pot fi diferite.

Copiii sunt programaţi, din punct de vedere biologic, pentru învăţare anume în această perioadă. Modalitatea de
formare, asamblare şi interconectare a circuitelor creierului determină ce putem face, ce vrem să facem, cum gîndim, cine
suntem. Aceste legături, care asigură viabilitatea creierului, depind, în particular, de codul genetic, dar, în mare măsură, de
experienţa de viaţă din primul an. Anume în această perioadă creierul copilului este capabil în cea mai mare măsură să
perceapă uşor şi repede experienţele noi şi să le folosească util. Specialiştii au denumit această funcţie a creierului ca
plasticitate/maleabilitate. Creşterea explozivă şi capacitatea de autoorganizare a creierului în primul an de viaţă,
experienţele pe care le are copilul pe parcursul acestei perioade sunt condiţiile ce pun baza a tot ceea ce urmează. În
perioadele următoare ceea ce ne face deştepţi, creativi şi adaptabili sunt circuitele neuronale, formate în primul an de viaţă şi
care susţin capacitatea noastră de a folosi abstracţiunile din memorie în scopul formării unor idei noi şi rezolvării
problemelor de viaţă (Dr. Ester Thelen, 1998). Şi cu cît reţeaua de conexiuni neuronale este mai complexă, cu atît mai
deştept poate fi un copil, desigur dacă nu intervin noi experienţe de sortare, înregistrare şi acces.

Studiile în domeniu demonstrează că dezvoltarea optimă a sistemului nervos al copilului, care determină dezvoltarea
fizică, psihică şi socială, depinde de alimentaţia corectă, de afecţiunea şi stimularea pe care copilul le primeşte în primele
luni şi ani de viaţă. De asemenea cercetările arată impactul pozitiv al legăturii şi interrelaţiilor dintre copil şi părinţii lui (sau
alte persoane care îl îngrijesc) vizavi de toate aspectele supravieţuirii, creşterii şi dezvoltării copiilor. Interacţiunile dintre
oameni sunt tot atît de importante pentru dezvoltarea creierului copilului ca şi hrana pentru nutriţia copilului, a sunetelor —
pentru auz, a fasciculului de lumină — pentru ochi. Dacă această perioadă de viaţă — primul an — va fi neglijată şi creierul
nu va primi stimularea necesară, posibilităţile pentru diverse tipuri de învăţare (fizică, intelectuală, socioemoţională) pot fi
diminuate esenţial. Dacă orarul naturii nu este respectat sau este subminat printr-o neglijare cronică sau prin abuz, atunci
procesele fiziologice pot fi distruse, cărările stabilite între neuroni pot fi alterate şi rezultatele dezvoltării pot fi diferite.
Copiii se nasc cu premise fizice, sociale şi psihologice, care le permit să comunice, să înveţe şi să se dezvolte. Dacă aceste
premise nu sunt recunoscute şi nu se stimulează dezvoltarea lor, ele pînă la urmă se pierd.
Consecinţele a ceea ce se întîmplă în perioada intrauterină, în primele luni şi ani ai copilului pot să influenţeze
perioadele ulterioare de dezvoltare a lui. Performanţele obţinute în copilăria timpurie creează fundamentul pentru succesele
copilului la şcoală, formează caracterul lui în preadolescenţă şi adolescenţă. Toate componentele de bază ale intelectului
emoţional

— încrederea în sine, curiozitatea, perseverenţa, autocontrolul, capacitatea de a stabili legături, de a comunica şi

coopera
—, care determină cum învaţă şi se comportă copilul la şcoală şi în viaţă în general, depind de îngrijirea pe care a
primit-o acesta (de la părinţi, educatori de la grădiniţă sau alţi îngrijitori) în copilăria timpurie. Atunci cînd copiilor nu le-a
fost asigurat un început bun în viaţă, de cele mai multe ori ei stagnează în dezvoltare şi nu-şi pot realiza potenţialul său la
maximum.
Copiii care se educă de către oamenii care comunică şi au grijă în permanenţă de ei, se alimentează bine, mai rar se
îmbolnăvesc decît copiii cărora nu li se acordă nici o atenţie. Copilul, reuşind să stabilească relaţii emoţionale satisfăcătoare
pe parcursul primelor luni şi ani de viaţă, îşi dezvoltă capacitatea de a iubi şi a întreţine relaţii stabile cînd va fi mare, adult.
Copiii care au fost stimulaţi pozitiv în copilăria timpurie înregistrează succese şcolare mai bune, o frecvenţă mai bună; se
reduce repetenţia, se extind posibilităţile încadrării în muncă, se micşorează nivelul criminalităţii printre minori şi a
gravidităţii timpurii la fete. Copiii, ale căror necesităţi nu au fost satisfăcute în copilăria timpurie, deseori duc lipsă de
încredere şi le este greu să creadă în ei înşişi şi în ceilalţi. Copiii, care nu primesc ajutor în monitorizarea şi reglarea
propriului comportament în copilăria timpurie, au mai multe şanse de a deveni neliniştiţi, speriaţi, impulsivi şi dezorganizaţi
atunci cînd vine timpul să meargă la şcoală.
 Îmbunătăţirea sănătăţii copiilor mici, alimentaţiei lor, asigurarea posibilităţilor de comunicare stimulatorie şi a
instruirii la vîrsta timpurie pot avea impact pozitiv asupra economiei ţării şi a populaţiei, poate contribui la diminuarea
inechităţii economice şi sociale. Creierul dispune de capacităţi remarcabile de autoprotecţie şi recuperare. Dar grija plină de
dragoste pe care o primesc copiii în primii ani de viaţă sau lipsa acestor experienţe importante lasă amprente trainice în
mintea copiilor mici.

