Preadolescența și adolescența

Preadolescența

Preadolescenta reprezintă acea perioadă situată între etapa școlară și adolescență și

este caracterizată ca o fază dificilă pentru majoritatea familiilor. În această perioadă,
adolescentul începe să se obișnuiască cu schimbările fizice și psihice specifice pubertății, dar
totodată el începe să își dorească libertate și intimitate.
Unii specialiști consideră că pubertatea și preadolescența coincid ca perioade, motiv pentru
care toate aceste schimbări prin care va trece adolescentul vor putea să influențeze
comportamentul său față de prieteni sau față de părinți.
În preadolescență, copilul se comportă astfel:
- se contrazice cu părinții;
- dorește să participe la procesul de luare a deciziilor;
- - nu dorește să mai dea socoteală părinților;
- - petrece mai mult timp cu prietenii și vine târziu acasă;
- - cere să îi fie respectată intimitatea și se închide în cameră;
- desfășoară acțiuni din impuls, fără a lua în considerare riscurile;
- - are secrete față de părinți;
- - acordă mai multă atenție imaginii personale;
- - începe să devină preocupat de aspectul sexualității.
Schimbările fizice și biologice creează uneori stări de teamă, frustrare
sau din contră, stări euforice. Copiii sunt instabili afectiv în perioada de
preadolescență, vulnerabili, sau irascibili și agitați.  Din punct de
vedere școlar, pubertatea situează copilul în clasele gimnaziale și acesta
trebuie să se adapteze trecerii de la un învățător la mai mulți profesori.
 Învățarea devine activitate fundamentală, cresc cerințele și implicit
responsabilitățile tânărului. Alături de modificările școlare, în
preadolescență are loc și o modificare a poziției tânărului în familie: se
reorganizează programul, crește gradul de independență și de libertate.
 Pubertatea aduce și momente tensionate în care tânărul se opune
părinților. Este rebel, se simte mare, simte maturizarea treptată și vrea
să fie tratat ca adult. Preadolescența este o perioadă dificilă care cere
atentie din partea părinților, dragoste, înțelegere, dar și multă fermitate.
 Familiile bine organizate exercită influențe bune asupra acestei
perioade destul de agitate, se preocupă să păstreze comunicarea și să
câștige încrederea creând echilibru și tonus pozitiv.
La vârsta de 9-10 ani copilul prezintă echilibru fizic și psihic. Este o
vârstă care se desfășoară fără prea mari probleme și nu produce în
general greutăți de ordin educativ.  Cerințele impuse de mediu
corespund posibilităților copilului, obligațiile școlare sunt primite cu
plăcere. Și-a însușit normele de viață în cadrul familiei, nu este tulburat,
deoarece este orientat spre prezent și nevoile imediate, este mulțumit și
liniștit cu atotștiința adultului. Viața intelectuală este axată pe recepție,
nu pe creație.  Viața afectivă este orientată spre satisfacerea sau
nesatisfacerea unor dorințe. În joc îi este indiferent dacă sunt persoane
de același sex sau de sex opus.  Viața interioară proprie nu-l
preocupă.  După trecerea acestei perioade se observă o schimbare
majoră în comportamentul general al copilului. Aspectul exterior se
caracterizează prin lipsa de armonie (mâini mai lungi decât trupul, nas
disproporționat, etc). Vocea oscilează ca tonalitate. La fete apar dureri
