DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI

Prof.inv.preșcolar Olivia Rada

Liceul Teoretic,,Gh.Vasilichi,,Cetate
Prof.inv.primar Daniel Rada
Liceul Teoretic,,Gh.Vasilichi,,Cetate
Inca de la nastere suntem diferiti unul de celalalt si diferentele interindividuale se
manifesta inca de la aceasta varsta. Putem identifica doua categorii de influente in
diferentierea interindividuala: cele care tin de temperament, si care par a fi in cea mai mare
parte innascute si cele ce tin de influentele mediului

Temperamentul se refera la trasaturi cu o anumita baza genetica ce moduleaza gradul de

activism, energie, emotionalitate, reactivitate si sociabilitate al copilului. Aceste trasaturi
manifestate imediat dupa nastere pot ramane relativ stabile de-a lungul vietii, dar pot si si
puternic influentate de factorii de mediu.Printre acestia se numara: nivelul de activism si
energie, adaptabilitatea la schimbare, reactivitate emotionala, orientare spre lume sau spre
sine.

Cu toate ca factorii ereditari pot determina temperamentul initial al copilului, totusi multi
copii, pe parcursul dezvoltarii lor, cunosc schimbari semnificative ale stilului de comportament.
Aceste schimbari se datoreaza evenimentelor de viata „pozitive sau negative, favorizante sau
nefavorabile dezvoltarii), implicarii speciale a parintilor in munca cu copilul (expunerea
copilului la stimuli diferiti, interactiuni multiple, comunicare activa), experientelor scolare
(bogate/sarace) si a celor sociale (recompensatorii/restrictive). Rezulta ca temperamentul nu
apare ca o programare prestabilita ce determina in mod mecanicist personalitatea , ci este un
program deschis care suporta influentele factorilor de mediu.

Un moment important in dezvoltarea personalitatii il constituie dobandirea identitatii.

Procesul de formare a identitatii este frecvent asociat cu perioada unor interogatii ale
adolescentului de genul „Cine sunt de fapt eu?”, „Incotro merg?” etc. Acest tip de experiente
pot fi regasite in incercarile adolescentului de a adopta diferite roluri ale Eului. Astfel se explica
modalitatile impredictibile de comportament ale adolescentilor si implicit inconsistenta
comportamentelor de la o zi la alta. Ceea ce la prima vedere poate semnifica aspecte negative
de comportament nu sunt decat etape firesti de cautare si consolidare a identitatii de sine.
Daca la inceput Sinele este fluctuant si inconsistent, cu timpul devine functional si confortabil.
Pentru unii adolescenti, procesul dobandirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu tensiuni si
conflicte minore. Pentru altii insa, adolescenta este o perioada de mare confuzie, acompaniata
de crize existentiale, de conflicte puternice si de incercarea de subminare a autoritatii (parinti,
profesori, scoala etc.). Daca copilul observa si imita modelele, adolescentul le cauta, le
experimenteaza, le compara si le selecteaza. Pe baza modelelor, adolescentul isi sintetizeaza
un Eu ideal. Idealul rezulta pe baza aglutinarii mai multor modele.

Caracterul dinamic al dezvoltarii personalitatii copilului se formeaza pornind de la

aspectul cel mai stabil al acestuia si anume la temperament. Formarea personalitatii copilului
nu este prestabilita pe baza unui program genetic inflexibil, factorii de mediu punandu-se
puternic amprenta pe parcursul vietii. In acest sens se poate vorbi de personalitate ca un
proces continuu, a carui forma, continut si expresie nu se finalizeaza la sfarsitul adolescentei,
asa cum se tindea sa creada.
 Dezvoltand la copil increderea in sine, ii dezvoltam capacitatea de a se autoaprecia corect si a
avea incredere in potentialul sau. Treptat copilul, va dobandi un mod de a simti si a gandi despre
calitatile si defectele sale, formandu-si imaginea de sine, dar sunt „batalii” pe care copilul trebuie
sa le „poarte” de unul singur, pentru a capata incredere in el si in tot ceea ce face.

Chiar daca un copil greseste, este important ca parintii sa gaseasca un ton potrivit de a explica
fara sa-l jigneasca sau sa-i minimalizeze eforturile facute de el pana atunci. Felul in care parintii vor
discuta cu copiii tine de faptul in care acestia se raporteaza la ei, de iubirea pe care o simt pentru ei
si de perceptia parintilor asupra rolului pe care il au. Mostenirea educationala este si ea
importanta prin felul in care propria copilarie a parintilor isi lasa amprenta asupra lor si determina
un anumit gen de atitudine. In functie de varsta copilului, in special la varste fragede, mesajul
cognitiv este mai important. Astfel, este important ce se transmite afectiv copilului prin:
tonalitatea vocii, stare afectiva, limbaj corporal.

Stima de sine la copil se construieste si se consolideaza treptat, ca rezultat al influentei unor

diversi factori precum:

1.gradul in care se simte copilul dorit, apreciat si iubit de persoanele importante din viata lui;

2.modul in care se vede pe sine (factor sub influenta caruia ne aflam o intreaga viata fiecare dintre
noi), imagine deseori imprimata de atitudinea persoanelor dragi lui;

3.capacitatea sa de a realiza ceva prin forte proprii, primii pasi spre independenta, increderea ca
poate finaliza un lucru singur, cand poate spune mandru: „Uite, este gata! Am terminat! Este atat
de frumos! Iti place, mami?!”;

4.maniera in care relationeaza cu persoanele din jur: copii si adulti.

Copiii sunt niste fiinte foarte sensibile, care rezoneaza afectiv cu tot ceea ce este in jurul
lor si care, o buna perioada din viata lor, se raporteaza la lumea din jur in termenii: „vreau sau
nu vreau”, „imi place sau nu imi place”, prin comparatii, admiratie, puterea exemplului
celorlalti, intelepciunea pildelor etc. Important este ca in parinti, copilul sa simta miracolul
iertarii, puterea ingaduintei, toleranta autoritatii, impartialitatea echitabilitatii,
responsabilitatea libertatii sau a independentei, „flexibilitatea” regulii.

Pentru copii este util sa stie ca au facut o greseala, dar mult mai important este sa afle de la
parinti (prin prisma climatului familial) implicatiile acelei greseli. De asemenea, este important
sa inteleaga urmarile acelor fapte sau decizii pe care parintii doresc sa o corijeze si trebuie sa
stie ca mama (sau tata) nu este langa el pentru a-l pedepsi sau critica, ci pentru a-l ajuta sa
inteleaga ce s-a intamplat si ca tocmai prin corectitudinea si impartialitatea ei este demna de
increderea si dragostea lor.

Bibliografie:

1.Adriana BABAN,Consiliere educațională,2001,Editura ASCR

2.Ioan RADU,Petru ILIUȚ,Liviu MATEI,Psihologie socială,1994,Editura EXE
3.Mielu ZLATE,Tratat de psihologie,2004,Editura Polirom