Experienţele negative sau lipsa unor stimuli adecvaţi pare efect grav şi de durată. Cînd copiii nu primesc îngrijirea
necesară în perioadele importante de dezvoltare sau sunt supuşi unor traume, abuz sau neglijenţă, dezvoltarea creierului lor
poate fi compromisă. Mulţi copii, care trăiesc în condiţii deosebit de grele, refugiaţi sau care au nimerit în situaţii de
postconflict, sau lipsiţi de dragostea părintească se confruntă cu traumatisme grave şi se află sub influenţa unui stres
continuu şi incurabil. În astfel de condiţii „se aprind” doar unele dintre sinapse, în timp ce cea mai mare parte a creierului se
stinge. Stresul împiedică învăţarea. O dată cu creşterea copilului acest fenomen poate periclita mecanismele de dezvoltare.

Dezvoltarea este un proces, care începe în perioada prenatală şi continuă pe tot parcursul vieţii. Dezvoltarea în copilăria
mica, sau sintagma copilăria timpurie sau copilăria precoce: ea cuprinde perioada de la naştere pînă la încheierea tranziţiei
şcolare. În contextul României, această vîrstă este cuprinsă de la naştere pînă la 6/7 ani. Tot ceea ce se întîmplă — sau nu se
întîmplă — în aceşti primi ani de viaţă ai copilului este esenţial, atît pentru bunăstarea lui imediată, cît şi pentru viitorul lui .
Este o perioadă fundamentală pentru dezvoltarea creierului, ce determină progrese în formarea capacităţilor cognitive,
lingvistice, sociale şi educaţionale ale copiilor. Aceşti ani, de asemenea, sunt cruciali fiindcă aduc cele mai mari riscuri
pentru supravieţuirea, sănătatea, creşterea emoţională şi fizică a copiilor. Conceptul de dezvoltare a copilului include şi
vectorul interacţiunii. Interacţiunea este întotdeauna o stradă cu circulaţie în ambele sensuri.
Din primele clipe ale vieţii, copilul interacţionează cu oamenii şi cu lucrurile din jur. De la naştere, un copil
care se simte iubit, în siguranţă, aprobat în ceea ce face, tratat cu grijă, răbdare şi atenţie atunci cînd este sănătos sau bolnav,
un copil care nu este pedepsit sau ignorat, un copil care are parte de jocuri şi comunicare, va avea dorinţa de a învăţa, de a-şi
dezvolta capacităţile, de a răspunde părinţilor, comunităţii şi societăţii cu aporturi importante, materiale şi spirituale.
• Dezvoltarea umană este determinată de interacţiunea dinamică şi continuă a factorilor biologici şi a
experienţei, copiii trecînd prin procese succesive de asimilare şi acomodare.
• Cultura influenţează toate aspectele dezvoltării umane şi este reflectată în tradiţiile şi regulile de
creştere a copiilor. • Formarea abilităţilor de autoreglare constituie piatra de temelie în dezvoltarea copiilor mici sub
toate aspectele. • Copiii sunt participanţi activi la procesul de dezvoltare a lor, reflectînd dorinţa proprie fiinţei
umane de a explora şi stăpîni mediul.
• Relaţiile umane şi impactul lor asupra individului constituie elementele unei dezvoltări
sănătoase. • Dezvoltarea copiilor se produce pe căi individuale, traiectoria lor este caracterizată prin
continuitate şi discrepanţe, precum şi printr-un şir de tranziţii semnificative.
• Timpul în care copilul trece prin anumite experienţe poate avea importanţă, dar, de cele
mai multe ori, copilul rămîne vulnerabil în faţa riscurilor şi este predispus să accepte influenţele protectoare atît pe parcursul
primilor ani de viaţă, cît şi pînă la maturitate.
• Dezvoltarea poate fi modificată în copilăria timpurie prin intervenţii eficiente, care
pot schimba echilibrul dintre riscuri şi factorii protectori, determinînd, astfel, atingerea unor rezultate mai bune.
 Dioxidul de administrar
carbon ea de
medicament
II e,

-
Sindromul Factoriadministrar
Poluarea ea de
teratogeni
Down
hormoni,
factori legati de
anomalii
cromozomiale.
-
fumatul,