lombare și articulare, crampe uterine. Sunt primele semne de instalare a
pubertății. Din punct de vedere psihic schimbările sunt mai acut
receptate de părinți. Copilul nu li se mai adresează cu aceeași încredere,
părerile lor sunt puse la îndoială, suportă greu autoritatea, sunt critici,
apare spiritul de contradicție și impresionarea prin lacrimi. Manifestă
interes pentru modă și bijuterii, alt gust pentru îmbrăcăminte și
tunsoare, sunt foarte preocupați de „cum arată”. Încep să apară
sentimentele erotice. Fetele încep maturizarea mai devreme și îi
consideră „copii” pe băieții de aceeasi vârstă, cu care până mai ieri se
jucau. Uneori au atitudine negativă față de familie și obiceiuri, până la
revoltă. Au sentimentul că nu sunt înțeleși, că sunt persecutați și că
părinții se opun afirmării lor. Toate aceste frământări specifice
preadolescenței se amplifică în perioada adolescenței.  Este nevoie de
foarte mult tact și răbdare din partea părinților pentru a-i înțelege si a-i
ajuta în modul în care ei „primesc” acest ajutor, acceptând că au nevoie
de recunoașterea identității.
Copilul este pregătit din punct de vedere fizic și psihic să facă față
cerințelor în creștere ale școlii. Biologic, înregistrează modificări
majore. De multe ori se revoltă. Încearcă cu stângăcie să-și afirme
personalitatea. Emoțiile sunt foarte puternice și frustrările multiple
creează adesea crize de personalitate. Faptul că nu este nici copil, nici
adult, îl pune într-o situație ambiguă. Neavând un statut precis, este
nesigur în ceea ce priveste rolul său. Dacă încearcă să se afirme,
personalitatea se lovește de adulții care îi amintesc că este încă copil.
Dacă refuză responsabilități, tot părinții îi reamintesc că nu mai este
copil. În preadolescență se produc numeroase restructurări de
personalitate. Se dezvoltă nevoia de cunoaștere, dorința de a se informa.
Capacitatea intelectuală cunoaște valențe noi. Operează cu noțiuni
abstracte. Limbajul cunoaște o puternică dezvoltare și ca achiziție, și ca
debit. Viața emoțională se restructurează. Se intensifică trebuinta de
afecțiune, care depășește cadrul familiei. Nevoia de independență se
afirmă prin încercările de a se elibera de sub tutela părinților. Începe să
aibă inițiative personale, își stabileste scopuri și își mobilizează forțele.
Sistemul de relații este și el restructurat. Prieteniile și grupurile exercită
asupra preadolescentului o influență puternică. Reprezintă posibilitatea
de a satisface nevoia de socializare, de comunicare. Îi place să fie
apreciat și evidențiat pentru calitățile lui.
Preadolescența este o perioadă dificilă, înainte de apariția
adolescenței”, observă psihoterapeutul Tedy Creștin. ”Copiii încep să
asculte mai mult de părerile prietenilor și mai puțin de familie. Încep să-
și creioneze propria personalitate. Își doresc să fie independenți și să fie
respectați. De multe ori, apar și tulburări de comportament, cum ar fi
agresivitate fizică și verbală. Pot folosi cuvinte vulgare, avea
performanțe scăzute la școală etc.”, spune specialistul. Alte probleme
care pot apărea la această vârstă sunt: inadaptarea socială, dependența
de mediul virtual și de televizor, refuzul de a comunica, izolarea.

