Factori care contribuie la dezvoltarea normala a copiilor

Cresterea si dezvoltarea normala la copii este un proces de durata,

constand in mai multe etape, dar care variaza de la caz la caz. De aceea, doar
pentru ca un copil nu urmeaza exact tiparele prestabilite de catre specialisti,
aceasta nu inseamna ca nu se dezvolta normal. Fiecare are ritmul propriu de
dezvoltare, influentat de trasaturi specifice si de factori interni si externi. Astfel,
nu exista o regula si o ecuatie corecta care sa iti arate daca cel mic urmeaza
tiparul corect sau nu, insa intarzieri serioase (de exemplu, dificultati in a invata
sa mearga sau sa vorbeasca) pot arata totusi existenta unei probleme de
dezvoltare fizica sau psiho-sociala.

Astfel, cresterea si dezvoltarea normala la copii poate fi privita din

perspectiva fizica, dar si psiho-sociala, iar fiecare copil trece prin mai multe
etape si anume: prima copilarie (nou-nascut, sugar, copil mic – pana la 3
ani), a doua copilarie (3-7 ani), a treia copilarie (de la 7 ani si pana la
pubertate) si adolescenta (pana la 21 de ani la fete si in jur de 24 de ani la
baieti)

Factori ce influenteaza cresterea si dezvoltarea normala la copii

Inca de la nastere si pana in momentul in care individul este considerat

adult (dupa cum s-a spus, 21 de ani, respectiv 24 de ani), fiecare persoana
trece prin diverse schimbari fiziologice, dar si psiho-sociale. Factorii care pot
influenta acest proces de durata sunt cei interni, ce tin de fizicul, psihicul
copilului, dar si cei externi, precum mediul familial, stilul de viata, regimul
alimentar.
 Astfel, factori interni pot fi considerati cei genetici si hormonali. Genetic,
constitutia, aspectul fizic, dar si nivelul intelectului si unele trasaturi de
personalitate sunt prestabilite si influenteaza dezvoltarea copilului. Ereditatea
are rol si in transmiterea unor boli genetice sau anomalii functionale. Hormonii
pot influenta cresterea copilului si starile sale generale, inclusiv trecerea mai
rapida sau mai lenta de la o etapa a dezvoltarii la alta (unii copii ating
pubertatea mai rapid, altii mai greu).

Factorii externi isi aduc contributia la cresterea si dezvoltarea normala la

copii. Acestia sunt prezenti inca din viata in-utero, caci stilul de viata, anumite
obiceiuri si regimul alimentar al mamei pot afecta sau avantaja dezvoltarea
sistemului nervos, a scheletului, a greutatii copilului si a sanatatii sale. Un alt
factor extern tine de mediul familial: atmosfera, stilul educativ, stilul de
relationare si comunicare – toate pot afecta cresterea si dezvoltarea copilului.
De exemplu, copiii crescuti in familii conflictuale, in care exista violenta
domestica, se dezvolta psiho-social si intelectual mai dificil, au relatii tensionate
cu ceilalti, comunica mai greu.

Un alt factor extern este legat tot de familia de origine, de data aceasta in
sens de statut socio-economic: statutul social si situatia financiara influenteaza
conditiile de locuit, stilul de viata, educatia, alimentatia. Mediul fizic, clima in
care creste un copil influenteaza dezvoltarea sa fizica. Si nu in ultimul rand,
societatea in care creste un copil, cultura, normele si valorile la care este expus
si pe care le internalizeaza ii influenteaza decisiv devoltarea psiho-sociala,
morala, intelectuala, emotionala. De exemplu, un copil crescut intr-un trib
arhaic se va dezvolta intelectual in termeni calitativi, dar si cantitativi, radical
diferit de un copil crescut in societatea urbana informationala. Nu este vorba
neaparat de progres, ci de medii sociale absolut diferite, care ofera modele
diferite, oportunitati diferite, norme culturale si valori diferite.

Cresterea si dezvoltarea normala la copii in ceea ce priveste aspectul fizic

poate fi apreciata destul de simplu, caci daca exista anumite anomalii, acestea
sunt usor de depistat: subnutritia, obezitatea, dificultati locomotorii,
dezechilibre constitutionale. Cresterea poate fi urmarita prin controlul greutatii,
al inaltimii si prin consultatii medicale periodice.

Insa cresterea si dezvoltarea normala la copii din punct de vedere psiho-

social si intelectual este mai dificil de urmarit si verificat, pentru ca fiecare copil
are propriul ritm de de dezvoltare, dar si pentru ca unele semne de dezvoltare
deficitara nu pot fi usor depistate. In dezvoltarea psiho-sociala, copilul urmeaza
cinci etape principale: etapa in-utero, prima copilarie (pana la 3 ani), a doua
copilarie (3-7 ani), a treia copilarie (in doua sub-etape: scolar mic, pana la 11,
respectiv 13 ani si scolar mare, pana la adolescenta, in jur de 14 ani)
si adolescenta (pana la 21, respectiv 24 de ani).