Bolile Boli virale

dezvoltarea maternale
in perioada Micro-
prenatală organisme

Anemia

factori ce tin
Denutriția de starea si parietatea
conditia
factorii mamei.
biologici factorii
Boli renale
sociali stresul
varsta

nutriția
Boli cardiace Boli hepatice
III Factorii teratogeni
Cauza
Consumul de băuturi alcoolice
Radiaţiile
Consumu de Droguri, substanțe interzise, tutun
Factori metabolici - boli materne
Administrarea de medicamente
Poluarea
Efect
la sindromul alcoolic fetal
avorturi spontane, retard mental, microcefalie, spina bifida,
anomalii oculare, cheilo-palatoschizis, anomalii viscerale şi
scheletice diverse. Pot avea şi efect mutagen asupra
materialului genetic determinând rupturi ale filamentelor de
ADN, perturbând replicarea sa, precum şi efect cancerigen.
avorturi, naşteri premature, retard de creștere intrauterină,
dezlipire de placentă, tulburări neurologice și de
comportament.
Avortul spontan apare frecvent, la fel şi anomaliile
cerebrale (holoprozencefalie) sau cardiace.
Avorturi spontane, malformații congenitale, retard mental
retard psiho-motor sever, tulburări neurologice grave,
spasticitate, microcefalie.
IV

În procesul educațional, se recomandă ca profesorii să aplice ideile lui Piaget folosind caracteristicile celor patru stadii de
dezvoltare pentru observarea educabililor și pentru stabilirea obiectivelor învățării.În perioada preșcolară, copiii trec prin
stadiul preoperational. Piaget vede primul stadiu ca un stadiul senzorio-motor – activități de căutare a unor obiecte ascunse
în prezența lui; exersarea conduitei sforii, a bastonului, a suportului în jocuri potrivite copilului de vârstă 0-2ani; activități
de explorarea a mediului, prin atingerea sau manipularea obiectelor. Acesta este urmat de stadiul preoperational – jocuri de
clasificare (ex. sortarea jucăriilor: păpușile în cutia roșie, animalele în cutia albastră), jocuri de seriere (ordonarea unor
obiecte de la cel mai mare la cel mai mic); imitarea unor autovehicule, vietăți sau activităţi în absenţa acestora pentru a
consolida sistemul de reprezentări şi a sprijini formarea conduitelor simbolice, apoi jocuri de dramatizare a diferitelor
procese, relaţii, concept; povestirea de către copii prin expunere clară, descrierea unor obiecte din jurul său.
Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget a fost criticată, dar acestea sunt o dovadă în plus a importanţei acestei teorii,
deoarece, oricare ar fi punctele sale slabe, teoria surprinde şi explică aspecte importante ale dezvoltării. Chiar el
mărturisește că una dintre sursele dificultății lecturii, și a înțelegerii operei sale ar fi următoarea: „naturalist și biolog prin
formație, interesat de probleme epistemologice, fără să fi urmat vreodată sudii formale în psihologie, interesul meu central a
fost întotdeauna să determin contribuțiile activității subiectului și limitele obiectului în procesul dobândirii cunoașterii”
(Flavell, J.H., 1963: The Developmental Psychology of Jean Piaget, D.van Nostrand).
Lev Semeonovici Vîgotski a descris felul în care cultura, obiceiurile sociale dintr-un anumit timp, istoria pe care o trăieşte
individul, influenţează dezvoltarea individului. în viziunea sa, limbajul are rolul predominant de a vehicula cultura,
înmagazinările sociale ale experienţelor colective, fiind, în acelaşi timp, un instrument al gândirii. Din teoria lui Vîgotski,
pedagogia citează adesea zona proximei dezvoltări, dezvoltarea cognitivă ca proces social în esență și ca rezultat al
interacțiunii expert-novice.
V

Evaluare cognitivă preșcolar .

Competenţele sociale - complianţa la reguli propice cu mici excepții , relaţionarea socială dezvoltată,
cooperează cu colegii, poartă conversații cu ceilaqlți preșcolari, comportamentul prosocial, cum ar fi grija și
empatia față de ceilalți, ajutor in cazuri în care un copil nu se descurcă.

Competenţele emoţionale- înţelege emotiile parțial, exprimarea emoţiilor se face de fiecare dată când I se
cere sau când este întrebat şi autoreglarea emoţională se realizează parțial după ce I se ofera sprijin
emoțional

Competentele motrice  motricitatea grosieră sau de bază, exercitată de principalele grupuri de muşchi,
execută indicații ca , „a porni”, „a se opri”, „a se intoarce”, „a urca” şi motricitatea fină în curs de dezvoltare
de exemplu, mimica feţei, dexteritatea degetelor .

Competenţele de autonomie personală  Autonomia personală în dezvoltare, rezolvă majoritatea

problemelor fără ajutorul unui adult, nu necesită ajutor susținut ;

Prerechizitele şcolarizării  cunostintele si deprinderile specifice pentru invatarea scris-cititului, a

matematicii si a reglarii comportamentului in functie de cunostintele pe care le avem despre functionarea
mintii noastre si a celorlalti.

Temperamentul/personalitatea, vioaie, veselă, bine dispusă, trece totuși rapid de la o traire afectivă la alta;
se adapteaza rapid, reușind să se stăpanească relativ ușor, ceea ce ii permite stabilirea rapidiă de relații
sociale;abundentă a expresiei verbale și fire comunicativa, caracteristici temperamentului Sangvinic.