Adolescența

Adolescența este perioada care face trecerea de la stadiul de copil la cel

de adult. Este etapa în care copilul se dezvoltă foarte mult atât din punct
de vedere fizic, cât și emoțional sau social.
Acest subiect este unul extrem de discutat de psihopedagogi și
controversat. Unii consideră adolescența o „vârstă ingrată”, alții „vârstă
de aur”, pentru unii este „vârsta anxietății, insatisfacției, nesiguranței,
cizelor”, iar pentru alții, „vârsta marilor elanuri”. Diversitatea de opinii
derivă din complexitatea transformărilor care au loc în această etapă din
viața unui om.
Pe plan fizic, organismul tânărului trece printr-o serie de transformări
care îl conduc spre adoptarea unei conformații apropiate cu cea a
adulților.
Pe plan psihologic, transformările sunt extrem de rapide și de
spectaculoase și conduc spre generarea de noi conduite și modalități de
relaționare cu cei din jur. Această perioadă poate fi una extrem de
tensionată, cu multe frământeri lăuntrice, cu adoptarea unei atitudini
uneori nonconformiste.
Se dezvoltă intelectul și-și alcătuiește un sistem propriu de valori
sociale și civice, în raport cu care adolescentul stabilește noi relații cu
semenii de ambele sexe, își organizează și-și consolidează o
independență emoțională față de părinți și alți adulți.
Perioada adolescenței se manifestă prin autoreflectare, prin descoperirea
conștiinței de sine, a faptului că existența proprie se deosebește de a
celorlalți oameni. Adolescentul începe să se descopere, să se cunoască,
să se autoevalueze în raport cu realizările și capacitățile sale și ale
altora. El trebuie să-și răspundă acum la întrebarea „Cine sunt eu?” (ca
raportare la sine, cât și ca raportare la societate). Este momentul
proiecției idealului în viitor (cum își vede viitorul, ce profesie își va
alege), dar și al acțiunii (caracteristica foarte importantă a
adolescentului este puternicul impuls către acțiune). Dispar dorințele
vagi și apar țelurile bine conturate și fundamentate, care probabil vor fi
urmate de către adolescenți.
Fiecare adolescent este unic, dorința de originalitate este o caracteristică
a adolescenței. Fiecare adolescent dorește să atragă atenția asupra sa, se
consideră un fel de „centru al universului” în jurul căruia trebuie să se
petreacă evenimentele, prin diferite calități: vestimentația, fizicul,
caracterul, etc. Uneori își supraevaluează puterile, se consideră superior
celor din jur, aspect ce derivă dintr-o insuficientă cunoaștere de sine, și
care poate avea consecințe grave.
Adolescenții pun mare importanță pe aspectul exterior, își doresc să
arate cât mai bine din punct de vedere fizic și să fie îmbrăcați cât mai
original.
„Limbajul colorat” caracterizează și el această perioadă, utilizarea unor
neologisme și arhaisme îi fac să se simtă mai speciali, unii își aleg cu
mare grijă cuvintele și utilizează din abundență citate și expresii
celebre. Și „limbajul codat” îi face să se simtă mai deosebiți. De obicei,
acest „limbaj codat” are loc în cercuri restrânse. Derapajele care pot să
apară în acest context sunt greu de combătut și necesită eforturi
educative prelungite. Atașamentul de grup este unul foarte puternic.
Spiritul de contradicție este și el foarte prezent, în special în dialogul cu
adulții.
Adolescentul începe să se integreze din ce în ce mai conștient și mai
activ în grupul căruia îi aparține (clasă, școală, comunitate). Devine din
ce în ce mai obiectiv în judecățile sale, aprecierile fiind făcute în funcție
de „învățăturile” pe care și le-a însușit. În această perioadă, adolescenții
au nevoie de o consiliere și o îndrumare discretă, trebuie sprijiniți să-și
formuleze idealul de viață, să-și perfecționeze judecățile morale și să-și
ridice nivelul conștiinței și al conduitei morale.
Pentru a depăși dificultățile de relaționare, este util ca părinții să-și
stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu copii bazate pe
empatie și înțelegerea nevoilor, încredere și respectarea intimității și a
spațiului privat.
Dezvoltarea corectă a adolescenților se bazează pe stimularea mai
multor arii în strânsă legătură cu activitatea lor. Un adolescent echilibrat
alege activități care contribuie la dezvoltarea caracterului, creșterea
încrederii în sine, dezvoltarea abilităților de socializare, identificarea
pasiunilor și luarea deciziilor. Părinții trebuie să încurajeze dorința
tinerilor de a-și descoperi propriul talent, fiindcă vârsta adolescenței
este potrivită pentru a începe o carieră în domeniul ales.
În concluzie, putem spune că preadolescența și adolescența sunt
perioade tumultoase, pentru că sunt marcate de o mulțime de schimbări
produse în viața copilului, însă în același timp sunt ocazii perfecte
pentru el de a se cunoaște pe el însuși și de a-și construi propria
personalitate.
i
i
Surse bibliografice:
http://www.kidizi.ro/art_2-67-178_principalele-schimbari-in-preadolescenta_704
https://www.slideshare.net/liviadob/preadolescenta
https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/preadolescenta-sfaturi-psiholog-parinti-214987
http://www.rador.ro/2016/11/17/adolescenta-ce-este-ea/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolescen%C8%9B%C4%83