Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sîrca)Florina-Mariana
Anul I
Chimie fundamentală pentru învățământ
Psihopedagogia adolescentilor, tinerilor si adultilor
Adolescența
” Adolescenta nu este doar o perioada importanta a vietii,ci singura perioada când putem
vorbi despre viață în sensul complet al cuvântului.”
Michel Houellebecq
Adolescenta este una dintre cele mai delicate perioade ale copilariei,presarată cu o multime de
schimbari si experiente noi pentru copil.Este vârsta marilor schimbări corporale,a primilor fluturi în
stomac si a experiențelor sexuale,dar si a marilor decizii legate de direcția si scopul propriei vieți.
Adolescenţa este perioada de vârstă cuprinsă între 14-18 ani. Ea este un moment critic din
dezvoltarea individului deoarece acesta caută să se raporteze permanent, la ceilalţi, ca o persoană
autonomă, cu conştiinţa propriei identităţii.
Fizic, persoana cunoaşte la această vârstă o dezvoltare accelerată, fetele evoluând mai repede
decât băieţii. De altfel, fetele îşi încheie creşterea fizică la vârsta de 17 ani. Cea mai mare parte
dintre ele (75%) ating faza pubertăţii înainte de 14 ani, pe când băieţii ajung la acest moment, în
majoritatea lor (85%), la 15 ani. Adolescenţii consumă mult alimentar şi de aceea nutriţia şi
programul de masă sunt de o deosebită importanţă.
Emoţional, adolescenţii sunt foarte sensibili şi de aceea se pot simţi foarte uşor lezaţi, când se
manifestă atitudini ostile faţă de ei. De asemenea, ei dovedesc interes pentru competitivitate şi
sunt dispuşi să participe la orice acţiune care le-ar permite să-şi etaleze cunoştinţele şi abilităţile.
Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente cruciale, iniţiate şi trăite de adolescent
pentru prima oară în viaţă.
Adolescenţii trec prin reale crize existenţiale şi de identitate. Traversarea acestor experienţe
cruciale este o condiţie obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de roluri şi statusul ca
viitor adult. În acest sens, el stabileşte despre mediul său de viaţă, decide cum acţionează cu cine
se întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de consecinţele şi riscurile unora dintre
experienţele sale.
Un loc esenţial în adolescenţă îl ocupă relaţiile sociale. La această vârstă indivizii dezvoltă dorinţa
de libertate şi de explorare a spaţiilor necunoscute, dincolo de ceea ce este spaţiul familial şi cel
şcolar sau al vecinătăţii imediate. Discriminarea de vârstă, este trăită intens şi contradictoriu de
către adolescent fiindcă el crede că nu i se recunoaşte noua sa poziţie socială de către familie,
şcoală şi mediul său de viaţă.
Odată cu vârstă adolescenţei, individul îşi dă seama că dispune de elan, forţă şi posibilităţi de a
produce ceva, de a schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi construiască un mod de viaţă
propriu. El face în acest fel trecerea de la generaţia familială la generaţia socială. Apariţia, la
adolescent, a reprezentărilor despre sine determină orientarea lui către unele norme şi valori ale
adulţilor ce vizează în special egalitatea tânărului cu cei maturi, dorind să semene cu aceştia. De
altfel, una din aspiraţiile cele mai frecvente ale adolescentului este cea de a fi adult. De aceea,
adolescentul nu mai acceptă vechile norme şi reguli ce stăteau la baza raporturilor sale, copil fiind,
cu adultul.
Sunt o serie de condiţii specifice favorizante pentru perpetuarea atitudinii paternaliste a adultului
faţă de adolescent:
a. poziţia socială a adolescentului este aceeaşi ca în copilărie, el fiind, în continuare, elev şi deci
neimplicat în câmpul muncii;
c. obişnuinţa adultului de a îndruma şi controla copilul, greu de schimbat chiar dacă părinţii sunt
conştienţi de necesitatea schimbării atitudinii lor faţă de adolescent;
d. păstrarea, mai ales în primii ani, de către adolescent a trăsăturilor copilului în comportare şi
infăţişare.
Când adulţii au o atitudine de cooperare, adolescentul vede în aceştia un partener de dialog. Prin
urmare, el simte că este considerat un egal şi are încredere în adulţi. Dacă adultul refuză
cooperarea cu adolescentul, atunci el manifestă rezistenţă, sub diferite forme, faţă de tendinţa
acestuia de a-i îngrădi personalitatea, de a-i orienta modul de a gândi şi de a acţiona. Raporturile
dintre adulţi şi adolescenţi pot deveni conflictuale, cu deosebire când atitudinea adultului rămâne
neschimbată. La unii adolescenţi asemenea raporturi tensionate duc şi la sentimentul înstrăinării
de familie, la ruperea comunicării cu membrii ei, la evitarea lor şi evadarea din familie, cea mai
cunoscută fiind fuga de acasă. De fapt, are loc emanciparea socială a adolescentului, iar
neînţelegerea acestei particularităţi de către adult este un motiv de naştere a unor raporturi
conflictuale. Adolescenţii nu mai acceptă vechile relaţii din copilărie cu adulţii şi vor un nou tip de
relaţii bazate pe recunoaşterea personalităţii lor.
Insuşi modul de adresare de către părinţi, mass-media sau autorităţi, anume ,,fetiţă” sau ,,băieţel”,
poate crea adolescentului frustrări fiindcă el are sentimentul că este tratat, în continuare, drept
copil.
La această vârstă, din cauza trăsăturilor amintite, există interes pentru consumul de droguri şi
stupefiante, fenomen ce s-a înrădăcinat în societatea românească . Nu mai puţin semnificativ este
consumul de alcool caracteristic, la actualele generaţii de adolescenţi, pentru ambele sexe. Asociat
acestor fenomene este şi fumatul, care a luat proporţii îngrijorătoare la adolescenţi indiferent de
apartenenţa la genul social. Lipsiţi de o educaţie adecvată în familie sau în şcoli, adolescenţii au
un comportament precar de consum, fără acel spirit de discernământ atât de necesar în condiţiile
diversificării produselor alcoolice, de tutun şi alimentare, inclusiv sub aspectul calităţii.
„Nu judeca pe tânăr după mintea celui bătrân, ci pune-te în locul lui