In-utero, evolutia psiho-sociala este influentata de catre factori genetici, dar si

de alimentatia mamei: lipsa anumitor vitamine esentiale, precum acidul folic,
poate determina dezvoltarea deficitara a sistemului nervos.

In prima copilarie, pana la varsta de trei ani, copilul invata sa vorbeasca si

isi consolideaza primele relatii sociale – cu parintii. Pana la un an, un copil
normal va sti sa foloseasca cuvinte simple si sa recunoasca anumite cuvinte si
obiecte, dar si persoanele din jurul sau. Dupa un an si pana la trei, va invata sa
vorbeasca folosind fraze scurte pentru a cere ce doreste, sa recunoasca si sa
diferentieze persoanele apropiate din jurul sau, sa mearga si sa se aplece fara
sprijin.

In a doua copilarie, aptitudinile locomotorii se imbunatatesc considerabil

– la 4 ani, un copil ar trebui sa alerge, sa se catere, chiar sa mearga pe
tricicleta fara dificultati. Acum incepe capacitatea de abstractizare si de
procesare a informatiei si copiii pot analiza efectul unei anumite actiuni. Copilul
devine capabil sa gandeasca in termeni de „eu cred”, nu numai de „eu vreau”.
Acum apare si o asa-numita „criza a independentei”: copilul poate sa nu mai
urmeze orb cererile tale, punand la nesfarsit intrebari de tipul „de ce?”. Pana la
6 ani, gandirea logica, in termeni de cauza – efect si capacitatea de
abstractizare ar trebui sa fie formata. De aceea, este important sa ii satisfaceti
curiozitatea, caci el va pune multe intrebari – nu il ignorati si nu va amuzati de
aceste intrebari, ci incercati sa ii raspundeti si sa ii incurajati curiozitatea.

In copilaria a treia, pana la sub-etapa de scolar mare, cel mic se

adapteaza mediului scolar si isi face prieteni, indepartandu-se astfel incet-incet
de familie. Incapacitatea de relationare cu cei de aceeasi varsta si continuarea
dependentei totale fata de parinti pot arata existenta unor dificultati de
dezvoltare. In aceasta perioada, joaca impreuna cu prietenii si scoala sunt cele
doua preocupari esentiale – observati daca are dificultati de dezvoltare psihica
sau intelectuala dupa cum se descurca cu sarcinile scolare.

In perioada scolarului mare (intre 11 ani si 14 ani), prietenii pot deveni primele
modele ale copilului, indepartarea de familie fiind crescuta. Acum poate sa
apara o alta „criza de independenta”- copilul nu mai valorizeaza in primul rand
familia si pune mai mare pret pe propriile opinii sau pe cele ale prietenilor. Este
si perioada inceperii pubertatii, ceea ce implica aparitia primelor modificari
fiziologice, ce pot cauza iritabilitate si teama.

Pubertatea si adolescenta – odata cu varsta de 13-14 ani, este poate cea

mai dificila perioada in dezvoltarea copilului, atat pentru el, cat si pentru parintii
sai. Cresterea si dezvoltarea normala la copii implica in aceasta etapa
importante modificari fizice, psiho-sociale, intelectuale, emotionale. De la
debutul pubertatii si pana la adolescenta, dezvoltarea fizica, atingerea
maturitatii sexuale, cresterea capacitatii cognitive – toate influenteaza
dezvoltarea viitorului tanar. Modificarile in comportament sunt normale –
cauzate de coplesitoare emotii, schimbari in temperament, noi idei si principii,
valori dupa care se ghideaza copilul. Grupul de prieteni este cel mai important
in acceptarea unui anumit set de valori si principii. Creste independenta
copilului, capacitatea cognitiva si emotionala, apar noi interese – pentru sexul
opus, pentru anumite activitati de leasure, pentru viitorul profesional.

Insa, dupa cum s-a mentionat, pur si simplu nu exista un tipar exact
prestabilit prin care sa puteti urmari si verifica cresterea si dezvoltarea normala
la copii din punct de vedere psiho-social. Fiecare este diferit si are acest drept.
Doar pentru ca la adolescenta, un copil inca este foarte legat de familia sa,
aceasta nu arata in mod necesar ca are o problema de dezvoltare; insa poate,
totusi, fi un simptom al existentei problemelor de socializare si relationare. Un
comportament, deci, poate fi explicat in diferite moduri si poate sau nu releva o
dificultate in dezvoltarea copilului; doar parintii – care il cunosc si au fost
martorii intregii sale dezvoltari – pot interpreta un anumit comportament si pot
decide daca arata existenta unei dificultati sa nu.